COLDEA ISI BAGA EGHILETII IN AUR – Presedintele AUR George Simion il acuza pe fostul sef operativ al SRI Florian Coldea: “Domnul Coldea impreuna cu niste jurnalisti au facut un fel de task force ca sa se ocupe de AUR. Asta inseamna politie politica si securitate”. Vedeti raspunsul sefului SRI Eduard Hellvig pentru George Simion despre generalul Florian Coldea (Video)
Revine in prim-plan fostul sef operativ al SRI, generalul Florian Coldea (foto). Si o face fix intr-un context similar celor care l-au consacrat de-a lungul anilor. De data aceasta, Florian Coldea este suspectat ca se afla in spatele unei companii prin care se doreste denigrarea si destabilizarea partidului Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR).
Co-presedintele AUR George Simion a lansat marti, 22 februarie 2022, un atac direct la adresa lui Florian Coldea, in prezent general in rezerva, pe care il acuza ca impreuna cu o serie de jurnalisti duce o campanie impotriva AUR. Acuzatiile au fost formulate de George Simion in timp ce astepta incheierea sedintei Comisiei parlamentare de control a activitatii SRI la care era audiat directorul Serviciului Roman de Informatii Eduard Hellvig. De altfel, George Simion a precizat ca il asteapta pe Hellvig pentru a-l intreba daca are cunostinta despre actiunile lui Coldea.
Iata declaratiile liderului AUR George Simion:
“De aproximativ o saptamana domnul Coldea impreuna cu niste jurnalisti au facut un fel de task force ca sa se ocupe de AUR. Asta inseamna politie politica si securitate. Sa spuna domnul Hellvig ce stie despre domnul Coldea, ca de asta este aici.
(…)
Task force care sa fabrice sau sa gaseasca pentru AUR diferite chestiuni prin care sa putem sa fim denigrati. Trebuie sa se ocupe institutiile statului, este Autoritatea Electorala Permanenta, este procuratura, nu este treaba serviciilor de informatii, dar poate domnul Coldea face asta privat si nu o face ca reprezentant al SRI. Trebuie lamurite lucrurile astea”.
In acest context, George Simion a dat si un exemplu concret de campanie de presa care ar fi dusa impotriva AUR si in care ar fi implicat Florian Coldea. Mai exact, Simion a facut trimitere la un articol de presa aparut pe site-ul G4Media, in care se afirma ca unul dintre consilierii AUR ar fi fostul procuror Ciprian Nastasiu, in prezent avocat: “G4Media chiar a dat o informatie a unui domn care nu se intelege bine cu domnul Coldea, un procuror pe care noi nu il cunoastem, Ciprian Nastasiu”.
Hellvig si Simion au vorbit despre Coldea
Dupa aceste declaratii, la finalul sedintei Comisiei parlamentare de control a activitatii SRI, George Simion a avut un dialog inclusiv cu seful Serviciului, Eduard Hellvig. Un dialog civilizat, de cateva secunde, desi pe anumite canale de presa s-a transmis informatia, falsa, ca din cauza lui Simion Hellvig nu ar mai fi sustinut declaratia de presa pe care ar fi avut-o pregatita. Caci, dupa cum se poate vedea in clipul video de mai jos, Eduard Hellvig a raspuns intrebrilor jurnalistilor inainte de a intra in dialog cu Simion.
Iata dialogul dintre liderul AUR George Simion si seful SRI Eduard Hellvig:
“George Simion: Domnul director, mai este activ Coldea?
Eduard Hellvig: Este in pensie.
George Simion: Deci face in nume propriu, nu in numele SRI?
Eduard Hellvig: Asta nu...”
* Vedeti aici dialogul dintre George Simion si Eduard Hellvig
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Băran Gheorghe 22 February 2022 18:39 +88
# Narcis 23 February 2022 09:31 +129
# romanescu marian 23 February 2022 10:15 +121
# Narcis 23 February 2022 12:39 +121
# maxtor 24 February 2022 15:01 0
# tocata si fuga 27 June 2022 11:13 0