Aniversam, astazi, 100 de ani de la intrarea in vigoare a Constitutiei Romaniei intregite, moment istoric de referinta pentru tara, deosebit de important pentru modul in care inaintasii nostri, deputati si senatori ai Romaniei Mari, au reusit sa surmonteze orice piedici ridicate in calea unitatii statale si sa adopte o Constitutie a tuturor romanilor.

Adevaratele necesitati ale societati romanesti, care au impus adoptarea unei noi Legi fundamentale rezultau, in primul rand, din actele suverane de unire cu tara a provinciilor istorice romanesti, adoptate de Sfatul tarii in Basarabia la 27 martie 1918, de Adunarea Constituanta a Bucovinei la 27 octombrie 1918 si de Adunarea Nationala din Alba-Iulia la 1 decembrie 1918. Raportorul Comisiei constitutionale mixte aleasa pentru elaborarea anteproiectul Constitutiei Romaniei intregite, profesorul Constantin Dissescu avea sa mentioneze in Raportul sau pe marginea proiectului de Constitutie ca ”noi cei din Regat …ne-am legat a face o Constitutie pe bazele declaratiunilor de la Alba-Iulia, Cernauti si Chisinau”. In urma acestor acte istorice de deplina suveranitate a romanilor, statul national roman si-a desavarsit unitatea, aceasta realitate trebuind sa fie consacrata si prin norma constitutionala.

La aceasta realitate se referea sociologul Dimitrie Gusti in deschiderea ciclului de conferinte organizate de Institutul Social Roman in perioada premergatoare depunerii in Parlament a proiectului de Constitutie: ”O astfel de problema, spunea Dimitrie Gusti, este fara indoiala aceea a Constitutiei viitoare a Romaniei intregite. Caci daca hotarele nedrepte si inguste ale patriei de ieri au disparut si unirea celor 4 ramuri de romani s-a facut, acum trebuie ca ea sa se desavarseasca prin unificarea si contopirea obsteasca. Iar sufletul nou al Romaniei intregite trebuie sa fie adapostit intr-un nou asezamant de stat, a carui bolta sa fie intretinuta cu maretie de coloane juridice solide si impunatoare. Iata o opera urgenta de indeplinit, ce trebuie sa se impuna tuturor”.

In 1866, romanii si-au adoptat o Constitutie proprie, de inspiratie belgiana, socotita de multi ca fiind o ”Constitutie de imprumut”, dar care avea un eminamente caracter democratic si care a contribuit hotarator la dezvoltarea tarii si emanciparea clasei politice si a societati romanesti in ansamblul ei.

Desi Constitutia adoptata acum 100 de ani pastra structura normativa a celei din 1866, ea a fost pe drept cuvant socotita ca o Constitutie noua, care corespundea realitatilor politice si sociale existente in perioada care a urmat sfarsitului primului razboi mondial. S-a dovedit ulterior ca Romania avea nevoie de un astfel de asezamant constitutional, eminamente democratic, care pastrand principiile constitutionalismului si ale democratiei parlamentare si garantand efectiv drepturi si libertati vitale pentru toti cetatenii tarii.

Constitutia a institutionalizat prin norma de rang superior dreptul instantei supreme de a exercita controlul posterior al constitutionalitatii legilor, a instituit contenciosul administrativ, a reglementat principiul inamovibilitatii judecatorilor, intarind astfel independenta acestora.

Datoram Constitutiei din 1923 infiintarea Consiliului Legislativ, a carei menire era sa ”ajute in mod consultativ la facerea si coordonarea legilor emanand fie de la puterea executiva, fie din initiativa parlamentara, cat si la intocmirea regulamentelor generale de aplicare a legilor”. O alta institutie nou creata era Consiliul Superior de Aparare a tarii, organism investit cu atributia de a lua masurile necesare pentru organizarea apararii nationale.

Constitutia din 1923 a avut caracterul unui proiect de tara, acest caracter nefiind afectat de faptul ca insasi legitimitatea Adunarilor Nationale Constituante a fost pusa sub semnul intrebarii prin interventiile parlamentare ale partidelor aflate in opozitie. Constitutia a fost considerata de opozitia existenta atunci, indeosebi de Partidul National si Partidul taranesc, ca si de personalitati politice, cum a fost profesorul Nicolae Iorga, ca o Constitutie de partid, ca un act abuziv, ”emanatie a conceptiei absolutiste a puterii executive, fara consultarea vointei nationale..”, Constitutia insasi a fost considerata de partidele aflate in opozitie, ca fiind ”nula si neavenita”. Cu toate acestea, partidele politice care s-au opus in martie 1923 adoptarii noii Constitutii, atunci cand au ajuns la putere, au respectat-o si au actionat prin instrumente ale democratiei constitutionale pentru a fi aplicata intocmai.

Este acesta un exemplu graitor pentru cei de astazi ca, atunci cand partidele aleg calea unitatii in jurul intereselor nationale fundamentale, pastrandu-si intacte viziunile si convingerile diferite in alte domenii ale competitiei politice, ele au mai multe sanse in realizarea unor proiecte de tara.