Lumea Justitiei publica in exclusivitate un nou raspuns oficial trimis la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, care nu da nicio sansa judecatorilor romani ce refuza sa respecte si sa puna in aplicare deciziile obligatorii ale Curtii Constitutionale. In articolul “Comisia Europeana arunca in aer Inalta Curte” v-am prezentat deja devastatorul raspuns oferit de executivul de la Bruxelles in cadrul procedurii declansate la nivelul Curtii de Justitie a Uniunii Europene ca urmare a sesizarii judecatorilor ICCJ din dosarul “Gala Bute”, care practic au cerut voie sa ignore deciziile CCR. Pozitia Comisiei Europene a fost fara echivoc: deciziile CCR sunt obligatorii, inclusiv pentru judecatorii de la Inalta Curte (click aici pentru a citi). Un punct de vedere similar a fost pronuntat intr-o alta speta identica, in care un judecator roman a intrebat CJUE daca poate sa nu respecte decizii obligatorii ale CCR. De aceasta data nu este vorba despre decizii CCR privind compunerea nelegala a completelor, ci despre celebra decizie CCR 51/2016 care a spart “Binomul DNA-SRI” si care a scos Serviciul Roman de Informatii din anchetele penale.

Concret, Tribunalul Bihor a sesizat Curtea de Justitie a Uniunii Europene cu trei intrebari, printre care si una referitoare la posibilitatea de a nu respecta deciziile CCR. Unele obligatorii, asa cum Constitutia Romaniei stabileste. Odata declansata, procedura de la CJUE prevede consultarea institutiilor de la varful UE pe tema pusa in dezbatere, precum si a statelor membre. In cazul de fata, caz care pe fond priveste mentinerea interceptarilor facute de DNA Oradea cu sprijinul SRI cu incalcarea flagranta a Deciziei 51/2016, un punct de vedere a fost deja transmis de Polonia. Si nu este deloc favorabil judecatorului de la Tribunalul Bihor care a sesizat CJUE.

Mai exact, Polonia arata, cat se poate de corect si fara a lasa loc la intrepretari, ca intrebarea privind respectarea deciziilor CCR trebuie respinsa, atentie, ca inadmisibila. Si asta intrucat chestiunile de drept invocate in cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare, care se refera la rolul Curtii Constitutionale si la puterea deciziilor pronuntate de aceasta, precum si la efectele juridice pe care aceste decizii le pot atrage dupa sine in sistemul intern de justitie, se incadreaza in mod evident la organizarea sistemului judiciar. Or, Uniunea Europeana nu are niciun fel de competente in acest domeniu.

De asemenea, Polonia subliniaza in observatiile scrise trimise CJUE ca dispozitiile dreptului Uniunii Europene nu trebuie interpretate in sensul ca acestea impun asupra statelor membre obligatii cu privire la determinarea rolului Curtii Constitutionale nationale, la puterea deciziilor acesteia, precum si la normele referitoare la procedurile probatorii. Iar din dreptul Uniunii nu poate deriva niciun fel de norme privind obligatiile altor instante, care apar in legatura cu o decizie a Curtii Constitutionale nationale, prin care o norma de drept national cu putere de lege este declarata neconstitutionala.

Pe de alta parte, trebuie spus ca atitudinea unor judecatori de a nu respecta deciziile CCR nu ar trebui sa mire, atat timp cat Curtea Constitutionala a Romaniei este sfidata de la cel mai inalt nivel. Ne referim la presedintele Romaniei Klaus Iohannis (foto stanga), care, dupa cum bine se stie, a refuzat sa puna in aplicare deciziile CCR, "de indata" asa cum legea prevede. S-a intamplat, spre exemplu, recent, in cazul revocarii fostei ministrese a Justitiei Ana Birchall.

Iata fragmente din raspunsul trimis de Polonia la CJUE, pe care il atasam integral la finalul articolului:

“I. OBIECTUL CAUZEI SI INTREBARILE PRELIMINARE

Cererea adresata Curtii de Justitie a Uniunii Europene, de pronuntare a unei hotarari preliminare in cauza C-379/19, DNA - Serviciul Teritorial Oradea, formulata de instanta din Romania (Tribunalul Bihor), priveste interpretarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare si de verificare a progresului realizat de Romania in vederea atingerii anumitor obiective de referinta specifice in domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei impotriva coruptiei1, precum si a dispozitiilor articolului 2, articolului 4 alineatul (3) si articolului 19 alineatul (1) din TUE, precum si a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (carta).

Dupa cum rezulta din motivarea cererii, litigiul in cauza C-379/19 a aparut in contextul urmatoarei situatii de fapt. In luna februarie a anului 2016, Curtea Constitutionala a pronuntat o decizie privind neconstitutionalitatea unei dispozitii din codul roman de procedura penala [articolul 142 alineatul (1) din Codul de procedura penala], in masura in care aceasta dispozitie prevedea ca procurorul pune in executare supravegherea tehnica (inregistrarea convorbirilor telefonice) prin intermediul altor organe specializate ale statului. De asemenea, Curtea Constitutionala a Romaniei a decis ca participarea serviciului de securitate interna al Romaniei la punerea in executare a supravegherii tehnice, la cererea procurorului, este neconstitutionala.

In luna august a anului 2016, parchetul roman (Directia Nationala Anticoruptie - Directia Teritoriala din Oradea) a trimis in judecata mai multe persoane, acuzate de savarsirea unor infractiuni de coruptie. In procedura preliminara, acuzatii s-au adresat instantei care administra aceasta procedura cu solicitarea de a constata ca obtinerea probelor in baza protocoalelor de inregistrare a convorbirilor telefonice era nelegala, precum si de a exclude probele respective din materialul probator, prin aplicarea deciziei Curtii Constitutionale din Romania, mentionata anterior.

Instanta nu a impartasit opinia acuzatilor si a constatat legalitatea cercetarii penale si a probelor obtinute, dispunand inceperea procesului. Instanta a considerat ca decizia Curtii Constitutionale, la care au facut referire acuzatii, a fost publicata dupa intocmirea protocoalelor de inregistrare a convorbirilor telefonice si, drept urmare, nu se aplica in prezenta cauza deoarece, in conformitate cu Constitutia Romaniei, deciziile Curtii Constitutionale nu se aplica retroactiv.

Ulterior, in cadrul procedurii, dar independent de aceasta, Curtea Constitutionala din Romania a pronuntat o noua decizie cu privire la neconstitutionalitatea unei alte dispozitii din Codul de procedura penala [articolul 281 alineatul (1) litera (b) din Codul de procedura penala], conform careia incalcarea dispozitiilor referitoare la competenta materiala si personala a organului de urmarire penala nu are ca rezultat nulitatea absoluta a procedurii. Unul dintre acuzati, facand trimitere la ambele decizii ale Curtii Constitutionale, a solicitat instantei sa verifice daca parchetul a colaborat cu serviciul de securitate interna in etapa de urmarire penala, iar in legatura cu confirmarea acestui fapt a solicitat excluderea din materialul probator a tuturor protocoalelor privind inregistrarea convorbirilor telefonice, obtinute cu ajutorul serviciului de securitate interna.

Instanta care analizeaza solicitarea de mai sus are indoieli cu privire la nerespectarea, de catre decizia Curtii Constitutionale din Romania, a principiului securitatii judiciare si a principiului neretroactivitatii, precum si a standardelor rezultate din dreptul Uniunii. Avand in vedere aceste indoieli, instanta a hotarat sa adreseze Curtii de Justitie urmatoarele intrebari:

1) Mecanismul de cooperare si de verificare instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE si cerintele formulate in rapoartele intocmite in cadrul acestui mecanism au caracter obligatoriu pentru statul roman?

2) Articolul 2 corelat si cu articolul 4 alineatul (3) din TUE trebuie interpretate in sensul ca in cadrul obligatiei statului membru de a respecta principiile statului de drept se inscrie si necesitatea ca Romania sa respecte cerintele impuse prin rapoartele din cadrul Mecanismului de cooperare si de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei nr. 2006/928/CE, inclusiv in privinta abtinerii interventiei unei curti constitutionale, o institutie politicojurisdictionala, de a interpreta legea si de a stabili modul concret si obligatoriu de aplicare a ei de catre instantele judecatoresti, competenta exclusiva atribuita autoritatii judecatoresti si de a institui norme legale noi, competenta exclusiva atribuita autoritatii legislative? Dreptul Uniunii Europene impune inlaturarea efectelor unei astfel de decizii pronuntate de o curte constitutionala? Dreptul Uniunii Europene se opune existentei unei norme interne care reglementeaza raspunderea disciplinara pentru magistratul care inlatura de la aplicare decizia Curtii Constitutionale, in contextul intrebarii formulate?

3) Principiul independentei judecatorilor, consacrat de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE si de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat prin jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene (Marea Camera, Hotararea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, C-64/16, EU:C:2018:117), se opune substituirii competentelor lor de deciziile Curtii Constitutionale (Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 si Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019), cu consecinta lipsirii de previzibilitate a procesului penal (aplicare retroactiva) si a imposibilitatii interpretarii si aplicarii legii la cauza concreta? Dreptul Uniunii Europene se opune existentei unei norme interne care reglementeaza raspunderea disciplinara pentru magistratul care inlatura de la aplicare decizia Curtii Constitutionale, in contextul intrebarii formulate?

II. OBSERVATIILE REPUBLICII POLONE

Republica Polona se refera exclusiv la a treia intrebare, prin intermediul careia se doreste sa se clarifice ce relevanta are principiul independentei sistemului judiciar in determinarea rolului Curtii Constitutionale, conform articolului 19 alineatul (1) din TUE coroborat cu articolul 47 din carta. Instanta de trimitere doreste sa afle daca principiul independentei sistemului judiciar nu se opune emiterii de catre Curtea Constitutionala a unei decizii de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile dreptului national de rang inferior, cu efecte asupra procedurilor pendinte, in care s-au desfasurat operatiuni care, ulterior, au fost declarate neconstitutionale. Indoielile instantei de trimitere rezulta din observatia conform careia, in situatia constatarii neconstitutionalitatii dispozitiilor privind obtinerea probelor in cadrul procedurilor penale, instanta ar trebui sa respecte decizia Curtii Constitutionale si sa excluda probele obtinute pe baza dispozitiilor respective, fara a dispune de o marja de interpretare in aceasta privinta. Totusi, acest lucru poate fi vazut ca o limitare a independentei sistemului judiciar si, in acelasi timp, poate reprezenta o incalcare a dreptului persoanelor fizice la o cale de atac efectiva.

In opinia Republicii Polone, a treia intrebare este inadmisibila, iar Curtea de Justitie ar trebui sa refuze sa ofere un raspuns.

(…)

Potrivit unei jurisprudente constante a Curtii de Justitie, dispozitiile dreptului Uniunii, inclusiv principiile generale ale acestuia, se aplica exclusiv in masura in care acest drept este aplicabil in litigiul principal. Daca dispozitiile specifice ale dreptului national se refera la domenii care nu sunt de competenta Uniunii, iar litigiul principal nu poate fi solutionat pe baza unor dispozitii din dreptul Uniunii, dreptul Uniunii nu poate fi interpretat intr-un mod care se opune solutiilor prevazute in dreptul national si nici intr-un mod in care nu se opune acestor solutii. In aceasta situatie, trebuie sa se considere ca dreptul Uniunii, in conformitate cu articolul 3 si cu articolul 4 din TUE coroborate cu articolul 5 din TFUE si cu articolul 13 alineatul (2) din TUE, nu acopera nicidecum aceste aspecte.

Instanta de trimitere este sesizata cu o actiune penala cu caracter evident intern, in care nu se aplica dispozitiile dreptului Uniunii, iar raspunsul Curtii de Justitie ii este necesar acestei instante in vederea luarii unei decizii cu privire la excluderea din materialul probator a unor probe importante pentru prezenta cauza.

Dispozitiile legislatiei penale pe baza carora instanta de trimitere va lua o decizie nu au fost armonizate la nivelul Uniunii. In plus, chestiunile de drept invocate in cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare, care se refera la rolul Curtii Constitutionale si la puterea deciziilor pronuntate de aceasta, precum si la efectele juridice pe care aceste decizii le pot atrage dupa sine in sistemul intern de justitie, se incadreaza in mod evident la organizarea sistemului judiciar. Nu este nicio indoiala ca Uniunea nu are niciun fel de competente in acest domeniu.

In consecinta, in opinia Republicii Polone, dispozitiile dreptului Uniunii nu ar trebui interpretate in sensul ca acestea impun asupra statelor membre obligatii cu privire la determinarea rolului Curtii Constitutionale nationale, la puterea deciziilor acesteia, precum si la normele referitoare la procedurile probatorii. Din dreptul Uniunii nu poate deriva niciun fel de norme privind obligatiile altor instante, care apar in legatura cu o decizie a Curtii Constitutionale nationale, prin care o norma de drept national cu putere de lege este declarata neconstitutionala.

Interpretarea opusa ar duce la incalcarea principiului atribuirii, precum si a dispozitiilor care stabilesc competentele atribuite Uniunii. O asemenea interpretare ar conduce la o concluzie eronata potrivit careia Curtea de Justitie, in calitate de organ judiciar al unei organizatii internationale, organizatie infiintata de statele membre in scopuri bine definite, in cadrul unei proceduri preliminare initiate pe baza unor chestiuni cu caracter national evident, poate stabili solutii de sistem pentru aceste state. Aceasta interpretare ar incalca nu numai principiul atribuirii, ci ar fi si contrara esentei insesi a procedurii preliminare ca procedura destinata obtinerii unei interpretari a dreptului Uniunii, iar nu stabilirii unor norme cu caracter sistemic si procedural in diferitele state membre.

(…)

In prezenta cauza, care un evident caracter intern si este judecata pe baza dispozitiilor dreptului national adoptate in afara limitelor competentelor Uniunii, persoanele fizice au formulat o cale de atac contestand includerea inregistrarilor telefonice in materialul probator. Persoanele fizice au adoptat aceasta cale de atac in virtutea dispozitiilor dreptului national adoptate in afara domeniului de aplicare al dreptului Uniunii, iar dispozitiile privind procedura de obtinere a probelor au fost adoptate intr-un domeniu care nu face obiectul dreptului Uniunii. De asemenea, chestiunile de drept prezentate in cererea de decizie preliminara se refera la aspecte de sistem si procedurale nationale, care nu sunt de competenta Uniunii Europene. Trebuie sa se concluzioneze ca, in prezenta cauza, dispozitiile cartei nu se aplica, in conformitate cu articolul 51 din aceasta.

In acelasi timp, trebuie amintit ca aceasta carta este un set de drepturi subiective, adica drepturi pe care le confera persoanelor fizice si a caror aplicare acestea o pot solicita, printre altele, statelor membre, atunci cand aceste state aplica dreptul Uniunii. Aplicarea dispozitiilor cartei poate fi luata in considerare exclusiv de instanta de trimitere, care, facand trimitere la articolul 47 din carta, referitor la dreptul la aparare si la o cale de atac efectiva, ar dori sa ia in considerare probe incriminatoare impotriva persoanelor fizice obtinute in temeiul unor dispozitii care, ulterior, au fost declarate neconstitutionale.

In opinia Republicii Polone, intrucat carta acorda drepturi persoanelor fizice, nu este posibil ca instanta penala sa invoce dispozitiile cartei pentru a le refuza persoanelor fizice drepturile ce le revin in temeiul dispozitiilor legale adoptate de un stat membru in afara domeniului de aplicare al dreptului Uniunii. Aceasta interpretare ar conduce la aplicarea dispozitiilor cartei intr-o speta care nu intra in domeniul de aplicare al cartei si care, in plus, este contrara obiectivelor acesteia.

Avand in vedere argumentatia de mai sus, Republica Polona considera ca Curtea de Justitie ar trebui sa refuze sa raspunda la a treia intrebare adresata de instanta de trimitere, avand in vedere inadmisibilitatea acesteia”.