8 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt

675.000 EURO DAUNE MORALE PENTRU URMASII EROILOR MARTIRI – Inca o condamnare pentru tergiversarea dosarului Revolutiei la Sectia Parchetelor Militare condusa de Ion Vasilache. CEDO a constatat incalcarea dreptului la viata pe latura procedurala si lipsa unei anchete efective in cauza Ecaterina Mirea si alti 69 de urmasi ai unor revolutionari mitraliati in timpul consolidarii regimului FSN. Printre victime se numara si 3 persoane care si-au pierdut viata in suspectul accident aviatic de la Visina

Scris de: Alex PUIU | pdf | print

12 April 2016 15:19
Vizualizari: 13434

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a transmis statului roman inca o nota de plata pentru tergiversarea timp de un sfert de secol, la Sectia Parchetelor Militare din PICCJ condusa de procurorul Ion Vasilache (foto), a dosarului Revolutiei.

Judecatorii europeni s-au pronuntat, marti 12 aprilie 2016, in cauza Ecaterina Mirea si altii contra Romaniei, constatand incalcarea sub aspect procedural a dreptului la viata, garantat de Art. 2 din Conventie, din pricina lipsei unei anchete efective in celebrul dosar nr. 97/P/1990. Reprezentati de avocatul Ionut Matei, cei 70 de reclamanti – urmasi ai unora dintre victimele care si-au pierdut viata in evenimentele din decembrie 1989 – au primit daune morale de 675.000 euro. Mai precis, CEDO a obligat statul roman sa achite cate 15.000 euro familiilor celor 45 de eroi martiri ucisi la Bucuresti (37 de victime), Timisoara (3), Slobozia (2) si Visina (3), in perioada 21-28 decembrie 1989. Este vorba despre 42 de persoane omorate prin impuscare, carora li se adauga 3 oameni decedati in urma „accidentului” aviatic din localitatea damboviteana Visina.


Potrivit anexei hotararii de azi a Curtii de la Strasbourg, dintre cei 45 de eroi martiri, 28 au fost mitraliati dupa 22 decembrie 1989, adica dupa momentul in care Frontul Salvarii Nationale condus de Ion Iliescu a preluat puterea si controlul total asupra tarii, realitate istorica retinuta chiar de Procurorul General interimar al Romaniei, Bogdan Licu, in ordonanta din 05.04.2016 prin care PICCJ a infirmat ultima solutie de clasare a dosarului Revolutiei dispusa, in 14 octombrie 2015, de Sectia condusa de vestitul procuror Ion Vasilache, supranumit „groparul dosarelor Revolutiei”: „Apreciez ca, desi formal, Consiliul FSN a exercitat puterea incepand cu 27 decembrie, in fapt, aceasta structura, al carei lider a fost recunoscut ca fiind Ion Iliescu inca din primele momente ale evenimentelor din 22 decembrie, a exercitat puterea de stat in Romania din chiar momentul constituirii sale, in ziua de 22 decembrie 1989”.

Iata datele deceselor victimelor, astfel cum au fost retinute de judecatorii Sectiei a IV-a a Curtii Europene a Drepturilor Omului in anexa la hotararea pronuntata in cauza Ecaterina Mirea si altii contra Romaniei:

6 persoane ucise prin impuscare in 21 decembrie 1989

8 persoane ucise prin impuscare in 22 decembrie 1989

14 persoane ucise prin impuscare in 23 decembrie 1989

8 persoane ucise prin impuscare in 24 decembrie 1989

3 persoane ucise prin impuscare in 25 decembrie 1989

3 persoane ucise prin impuscare in 26 decembrie 1989

3 persoane decedate in 28 decembrie 1989, ca urmare a prabusirii unui avion in Visina

CEDO a apreciat ca fiind suficienta constatarea violarii Art. 2 din Conventie, considerand ca nu mai este necesar sa examineze si capetele de cerere prin care cei 70 de reclamanti au invocat incalcarea Art. 6.1 (dreptul la judecarea procesului intr-un termen rezonabil, ca parte a dreptului la un proces echitabil) si Art. 13, privind dreptul la un recurs efectiv.

Romania a pierdut pana acum peste 2,5 milioane euro din cauza „groparilor dosarelor Revolutiei si Mineriadelor”

Sa mai spunem ca, pentru tergiversarea dosarelor avand ca obiect crimele impotriva umanitatii savarsite fie in evenimentele din decembrie 1989, fie la mineriadele din 13-15 iunie 1990 si 25-26 septembrie 1991, CEDO a condamnat statul roman sa plateasca 2.505.328,92 euro, in 13 cauze. Iata inventarul acestora, in ordinea cronologica inversa a pronuntarii hotararilor:

Ecaterina Mirea si altii vs. Romania (70 cereri inregistrate in 2013; hotarare pronuntata la 12.04.2016): incalcarea Art. 2 din Conventie, sub aspect procedural; 675.000 euro daune morale (cate 15.000 euro pentru fiecare dintre cele 45 de incalcari ale Art. 2 constatate).

Elena Apostol si altii (17 cereri inregistrate in 2014; hotarare pronuntata la 23.02.2016): incalcarea Art. 2 din Conventie, sub aspect procedural; 255.000 euro daune morale (cate 15.000 euro pentru fiecare dintre cele 17 incalcari ale Art. 2 constatate).

Alexandrescu si altii (8 cereri inregistrate in 2008; hotarare pronuntata la 24.11.2015): incalcarea Art. 6.1 din Conventie; 19.200 euro daune morale (cate 2.400 euro pentru fiecare dintre cele 8 incalcari ale Art. 6.1 constatate).

Catalina Filip (cerere inregistrata in 2009; hotarare pronuntata la 21.04.2015): incalcarea Art. 2 din Conventie, sub aspect procedural; 15.000 euro daune morale; 500 euro taxe si cheltuieli.

Dobre si altii (8 cereri inregistrate in 2009; hotarare pronuntata la 17.03.2015): incalcarea Art. 2 din Conventie; 64.000 euro daune morale (cate 8.000 euro pentru fiecare dintre cele 8 incalcari ale Art. 2 constatate).

Alecu si altii (81 de cereri inregistrate in perioada 2008-2011; hotarare pronuntata la 27.01.2015): incalcarea Art. 2 si Art. 3 din Conventie; 832.500 euro daune morale (cate 15.000 euro pentru fiecare dintre cele 30 de incalcari ale Art. 2 si cate 7.500 euro pentru fiecare dintre cele 51 de incalcari ale Art. 3 constatate); 1.500 euro cheltuieli.

Bosnigeanu si altii (34 de cereri inregistrate in perioada 2008-2009; hotarare pronuntata la 04.11.2014): incalcarea Art. 6 paragraful 1 din Conventie; 45.900 euro daune morale (cate 1.350 euro pentru fiecare dintre cele 34 de incalcari ale Art. 6.1 constatate).

Mocanu si altii (3 cereri inregistrate in 2007, 2008 si 2009; hotarare pronuntata la 17.09.2014): incalcarea Art. 2, Art. 3 si Art. 6.1 din Conventie; 45.000 euro daune morale; 12.068,92 euro taxe si cheltuieli (hotarare pronuntata in Marea Camera de 17 judecatori).

Acatrinei si altii (72 de cereri inregistrate in 2009; hotarare pronuntata la 26.03.2013): incalcarea Art. 2 si Art. 3 din Conventie; 349.500 euro daune morale (cate 5.000 euro pentru fiecare dintre cele 65 de incalcari ale Art. 2 si cate 3.500 euro pentru fiecare dintre cele 7 incalcari ale Art. 3 constatate).

Crainiceanu si Frumusanu (cerere inregistrata in 2004; hotarare pronuntata la 24.04.2012): incalcarea Art. 2 din Conventie; 60.000 euro daune morale (cate 30.000 euro pentru fiecare dintre cele 2 incalcari ale Art. 2); 2.000 euro taxe si cheltuieli.

Asociatia "21 Decembrie 1989" si altii (2 cereri inregistrate in 2007 si 2008; hotarare pronuntata la 24.05.2011): incalcarea Art. 2 si Art. 8 din Conventie; 36.000 euro daune morale (cate 15.000 euro pentru fiecare dintre cele 2 incalcari ale Art. 2 si 6.000 euro pentru incalcarea Art. 8); 20.000 euro taxe si cheltuieli.

Lapusan si altii (9 cereri inregistrate in 2006; hotarare pronuntata la 08.03.2011): incalcarea Art. 2 din Conventie; 50.000 euro daune morale (cate 10.000 euro pentru 5 dintre cele 9 incalcari ale Art. 2 constatate; 4 reclamanti nu au solicitat despagubiri); 2.160 euro taxe si cheltuieli.

Sandru si altii (4 cereri inregistrate in 2003; hotarare pronuntata la 08.12.2009): incalcarea Art. 2 din Conventie; 20.000 euro daune morale (cate 5.000 euro pentru fiecare dintre cele 4 incalcari ale Art. 2 constatate).

*Cititi aici Hotararea CEDO in cauza Ecaterina Mirea si altii contra Romaniei

Comentarii

# coca date 12 April 2016 18:21 +1

Ridicati-va intra instanta! De adaugat: si pregatiti portofelele spre a plati ce va produce instanta. Caci doar nu va plati instanta, ci noi prostii. LEGEA RASPUNDERII MAGISTRATILOR

# Ancheta pentru Vasilache date 12 April 2016 18:46 +1

Acest Vasilache, mare general avansat pe musamalizari vrea sa plece la pensie cu 200 milioane lei pe luna. Si noi sa platim milioane de euro pentru ca a avansat el ingropand dosare. Cerem ancheta penala pentru generalul Ion Vasilache

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 12 April 2016 22:28 +3

PTR COCA SI ANCHETA// VASILACHE V/A DAT CU ROSU!!!!!!!O SA/MI DEA SI MIE!!!!!!!! BAAAAAA BUCATARICLOR CHINEZI M/AM SATURAT DE MERMELELILE SI PAGUBELE VOASTRE!!!!!!!!!! PAGUBELOR!!!!!! CA ASTA ATI AJUNS PAGUBELE NOASTRE!!!!!!!!!!

# ADEVARUL date 13 April 2016 08:31 0

CRIMELE CARE SE FAC VINOVATI CEI CARE AU TRAS MISELESTE IN NOI LA BANEASA,IN TIMISOARA,CLUJ SAU ORIUNDE IN TARA AU FOST ORDONATE SI EXECUTATE...DE ARMATA ROMANA,ACTUALI OFITERI IN JANDARMERIE,S.A.M.D. ASA ZISII MAGISTRATI,GEN COVESI,NU AU NICI UN INTERES SA CLARIFICE SITUATIA,NU AU NICI O RESPONSABILITATE...SE CONSIDERA PARTE A SISTEMULUI NATIONAL DE APARARE...A TARII,NU A OAMENILOR.APARATI COTETUL,NU GAINILE DE VULPEA BASISTA...CARE FACE SI DESFACE LEGEA...SI ORDONANTELE.

# Ghita Bizonu' date 14 April 2016 09:11 0

In ":voi" la Baneasa? Faceai parte cumva din trupele de Securitate?! Cat despre cei care au tras la Baneasa .. se pare ca au tras fara ordin... Am cunoscut (intamplator) pe unu care zicea ca a tras la Baneasa.. asupra unui camion .. Tras cu sete si spaima .. Soltadt in termen! La Baneasa a fotsc , scuze, bulibaseala. As zice normal ca truopa facea prea putina instructie si prea multa constructie pe santiere. Am toata compasiunea pentru rudele celor decedati .... insa cam stiu ce este un militar in termen, de 20 de ani - am fots si eu in 1972 si numa friica de ridicol m-a piprit sa nu mitraliez un tufis (noapte, fara luna, vant)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 7.11.2024 – Florenta a trimis artileria grea in dosarul atentatului

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva