Fiind atat de atenti sa pazim democratia, am ratacit-o. Probabil e o naivitate, dar am crezut ca avem instrumentele necesare, conventii, legislatie, institutii, ca sa pastram ceea ce nu este un sistem perfect, dar e mai bun decat celelalte pe care omenirea le-a cunoscut.

Ce mi-a atras atentia a fost disonanta intre democratie si actiunile oamenilor care pretindeau ca o apara, apostolii democratiei. Asa cum un colonizator spune ca te civilizeaza sau un sot abuziv ca te iubeste.

Conventiile privind drepturile omului au fost gandite in sensul ca binele fiecarui om inseamna binele omenirii tocmai pentru ca fascismul si-a aratat „valoarea” in secolul trecut, atunci cand, pentru progres, unii oameni au devenit „indezirabili” asa ca au populat lagare de concentrare, au fost gazati, umiliti etc. Sau, inainte de asta, unii oameni pur si simplu se nasteau cu statutul de sclav. Asa s-a conturat dreptul fiecarui individ si obligatia statelor de a-l garanta.

Nu a durat mult pana si-au dat seama ca acest lucru ar insemna pierderea puterii si atunci s-a inceput o politica in sens invers, binele omenirii asigura binele fiecarui om. Acest lucru asigura, pe de o parte, faptul ca exista doar o mana de oameni care decid „binele omenirii” si, pe de alta parte, ca restul va executa preceptele daca vrea sa traiasca in societatea nou creata. si cum omul este o fiinta sociala...

Libertatea in post-democratie, asa cum am numit-o eu provizoriu, va fi aceeasi cu libertatea de care se bucura prizonierul care e lasat sa se plimbe prin curtea inchisorii. Poate sa afirme cineva ca nu i se respecta drepturile cand este lasat sa isi exercite mersul si sa admire inaltul cerului? Bineinteles ca nu. Poate sa se revolte, dar tot in spatiul delimitat si lupta se duce ca intr-un razboi civil, tot impotriva celor de-o teapa. Doar ca unul striga ca sunt garduri, iar altul le vrea mai inalte. Ce vreti sa spuneti, ca nu i se respecta dreptul la libera exprimare? Bineinteles ca nu putem afirma asta.

Citeam astazi ca unii ar fi devoalat planul chinezilor de a introduce doctrina partidului comunism chinez in Romania prin Clasele Confucius. Pai voi despre ce credeati ca este vorba in cadrul anumitor programe universitare sau cancel culture-ul ce a pornit din universitatile americane? Nu v-a deranjat indoctrinarea doar pentru ca era de la vest, si nu de la est? Oricum nu o sa mai simtiti diferenta.

Educatia tinerelor generatii a fost dintotdeauna o miza pentru cei care doreau schimbarea regimurilor. intai trebuie sa schimbi mentalitati. De exemplu, tinerii de 20 de ani nu au dpdv anatomic dezvoltate abilitatile de a face predictii sau de a analiza in profunzime lucrurile. Dar au, in schimb, drept de vot, puterea de a incepe revolutii sub o doctrina care le anima emotiile si un anumit concept de grup deoarece inca nu au pus bazele unei familii. Totusi, s-a descoperit ca ei inca au tendinta de a valida bazele construite inca dinainte de a accede la studiile universitare asa ca educarea, iar nu educatia, trebuia inceputa cat mai devreme. Tocmai de aceea privesc cu suspiciune programele de educatie, ca sa fie anticamera unor programe de educare.

Si daca mai credeti ca puterea apartine statelor, aflati bine ca nu. Ele sunt doar un mijloc al exercitarii puterii. The Human Use of Human Beings, asa cum spune Norbert Wiener. Trebuie sa ne obisnuim cu conceptul de suveranitate digitala si, in timp, vom uita de conceptul de suveranitate nationala (si asa politicienii romani viseaza ca am cedat-o catre UE). Suveranitatea nu mai este a poporului, a ta si a mea, asa cum scrie in Constitutie. Prinde contur o dictatura digitala, in care poporul este doar o masa gelatinoasa. Probabil ideea ca puterea ar apartine poporului a fost dintotdeauna doar un concept pe hartie, pentru ca norodul este slab, de fapt, dar putea fi considerat de unii un ideal, iar pentru mine, ca avocat, trebuia sa fie o realitate la care sa ma raportez.

Nu pot concepe sa fortezi oamenii sa accepte o realitate doar pentru ca e transpusa intr-o norma. Imi amintesc de ceea ce ne-a spus un profesor in facultate, ca inainte de a asfalta aleile dintr-un parc, trebuie sa lasi mai intai oamenii sa batatoreasca potecile lui. Intai morala, intai principiile de drept, iar apoi norma. Acesta era idealul democratiei.

Realitatea democratiei ma impinge sa fiu si eu intr-o disonanta. Pe de o parte ma raportez la realitatea principiilor de drept si a moralei, cea care ar trebui, dar nu se afla la insasi baza reglementarilor, si asa imi construiesc rationamentul. Pe de alta parte, vad si inteleg realitatea sociala si juridica, care este la polul opus, dar aleg sa o ignor in rationamentele facute pentru ca eu, ca avocat, nu pot sa concep lumea nu doar in afara, ci chiar in contra matricei Dreptului si drepturilor. De aceea ma si regasesc intotdeauna in tabara incomoda a opozitiei.

In post-democratie lucrurile se rafineaza si esti invatat sa batatoresti anumite poteci, nu cele pe care le-ai alege in mod natural. As fi zis ca esti un pion pe o tabla de sah, dar mai degraba este vorba despre un joc de „go”, iar conspirationismul a devenit noul terorism digital si risti sa devii la un click distanta persona non grata in dictatura digitala.

Doar ca nu este conspirationism atunci cand citesti Raportul din februarie 2022 al Forumului Economic Mondial si descoperi referiri la pasaportul vaccinal ca un pas important pentru stabilirea identitatii digitale. Nu mai este o poveste nici partea cu cipurile atunci cand un influencer roman ne prezinta bucuros cate lucruri poate realiza el cu cipul care i-a fost implantat intre degetul mare si aratator. Nu este un univers indepartat nici leguma digitala din realitate ce „traieste” in imaginarul numit Metaverse.

Imi amintesc de o intamplare din gimnaziu, sa fie prin anul 2000. Tocmai aparuse primul joc in care puteai sa fii „parintele adoptiv” al unui pui de gaina. Chiar si partea hardware era incastrata intr-un ou. O colega neatenta la clasa pentru ca trebuia sa isi hraneasca puiul si sa il culce este mustrata de profesoara de religie, altminteri o tanara foarte moderna. Profesoara nu era deranjata neaparat de lipsa interesului, ci de obiectul noului ei interes, un pui de gaina imaginar in locul unui animal de companie sau al unui om. Imaginarul deja inlocuia realitatea.

Dupa 22 de ani de la acea intamplare am fost invitata sa coordonez numarul tematic al revistei de drept „Curierul Judiciar” pe subiectul „Inteligenta Artificiala” (se lanseaza la finalul lunii februarie). M-am gandit sa imi indrept atentia asupra reglementarilor din Uniunea Europeana, pe care o consideram „leaganul drepturilor omului”, locul unde orice pamantean se poate simti sub cel mai inalt nivel de protectie, si am ales ca subiect de cercetare Artificial Intelligence Act, propunerea de regulament UE.

Am ramas surprinsa, printre altele, sa aflu ca nu sunt interzise total practicile urmatoare, ci pot exista sub umbrela unor exceptii (care, evident, vor fi interpretate in defavoarea noastra):

- utilizarea tehnicilor subliminale

- exploatarea vulnerabilitatilor unui grup

- social scoring sau evaluarea credibilitatii cetatenilor UE pe baza comportamentului lor social sau a caracteristicilor lor de personalitate (de ex. este interzisa daca e practicata de catre stat, dar nu si de organizatii private, iar, in contextul suveranitatii digitale, si in cazul lor ar fi trebuit interzise)

- identificarea biometrica in timp real, adica instituirea unui veritabil Big Brother sub ideea induiosatoare ca trebuie mentinuta siguranta publica (tot cercetand, am aflat din documente publice ce proiecte de supraveghere in masa s-au finantat din banii contribuabililor europeni in ultimii ani)

Nu sunt interzise utilizarea robotilor umanoizi, desi exista studii care arata efectele interactiunii cu ei asupra psihicului uman, si nici augmentarea umana, care ii va transforma pe unii dintre oameni in cyborgi, accentuand faliile dintre noi. Sisteme de recunoastere a emotiilor si sisteme biometrice de clasificare a persoanelor.

De asemenea, deep fake-ul este permis si nici nu trebuie semnalizat macar daca este autorizat prin lege pentru a detecta, a preveni, a investiga si a urmari penal infractiunile sau este necesar pentru exercitarea dreptului la libertatea de exprimare si a dreptului la libertatea artelor si stiintelor.

Desi sunt o multime de sisteme care afecteaza insasi demnitatea umana, s-a ales varianta de a impune un set minim de norme obligatorii pentru sistemele cu risc ridicat sau risc ridicat limitat, iar pentru celelalte sisteme, care reprezinta majoritatea, fiecare poate, doar daca doreste, sa instituie coduri de conduita. UE ne anunta in expunerea de motive ca „aceasta optiune mentine costurile de asigurare a conformitatii la un nivel minim, evitand astfel o incetinire inutila a gradului de asimilare din cauza preturilor mai mari si a costurilor de asigurare a conformitatii.”.

In traducere libera, ar costa prea mult sa protejam drepturile cetatenilor UE asa cum ar trebui si nu am mai putea sa concuram cu SUA, China, India pe aceasta piata.

Asa ca ma intreb daca toata aceasta constructie a unei „lumi de paie” nu se va resimti ca un regres pentru omul de rand si pentru omul de drept si drepturi, si ca un progres doar pentru cei care detin puterea din spatele „binelui omenirii”?

Si daca este asa, oare prapastia intre „imparat si proletar” nu este deja mult prea mare pentru a opune rezistenta reala?

Nu cumva ne ramane doar sa asteptam ca generatiile viitoare sa darame esafodul ale carui scanduri noi le-am batut si sa isi construiasca o lume cu mai multa intelepciune decat am facut-o noi?

Sa fie oare democratia sistemul care a promis cel mai mult si care a dezamagit in aceeasi masura?