Avocata Cristiana Uzuna, despre proiectul de lege privind siguranta nationala al PDL-istului Cezar Preda: “Trecerea documentelor privind operatiunile informativ-operative ale SRI drept acte de comandament militar arata ca se doreste functionarea dupa alte principii decat cele ale statului de drept!”
In cadrul sesiunii de lucru realizata, la sfarsitul spatamanii trecute, in cadrul Consiliului National al PSD de catre Departamentul Justitie, Politici Legislative si Protectia drepturilor cetatenesti, unde au fost invitati de marca din lumea magistraturii, din avocatura, parlamentari, reprezentanti ai conducerii Baroului Bucuresti, ai UNBR si ai unor ONG-uri de profil, s-a pus in discutie si propunerea legislativa aprig sustinuta de catre deputatul PDL Cezar Preda, privind modificarea Legii nr.14/1992 referitoare la organizarea si functionarea SRI.Avocata Cristiana Uzuna (foto) din Baroul Bucuresti a prezentat un punct de vedere care confirma cele aratate de Lumeajustitiei.ro in dezvaluirea facuta zilele trecute cu privire la aparitia acestui proiect. Si anume, ca prevederea din proiect, conform careia ofiterii SRI sa lucreze la alaturi de procuror la cercetarea penala ca ofiteri de cercetare speciala ar fi una de exceptare a SRI din sfera comuna a tuturor institutiilor din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala si ar excede controlului judecatoresc, cercetarea penala speciala (care are deja cadrul legal clar statuat), in mod firesc, se refera doar la cadrele militare active, si nu la civili. Pe scurt, s-ar crea din nou, asa cum Lumeajustitiei.ro a mai aratat, fosta Directie a VI-a - Cercetari penale a Securitatii, care a distrus vietile a mii de oameni in timpul dictaturii comuniste.
In materialul prezentat, avocata Cristina Uzuna a pornit de la declaratiile purtatorului de cuvant al SRI care afirma ca “este important de spus ca punerea in aplicare a cerintelor legale privind cerectarea penala speciala nu se confunda cu crecetarea penala in registru comun. Adica, deosebirea initiala este ca cercetarea penala speciala se refera strict la militarii activi si nu sfera comuna a infractionalitatii. Fiecare structura militara are competenta limitata. Solutionarea cauzelor revine instantelor militare”. Avocatul arata ca prima concluzie care se trage din aceasta declaratie este ca ar fi vorba de acea structura competenta conform actualului Cod de procedura penala, de a efectua instructia penala speciala. Noul Cod de procedura penala la care face trimitere si SRI arata ca “atributiile organelor de cercetare penala speciale sunt indeplinite de ofieri anume desemnati in conditile legii. Care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale isi desfasoara activitatea de urmarire penala isi desfasoara activitatea sub conducerea si supravegherea procurorului (...) Urmarirea penala in cazul infractiunilor savarsite de militari se efectueaza de procurorul militar si de organele de cercetare penala speciale, sub supravegherea acestuia”. Modificarea Legii nr.14/92 mai priveste si modificarea art. 45 astfel: “Documentele SRI, indiferent de suport, privind operatiunile informativ-operative pentru realizarea securitatii natinale sunt acte de comandament militar”.
Statul era guvernat inainte de 1989 de statutul cadrelor militare, ceea ce s-ar intentiona si acum!
Avocata Cristiana Uzuna a atras atentia asupra faptului ca “modificarea are drept scop stabilirea cadrului legal cu privire la ofiterii de cercetare penala speciala si activitatea acestora”, subliniind ca si inainte de 1989, intregul sistem era guvernat de statutul cadrelor militare, iar astfel de “ofiteri cu cercetarea penala speciala treceau drept ofiteri cu cercetarea penala, numiti prin ordin de zi pe unitate, la inceputul fiecarui an calendaristic, din randul cadrelor militare dintr-o unitate, de preferinta cu pregatire juridica, ce realizau instrumentarea cauzelor inaintate consiliilor de judecata ori de onoare pentru abateri de la regulamentele militare.
Regulamentul de garnizoana publicat in Monitorul Oficial nr. 554 din 6 august 2010 se adreseaza “tuturor structurilor militare din sistemul national de aparare si stabileste reguli si principiile de desfasurare a activitatilor specifice pe linie de garnizoana, aratandu-se ca “ofiterul cu cercetarea penala speciala in garnizoana este ofiterul cu cercetarea penala speciala nominalizat de catre comandantul garnizoanei si indeplineste atributiile potrivit legislatiei in vigoare, iar in situatia in care “intr-o garnizoana sunt dislocate structuri militare ale MAI, MJ, SRI, STS, comandantul garnizoanei apartinand MapN are cate un loctiitor al comandantului pentru fiecare dintre aceste institutii, anume desemnat de aceste structuri, care se subordoneaza pe linie de garnizoana comandantului garnizoanei”.
Astfel – a subliniat av. Cristiana Uzuna in lucrarea sa – institutia ofiterului cu cercetarea penala speciala “are suficient cadru legal, dorinta manifestata de autorul propunerii legislative se vadeste a fi una de exceptare a SRI din sfera comuna a tuturor institutiilor din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala”, iar aceasta exceptie este intarita si de formularea textului propus cu privire la “avizul Parchetului General”.
“Este greu de presupus ca daca in Codul de procedura penala s-a instituit avizul conform la prezumata desemnare a ofiterilor Sri drept organe de cercetare penala speciala sa opereze institutia avizului, lipsindu-se practic Parchetul General de opozitie la aceste numiri. Trecerea documentelor SRI, indiferent de suport, privind operatiunile informativ-operative pentru realizarea securitatii nationale drept acte de comandament militar vine in sprijinul afirmatiei ca se doreste functionarea dupa alte principii decat cele ale statului de drept”, mai arata av. Uzuna.
Concluzia acesteia, la care au achesat si av. Lucian Bolcas, si decanul Baroului Bucuresti, Ilie Iordachescu, a fost ca activitatea SRI este, eminamente, una operativ-informativa, iar trecerea documentelor acestor operatiuni in sfera actelor cu caracter militar echivaleaza cu trecerea intregii activitati a SRI intr-un domeniu exceptat de la controlul judecatoresc pe calea contenciosului administrativ.
Mai mult, la sesiunea de lucru pe justitie din cadrul Consiliului National al PSD, unde au raspuns invitatiei personalitati cu expertiza in domeniul Justitiei, a fost punctat Raportul din 13 ianuarie 2006 al CEDO unde, la principiul 5 se arata ca “instantele militare rebuie, din principiu, sa fie necompetente sa judece civili”. “Curtea reaminteste locul special pe care il ocupa armata in organizarea constitutionala a statelor democratice, ce trebuie limitat la domeniul securitati nationale, puterea judiciara tinand in principiu, dupa parerea sa, de domeniul societatii civile”, a conchis av. Cristiana Uzuna.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# CI 23 October 2011 21:08 -3
# Trist dar adevarat 23 October 2011 21:09 +2
# CI 23 October 2011 21:36 -1
# CI 23 October 2011 21:38 -1
# HMM! 23 October 2011 22:13 -1
# B.B. 24 October 2011 07:49 0
# Inregimentare politica ,domne! 24 October 2011 10:24 0
# mirific 24 October 2011 11:26 +1
# poza corecta 24 October 2011 13:21 0
# CI 24 October 2011 22:48 0
# Zobar 24 October 2011 17:55 0
# jurist 24 October 2011 23:07 0
# care jurist?? 28 October 2011 08:20 0
# ioan duscas 30 November 2011 09:31 0