Invatamintul romanesc a fost intotdeauna o lupta inversunata de-a hotii si vardistii. Nu neaparat in sensul fraudei, dar in orice caz in scopul de a obtine note mari, sau macar de trecere, dupa caz. De la copiuta bagata sub minijupa si pina la tehnicile IT de azi, de la sensibilizarea examinatorilor cu o floare pina la setul clasic Kent/cafea/whisky, trecind pe la fondul clasei si zugravirea benevola a scolii, nici un mijloc nu a scapat inventivilor romani.

Exmatricularea celor 45 de studenti de la drept nu rezolva nici cauza problemei, nici efectul ei. Asta pentru ca metodele de predare, de invatare si de examinare gen Trasnea mi-ti-vi-li, ca si textele-grila de azi, nu sint decit cumplit mestesug de timpenie, cum spunea Abecedaristul Ion Creanga.

Dar pentru ca eu nu sint un teoretician, ci un om al prozei, sa va relatez un exemplu:

Intr-o sedinta a mea de judecata, se discuta despre un anumit pasaj dintr-o lege, cu ceva neclaritati de text. Avocati in prima banca, eu la locul meu, ne cautam de o carte cu textul respectiv, fara rezultat. Dar unul din avocati s-a ridicat si a zis: Domnu Presedinte, ingaduiti un minut, il gasesc eu. A scos telefonul, a butonat putin si a citit cu ghilimele textul cautat. Nici nu a durat un minut.

Va sa zica, dragi oameni buni, ce s-o mai lungim? In ziua de azi, toata stiinta lumii, dar toata, fara nici o exagerare, incape in buzunarul de la piept. Si-atunci, de ce sa memoram ca schizofrenicii, si sa ne mai si bazam numai pe asta?

Dar care este solutia? Solutia, domnilor, este cultura, lectura, studiul, traitul intre carti si alte mijloace de formare si informare. Iar ca metode de verificare si certificare a calitatilor intelectuale si a pregatirii, examinatorii sa-i puna pe elevi/studenti sa caute in carti, sa compileze, sa emita idei proprii, sa compuna texte originale. Cu toate cartile pe masa, desi, am vazut, e suficient telefonul. Toate astea pentru a se verifica in ce masura elevul/studentul a inteles ideile de baza, principiile, regulile generale ale stiintei respective.

Aici merge ca exemplu o alta “proza”, din domeniul juridic, pentru ca e domeniul meu, si al celor 45: intr-o multime de dosare la instanta, o institutie serioasa (o voi numi cit de curind), cu echipa de juristi, a combatut o lege printr-o hotarire de guvern. Nici nu trebuie sa fii jurist ca sa sesizezi enormitatea. Culmea este ca bazagonia a influentat si unele complete de judecata, in orice caz nici un judecator nu a taxat-o cum se cuvenea.

Si-atunci va intreb: daca toti cei de mai sus au trecut cu brio tot felul de examene, teste-grila sau altele, la ce le-a folosit? dar noua, societatii?

Solutia am expus-o cumva mai sus. La ea sa mai adaugam onoarea, sentimentul acela intim ca nu poti fi om normal daca nu esti cinstit cu toti si cu tine insuti.

Dar e simplu de aplicat? Aici m-am cam impotmolit in filipica mea. La asa inflatie de scoli si facultati, societatea democratica a raspuns mintenas cu inflatie de studenti, dar mai ales cu necesara inflatie de profesori. Profesori doctori docenti, indrumatori de doctorate, cunoasteti destule exemple.

Deocamdata, s-a ales varianta militieneasca, simpla: ii dam afara pe cei 45 de studenti.

Dar citi profesori ar trebui sa-i urmeze? Dar responsabili politici cu mari functii in stat?