Neacceptarea, foarte costisitoare si injusta, a Romaniei in sistemul de libera circulatie Schengen, in 2022, ridica intrebari pentru toti cei implicati. Ma refer aici doar la cateva dintre ele.

O intrebare priveste Uniunea Europeana. Dupa anii fructuosi ai lui Jacques Delors si Romano Prodi, in care s-a lucrat pe proiectul initial, democratic, al unitatii europene, au venit anii derapajului birocratic. Ca urmare, Uniunea a fost convertita tacit intr-o piata mai mare. Din cauze ce se pot discuta, unele tari fac fata cu greu competitiei, incat a devenit tentanta relativizarea tratatelor si ierarhizarea rolurilor. Pe acest fundal, unii folosesc ocazia pentru consolidarea propriilor industrii pe seama altora, altii platesc din greu. Vechi scheme ale inegalitatii de tratament revin, sub noi ideologii.

Schema „suveranitatii limitate”, care s-a aplicat in 1968 Cehoslovaciei de catre sovietici, atrage acum birocratia bruxelleza, care, desigur, i-a primenit justificarea. In realitate, nu este vorba de „corelarea suveranitatilor”, ce vine odata cu asocierea in uniuni mai mari, cum se spune. Este altceva – in fapt, fortare, poate confuzie, si strivirea suveranitatii. De altfel, promovarea de catre Bruxelles a unei „corectitudini politice” daunatoare cauzei europene si favorizarea de propagandisti si de decidenti mediocri, dar docili, au devenit curente.

Asa stand lucrurile, se ridica intrebarea: din moment ce ideologia covarseste cultivarea valorilor, cum se mai sprijina o tara sa fie competitiva? Cand nu este lasata nici macar sa-si stabileasca decidentii si solutiile! Nu mai conteaza legitimarea, in interior si in afara?

O intrebare priveste negresit Romania. Aici s-au reunit in ultimele decenii factori care dauneaza tot mai evident dezvoltarii ei.

Nemijlocit, este vorba de nivelul jos al politicii externe a tarii, redusa la excursii si aranjamente oneroase, de amatorismul decidentilor, de paguboasa gestionare a resurselor naturale si umane proprii. Romania a batut, de pilda, recordul la privatizari care au insemnat lichidarea de unitati productive sau pierderea lor. Ea bate recordul la jocuri interne opuse intereselor ei.

Mijlocit, este vorba de irosirea timpului cu „proiecte” contraproductive, prin care cei ajunsi la decizii au evitat democratizarea pana la capat a societatii. Ca fapt istoric, mai toate „proiectele” ultimelor doua decenii au esuat, dar dupa ce s-au cheltuit cu ele timp, energii si resurse. Bunaoara, inaintarea economiei s-a facut in conditiile fraudarii si jefuirii, care abia incep sa fie dezvaluite public. „Lupta cu coruptia” a fost conceputa sectar, ca instrument de lovire a unor rivali, incat coruptia s-a putut rafina si a sporit. Lamurirea trecutului s-a folosit mai curand ca arma de inlaturare a oamenilor competenti, care s-au si dovedit capabili, si a esuat intr-o ofensiva a impostorilor si in masluirile lor. Reforme indispensabile demarate in anii nouazeci privind administrarea, educatia, sanatatea au fost desfigurate. MCV-ul a subrezit o justitie care nici nu a apucat sa aplice Constitutia Romaniei. „Proiecte” precum „Romania normala”, „Romania educata” sunt, la drept vorbind, pentru insi socotiti imaturi, ofensatoare si ridicole. Despartirea de trecut s-a facut diletant, incat s-au extins minciuna si saracia.

Din cauze multiple, clivajele din societate se adancesc, integrarea sociala este redusa, iar aspiratia de a parasi tara este mare. Asa cum arata sondajele printre tineri, ea este in crestere.

S-a stins pana si capacitatea de a descrie lucid ce este in jur si de a injgheba o dezbatere argumentativa. La Centenar, nu s-a putut pune pe masa nici macar istoria lamuritoare a ultimului secol. Autodefinite „elite”, vizibil rupte de interesul public si defazate, isi epuizeaza actiunea in rezolvari private.

Aceste fapte, ca si altele, le observa tot mai multi. Nu se poate spune ca nu s-au semnalat carentele care ingreuneaza viata oamenilor pe aceste meleaguri. Dintre cei care intervin public, multi au invocat fapte care ar fi fost cazul sa alarmeze – cu precadere, minoratul decidentilor. Cum spunea plastic un francez, „la acestia nu-i capacitate!”.

La randul meu, imi permit sa reiau excerpte din ceea ce scriam cu ani in urma (Conduc Romania altii?, 2016), atunci oarecum anticipativ – din nefericire, confirmat pe deplin intre timp. Aratam ca „Romania lupta cu o situatie aparte. Ea are acum cea mai mare emigratie din istoria ei si dintre tarile regiunii. Nu se stie nici astazi cati cetateni are tara /.../. Capitalul propriu are pondere redusa – Romania fiind tara care, in cursul privatizarii, s-a dezindustrializat. Ea vinde materii prime, mai nou pamant (recent, in Delta Dunarii, cineva imi arata cum se rade pamantul manos de la suprafata, pentru a fi exportat!), si exporta forta de munca. Cele mai mari suprafete agricole zac nelucrate. Pe cale de a redeveni agrara, Romania importa copios alimente de baza. O treime din populatia ei lupta cu saracia, care loveste un procent mai ridicat de oameni decat in alte tari europene. Coruptia este fara precedent si sta dosita in locuri care nici nu au fost inca luate sub binoclu: administratie, educatie, stiinta, servicii publice, reprezentare externa. Autoflatarea este proportionala cu precaritatea performantelor/.../. Cand muti privirea in jur vezi realitatea trista: patentele se importa, normalizarea institutionala nu intereseaza, nepregatitii au devenit sefi, excursiile drept politica externa /…/.

Pe buna dreptate, unii se intreaba de unde vin toate acestea. Raspunsul tot mai frecvent in ultimii ani este ca „nu ne lasa sa ne dezvoltam! Tot ce incercam, vin altii si ne opresc! Avem bogatii, dar nu mai sunt sub control. Avem paduri, dar le taie altii. Am avut industrie, dar a trecut in alte maini. Am putea avea agricultura, dar este sub obroc. S-a adus un guvern de asa-zisi 'tehnocrati' care, nu numai ca nu stiu sa faca ceva, dar nu au legatura cu ce trebuie facut. In fapt, am ajuns sa ne conduca altii!” Acest raspuns il auzi si in Bucovina, si in Dobrogea, si in Oltenia, si in Transilvania, si in Muntenia.

Desigur, oamenii invoca fapte pentru evaluarea de mai sus. Cand, in 2012, Barosso si altii au fortat punerea in paranteza a unui referendum prin care peste sapte milioane de cetateni au votat demiterea presedintelui, a fost un gest de conducere de catre altii. Romania a semnat pactul fiscal al Comisiei Europene, care, aparent, tine de logica finantelor, dar nimeni nu l-a aprobat intr-o dezbatere normala, intr-o tara care nu se poate nici ea dezvolta prin „austeritate“. Cei familiarizati cu ceea ce se intampla in banci observa ca nu numai milionarii romani, care au adunat averi pe aceste meleaguri, scot cat pot de repede din tara veniturile, dar orice banca le duce aproape zilnic in afara. In viata politica apar peste noapte insi cu capul plin de banalitati, pe care le impun cu emfaza drept solutii, si partide ce par pompate de undeva. La coruptia care infloreste in conditiile luptei, niciodata gandita pana la capat, contra coruptiei, se adauga acum intrarea pe usa din dos a politicii a tehnocratilor de mucava, care tot coruptie este, daca nu ceva mai rau. Unii sefi ai aparatului justitiar sunt numiti dupa interese obscure, dar vor sa treaca examene inainte de toate la poarta unor ambasade. Se ingroasa iarasi obiceiul lovirii rivalilor prin aranjarea de articole la publicatii din afara tarii, ca si cum acele articole ar fi vocea acestora. Si multe altele.

Sunt acestea dovezi ca tara este condusa din afara?/…/ Poate parea surprinzator, dar nu s-a prezentat vreun document oficial al cuiva in care sa se spuna ca nu se recunoaste referendumul de demitere din 2012. Invalidarea scrutinului a fost o operatie facuta de maini si minti de pe aceste meleaguri. Nu exista vreun document de obligare la semnare de documente de politica fiscala a Uniunii Europene. Nici vreunul privind scoaterea veniturilor in afara tarii. Nici de obligare la vanzarea de pamant sau lichidarea de unitati. Nici preluarea de in partide care au abandonat libertatile cetatenesti si nu mai sunt capabile de solutii nu a impus#o cineva. Nici sustinerea unor impostori indigeni pentru a aparea in mari publicatii, spre a-i ataca pe altii, nu e opera cuiva din afara. Nici acceptarea de catre negociatori a clauzelor oneroase nu se poate pune in seama vreunui strain. Toate acestea – si multe altele ce se pot invoca – sunt semnate, trebuie spus lucid, de cetateni romani si, ne place sau nu sa recunoastem, sunt opere autohtone /…/.

Trei mi se par a fi cauzele reprezentarii paguboase a Romaniei, inauntru si in afara. Una tine de educatie, alta tine de selectie, a treia tine de nesiguranta din institutii.

Educatia a cazut prizoniera impresiei ca nu mai are importanta propria comunitate, propriul stat, ca statul national este depasit. Importanta ar avea viziunea unei societati universale axata pe libertatea de initiativa. Se poate observa ca pe masura ce la decizii vin asa-zisi „noi” decidenti, din mereu invocata „noua clasa politica”, preocuparea pentru propria comunitate scade. Nu fiindca a sporit orizontul si sensibilitatea culturala, ci pentru ca oportunismul este mai contagios, iar diversiunile la care apeleaza, mai insidioase. La noi, educatia nu mai cultiva decat retoric formarea capacitatii de a gandi pe cont propriu, multumindu-se cu repetarea de clisee uzate ale propagandei momentului. Educatia, incluzand aici si educatia ce rezulta din dezbaterea publica, genereaza tot mai numerosi decidenti fara cap si functionari fara inima – de fapt, „oamenii fara calitati ” ai noii ere, cum ar spune un celebru romancier.

Selectia eronata a decidentilor tine, evident, de un intreg sistem. Este oare vreun domeniu sau vreo institutie a tarii in care impostura sa nu se lafaie? Mai nou amatorismul este luat ca ceva normal /…/.

Fiindca este pe agenda zilei, putem spune ca preluarea de fragmente din altii, fara citare, este furt, indiscutabil. Dar este oare mai in regula scrisul de doctorate, de carti, de orice de catre altii? Nu este tot furt pricopsirea, materiala si de alta natura, a celor care s-au imbogatit dincolo de veniturile functiei publice? Nu este tot coruptie desemnarea in functii a nulitatilor confortabile, prin acea decizie unipersonala care erodeaza democratia? In fapt, cum se observa, scena actuala este plina de plagiate, dar si de cleptocratie, mai mult sau mai putin ascunsa.

La ce bun sa te stradui in propria pregatire? se poate intreba elevul si studentul care asista la spectacol. La ce sa mai ramai aici? continua cel aflat in plina putere.

Dar vasta si sistematica rasturnare a valorilor dintr-o societate nu a fost si nu este fara costuri. Poate cele mai mari costuri! Cata vreme evaluarile dupa impresii, nepotismul, preferinta pentru cei mai slab pregatiti si manipulabili sunt cele ce se vad in societatea de astazi, decidentii nu au cum sa fie altii decat cei care sunt, cu efectele de rigoare.

Meritocratia fiind dispretuita la noi, in practica institutionala, multi exponenti publici, ei insisi produsul acestei situatii, nu gasesc siguranta in afara curtarii stapanilor pe care ii gasesc pe traseu, dincoace sau dincolo de frontiere. Acesti slujbasi ai statului fac orice nu pentru a rezolva problemele oamenilor, nu pentru a asigura o dezvoltare in plus, ci pentru a intra in gratiile stapanilor. Multe consacrari ale unor veleitari sunt datorate schimburilor adesea subterane de servicii /…/.

Astazi, cu mijloacele bancilor, ale mediatizarii si ale serviciilor secrete, se reuseste impunerea a aproape orice. Nu se reuseste, totusi, impunerea a ceva ce nu accepti nicidecum sa ti se impuna. Aceasta sub conditia elaborarii de catre tine insuti, persoana si comunitate, a solutiei mai bune si a apararii convingatoare a ceea ce ai gandit in mod responsabil”.

Toate aceste evaluari si anticipari continua sa se adevereasca – fatis si prin consecinte. Asa stand lucrurile, intrebarea este: de ce Romania stagneaza in lipsuri si necazuri a caror radacina se stie? De ce trebuie sa ajunga la neacceptari costisitoare si, in fond, injuste?

Este momentul sa se spuna din nou lucrurilor pe nume, fara ezitare. Sub multe aspecte si ca urmare a ceea ce fac, abuziv, unii si a ceea ce nu fac, din pasivitate, ceilalti, situatia din tara, dar si a tarii, a devenit critica. In proportii diferite, desigur, si unii si altii sunt responsabili de crizele adanci de azi. De altfel, nu exista implinire individuala fara asumarea a ceea ce se petrece. Oportunismul nu-i mai intelept azi decat ieri.

Spus cat se poate de direct, neacceptarea in Schengen in 2022 atesta, intre altele, dar pentru a cata oara?, ca in Romania de azi este cazul schimbarii pe scara mare – incepand cu schimbarea de personal. Este cazul inlocuirii autorilor esuarii ce tine de „statul esuat”. Rareori o garnitura a adunat atatea fapte nefaste pentru propria comunitate.

Nu va fi alta Romanie fara schimbare energica, imediata – o schimbare de personal ce poate aduce schimbari de viziune, de proceduri, de proiecte. Este nevoie nu de alti politruci ai falimentarii, ci de oameni responsabili, cu vederi cuprinzatoare, care s-au dovedit capabili sa construiasca. Altminteri, va continua sa fie ceea ce este.