psdolt
23 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

BLACK HOLE LA BRD (VIII) – Vicepresedintele BRD Claudiu Cercel asteapta sentinta in dosarul Bancherii 1, in care a fost inculpat de DIICOT pentru fraudarea bancii, alaturi de un grup infractional de romi din Sintesti. Inculpat din 2013, Cercel e bine mersi pe functie, desi impotriva sa s-au dat marturii cutremuratoare! Cititi si va ingroziti! Lumea Justitiei va prezenta dedesubturile operatiunii Wild Rose Metal, scapate procurorului DIICOT George Militaru (Rechizitoriul)

Scris de: L.J. | pdf | print

10 December 2018 17:39
Vizualizari: 13995

Moment culminant in lumea bancara la varf. Dupa patru amanari suspecte, consecutive, a pronuntarii in dosarul penal 27254/3/2015, aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia I penala, instanta va pronunta marti 11 decembrie 2018 verdictul in unul din cele mai rasunatoare dosare cu bancheri din Romania post decembrista.

Este vorba de “Dosarul Bancherii 1”, instrumentat de DIICOT, in care cap de afis sunt actualul vicepresedinte al BRD Romania, Claudiu Cercel Duca (vezi foto) si ex-colonelul DIE (general in rezerva) si fost sef al Oficiului ARGUS Dragos Florian Diaconescu, ambii acuzatii de sprijinirea unui grup criminal organizat de romi din Sintesti, in scopul savarsiri infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, spalare de bani si altele, alaturi de alti 18 inculpati. In mod concret, gruparea criminala de romi din Sintesti, din care unii membri erau recidivisti, aveau legaturi privilegiate cu functionari de prim rang din BRD si obtineau in cascada, pe diferite firme, credite de milioane de euro (prejudiciile totale aduse BRD sunt de ordinul zecilor de milioane de euro), dupa care intrau in insolventa programata, si lasau gaj bancii imobile nesemnificative ca valoare, supra evaluate cu nesimtire de evaluatori aflati mana-n mana cu functionari cheie din BRD. In acest dosar prejudiciul a fost estimat la 7 milioane euro, si s-ar fi ridicat la 30 milioane euro daca procurorii DIICOT nu interveneau hotarat la jumatatea anului 2012.


Cazul este unul cutremurator si prin prisma comportamentului BRD, care a facut sesizari penale in multe dosare, pentru credite frauduloase acordate de fostii sai angajati dar, desi vicepresedintele BRD pe tara Claudiu Cercel Duca a fost trimis in judecata inca din 2013 de catre DIICOT, sub acuzatii deosebit de grave, BRD a continuat sa-l mentina in continuare, pana in ziua de azi, pe pozitia nr. 2 a BRD Romania!!! Foarte ciudatata aceasta sustinere! La fel cum apare foarte ciudata si tacerea BNR fata de aceste aspecte....

De ce BRD il mentine pe Claudiu Cercel in fruntea Bancii? Iata ce grozavii reies din Rechizitoriul DIICOT!

Din Rechizitoriul din dosarul DIICOT nr. 1496/D/P/2012, emis la 20 decembrie 2013 de procurorul George Cosmin Militaru, reies aspecte deosebit de grave puse in sarcina vicepresedintelui BRD Claudiu Cercel si a fostului ofiter DIE Dragos Diaconescu, care s-au intalnit la diverse mese si restaurante cu romii din Sintesti, care dadeau tepe BRD, adica luau credite foarte usor, dupa care isi bagau firmele in insolventa si ramaneau cu banii.

Vicepresedintele BRD Claudiu Cercel este prezentat de procurori:Incupatul Cercel-Duca Claudiu Alexandru este vicepresedinte si director general Piete Financiare in cadrul B.R.D Romania. La solicitarea inculpatilor Diaconescu Florian Dragos si Mihai Stan acesta le recomanda in diferite unitati ale B.R.D. firmele controlate de catre grupare, ii consilieaza cu privire la pasii de urmat, plaseaza documente in diferite sucursale, induce si mentine eroare analistii de credit cu privire la solicitarile de credit ale gruparii desi are cunostinta pe deplin de caracterul si natura demersurilor acestora si nu are absolut nici un fel atributii pe linia acestui tip de creditare.”

Marturiile unora dintre romi, si chiar a functionarilor BRD, date in dosar sunt cutremuratoare. De exemplu, marturia lui Mihai Stan, rom din Sintesti, este de-a dreptul socanta, acesta recunoscand ca a venit pe filiera Diaconescu – Cercel, cu carte de identitate falsa la BRD, falsificata pe numele Teodorescu, sa ia credite, ca sa nu fie descoperit cine este, pentru ca anterior mai luase credite si nu le-a returnat, deci nimeni nu i-ar mai fi dat:

- inculpata Amuza Denisa Mihaela secretara afaceristului tepar Mihai Stan (pag. 696 din Rechizitoriu): “Cu privire la inculpatul DIACONESCU DRAGOS. Acesta era in relatii foarte bune cu MIHAI STAN si l-a ajutat pe acesta in afaceri. I-a pus la dispozitie imobile pentru a-si muta sediul SC ROCA TWINS SRL , initial in Carol 57, apoi Negustori nr.12. L-am auzit pe MIHAI STAN vorbind in birou de faptul ca DIACONESCU DRAGOS caruia MIHAI STAN ii spunea „TATAIE” , l-a pus in legatura cu presedintele BRD, CERCEL CLAUDIU, pentru a obtine un credit, ceea ce s-a si intamplat (…) Legatura cu Cercel i-a facut Diaconescu. La un moment dat la BRD Academia singurul impediment la semnarea contractului de credit era faptul ca Mihai Stan alias „Teodorescu” nu voia sa semneze contractul de fidejusiune in calitate de garant, pentru ca nu voia sa apara in banca. Cei din banca i-au cerut lui sa semneze contractul, intrucat Mihai Stan le-a spus ca firma este a familiei lui, mai precis a cumnatei Piturca Georgiana, dar ca aceasta sta acasa pentru ca are un copil mic. De cate ori au avut nevoie sa semneze pentru S.C. Alrom Serv Invest S.R.L. – documente am adus-o pe Piturca de acasa. In final dupa ce a vorbit cu Cercel s-a schimbat brusc si s-a dus sa semneze contractul. Stiu ca Mihai Stan trebuia sa le dea lui Cercel si Diaconescu niste bani. Ulterior, stiu ca Mihai Stan se plangea ca nu mai are curaj sa se duca la Diaconescu intrucat nu s-a achitat de obligatii pentru ca i-au furat banii.”

- inculpatul Hurdugaci Tiberiu, om de afaceri, care vana credite la BRD (pag. 697 din Rechizitoriu): “Diaconescu l-a sunat pe Cercel si au stabilit o intalnire, ce a avut loc la Restaurantul Aqua. La aceasta intalnire am participat eu, Mihai Stan, Diaconescu Dragos si Claudiu Cercel. Eu cu Cercel doar ne-am salutat. Mai mult Diaconescu a vorbit cu Cercel dar in termeni mai retinuti. Concluzia intalnirii a fost ca Cercel ne va ajuta sa obtinem creditul de la BRD. Mihai Stan i-a inmanat lui Diaconescu Dragos trei dosare pentru trei societati comerciale dintre care una era AHM GRAND CONSTRUCT . Eu nu stiu sigur cui i-a dat Diaconescu Dragos dosarul firmelor, dar cert este ca acesta a ajuns la BRD. Mai mult ca sigur Diaconescu i-a dat dosarul lui Cercel”.

- inculpatul Mihai Stan (rom din Sintesti, afacerist, beneficiarul direct al creditelor frauduloase – pag. 698 si urmatoarele din Rechizitoriu): “Intrucat il cunosteam pe Cercel Claudiu din anul 2009, prin intermediul lui Diaconescu Dragos, acesta m-a trimis la BRD – Academiei unde am luat legatura cu Necula Razvan. Acesta stia ca urma sa vin, iar eu i-am solicitat o linie de credit pe care urma sa o garantez cu mai multe utilaje (…) Din momentul in care mi s-a refuzat incheierea contractului si momentul procurarii cartii de identitate a trecut aproximativ o luna si jumatate – doua. In aceasta perioada le-am spus angajatilor de la BRD ca sunt plecat din tara, urmand a incheia contractul cand ma intorc. Tot in acel interval de timp am luat legatura si cu Cercel Claudiu pe care l-am intalnit la un moment dat la Diaconescu Dragos.

Am discutat cu dl Cercel Claudiu caruia i-am spus exact ca nu se poate aproba creditul de la BRD – Academiei intrucat, eu neavand bunuri pe numele meu nu puteam semna contractul de fidejusiune. Cercel Claudiu mi-a spus ca urma sa ia legatura cu Necula Razvan, iar acesta din urma ma va suna. Necula Razvan m-a sunat si m-a intrebat daca suma de 1.000.000 euro care era mentionata in actele contabile ale firmei reprezenta un imprumut pe care eu l-as fi acordat firmei. Intrebarea din partea lui Necula Razvan fusese astfel adresata astfel incat raspunsul meu sa fie evident afirmativ. Gasind solutia i-am spus ca banii acestia i-am adus in firma personal, iar ulterior am facut un contract de imprumut intre mine si firma, pe care l-am prezentat la banca. Intre timp, persoana careia i-am solicitat sa-mi faca carte de identitate mi-a adus-o. M-am prezentat la banca avand cartea de identitate si contractul de imprumut, insa iar nu am putut sa semnez contractul de fidejusiune... Cu privire la incercarea de a obtine un credit de la B.R.D. - Sucursala Deccebal, folosindu-ne de S.C. AHM GRAND CONSTRUCT S.R.L., mentionez ca, impreuna cu Hurdugaci Tiberiu si Diaconescu Dragos am hotarat sa contractam un credit pe aceasta firma. Diaconescu Dragos m-a intrebat ce firma dorim sa folosim, dintre S.C. ROCCA TWINS S.R.L. si S.C. AHM GRAND CONSTRUCT S.R.L., Hurdugaci Tiberiu insistand sa fie utilizata S.C. AHM GRAND CONSTRUCT S.R.L. Dosarul a ramas la Diaconescu Dragos, care i l-a inmanat lui Cercel Claudiu, la randul lui acesta dandu-i-l lui Lisandru Adrian. Acesta din urma i l-a dat directoarei de sucursala, d-na Brusalis Carmen (…) In cursul anului 2012 impreuna cu HURDUGACI TIBERIU am dus la dl. DIACONESCU DRAGOs doua dosare (ce contineau actele juridice si situatiile financiare) in vederea obtinerii unui credit de la BRD. In prealabil am purtat o discutie intr-un restaurant din Herastrau si anume Aqua cu Diaconescu si Cercel Claudiu. La discutie a fost prezent si HURDUGACI TIBERIU. I-am spus lui Claudiu Cercel ca am trei patru societati comerciale pe numele carora intentionez sa obtin linie de credit pentru activitati curente. Acestia mi-au spus sa las documentele lui Diaconescu Dragos.

Intelegerea a fost cu Cercel sa-i dau 10% din valoarea creditului. Asta i-am spus-o lui Cercel la ureche. Intrucat AHM GRAND CONSTRUCT nu era pregatita in sensul ca documentele intocmite i-am dat lui Diaconescu, doua dosare cu firmele Nasty si Valflor, Diaconescu le-a inmanat mai departe fie lui Cercel fie lui Lisandru . Diaconescu m-a anuntat ca i s-a spus ca cele doua dosare sunt facute in laborator, in sensul ca sunt identice, ca sunt facute prea bine. Dupa perioada de 2-3 luni m-am dus inapoi la Diaconescu si i-am dus alte doua dosare respectiv ROCA TWINS si AHM. Diaconescu a trimis mai departe doar un singur dosar si anume AHM intrucat HURDUGACI TIBERIU a insistat sa fie folosita firma sa. A insistat intrucat firma incheiase mai multe contracte, are birouri si prezinta mai multa credibilitate. Dosarul AHM era confectionat in acelasi sistem de NAE FLOAREA si celelalte persoane . DIACONESCU a dat dosarul mai departe lui CERCEL CLAUDIU iar acesta mai departe lui Lisandru (…) Am obtinut creditul de la BRD insa am intampinat anumite dificultati, intrucat nu aveam proprietati pe numele meu iar cei de la banca mi-au cerut sa garantez si eu. M-am intalnit cu Cercel la Diaconescu Dragos intrucat la rugamintea mea Diaconescu l-a chemat la el acasa iar eu i-am spus ce probleme intampin la BRD. Cercel m-a asigurat ca va lua legatura cu Razvan Necula si ca se va ocupa personal. Am obtinut creditul iar din banii obtinuti trebuia sa ii dau 20.000 de euro lui Diaconescu Dragos care, la randul lui, trebuia sa ii dea o parte lui Duca Cercel.

Precizez ca la 10 zile dupa aceasta intalnire m-am reintalnit la un restaurant din Herastrau numit Aqua cu Dragos Diaconescu si Cercel Duca, eu fiind insotit de Hurdugaci Tiberiu. Dragos Diaconescu mi-a spus sa vorbesc direct cu Cercel Duca la masa si sa ii spun ce am de zis. Eu i-am spus ca am mai multe firme pe care incerc sa obtin credite si cu care vreau sa tepuiesc banci, in sensul ca vreau sa platesc cateva rate la banci, dupa care sa dospar cu banii si i-am propus sa ii dau un comision de 10% din creditele pe care urma sa le obtin in acest fel, cu conditia ca el sa ma ajute si sa ma sprijine in acest sens. Cercel Duca a fost de acord si mi-a zis ca o sa tinem legatura prin Dragos Diaconescu. Intrucat aveam sa ii dau niste bani lui Hurdugaci Tiberiu, bani pe care ii imprumutasem de la el, m-am dus la Diaconescu Dragos cu dosarul pentru S.C. AHM Grand Construct S.R.L., firma lui Tiberiu Hurdugaci, si i-am lasat dosarul. Ulterior dosarul a ajuns la Duca Cercel care prin intermediul lui Lisandru Adrian l-a trimis lui Carmen Brusalis de la BRD Decebal (…) ”Cu exceptia persoanelor cercetate in prezentul dosar mentionez faptul ca mai cunosc si alte persoane care au apelat la inculpatul Diaconescu Dragos Florin pentru a obtine imprumuturi de la S.C. BRD S.A., cu ajutorul inculpatului Cercel Claudiu si a invinuitului Lisandru Adrian. Una dintre aceste persoane este numitul Dinu Bogdan Florin care este cercetat in dosarul „Bancherii 2”, instrumentat de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Structura Centrala. O alta persoana este numitul Tomita „De la Panciu”.

Mentionez faptul ca nici Necula Razvan, in calitate de director al BRD Sucursala Academiei, nici alti functionari bancari, nu ne-au pus intrebari si nici nu ne-au creat dificultati in perioada preaprobarii creditului. Dupa cum am aratat in declaratiile anterioare, incidentele legate de acordarea acestui credit au fost rezolvate dupa interventia inculpatului Cercel Claudiu. Arat faptul ca in anul 2009 l-am cunoscut pe Necula Razvan prin intermediul inculpatului Claudiu Cercel, cu ocazia incercarii de a obtine un credit in numele societatii S.C. Agregat Mix S.R.L. In cursul anului 2009 m-am intalnit cu inculpatii Diaconescu Dragos si Cercel Claudiu la restaurantul Golden Falcon din apropierea Pietei Rossetti, unde am discutat cu Cercel Claudiu despre obtinerea unei linii de credit pentru o societate comerciala. I-am inmanat cartea de vizita pe numele Teodorescu Mihai, iar acesta mi-a promis ca in scurt timp urma sa ma contacteze un angajat al bancii. La scurt timp am fost contactat de catre o angajata a sucursalei BRD Academiei, stabilind astfel o intalnire cu directorul sucursalei, Necula Razvan. M-am intalnit cu Necula Razvan la sediul BRD Sucursala Academiei unde i-am si prezentat dosarul S.C. Agregat Mix S.R.L. insa nu s-a concretizat obtinerea vreunui imprumut datorita faptului ca la sfarsitul anului 2009 am fost cercetat de DNA intr-un alt dosar penal. Cu prilejul intalnirii, Necula Razvan avea cunostinta despre faptul ca ma prezentasem la recomandarea inculpatului Cercel Claudiu. Mentionez faptul ca in perioada in care ma aflam in imposibilitatea de a achita ratele aferente creditului obtinut de S.C. Alram Serv Invest S.R.L. de la BRD Sucursala Academiei am trimis-o pe Amuza Denisa pentru a stabili o intalnire cu Necula Razvan in vederea stabilirii posibilitatii de a obtine un nou credit si acoperirea celui nerambursat. M-am intalnit cu Necula Razvan si Amuza Denisa la un restaurant situat in zona centrala, unde i-am propus lui Necula Razvan sa obtin un credit pe S.C. Valflor S.R.L. in valoare de 2 milioane de euro, ce urma a fi garantat cu certificate de depozit cereale. Necula Razvan a fost de acord, astfel incat eu am depus dosarul iar el l-a aprobat in sucursala, insa a fost respins din centrala. Mentionez ca nu puteam interveni la inculpatul Cercel Claudiu intrucat nu imi achitasem datoriile fata de el si de Dragos Diaconescu, nascute din faptul ca ma ajutasera sa obtin creditul pe S.C. Alram.”

- invinuitul Stanciu Iulian: “”pentru obtinerea creditului MIHAI STAN incerca sa ajunga la mai multe banci din Bucuresti, prin intermediul dlui DAN DIACONESCU, am asistat la cateva discutii in care dl DIACONESCU il asigura ca se va intalni cu diversi oameni din sistemul bancar pentru ai sustine acest business. In aceste discutii am auzit de un domn din conducerea BRD-ului, ,,D-nul CERCEL” insa nu am asistat la nici o intalnire. Suma de bani a fost obtinuta de MIHAI STAN de la BRD si a fost obtinuta cu ajutorul lui CLAUDIU CERCEL urmand sa fie impartita intre MIHAI STAN, CLAUDIU CERCEL si DRAGOS DIACONESCU. Suma de bani ce li se cuvenea lui CLAUDIU CERCEL si DRAGOS DIACONESCU nu a mai ajuns la acestia deoarece cel ce trebuia sa aduca banii la biroul din zona Unirii apartinand lui TOMA MIHAI, respectiv numitul TOMA ION a fost talharit la un pod aflat pe centura Bucurestiului si zona Jilava cazul fiind mediatizat si in presa si TV.”

In Rechizitoriul DIICOT - paginile 703 si urmatoarele – pe care il puteti citi integral atasat la finalul articolului – procurorul George Militaru prezinta o serie de convorbiri purtate pe mail de Claudiu Cercel cu angajati ai bancii, vorbind despre “Domnul Teodorescu”, care nu era altcineva decat teparul Mihai Stan, cu actul de identitate falsificat, in legatura cu acordarea mai multor credite pe firmele acestuia. Fata de aceste declaratii si mailurile depistate, procurorul DIICOT a concluzionat: “Organele de urmarire penala au identificat aceste mail-uri legate de S.C. AGREGAT MIX S.R.L. care se coroboreaza perfect cu declaratia inculpatului Mihai Stan. Singura concluzie care se desprinde din analiza acestor comunicari, dincolo de caracterul nesincer al declaratiilor inculpatului Cercel Duca Claudiu este ca sprijinul acordat in 2010 pentru S.C. ALRAM SERV INVEST S.R.L. nu era intamplator. Iese la iveala un mod sofisticat de induce si mentinere in eroare a angajatilor bancii.

In concluzie, analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza se constata ca sunt indeplinite toate conditiile legale pentru tragerea la raspundere penala a inculpatului Cercel Duca Claudiu Alexandru. Faptele exista, au fost savarsite de catre inculpat si cu forma de vinovatie ceruta de lege. In consecinta inculpatul va fi trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de sprijinire a unui grup infractional organizat constituit in scopul savarsirii infractiunilor grave de inselaciune cu consecinte deosebit de grave si spalare de bani... constand in aceea ca in perioada 2010-2012 in calitate de vicepresedinte al B.R.D. Romania a sprijinit grupul infractional organizat initiat de inculpatul Mihai Stan si l-a sustinut in obtinerea creditului bancar de la B.R.D. Sucursala Academiei de catre S.C. ALRAM SERVINVEST IMPORT EXPORT S.R.L. prin inducerea si mentinerea in eroare a functionarilor bancari din sucursala cu privire la natura frauduloasa a demersului inculpatului Mihai Stan, si ca in cursul anului 2012 a sprijinit grupul infractional initiat si constituit de catre inculpatul Mihai Stan in incercarea de a obtine un credit in numele S.C. AHM GRAND CONSTRUCT S.R.L. de la B.R.D. Sucursala Hurmuzachi prin plasarea dosarului cu ajutorul invinuitului Lisandru Adrian in sucursala, avand cunostinta de caracterul fraudulos al demersului; precum si complicitate la inselaciune cu consecinte deosebit de grave prev.si ped. de art. 26 C.p. rap la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 C.p. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.p. constand in aceea ca constand in aceea ca in perioada 2010-2012 in calitate de vicepresedinte al B.R.D. Romania l-a sprijinit pe inculpatul Mihai Stan in obtinerea creditului bancar de la B.R.D. Sucursala Academiei de catre S.C. ALRAM SERVINVEST IMPORT EXPORT S.R.L. prin inducerea si mentinerea in eroare a functionarilor bancari din sucursala cu privire la natura frauduloasa a demersului inculpatului Mihai Stan si i-a sprijinit pe inculpatii Mihai Stan si Hurdugaci Tiberiu in incercarea de obtinere a unui credit in numele S.C. AHM GRAND CONSTRUCT S.R.L. in cursul anului 2012 de la B.R.D. Sucursala Hurmuzachi prin plasarea dosarului cu ajutorul inivnuitului Lisandru Adrian in sucursala, avand cunostinta de caracterul fraudulos al demersului”.

Iata si descrierea sintetizata din Rechizitoriu a ispravilor inculpatului Claudiu Cercel Duca (paginile 670 si urmatoarele):

CERCEL DUCA CLAUDIU ALEXANDRU

Inca din faza actelor premergatoare, pe baza procesului-verbal de sesizare din oficiu si avand in vedere aspectele consemnate de catre invinuitul Tudoroiu Marin a fost identificat numitul Cercel-Duca Alexandru Claudiu... persoana care in calitatea sa de angajat al B.R.D. Societe Generale, in functia de vicepresedinte, a sprijinit gruparea in obtinerea de credite bancare in modalitatea frauduloasa expusa respectiv prin folosirea de inscrisuri falsificate. Inculpatul detine o functie extrem de importanta in angrenajul B.R.D. Societe Generale, aceea de vicepresedinte si director general, coordonator al pietelor financiare, membru in comitetul de directie la nivelul Centralei B.R.D. Si in Board-ul bancii. Acesta este o persoana cu o educatie deosebita cu o vasta experienta in ceea ce priveste mediul bancar. Inculpatul se afla in relatii de prietenie apropiata cu inculpatul Diaconesu Florian Dragos inca din anul 1989. In perioada relevanta inculpatul sprijina gruparea infractionala in repetate randuri desi realizeaza natura frauduloasa a demersurilor acesteia. Astfel inca din anul 2009 acesta il cunoaste pe inculpatul Mihai Stan prin intermediul prietenului sau, inculpatul Diaconescu Florian Dragos . In anul 2009 inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru il recomanda pentru prima oara pe liderul gruparii, Mihai Stan, la Sucursala Academiei a B.R.D. in vederea contractarii unui credi bancar prin intermediul S.C. CEREAL AGROMIX S.R.L., firma controlata de catre liderul gruparii. Demersul acestuia din urma nu se concretizeaza intrucat inculpatul Mihai Stan este retinut si anchetat de catre Directia Nationala Anticoruptie pentru fraudarea mai multor societati de leasing prin intermediul S.C. WILD ROSE METAL S.R.L. Din acest moment invinuitul Necula Razvan il tine minte pe inculpat ca persoana recomandata de catre inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru sub numele de Mihai Teodorescu. Ulterior, la sfarsitul anului 2010 inculpatul Mihai Stan hotaraste sa contracteze un nou credit in mod fraudulos, sens in care apeleaza la inculpatul Diaconescu Florian Dragos, cel care ii intermediaza legatura cu inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru. Nu se stie din ce motive dar inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru raspunde prompt solicitarii inculpatului Diaconescu Florian Dragos si in acest context are loc o intalnire la care participa si inculpatul Mihai

Stan. Cu aceasta ocazie inculpatul ii expune faptul ca doreste sa contracteze un credit de la Sucursala Academiei a B.R.D., inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru promitandu-i ca „se va interesa”. Intre timp o parte din actele necesare sunt depus la B.R.D. Academiei, de acest dosar ocupandu-se aceeasi persoana ca si in anul 2009 si anume Necula Razvan. Desi nu avea (conform fisei postului) niciun fel de atributie pe linia finantarii persoanelor juridice sau recrutarii de clienti) inculpatul Claudiu Cercel-Duca se intereseaza prin intermediul mail-ului si a telefonului la invinuitul Necula Razvan de stadiul dosarului. Inca dinainte de acest moment invinuitul Necula Razvan realizeaza ca este vorba despre aceeasi persoana pe care inculpatul Cercel Duca Claudiu Aexandru i-o recomandase in anul 2009 si il trateaza „corespunzator”. Intr-unul din mail-urile de informare, asa cum il califica invinuitul Necula Razvan acesta il informeaza pe inculpatul Cercel Duca ca exista semnale negative in piata referitoare la firma pe care o prezentase acesta, respectiv S.C. ALRAM SERVINVEST IMPORT EXPORT S.R.L., in sensul ca aceasta incearca sa se imprumute din piata pentru a obtine banii necesari asiguarii depozitului colateral. Mai mult decat atat invinuitul Necula Razvan precizeaza foarte clar ca inclina sa nu acorde acest credit. Acest element se coroboreaza direct cu declaratia inculpatei Amuza Denisa care arata ca pana la momentul in care Mihai San a luat legatura cu Cercel Claudiu prin intermediul lui Diaconescu Dragos, Necula Razvan nu dorea sa acorde acest credit refuzand sa se intalneasca cu acestia in alte locatii decat sediul sucursalei. Dupa acest moment arata inculpata Amuza Denisa, comportamentul invinuitului Necula Razvan s-a schimbat brusc.

Trebuie precizat ca inculpatul Mihai Stan opteaza si de aceasta data pentru obtinerea unui credit garantat in parte cu depozit colateral (cash colateral-o suma de bani adusa de cel care solicita creditul) si in parte cu scrisoare de garantie de la Fondul National Pentru Garantara Creditelor pentru I.M.M-uri. In acest context, desi este informat in acest sens, inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru continua sa se intereseze de stadiul dosarului mentinand in eroare proprii subordonati din cadrul B.R.D. cu privire la natura frauduloasa a demersului reprezentantilor S.C. ALRAM SERVINVEST IMPORT EXPORT S.R.L.

Desi sunt parcursi formal toti pasii necesari acordarii creditului (depunerea cash-ului colateral, aprobarea scrisorii de garantie) dosarul se blocheaza in sensul ca inculpatul Mihai Stan nu doreste sa semneze contractul de fidejusiune, intrucat nu figura cu bunuri pe numele sau. In acest sens invinuitul Necula Razvan ii comunica inculpatului Cercel Duca Claudiu Alexandru aceste aspecte. Inculpatul Cercel Duca ii intreba daca a comunicat clientului acest lucru. Acest lucru nu este intamplator intrucat inculpatul Mihai Stan, ezitand sa faca acest pas, il contacteaza pe inculpatul Cercel-Duca care ii spune sa semneze. Ulterior inculpatul Mihai Stan semneaza acest contract de fidejusiune dupa care creditul aprobat si pus la dispozitie.

Trebuie precizat faptul ca desi la nivelul lunii noiembrie 2010 cererea de credit fusese aprobata la nivelul comitetului constituit in sucursala, contractele de credit si anexele aferente nu erau intocmite, creditul neputand fi pus la dispozitia gruparii. Numai dupa interventia insiduoasa a inculpatului Cercel Duca Claudiu, inculpatul Mihai Stan semneaza ultimul act (contractul de fidejusiune), fara de care creditul nu putea fi acordat si in consecinta intra in posesia banilor.

Foarte important de precizat este faptul ca pe parcursul anchetei analizanduse copia dosarului de creditare au fost identificate numeroase nereguli, care atesta graba nejustificata cu care acest credit s-a acordat inculpatului Mihai Stan. Desi functionarii bancari au sustinut cu tarie pe parcursul anchetei ca in luna noiembrie 2010 dosarul a intrat in comitetul de credit, deci se presupune ca toate actele necesare pe baza carora se efectua analiza erau la dosar, din analiza corespondentei mail purtata intre functionarii bancari si reprezentantii firmei (Magda Dumitrescu si Necula Razvan pe de o parte si Amuza Denisa pe de alta parte) s-a constatat ca la cateva luni dupa ce creditul a fost pus la dispozitie catre grupare, banii fiind transferati si retrasi numerar, cei doi functionari inca solicitau documente pentru analiza cererii de creditare (acte financiar si asigurarea de viata). Din moment ce documentatia financiara nu era completa pe ce baza s-a efectuat analiza financiara? Pe ce baza s-a analizat cererea in comitetul de credit. Una din conditiile acordarii creditului era incheierea unei asigurari de viata pentru administratorul societatii, Piturca Georgiana. La cateva luni dupa acordarea creditului martora Magdalena Dumitrescu o contacta pe Amuza Denisa pentru a o ruga sa o convinga pe Piturca Georgiana sa incheie contractul de asigurare. Trebuie precizat ca pe parcursul anchetei martora Dumitrescu Magdalena, fiind parca lovita de amnezie, a aratat ca nu isi aminteste foarte multe lucruri despre acest dosar. Procedandu-se la analiza dosarului s-a constatat ca polita de asigurare lipseste din documentele initiale iar cand apare are o data antedatat, deoarece ea nu a fost incheiata inaintea acordarii creditului ci ulterior. Singura explicatie a acestei grabe, dosarul fiind intocmit fara respectarea minima a oricarei reguli de prudentialitate, fara ca documentatia necesara sa fie completa, inculpatii nefiind deranjati practic cu foarte multe intrebari, este interventia nelegala a inculpatului Cercel Duca, cel care a girat clientul, garantand cu functia si prestigiul sau pentru acesta, creand astfele premisele ca functionarii bancari sa abordeze dosarul nu cu lejeritate ci cu graba si cu eforturi sustinute in a acorda rapid acest credit, lucru care s-a si intamplat.

Desi ar parea la prima vedere un gest fara prea multe implicatii se constata ca lucrurile nu stau deloc asa. Dincolo de faptul ca inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru nu avea niciun fel de competenta in a interveni direct sau indirect, implicit sau explicit in acest dosar de creditare sau in altul, nu avea competente in a recruta clienti si a-i recomanda, se constata ca acesta profita de statutul sau in cadrul B.R.D., de functia importanta pe care ocupa, constient fiind de faptul ca in virtutea acestora, cei din sucursala vor trata altfel dosarul de creditare, asa cum s-a si intamplat. De atfel din audierile efectuate in cauza (declaratiile inculpatilor Mihai Stan si Amuza Denisa, persoane care au negociat contractul) rezulta foarte clar ca din momentul in care inculpatul Mihai Stan a avut discutia cu Cercel Duca Claudiu lucrurile au mers foarte usor, functionarii bancari nepunand foarte multe intrebari cu privire la firma care solicita creditul bancar, grabind acordarea creditului, trecand chiar peste etape obligatorii (respectiv incheierea unei asigurari de viata). De altfel din declaratiile martorilor angajati ai bancii care au instrumentat acest dosar rezulta ca unii dintre acestia habar nu aveau cu cine au discutat datele dosarului. Mai mult decat atat, pentru functionarii bancari implicati in analiza dosarului era de notorietate ca acest client a venit la recomandarea inculpatului Cercel-Duca. Desi din primele cercetari rezulta ca inculpatul a influentat in mod direct comitetul de credit in acordarea creditului, ulterior s-a constatat ca lucrurile nu s-au petrecut in acest mod. Nici nu avea cum, intrucat inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru era extrem de precaut, avand o experienta indelungata in acest domeniu si in baza functiei sale nu se putea expune in acest mod. Inculpatul a fost insa constient de autoritatea pe care o avea fata de un simplu functionar dintr-o sucursala dornic sa se afirme. In acest context inculpatul a ales varianta unui simplu gest, insiduos, prin care stia foarte bine ca va influenta functionarul bancar, acesta avand garantia ca acel client din moment ce este recomandat de catre vicepresedintele B.R.D. nu poate fi decat unul serios. Aceasta a fost miza interventiei insiduoase a inculpatului Cercel Duca Claudiu Alexandru.

Din probele administrate a rezultat ca pentru aceste servicii inculpatii Cercel Duca Claudiu Alexandru si Diaconescu Dragos trebuiau sa primeasca o suma de bani, fapt ce nu s-a mai concretizat intrucat fratele inculpatului Mihai Stan, Mihai Gheorghe, cel care trebuia sa-i aduca banii pe care sa-i inmaneze celor doi a fost jefuit pe Centura Bucurestiului. Din aceasta cauza relatiile dintre inculpatul Mihai Stan si inculpatul Diaconescu Florian Dragos se racesc. Inculpatul reia aceste relatii in momentul in care inchiriaza un imobil situat in Bucuresti bld. Carol, semn al refacerii prieteniei. Aspectul este confirmat de toate persoanele aflate in anturajul liderului gruparii Mihai Stan . Toti afirma ca pretul platit de catre inculpatul Mihai Stan pentru impacare a fost inchirierea acestui imobil. De asemenea inculpatul Hurdugaci Tiberiu confirma faptul ca la una din intalnirile cu inculpatul Diaconescu Florian Dragos cand Mihai Stan ii cere din nou ajutorul pe filiera Cercel acesta ii spune inculpatului ca il va ajuta dar de aceasta data „sa-si achite obligatiile fata de ei”.

Revenind la inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru in virtutea experientei pe care o are in mediul bancar, avand in vedere personajul cu care intrase in contact, respectiv inculpatul MIHAI STAN, nu poate avea niciun fel de justificare pentru a sustine ca nu avea cunostinta de natura demersurilor acestuia. Desi este atentionat de catre invinutul Necula Razvan cu privire la semnalele negative din piata, inculpatul Cercel Duca nu renunta intrucat misiunea sa era ca acest credit sa se acorde. Desi declara cu ocazia audierii din data de 1.11.2012 ca a avut o simpla discutie cu inculpatul Mihai Stan, din continutul mail-ului transmis invinuitului Necula Razvan rezulta fara echivoc ca acesta era la curent cu toate detaliile solicitarii de finantare. Inculpatul a uzat dupa prima audiere de dreptul de a nu mai da nicio declaratie dar se pun urmatoarele intrebari, desigur retorice: bunul sau prieten Diaconescu Florian Dragos nu i-a adus la cunostinta faptul ca inculpatul Mihai Stan a fraudat in anul 2009 mai mult societati de leasing una din acestea fiind condusa de catre prietenul lor comun, invinuitul Lisandru Adrian (la momentul 2010 angajat de asemenea in B.R.D. in functia de director comercial)? Nu se afla la curent, in virtutea functiei pe care o ocupa, cu frauda comisa de catre acelasi Mihai Stan in dauna aceleasi banci, B.R.D., prin sucursala Dororbanti in valoare de 2,8 milioane de euro, sucursala la care inculpatul Mihai Stan a fost trimis tot de catre Diaconescu Florian Dragos pentru a lua legatura cu Bajescu Dana? In virtutea aceluiasi „impuls” in baza caruia a simtit nevoia sa il „informeze pe inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru despre solicitarea S.C. ALRAM SERVINVEST IMPORT EXPORT S.R.L. invinuitul NECULA RAZVAN nu l-a informat ulterior despre faptul ca firma nu a mai achitat creditul contractat? Daca tot a ales sa se intereseze de stadiul dosarului nu a pus niste intrebari logice, elementare, esentiale chiar si pentru un bancher incepator, legate de asociatul si administratorul societatii (de care functionarii F.N.G.C.I.M.M. tot intrebau daca la varsta aceasta frageda putea administra o afacere de milioane de euro) Piturca Georgiana?

Intrebarile sunt doar retorice, intrucat pe inculpat nu l-au interesat aceste aspecte, ci doar acordarea creditului. Astfel se explica, vazand calitatea asociatei si administratorului Piturca Georgiana (23 de ani, persoana de conditie modesta intelectual si material) de ce functionarii bancari, in special invinuitul Necula Razvan nu au ridicat absolut niciun semn de intrebare. In fapt invinuitul, asa cum rezulta din mail „ a inclinat sa nu acorde acest credit„ insa dupa corespondenta purtata cu inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru nu a mai avut nicio retinere. Toti angajatii din sucursala stiau ca firma inculpatului Mihai Stan este recomandata de Claudiu Cercel. Inculpatul a incercat sa acrediteze pe parcursul anchetei atat direct cat si prin intermediul aparatorilor ca l-a cunoscut pe inculpatul MIHAI STAN sub numele de MIHAI TEODORESCU. Nu prezinta absolut nicio importnanta sub ce nume i s-a prezentat inculpatul cat timp demersus sau la B.R.D. Grup Academiei a fost cel descris mai sus. Interventia inculpatului Cercel Duca Claudiu Alexandru nu a fost intamplatoare, asa cum se va vedea in continuare. In cursul anului 2012, dorind sa contracteze un nou credit inculpatul Mihai Stan pregateste mai multe dosare pe care i le inmaneaza inculpatului Diaconescu Florian Dragos in acelasi scop de a lua legatura cu inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru. In acest scop inculpatul Diaconescu Florian Dragos apeleaza la acelasi inculpat si are loc o intalnire la restaurantul AQUA la care participa inculpatii Diaconescu Florian Dragos, Cercel Duca Claudiu Alexandru, Mihai Stan si Hurdugaci Tiberiu. Cu aceasta ocazie inculpatul Mihai Stan ii auduce la cunostinta acestuia dorinta de a contracta un nou credit. In paralel dosarele pentru trei firme sunt inmanate de catre Mihai Stan inculpatului Diaconescu Florian Dragos. Acesta la randul sau le inmaneaza inculpatului Cercel Duca Claudiu, care neputand sa le mai transmita in Sucursala Academiei data fiind ultima experienta, le inmaneaza invinuitului Lisandru Adrian, care le transmite (unul dintre ele, cel privind S.C. AHM GRAND CONSTRUCT S.R.L.) in sucursala Hurmuzachi unde se incep analizele. Intalnirea dintre cei patru este confirmata dincolo de declaratia inculpatului Mihai Stan si de declaratia inculpatului Hurdugaci Tiberiu. Inculpatii Diaconescu Florian Dragos, Cercel Duca Claudiu Alexandru si invinuitul Lisandru Adrian au negat constant acest parcurs al dosarului. Declaratiile lor vor fi inlaturate intrucat sunt nesincere si infirmate de probele administrate in cauza. Inculpatul Diaconescu Florian Dragos a mintit de la un capat la altul al anchetei penale, cele doua declaratii date (la un moment dat acesta a uzat de de dreptul la tacere) fiind pline de contradictii si reveniri si infirmate total de probele administrate in cauza. Invinuitul Lisandru Adrian de asemenea a fost nesincer pe parcursul anchetrei incercand sa-l „acopere” pe inculpatul Cercel Duca Claudiu Alexandru. Inculpatul Cercel Duca Claudiu a uzat de dreptul la tacere”.

In editiile urmatoare vom prezenta pe larg, cu documente, dedesubturile afacerii Wild Rose Metal, care din pacate i-a scapat procurorului DIICOT Goerge Militaru, intrucat autorii au fost foarte abili in a-si sterge urmele.

(va urma)

 

Comentarii

# Ochiul lui Argus date 10 December 2018 18:24 +10

Fiti cu ochii pe judecatoarea Gheorghe Brandusa!

# Pintea date 10 December 2018 21:06 +8

Fara tăgadă, aceasta este o banca hoaţă! Acolo se pun la cale tot felul de scheme de furat, insa banca tot rezista. Sa il mentina pe acest Cercel, in continuare, in banca, asta inseamna ca toti sant complici! Sa vedem ce pedepse de rahat vor primi inculpatii. Banca asta merita sa dea faliment! Si in Franta au tot furat! Udrea a mai restituit ceva din creditul acela? Asta nu a fost tot o schema? Pe urma, cand a fost ministru, le-a dat publicitate de 3 mil euro, adica exact cat era creditul!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.11.2024 – ICCJ a lamurit cum ramane cu Sosoaca (Document)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva