Cineva observa ca polemica referitoare la definirea familiei ca uniune intre un barbat si o femeie a devenit pe nesimtite irelevanta. Nu mai are nici o importanta cum definim familia atat timp cat definitia barbatului si femeii devin subiective, diferenta dintre genuri relativizandu-se. Daca doua persoane, din punct de vedere biologic, de acelasi sex, se prezinta la ofiterul starii civile si, in exercitarea „dreptului fundamental la libera alegere a genului”, una zice ca este barbat iar alta zice ca este femeie, inca o „familie traditionala” se poate naste.

DE LA RELATIVIZAREA GENULUI LA DESFIINTAREA SIIJ

Cum de drepturile omului in ordinea democrata se ocupa Consiliul Europei, iar Comisia de la Venetia este un organism tehnic avand rolul de a oferi avize consultative acestei organizatii internationale, ne putem trezi ca maine cu un punct de vedere al numitei Comisii referitor la „noua definitie a familiei traditionale” (sic!) ca „uniune intre o persoana care se declara / crede barbat si o alta care se declara / crede femeie” si ne vom intreba ce obligativitate are pentru Romania o asemenea interpretare. (De fapt, in cazul Ungariei, deja s-a si precizat ca nu are importanta cum este definita in Constitutie familia, daca drepturile specifice familiei sunt acordate si cuplurilor formate din persoane de acelasi gen /sex.)

Un Presedinte si un guvern al Romaniei, precum cei actuali, ne vor spune imediat ca opinia Comisiei de la Venetia este obligatorie intrucat noi suntem membri ai Consiliului Europei, ca si cand ceea ce cred expertii acestei Comisii, pe care nimeni nu i-a ales si nu au, prin urmare, nici o legitimitate democrata, ar fi si pozitia organizatiei al carui sfetnic este, iar organizatia respectiva, care nu are caracter suprastatal si careia nu i s-a cedat suveranitate (CEDO are o situatie speciala), poate lua decizii fara acordul membrilor sai.

Astfel de discutii, precum si aceea mult mai complexa privind masura in care dreptul UE ar putea prevala asupra Constitutiei Romaniei, iar deciziile CJUE asupra deciziilor CCR, tind sa devina, la randul lor, pas cu pas, irelevante, atat timp cat in Romania se instaleaza o cutuma constitutionala (sic!) potrivit careia orice parere venita din strainatate, indiferent cine, cu ce prilej, in ce context si pe ce baza legala a formulat-o, este obligatorie pentru statul si poporul roman.

Pornind de aici, unii demnitari romani la care nu stii ce sa te uimeasca si sa te revolte mai mult, prostia sau tradarea (caci acum prostul nu e prost destul daca nu este si tradator), precum actualul ministru al fondurilor europene, vor include, evident, in mod unilateral, noua definitie a familiei, ca si obedienta neconditionata (si nelegitima) fata de recomandarile Comisiei de la Venetia sau desfiintarea SIIJ, in propunerile susceptibile de finantare din partea UE (cum ar fi PNRR). Desi acestea, desigur, nu au nici o legatura una cu alte, astfel se va transforma, prin efectul eventualei acceptari a ofertei romanesti de catre eurocratii bruxellezi, stupizenia criminala a unei guvernari trecatoare intr-o obligatie contractuala a natiunii romane, opozabila si guvernelor care vor veni. Acelora li se va spune cu cinism (cum se spune si despre MCV) ca Romania a avut initiativa de a se angaja si ca promisiunea facuta trebuie respectata, altminteri urmand a raspunde si a i se aplica sanctiuni.

Toate aceste observatii ne sar in ochi acum, cand un nou mesaj al Comisiei de la Venetia privind desfiintarea SIIJ, desi in contradictie cu hotararea preliminara a CJUE, este luat ca litera de Evanghelie de coalitia PNL- USR+ (si UDMR?), de guvernul Presedintelui Iohannis si de presa miluita a acestora, prin agregarea falselor principii pe care acestia incearca sa le impuna si care spun ca tot ce vine din strainatate este obligatoriu si ca ultimul strain venit este primul servit. Raportul dinte forta juridica a pozitiilor exprimate de cele doua foruri straine amintite nu mai are nici o importanta.

„HOTARARILE PRELIMINARII” ALE CJUE NU INTERPRETEAZA DREPTUL ROMANESC, CI DREPTUL UE

Potrivit Tratatului privind Functionarea Uniunii Europene (TFUE), CJUE este competenta sa se pronunte, cu „titlu preliminar”, cu privire la: i. interpretarea Tratatelor; ii. validitatea şi interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii, evident prin raportare la tratatele constitutive ale acesteia. In exercitarea acestei competente CJUE actioneaza, de facto, ca o Curte constitutionala a UE, obligata, insa, sa tina seama de imprejurarea ca tratatele constitutive ale UE, ca si actele normative de drept al UE adoptate in baza acestora, prevaleaza doar asupra legislatiei interne a statelor membre, trebuind sa fie conforme cu constitutiile nationale.

Pentru a se pronunta cu privire la aceste aspecte CJUE trebuie sesizata de catre instantele judecatoresti nationale printr-o „actiune preliminara”, la care se raspunde printr-o „hotarare preliminara”. Cuvantul „preliminar” nu este folosit in sensul ca ar urma o „actiune finala” si o „hotarare finala”, el indicand, in realitate, ca pozitia exprimata de instanta europeana este una de principiu, menita a servi instantei nationale care a i-a trimis spre analiza cazul („instanta de trimitere”), sa cunoasca interpretarea oficiala a dreptului UE, precum si actele adoptate de institutiile UE producatoare de efecte juridice, atunci cand trebuie sa se pronunte asupra unei cauze de competenta sa, aplicand legile nationale in corelare cu cele europene si in spatiul normativ creat de cele din urma. Hotararea „finala” sau „definitiva” nu este, deci, a UE, ci a instantei de trimitere.

Avand caracter de principiu, „hotararile preliminare” nu stabilesc daca dreptul national este conform dreptului UE, ci arata care este interpretarea oficiala a dreptului UE, urmand ca instantele nationale abilitate potrivit Constitutiei nationale (instante legislative sau executive, avand caracter partizan, sau instante judecatoresti, avand caracter nepartizan) sa verifice daca normele legislatiei interne contravin sau nu celor europene; de asemenea, prin „hotararea preliminara” CJUE nu stabileste validitatea actelor adoptate de instantele nationale cu competente normative, in raport cu dreptul UE, ci verifica validitatea actelor adoptate de institutiile UE in raport cu dreptul UE. Doar cu acest titlu, ca interpretare oficiala uniformizatoare a dreptului UE, „hotararile preliminarii” sunt obligatorii pentru toate instantele judecatoresti din toate statele membre.

Instantele judecatoresti nationale nu pot da dreptului UE o alta interpretare decat cea data de CJUE, dar ele sunt suverane in realizarea silogismului juridic complex care, coroborand dispozitiile de drept intern cu interpretarea uniforma a normelor europene (acestea alcatuiesc impreuna premisa majora), si pe acestea cu situatia de fapt (ca premisa minora), ajunge la concluzia din dispozitivul hotararii lor.

In cazul unor conflicte intre dispozitiile „hotararii preliminare” a CJUE si deciziile instantelor nationale de control al constitutionalitatii legilor (ex. CCR), cele din urma vor prevala, caci normele de drept al UE nu pot avea prioritate fata de Constitutiile statelor membre, potrivit carora UE s-a nascut sau a integrat noi membri. „Legile de origine constitutionala” (adica legile adoptate din dispozitia expresa a Constitutiei, cum ar fi „legile justitiei”) sunt altceva, ele facand parte din dreptul intern infraconstitutional. Intrebarea este daca, in functie de obiectul lor, legile cu pricina intra in sfera competentelor exclusive sau partajate ale UE? (Ceea ce nu este cazul „legilor justitiei” / legilor privind organizarea sistemului judiciar national.)

CJUE va judeca conformitatea actelor normative nationale cu cele de drept al UE doar in cazul actiunilor intentate in scopul solutionarii litigiilor avand ca obiect eventuale incalcari ale dreptului UE, nascute intre statele membre ale UE si institutiile UE. In aceste cazuri sesizarea vine de la cei care sunt parte in litigiu: statele membre, institutiile europene, alte persoane fizice sau juridice titulari de drepturi izvorate din tratatele UE, dar nu instantele judecatoresti nationale. (Pe o asemenea cale, Romania, in contradictoriu cu Comisia Europeana, ar fi putut cere UE sa constate lipsa bazei legale a MCV cu incepere de la 1 ianuarie 2010, dar nici un guvern de la Bucuresti – caci este greu sa vorbim de guvern romanesc – nu a cutezat sa o faca.)

Iata de ce, cu o minima prudenta, in chestiunea SIIJ, CJUE nu a facut decat sa verifice dispozitiile dreptului UE si sa statueze, cu titlu de principiu, ca daca anumite valori circumscrise conceptului, inca nedefinit prin norme de drept pozitiv, al „statului de drept” sunt respectate (valori care altminteri sunt proclamate si de Constitutia Romaniei), o asemenea unitate a parchetului nu ar contraveni ordinii juridice comune europene. Spunand acestea, CJUE a mai aratat ca revine instantelor nationale – evident cele competente sa decida asupra organizarii judecatoresti (Parlamentul, eventual la propunerea Guvernului) si sa verifice conformitatea acestei organizari cu dispozitiile constitutionale (cu efecte erga omnes, deci opozabil si instantelor judecatoresti, numai CCR o poate face) – competenta de a stabili in concret, inclusiv in baza unei analize de oportunitate, legalitatea europeana a infiintarii si mentinerii SIIJ. Aspect, la data respectiva, de altfel, rezolvat in urma controlului CCR.

CJUE nici nu putea merge mai departe nu doar intrucat prin „actiunea preliminara” nu era si nici nu putea fi sesizata cu cererea de a decide cine are dreptate intre sustinatorii mentinerii SIIJ si sustinatorii desfiintarii SIIJ, ci si pentru ca potrivit tratatelor constitutive ale UE, din care isi extrage puterile, „Uniunea respecta ... identitatea nationala a statelor membre, inerenta structurilor lor fundamentale politice si constitutionale” (structuri care includ, desigur, organizarea autoritatii judecatoresti - nn), aceasta fiind tinuta sa „respecte functiile esentiale ale statului si in special pe cele care au ca obiect... mentinerea ordinii publice” (acestea incluzand, fara indoiala si organizarea parchetului). Mai mult, conform acelorasi tratate, domeniul numit „spatiul de libertate, securitate si justitie” face parte dintre „competentele partajate intre Uniune si statele membre” pe care (evident, cu observarea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii) Uniunea este tinuta sa le exercite „cu respectarea ... diferitelor sisteme de drept si traditii juridice ale statelor membre”. „Consiliul European defineste orientarile strategice ale planificarii legislative si operationale in cadrul spatiului de libertate, securitate si justitie”, iar „parlamentele nationale asigura ... respectarea principiului subsidiaritatii”, dar asta doar cu privire la controlul la frontiere, dreptul de azil si imigrarea, cooperarea judiciara in materie civila si penala, precum si cooperarea politieneasca; necum organizarea judecatoreasca sau, mai concret, structurarea parchetelor nationale.

In concluzie, nu numai ca prin „hotararea preliminara” a CJUE, care, in principiu, are forta obligatorie, dar numai in limitele aratate mai sus, nu s-a dispus desfiintarea SIIJ, ci din lectura tratatelor rezulta ca nici nu era nimic de interpretat referitor la SIIJ intrucat infiintarea sa nu intra in sfera competentelor atribuite UE de statele membre, numai acolo unde se poate crea acquis comunitar. In atari circumstante, CJUE a oferit bazele mentinerii in functiune a SIIJ, eventual cu unele masuri de consolidare apte a-i garanta eficienta.

DECLINUL COMISIEI DE LA VENETIA

Miscarea #rezist din justitie si din sfera politicii guvernamentale a fost nemultumita de acest rezultat, exclamand nervos, asemenea sotului suspicios dintr-un banc celebru careia sotia, in loc sa ii ofere, la intrebarile cu iz acuzator puse de el, minciuni linistitoare, i-a recunoscut ritos adulterul: „ce am intrebat-o eu si ce imi raspunde ea?!” (de data asta fiind vorba de CJUE).

In acest context apare avizul Comisiei de la Venetia care, nici pe departe nu are valoarea normativa si forta juridica a hotararii CJUE, dar care spune exact contrariul a ceea ce a spus cea din urma. Mai mult, CJUE a stabilit ca decizia finala apartine forurilor nationale potrivit competentelor legale si constitutionale ale acestora, iar nu Comisiei de la Venetia.

Ce conteaza? Echipa de zgomote a gruparii infractionale organizate care actioneaza sub egida PNL-USR+ a trecut la prezentarea punctului de vedere venetian ca pe o norma imperativa de drept suprastatal care trebuie pusa in aplicare intocmai si imediat. Altfel am fi exclusi din Europa. Nimic mai fals!

Comisia europeana pentru democratie prin drept, mai cunoscuta sub numele de Comisia de la Venetia, dupa locul unde isi are patru sesiuni pe an, este o entitate cu caracter tehnic creata de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei in anul 1990, pentru a-i oferi consultatii pe teme de ordin constitutional. Rolul Comisiei este pur consultativ, ea furnizand consultatii juridice Consiliului Europei, ca organizatie interguvernamentala, si statelor ei membre care doresc sa isi puna de acord legislatia si institutiile cu standardele europene in domeniile democratiei, statului de drept (guvernarea legii) si drepturilor omului.

In consecinta, nimic din ceea ce spune numita Comisie nu este obligatoriu. in anumite situatii avizele sale se pot transforma in recomandari cu forta politico-juridica prin transmiterea lor catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei (direct sau prin intermediul Adunarii Parlamentare), format din ministrii de externe ai statelor membre (printre care si Romania), care pot cere celor vizati sa li se conformeze intr-o forma adecvata (nu neaparat prin preluare mecanica) sub eventuala sanctiune a suspendarii dreptului de vot.

Cu privire la existenta SIIJ nu s-a ajuns aici si, potrivit procedurilor in vigoare, nici nu se putea ajunge aici. Trimis direct guvernului roman, avizul Comisiei de la Venetia, care fiind consultativ trebuia cerut de cineva, iar nu formulat din oficiu, nu face nici macar cat recomandarea Comitetului de Ministri al Consiliului Europei.

Presedintele Comisiei are o pozitie mai degraba onorifica, el asigurand un anumit prestigiu profesional respectivei entitati. La infiintare, cand aceasta functie a fost ocupata de eminentul profesor in drept constitutional Antonio La Pergola, iar secretar general (de fapt figura centrala sub aspect operativ) era italianul Gianni Buquicchio, Comisia de la Venetia s-a distins prin probitate, sobrietate, competenta, rigoare si impartialitate. Cu timpul, insa, odata cu alunecarea sa pe panta partizanatului politic, din instrument pentru constructia democratiei prin drept, Comisia s-a transformat in arma pentru dominarea statelor est europene de catre protagonistii UE, care isi extind astfel sfera de influenta si asupra unor tari care nu ii sunt membre sau isi intaresc controlul asupra membrilor celor mai recent admisi. Astfel, expertiza s-a transformat in persuasiune, iar persuasiunea in presiune politica abuziva.

Fostul secretar general, devenit intre timp Presedinte, ajuns la respectabila varsta de 77 de ani, incearca sa apere frumoasele traditii ale Comisiei, dar executivul acesteia taie si spanzura formand tot felul de comisii de experti cu personaje alese pe spranceana, avand rolul de a confirma prin avize fara jena partizane agendele politice si geopolitice ale comanditarilor lor mai mult sau mai putin oculti.

AVIZUL COMISIEI DE LA VENEYIA – INTRE FARSA SI DIVERSIUNE

Asa au stat lucrurile si cu „expertii” chemati sa internationalizeze ideea desfiintarii SIIJ. Cand, dupa insistente, acestia au acceptat sa se intalneasca cu asociatiile profesionale ale magistratilor, totul nu a fost decat o farsa. Au fost lasati sa vorbeasca numai reprezentantii gruparii #rezist, in timp ce celorlalti practic li s-a taiat microfonul. Un comunicat de protest al celor din urma a ramas fara nici un ecou; dupa cum fara consecinte au fost si toate informatiile furnizate in legatura cu rosturile, organizarea si activitatea SIIJ, precum si cu importanta acesteia in protejarea independentei justitiei.

O problema avem, insa, si cu conducerea asociatiilor profesionale autentice, altele decat cele care nu sunt decat partide politice extremiste, cand nu sunt bande de raufacatori, sub acoperire. Doamnele aflate in fruntea acelor asociatii sunt coplesite de obsesia ideii ca magistratii nu fac sau nu trebuie sa faca politica.

Cum sa nu faci politica atunci cand reprezinti o putere – puterea legislativa?! Politica este despre putere, iar puterea se manifesta prin politica. Cum sa nu faci politica atunci cand adversarul te copleseste cu armele politicii?! Cand el te ataca cu toporul, daca incerci sa te aperi cu floreta esti pierdut din start.

Iata de ce, cata vreme refuzul de a face politica va ramane in vigoare si magistratii onesti, inca lipsiti de constiinta faptului ca sunt o putere si de intelegerea a ceea ce trebuie sa faca o putere pentru a prevala asupra vrajmasilor ei, se vor multumi sa dea declaratii si sa emita comunicate, uneori sedusi de complimentele ipocrite ale unor ambasade straine ajunse la concluzia ca mai usor pot prinde muste cu o lingurita de miere decat cu un butoi de otet, independenta justitiei si suprematia legii vor fi mereu in recul.

Dincolo de acestea, sa observam conflictul ivit intre „hotararea preliminara” a CJUE, o institutie care, in limitele competentelor ei, este constransa sa aiba si o limita a iresponsabilitatii, si avizul Comisiei de la Venetia care, actionand in afara oricaror competente, isi afiseaza fara limite iresponsabilitatea. Inamicii SIIJ, adica cei care vor sa inlature orice obstacole din calea politizarii justitiei si sa aboleasca orice garantii ale independentei judecatorilor, urmarind ca orice incercare referitoare la eradicarea coruptiei in sistemul judiciar sa fie zadarnicita, insista ca hotararile CJUE sa treaca inaintea deciziilor CCR. In schimb, nu au nici o problema ca avizul consultativ al Comisiei de la Venetia sa treaca inaintea hotararii CJUE, care, cum necum, cu precizarile facute aici, ramane verdictul opozabil erga omnes al unei instante judecatoresti.

Or, daca despre prioritatea (circumstantiata) a hotararilor CJUE se mai poate discuta, obligativitatea nula a avizelor Comisiei de la Venetia este in afara oricarei discutii. in conflictul dintre cele doua, cea dintai are o indiscutabila superioritate.

Cei care vor sa ia avizul Comisiei de la Venetia ca alibi pentru inca un abuz, se insala. Obligativitatea transpunerii in legislatia romana a avizului respectiv este o alta minciuna. Alibiul nu sta, deci, in picioare, iar la ceasul decontului, el nu va putea fi invocat pentru inlaturarea raspunderii unei guvernari care isi adanceste ilegitimitatea zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa.