Curtea Constitutionala a Romaniei nu a dus treaba pana la capat in Decizia nr. 136/2021, prin care a declarat neconstitutional art. 539 din Codul de procedura penala, care pune bariere in calea despagubirilor pentru romanii tinut in arest si sfarsind prin a primi solutie de achitare sau clasare definitiva.

---

De aceea, avocatul Cristian Zeiler (foto 1) – acelasi care a obtinut Decizia 136/2021 – solicita acum o noua sesizare a CCR, pentru ca instanta de contencios constitutional sa desfiinteze si art. 9 alin. 5 CPP, care, la fel ca art. 539, prevede despagubiri pentru arestatii in mod nelegal. Zeiler a depus saptamana trecuta la Curtea de Apel Craiova o exceptie de neconstitutionalitate pe aceasta tema. Sesizarea a fost depusa inainte de primul termen al fazei de apel din procesul datorita caruia instanta de contencios constitutional a pronuntat Decizia nr. 136/221.

Vorbim despre dosarul nr. 5090/63/2017, in care omul de afaceri Cristian Marius Nita – aparat de Zeiler – a obtinut, in toamna anului trecut, daune morale de 2 milioane de euro si despagubiri materiale de 1,5 milioane de euro. La aceste sume a fost obligat statul roman in prima instanta, de catre judecatorul Daniel Fanel Stancu de la Tribunalul Dolj, pentru cele 324 de zile de arest preventiv indurate de Nita intr-un proces intins pe 17 ani (linkuri la final catre toate episoadele).

Judecatoarele Daniela Grigorascu si Gabriela Ionescu de la Curtea de Apel Craiova au fixat primul termen al apelului pentru ziua de marti, 1 noiembrie 2022.

Redam textul celor doua pasaje din Codul de procedura penala:

- art. 9 alin. 5: „Orice persoana fata de care s-a dispus in mod nelegal, in cursul procesului penal, o masura privativa de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, in conditiile prevazute de lege”.

- art. 539:

„(1) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate.

(2) Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei”.

CCR trebuie doar sa ia cu copy-paste din propria jurisprudenta

Dupa cum vedeti in exceptia anexata la finalul articolului, avocatul Cristian Zeiler invoca art. 31 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale: „In caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare”.

In cazul de fata, Zeiler sustine ca Decizia 136/2021 ar fi trebuit sa declare neconstitutional nu doar art. 539 CPP, ci si art. 9 alin. 5 din acelasi cod, intrucat ele se refera la aceeasi problema. De altfel, art. 9 alin. 5 face trimitere la „conditiile prevazute de lege”. Or, aceste conditii sunt cele continute in art. 539 CPP, a carui aplicare a fost clarificata de catre Curtea Constitutionala in Decizia nr. 136/2021, adauga Cristian Zeiler.

Amintim ca prin Decizia 136/2021, CCR a stabilit ca art. 539 Cod procedura penala este constitutional doar daca permite acordarea de despagubiri si celor arestati pe nedrept, nu doar nelegal. Asadar, nu doar arestatilor fata de care a fost incalcata procedura (indiferent daca la final ei au primit o solutie definitiva de condamnare, achitare sau clasare), ci si arestatilor achitati sau clasati definitiv in baza art. 16 alin. 1 lit. a-d Cod procedura penala, aceasta solutie in sine fiind suficienta pentru constatarea injustetei masurii preventive.

Altfel spus: achitarea sau clasarea definitiva constituie un temei suficient pentru daune morale, nemaifiind necesara emiterea unei hotarari judecatoresti sau a unei ordonante de procuror care sa constate nedreptatea arestarii, cum hotarase ICCJ in faimoasa decizie de recurs in interesul legii nr. 15/2017. Odata cu Decizia CCR 136/2021, CCR a desfiintat si RIL-ul 15/2017, chiar daca instanta de contencios constitutional nu mentioneaza acest lucru in mod explicit.

Speranta vine de la Livia Stanciu si Simina Tanasescu

Oricat ar parea de ciudat, avocatul Cristian Zeiler invoca in actuala exceptie de neconstitutionalitate argumente folosite de catre judecatoarele constitutionale Simina Tanasescu (foto 2 stanga) si Livia Stanciu (foto 2 dreapta), numite la CCR de catre presedintele Klaus Iohannis. Este vorba despre argumentele expuse de cele doua in opinia separata de la Decizia 136/2021 privind neconstitutionalitatea art. 539 CPP.

In acea opinie separata, chiar daca trimisele presedintelui Klaus Iohannis la Curtea Constitutionala s-au opus desfiintarii art. 539 CPP, ele au atras atentia ca, daca tot insista Curtea sa declare neconstitutional articolul 539 din Codul de procedura penala, atunci instanta de contencios constitutional ar fi trebuit sa-si extinda din oficiu sfera de aplicare a deciziei si sa declare neconstitutional si art. 9 alin. 5 CPP. Aceasta extindere este permisa de art. 31 alin. 2 din Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea CCR, au adaugat cele doua judecatoare CCR. (Gasiti la final pasajele relevante din opinia separata.)

Statul roman vrea sa comita abuzuri pe art. 9 alin. 5 CPP

Inainte de a va lasa sa cititi exceptia de neconstitutionalitate ridicata de avocatul Cristian Zeiler cu privire la art. 9 alin. 5 Cod procedura penala, precizam ca acesta este temeiul legal pe care statul roman isi bazeaza actiunea de apel, semnata de catre Ciprian Badea, directorul Directiei Generale Juridice din Ministerul Finantelor Publice. Oficialul MFP argumenteaza ca Decizia CCR 136/2021 se refera doar la art. 539 CPP, nu si la art. 9 alin. 5 din acelasi cod – motiv pentru care art. 9 alin. 5 CPP trebuie aplicat limitativ: doar pentru arestarea nelegala, nu si pentru cea injusta.

Redam principalele pasaje ale opiniei separate de la Decizia CCR 136/2021:

„35. In ceea ce priveste existenta dreptului la reparatie, prevederile art.5 paragraful 5 din Conventie sunt respectate atunci cand este posibila solicitarea de despagubiri pentru o privare de libertate realizata cu incalcarea conditiilor prevazute in paragrafele 1, 2, 3 sau 4 ale art.5 din Conventie (Hotararea din 16 octombrie 2008, pronuntata in Cauza Lobanov impotriva Rusiei, paragraful 54; Hotararea din 8 februarie 2011, pronuntata in Cauza Michalak impotriva Slovaciei, paragraful 204), ceea ce presupune ca un drept executoriu la despagubire trebuie sa fie disponibil fie inainte, fie dupa pronuntarea Curtii (Hotararea din 29 noiembrie 1988, pronuntata in Cauza Brogan si altii impotriva Regatului Unit, paragraful 67; Hotararea din 17 ianuarie 2012, pronuntata in Cauza Stanev impotriva Bulgariei ̧ paragrafele 183 si 184). In acest sens, Curtea de la Strasbourg a retinut ca exercitarea efectiva a dreptului la despagubire trebuie sa fie asigurata cu un suficient grad de certitudine (Hotararea din 22 februarie 1989, pronuntata in Cauza Ciulla impotriva Italiei, paragraful 44; Hotararea din 26 noiembrie 1997, pronuntata in Cauza Sakik si altii impotriva Turciei, paragraful 60), adica despagubirea trebuie sa fie disponibila atat in teorie (Hotararea din 15 octombrie 2009, pronuntata in Cauza Dubovik impotriva Ucrainei, paragraful 74), cat si in practica (Hotararea din 18 ianuarie 2007, pronuntata in Cauza Chitayev si Chitayev impotriva Rusiei, paragraful 195). Asa fiind, la examinarea cererilor de despagubire, autoritatile nationale trebuie sa interpreteze si sa aplice legislatia interna in spiritul art.5 din Conventie, fara un formalism excesiv (Hotararea din 17 martie 2009, pronuntata in Cauza Houtman si Meeus impotriva Belgiei, paragraful 46; Hotararea din 8 decembrie 2011, pronuntata in Cauza Shulgin impotriva Ucrainei, paragraful 65; Hotararea din 12 iunie 2018, pronuntata in Cauza Fernandes Pedroso impotriva Portugaliei, paragraful 137).

36. Sub aspectul naturii reparatiei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca dreptul la despagubire se refera in principal la despagubirea financiara. Acesta nu confera dreptul de a se asigura eliberarea detinutului, care este reglementat de art.5 paragraful 4 din Conventie. Astfel, luarea in considerare a unei perioade de arest preventiv pentru a evita plata unei amenzi nu echivaleaza cu o despagubire in sensul prevederilor art.5 parag.5, intrucat nu constituie o masura de natura pecuniara [Hotararea din 19 octombrie 2000, pronuntata in Cauza Wloch impotriva Poloniei (nr.2), paragraful 32]. Cu toate acestea, o reducere a pedepsei ar putea constitui despagubire in sensul art.5 paragraful 5 daca a fost acordata in mod explicit pentru a permite redresarea in urma incalcarii respective si daca a avut un impact masurabil si proportional asupra pedepsei executate de persoana in cauza (Decizia din 8 octombrie 2019 cu privire la admisibilitatea cererii nr.36391/16, pronuntata in Cauza Porchet impotriva Elvetiei, paragrafele 18-25). De asemenea, Curtea de la Strasbourg a statuat ca prevederile art.5 paragraful 5 din Conventie cuprind un drept la despagubire nu numai pentru daunele materiale, ci si pentru orice stres, anxietate si frustrare pe care o persoana le poate avea ca urmare a incalcarii altor prevederi din articolul 5 (Hotararea din 10 noiembrie 2015, pronuntata in Cauza Sahakyan impotriva Armeniei, paragraful 29; Hotararea din 15 martie 2018, pronuntata in Cauza Teymurazyan impotriva Armeniei, paragraful 76).

37. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca prevederile art.5 paragraful 5 nu interzic statelor contractante sa acorde despagubiri in functie de abilitatea persoanei in cauza de a dovedi existenta daunelor rezultate in urma incalcarilor. Astfel, Curtea de la Strasbourg a statuat ca nu se poate vorbi despre o despagubire in cazul in care nu exista nicio dauna materiala sau morala de compensat (Hotararea din 27 septembrie 1990, pronuntata in Cauza Wassink impotriva Tarilor de Jos, paragraful 38). Cu toate acestea, instanta de contencios al drepturilor omului a retinut ca formalismul excesiv de solicitare a dovezilor daunelor morale rezultate dintr-o detentie ilegala nu respecta dreptul la despagubire. Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a hotarat ca sunt incalcate prevederile art.5 paragraful 5 din Conventie atunci cand este refuzat dreptul la reparatii unei persoane care a fost detinuta inaintea procesului - detentie care s-a dovedit a fi nelegala -, pe motiv ca durata retinerii a fost una scurta si nu a cauzat suferinte fizice si psihice persoanei respective. Curtea de la Strasbourg a subliniat ca efectele unei detentii nelegale asupra psihicului unei persoane pot persista mult timp chiar dupa eliberare (Hotararea din 2 septembrie 2010, pronuntata in Cauza Danev impotriva Bulgariei, paragrafele 34-35).

38. In ceea ce priveste valoarea despagubirilor, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca prevederile art.5 paragraful 5 din Conventie nu acorda reclamantului dreptul la o anumita valoare a despagubirilor (Hotararea din 26 mai 2009, pronuntata in Cauza Damian-Burueana si Damian impotriva Romaniei, paragraful 89; Hotararea din 11 aprilie 2006, pronuntata in Cauza Sahin Çağdas impotriva Turciei, paragraful 34). La stabilirea existentei unei nerespectari a dispozitiilor art.5 paragraful 5, Curtea de la Strasbourg are in vedere propria sa practica in temeiul art.41 din Conventie in cazuri similare, precum si elementele de fapt ale cauzei, cum ar fi durata retinerii reclamantului (Hotararea din 10 iulie 2018, pronuntata in Cauza Vasilevskiy si Bogdanov impotriva Rusiei, paragraful 23). Simplul fapt ca suma acordata de autoritatile nationale este inferioara celei pe care a acordat-o Curtea in cazuri similare nu reprezinta in sine o incalcare a prevederilor art.5 paragraful 5 (Hotararea din 20 martie 2018, pronuntata in Cauza Mehmet Hasan Altan impotriva Turciei, paragraful 176). Cu toate acestea, despagubirea care este neglijabila sau complet disproportionala cu gravitatea nerespectarii incalca cerintele art.5 paragraful 5 din Conventie, deoarece acest lucru face ca dreptul garantat de aceasta norma sa fie teoretic si iluzoriu (Decizia Comisiei din 27 noiembrie 1996 cu privire la admisibilitatea cererii nr.28779/95, pronuntata in Cauza Tara Cumber impotriva Regatului Unit; Decizia din 28 septembrie 2000 cu privire la admisibilitatea cererii nr.46750/99, pronuntata in Cauza Joseph Attard impotriva Maltei; Hotararea din 10 iulie 2018, pronuntata in Cauza Vasilevskiy si Bogdanov impotriva Rusiei, paragrafele 22 si 26). Totodata, o despagubire nu poate fi considerabil mai mica decat cea acordata de catre Curte in cazuri similare (Hotararea din 17 mai 2011, pronuntata in Cauza Ganea impotriva Moldovei, paragraful 30; Hotararea din 27 septembrie 2011, pronuntata in Cauza Cristina Boicenco impotriva Moldovei, paragraful 43). Pot exista diferente de abordare intre evaluarea pierderii statutului de victima in temeiul dispozitiilor art.5 paragraful 1 din cauza cuantumului despagubirii acordate la nivel national, pe de o parte, si problema dreptului la despagubire in temeiul prevederilor art.5 paragraful 5, pe de alta parte (Hotararea din 5 aprilie 2016, pronuntata in Cauza Vedat Doğru impotriva Turciei, paragrafele 40-42 si 63-64; Hotararea din 10 aprilie 2018, pronuntata in Cauza Tsvetkova si altii impotriva Rusiei, paragrafele 157-158).

39. Din acest sumar examen de jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, observam ca instanta de la Strasbourg este preocupata sa verifice in toate cazurile caracterul nelegal al arestarii/detentiei, din perspectiva incalcarii dispozitiilor art.5 paragrafele 1-4 din Conventie si face acest lucru pentru simplul motiv ca, in caz contrar, respectiv in cazul unei privari legale de libertate, nu poate activa dispozitiile art.5 paragraful 5 din Conventie in vederea acordarii de despagubiri.

40. Exigentele mai sus mentionate caracterizeaza si aplicarea dispozitiilor art.9 alin.(5) si art.539 din Codul procedura penala, intrucat ambele norme de procedura penala conditioneaza recunoasterea dreptului la repararea pagubei de stabilirea caracterului nelegal al privarii de libertate, dupa caz, fie prin ordonanta procurorului, fie prin incheiere definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, fie prin incheiere definitiva sau hotarare definitiva a instantei investite cu judecarea cauzei. Constatarea nelegalitatii masurii privative de libertate trebuie sa fie explicita si sa rezulte din incalcari determinate ale legii, respectiv din nerespectarea conditiilor legale de luare, prelungire sau mentinere a masurii preventive.

41. In doctrina, in mod constant, s-a aratat ca dreptul la despagubire consacrat de dispozitiile art.539 din Codul de procedura penala, respectiv de prevederile art.5 paragraful 5 din Conventie, subzista, in conditiile aratate, independent de imprejurarea ca la finalul procesului penal inculpatul este achitat sau condamnat definitiv pentru infractiunea pentru care s-a dispus masura privativa de libertate, deoarece dispozitiile art.539 din Codul de procedura penala nu conditioneaza dreptul la despagubire de stabilirea nevinovatiei persoanei respective, ci doar de stabilirea nelegalitatii privarii de libertate, in raport cu normele care o reglementeaza si cu prevederile art.5 paragrafele 1-4 din Conventie, respectiv ale art.9 alin. (1)-(4) din Codul de procedura penala.

42. Prin urmare, pentru recunoasterea dreptului la repararea pagubei consacrat de dispozitiile art.539 din Codul de procedura penala nu intereseaza temeiul de drept in baza caruia inculpatul a fost achitat, norma fiind incidenta chiar si in cazul condamnarii definitive a persoanei, singura conditie de fond pentru activarea dreptului la despagubire fiind legata de dovedirea caracterului nelegal al masurii privative de libertate dispuse fata de inculpat in cursul procesului penal. Solutia legislativa reglementata de prevederile art.539 din Codul de procedura penala este confirmata si de dispozitiile art.540 din acelasi Cod - avand denumirea marginala „Felul si intinderea reparatiei” - care prevad expres ca „la stabilirea intinderii reparatiei se tine seama de durata privarii nelegale de libertate, precum si de consecintele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat in situatia prevazuta la art. 538”. (...)

53. Drept urmare, daunele ce pot fi valorificate pe terenul dispozitiilor art.539 din Codul de procedura penala - cu referire la prevederile art.5 paragraful 5 din Conventie - vizeaza doar pagubele materiale si daunele morale rezultate dintr-o privare nelegala de libertate, scopul urmarit de legiuitor fiind protejarea dreptului la libertate si siguranta. Cu alte cuvinte, ipoteza normei cuprinsa in dispozitiile art.539 din Codul de procedura penala nu poate fi extinsa, norma avand un caracter special in cadrul reglementarii. Pe cale de consecinta, nici solutiile preconizate de dispozitiile art.539 din Codul de procedura penala nu pot fi aplicate la alte ipoteze, nevizate de norma.

54. Intrucat Curtea Constitutionala a constatat, in jurisprudenta sa, - pana la decizia pronuntata in prezenta cauza - ca procedura repararii pagubei materiale si a daunei morale in caz de privare nelegala de libertate este o procedura speciala, cuprinsa in Codul de procedura penala, care vizeaza exclusiv cazurile de privare nelegala de libertate (Decizia nr.179 din 29 martie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.306 din 21 aprilie 2016, paragraful 22), consideram ca, prin constatarea neconstitutionalitatii dispozitiilor art.539 din Codul de procedura penala, cu nesocotirea limitelor vizate de capitolul VI al titlului IV - „Proceduri speciale” din Codul de procedura penala, Curtea si-a ignorat propria jurisprudenta in materie. In plus, observam ca prin Decizia nr.136 din 3 martie 2021, pronuntata in prezenta cauza, Curtea a constatat ca fiind neconstitutionale doar dispozitiile art.539 din Codul de procedura penala, iar nu si prevederile art.9 alin.(5) din Partea generala a aceluiasi Cod, ce au un continut identic, desi - in raport cu solutia adoptata de Curte - s-ar fi impus, in egala masura, constatarea neconstitutionalitatii si a acestui din urma text de lege, avand in vedere dispozitiile art.31 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, care statueaza ca: „In caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare.” In aceste conditii, norma de principiu din Partea generala a Codului de procedura penala, respectiv art.9 alin.(5), nefiind constatata ca neconstitutionala, va crea dificultati instantelor de judecata in activitatea de interpretare si aplicare a legii.

55. In concluzie, apreciem ca stabilirea unei proceduri speciale cu privire la repararea pagubei materiale si a daunei morale suferite ca urmare a dispunerii unei masuri preventive privative de libertate - procedura guvernata de principiul Specialia generalibus derogant si care respecta cerintele prevederilor art.5 paragraful 5 din Conventie si ale art.52 alin.(3) coroborat cu art.23 din Constitutie - intra in atributiile puterii legiuitoare, reprezentand optiunea legiuitorului conform politicii penale a statului, excedand astfel competentei Curtii Constitutionale”.

Prezentam cele mai importante fragmente din exceptia de neconstitutionalitate a art. 9 alin. 5 CPP:

„1. In prealabil, consider ca exceptia de neconstitutionalitate indeplineste conditiile de admisibilitate prevazute de dispozitiile art. 29 alin.1, 2 si 3 din Legea nr. 47/1992, in sensul ca exceptia vizeaza textul art. 9 alin. 5 Cod proc.pen., care este identic ca si continut cu art. 539 alin.1 din acelasi cod, ultimul text constituind principalul temei de drept al actiunii de fata.

Prin apelul declarat, paratul Statul Roman invoca in apararea sa art. 9 alin. 5 Cod proc.pen., sustinand ca decizia nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale nu vizeaza si acest text de lege, care, de altfel, nici nu a fost declarat neconstitutional printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.

Conform art. 31 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, invocat chiar de paratul Statul Roman prin motivele de apel, in caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare.

Avand in vedere aceasta din urma prevedere legala, data fiind identitatea de continut a art. 9 alin. 5 Cod proc.pen. cu art. 539 alin.1 din acelasi cod, apreciez ca se impune sesizarea Curtii Constitutionale cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a art. 9 alin. 5 Cod proc.pen., pentru ca instanta de contencios constitutional sa statueze daca cele retinute prin decizia nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale sunt valabile si in privinta art. 9 alin. 5 Cod proc.pen.

2. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate invocata, apreciez ca solutia legislativa din cuprinsul art. 9 alin. 5 Cod proc.pen., care exclude dreptul la repararea pagubei in cazul privarii de libertate dispuse in cursul procesului penal solutionat prin clasare, conform art. 16 alin.1 lit.a-d din Codul de procedura penala, sau achitare, este neconstitutionala, ea fiind contrara art.1 alin. 3, art. 23 alin.1 si art. 52 alin. 3 din Constitutia Romaniei revizuita, daca se interpreteaza in sensul in care persoana arestata preventiv in cursul procesului penal, desi achitata la finalul procesului, nu beneficiaza de despagubiri in cazul in care nu s-a statuat expres asupra nelegalitatii arestarii preventive.

Desi decizia nr. 15/18.09.2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata intr-un recurs in interesul legii, vizeaza doar art. 539 Cod proc.pen., exista riscul ca interpretarea data de instanta suprema acestui text de lege sa fie apreciata de instanta ca fiind aplicabila si in privinta art. 9 alin. 5 din acelasi cod, motiv pentru care aceasta interpretare restrictiva trebuie cenzurata prin prisma art.1 alin. 3, art. 23 alin.1 si art. 52 alin. 3 din Constitutia Romaniei revizuita, asa cum s-a procedat prin decizia nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale cu privire la art. 539 Cod proc.pen.

Prin decizia nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale, a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate si s-a constatat ca este neconstitutionala solutia legislativa din cuprinsul art. 539 din Codul de procedura penala, care exclude dreptul la repararea pagubei in cazul privarii de libertate dispuse in cursul procesului penal solutionat prin clasare, conform art. 16 alin.1 lit.a-d din Codul de procedura penala, sau achitare.

Avand in vedere ca solutia de clasare data conform art.16 alin.1 lit.a-d din Codul de procedura penala sau de achitare nu califica, in mod explicit sau implicit, privarea de libertate dispusa in cursul procesului penal ca fiind nelegala, este evident ca prevederile art. 539 din Codul de procedura penala exclud dreptul persoanei la repararea pagubei in considerarea acestei ipoteze (pct. 30 din decizia amintita a instantei de contencios constitutional).

La pct. 37 al deciziei, instanta de contencios constitutional a retinut ca: ”Masurile preventive privative de libertate luate in cursul procesului penal reprezinta o limitare severa/ majora a libertatii individuale a persoanei. Chiar daca textul constitutional (art.23 alin. 2-12) permite limitarea libertatii individuale in scopul bunei desfasurari a procesului penal, nu inseamna ca, indiferent de rezultatul acestui proces, atingerea adusa acestei libertati nu ar trebui reparata. Cu alte cuvinte, deznodamantul procesului judiciar trebuie considerat ca fiind un criteriu esential pentru compensarea nedreptatii suferite de persoana in cauza. Statul a apelat la o exceptie de la principiul inviolabilitatii libertatii individuale in cursul procesului penal pentru a-si realiza una dintre functiile sale principale, respectiv apararea ordinii publice, insa, odata ce a apelat la acest mecanism de exceptie, si-a asumat in mod direct raspunderea pentru aplicarea acestuia. Prin urmare, in cazul in care se dovedeste, printr-o ordonanta de clasare/hotarare judecatoreasca definitiva, ca acuzatia in materie penala adusa persoanei este neintemeiata, limitarile severe aduse libertatii individuale a acesteia trebuie sa fie compensate. Altfel, inviolabilitatea ar deveni un concept iluzoriu, care ar putea fi nesocotit fara niciun drept la despagubire ori de cate ori autoritatile statale ar dori acest lucru. Prin urmare, dreptul la despagubiri nu constituie un instrument juridic de garantare a libertatii individuale (circumscris cazurilor si conditiilor prevazute de lege), ci de reparare a incalcarii acesteia”.

Din aceste considerente, dar si din cele de la pct. 38 si urm. din decizia mai sus mentionata, Curtea Constitutionala recunoaste explicit ca, daca statul nu reuseste sa rastoarne prezumtia de nevinovatie a unei persoane acuzate, fata de care s-a luat masura preventiva privativa de libertate, chiar legala fiind respectiva masura, este necesara repararea prejudiciului cauzat acelei persoane prin acordarea unei despagubiri. Orice actiune a statului, chiar legala fiind, daca prin finalitatea ei devine injusta/nedreapta pentru cetatean, trebuie insotita de un remediu normativ corespunzator in vederea restabilirii starii de dreptate atat in privinta persoanei in cauza, cat si pentru societate.

Din moment ce statul a aplicat unul dintre mecanismele care justifica o derogare permisa de la inviolabilitatea libertatii individuale si ulterior s-a dovedit ca acuzatia in materie penala adusa nu a fost apta sa rastoarne prezumtia de nevinovatie, actiunea initiala a statului nu poate fi calificata decat ca o fapta nejustificata si, in consecinta, ilicita, care angajeaza raspunderea sa delictuala in temeiul art. 1349 din Codul civil, astfel ca ea trebuie valorizata in procedura speciala reglementata de art. 539 din Codul de procedura penala. Statul nu se poate exonera de aceasta raspundere nici daca dovedeste ca fiecare dintre prepusii sai a actionat legal. Astfel, este angajata o raspundere obiectiva a statului la repararea pagubei suferite de catre persoana in cauza, avand ca temei obligatia statului de a garanta buna functionare a serviciului public al justitiei (pct. 41 al deciziei Curtii Constitutionale).

De aceea, statul este obligat sa recunoasca si sa garanteze dreptul la despagubiri ca urmare a unei privari de libertate dispuse in cursul procesului penal, indiferent de temeiul generator al raspunderii sale, respectiv caracterul nedrept sau nelegal al masurii privative de libertate.

Nu poate fi ignorat nici pct. 44 al deciziei instantei de contencios constitutional, care a retinut ca, ”avand in vedere obligatia statului de a valoriza dreptatea, incalcarea inviolabilitatii libertatii individuale in cazul analizat constituie o eroare judiciara in sensul art. 52 alin. (3) teza intai din Constitutie, dar nu din perspectiva aprecierii judecatorului cauzei care s-a bazat pe materialul probator existent in cauza, ci din perspectiva solutiei procesului. Astfel, este inadmisibil ca o persoana achitata sa continue sa suporte stigmatul privarii de libertate la care a fost supusa, fara a i se face o necesara reparatie atat materiala, cat si morala. De aceea, conditionarea dreptului la despagubiri strict de caracterul nelegal al masurii privative de libertate este de natura sa limiteze sfera de aplicare a dispozitiilor art. 52 alin. (3) teza intai coroborat cu art. 23 alin. (1) si art. 1 alin. (3) din Constitutie in conditiile in care, in temeiul acestor dispozitii constitutionale, si solutia de achitare/clasare data pe fondul acuzatiei in materie penala angajeaza raspunderea statului pentru privarea de libertate.”

La pct. 47 al decizie instantei de contencios constitutional s-a retinut ca ” recunoasterea dreptului la despagubiri in cazul privarii nedrepte de libertate nu este o consecinta a art. 5 paragraful 5 din Conventie, ci al art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) si art. 52 alin. (3) teza intai din Constitutie. Aceste texte constitutionale ofera un standard mai inalt de protectie libertatii individuale decat cel stabilit de Conventie, dreptul la despagubire fiind recunoscut atat in privinta privarii nelegale de libertate, cat si a celei nedrepte dispuse in cursul procesului penal solutionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala, sau achitare. Odata oferit acest standard, si in privinta acestuia devin aplicabile garantiile rezultate din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 5 paragraful 5 din Conventie”. (...)

Art. 9 alin. 5 Cod proc.pen. prevede ca orice persoana, fata de care s-a dispus in mod nelegal, in cursul procesului penal, o masura privativa de libertate, are dreptul la repararea pagubei suferite, in conditiile prevazute de lege.

Aceasta sintagma ”in conditiile prevazute de lege” face trimitere implicita la art. 539 Cod proc.pen., intrucat alin.1 al acestui din urma text de lege contine aceeasi prevedere ca si art. 9 alin. 5, iar, pe de alta parte, alin. 2 al art. 539 prevede care sunt actele jurisdictionale, prin care trebuie stabilit caracterul nelegal al privarii de libertate (ordonanta procurorului, fie prin incheiere definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, fie prin incheiere definitiva sau hotarare definitiva a instantei investite cu judecarea cauzei).

Se poate observa ca, din considerente de politica penala, legiuitorul nu mai prevede in noul Cod de procedura penala posibilitatea declansarii procedurii repararii pagubei pentru privare nelegala de libertate si in situatia in care persoanei i-a fost restransa libertatea in mod nelegal. In acelasi sens este si norma cu caracter de principiu din cuprinsul art. 9 alin. 5 Cod proc.pen. (pct. 11 din opinia separata cuprinsa in decizia nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale).

Dupa ce, la pct. 38 din opinia separata, se indica jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia despagubirilor pentru privarea nelegala de libertate, la pct. 39 din opinia separata se retine ca, din acest sumar examen de jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanta de la Strasbourg este preocupata sa verifice in toate cazurile caracterul nelegal al arestarii/detentiei, din perspectiva incalcarii dispozitiilor art. 5 paragrafele 1-4 din Conventie si face acest lucru pentru simplul motiv ca, in caz contrar, respectiv, in cazul unei privari legale de libertate, nu poate active dispozitiile art. 5 paragraful 5 din Conventie in vederea acordarii de despagubiri.

Exigentele mai sus mentionate caracterizeaza si aplicarea dispozitiilor art. 9 alin. 5 si art. 539 Cod proc.pen., intrucat ambele norme de procedura penala conditioneaza recunoasterea dreptului la repararea pagubei de stabilirea caracterului nelegal al privarii de libertate, dupa caz, fie prin ordonanta procurorului, fie prin incheiere definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, fie prin incheiere definitiva sau hotarare definitiva a instantei investite cu judecarea cauzei. Constatarea nelegalitatii masurii privative de libertate trebuie sa fie explicita si sa rezulte din incalcari determinate ale legii, respectiv, din nerespectarea conditiilor legale de luare, prelungire sau mentinere a masurii preventive (pct. 40 din opinia separata cuprinsa in decizia nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale).

La pct. 54 din opinia separata cuprinsa in decizia nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale s-a retinut ca, citez: ”In plus, observam ca prin Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, pronuntata in prezenta cauza, Curtea a constatat ca fiind neconstitutionale doar dispozitiile art. 539 din Codul de procedura penala, iar nu si prevederile art. 9 alin. 5 din Partea general a aceluiasi Cod, ce au un continut identic, desi – in raport cu solutia adoptata de Curte – s-ar fi impus, in egala masura, constatarea neconstitutionalitatii si a acestui din urma text de lege, avand in vedere dispozitiile art.31 alin.(2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, care statueaza ca: *In caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare*”.

Iata, deci, ca cei doi judecatori ai Curtii Constitutionale, care au opinat in sensul respingerii exceptiei de neconstitutionalitate a art. 539 Cod proc.pen. (conform opiniei separate cuprinse in decizia nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale), au retinut ca, daca tot a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a acestui text legal, trebuia sa fie constatata neconstitutionalitatea si a art. 9 alin. 5 Cod proc.pen. prin aceeasi decizie in baza art. 31 alin. 2 din Legea nr. 47/1992.

Tocmai de aceea, trebuie constatata neconstitutionalitatea art. 9 alin. 5 Cod proc.pen. de catre Curtea Constitutionala printr-o alta decizie, deoarece aceasta norma, daca nu este declarata neconstitutionala, va crea dificultati instantelor de judecata in activitatea de interpretare si aplicare a legii (pct. 54 din opinia separata cuprinsa in decizia nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale)”.

* Cititi aici intreaga Decizie CCR 136/2021

* Cititi aici exceptia de neconstitutionalitate

* Cititi aici motivele de apel ale statului roman

Cititi mai jos precedentele episoade ale serialului „Despagubiri pentru arestatii achitati”:

- „S-a scumpit paradeala”;

- „2 milioane daune pentru arestarea nelegala”;

- „Sistemul l-a vrut nimicit, dar el a invins”;

- „CCR a spart cercul vicios”;

- „CCR face dreptate romanilor inchisi nevinovati”;

- „Decizie istorica la CCR in cazul incatusarilor ilegale”.