Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) nu poate face legea in Romania, astfel cum deja mai multe instante de judecata au sustinut in hotararile pronuntate, iar in niciun caz nu s-ar justifica "inlaturarea de la aplicare a deciziilor CCR prin invocarea suprematiei dreptului UE". O spune raspicat si clar avocata Manuela Gornoviceanu (foto), intr-o replica la analiza publicata de avocatii Mihai Adrian Hotca si Norel Neagu pe Lumea Justitiei (Click aici pentru a citi) in care s-a vorbit despre "aplicarea prioritara cu limitari" a dreptului Uniunii Europene fata de Deciziile CCR nr. 297/2018 si nr. 358/2022 privind prescriptia, astfel cum era prevazuta la art. 155 alin. (1) din Codul penal.

Potrivit analizei publicate de avocata Manuela Gornoviceanu dupa publicarea articolului "Despre prescriptie, fara preconceptie", CJUE a facut "o distinctie subtila intre art. 47 si art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene" pentru "a justifica solutia diferita in cauza din Romania fata de cauza C-42/17", cunoscut drept Taricco II (Click aici pentru a citi): "Daca standardele privind procesul echitabil asigurate de art. 47 din Carta sunt incalcate, atunci, in anumite conditii, cum ar fi riscul sistemic de impunitate, se poate face abstractie de deciziile CCR care constata incalcarea, insa aceasta regula nu este valabila in cazul art. 49 din Carta ce reglementeaza principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor in nicio situatie".

Ca atare, conchide avocata Manuela Gornoviceanu in analiza sa pe care o publicam in integralitate in continuare, in niciun caz nu s-ar putea justifica neaplicarea Deciziilor CCR prin invocarea suprematiei dreptului UE, CJUE sustinand chiar ca "principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor se opune lasarii neaplicate a unor dispozitii de drept intern privind prescriptia ce ar avea ca urmare inlaturarea raspunderii penale".

De altfel, avocata Gornoviceanu face trimitere la pasaje din Decizia CJUE in cauza Taricco II din care rezulta ca instantele nationale care aleg sa lase neaplicate Decizii ale CCR trebuie sa se asigure ca sunt respectate drepturile fundamentale, acestea fiind insa pe deplin respectate doar prin aplicarea dispozitiilor Codului penal, fiind imperios sa fie respectate cerintele privind previzibilitatea, precizia si neretroactivitatea legii.

"Rezulta, pe de o parte, ca revine instantei nationale obligatia de a verifica daca constatarea impusa de punctul 58 din Hotararea Taricco, potrivit careia dispozitiile in cauza ale Codului penal impiedica aplicarea unor sanctiuni penale efective si disuasive intr un numar considerabil de cazuri de frauda grava aducand atingere intereselor financiare ale Uniunii, conduce, in ordinea juridica italiana, la o situatie de incertitudine in ceea ce priveste stabilirea regimului de prescriptie aplicabil, care ar incalca principiul privind precizia legii aplicabile. Daca aceasta situatie se regaseste in mod efectiv in speta, instanta nationala nu are obligatia de a lasa neaplicate dispozitiile in cauza ale Codului penal", se precizeaza in Hotararea CJUE din cauza Taricco II.

Redam in continuare analiza efectuata de avocata Manuela Gornoviceanu:

"S-a scris mult si se va mai scrie despre recentele decizii ale Curtii Constitutionale a Romaniei referitoare la neconstitutionalitatea art. 155 alin. (1) Cod penal. Nu o sa reiau subiectul, caci nu mai e mare lucru de spus, insa, recent, au aparut opinii publicate pe site-uri de specialitate potrivit carora dreptul Uniunii Europene ar putea impune sau permite, in anumite conditii, lasarea ca neaplicate a deciziilor CCR in discutie.

Am mai scris la momentul aparitiei deciziei din 21 decembrie 2021 ca instanta Uniunii a facut o distinctie subtila intre art. 47 si art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, distinctie necesara pentru a justifica solutia diferita in cauza din Romania fata de cauza C-42/17.

La pct. 209 al deciziei Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat explicit:

„De altfel, trebuie sa se distinga cauzele C 357/19, C 840/19 si C 811/19 de cea in care s a pronuntat Hotararea din 5 decembrie 2017, M. A. S. si M. B. (C 42/17, EU:C:2017:936), in care Curtea a statuat ca, daca instanta nationala ajunge sa considere ca obligatia de a lasa neaplicate dispozitiile nationale in cauza se loveste de principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din carta, ea nu este tinuta sa se conformeze acestei obligatii (a se vedea in acest sens Hotararea din 5 decembrie 2017, M. A. S. si M. B., C 42/17, EU:C:2017:936, punctul 61). In schimb, cerintele care decurg din articolul 47 al doilea paragraf prima teza din carta nu impiedica neaplicarea jurisprudentei rezultate din Deciziile nr. 685/2018 si nr. 417/2019 in cauzele C 357/19, C 840/19 si C 811/19.”

In alte cuvinte, daca standardele privind procesul echitabil asigurate de art. 47 din Carta sunt incalcate, atunci, in anumite conditii, cum ar fi riscul sistemic de impunitate, se poate face abstractie de deciziile CCR care constata incalcarea, insa aceasta regula nu este valabila in cazul art. 49 din Carta ce reglementeaza principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor in nicio situatie.

Pentru o mai buna intelegere a explicatiilor CJUE, redau mai jos considerentele relevante din cauza C-42/17, cunoscuta drept Taricco II:

„46. La randul lor, instantele nationale competente, atunci cand trebuie sa decida in proceduri in curs sa lase neaplicate dispozitiile in cauza ale Codului penal, au obligatia sa se asigure ca drepturile fundamentale ale persoanelor acuzate ca au savarsit o infractiune sunt respectate (a se vedea in acest sens Hotararea Taricco, punctul 53).

47. In aceasta privinta, autoritatile si instantele nationale sunt libere sa aplice standarde nationale de protectie a drepturilor fundamentale, cu conditia ca aceasta aplicare sa nu compromita nivelul de protectie prevazut de carta, astfel cum a fost interpretata de Curte, si nici suprematia, unitatea si caracterul efectiv al dreptului Uniunii (Hotararea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C 617/10, EU:C:2013:105, punctul 29 si jurisprudenta citata).

48. In special, in ceea ce priveste aplicarea unor sanctiuni penale, revine instantelor nationale competente sarcina de a se asigura ca drepturile inculpatilor care decurg din principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor sunt garantate.

49. Or, potrivit instantei de trimitere, aceste drepturi nu ar fi respectate in cazul neaplicarii dispozitiilor in cauza ale Codului penal in cadrul procedurilor pendinte in fata acesteia, intrucat, pe de o parte, persoanele in cauza nu puteau sa prevada in mod rezonabil, inainte de pronuntarea Hotararii Taricco, ca articolul 325 TFUE ar impune instantei nationale, in conditiile stabilite in aceasta hotarare, sa lase neaplicate respectivele dispozitii.

50. Pe de alta parte, potrivit aceleiasi instante, instanta nationala nu poate defini continutul concret al conditiilor in care ar trebui sa lase neaplicate aceste dispozitii, si anume in ipoteza in care acestea ar impiedica aplicarea unor sanctiuni efective si disuasive intr un numar considerabil de cazuri de frauda grava, fara a incalca limitele impuse marjei sale de apreciere de principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor.

51. In aceasta privinta, este necesar sa se aminteasca importanta, atat in ordinea juridica a Uniunii, cat si in ordinile juridice nationale, pe care o prezinta principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor, care impune ca legea penala aplicabila sa fie previzibila, precisa si neretroactiva.

52. Acest principiu, astfel cum este consacrat la articolul 49 din carta, se impune statelor membre atunci cand pun in aplicare dreptul Uniunii, conform articolului 51 alineatul (1) din carta, ceea ce se intampla atunci cand acestea prevad, in cadrul obligatiilor care le sunt impuse de articolul 325 TFUE, aplicarea unor sanctiuni penale pentru infractiunile din domeniul TVA ului. Astfel, obligatia de a garanta o colectare eficienta a resurselor Uniunii nu poate sa contravina principiului mentionat (a se vedea prin analogie Hotararea din 29 martie 2012, Belvedere Costruzioni, C 500/10, EU:C:2012:186, punctul 23).

53. In plus, principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor face parte din traditiile constitutionale comune statelor membre (a se vedea, in ceea ce priveste principiul neretroactivitatii legii penale, Hotararea din 13 noiembrie 1990, Fedesa si altii, C 331/88, EU:C:1990:391, punctul 42, precum si Hotararea din 7 ianuarie 2004, X, C 60/02, EU:C:2004:10, punctul 63) si a fost consacrat prin diferite tratate internationale, in special la articolul 7 alineatul (1) din CEDO (a se vedea in acest sens Hotararea din 3 mai 2007, Advocaten voor de Wereld, C 303/05, EU:C:2007:261, punctul 49).

54. Din Explicatiile cu privire la Carta drepturilor fundamentale (JO 2007, C 303, p. 17) reiese ca, potrivit articolului 52 alineatul (3) din carta, dreptul garantat la articolul 49 din aceasta are acelasi inteles si acelasi domeniu de aplicare ca si dreptul garantat prin CEDO.

55. In ceea ce priveste cerintele care decurg din principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor, trebuie sa se arate, in primul rand, ca Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, referitor la articolul 7 alineatul (1) din CEDO, ca, potrivit acestui principiu, dispozitiile penale trebuie sa respecte anumite cerinte de accesibilitate si de previzibilitate in ceea ce priveste atat definitia infractiunii, cat si stabilirea pedepsei (a se vedea Curtea Europeana a Drepturilor Omului, 15 noiembrie 1996, Hotararea Cantoni impotriva Frantei, CE:ECHR:1996:1115JUD001786291, § 29, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, 7 februarie 2002, Hotararea E.K. impotriva Turciei, CE:ECHR:2002:0207JUD002849695, § 51, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, 29 martie 2006, Hotararea Achour impotriva Frantei, [Marea Camera] CE:ECHR:2006:0329JUD006733501, § 41, si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, 20 septembrie 2011, Hotararea OAO Neftyanaya Kompaniya Yukos impotriva Rusiei, CE:ECHR:2011:0920JUD001490204, §§ 567-570).

56. In al doilea rand, trebuie subliniat ca cerinta privind precizia legii aplicabile, care este inerenta principiului mentionat, implica faptul ca legea sa defineasca in mod clar infractiunile si pedepsele pe care le reprima. Aceasta conditie este indeplinita atunci cand justitiabilul poate sti, pornind de la textul dispozitiei pertinente si, la nevoie, cu ajutorul interpretarii care este data acestuia de instante, care sunt actiunile si omisiunile care angajeaza raspunderea sa penala (a se vedea in acest sens Hotararea din 28 martie 2017, Rosneft, C 72/15, EU:C:2017:236, punctul 162).

57. In al treilea rand, principiul neretroactivitatii legii penale se opune in special ca o instanta sa poata, in cursul unei proceduri penale, fie sa sanctioneze penal un comportament care nu este interzis de o norma nationala adoptata inainte de savarsirea infractiunii imputate, fie sa agraveze regimul raspunderii penale a celor care au facut obiectul unei astfel de proceduri (a se vedea prin analogie Hotararea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C 554/14, EU:C:2016:835, punctele 62-64, precum si jurisprudenta citata).

58. In aceasta privinta, astfel cum s a constatat la punctul 45 din prezenta hotarare, cerintele privind previzibilitatea, precizia si neretroactivitatea, inerente principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, se aplica, in ordinea juridica italiana, si regimului de prescriptie pentru infractiuni in materie de TVA.

59. Rezulta, pe de o parte, ca revine instantei nationale obligatia de a verifica daca constatarea impusa de punctul 58 din Hotararea Taricco, potrivit careia dispozitiile in cauza ale Codului penal impiedica aplicarea unor sanctiuni penale efective si disuasive intr un numar considerabil de cazuri de frauda grava aducand atingere intereselor financiare ale Uniunii, conduce, in ordinea juridica italiana, la o situatie de incertitudine in ceea ce priveste stabilirea regimului de prescriptie aplicabil, care ar incalca principiul privind precizia legii aplicabile. Daca aceasta situatie se regaseste in mod efectiv in speta, instanta nationala nu are obligatia de a lasa neaplicate dispozitiile in cauza ale Codului penal.

60. Pe de alta parte, cerintele mentionate la punctul 58 din prezenta hotarare se opun ca, in proceduri cu privire la inculpati care au savarsit infractiuni in materie de TVA inainte de pronuntarea Hotararii Taricco, instanta nationala sa lase neaplicate dispozitiile in cauza ale Codului penal. In acest sens, Curtea a subliniat deja, la punctul 53 din hotararea mentionata, ca acestor persoane li s ar putea aplica, din cauza neaplicarii acestor dispozitii, sanctiuni pe care, dupa toate probabilitatile, le ar fi evitat daca respectivele dispozitii ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele mentionate ar putea fi supuse in mod retroactiv unor conditii de incriminare mai severe decat cele in vigoare la momentul savarsirii infractiunii.

61. Daca instanta nationala ar fi astfel determinata sa considere ca obligatia de a lasa neaplicate dispozitiile in cauza ale Codului penal se loveste de principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor, ea nu ar trebui sa se conformeze acestei obligatii, iar aceasta chiar daca respectarea obligatiei respective ar permite indreptarea unei situatii nationale incompatibile cu dreptul Uniunii (a se vedea prin analogie Hotararea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti, C 213/13, EU:C:2014:2067, punctele 58 si 59). Revine, asadar, legiuitorului national obligatia de a lua masurile necesare, astfel cum s a constatat la punctele 41 si 42 din prezenta hotarare.

62. Avand in vedere consideratiile care preceda, trebuie sa se raspunda la prima si la a doua intrebare ca articolul 325 alineatele (1) si (2) TFUE trebuie interpretat in sensul ca impune instantei nationale ca, in cadrul unei proceduri penale avand ca obiect infractiuni privind TVA ul, sa lase neaplicate dispozitii interne in materie de prescriptie care intra sub incidenta dreptului material national si care se opun aplicarii unor sanctiuni penale efective si disuasive intr un numar considerabil de cazuri de frauda grava aducand atingere intereselor financiare ale Uniunii sau care prevad termene de prescriptie mai scurte pentru cazurile de frauda grava aducand atingere intereselor respective decat pentru cele aducand atingere intereselor financiare ale statului membru in cauza, cu exceptia cazului in care o astfel de neaplicare determina o incalcare a principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicarii retroactive a unei legislatii care impune conditii de incriminare mai severe decat cele in vigoare la momentul savarsirii infractiunii.” (subl. ns.)

Este asadar clar, foarte clar, ca in niciun caz nu s-ar putea justifica inlaturarea de la aplicare a deciziilor CCR prin invocarea suprematiei dreptului UE.

Dimpotriva, chiar instanta Uniunii arata ca principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor se opune lasarii neaplicate a unor dispozitii de drept intern privind prescriptia ce ar avea ca urmare inlaturarea raspunderii penale.