Motto:

„Nesupunerea civica survine atunci cand cetatenii au convingerea ca mecanismele normale ale evolutiei sunt blocate sau ca revendicarile le sunt ignorate, guvernul pierzandu-si credibilitatea”.

Hannah Arendt

Finalul secolului trecut a fost marcat de evenimente de maxima importanta cu profunde ecouri planetare: a avut loc disparitia regimurilor totalitare din Europa centrala si de est, s-a reunificat Germania si s-a dezmembrat Uniunea Sovietica.

Evenimentele au starnit reactii contradictorii. Unii au fost optimisti. Majoritatea au fost insa mai circumspecti, apreciind ca in perioada ce va urma se vor amplifica conflictele. Dintre acestia s-au remarcat reputatii politologi Samuel Huntington si Robert Dahl, dar si altii. Primul afirma ca va urma o noua reconfigurare pe baze culturale a politicilor globale. Cel de al doilea aprecia ca in viitor omenirea va trebui sa faca fata, intre altele, cresterii numarului de imigranti, legali si ilegali, din tarile democratice bogate, marcati de diferente etnice, lingvistice, religioase (fenomen care a inceput sa se manifeste de timpuriu in statele riverane Marii Mediterane si Marii Egee). In consecinta, s-au dezvoltat numeroase preocupari pentru a fi deslusite directiile catre care va evolua omenirea in era post sovietica, daca si cum va avea loc o reasezare a polilor de putere. Stiintele sociale au adus in discutia academica aceste probleme si au semnalat clasei politice, elitelor in special, care vor fi principalele provocari cu care omenirea ar urma sa se confrunte in viitor, politicienii nereusind insa sa le valorifice in mod corespunzator, motiv pentru care trebuie facuta remarca ca stiinta politica ofera astazi adevaruri noi a caror ignorare costa! Exemplele sunt la indemana chiar in trecutul foarte recent. In anii premergatori declararii pandemiei a avut loc o explozie a fenomenului imigrationist din nordul Africii catre statele vest europene, fenomen gestionat necorespunzator. Intrarea intr-un timp scurt si necontrolat a unui numar mare de imigranti a fost neavenita datorita diferentelor de care aminteam (in special de natura religioasa), reconfigurarea pe baze culturale reprezentand o manifestare concreta a modului de viata si gandire al acestora. Noii veniti s-au adaugat celor deja existenti, creandu-se un clivaj intre acestia si populatia autohtona cu consecintele ce decurg din situatiile de acest fel. A urmat relativ rapid agresiunea militara a Federatiei Ruse impotriva Ucrainei la frontiera estica a Uniunii Europene si la Marea Neagra, eveniment ce a angajat politic si economic atat Uniunea Europeana cat si Statele Unite. Nu putem omite nici faptul ca si Comisia Uniunii a avut o serie de initiative insuficient pregatite si aplicate in graba, cum sunt cele din domeniul agricol, precum si fortarea unor limite privitoare la implementarea „green-deal”-ului (menit sa reduca emisiile cu efect de sera). Toate acestea, la care se pot adauga si altele, au facut ca corpul social din statele europene cu democratii consolidate sa isi piarda increderea in guvernanti. In consecinta, au explodat o serie de nemultumiri care s-au concretizat in manifestari de nesupunere civica, unele capatand chiar un caracter violent. Desigur, problemele sunt mult mai ample decat le-am prezentat noi (partial si sintetic). O uniune politica si economica de asemenea anvergura nu este usor de gestionat, dar aceasta nu scuza erorile comise, generate in buna masura de birocratizarea excesiva a acestei constructii europene gandita de parintii sai fondatori a fi un spatiu al pacii si prosperitatii. Peste cateva luni vor avea loc alegeri europarlamentare ce vor aduce schimbari in componenta Parlamentului Uniunii, a Consiliului si Comisiei Europene, dar si in abordarea problemelor cu care se confrunta lumea actuala. Schimbari care daca nu vor avea loc rapid vor face ca Uniunea Europeana sa piarda statutul de actor principal la masa deciziilor celor puternici si sa depinda de decizii luate in afara ei.

Romania, ca stat membru al Uniunii Europene, se confrunta si ea cu probleme de genul celor amintite mai sus. Se mai confrunta in mod particular si cu atitudinea neprietenoasa a unor multinationale – a caror preocupare de capatai este maximizarea profitului cu orice pret –, dar si cu cea a unor state membre care obstructioneaza, in mod nejustificat, intrarea tarii noastre in spatiul de libera circulatie (care se soldeaza anual cu pierderi de miliarde de euro). Am fi insa lipsiti de onestitate sa afirmam ca aderarea Romaniei nu a avut si numeroase efecte benefice. Esecurile din ultimele doua decenii – ca sa nu mai vorbim de cele anterioare – se datoreaza in primul rand guvernantilor respectivei perioade care nu au fost in stare sa confere tarii certitudine si stabilitate. Reformarea unor sisteme si institutii esentiale a stagnat, iar statul, ca principala institutie a societatii, nu a fost supus pe deplin dreptului. Totodata, clasa politica are serioase limite in ceea ce priveste abordarea „jocului politic” menit sa asigure echilibrul dintre consens si disensiune, inerent in lupta politica. Asupra acestei probleme se cere sa zabovim putin.

Stiinta politica releva ca democratia a edificat o serie de „reguli ale jocului politic”, ceea ce a facut ca si competitia politica sa devina un „conflict reglementat”. Ilustrul politolog Gianfranco Pasquino descrie acest conflict ca fiind „… o nesfarsita lupta intre gruparile de elite, care se finalizeaza fara victoria decisiva a unui grup asupra altora, ci cu un compromis. Elitele nu urmaresc distrugerea reciproca, ci accepta sa convietuiasca si sa intre in competitie pentru puterea politica. Bineinteles ca acest compromis democratic nu pune deloc capat conflictului politic”, „politica fara conflict fiind o iluzie periculoasa” (Raymond Aron). Cu cat vremurile devin mai complicate, mai nesigure, cu atat mai mult intelegerea corecta a „jocului politic” este mai necesara pentru a putea preveni situatiile conflictuale din societate. Astfel de vremuri traim in zilele noastre. Ne-am referit la razboiul din Ucraina si la fenomenul imigrarii. Mai nou, statele europene membre ale NATO sunt pe cale sa se angajeze intr-o spirala a inarmarilor pentru a descuraja tendintele expansioniste ale Federatiei Ruse (nici in alte zone ale lumii situatia nefiind lipsita de incordare si conflicte). In plan intern, economia trece prin momente dificile din cauza nivelului ridicat de indatorare (dar nu numai). Daca astfel de vremuri nu sunt intelese de catre politicieni, „jocul politic” nu functioneaza, iar rezultatele vor fi pe masura, adica in dezacord cu interesele corpului social. Pe de alta parte, exista perceptia, justificata din partea acestuia, ca majoritatea guvernarilor care s-au perindat la conducerea statului au pus in umbra dezvoltarea statului social, Romania fiind definita prin Constitutie ca stat de drept, democratic si social. Este o abordare paguboasa a acestei probleme ce denota incapacitatea clasei politice de a asigura societatii romanesti o functionare normala, pentru ca este de notorietate faptul ca un stat de drept si democratic nu poate fi edificat in conditii de saracie si lipsa de empatie fata de paturile defavorizate. Pe de alta parte, traind intr-un stat democratic oamenii doresc sa duca o viata decenta, realizabila in conditiile in care statul isi indeplineste menirea sa sociala. Acest deziderat este in relatie directa cu politicile publice pe care le elaboreaza guvernantii pe baza deciziilor politice menite sa conduca la realizarea „binelui comun” (sintagma care se refera la ce este benefic pentru majoritatea membrilor comunitatii). Daca problemele sociale nu isi gasesc solutionarea intr-un termen rezonabil, ele ajung intr-un punct critic. Acest punct critic inseamna formarea convingerii corpului social ca problemele sale sunt ignorate, convingere ce se manifesta sub forma actiunilor de nesupunere civica.

Romania a resimtit din plin incercarile prin care continentul nostru trece in ultimii ani si pentru ca guvernantii au gestionat necorepsunzator din punct de vedere politic aceasta perioada. Clasa politica si-a dovedit incapacitatea de a solutiona situatiile de criza prin consens. Inca inainte de declansarea crizei pandemice tara a fost condusa de un guvern minoritar urmat de altele doua care au „cazut” prin motiune de cenzura, chiar daca intre timp au avut loc alegeri locale si parlamentare, alegeri care au demonstrat insa lipsa de incredere a corpului social fata de clasa politica. A fost necesara o perioada indelungata de timp pentru ca Presedintele statului si o parte a clasei politice sa inteleaga si sa accepte ca ceea ce afirma profesorul Pasquino reprezinta un adevar fara de care viata politica nu poate functiona intr-o societate democratica. Anii pierduti de guvernarile inlaturate prin motiunile de cenzura pentru proasta gestionare a treburilor tarii au lasat urme adanci. Datoria publica a crescut constant (ea reprezentand astazi circa 48 la suta din PIB), banii publici fiind cheltuiti fara rigoarea impusa de lege, sume importante fiind sifonate de la buget de clientela politica, iar liberalizarea pretului la energie facandu-se intr-un moment nepotrivit. Planul National de Redresare si Rezilienta, elaborat fara consultarea partidelor parlamentare si fara aprobarea Parlamentului, a evidentiat serioase greseli de viziune si intocmire care au putut fi remediate ulterior numai partial.

Este de notorietate rolul si importanta partidelor politice in societatea moderna. Problema este in ce masura ele reusesc sa ii reprezinte pe alegatorii care le-au dat votul, modul in care le reprezinta interesele si aspiratiile. Dar nu numai atat. Membrii alesi in legislativul national au obligatia sa actioneze pentru indeplinirea mandatului reprezentativ cu care au fost investiti in vederea acomodarii intereselor majoritatii cu interesele celorlalte forte politice menite sa conduca la realizarea „binelui comun”. Un rol important revine partidelor din opozitie. Din pacate, principalele partide politice parlamentare aflate in opozitie au ramas tributare lipsei de flexibilitate politica, apeland in sustinerea punctelor lor de vedere la un discurs politic zgomotos si lipsit de substanta. Ele nu au inteles regula „conflictului reglementat”, percepand „jocul politic” exclusiv in alb si negru. In ceea ce priveste partidele aflate in coalitia de guvernare este de subliniat faptul ca ele au inteles totusi valoarea compromisului in lupta politica si necesitatea acestuia pentru a scoate tara din impas. Desigur, disensiunile dintre ele nu au disparut, pe alocuri ele fiind destul de aspre, dar in final a prevalat „interesul general”. In planul eficientei activitatilor lor trebuie remarcat ca in ultimii doi ani au luat decizii politice menite sa majoreze veniturile oamenilor provenind din salarii si pensii, precum si sprijinirea paturilor defavorizate prin acordarea de subventii punctuale. Nivelul de trai a fost insa erodat de inflatie si de indatorarea excesiva a tarii. Actuala guvernare nu a reusit sa stopeze risipa banului public mentinand un aparat de stat supradimensionat (in special in administratia publica centrala si locala) si nici sa stapaneasca apetitul unor regii autonome (mult prea numeroase) in cheltuirea unor sume importante in dispretul bunului simt. Toate acestea, dar si altele, au creat corpului social convingerea ca guvernantii isi pierd legitimitatea in exercitarea puterii, creand un sentiment de frustrare care genereaza manifestari de nesupunere civica in care actorul principal este opinia publica care, prin liderii de opinie dar si prin agenti de influenta, „contesta puterea, ii critica ideologia si instaleaza neincrederea in politicieni” (Claude Lefort). Astazi aceste evenimente se petrec in plina era a globalizarii si a comunicarii prin retele sociale, evenimentele propagandu-se in timp real si avand caracter transfrontalier (indeosebi in Uniunea Europeana). Ele au tendinta sa conteste monopolul constrangerii fizice legitime al statului care garanteaza respectarea ordinii civile, a pacii interne si combaterii violentei private.

Actiunile de nesupunere civica au debutat in Romania la inceputul acestui an cu protestele fermierilor si ale transportatorilor rutieri. Ele s-au concentrat in zone urbane importante avand si influente transfrontaliere, dar si cauze generate de conflictul din Ucraina, legate de concurenta neloiala practicata de fermierii din aceasta tara. Pe parcursul negocierilor purtate pentru solutionarea revendicarilor protestatarilor a rezultat ca principalele probleme aflate in discutie erau cunoscute, dar rezolvarea lor a fost amanata de la o luna la alta, de la un an la altul. Aceasta pozitionare a guvernantilor prin „rostogolirea rezolvarii problemelor” a dus la crearea unui climat favorabil aparitiei convulsiilor sociale si crearea unei rupturi intre guvernanti si corpul social cu scaderea increderii ca lucrurile pot fi solutionate prin dialog. Totodata au revenit in atentie o serie de nemultumiri mai vechi care intr-un climat de nemultumire generala nu tin seama de realitatea economica a momentului. Este un adevar faptul ca in democratia moderna opinia publica joaca un rol important. Dar ea nu are un caracter unitar si, in consecinta, exista pericolul sa fie manipulata cu usurinta. Se creeaza astfel premisele ca o colectivitate sa actioneze intr-o directie ce poate induce un anumit gen de presiune sociala ca rezultat al actiunii legii „mentale a multimilor”. Pe de alta parte, Legea fundamentala a tarii, in articolul consacrat libertatii intrunirilor stipuleaza ca „mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri sunt libere…” (cu conditia sa se desfasoare numai in mod pasnic!). In consecinta, avand in vedere ca dreptul la organizarea unor actiuni de nesupunere civica nu poate fi obstructionat (atata timp cat sunt respectate normele de organizare si desfasurare ale acestora) este bine ca ele sa fie evitate deoarece (chiar pasnice) pot produce disconfort social. Pentru aceasta oamenii trebuie sa fie insa convinsi ca politicienii depun eforturi reale pentru solutionarea problemelor tarii, ca actioneaza pentru inlaturarea deficitului de democratie, ca exista respect fata de banul public si redefinirea politicului prin raportarea la moralitate si drept. Un rol important il are dialogul permanent intre guvernanti si societatea civila ca sfera a vietii sociale coexistenta statului dar autonoma si aflata in echilibru cu aceasta. In acest cadru negocierea intre sindicate, organizatiile patronale si guvernanti trebuie sa aiba un caracter permanent si sa lase loc compromisului pentru a recladi increderea dintre guvernanti si guvernati. Sunt situatii in care, urmare a unor conjuncturi nefavorabile, guvernantii iau decizii politice nepopulare care nu sunt insa si imorale. Ele pot fi acceptate de oameni cu conditia ca sa aiba o justificare legala temeinica, sa fie luate in mod transparent, sa fie explicate si sa aiba o durata in timp cat mai scurta.

Ne-am referit la legitimitate ca fiind legea pe baza careia guvernantii isi exercita puterea, ea fiind „produsa in chip perfect si absolut in alegeri” (Pierre Rosanvallon). La inceputul verii vor avea loc alegeri europarlamentare si locale, urmand ca pana la sfarsitul anului sa aiba loc parlamentarele si prezidentialele. Toti politicienii ocupanti ai unei functii eligibile vor trece prin filtrul electoratului, motiv pentru care este momentul ca corpul social sa faca un efort de informare pentru a putea emite opinii – nu sentimente rezultate din impresii si efuziuni emotionale – asupra ofertei electorale si asupra calitatii viitorilor decidenti politici. Efort necesar pentru a se informa, pentru ca:

• cei alesi vor decide asupra politicilor concrete ce conduc la realizarea „binelui comun” (alegatorii stabilind – conform lui Robert Dahl – „modul de guvernare intr-un sens vag si irelevant”)

• in functie de modul in care alesii guverneaza este asigurata „garantia dreptului poporului de a nu fi oprimat” (Norberto Bobbio), cand aceasta garantie nu mai functioneaza incepand sa apara manifestarile de nesupunere civica. Aceste manifestari vor putea fi prevenite numai daca corpul social percepe faptul ca guvernantii isi exercita mandatul in acord cu „interesul general”.

Conform teoriei democratiei electorale, daca „alegerile decid cine va decide, atunci povara rationalitatii este transferata asupra reprezentantilor alesi”, motiv pentru care trebuie promovata cu consecventa meritocratia. De aceea, dupa cum am mai afirmat, partidele politice, indeosebi cele care pot participa dupa alegeri la constituirea majoritatii politice parlamentare, trebuie sa inteleaga ca vremea „senatorilor de drept”, purtatori ai unor obiceiuri incompatibile cu democratia moderna, a trecut. Trebuie sa fie promovati politicieni noi, capabili sa practice politica cu curaj, onestitate si din vocatie, care vadesc realism si echilibru in lupta politica si care sa faca fata schimbarilor din viata sociala ale carei realitati evolueaza mult mai rapid decat sunt ele percepute. Dupa cum se desfasoara in prezent negocierile – atat in coalitia de guvernare cat si intre partidele de opozitie – lucrurile nu vor fi deloc simple daca avem in vedere modul in care reactioneaza o serie de politicieni din „garda veche” atunci cand se pune prolema renuntarii la functiile de prim plan pe care le detin sau pe care si le-au pregatit. Ies acum din nou la iveala metehnele clasei politice care afecteaza „binele comun” si „interesul general”. Daca in aceste vremuri complicate si nesigure respectivele metehne nu vor fi puse in umbra de rationalitatea politicienilor lucizi, daca corectitudinea in alegeri nu va fi pusa in afara oricaror tendinte de fraudare, credibilitatea clasei politice va continua sa se erodeze rapid, intarindu-se convingerea corpului social ca mecanismele normale ale evolutiei sunt blocate si ca sperantele sale sunt ignorate. In consecinta, exista pericolul ca autoritatea statului sa fie pusa in dificultate prin manifestari de nesupunere civica ca acte fatise de provocare la adresa ordinii de drept. Marea majoritate a oamenilor pretuiesc insa conditiile ce le permit sa traiasca mai bine. Temelia acestor conditii este ordinea dobandita prin drept, ordine fara de care libertatile fundamentale atasate fiintei umane ca expresie a drepturilor au de suferit.