2023… Incotro?
Anul 2022 a fost marcat de niste evenimente juridice cu un impact deosebit asupra cauzelor penale.
2023 ce ne pregateste?
In data de 26 mai 2022, Curtea Constitutionala a Romaniei pronunta Decizia nr. 358/2022 prin care arata ca, instantele de judecata au interpretat in mod gresit Decizia nr. 297/2018 a Curtii Constitutionale, considerand-o o decizie interpretativa, aceasta fiind de fapt o decizie simpla/extrema.
Prin Decizia din 26 mai 2022, instanta de contencios constitutional a subliniat pasivitatea legiuitorului care ar fi trebuit sa intervina de indata, pentru punerea in acord a Codului penal cu Decizia nr. 297/2018.
In lipsa interventiei legiuitorului, Codul penal nu mai prevedea niciun caz de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale, astfel ca, pentru toate faptele comise pana la OUG nr. 71/2022, se aplica prescriptia generala.
In aceste conditii, practic, Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit ca toti cei ce au sustinut ca Decizia nr. 297/2018 a fost o decizie simpla, avand drept consecinta lipsirea de efecte juridice a institutiei intreruperii prescriptiei raspunderii penale, au avut dreptate, iar multi dintre acestia au fost condamnati, unii find inca in executarea unei pedepse privative de libertate, cu ignorarea normelor care reglementeaza raspunderea penala.
Prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a stabilit ca, in cauzele in care in fata instantei de apel a fost dezbatuta si analizata incidenta Deciziei nr. 297/2018, nu se mai poate proceda la reanalizarea cauzei de incetare a procesului penal – prescriptia raspunderii penale, prin raportare la Decizia nr. 297/2018 si 358/2022, data fiind natura juridica a contestatiei in anulare, cale de atac de retractare, iar nu de reformare.
Aceasta Decizie a Instantei Supreme arata, pe de o parte, faptul ca instantele de judecata au aplicat in mod gresit normele privind prescriptia raspunderii penale, iar pe de alta parte, faptul ca, o indreptare a unei astfel de greseli s-ar putea face in cadrul recursului in casatie, avand in vedere natura juridica a acestei cai de atac.
Problema aratata de Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost subliniata si de Curtea Constitutionala a Romaniei care, prin Decizia nr. 120/2022 a aratat ca „Avand in vedere diferentele dintre calea extraordinara de atac a contestatiei in anulare si cea a recursului in casatie, Curtea a retinut ca o asemenea eroare juridica (constand in faptul ca instanta s-a pronuntat gresit cu privire la lipsa incidentei unei cauze de incetare a procesului penal) ar putea fi indreptata, eventual, pe calea recursului in casatie, aceasta fiind calea de atac reglementata de legiuitor in scopul indreptarii erorilor de drept comise cu prilejul judecarii apelului. Spre deosebire de aceasta, incidenta unei cauze de incetare a procesului penal asupra careia instanta de apel a omis sa se pronunte va fi invocata pe calea contestatiei in anulare, care are ca scop indreptarea unor erori de procedura care nu au putut fi inlaturate pe calea apelului.
Curtea a observat insa ca ipoteza invocata de autoarea exceptiei de neconstitutionalitate nu se regaseste, in prezent, printre cazurile in care poate fi invocat recursul in casatie, intrucat art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura penala vizeaza, in mod expres, doar ipoteza dispunerii in mod gresit a incetarii procesului penal, nu si solutia simetrica a gresitei nedispuneri a incetarii procesului penal. In aceste conditii, Curtea a retinut ca reglementarea acestei din urma solutii ar putea constitui obiectul unei viitoare interventii legislative a Parlamentului asupra prevederilor art. 438 din Codul de procedura penala sau ar putea face obiectul unei viitoare analize de constitutionalitate a dispozitiilor legale anterior mentionate.”
Astfel, atat Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cat si Decizia Curtii Constitutionale au subliniat necesitatea completarii art. 438 alin.(1) pct. 8 din Codul de procedura penala privind recursul in casatie, pentru a se putea corecta o eroare de judecata a instantei de apel privind gresita neretinere a cauzei de incetare a procesului penal.
Zilele trecute, citeam in presa despre faptul ca Directia Nationala Anticoruptie a declarat recurs in casatie impotriva Deciziei penale pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul de 5 judecatori, intr-un dosar ANRP, motivand ca, in mod gresit instanta de apel a dispus incetarea procesului penal pe motiv de prescriptie.
Acest eveniment arata o discrepanta majora intre acuzare si aparare, intrucat Ministerul Public are posibilitatea de a solicita Instantei Supreme, analiza rationamentului juridic al unei instante de apel, privind aplicarea normelor referitoare la prescriptia raspunderii penale, in vreme ce acuzatul este privat de acest drept.
Este evident ca o astfel de reglementare incalca principiul egalitatii de arme si este profund neconstitutionala.
La finele anului trecut, intre Craciun si Revelion, Ministrul Justitiei promova un proiect legislativ de punere in acord a Codului penal si Codului de procedura penala cu Deciziile Curtii Constitutionale. Remediul insa pentru persoanele aflate intr-o vadita detentie nelegala ca urmare a aplicarii gresite a normelor privind prescriptia raspunderii penale lipseste. Desi atat Curtea Constitutionala, cat si Inalta Curte de Casatie si Justitie reclama necesitatea acestei reglementari, specialistii din cadrul Ministerului Justitiei ignora cu desavarsire aceste indicatii.
Prin Decizia nr. 358/2022, spuneam ca instanta de contencios constitutional sanctiona pasivitatea legiuitorului. Aceeasi pasivitate se remarca si in ziua de azi, prin faptul ca nimeni nu face demersuri pentru corelarea dispozitiilor in materie penala cu Deciziile Curtii Constitutionale, pentru a da posibilitatea persoanelor condamnate in mod nelegal sa aiba parte de respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale.
Aceasta pasivitate este cu atat mai grava, cu cat necesitatea reglementarii ipotezei aratate a fost subliniata de Curtea Constitutionala si anterior, in anul 2020, prin Decizia nr. 453/2020, in care se arata ca „avand in vedere natura institutiei recursului in casatie, gresita pronuntare a instantei cu privire la lipsa incidentei unei cauze de incetare a procesului penal este necesar a fi reglementata la art. 438 din Codul de procedura penala”
Ar putea fi anul 2023 anul in care oamenii aflati in pozitii cheie din stat ar putea intelege intr-un final ca Justitia se infaptuieste pentru oameni, iar nu pentru stat ?? Acest deziderat reflecta cu adevarat puterea unui stat, prin posibilitatea de a indrepta erorile comise de insasi stat impotriva propriilor cetateni…
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Gabi 9 January 2023 12:44 +52
# LuciConstantinescu Parizianul 9 January 2023 17:38 +49
# dragos barna 9 January 2023 17:51 +104
# Robert 9 January 2023 23:03 +271