CONCLUZIILE CONFERINTEI NATIONALE DE INSOLVENTA – Codul insolventei, criticat de presedintele UNPIR Arin Stanescu: “Codul nu a iesit asa cum ar fi trebuit sa iasa. Toate aceste prevederi vor duce la blocarea reorganizarii, inclusiv pentru societatile care au angajati”. Sefa INPPI Simona Milos: „Nu consider ca o solutie prin care se arunca in apa cei care nu stiu sa inoate este potrivita”
Institutul National pentru Pregatirea Practicienilor in Insolventa (INPPI) si Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR) au organizat la finalul saptamanii trecute la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti prima editie a Conferintei Nationale de Insolventa. In cadrul evenimentului, la care au luat parte peste 650 de practicieni in insolventa, dar si alti invitati, printre care s-au numarat si Flavius Antoniu Baias, decan al Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti si reprezentanti de marca ai unor institutii precum Institutul National al Magistraturii, Buletinul procedurilor de insolventa, Registrul Comertului, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, Banca Nationala a Romaniei, au fost dezbatute noile prevederi ale OUG nr. 91 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, fiind totodata exprimate puncte de vedere cu privire la noul Cod al insolventei.
Presedintele UNPIR Arin Stanescu: “Din pacate, Codul nu a iesit asa cum ar fi trebuit sa iasa”
Presedintele UNPIR, Arin Octav Stanescu (foto stanga), expert cheie in cadrul echipei de consultanti care a elaborat proiectul Codului Insolventei, a declarat in cadrul Conferintei Nationale de Insolventa ca noul Cod al insolventei ar fi trebuit sa fie aprobata in Parlament, in urma unor dezbateri pe fiecare punct inclus in proiect, si nu printr-o Ordonanta de Urgenta, care ar urma sa intre in vigoare in trei saptamani. In opinia presedintelui Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania, este necesar sa se intervina asupra unor prevederi nou incluse in Codul insolventei, intrucat, forma in care a intrat in vigoare va conduce la disparitia aproape in totalitate a planurilor de reorganizare. Presedintele UNPIR Arin Stanescu a mai precizat ca noile prevederi din Codul insolventei vor duce la blocarea reorganizarii, inclusiv pentru societatile care au angajati, si care vor fi nevoite sa ii concedieze: „Din pacate, Codul nu a iesit asa cum ar fi trebuit sa iasa, printr-o lege aprobata in Parlament, in urma unor discutii asupra fiecarui punct inclus in proiect si nu printr-o ordonanta care intra in vigoare in trei saptamani. S-au facut modificari importante la acest Cod in sedinta de guvern de miercuri, printre care reducerea termenului alocat reorganizarii de la 3 ani la un an – fapt care va duce la disparitia aproape in totalitate a planurilor de reorganizare. Mentionez ca in Franta termenul este de 10 ani, iar in SUA si in alte tari europene nu exista un termen determinat. Daca nu vom reusi sa indreptam aceasta propunere, se va inrautati raportul dintre falimente si reorganizari. O alta modificare semnificativa este posibilitatea executarii silite in afara procedurii insolventei a creantelor bugetare nascute in timpul procedurii, pe toate bunurile fara sa se tina seama ca o parte din bunuri servesc drept garantii pentru banci. Tot la fel, prin cresterea procentului de la 30% la 50% din total masa credala pentru aprobarea planului de reorganizare, inseamna, de fapt, ca niciun plan de reorganizare nu va putea fi aprobat fara recuperarea in intregime a creantei bugetare. In opinia mea, toate aceste prevederi – care, de altfel, se aplica si procedurilor in curs – vor duce la blocarea reorganizarii, inclusiv pentru societatile care au angajati. Acestea vor fi practic nevoite sa concedieze angajatii”.
Arin Stanescu a vorbit si despre impactul pe care una dintre prevederile nou incluse in Cod il va avea si care va afecta in mod expres domeniul audiovizualului. Este vorba despre articolul in care se specifica faptul ca pana la depunerea unui nou plan de reorganizare, va fi ridicata licenta firmelor din acest domeniu, ceea ce presupune si intreruperea emisiei. Efectul, potrivit lui Arin Stanescu, ar putea fi acela ca societatea in cauza sa nu isi mai poata relua activitatea: „In plus, a fost introdusa o prevedere conform careia se ridica licenta firmelor din domeniul Audio-Vizual pana la depunerea unui plan de reorganizare, iar aceasta actiune poate dura cateva luni. Daca se intrerupe emisia, este imposibil de crezut ca societatea isi va mai putea relua activitatea.”
Presedintele INPPI, Simona Milos, despre noul Cod al Insolventei: “Nu consider ca o solutie prin care se arunca in apa cei care nu stiu sa inoate este potrivita in acest caz, cand miza este atat de mare pentru economia Romaniei”
La randul sau, presedintele INPPI, avocatul Simona Maria Milos (foto centru), a declarat ca aprobarea prin OUG a procedurilor de prevenire a insolventei si de insolventa, dar si intrarea in vigoare intr-un timp atat de scurt de la aprobare a Codului, reprezinta o provocare pentru practicienii in insolventa si nu numai. Presedintele INPPI considera ca nu este o solutie propunerea unor masuri atat de drastice, in conditiile in care miza este foarte mare pentru economia Romaniei: „Aprobarea prin OUG a procedurilor de prevenire a insolventei si de insolventa cu doar doua zile inainte de debutul Conferintei a schimbat destul de mult scenariul Conferintei Nationale de Insolventa, mutand accentul de pe aspectele teoretice si practice pe care ne propusesem sa le dezbatem impreuna cu participantii, spre schimbarile nesteptate pe care le propune noul act normativ. Am fost luati prin suprindere atat de noile prevederi ale Codului, cat si de termenul extraordinar de scurt in care acesta intra in vigoare – adica in nici 20 de zile. Nu consider ca o solutie prin care se arunca in apa cei care nu stiu sa inoate este potrivita in acest caz, cand miza este atat de mare pentru economia Romaniei, insa vom incerca sa facem fata tuturor provocarilor.“
Gheorghe Piperea: „Daca este o norma substantiala nu se va putea aplica retroactiv pentru ca este o incalcare a Constitutiei”
Printre cei care au luat cuvantul la Conferinta Nationala de Insolventa s-a aflat si avocatul Gheorghe Piperea, care a catalogat drept „inspaimantatoare” dispozitia din noul Cod al insoventei care prevede ca modificarile aduse vor fi aplicat si procedurilor in curs. In acest sens, avocatul Piperea a subliniat ca in cazul in care aceasta reglementare se refera si la dreptul substantial, nu se va putea aplica retroactiv, intrucat ar insemna incalcarea Constitutiei: „Vestea cea mai inspaimantatoare este aceea ca exista o dispozitie tranzitorie care declara ca aceasta noua reglementare ce intra in vigoare pe 25 octombrie se va aplica si procedurilor in curs. Proceduristii stiu ca normele de procedura - si doar acestea - se aplica si procedurilor in curs. Va trebui ca prin judecatorii sindici sa vedem daca aceasta reglementare priveste si dreptul substantial sau doar procedurile. Spre exemplu, sa vedem daca reducerea numarului de ani pe durata carora se poate desfasura planul de reorganizare de la 3+1 la 1+1 este o norma de procedura sau norma substantiala. Daca este o norma substantiala nu se va putea aplica retroactiv pentru ca este o incalcare a Constitutiei”.
In cadrul Conferintei au fost mentionate si cateva dintre propunerile introduse direct prin Ordonanta de Urgenta, propuneri care nu apartin consortiului care a lucrat la elaborarea Codului, printre care se numara:
“-Introducerea in sfera de aplicare a procedurilor de insolventa a regiilor autonome, in conditiile in care regiile autonome trebuiau introduse in Cod de catre consultant ulterior, dupa o atenta evaluare;
-Scaderea perioadei de implementare a planului de reorganizare de la 3 ani la 1 an.
-Ridicarea procentului de aprobare a planului de reorganizare de la 30% din total masa credala la 50% din total masa credala (cele doua propuneri diminueaza intr-o foarte mare masura sansele de redresare);
-Introducerea prevederii potrivit careia deschiderea procedurii insolventei nu suspenda executarea silita din partea creditorilor detinatori de creante curente. Aceasta prevedere incalca principiul caracterului concursual si colectiv al procedurilor de insolventa prin posibilitatea acordata creditorilor, in chip individual, sa execute silit debitorul prin actiuni paralele procedurii insolventei. In plus, nu va mai exista nicio protectie a Tribunalului in cazul insolventei debitorului.
-Posibilitatea suspendarii licentei de emisie a celor aflati sub incidenta legii audio-vizualului. se suspenda de drept;
-Eliminarea dispozitiei potrivit careia „orice limitari, interdictii sau altele asemenea, introduse prin legi speciale sau clauze contractuale, pentru motivul deschiderii procedurii insolventei sunt nule de drept”;
-Ridicarea procentului de omologare a concordatului preventiv de la 80% la 90%”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii