Adesea, soarta cea ironica te face sa aperi oameni care poate nu merita aparati, intrucat prin apararea lor se apara un principiu. Dupa ani de incalcare a Constitutiei de catre cei care primii trebuiau sa o apere, dupa ce aproape ca ne-am obisnuit sa traim o lovitura de stat continuata, dupa ce violul constitutional s-a banalizat, putini se asteptau ca tocmai doamna Diana Sosoaca, altminteri o persoana cu gesturi si afirmatii care sfideaza valorile fundamentale inscrise in Constitutia Romaniei, fara sa fie, totusi, un pericol atat de mare pentru ordinea constitutionala actuala precum au fost Klaus Werner Iohannis sau Traian Basescu, sa genereze un tsunami popular in apararea legii fundamentale a natiunii romane.

Chiar daca scandalul starnit de interdictia participarii respectivei doamne la alegerile prezidentiale din anul 2024 – si poate ca amorsarea lui este o diversiune menita a ne abate atentia de la faptul ca Romania aluneca pas cu pas in razboiul cu Rusia sau a manipula fluxul voturilor la scrutinul parlamentar si prezidential care se aproprie in favoarea unor interese oligarhice a(nti)nationale sau a crea false victime care urmeaza a deveni falsi eroi si falsi eroi care urmeaza a deveni victime – imparte societatea in „sosocisti” si „anti-sosocisti”, cu totii vorbesc in numele defunctei ori, in cel mai bun caz, muribundei noastre Constitutii.

Cei care reusesc sa faca abstractie de zgomotul mediatic si sa treaca dincolo de discursul ipocrit al partidelor politice ori de filosofarile unor „specialisti” de ocazie, observa ca de fapt nu avem de a face cu un „caz Sosoaca”, ci cu un „caz CCR” care nu este decat unul dintre componentele unui caz mai cuprinzator si anume asasinarea Constitutiei nascute din idealurile anilor 1989-1991.

Pornind de aici si fara a efectua o analiza aprofundata a acestor cazuri, ma rezum la cateva precizari si observatii legate de Decizia CCR prin care s-a interzis participarea doamnei Diana Sosoaca la alegerile prezidentiale din anul 2024

CATEVA PRECIZARI DE PRINCIPIU FARA LEGATURA DIRECTA CU DECIZIA CCR SI INAINTE DE A O FI CITIT

1. Curtea Constitutionala a Romaniei, ca garant al ordinii constitutionale, cu respectarea procedurilor stabilite prin lege, poate limita accesul la putere al persoanelor care manifesta conceptii si atitudini denotand lipsa de atasament fata de Constitutie. O asemenea competenta nu este potrivnica democratiei sau principiului guvernarii legii (statul de drept).

2. Atasamentul fata de Constitutie, chiar daca este un standard juridic nedeterminat (adica determinabil numai prin raportare la fiecare caz concret, iar nu definit la modul general si abstract), trebuie totusi descris ca premisa majora (deci, in termeni generali si abstracti) inainte de a se trage o concluzie prin raportare la situatia de fapt (premisa minora).

3. Nu orice incalcare a Constitutiei poate fi calificata ca lipsa de atasament fata de legea fundamentala, iar sanctiunea lipsei atasamentului trebuie sa fie proportionala cu gravitatea faptei. Poate fi calificata ca o lipsa de atasament grava, care poate pune in pericol ordinea constitutionala daca cel care o manifesta dobandeste dreptul de a exercita o autoritate publica de un anumit nivel, angajamentul public cert, clar si net, cu valoare de ideologie si program politic, de a nega, in indiferent ce fel, valorile referitor la care revizuirea Constitutiei este interzisa.

4. Trebuie deosebit intre actele neconstitutionale si cele anti constitutionale, cele din urma calificand intotdeauna lipsa atasamentului fata de legea fundamentala.

5. Dupa ce atasamentul fata de Constitutie este precizat in mod clar, cu referire la un context precis, este obligatoriu ca proba lipsei de atasament sa fie atat de solida incat sa poata crea la nivelul constiintei publice o convingere mai presus de orice dubiu rezonabil. In acest sens, simple gesturi sau declaratii facute la furie, in gluma sau fara indicii temeinice ca sunt expresia unei hotarari cu caracter angajatoriu, nu pot fi taxate ca lipsa de atasament fata de Constitutie, chiar daca nu sunt laudabile.

6. Accesul la functii publice de nivel inalt al unor persoane care nu sunt atasate ordinii constitutionale reprezinta un pericol grav care nu poate fi acceptat. Interzicerea dreptului unei persoane de a candida constituie, insa, interzicerea dreptului multor persoane de a alege si, de aceea, ea trebuie decisa numai in cazuri exceptionale, cand pericolul este substantial si substantivat.

CATEVA REACTII CARE NU PRIVESC PERSOANA, CI PRINCIPIILE, DUPA LECTURA DECIZIEI CCR

Indiferent ce atributii confera instantei de contencios constitutional legile infraconstitutionale, acestea trebuie intelese si exercitate in asa fel incat sa fie compatibile cu natura si rolul institutiei respective.

1. O institutie care nu apartine sistemului judiciar – CCR – nu poate exercita atributii specifice instantelor judecatoresti, mai ales in conditiile in care persoanele direct afectate de deciziile sale nu au garantii privind dreptul lor la aparare.

2. „A veghea” (termenul constitutional folosit cu privire la alegerile prezidentiale) nu inseamna „a solutiona”, iar daca o lege infraconstitutionala cere CCR sa „solutioneze contestatii” aceasta nu se poate realiza, pentru a ramane in cadrul conceptului de „veghe”, decat prin lamurirea aspectelor care tin de constitutionalitatea controversei, respectiv de compatibilitatea unei candidaturi cu cadrul constitutional in care actiunea electorala se plaseaza.

3. Astfel, CCR, potrivit ratiunii care i-a guvernat nasterea, nu poate fi o curte de apel a BEC, asa cum s-a comportat, dand o interpretare neconstitutionala unei legi prost croite, ci doar un for care ii indica BEC cum sa ramana in limitele legii fundamentale, urmand ca decizia celui din urma sa fie apoi supusa controlului judecatoresc.

4. „Presedintele Republicii” este o institutie, mai presus de a fi o persoana fizica, si de aceea „candidatul prezidentiabil” este tot o institutie. CCR nu era o instanta care sa judece comportamentul unei persoane fizice, asa cum a facut-o, ci, fie si pornind de la un caz concret, sa stabileasca trasaturile institutiei candidatului, de forma si de fond, pentru ca aceasta sa fie conforma cu ansamblul dispozitiilor Constitutiei, privita in litera si in spiritul ei. Judecarea comportamentului cetatenei Diana Sosoaca era de competenta autoritatii judecatoresti.

5. Cu privire la argumentele de fond ale Deciziei CCR se poate spune ca, cele mai multe dintre ele, in loc sa apere drepturile fundamentale stabilite prin Constitutie de un posibil candidat la alegerile prezidentiale care, prin programul sau asumat public si confirmat prin actiuni concrete substantiale, le punea in pericol, a incalcat drepturile fundamentale ale unei persoane care dorea sa isi exercite aptitudinea de a fi aleasa ca Presedinte al Republicii si astfel a pus in pericol nu doar drepturile alegatorilor, ci si, in general, drepturile tuturor cetatenilor Romaniei si ordinea constitutionala a statului roman.

6. Cele mai multe dintre considerentele deciziei CCR aduc atingere dreptului la opinie si libertatii cuvantului. Opiniile cu privire la politica interna si externa curenta a statului, in mod specific cele referitoare la politica de aliante si la alternativele strategiilor de siguranta nationala, mai ales cele vizand caile posibile pentru mentinerea pacii, nu pot face in nici un caz obiectul unor delicte si nu pot descalifica o persoana din postura de candidat la orice functie in stat. Aceasta ar fi trebuit sa fie o afirmatie clara a deciziei CCR. S-a afirmat inversul.

7. A pleda pentru neutralitatea Romaniei, chiar daca asta este greu de realizat si presupune schimbarea actualei viziuni de politica externa a Romaniei, reprezinta o alternativa perfect compatibila cu cadrul constitutional al statului roman, care a facut din intrarea in NATO si UE o posibilitate, dar nu un element constitutiv al ordinii noastre publice si al identitatii noastre nationale. La fel stau lucrurile in ceea ce priveste raporturile Romaniei cu statele vecine, cu care, de altfel, Romania intretine relatii diplomatice.

8. Altfel se pune problema instigarii la ura rasiala, la discriminare etnica sau religioasa, a reabilitarii explicite si programatice a unor doctrine de tip totalitar despre care se stie unde au dus atunci cand au fost transpuse in politici reale. Acestea au fost repudiate explicit de Revolutia romana izbucnita in anul 1989, si excluderea lor a fost asezata la baza Constitutiei din 1991. Oricat de draga ne este libertatea, dreptul de a fi liberi nu este dreptul de a face orice si el inceteaza acolo unde incepe abuzul de libertate.

9. Este rolul CCR de a trasa linia fina care desparte libertatea de abuzul de libertate, dar este rolul instantelor judecatoresti de a plasa o persoana si faptele ei concrete de o parte sau de alta a acestei linii.

10. Transformarea CCR in instanta judecatoreasca este ea insasi un abuz, cu atat mai grav cu cat lasa ordinea constitutionala in ansamblul ei, democratia constitutionala romana fara nici o garantie.

P.S.: Consider ca aparitia acestei decizii impune de urgenta amendarea legislatiei care circumscrie activitatea CCR.