CIOLOS, MARESTE REDEVENTA! – Guvernul Romaniei are obligatia sa mareasca redeventa la OMV Petrom. Aflati in exclusivitate cum s-a privatizat SNP PETROM SA in 2004. OMV Austria a obtinut, pe nimica toata, cea mai importanta societate de petrol si gaze din Romania si exploateaza resursele noastre petrolifere contra unei redevente derizorii. Inca din primul an, OMV Austria a obtinut un profit mai mare decat pretul platit pe actiuni. Romania a pierdut peste 20 miliarde euro (Contractul)
Acceptarea Romaniei in Uniunea Europeana nu s-a facut inainte ca importante resurse strategice nationale sa fie instrainate unor mari puteri. Lumeajustitiei.ro va prezinta in premiera clauzele ascunse din contractul incheiat, in 23 iulie 2004, intre Statul roman si OMV Austria pentru vanzarea companiei Petrom SA, instrainare motivata de Guvernul Romaniei prin HG nr.556/2002, care prevedea ca privatizarea Societatii Nationale a Petrolului Petrom SA (SNP PETROM SA) se va face in cadrul Programului PSAL 2, convenit cu Banca Mondiala.
Statul roman a vandut aproape pe degeaba pachetul majoritar de actiuni ale Societatii Nationale a Petrolului Petrom SA (SNP PETROM SA), companiei OMV AKTIENGESELLSCHAFT – Austria, in care 35% din actiuni erau detinute de Guvernul Austriei. Initial, s-au vandut, conform contractului, doar 33,34% din actiuni contra sumei de 668,8 milioane euro (adica mai putin cu cateva milioane euro decat profitul pe care OMV Austria l-a obtinut din primul an de exploatare).
Majorare de capital cu bani ramasi in conturile societatii - asa s-a dat resursa petrolifera a Romaniei pe mana austriecilor
In doar cateva luni de la incheierea contractului, companiei OMV Austria i s-a permis sa majoreze capitalul social al SNP PETROM SA cu 830 milioane euro (suma ramasa in conturile SNP PETROM SA) astfel incat, prin noul calcul al capitatului social, OMV Austria sa obtina inca 17,55% la suta din actiuni, si sa ajunga sa detina 51% din capitalul social al SNP PETROM SA.
Adica, stapana peste:
- 145 depozite petroliere;
- 690 benzinarii, din care 200 modernizate;
- 320 autocisterne si 401 autotractoare;
- 350 semi-remorci;
- 464 autocisterne GPL;
- 5 camioane GPL;
La care s-au adaugat:
- 35 de benzinarii si 2 depozite petroliere situate in strainatate;
- numeroase cladiri, inclusiv sediul din Str. Budisteanu din Bucuresti.
La momentul privatizarii, OMV Austria a preluat exploatarea in Romania a:
-306 zacaminte petrol si gaze;
-1450 puturi de gaz productive;
-13856 puturi de titei productive;
-771 instalatii de colectare;
-15.000 kilometri de conducte de transport titei gaz si apa;
-2 platforme maritime (Prometeu si Atlas);
La care se adauga:
-puturi de exploatare in Kazahstan;
-Rafinaria Arpechim;
-Rafinaria Petrobrazi;
-Uzina de ingrasaminte Doljchim.
Conform unei evaluari anterioare privatizarii, valoarea SNP PETROM SA era cotata la 1,8 miliarde euro (la valoarea istorica a activelor), pentru ca imediat dupa privatizare Guvernul Romaniei sa anuleze toate datoriile acumulate de SNP PETROM SA, ceea ce a reprezentat o facilitate nemaintalnita, acordata OMV Austria.
Si acum, atentie, OMV Austria a primit si dreptul, prin concesiune, sa exploateze, timp de 99 de ani, resursele petrolifere ale Romaniei (mai exact, campul petrolifer Suplacu de Barcau). Asta, contra unei redevente situata intre 3,5-13,5% in timp ce, in alte state europene, valoarea redeventei era dubla, respectiv, intre 5-35%.
Si chiar daca artizanii privatizarii – din timpul Guvernarii Adrian Nastase – au pretins, ca sa justifice pretul mult subevaluat, ca SNP PETROM SA a fost privatizata cu tot cu datorii, Guvernul Romaniei a anulat toate datoriile SNP PETROM SA. In plus, SNP PETROM SA detinea, la momentul privatizarii, numeroase sume de bani.
Contractul dezastruos pentru Romania a fost incheiat in numele Statului roman de un adjunct al Sefului Oficiului Participantilor Statului si Privatizarii in Industrie
Contractul de privatizare referitor la achizitionarea de actiuni ale Societatii Nationale a Petrolului Petrom SA nr. 5 din data de 23 iulie 2004, a fost incheiat intre Ministerul Economiei si Comertului prin Oficiul Participantilor Statului si Privatizarii in Industrie si OMV AKTIENGESELLSCHAFT, in care 35% din actiuni erau detinute de Guvernul Austriei.
Contractul care contine 64 de pagini – 8 sectiuni – si 31 de anexe care se intind pe alte 405 pagini, a fost semnat de:
Din partea Romaniei: - de Constantin Nedelcu, adjunct al Sefului Oficiului Participantilor Statului si Privatizarii in Industrie
Din partea OMV AKTIENGESELLSCHAFT: - de Wolfgan Ruttenstorter, Chief Executive Officer si Gerhard Roiss, Deputy Chief Executive Officer.
Probabil ca sefilor Guvernului PSD din 2004 le-a fost mult prea frica sa isi puna semnatura pe acest contract si l-au impins in fata pe un adjunct de la OPSPI.
Anumite conditii contractuale pot fi interpretate ca favoritisme facute OMV Austria de catre Statul roman, precum:
-nivelul redeventei sa nu se modifice timp de 10 ani – sunt informatii ca, pana in prezent, nimeni nu s-a invrednicit, incepand cu 2014, (la expirarea celor 10 ani) sa mareasca redeventa, astfel incat Statul roman sa castige cu adevarat de pe urma exploatarii resurselor petrolifere de pe teritoriul Romaniei.
-in cadrul contractului de privatizare, OMV Austria a primit unda verde sa vanda Rafinariile Arpechim si Petrobrazi, de pe urma carora poate obtine alte importante sume de bani, de ordinul zecilor de milioane de euro.
In fiecare an, OMV a obtinut profituri mai mari decat pretul platit
Conform datelor oficiale obtinute de la Ministerul Finantelor, OMV PETROM SA – agent economic cu codul unic de identificare 1590082 – a obtinut profituri uriase, din care statul nu a incasat decat cota legala de 16%. Restul banilor s-au scurs, evident, in conturi straine, sub forma de dividende.
Iata profiturile anuale obtinute de OMV PETROM SA.
-Anul 2006 – profit 671 milioane euro (suma platita pentru privatizare a fost 668 milioane euro), conform datelor existente intr-un Raport al Comisiei de ancheta a Senatului privind privatizarea SNP PETROM SA;
-Anul 2008 – profit de peste 1,6 miliarde lei
-Anul 2009 – profit de 1,7 miliarde lei
-Anul 2010 – profit de 2,2 miliarde lei
-Anul 2011 – profit de 4,5 miliarde lei
-Anul 2012 – profit de 4,6 miliarde lei
-Anul 2013 – profit de 5,6 miliarde lei
In toti acesti ani, reprezentantii OMV Austria aflati in functii de conducere din cadrul companiei au incasat lefuri exorbitante de zeci de mii de euro/lunar, ca si cand ar fi fost sefi de mari banci internationale.
Traian Basescu a recunoscut ca afacerea OMV Petrom nu sta in picioare. De ce nu renegociaza Guvernul Romaniei redeventa?
Problema care se ridica la ora actuala, din punctul de vedere al intereselor Romaniei, este redeventa pe care OMV Petrom o plateste pentru exploatarea resurselor petrolifere nationale. Aceasta redeventa trebuia renegociata in 2014, la expirarea clauzei de 10 ani, conform prevederilor din contract, insa pana la acest moment niciun guvernant nu a manifestat vreo intentie in sensul acesta.
Singurul care “s-a spart” ca lucrurile nu sunt in regula cu OMV Petrom este fostul Presedinte Traian Basescu care, pe fondul scandalului cu cotele de imigranti arabi impuse Romaniei, a explodat:
“Daca domnul Cancelar al Austriei spune 'va luam banii daca nu primiti refugiati', atunci spunem si noi 'va luam si noi OMV Petrom, pentru ca nu s-a intalnit hotul cu prostul'.”
Numeroase voci publice care au studiat privatizarea Petrom in favoarea OMV au apreciat ca prejudiciul suferit de Romania de pe urma acestui contract vadit dezavantajos ar fi de peste 20 miliarde euro.
De ce DNA nu cerceteaza afacerea OMV Petrom?
In pofida rapoartelor SRI, in care s-au semnalat probleme grave cu privire la privatizarea SNP Petrom SA, in raport de prevederile art. 136 din Constitutie, potrivit carora “bogatiile din interes public ale subsolului... fac obiectul exclusiv al proprietatii publice”, precum si in pofida unui raport al Comisiei de ancheta a Senatului, care a cerut, in octombrie 2007, Guvernului Romaniei sa renegocieze de urgenta redeventa, Directia Nationala Anticoruptie condusa de Laura Codruta Kovesi nu a deschis nicio ancheta. Procurorii anticoruptie chiar nu sunt interesati sa afle daca a mai beneficiat cineva de pe urma acestei privatizari, si cine, si daca au fost dati bani pe sub mana pentru facilitarea vanzarii? Sau sunt mai preocupati procurorii de oua negre si mite de 500 de lei?
Legea sigurantei nationale a fost modificata – daca Guvernul Romaniei nu renegociaza redeventa, atenteaza la siguranta nationala
La finele anului trecut, Senatul Romaniei a adoptat o modificare la Legea nr.51/1991 privind Siguranta Nationala, astfel incat “orice actiune sau inactiune care lezeze interesele economice strategice ale Romaniei” reprezinta o amenintare la adresa sigurantei nationale. Legea a fost deja promulgata de Presedintele Klaus Iohannis.
Practic, in urma acestui act normativ, daca Guvernul Romaniei, condus de premierul Dacian Ciolos (foto), nu va lua masuri urgente de renegociere a redeventei stabilite cu OMV Petrom, astfel incat Statul roman sa obtina pretul corect pentru resursele petrolifere exploatate de aceasta companie, riscam sa ne aflam in fata unei inactiuni de natura sa atenteze la siguranta nationala.
In mod ironic, desi Romania are resurse petrolifere proprii, cetateanul roman plateste la pompe unul din cele mai mari pretul la carburanti din toate statele Uniunii Europene.
*Cititi aici prima parte a Contractului de privatizare a SNP Petrom SA
*Cititi aici a doua parte a Contractului de privatizare a SNP Petrom SA
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Luluta e legata la ochi 13 January 2016 15:45 +29
# cetateanul de rand 13 January 2016 16:54 +20
# unul din lumea cea mare 13 January 2016 15:47 +17
# Vladi Mir 13 January 2016 16:09 +10
# unul din lumea cea mare 13 January 2016 16:37 +10
# remember 13 January 2016 18:11 +12
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE 13 January 2016 23:28 +8
# remember 14 January 2016 20:30 +1
# mulder, agentul mulder 13 January 2016 15:53 +18
# nu sunt sanatosi la cap 13 January 2016 16:07 +18
# @nu sunt sanatosi la cap 13 January 2016 16:25 +7
# fox 13 January 2016 23:25 +6
# georgfischer 13 January 2016 16:28 -3
# simplu 13 January 2016 16:57 +11
# Ostereich 13 January 2016 17:03 +10
# unul din lumea cea mare 13 January 2016 17:24 +8
# DODI 13 January 2016 18:23 +12
# ce sa zic... 13 January 2016 20:29 +7
# vlad tepes 14 January 2016 00:09 +8
# ce sa zic... 14 January 2016 04:37 +4
# Gogu Radulescu 14 January 2016 00:58 +1
# Gică contra sistemului 14 January 2016 09:31 +3
# Giga Sculierul 14 January 2016 09:51 +4
# unul din lumea cea mare 14 January 2016 10:50 +4
# Gica Sculierul 14 January 2016 13:59 +2
# vlad teapa 14 January 2016 13:33 +3
# Un spai ratat 14 January 2016 15:45 +2
# un spai ratat 14 January 2016 15:53 +1
# un spai ratat 14 January 2016 16:01 +1
# putina contabilitate 14 January 2016 16:14 +3
# livia 15 January 2016 06:58 0
# poza 16 January 2016 13:26 +1