ACUM SA-L VEDEM PE HELLVIG CAT E DE CURAJOS – Presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu il someaza pe directorul SRI: „Opinia publica asteapta sa vada in ce masura a contribuit SRI la transformarea Romaniei in 'stat mafiot', in ce masura SRI si-a abandonat misiunile legale in favoarea unor actiuni politice partizane, unele chiar impotriva fundamentelor democratiei si statului de drept, cazuri concrete cand Justitia a fost transformata in campul tactic al SRI”
Comisia care il va ancheta pe generalul SRI Florian Coldea (foto dreapta) nu trebuie sa se limiteze doar la eventuala incalcare a legii sau deontologiei profesionale de catre acesta, ci trebuie sa mearga mult mai departe si sa explice in ce masura Serviciul Roman de Informatii a contribuit la transformarea Romaniei intr-un „stat mafiot”, expresie uzitata chiar de Traian Basescu. Asta ii cere presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu directorului SRI Eduard Hellvig (foto stanga).
Tariceanu arata, intr-un comunicat de presa, ca verificarea respectarii deontologiei de catre angajatii SRI este o obligatie permanenta a conducerii Serviciului, nu doar atunci cand in spatiul public apar dezvaluiri compromitatoare. In opinia lui Tariceanu, SRI a avut rol de „spectator” in transformarea Romaniei in „stat mafiot”, daca nu cumva a contribuit la randul sau, or asta ar trebui sa verifice in primul rand comisia de ancheta instituita de Hellvig. Calin Popescu Tariceanu da garantii ca se va implica in aflarea adevarului despre contributia SRI la crearea „statului mafiot” si ii cere acelasi lucru si presedintelui Klaus Iohannis.
Iata pozitia lui Calin Popescu Tariceanu:
„Am luat nota de comunicatul oficial al SRI, care ne-a adus la cunostinta suspendarea temporara din functie a prim-adjunctului SRI, generalul-locotenent Florian Coldea, si demararea unei anchete interne prin 'constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor incalcari ale legii sau deontologiei profesionale'.
In ultimii aproape trei ani, in ciuda riscurilor si presiunilor la care am fost supus si in ciuda faptului ca am fost aproape singur pe acest front, am militat in mod consecvent pentru respectarea si revenirea la principiile democratiei si statului de drept abandonate in mod premeditat de fostul presedinte al Romaniei in mandatele sale. In ultimii 12 ani, Romania a devenit, asa cum recunoaste chiar Traian Basescu, un stat mafiot in care unele institutii de forta si unele componente ale puterii judecatoresti au fost transformate in instrumente politice si de musamalizare a unor ilegalitati grave comise la cel mai inalt nivel si in anturajul acestuia. Nu doresc sa fac acum un inventar al abuzurilor si ilegalitatilor comise in ultimii 12 ani si in care cazul Rarinca este simbolic. Mass-media independenta si-a facut datoria si a informat la vremea respectiva opinia publica.
Am reluat aceste idei, pentru ca obiectivele anchetei demarate, asa cum sunt ele prezentate in comunicatul SRI: 'verificarea eventualelor incalcari ale legii sau deontologiei profesionale', sunt extrem de vagi. Controlul respectarii deontologiei de catre toti angajatii SRI este o sarcina permanenta a conducerii Serviciului si a compartimentului specializat si nu doar atunci cand apar in spatiul public dezvaluiri incomode si compromitatoare. Cu siguranta, este important sa stim daca prim-adjunctul SRI a respectat regulamentele interne, dar, daca tinem cont de transformarea Romaniei in 'stat mafiot', proces in care SRI a avut in cel mai bun caz atitudinea unui spectator, excursiile platite sau nu de catre generalul Coldea apar ca subiecte minore. Opinia publica romaneasca, mass - media si aliatii nostri asteapta sa vada in ce masura a contribuit SRI prin actiunea sa sau prin pasivitatea sa la transformarea Romaniei in 'stat mafiot', in ce masura SRI si-a abandonat misiunile legale in favoarea unor actiuni politice partizane, unele chiar impotriva fundamentelor democratiei si statului de drept, cazuri concrete cand Justitia a fost transformata in campul tactic al SRI. Acesta trebuie sa fie obiectivul anchetei initiate de directorul SRI, Eduard Helvig. Sunt constient de faptul ca am propus un obiectiv ambitios, dar este ceea ce ne-a aratat electoratul ca asteapta dupa alegeri. La indeplinirea lui va contribui si noul Parlament si, imi doresc foarte mult, sa ni se alature si presedintele Romaniei, care are atributii constitutionale consistente in acest domeniu, mai ales in cadrul CSAT. Daca nu o va face, sunt sigur ca va fi drasatic sanctionat de electorat.
In calitatea mea de presedinte al Senatului si presedinte ALDE, voi folosi toate parghiile legale si intreaga mea influenta politica pentru atingerea obiectivului de mai sus”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Camp tactic 15 January 2017 14:00 +23
# remember 15 January 2017 19:37 +4
# romania raiul escrocilor 15 January 2017 14:23 +11
# Vladimârrr...!!! 15 January 2017 15:05 +10
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE 15 January 2017 15:20 +7
# pelin 15 January 2017 15:40 +13
# Canarul 15 January 2017 15:42 0
# adevarul 15 January 2017 16:13 +2
# remember 15 January 2017 20:09 +2
# Edelweiss - Oberleutnant von Bukowina 15 January 2017 16:39 +7