Curtea Constitutionala a Romaniei este asteptata din zi in zi sa faca o curatenie dupa fosta ministresa a Justitiei Raluca Pruna (foto 1). Mai exact, dupa „Ordonanta Pruna 2” (OUG nr. 18/2016), prin care guvernul Dacian Ciolos – la propunerea sefei MJ din acel moment – a modificat peste noapte sute de articole din Codul penal si Codul de procedura penala.

Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate exceptia de neconstitutionalitate ridicata de catre avocatul Virgil Boglea (foto 2) la Tribunalul Timis in dosarul nr. 1573/30/2020. La 13 iulie 2020, judecatoarea Dubravca Cernus (promovata intre timp la Curtea de Apel Timisoara) i-a admis lui Boglea atacarea la CCR a art. 305 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedura penala.

Redam textul intregului alineat (partea subliniata este cea criticata acum la CCR):

„Cand actul de sesizare indeplineste conditiile prevazute de lege, organul de urmarire penala dispune inceperea urmaririi penale cu privire la fapta savarsita ori a carei savarsire se pregateste, chiar daca autorul este indicat sau cunoscut”.

Avocatul sustine ca sintagma „ori a carei savarsire se pregateste” incalca art. 1 alin. 5 din Constitutia Romaniei: „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.

Sunt pedepsite faptele, nu gandurile

Dupa cum veti vedea mai jos, intreaga argumentatie a avocatului Boglea porneste de la un principiu din pandectele (digestele) imparatului roman Iustinian I: „cogitationis poenam, nemo patitur” („nimeni nu poate suferi o pedeapsa pentru gandurile lui”). Altfel spus: trebuie pedepsite faptele, nu gandurile persoanei. In caz contrar, am ajunge in situatia in care organele de urmarire penala, dupa ce au cunoscut ca se pregateste savarsirea infractiunii, permit comiterea ei si abia apoi cerceteaza faptuitorul. Cu alte cuvinte: in loc ca organele judiciare sa impiedice savarsirea infractiunii, ele asteapta ca infractiunea sa fie savarsita, pentru ca apoi s-o dovedeasca.

„O asemenea concluzie e de natura a produce un grav prejudiciu atat drepturilor fundamentale, cat si principiilor care guverneaza politica penala si procesul penal (profilaxia, loialitatea probelor etc.)”, comenteaza Virgil Boglea.

In plus, daca am ramane in logica pasajului introdus de Ordonanta Pruna 2, ar insemna ca si mecanismul clasarilor sa fie viciat. De pilda: „cum s-ar dispune clasarea cauzei in conditiile in care urmarirea penala este inceputa cu privire la o infractiune a carei savarsire se pregateste? Se asteapta savarsirea faptei si ulterior se constata ca aceasta nu era prevazuta de legea penala ori nu era savarsita cu vinovatia prevazuta de lege? Se poate dispune clasarea cand doar se pregateste savarsirea infractiunii?” mai explica avocatul Virgil Boglea.

Redam cel mai important fragment din exceptia de neconstitutionalitate (vezi facsimil):

„Prin art. II pct. 76 din O.U.G. nr. 18/2016 s-a modificat cuprinsul art. 305 alin. (1) din Codul de procedura penala, in sensul completarii sale cu sintagma 'ori a carei savarsire se pregateste'. Astfel, plecand de la justificarea legiferarii pe calea Ordonantei de Urgenta (care rezida in aceea ca de la intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala si pana in prezent a fost adoptat un numar semnificativ de decizii ale Curtii Constitutionale, care au produs un impact semnificativ asupra codului si care necesita interventie legislativa asupra unor institutii importante), putem observa ca acest demers legislativ – ori guvernamental – a vizat si unele institutii in raport cu care nu existau probleme de ordin constitutional.

In vechea forma, continutul textului normativ se prezenta in felul urmator:

'Art. 305 - (1) Cand actul de sesizare indeplineste conditiile prevazute de lege si se constata ca nu exista vreunul dintre cazurile care impiedica exercitarea actiunii penale prevazute la art. 16 alin. (1), organul de urmarire penala dispune inceperea urmaririi penale cu privire la fapta'.

'Noua' forma a textului indicat prevede ca daca actul de sesizare indeplineste conditiile legale, organul de urmarire penala dispune inceperea urmaririi penale cu privire la fapta savarsita ori a carei savarsire se pregateste. Prin urmare, apeland la interpretarea gramaticala, reiese ca se poate incepe un proces penal (urmarire penala) chiar si in cazul infractiunilor aflate in stare de pregatire. Din aceasta perspectiva, folosind metoda interpretarii sistemice, se pune problema modalitatii concrete in care un proces penal poate fi demarat in cazul pregatirii savarsirii unei infractiuni.

Pentru a gasi o explicatie care sa justifice edictarea unei astfel de norme, propunem analiza unor dispozitii asemanatoare regasite in vechiul Cod de procedura penala. Ma refer la prevederile inscrise in art. 91/1 din vechiul C. pr. pen., care stabilea, ca o conditie pentru a se dispune interceptarea si inregistrarea convorbirilor, la propunerea procurorului care efectua ori supraveghea urmarirea penala (deja inceputa), obligativitatea existentei unor indicii cum ca s-a savarsit ori se pregateste savarsirea unei infractiuni. In acel context, s-a argumentat ca actul procesual poate fi dispus in cursul urmaririi penale, a carei demarare avea ca temei savarsirea unei infractiuni, deoarece sintagma 'pregateste savarsirea unei infractiuni' viza una dintre fazele pe care le parcurge comiterea unei fapte penale – iter criminis (n.r. 'drumul crimei') –; anume: faza tentativei.

Aceleasi argumente ar putea servi la justificarea noii forme a alin. (1) al art. 305 C. pr. pen., insa opinam in sensul ca acestea nu beneficiaza de validitate in fata realitatilor juridice.

Asadar, nu se poate sustine nevoia imperioasa ori urgenta pentru integrarea in noua forma a textului normativ a sintagmei 'a carei savarsire se pregateste', intrucat daca legiuitorul – in acest caz Guvernul Romaniei pe calea Ordonantei de urgenta – intentiona sa acopere ipoteza faptei tentate, putea apela la interpretarea sistemica si la coroborarea cu prevederile cuprinse in Codul penal. Mai mult decat atat, in sistemul de drept penal din tara noastra, actele preparatorii – ca institutie / notiune juridica – nu beneficiaza de incriminare separata.

In acest context, relevante mi se par prevederile art. 174 C. pen., care statueaza ca: 'Prin savarsirea unei infractiuni sau comiterea unei infractiuni se intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora in calitate de coautor, instigator sau complice', drept care sintagma 'dispune inceperea urmaririi penale cu privire la fapta savarsita' isi rasfrangea incidenta si asupra ipotezei ramanerii infractiunii in faza de tentativa. Totodata, art. 602 C. pr. pen. prevede ca 'Termenii sau expresiile al caror inteles este anume explicat in Codul penal au acelasi inteles si in Codul de procedura penala'.

Coroborand aspectele legale anterior indicate, reiese ca urmarirea penala putea fi inceputa pentru o fapta ramasa in faza tentativei chiar daca se pastra formularea (de altfel, logica si coerenta) initiala. Astfel, organul de urmarire penala putea dispune inceperea urmaririi penale daca era sesizat cu savarsirea unei infractiuni ramase in faza de tentativa.

In incercarea de a determina ratiunile ce au condus la introducerea acestei ipoteze de incepere a urmaririi penale, imi imaginez o serie de argumente de natura sa justifice ori sa imbunatateasca inceputul procesului penal cand doar se pregateste savarsirea unei infractiuni. Una dintre ratiuni ar putea sa rezide in aceea ca in cazul mai multor fapte, dintre care unele s-au consumat, iar altele sunt in faza actelor preparatorii, se intentioneaza extinderea cadrului procesual cu privire la noua / noile infractiuni a carei / caror producere este iminenta. Un alt considerent ar putea sa-si gaseasca explicatia in dorinta organelor de urmarire penala de a valorifica informatiile intrate in posesia lor pe diferite cai si in legatura cu care ar exista riscul de a-si pierde eficacitatea daca nu sunt folosite in mod prompt.

De retinut este ca sub imperiul Codului de procedura penala in vigoare, actele premergatoare (consacrate sub imperiul Codului de procedura penala din 1969) nu beneficiaza de consacrare legislativa si, prin urmare, nici actele si nici masurile procesuale nu pot fi administrate decat in contextul inceperii urmaririi penale. Pe de alta parte, in conformitate cu prevederile art. 285 alin. (1) C. pr. pen., urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea persoanelor care au savarsit o infractiune si la stabilirea raspunderii penale a acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.

Pe cale de consecinta, inceperea procesului penal prin intermediul primei faze a acestuia – urmarirea penala – inainte de a fi fost savarsita fapta se afla in contradictie conceptuala cu insusi obiectul acestei proceduri. Altfel, a spune, urmarirea penala inceputa pentru o fapta a carei savarsire se afla sub 'semnul' incertitudinii nu poate avea ca obiect strangerea de probe cu privire la existenta acesteia, in conditiile in care fapta inca nu exista.

Ca o expresie a adagiului latin 'cogitationis poenam, nemo patitur' (n.r. 'nimeni nu poate suferi o pedeapsa pentru gandurile lui'), care se adauga normelor constitutionale anterior mentionate, trebuie interpretate si textele normative sus-citate in referire la inceputul procesului penal prin intermediul fazei de urmarire penala. Simpla prefigurare a rezolutiei infractionale nu prezinta reverberatii penale, bineinteles, cu exceptia actelor de desistare calificate.

In situatia in care s-ar accepta ca un proces penal – urmarirea penala, ca faza a procesului penal – poate fi pornit cand inca nu s-a comis vreo fapta penala, am ajunge la concluzia ca in asemenea cazuri organele de urmarire penala, dupa ce in prealabil au cunoscut ca se pregateste savarsirea faptei, permit comiterea infractiunii si, ulterior, supun faptuitorul cercetarilor si judecatii penale in vederea tragerii la raspundere penala. Altfel a spune: in loc ca organele judiciare sa impiedice savarsirea infractiunilor, acestea asteapta sa se savarseasca pentru a le putea dovedi ulterior.

Opinam in sensul ca o asemenea concluzie e de natura a produce un grav prejudiciu atat drepturilor fundamentale, cat si principiilor care guverneaza politica penala si procesul penal (profilaxia, loialitatea probelor etc.).

Dintr-o alta perspectiva, putem constata ca si in ceea ce priveste solutiile de clasare exista dificultati. Astfel, cum s-ar dispune clasarea cauzei in conditiile in care urmarirea penala este inceputa cu privire la o infractiune a carei savarsire se pregateste? Se asteapta savarsirea faptei si ulterior se constata ca aceasta nu era prevazuta de legea penala ori nu era savarsita cu vinovatia prevazuta de lege? Se poate dispune clasarea cand doar se pregateste savarsirea infractiunii?

Totodata, un ultim aspect pe care il consideram demn de mentionat vizeaza armonizarea conceptuala dintre cele doua coduri ale Romaniei. Astfel, o fapta dobandeste calitatea de infractiune numai in conditiile prevazute de art. 15 din Codul penal, si anume cand este prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie, nejustificata si imputabila persoanei care a savarsit-o. Prin urmare, o fapta a carei savarsire se pregateste nu intra sub incidenta prev. art. 15 alin. (1) din Codul penal si, in plus, nu poate constitui temei al raspunderii penale. In consecinta, pregatirea savarsirii unei infractiuni poate constitui cel mult subiect de dezbatere doctrinara, intrucat din perspectiva juridica procesuala o fapta nu poate fi considerata infractiune decat dupa ce se comite si se verifica intrunirea trasaturilor esentiale”.