12 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

CAB MERGE PE CCR SI ICCJ, NU PE CJUE – Curtea de Apel Bucuresti a dispus incetarea procesului penal pe motiv de prescriptie fata de fostul deputat PNL Marin Anton, acuzat de DNA de luare de mita. CAB a pronuntat o solutie similara si in cazul fostului director din CNADR, Adrian Ionescu, trimis in judecata pentru complicitate la luare de mita. Decizia a fost luata dupa analizarea incidentei hotararii CJUE pe prescriptie (Minuta)

Scris de: George TARATA | pdf | print

12 February 2024 18:07
Vizualizari: 3303

Decizie definitiva pe prescriptie pronuntata luni, 12 februarie 2024, de Curtea de Apel Bucuresti. Instanta a dispus incetarea procesului penal fata de fostul deputat si secretar de stat in Ministerul Transporturilor, Marin Anton (foto), trimis in judecata de DNA pentru luare de mita.


 

Prin aceeasi decizie nr. 143/A din 12 februarie 2024, pronuntata in dosarul 48467/3/2017, CAB a dispus incetarea procesului penal pe motiv de prescriptie si fata de fostul director general adjunct al Directiei de Coordonare si Monitorizare Autostrazi din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri din Romania SA si fost consilier al ministrului Transporturilor, Adrian Mihai Ionescu, acuzat de complicitate la luare de mita.

Pe de alta parte, CAB a mentinut dispozitia Tribunalului Bucuresti de confiscare de la Marin Anton a sumei de 22,7 mlioane lei.

Solutia de incetare a procesului penal a fost dispusa dupa ce instanta a analizat incidenta hotararii CJUE pe prescriptie din 24 iulie 2024. Practic, Curtea de Apel Bucuresti a refuzat sa incalce deciziile obligatorii ale CCR si ICCJ in materia prescriptiei, in favoarea unei hotarari aberante a CJUE folosite doar de judecatorii de rea-credinta si radicali, care vor sa obtina condamnari cu orice pret, inclusiv cu incalcarea legii, pentru a face pe plac DNA.

La fond, judecatoarea Georgiana Iorguta de la Tribunalul Bucuresti hotarase, prin sentinta nr. 1029/2021, condamnarea lui Marin Anton la o pedeapsa de 5 ani cu executare si a lui Adrian Ionescu la 3 ani inchisoare cu suspendare.

 

Iata minuta deciziei nr. 143/A din 12 februarie 2024 (dosar 48467/3/2017):


“Solutia pe scurt: Decizia penala nr. 143/A din data de 12.02.2024 - In baza art. 421 alin.1 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelurile declarate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie-Directia Nationala Anticoruptie si inculpatul Anton Marin impotriva sentintei penale nr. 1029/15.09.2021 pronuntate de Tribunalul Bucuresti-Sectia I Penala in dosarul nr. 48467/3/2017. Desfiinteaza in parte sentinta penala apelata si rejudecand in fond: in baza art. 396 alin.6 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C.p.p. dispune incetarea procesului penal cu privire la inculpatul Anton Marin, sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita, prevazute de art. 289 alin.1 C.p. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 C.p., ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale. In baza art. 396 alin.6 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C.p.p. dispune incetarea procesului penal cu privire la inculpatul Ionescu Adrian Mihai, sub aspectul savarsirii complicitatii la infractiunea de luare de mita, prevazute de art. 48 C.p. rap. la art. 289 alin.1 C.p. si art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 C.p., ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale.

Mentine doar dispozitiile primei instante privind respingerea cererilor de constatare a intervenirii prescriptiei speciale a raspunderii penale si de desfiintare a inscrisurilor, privind confiscarea si privind mentinerea masurii asiguratorii a sechestrului.

In baza art. 275 alin.1 pct.3 lit.b C.p.p. obliga inculpatul Anton Marin la plata sumei de 15.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat in prima instanta.

In baza art. 275 alin. 3 C.p.p. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat in prima instanta raman in sarcina statului.

In baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat in apel raman in sarcina statului. Onorariile partiale ale celor doi avocati din oficiu, desemnati pentru apelantul-intimat-inculpat Anton Marin, si onorariul partial al avocatului din oficiu, desemnat pentru intimatul-inculpat Ionescu Adrian Mihai, in cuantum de cate 300 lei fiecare, se suporta din fondurile Ministerului Justitiei. Definitiva. Pronuntata prin punerea hotararii la dispozitia partilor si a procurorului, prin mijlocirea grefei instantei azi, 12.02.2024. Document: Hotarare 143/2024 12.02.2024”.


Prezentam minuta sentintei Tribunalului Bucuresti nr. 1029/15.09.2021 (dosar 48467/3/2017):


“Solutia pe scurt: I. Respinge ca neintemeiata cererea formulata de inculpatul Anton Marin de constatare a intervenirii prescriptiei speciale a raspunderii penale. II. Respinge ca neintemeiata solicitarea Ministerului Public de desfiintare a inscrisurilor mentionate in actul de sesizare. III. (1). In temeiul disp. art. 289 al. 1 din C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 396 al. 2 din C.pr.p. si art. 5 din C.p., condamna pe inculpatul ANTON MARIN la pedeapsa principala a inchisorii de 5 ani, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, fapta din iunie 2009 si 23/07 – 20/11/2009. (2). In temeiul disp. art. 67 al. 1 din C.p. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, respectiv a drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, g si k din C.p., pe o perioada de 4 ani. (3). In temeiul art. 65 al. 1 din C.p. interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g si k din C.p., pe durata executarii pedepsei principale, ca pedeapsa accesorie. IV. (1). In temeiul disp. art. 48 din C.p. rap. la art. 289 al. 1 din C.p. corob. cu art. 6 din legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 396 al. 2 si 10 din C.pr.p. ?i art. 5 din C.p. condamna pe inculpatul IONESCU ADRIAN MIHAI la pedeapsa principala de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la luare de mita, fapta din iunie 2009. (2). In temeiul disp. art. 67 al. 1 din C.p. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, respectiv a drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, g si k din C.p., pe o perioada de 3 ani. (3). In temeiul art. 65 al. 1 din C.p. interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g si k din C.p., pe durata executarii pedepsei principale, ca pedeapsa accesorie. (4). In temeiul disp. art. 91 al. 1 din C.p. suspenda executarea pedepsei sub supraveghere si dispune un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit in conditiile art. 92 din C.p. (5). In temeiul disp. art. 93 al. 1 din C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: • sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta; • sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; • sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; • sa comunice schimbarea locului de munca; • sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta (6). In temeiul disp. art. 93 al. 2 din C.p. obliga inculpatul sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre serviciul de probatiune sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate. (7). In temeiul disp. art. 93 al. 3 din C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii, la Administratia Domeniului Public – Sector 2 Bucuresti sau la Administratia Domeniului Public – Sector 6 Bucuresti, pe o perioada de 100 de zile, afara de cazul in care, din cauza starii de sanatate, nu poate presta aceasta munca. (8). In temeiul disp. art. 91 al. 4 din C.p. atentioneaza inculpatul asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune, respectiv revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, daca va mai comite infractiuni sau daca nu va respecta masurile de supraveghere ori nu va executa obligatiile ce ii revin pe durata termenului de supraveghere. (9). Pe durata suspendarii executarii pedepsei inchisorii sub supraveghere se suspenda si executarea pedepselor accesorii. V. (1). In temeiul disp. art. 289 al. 2 din C.p. rap. la art. 112 al. 1 lit. e din C.p. confisca de la inculpatul Anton Marin suma de 22.760.654 lei. VI. (1). In temeiul disp. art. 404 al. 4 lit. c din C.pr.p. mentine sechestrul asigurator instituit prin Ordonanta din data de 06/06/2017, filele 1 – 20, vol. 6 dup, prin care s-a instituit masura asiguratorie a sechestrului pana la concurenta sumei de 22.760.654 lei, asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare apartinand inculpatului ANTON MARIN, si prin Ordonanta nr. 502/P/2016 din data de 18/12/2017, filele 323 – 324, vol. 8 dup care a modificat si completat ordonanta din 06/06/2017. VII. (1). In baza art. 274 al. 1 din C.pr.p. obliga pe inculpasi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, in suma de 20.000 lei, dupa cum urmeaza: - Pe inculpatul Ionescu Adrian Mihai, la suma de 5 000 lei - Pe inculpatul Anton Marin, la suma de 15.000 lei. VIII. (1). Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. IX. (1). Pronuntata, azi 15/09/2021 prin punerea prezentei hotarari la dispozitia partilor si a procurorului, prin mijlocirea grefei instantei. SOLUTIE INCHEIERE INDREPTARE. In baza art. 278 al. 1 şi 3 din C.pr.p admite sesizarea din oficiu si dispune indreptarea erorii materiale din incheierea din data de 01.04.2021 pronuntata in dosarul 48467/3/2017 al Tribunalului Bucureşti – Sectia I Penala, in sensul ca, presedinta de complet este doamna judecator Iorguta Georgiana si nu doamna judecator Orzaţa Manuela, cum din eroare s-a consemnat. In baza art. 275 al. 3 din C.pr.p cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia. Cu cale de apel, odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica azi, 15.09.2021. Document: incheiere - indreptare eroare materiala 15.09.2021”.


Redam comunicatul DNA din 8 ian 2018 privind trimiterea in judecata a celor doi inculpati:


“Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:

ANTON MARIN, la data faptei secretar de stat si de vicepresedinte al Consiliului Tehnico - Economic in cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, ce avea in coordonare activitatea Companiei Nationale 'Aeroportul International Henri Coanda-Bucuresti' S.A. Otopeni, pentru comiterea infractiunii de luare de mita,

IONESCU ADRIAN MIHAI, la data faptei director general adjunct al Directiei de Coordonare si Monitorizare Autostrazi din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri din Romania SA (la acea data) si fost consilier al ministrului transporturilor si infrastructurii, pentru comiterea infractiunii de complicitate la luare de mita.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt: in anul 2009, se afla in derulare un contract modernizare a Aeroportului International Henri Coanda, in cadrul caruia, in executarea actului aditional nr. 9/07.12.2007, incepuse proiectarea unui nou terminal. Statutul tarii noastre de membru al UE, precum si perspectiva aderarii la spatiul Schengen impunea o reactualizare a obiectivului de investitii, concomitent cu aprobarea, la nivelul ministerului transporturilor si infrastructurii a unor indicatori tehnico-economici actualizati.

Compania internationala care avea de executat lucrarile la noul terminal predase proiectul si intreaga documentatie catre beneficiar - Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (C.N.A.I.B.) la finalul anului 2008 si urma ca aceasta din urma sa se ocupe de obtinerea avizelor si aprobarilor necesare demararii lucrarilor.

Cu toate ca C.N.A.I.B. a inaintat solicitarea de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici inca de la inceputul lunii februarie 2009, pana in luna iunie 2009, la nivelul Ministerului transporturilor si infrastructurii nu se luase inca vreo decizie, iar din cauza lipsei de finantare, lucrarile pe santierul Otopeni stagnau.

In aceste imprejurari, in perioada iunie – noiembrie 2009, inculpatul Anton Marin, in calitatea mentionata mai sus, a acceptat promisiunea si ulterior, a primit, de la reprezentantul filialei din Romania a companiei internationale care avea in executare contractul de modernizare la aeroportul Otopeni (martor in cauza), suma totala de 22.760.654 lei (aproximativ 5,3 milioane euro la cursul de schimb din acea perioada), ce reprezenta un comision de 3,5% din valoarea cu care urma sa se suplimenteze contractul de executie a lucrarilor.
Banii respectivi au fost primiti de inculpat pentru a aviza, in perioada 15 iunie - 17 iulie 2009, documentatia privind obiectivul de investitii 'Dezvoltare si Modernizare Aeroport International Bucuresti – Otopeni (…)', nota de fundamentare si proiectul de hotarare de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizati ai obiectivului de investitii mentionat mai sus, precum si aprobarea continuarii lucrarilor si a finantarii obiectivului respectiv.
Ca urmare a acestor demersuri, proiectul de hotarare de guvern a fost adoptat, fiind emisa Hotararea de Guvern nr. 852/2009, act administrativ necesar pentru incheierea actului aditional nr. 10 din data de 21.08.2009 la contractul din data de 30.04.1992 pentru Dezvoltarea si Modernizarea Aeroportului International Bucuresti – Otopeni, avand ca parti Compania Nationala Aeroportul International Henri Coanda – Bucuresti si societatea omului de afaceri.
Banii au fost primiti de inculpatul Anton Marin prin intermediul unei societati comerciale unde acesta avea calitatea de asociat.

Inculpatul Anton Marin a beneficiat de ajutorul inculpatului Ionescu Adrian Mihai care, in luna iunie 2009, cu ocazia unei intalniri pe care acesta din urma a avut-o cu reprezentantul companiei internationale, i-a specificat acestuia 'pretentiile' primului inculpat precum si modalitatea de remitere a banilor. Astfel, intre compania internationala si societatea controlata de inculpatul Anton Marin a fost incheiat un contract de subantrepriza, suma de 22.760.654 lei fiind achitata prin transfer bancar, in perioada 23 iulie – 20 noiembrie 2009, si reprezenta contravaloarea unor lucrari de organizare santier care nu au fost executate in realitate.

Suma de bani obtinuta in modalitatea de mai sus a fost folosita in interesul firmei unde inculpatul Anton Marin era asociat.

In cauza s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor imobile ce apartin inculpatului Anton Marin.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti, cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza.

Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.

Comentarii

# Just date 12 February 2024 20:20 -4

:) merita omul, smecher adevarat. Intrebarea care se pune este urmatoarea: unde oare sunt cei peste 100 mii de protestatari de la 10 august care s-au revoltat pt ceva inchipuit care cica ar fi dus la evitarea condamnarii unei persoane?? iar acum zilnic, zeci, sute de infractori sunt achitati pe baza deciziilor CCR si nimeni nu protesteaza sau nici macar nu comenteaza aceste achitari aranjate! :)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 11.12.2024 – ICCJ n-a cutezat sa se atinga de CCR

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva