Avocatul Gheorghe Piperea (foto) a deschis joi, 16 mai 2024, conferinta „Dreptul afacerilor in survival mode” (organizata de Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti), denuntand felul in care, din 2019 pana in prezent, Romania si celelalte state europene s-au supraindatorat, imprumutandu-se fara masura.

Aceasta supraindatorare a statelor a provocat la randul ei supraindatorarea cetatenilor, prin cresterea taxelor si a preturilor. Iar acum Romania a fost nevoita sa adopte Planul National de Redresare si Rezilienta – echivalentul programului de reorganizare judiciara la care apeleaza companiile aflate in dificultate, a continuat Piperea.

In acelasi discurs, profesorul universitar a dat doua exemple diametral opuse de supravietuire: unul rational (al imparatesei bizantine Zoe Porfirogeneta, care si-a pictat cei trei soti in Biserica Sfanta Sofia, pastrand corpul primului barbat si inlocuind in fresca doar capetele) si unul irational (al unui curcan care desi duce o viata imbelsugata, sfarseste inevitabil prin a fi taiat pentru masa familiei).

Nu in ultimul rand, avocatul a acuzat lacomia producatorilor de dispozitive electronice, al caror obicei de a fabrica aparate ce se invechesc in maximum doi ani creeaza probleme in intreaga economie globala.

Redam principalele pasaje din discursul avocatului Gheorghe Piperea:

„In magistratura, eu cred ca justitia – nu numai cea civila, ci si cea penala – este la genul feminin. Chiar si Piperea si Asociatii cred ca e la genul feminin: noi avem peste 75% dintre avocati care sunt avocate. (Si nici nu se identifica drept avocati; chiar sunt avocate.)

Dar vreau sa va spun o poveste scurta despre supravietuire. Apropo de asta: scuzati-ma pentru termenul americanesc 'survival mode', dar termenul in romana suna un pic mai lung si mai complicat: 'a trai in modalitatea supravietuirii' cred ca suna un pic mai naspa decat 'surival mode'.

Dar hai sa vorbim despre supravietuire: saptamana trecuta, am fost in maretul oras Constantinopol... pardon... Istanbul. Printre altele, Istanbul are Aghia Sofia – este o fosta manastire, actualmente moschee si muzeu. Ceea ce mi-a atentia acolo a fost o femeie (o persoana de sex feminin care se identifica si atunci ca femeie, nu numai acum). E vorba despre o imparateasa (n.r. imparateasa bizantina Zoe Porfirogeneta), care a trait undeva intre anii 900 si 1000, care figureaza – pe una dintre cele trei fresce care au ramas in fiinta in Aghia Sofia – la dreapta Mantuitorului, dar in stanga are un imparat.

Povestea acestui imparat este foarte interesanta. Nu este vorba despre un singur imparat, ci despre trei imparati, unul dupa altul. Adica aceasta imparateasa a fost casatorita cu primul imparat, care s-a pus pe fresca respectiva. Dupa aceea, s-a casatorit cu al doilea imparat. A sters chipul primului si a pus chipul celui de-al doilea. Dupa aceea, s-a casatorit cu al treilea imparat si i-a pus lui chipul. Iar acum corpul este al primului imparat, dar chipul ii apartine celui de-al treilea. Asta este supravietuire inteligenta.

Dar sa va povestesc ceva si despre lipsa de inteligenta in supravietuire. Si o sa vedeti ca are legatura cu ce discutam astazi. Era odata un curcan – foarte fericit, foarte sanatos, foarte tanar, intr-o ograda care se putea parcurge in 15 minute pe jos. Era foarte fericit, pentru ca avea acces facil la curci (probabil ca si la curcanii care se identifica drept curci, dar sa nu intram in astfel de amanunte), era hranit foarte bine cu tot felul de antibiotice si nu avusese timp sa-si faca prea multe planuri. Curcanul insa nu stia un lucru cu totul si cu totul inexorabil: vine un moment care se numeste la americani Ziua Recunostintei, in care curcanul este sacrificat si consumat. Iar stapanul este unul foarte, foarte recunoscator – mai ales ca marea majoritate a curcanului este aruncata.

Iata doua tipuri de supravietuire completamente opuse: o supravietuire desteapta, rationala, care pune si imortalitatea in jur, care inseamna agatarea pur si simplu de viata (imparateasa bizantina) si lipsa de prevedere a unei fiinte (curcanul nostru – care bineinteles ca se identifica si drept persoana umana din cand in cand), care isi pierde viata pentru ca nu are prevederea necesara sa isi dea seama ce se intampla in ograda.

Actorii dramei acestui trai, in modalitatea supravietuirii, sunt doi: intreprinderea in dificultate si consumatorul supraindatorat. Despre aceste doua entitati vorbim astazi si maine. O sa facem niste referiri si la statul care se supraindatoreaza fara sa binemerite acest lucru – stat care, intr-un fel sau altul (pentru mai multe motive subiective – de vointa politica si ideologica – decat motive obiective), ajunge intr-o situatie care sa necesite un Plan National de Redresare si Rezilienta. Acest PNRR nu este nimic altceva decat un program de reorganizare judiciara, cu tot felul de conditii din partea creditorului. Planul de reorganizare judiciara inseamna incercarea de a salva un debitor de la faliment. Debitorul este statul: in perioada crizelor succesive (care s-au sudat una cu alta ori s-au suprapus una peste alta) din 2019 incoace, statele s-au imprumutat intr-un mod absolut nebunesc, au determinat bancile centrale (inclusiv Banca Centrala Europeana) sa tipareasca bani mai mult decat sunt necesari pentru a acoperi volumul de produse si de servicii aflate in circulatie (aceasta procedura se numeste 'quantitative easing', adica 'relaxare cantitativa'). Situatia de supraindatorare a statelor determina situatia de supraindatorare a particularilor: prin taxe, prin costurile care se regasesc in preturile serviciilor, produselor, energiei samd.

Acestia sunt cei trei actori: primii doi sunt principali, al treilea este subsidiar. (…)

Domnul decan Dinca (n.r. Razvan Dinca, decanul Facultatii de Drept) vorbea despre invechirea programata a telefonului domniei sale. Este un lucru care ni se intampla tuturor – si nu numai in legatura cu telefoanele 'smart' (a se citi: 'zmart'). Este vorba despre mai toate lucrurile tehnologice (inclusiv calculatorul), care parca sunt facute sa se invecheasca intr-un an, maximum doi. Iar aceasta invechire programata are niste consecinte paguboase pentru consumator, dar poate sa aiba niste consecinte paguboase imense pentru comerciant. Ganditi-va: ca sa poti sa vinzi, trebuie sa faci acest lucru in volume mari. Ca sa faci volume mari, trebuie sa ai contracte tipizate. Iar daca un contract tipizat genereaza o problema, inseamna ca toate miliardele de contracte au aceasta problema. Iar atunci apare dificultatea financiara a intreprinderii. Si nici nu exista in lume intreprindere prea mare ca sa dea faliment. Iar uneori acest faliment este cauzat de propria lacomie, de propria greseala de prevedere. Este exact ceea ce se intampla cu acest program (n.r. PNRR): americanii denumesc fenomenul 'obsolescence', adica 'invechire programata'”.