Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate motivarea de 800 de pagini a deciziei prin care judecatorii ICCJ Rodica Cosma, Laura Soane si Stefan Pistol au dispus achitarea definitiva a avocatului Robert Rosu (foto). Este vorba despre Decizia nr. 534/RC din 23 noiembrie 2021, pronuntata in dosarul 1804/1/2021, prin care a fost admis recursul in casatie formulat de avocatul Robert Rosu impotriva deciziei judecatorilor Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie, membri ai “Completului Negru” de la Inalta Curte, care l-au condamnat pe Rosu la 5 ani inchisoare cu executare pentru pretinse fapte de grup infractional organizat si complicitate la abuz in serviciu in dosarul “Ferma Baneasa”. Iar, asa cum deja se cunoaste, din condamnarea de 5 ani pe care a primit-o, Robert Rosu a stat un an la inchisoare total nevinovat.

Hotararea judecatorilor Rodica Cosma, Laura Soane si Stefan Pistol de la Inalta Curte nu lasa loc niciunui dubiu: avocatul Robert Rosu a fost condamnat si aruncat la inchisoare pentru simplul fapt ca si-a exercitat profesia de avocat si si-a reprezentat clientul in instanta, fara sa fi comis vreo infractiune. Motivarea prin care a fost admis recursul in casatie este devastatoare pentru judecatorii Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie (primii doi iesiti la pensie intre timp), membri ai “Completului Negru” de la ICCJ, cei care, prin Decizia 382/A din 17 decembrie 2020 pronuntata in dosarul 345/64/2016, l-au condamnat definitiv pe Robert Rosu, in apel, la 5 ani inchisoare cu executare, dupa ce initial acesta fusese achitat la fond.

Concret, Rodica Cosma, Laura Soane si Stefan Pistol arata ca pedeapsa a fost dispusa pentru fapte care nu sunt prevazute de legea penala, activitatile desfasurate de Robert Rosu fiind exclusiv in calitate de avocat, fara se existe elementul material al laturii obiective a infractiunii, astfel ca este exclusa totalmente antrenarea raspunderii penale. Dimpotriva, arata ICCJ in decizia de admitere a recursului in casatie, toate actele exercitate de Robert Rosu au fost specifice activitatilor pe care le desfasoara orice avocat in exercitarea atributiilor conferite de Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, Statutul profesiei de avocat, respectiv Codul deontologic. “Concluzionand, faptele recurentului inculpat Rosu Robert Mihaita, astfel cum au fost descrise in decizia atacata, nu sunt prevazute de legea penala si, ca atare, nu poate fi antrenata raspunderea penala a acestuia nici pentru savarsirea infractiunii de constituire a unui grup infractional organizat, prev. de art.367 alin.1 si 2 Cod penal si nici pentru infractiunea de complicitate la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinte deosebit de grave, prev. de art.48 alin.1 Cod penal rap. la art.297 alin.1, art.309 Cod penal si art.13/2 din Legea nr.78/2000”, precizeaza judecatorii Rodica Cosma, Laura Soane si Stefan Pistol.

Totodata, aceiasi judecatori subliniaza ca intentia avocatului Robert Rosu nu a fost decat de a asigura protejarea drepturilor partilor, in limitele legii, nicidecum de a inlesni sau a ajuta la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.

Iata fragmente din decizia ICCJ de admitere a recursului in casatie si achitare definitiva a avocatului Robert Rosu (hotararea integrala este atasata integral la finalul articolului):

“In ceea ce priveste recursul in casatie declarat de inculpatul Rosu Robert Mihaita, intemeiat pe dispozitiile art. 438 alin. 1 pct. 7 Cod procedura penala, Inalta Curte va avea in vedere starea de fapt retinuta de instanta de apel, stabilita in mod definitiv, dupa cum urmeaza:

Faptele inculpatului Rosu Robert Mihaita retinute de instanta de apel au constat in constituirea unui grup infractional organizat, la data de 01.11.2006, ce a avut ca scop dobandirea, prin savarsirea unor infractiuni de coruptie si asimilate acestora, a unor bunuri revendicate de inculpatul Al Romaniei Paul Philippe, urmata de desfasurarea unor activitati care depasesc limitele cadrului legal in care trebuia exercitata profesia de avocat, in interesul acestei asocieri, pana in anul 2013, fiind circumscrise infractiunii de constituire a unui grup infractional organizat, prevazuta de art. 367 alin. 1 si 2 Cod penal.

Faptele aceluiasi inculpat constand in aceea ca, in perioada august - septembrie 2008, in baza intelegerii stabilite cu inculpatii Tal Silberstein si Truica Remus, desi stia ca, in baza actelor existente la dosar si a dispozitiilor legale in vigoare, Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protectia Plantelor nu poate restitui in mod legal terenul ce a facut obiectul notificarii nr. 554 din 13.02.2002, cu incalcarea dispozitiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, art. 7 alin. 4 si art. 144 alin. 2 si 3 din Statutul profesiei de avocat, precum si art. 1.1 din Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana, in forma in vigoare la data savarsirii faptei, a efectuat demersurile prin care a inlesnit restituirea de catre Consiliul de Administratie al Institutului a suprafetei de 170.924,95 mp aflata in administrarea acestuia si in domeniul public al statului roman, cu incalcarea dispozitiilor din legislatia primara si secundara sus-mentionate, cauzand prin aceasta un prejudiciu statului roman in cuatum de 135.874.800 euro (reprezentand valoarea suprafatei de 150.972 mp. rezultata din masuratori), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentand valoarea suprafatei de 170.924,95 mp mentionata in actele intocmite de Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Protectia Plantelor), suma care reprezinta totodata un folos necuvenit pentru inculpatii Al Romaniei Paul, Truica Remus si ceilalti membri grupului infractional organizat, sunt circumscrise dispozitiilor art. 48 alin. 1 raportat la art. 297 alin. 1, art. 309 Cod penal si art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Prin raportare la coordonatele factuale expuse anterior, Inalta Curte apreciaza ca, in cauza, ne aflam in prezenta cazului de recurs in casatie prevazut de art. 438 alin. 1 pct. 7 Cod procedura penala, faptele, astfel cum au fost retinute de instanta de apel, nefiind prevazute de legea penala.

Cu privire la infractiunea de grup infractional organizat, Inalta Curte retine urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 367 alin. 1 Cod penal, initierea sau constituirea unui grup infractional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice forma, a unui astfel de grup se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

Potrivit alin. 2, cand infractiunea care intra in scopul grupului infractional organizat este sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata sau cu inchisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

In fine, in alin. 6 se prevede ca prin grup infractional organizat se intelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumita perioada de timp si pentru a actiona in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni.

Dispozitiile art. 367 alin. 1 Cod penal reglementeaza infractiunea de initiere sau constituire a unui grup infractional organizat, incriminare care se regasea si in varianta normativa anterioara (art. 7 din Legea nr. 39/2003), iar in continutul alin. 6 este definita notiunea de grup infractional organizat (grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumita perioada de timp, care actioneaza in mod coordonat in scopul cerut de norma de incriminare – comiterea uneia sau mai multor infractiuni).

Constituirea, ca varianta normativa a elementului material al laturii obiective – retinuta in sarcina inculpatului Rosu Robert Mihaita – implica asocierea efectiva, reunirea a trei sau mai multe persoane, prin acordul lor de vointa, in scopul de a fiinta in timp si de a pregati, organiza si duce la indeplinire savarsirea uneia sau a mai multor infractiuni, fiecare membru urmand sa se supuna unei discipline interne si anumitor reguli privind ierarhia, rolurile si planul de activitate.

Sub aspectul laturii subiective, infractiunea se poate comite numai cu vinovatie, sub forma intentiei directe, calificata prin scopul prevazut de norma de incriminare. Ca atare, pentru existenta infractiunii, nu este suficient ca subiectul activ sa fi cunoscut ca constituie sau sprijina un grup infractional organizat, ci este necesar ca acesta sa cunoasca faptul ca respectivul grup are drept scop comiterea uneia sau mai multor infractiuni.

Raportat la actiunile retinute in sarcina inculpatului Rosu Robert Mihaita, astfel cum au fost descrise de instanta de apel, activitatile desfasurate de acesta, in calitatea sa de avocat, nu se circumscriu elementului material al laturii obiective a infractiunii, respectiv acte intreprinse de acesta pentru constituirea propriu-zisa si organizarea efectiva a grupului, in vederea realizarii scopului infractional comun.

Avand in vedere aspectele retinute de instanta de apel, in sensul ca 'intelegerea de tip infractional s-a concretizat in contractul incheiat la 01.11.2006, care a fost redactat de inculpatul Rosu Robert Mihaita, avocat partener in cadrul Casei de avocatura S.C.A. tuca, Zbarcea si Asociatii', 'inculpatul a asigurat interfata juridica si a dat aparenta de legalitate a intregului demers, coordonand aspectele legale si implicandu-se ulterior, prin demersuri efective, in obtinerea bunurilor', ca 'inculpatul Rosu Robert Mihaita stia care sunt punctele nevralgice ale afacerii din punct de vedere juridic, aspecte care sunt probate de raportul de due diligence (…)', ca 'inculpatul a modificat contractul incheiat initial, la 21.09.2006, in sensul dorit de membrii gruparii, asigurand, pe de o parte, ascunderea lor (prin inserarea unei clauze neobisnuite pentru un contract de cesiune de drepturi, in sensul posibilitatii continuarii demersurilor pe numele cedentului), iar pe de alta parte, creand mecanismul (incheierea unor antecontracte, procuri) prin care bunurile obtinute urmau sa ajunga, in final, la adevaratii beneficiari', ca 'interfata juridica urma a fi rasplatita de societatea paravan Reciplia SRL, (…) prin plata unui procent de 2% din valoarea de piata a bunurilor obtinute, sub forma unui onorariu de succes (…)', ca apartenenta inculpatului la grupul infractional organizat 'este probata de redactarea contractului din 1.11.2006, care a fost asumata explicit de inculpat prin semnatura si stampila aplicata la finalul sau, cu urmatorul continut: Avocat Robert Mihaita Rosu, in conformitate cu disp.art.3 alin.1 teza a 3 a din Legea nr.51/1995, atest data, identitatea partilor si continutul prezentului act redactat de mine (...)', ca inculpatul Rosu Robert Mihaita a modificat continutul initial al art. 7 care prevede subrogarea cesionarului in procedurile initiate de cedentul Al Romaniei Paul Philippe, inserand un drept alternativ al cesionarului 'de a alege ca cedentul sa continue toate aceste proceduri administrative sau judiciare, fara ca cesionarul sa se subroge in calitatea procesuala sau de petent a cedentului', situatie in care 'cedentul va fi, aparent, titularul procedurilor desfasurate, fara ca acest lucru sa afecteze in vreun fel drepturile transmise/cesionate prin contract (…)', Inalta Curte, investita cu solutionarea recursului in casatie, apreciaza ca se impune a se proceda la analiza, cu prioritate, a dispozitiilor art. 6 si 7 din 'Contractul privind transmiterea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietatii', respectiv din 'Contractul privind transmiterea/cesiunea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietatii', evident, prin raportare la norma de incriminare circumscrisa dispozitiilor art. 367 Cod penal – in varianta constituirii de grup infractional organizat – dar si prin raportare la dispozitiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

Analiza conditiilor de incheiere a 'Contractului privind transmiterea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietatii' din 21.09.2006, denumit in continuare Contract de transmitere, respectiv a 'Contractului privind transmiterea/cesiunea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietatii' din 01.11.2006, denumit in continuare Contract de cesiune, si a efectelor generate de aceste contracte, impune a avea in vedere natura specifica a acestor acte juridice civile.

In aplicabilitatea practica a raporturilor sociale, incheierea unui act translativ de proprietate este deseori precedata de incheierea unor acorduri preparatorii, in care una din parti sau ambele isi manifesta vointa care anticipeaza consimtamantul de a vinde si de a cumpara, ori conditiile acestora.

In sensul acordului de vointa exprimat in cuprinsul Art. 1 din Contractul de transmitere, cedentul ASR Paul Philippe al Romaniei 'transmite ferm si irevocabil, cu titlu oneros, cesionarului S.C. Reciplia S.R.L., fara nici o rezerva, toate drepturile mele prezente si viitoare asupra urmatoarelor bunuri imobile, cu mentiunea ca datele de identificare ale acestora sunt cele cunoscute de subsemnatul la data intocmirii contractului de fata, obliganduma totodata ca, pe masura identificarii lor cadastrale, fiscale si in cartile funciare, sa informez cu promptitudine pe cesionar in vederea executarii prezentului contract'.

In continuare, sunt descrise, in cuprinsul pct. 1.1 - 1.22, bunurile imobile obiect al contractului.

Art. 1 al Contractului de cesiune, desi contine, in principiu, o reglementare identica dispozitiilor similare din Contractul de transmitere, vointa partilor este nuantata, in sensul caracterului irevocabil al conventiei incheiate, absolvind pe cedent de orice raspundere, in ipoteza intampinarii vreunei dificultati legate de identificarea imobilelor: 'Eu, CEDENTUL, prin prezentul contract transmit/cesionez ferm si irevocabil, cu titlu oneros CESIONARULUI fara nici o rezerva toate drepturile mele prezente si viitoare asupra urmatoarelor bunuri imobile, cu mentiunea ca datele de identificare ale acestora sunt cele cunoscute de subsemnatul la data intocmirii contractului de fata, obligandu-ma totodata ca, pe masura identificarii lor cadastrale, fiscale si in cartile funciare sau prin alt tip de documentatie sau inregistrare sa informez cu promptitudine pe CESIONAR in vederea executarii prezentului contract si fara ca lipsa informatiilor complete asupra acestor bunuri imobile sa afecteze in vreun fel transferul/cesiunea acestora', fiind indicate aceleasi bunuri imobile evidentiate descriptiv la pct. 1.1 - 1.22 din contractul descris in alineatul precedent.

Dand eficienta vointei liber exprimate de parti in continutul celor doua acte juridice, pot fi desprinse urmatoarele particularitati ce configureaza natura acestor contracte.

Avand in vedere caracterul oneros, expres stipulat, in fapt, a avut loc vanzarea unor bunuri, procedeu permis de prevederile art. 965 alin. 1 Cod civil 1865, potrivit cu care lucrurile viitoare pot fi obiectul conventiei. Vanzarea poate avea ca obiect un bun viitor, ce urmeaza a fi dobandit ulterior incheierii contractului, afara de succesiunile nedeschise. Or, in cauza, cedentul a prezentat inculpatului Rosu Robert Mihaita ca este mostenitor al fostului suveran Carol al II-lea, potrivit hotararii nr. 132 din 6.02.1955 pronuntata in dosarul nr. 234/1954 al Sectiei I a Tribunalului Judiciar de la Lisabona.

In acelasi timp, vointa partilor exprimata in cele doua contracte a urmarit ca, prin cesiunea realizata, cesionarul sa dobandeasca toate drepturile si actiunile accesorii ce au apartinut cedentului.

Mecanismul a fost recunoscut, la momentul incheierii conventiilor, de dispozitiile art. 1325 Cod civil, potrivit carora 'obligatia de a preda lucrul cuprinde accesoriile si tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu'.

In notiunea de accesorii se includ atat accesoriile materiale, cat si cele juridice. Astfel, in sfera de aplicare a dispozitiilor examinate, textul art. 1325 Cod civil are in vedere drepturile si actiunile ce au apartinut cedentului, avand drept scop apararea si protejarea dreptului de proprietate, dar si accesoriile materiale si juridice care au ca scop indeplinirea intocmai a obligatiei cedentului de a asigura exercitarea libera si in mod nemijlocit a posesiei bunului de catre cesionar.

Distinctia dintre drepturi, actiuni si accesorii prezinta importanta sub aspectul determinarii momentului temporal in care actiunile sau accesoriile, dupa caz, se transmit cesionarului. In aceasta logica, transmiterea drepturilor si actiunilor intervine de drept, odata cu realizarea acordului de vointa.

In privinta acestor drepturi, intrucat ele vizeaza dreptul de proprietate, prin incheierea actului intervine un transfer automat al urmatoarelor drepturi si actiuni: actiunea in revendicare, actiunea confesorie, actiunea negatorie. In schimb, vorbind despre accesorii juridice, pot fi incluse in categoria acestora: actiunile posesorii, actiunile personale, actiunile directe.

Analiza efectuata anterior conduce la dovedirea efectelor urmarite de parti prin incheierea celor doua contracte, faptic, la transmiterea, de catre cedent, cesionarului, a tuturor prerogativelor legate de protejarea drepturilor dobandite asupra bunurilor obiect al celor doua conventii.

Suplimentar dispozitiilor de ordin material, partile au stipulat clauze cu efecte asupra pozitiei lor procesuale, utile pentru protejarea drepturilor obiect al conventiilor incheiate.

Astfel, prin Art. 6 al Contractului de transmitere, s-au stabilit urmatoarele: 'ca urmare a prezentului contract, CESIONARUL este indreptatit sa se substituie in toate drepturile procesuale ale CEDENTULUI, urmand sa dobandeasca calitatea procesuala corespunzatoare in dosarele aflate in curs de solutionare sau alte dosare in legatura cu acestea, urmand sa continue procedurile judiciare la toate instantele de judecata competente, indiferent de gradul de jurisdictie, pana la obtinerea hotararilor definitive si irevocabile', pentru ca dispozitiile Art. 7 ale aceluiasi contract, circumscrise aceleiasi motivari, sa prevada ca 'odata cu intrarea in vigoare a prezentului contract, CEDENTUL este de acord sa accepte subrogarea CESIONARULUI in calitatea sa procesuala din cauzele aflate in curs de solutionare, precum si, daca este cazul, din orice alte cauze civile care au legatura cu procedurile judiciare de restituire a imobilelor aflate pe rolul instantelor de judecata, iar CESIONARUL are dreptul de a continua aceste procese pana la obtinerea hotararilor definitive si irevocabile sau a hotararilor in cadrul oricaror cai extraordinare de atac'.

Prin efectele acestei clauze contractuale, s-a procedat la substituirea procesuala a cedentului cu succesorul sau cu titlu particular, cesionarul. Prin cesiunea drepturilor cedentului asupra bunurilor imobile mentionate in contract, calitatea procesuala activa si pasiva, dupa caz, se transmite automat dobanditorului cesionar, pe motivul lesne de inteles, acela ca cedentul nu mai este titularul dreptului cesionat.

O asemenea clauza constituie modul de exprimare a vointei partilor, de subrogare a calitatii procesuale, in cele doua contracte de cesiune in care cedentul cesioneaza drepturile reale cu privire la anumite bunuri, iar cesionarul devine titularul acestor drepturi, fiind direct interesat in protejarea si valorificarea lor, prin toate parghiile pe care le poate uzita – procedura contencioasa, in prima instanta si in cale de atac, pana la obtinerea hotararilor judecatoresti definitive, de recunoastere a acestor drepturi care i-au fost cesionate.

In cuprinsul Contractului de cesiune incheiat la data de 01.11.2006 – data constituirii grupului infractional organizat, astfel cum retine instanta de apel – partile au inserat clauze asemanatoare celor examinate anterior, in Contractul de transmitere din 21.09.2006.

Astfel, clauza inscrisa in Art. 6 din Contractul de cesiune dispune ca 'CEDENTUL declara si garanteaza in beneficiul CESIONARULUI ca (pentru bunurile descrise la art. 4 se fac demersuri pentru identificarea documentatiei necesare pentru a proba drepturile cedentului) detine drepturile de succesiune si litigioase cu privire la bunurile listate in art. 1 si art. 5 din prezentul Contract, in calitate de mostenitor al Majestatii Sale Regele Carol al II-lea al Romaniei, al dnei. Elena Lupescu, al printului Nicolae al Romaniei, al Printului Carol Mircea Grigore al Romaniei si al Printesei Elisabeta a Romaniei. Ca urmare a prezentului contract, CESIONARUL este indreptatit sa se substituie in toate drepturile procesuale ale CEDENTULUI, putand sa dobandeasca calitatea procesuala corespunzatoare in dosarele aflate in curs de solutionare sau alte dosare in legatura cu acestea, urmand sa continue procedurile judiciare la toate instantele de judecata competente, indiferent de gradul de jurisdictie, pana la obtinerea hotararilor definitive si irevocabile'.

Tot astfel, prin Art. 7 al aceluiasi contract, s-a stabilit ca 'odata cu intrarea in vigoare a prezentului contract, CEDENTUL, la cererea CESIONARULUI, este de acord sa accepte subrogarea CESIONARULUI in calitatea sa procesuala din cauzele aflate in curs de solutionare, precum si, daca este cazul, din orice alte cauze civile care au legatura cu procedurile judiciare de restituire a imobilelor aflate pe rolul instantelor de judecata, iar CESIONARUL are dreptul de a continua aceste procese pana la obtinerea hotararilor definitive si irevocabile sau a hotararilor in cadrul oricaror cai extraordinare de atac. Cu toate acestea, CESIONARUL poate alege ca CEDENTUL sa continue toate aceste proceduri judiciare si administrative, fara ca CESIONARUL sa se subroge in calitatea procesuala sau de petent a CEDENTULUI, in conditiile art. 14 - 16 din prezentul Contract. CEDENTUL va fi in aceasta situatie, aparent, titularul procedurilor desfasurate, fara ca acest lucru sa afecteze in vreun fel drepturile transmise/cesionate prin prezentul Contract si obligatiile CESIONARULUI de a se prezentala notar si de a urma procedurile ulterioare descrise de art. 10 si urmatoarele din Contract'.

Deosebit de forma primara de substituire a cesionarului in calitatea procesuala a cedentului, convenita prin cesiunea din Contractul de transmitere de drepturi, substituirea conventionala a partilor din Contractul de cesiune incheiat la data de 01.11.2006 capata nuante mai largi. Pe de o parte, se desprind elemente ce contureaza credibilitatea cedentului – pusa in lumina prin declaratia, cuvantul dat, provenit de la o persoana ce descinde dintr-o ramura a familiei regale – dar si garantia ca acesta este mostenitorul de drept al autorilor indicati.

Pe de alta parte, se releva caracterul permisiv al clauzei inscrise in Art. 7 teza a II-a din Contractul de cesiune, in temeiul careia: 'cu toate acestea, CESIONARUL poate alege ca CEDENTUL sa continue toate aceste proceduri judiciare si administrative, fara ca CESIONARUL sa se subroge in calitatea procesuala sau de petent a CEDENTULUI'.

Operarea unei asemenea completari in Contractul de cesiune, care a modificat Contractul de transmitere din 21.09.2006, imputabila inculpatului Rosu Robert Mihaita, prin decizia instantei de apel, drept o clauza neobisnuita pentru un contract de cesiune de drepturi, nu este de natura a afecta drepturile si obligatiile partilor, specifice actului de cesiune si a cataloga vointa partilor ca imbracand caracterul unei clauze neobisnuite contractului de cesiune de drepturi.

Aceasta deoarece optiunea cesionarului de a nu se subroga calitatii procesuale sau de petent a cedentului este conditionata de respectarea art. 14 - 16 din Contractul de cesiune. Or, aceste clauze stabilesc prerogativele asumate de concedent, de a-l imputernici pe concesionar sa-l reprezinte pe cel dintai, in vederea obtinerii documentelor necesare valorificarii drepturilor cesionate, semnarii si ridicarii oricaror titluri de proprietate, procesul-verbal de punere in posesie, indeplinirea tuturor formalitatilor in vederea instrainarii bunurilor ce au format obiectul contractului, cu alte cuvinte, recunoasterea drepturilor cesionate cesionarului.

Tot astfel, teza a III-a a Art. 7 din Contractul de cesiune lamureste pastrarea – prin efectul optiunii cesionarului de a nu se subroga calitatii procesuale a celeilalte parti – naturii si efectelor cesiunii, cata vreme cedentul, fiind continuatorul procedurilor, devine doar aparent titularul procedurilor desfasurate, fara ca, prin aceasta, sa fie afectate in vreun fel drepturile cesionate.

Comun celor doua contracte este faptul ca acestea respecta conditiile cesiunii de drepturi litigioase din reglementarea cuprinsa in art. 1309 Cod civil, aplicabila raportului juridic de la momentul incheierii acestor conventii.

Potrivit dispozitiei mentionate, 'pentru judecatori, membrii Ministerului Public si avocati nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, (…) sub pedeapsa de nulitate, speze si daune-interese'.

Per a contrario, cesiunea de drepturi litigioase este permisa tuturor celorlalte categorii de subiecte de drept care nu se incadreaza in structurile profesionale la care face trimitere textul invocat anterior, cum este cazul in speta, contractul numit de transmitere de drepturi si contractul de transmitere/cesiune de drepturi fiind incheiate intre o persoana fizica si o persoana juridica, S.C. Reciplia S.R.L.

Sintagma drepturi litigioase din reglementarea art. 1309 Cod civil nu poate fi interpretata prin prisma dispozitiilor art. 1403 Cod civil, potrivit cu care lucrul se socoteste litigios cand exista proces sau contestatie asupra fondului dreptului, ci are o acceptatiune mult mai larga, si anume ca, pentru a exista drept litigios, trebuie ca, in momentul cesiunii, partile sa aiba serioase motive sa creada ca o contestatie s-ar putea naste intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, cu privire la dreptul cedat.

Tocmai aceasta este situatia drepturilor cesionate prin cele doua contracte de catre cedent, cata vreme in ambianta legilor adoptate, privind masurile pentru realizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist, dreptul de a obtine, finalmente, masurile reparatorii prevazute de legile speciale, presupune parcurgerea, in mod real si efectiv, iar nu declarativ si formal, a procedurilor de restituire a acestor imobile, scopul reglementarilor fiind unul reparator.

Practic, procedurile demarau cu depunerea notificarilor la autoritatea competenta desemnata, din momentul sesizarii acesteia procedura dobandind caracter jurisdictional, impotriva actului de respingere a cererii de restituire fiind recunoscuta calea contestatiei la instantele de judecata.

Este fundamental eronat, in raport de cele relevate anterior, a se retine ca adevaratul si singurul client al inculpatului Rosu Robert Mihaita, in calitatea sa de avocat, era Reciplia L.T.D., care controla S.C. Reciplia S.R.L., aspect pe care l-ar fi ascuns in relatia cu reprezentantii Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Protectia Plantelor, creand aparenta ca actioneaza in calitate de reprezentant al inculpatului Al Romaniei Paul Philippe.

Un atare rationament vadeste deturnarea abruta a raporturilor dintre avocat, parte si terte persoane, proprii exercitarii profesiei de avocat.

Contractul de asistenta juridica incheiat la data de 2 octombrie 2006, intre S.C.A. tuca Zbarcea si Asociatii si actionarul Reciplia L.T.D., prin S.C. Reciplia S.R.L., a constituit temeiul asistentei acordate de avocatul Rosu Robert Mihaita in circumstantele care formeaza obiectul prezentei analize.

Reglementarea specifica exercitarii profesiei de avocat este cuprinsa in trei acte normative, dupa cum urmeaza: Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, Statutul profesiei de avocat si Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana, acesta din urma fiind adoptat prin Decizia nr. 1486/2007 a Comisiei Permanente U.N.B.R. si devenind, astfel, Codul deontologic al avocatului roman.

Toate aceste reglementari traseaza regulile de conduita absolut necesar a fi respectate in exercitarea profesiei de avocat, dintre acestea prezentand utilitate, in economia actualei spete, regulile referitoare la independenta profesiei, conflictul de interese si diligenta unui bun profesionist.

Independenta profesiei de avocat este garantata de lege, art. 2.1.1 din Codul deontologic al avocatilor stabilind ca 'avocatul trebuie sa evite orice prejudiciere a independentei sale si sa vegheze la a nu neglija etica sa profesionala, pentru a-i multumi pe clientii sai, pe judecator sau pe terti'.

Diligenta unui bun profesionist impune obligatia pentru avocat de a executa cu constiinciozitate si probitate profesionala activitatile sale, in raport cu partea, tertii, autoritatile, institutiile publice sau private.

Dispozitiile la care s-a facut referire anterior sunt esentiale, sub aspectul intelegerii sferei de reprezentare pe care inculpatul Rosu Robert Mihaita a avut-o in calitatea sa de avocat, nu numai in raport cu Reciplia L.T.D., expres prevazuta in contract, ci si cu inculpatul Al Romaniei Paul Philippe. Pentru aceasta, este necesara examinarea, nu doar strict a obiectului de reprezentare stipulat in contractul de asistenta juridica, ci si a clauzelor contractului de transmitere de drepturi din 21.09.2006, a contractului de transmitere/cesiune de drepturi din 01.11.2006.

Astfel cum s-a aratat anterior in analiza contractului de transmitere de drepturi din 21.09.2006, prin Art. 7, inculpatul Al Romaniei Paul Philippe a fost de acord sa accepte subrogarea cesionarului in calitatea sa procesuala in cauzele aflate in curs de solutionare, precum si in orice alte cauze civile, care au legatura cu procedurile judiciare de restituire a imobilelor aflate pe rolul instantelor de judecata.

Interpretarea logica a acestor clauze este de natura sa dezvaluie vointa partilor, prin care acestea au inteles sa cuprinda bunurile imobile obiect al contractului in doua categorii: prima, referitoare la cauzele aflate in curs de solutionare, intelegand prin acestea cauzele care se aflau in faza administrativa a procedurilor de restituire, proprie depunerii notificarilor pentru restituirea imobilelor, cea de-a doua categorie vizand, in mod expres, cauzele aflate in fata instantelor de judecata, in procedura contestatiilor la solutiile de respingere a notificarilor.

Mai mult, prin Art. 7 al Contractului de transmitere/cesiune din 01.11.2006, partile au stabilit ca cedentul poate continua procedurile judiciare si administrative de restituire a imobilelor, fara ca cesionarul sa se subroge in calitatea procesuala sau de petent a cedentului, ceea ce justifica prezenta personala a inculpatului Al Romaniei Paul Philippe in solutionarea acestor proceduri, demersurile fiind intreprinse in interesul cesionarului.

In acest mod, este in afara oricarui dubiu acceptul exprimat de inculpatul Al Romaniei Paul Philippe ca serviciile de asistenta juridica ale inculpatului Rosu Robert Mihaita, in folosul partii Reciplia L.T.D., sa-i fie benefice si acestuia, avocatul asigurand reprezentarea, deopotriva, atat a persoanei juridice S.C. Reciplia S.R.L., cat si a inculpatului Al Romaniei Paul Philippe.

O atare forma de reprezentare este reflectata de Statutul profesiei de avocat.

Astfel, potrivit art. 126 alin. 5 din Statut (forma in vigoare la data de 01.11.2006), dispozitie care se regaseste, in prezent, in art. 121 alin. 6 al Statutului, 'in cazul in care avocatul si clientul convin, o terta persoana poate fi beneficiarul serviciilor avocatiale stabilite prin contract, daca tertul accepta, chiar si tacit, incheierea contractului in astfel de conditii'.

Or, inculpatul Al Romaniei Paul Philippe nu doar ca a acceptat tacit, dar prin semnarea contractului de transmitere/cesiune din 01.11.2006, a acceptat chiar expres reprezentarea sa conventionala de S.C.A. Tuca Zbarcea si Asociatii, prin avocat Rosu Robert Mihaita.

In ceea ce priveste onorariul de succes, Inalta Curte retine ca preocuparea unui avocat de a incasa onorariul de succes – care nu este o chestiune prohibita, cum se retine, de altfel, si in decizia atacata – stabilit prin contractul de asistenta juridica incheiat cu partea, nu trebuie privita intr-o maniera dezaprobatoare, cu atat mai mult cu cat, in cauza, preocuparea inculpatului Rosu Robert Mihaita a fost de recuperare a acestui onorariu, neachitat de reprezentantii Reciplia L.T.D., iar demersurile intreprinse de S.C.A. Tuca Zbarcea si Asociatii au cumulat activitati derulate pe o perioada ce a depasit trei ani.

Potrivit art. 129 alin. 6 din Statutul profesiei de avocat, onorariul de succes consta intr-o suma fixa sau variabila, stabilita pentru atingerea, de catre avocat, a unui anumit rezultat.

In felul acesta, onorariul de succes are caracterul unui contract aleatoriu, deoarece se are in vedere posibilitatea unui castig sau a unei pierderi, in functie de rezultatul activitatii avocatului, fiind datorat doar daca se atinge rezultatul vizat. Aceasta inseamna ca onorariul de succes se datoreaza de parte sub conditie suspensiva. in cazul in care conditia este indeplinita si partea refuza achitarea onorariului de succes, avocatul poate demara procedura de executare silita, cata vreme onorariul de succes nu poate fi inclus in cuantumul cheltuielilor judiciare. Onorariul de succes face parte din contractul de asistenta juridica, caruia legea ii confera caracterul de titlu executoriu.

Concluzionand, activitatea inculpatului Rosu Robert Mihaita de a transpune intr-un contract vointa partilor, liber exprimata, cu respectarea dispozitiilor legale in materie, in baza actelor prezentate de parti, exclude totalmente antrenarea raspunderii penale a acestuia pentru savarsirea infractiunii de constituire a unui grup infractional organizat, fapta sa nefiind prevazuta de legea penala.

Cu privire la infractiunea de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinte deosebit de grave, prevazuta de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 297 alin. 1, art. 309 Cod penal si art. 132 din Legea nr. 78/2000, Inalta Curte retine urmatoarele:

Cu titlu de premisa, Inalta Curte retine ca infractiunea de abuz in serviciu prevazuta de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 Cod penal consta in fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o paguba ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, obtinand, totodata, si un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul.

Elementul material consta fie intr-o inactiune (omisiune), fie intr-o actiune (comisiune), si anume neindeplinirea unui act sau indeplinirea defectuoasa a acestuia.

Notiunea de 'act' trebuie inteleasa ca o operatie ce trebuie efectuata de functionarul public, potrivit solicitarilor facute de o persoana si conform cu atributiile sale de serviciu.

Sintagma 'nu indeplineste un act' trebuie inteleasa in sensul omiterii, neefectuarii unui act care trebuie sa fie indeplinit in virtutea indatoririlor de serviciu, adica a unui act a carui indeplinire cadea in sarcina functionarului potrivit normelor care reglementeaza activitatea serviciului respectiv ori care sunt inerente acestui serviciu.

Prin expresia 'indeplineste actul in mod defectuos' se intelege indeplinirea realizata altfel decat se cuvenea sa fie efectuata.

Defectuozitatea in indeplinirea actului poate privi continutul, forma sau intinderea indeplinirii, momentul efectuarii, conditiile de efectuare.

Pentru existenta infractiunii de abuz in serviciu, in forma prevazuta de legea speciala, este necesar ca indeplinirea in mod defectuos a unui act de catre un functionar public, aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, sa aiba ca urmare obtinerea unui avantaj necuvenit pentru sine sau pentru alta persoana, respectiv producerea unei pagube sau a unei atingeri a drepturilor ori intereselor altor persoane. In lipsa oricareia dintre urmarile la care se refera norma de incriminare, fapta nu va intruni elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu.

Pentru a ne afla in prezenta infractiunii de abuz in serviciu, legea cere existenta unei legaturi de cauzalitate intre actiunea sau inactiunea care constituie elementul material si urmarea imediata.

Sub aspectul laturii subiective este necesar ca actiunea sau inactiunea, care constituie elementul material al infractiunii si care a produs o vatamare intereselor institutiei de stat sa fie savarsita cu intentie, ceea ce inseamna ca faptuitorul, cu vointa, a efectuat actiunea ori a ramas in pasivitate, dandu-si seama ca actiunea sau inactiunea sa este lipsita de indreptatire, prevazand ca, prin savarsirea acesteia, se cauzeaza o vatamare sau un prejudiciu, rezultat pe care l-a urmarit (intentie directa) sau a acceptat producerea lui (intentie indirecta).

Cu alte cuvinte, in situatia in care indeplinirea defectuoasa a actului de serviciu nu este cauzata de atitudinea constienta si voita a faptuitorului, nu sunt conturate elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu in varianta speciala, deoarece activitatea nu a fost desfasurata cu rea-credinta, specifica faptei cu forma de vinovatie a intentiei directe sau indirecte.

Pe de alta parte, atributiile de serviciu incalcate trebuie examinate, in mod obligatoriu, prin prisma legislatiei primare (lege, ordonanta, ordonanta de urgenta), astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curtii Constitutionale.

In decizia mentionata, pe langa conditia privind incalcarea unei dispozitii dintr-o lege, ordonanta sau ordonanta de urgenta, Curtea arata ca legiuitorul nu a reglementat o anumita intensitate a vatamarii rezultata din comiterea faptei.

A constatat ca legiuitorul a identificat si reglementat la nivel legislativ extrapenal parghiile necesare inlaturarii consecintelor unor fapte care, desi, potrivit reglementarii actuale se pot circumscrie savarsirii infractiunii de abuz in serviciu, nu prezinta gradul de intensitate necesar aplicarii unei pedepse penale.

Dreptul penal trebuie sa ramana, intotdeauna, o masura la care se recurge in ultima instanta.

Potrivit dispozitiilor art. 48 alin. 1 Cod penal, complice este persoana care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.

Activitatea complicelui consta, potrivit textului, in acte de inlesnire sau ajutor. Actul de complicitate nu poate fi niciodata un act determinant al comiterii faptei, deoarece, in aceasta ipoteza, s-ar converti in instigare, dupa cum nu poate fi nici un act de savarsire, de executare a actiunii incriminate, in aceasta ipoteza aflandu-ne in prezenta autoratului.

Pentru existenta complicitatii, ca forma de participatie penala, legea cere indeplinirea urmatoarelor conditii:

a) sa se fi savarsit de autor o fapta prevazuta de legea penala;

b) sa se fi savarsit de catre complice acte de inlesnire sau ajutor la comiterea faptei;

c) contributia complicelui sa fi folosit efectiv la savarsirea faptei prevazute de legea penala.

Lipsa oricareia dintre aceste contributii exclude participatia penala sub forma complicitatii.

Pentru existenta complicitatii este necesar si obligatoriu, din punct de vedere obiectiv, ca activitatea complicelui sa fi servit efectiv la savarsirea faptei prevazute de legea penala.

Nu exista complicitate in ipoteza in care autorul, savarsind fapta prevazuta de legea penala, nu s-a folosit de sprijinul pe care i l-a dat persoana care a intentionat sa devina complice, aceasta deoarece intre contributia complicelui si rezultatul infractional nu se poate stabili un raport de cauzalitate, iar in lipsa acestuia, elementul material al complicitatii este absent.

Sub aspectul laturii subiective, complicitatea se caracterizeaza prin intentie.

Intentia complicelui consta in vointa acestuia de a savarsi actele constitutive ale complicitatii, a caror reprezentare o are, stiind ca inlesneste sau ajuta la savarsirea, de catre o alta persoana, a unei fapte prevazute de legea penala.

Complicele cunoaste activitatea autorului si prevede, ca cert sau eventual, rezultatul socialmente periculos. El are constiinta ca, prin activitatea sa, contribuie la savarsirea faptei prevazute de legea penala, de catre autor si urmareste sa desfasoare acea activitate.

Complicitatea poate fi comisa si cu forma de vinovatie a intentiei indirecte, daca, prin fapta sa, complicele ajuta sau inlesneste, dar nu urmareste acest rezultat al faptei sale, ci doar il accepta. in aceasta ipoteza, este suficient sa se fi acceptat, de catre complice, eventualitatea producerii lui.

In fine, intentia complicelui implica o legatura subiectiva intre complice si autor. Vointa complicelui de a lega activitatea sa de aceea a autorului, unita cu reprezentarea urmarilor faptei savarsite de acesta, constituie o cerinta indispensabila a acestei forme de participatie penala.

Complicitatea din culpa – respectiv fara sa prevada ca prin activitatea desfasurata se inlesneste ori se ajuta la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala – nu cade sub incidenta legii penale, chiar daca a avut un astfel de efect.

Elementul obiectiv si subiectiv se completeaza reciproc, neputand fi analizate decat in interdependenta lor.

Intotdeauna ajutorul sau inlesnirea la savarsirea faptei trebuie unite cu intentia complicelui de a ajuta, de a inlesni.

Raportat la situatia de fapt descrisa de instanta de apel pentru inculpatul Rosu Robert Mihaita, Inalta Curte retine ca fiind indeplinita doar prima conditie prevazuta de lege, si anume savarsirea de catre autor a unei fapte prevazute de legea penala, cu mentiunea ca instanta de recurs in casatie nu poate proceda la stabilirea limitelor sintagmei 'verificarea in mod riguros a actelor doveditoare … precum si pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte …', ce se impuneau a fi depuse in dovedirea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

In decizia atacata se retine ca inculpatul Rosu Robert Mihaita a stiut de imprejurarea ca restituirea terenului de catre Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protectia Plantelor, catre inculpatul Al Romaniei Paul Philippe, nu se putea face decat prin incalcarea legii de catre reprezentantii institutiei, astfel incat, prin notificarile, memoriile succesive, participarea la sedintele Consiliului de Administratie, acesta, in calitatea sa de avocat, desi era obligat sa respecte dispozitiile legii, a incalcat o serie de prevederi din Legea nr. 51/1995 modificata, privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, dar si din Statutul profesiei de avocat.

Inalta Curte retine ca, intr-o societate moderna, perfectionarea institutionala si functionala este consolidata prin respectarea celor mai bune practici legate de functionarea sistemului judiciar, asigurarea unei depline compatibilitati intre acesta si legislatia aplicabila.

In acest context, justitia constituie o functie fundamentala a statului, iar administrarea ei reprezinta un atribut esential al puterii suverane a acestuia.

Rolul avocatului, in functionarea sistemului judiciar, este esential. Acesta se manifesta pe doua planuri: protejarea drepturilor si intereselor legitime ale subiectilor de drept, prin accesul acestora la aparare calificata, respectiv infaptuirea actului de justitie, prin apararea intereselor generale ale societatii, a ordinii de drept. In aceste coordonate, Codul deontologic si principiile fundamentale ale exercitarii profesiei de avocat reprezinta principalele repere care ghideaza indeplinirea misiunii avocatului in societate, respectarea acestora fiind esentiala, in vederea asigurarii ordinii de drept.

Avocatul, potrivit legii, nu este absolvit de raspundere penala, dar a contura o forma de participatie penala si a retine vinovatia acestuia – care isi exercita prerogativele profesionale in limitele legii, Codului deontologic si ale Statutului, servind, prin actele intocmite, apararea intereselor partii – constituie o teza profund eronata, de natura a anihila rolul acestuia in procedurile prevazute de lege.

Astfel cum se retine in decizia atacata, inculpatului Rosu Robert Mihaita i-au fost atribuite mai multe activitati circumscrise complicitatii, ca forma de participatie penala, dupa cum urmeaza:

- intocmirea raportului de due diligence, act prin continutul caruia au fost prezentate inculpatului Al Romaniei Paul Philippe, pe baza examinarii inscrisurilor depuse, argumente in favoarea dreptului solicitat de parte, in sensul valorificarii drepturilor reale ale acestuia asupra imobilelor care au apartinut autorilor sai;

- formularea de notificari, memorii, participarea la sedintele Consiliului de Administratie al Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Protectia Plantelor;

- influentarea opiniei consilierului juridic al institutiei detinatoare a terenurilor pretinse de parte.

Or, toate aceste acte exercitate de inculpatul Rosu Robert Mihaita, in calitatea sa de avocat, se circumscriu, esentialmente, activitatilor pe care le desfasoara orice avocat in exercitarea atributiilor conferite de Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, Statutul profesiei de avocat, respectiv Codul deontologic.

Imprejurarea potrivit careia partea, in persoana inculpatului Al Romaniei Paul Philippe, nu ar fi fost indreptatita la restituirea acestor imobile, nu poate fi imputata avocatului, cata vreme acesta are obligatia de diligenta, in temeiul careia, folosind intreaga lui pricepere, este tinut sa faca tot ce ii este permis de lege, pentru recunoasterea dreptului pretins de parte. Natura juridica a legalitatii si temeiniciei acestor pretentii este atributul exclusiv al instantei de judecata.

Totodata, 'influentarea' inculpatei Dicu Corina Teodora – consilier juridic al Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Protectia Plantelor – este in afara oricarei fapte penale, fiind de notorietate diversitatea opiniilor doctrinare si jurisprudentiale, in general, in dreptul recunoscut partilor de restituire a bunurilor confiscate de fostul regim.

Instanta de apel retine, in decizie, incalcarea, de catre inculpatul Rosu Robert Mihaita, a urmatoarelor dispozitii din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat si Statutul profesiei de avocat:

- art. 2 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, potrivit caruia, in exercitarea profesiei, avocatul este independent si se supune numai legii, statutului profesiei si codului deontologic;

- art. 37 alin. 6 si 7 din aceeasi lege, care inlatura raspunderea penala a avocatului, in masura in care sustinerile acestuia sunt in legatura cu apararea in cauza si sunt necesare stabilirii adevarului;

- art. 7 alin. 4, art. 114 alin. 2 si 3 din Statutul profesiei de avocat, referitoare la obligatia avocatului de a actiona numai in limitele legii, respectiv de a se abtine, in mod constient, de la sfatuirea partii in activitati infractionale.

Obligatiile avocatului se circumscriu, in principal, diligentei si prudentei unui bun profesionist in domeniul dreptului, indeplinirii de catre acesta a actelor specifice profesiei si, numai in mod exceptional, obtinerii unui anumit rezultat, care ar putea fi succesul procedurilor desfasurate.

Prin insasi natura profesiei sale, avocatul este dator sa respecte dispozitiile dreptului material si procedural, care constituie garantia obtinerii unei solutii favorabile partii.

Obligatiile privind asistenta partii sunt reglementate de art. 3, art. 40 din Legea nr. 51/1995, art. 230, art. 234 din Statut, ceea ce presupune, in esenta, prezenta avocatului alaturi de client in procedurile initiate, implicarea in desfasurarea acestor proceduri ce sunt favorabile partii.

Reprezentarea partii de catre avocat are loc in calitatea acestuia de mandatar. in baza acestei calitati, avocatul este indreptatit sa introduca, in numele partii, cereri, memorii, actiuni pentru indeplinirea procedurilor. Acest mandat este unul de reprezentare a partii, fie ca aceasta reprezentare se realizeaza in justitie sau in fata altor institutii publice ori private.

Concluzionand, faptele recurentului inculpat Rosu Robert Mihaita, astfel cum au fost descrise in decizia atacata, nu sunt prevazute de legea penala si, ca atare, nu poate fi antrenata raspunderea penala a acestuia nici pentru savarsirea infractiunii de constituire a unui grup infractional organizat, prev. de art.367 alin.1 si 2 Cod penal si nici pentru infractiunea de complicitate la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinte deosebit de grave, prev. de art.48 alin.1 Cod penal rap. la art.297 alin.1, art.309 Cod penal si art.13/2 din Legea nr.78/2000.

Aceeasi concluzie rezulta, fara echivoc, si din perspectiva laturii subiective, intentia inculpatului Rosu Robert Mihaita fiind aceea de a asigura protejarea drepturilor partilor, in limitele legii si nu de a inlesni sau a ajuta la savarsirea, de catre o alta persoana, a unei fapte prevazute de legea penala”.

* Cititi aici intregral decizia ICCJ privind achitarea definitiva a avocatului Robert Rosu, ca urmare a admiterii recursului in casatie