31 March 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

COTOFANA A RAZBUNAT TOTI PICATII LA PSIHOLOGIC – Comisia de psihologia muncii a Colegiului Psihologilor a propus suspendarea din functie pe 6 luni a psihologilor Marius Babici, Otilia Zsigmond, Aurel Lefter si Augustin Iordache dupa plangerea fostei judecatoare Lavinia Cotofana, revoltate ca cei patru au picat-o la proba psihologica a concursului de admitere in magistratura. Cotofana: „Am fost ofiter de informatii, sustinand testari psihologice, potrivit carora inteligenta mea e una superioara”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

25 February 2025 19:04
Vizualizari: 7262

Fosta judecatoare Lavinia-Nicoleta Cotofana (foto 1) – actualmente avocata, din decembrie 2023 – a obtinut o victorie de etapa care, daca va ramane definitiva, va fi de natura sa razbune toti candidatii care in ultimii ani au fost picati la proba psihologica din cadrul concursului de admitere in magistratura.



La 8 ianuarie 2025, Comisia de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor din cadrul Colegiului Medicilor din Romania a propus suspendarea din functie timp de sase luni a psihologilor Marius Babici, Otilia Zsigmond, Aurel Lefter si Augustin Iordache (foto 2 de la stanga la dreapta). Mutarea a fost facuta ca urmare a plangerii depuse de catre Lavinia Cotofana, nemultumita de faptul ca cei patru au picat-o in 2023 la concursul de admitere in magistratura (click aici pentru a citi).

Mai jos veti citi atat plangerea trimisa de Cotofana la Colegiul Psihologilor in 4 martie 2024, cat si propunerile formulate de Comisia de psihologia muncii cu privire la Babici, Zsigmond, Lefter si Iordache. Mentionam ca subiectul a fost prima data tratat de publicatia Clujust.ro.

In esenta, Lavinia Cotofana acuza ca cei patru psihologi i-au facut o evaluare arbitrara, bazata pe criterii neclare, nefiindu-i prezentate date precise rezultate din aceasta evaluare.

In plus, fosta judecatoare subliniaza ca pana acum nu s-a confruntat cu probleme, la numeroasele teste psihologice pe care le-a dat de-a lungul carierei atat ca magistrat, cat si, anterior, ca ofiter SRI.

Incheiem, mentionand ca momentan Colegiul Psihologilor nu a pus aceasta problema pe ordinea de zi a urmatoarei sedinte, programate pentru 6 martie 2025.


Redam cel mai important fragment din reclamatia Laviniei Cotofana:


3. OBIECTUL PLANGERII (indicarea faptei si a consecintelor acesteia asupra petentului / petentei):

Exercitarea functiei de catre cei patru psihologi cu rea-credinta sau cel putin grava neglijenta, cu consecinta incalcarii drepturilor subsemnatei si cauzarea unui prejudiciu semnificativ – impiedicarea accederii in magistratura prin acordarea calificativului respins, calificativ care nu este sustinut de o evaluare obiectiva

Incalcarea de toti cei patru psihologi a principiilor exercitarii profesiei de psiholog, astfel cum sunt ele prevazute de Codul deontologic, in concret principiul respectarii drepturilor si libertatilor persoanei, principiul competentei – psihologii reclamati au incalcat obligatia ca serviciile oferite sa fie in limita competentelor pentru care au pregatirea si experienta recunoscute si atestate.

Cei patru psihologi au incalcat si principiul responsabilitatii profesionale si sociale, in concret responsabilitatea fata de calitatea si consecintele actiunilor profesionale.

Totodata, au incalcat principiul integritatii profesionale, respectiv recunoasterea limitelor profesionale, obligatia de a-si desfasura activitatea cu obiectivitate si acuratete. Cei patru psihologi reclamati nu au prezentat cu obiectivitate, onestitate si acuratete concluziile si rezultatele activitatilor profesionale, denaturand cu intentie sau din grava neglijenta concluziile si prejudiciindu-ma grav.

4. MOTIVE (prezentarea pe scurt a faptei, se va preciza data cand a avut loc):

Subsemnata am participat la concursul de admitere in magistratura organizat in perioada 07 iulie 2023 – 06 martie 2024.

Dupa prima etapa, cea a cunostintelor juridice, m-am clasat pe pozitia 75 (cu media de 8,47) din 619 candidati admisi, fiind alocate concursului 397 locuri.

In perioada 06-31 ianuarie 2024, am sustinut testarea psihologica, respectiv 06 ianuarie 2024 aplicarea testului scris, 11 ianuarie 2024 interviul psihologic cu psihologul Babici Marius Gavril, 20 ianuarie 2024 – testul scris in procedura de reexaminare si 24 ianuarie 2024 – interviul sustinut cu Comisia de reexaminare, formata din psihologii Lefter Aurel, Zsigmond Otilia si Iordache Augustin Marian.

Primul psiholog, domnul Babici Marius Gavril, m-a declarat respinsa, apreciind ca indeplinesc criteriile privind capacitatea cognitiva, dar nu le indeplinesc pe cele privind personalitatea, fiind o persoana indecisa, nesigura, influentabila, incapabila sa iau decizii.

Domnii psihologii Lefter Aurel, Zsigmond Otilia si Iordache Augustin Marian m-au declarat respinsa la criteriul de personalitate, concluzionand ca sunt o persoana foarte hotarata si sigura pe propria judecata, care pune un accent scazut pe consultarile prealabile si care renunta cu greu la propriile convingeri si solutii.

Evaluarea psihologica trebuia sa aiba loc conform Metodologiei de testare psihologica prevazute in Hotararea Plenului CSM nr. 115/28.06.2023 (pe care o atasez prezentei). Metodologia nu este clara, nu contine elemente concrete prin care se stabileste modul de indeplinire a criteriilor de evaluare de candidati.

Rapoartele de evaluare psihocomportamentala (atat primul, intocmit de domnul psiholog Babici Marius Gavril, cat si cel intocmit de psihologii Lefter Aurel, Zsigmond Otilia si Iordache Augustin Marian) nu sunt fundamentate, concluziile asumate de psihologi nu sunt fundamentate, nu rezulta de nicaieri cum s-a ajuns la acele concluzii, cu atat mai mult cu cat sunt contradictorii.

S-a aplicat un test clinic, respectiv MMPI, cu toate ca psihologii Babici Marius Gavril, Zsigmond Otilia si Iordache Augustin Marian nu detin atestat in psihologie clinica, iar ultimii doi se afla pe treapta inferioara inclusiv in psihologia muncii si organizationala, fiind psihologi practicieni autonomi. Testul clinic nu are in vedere trasaturi de personalitate, fiind destinat unei categorii diferite de subiecti.

Totodata, testul privind criteriile cognitive aplicat (IST) a avut in vedere inteligenta figurala (aspect si mai evident in cadrul testului aplicat in procedura de reexaminare), care nu se regaseste printre criteriile prevazute in Metodologia de testare, cum de altfel nu se regaseste nici criteriul privind cunostintele generale, test aplicat in reexaminare.

Nu au fost respectate criteriile stabilite a fi avute in vedere la testarea psihologica prin Hotararea Plenului CSM nr. 115/2023.

Astfel, atat in cazul examinarii initiale, cat si al reexaminarii, pentru evaluarea capacitatii cognitive a candidatului trebuiau avute in vedere urmatoarele criterii: rationament analitic si sintetic (capacitate de a opera cu concepte in plan mental si de a gasi conexiuni logice intre acestea; abilitatea de a gandi logic) si rationament verbal (constructe cognitive evaluate, capacitatea de a rationa intr-un context verbal, precum si de a face conexiuni intre conceptele verbale si de a face conexiuni intre conceptele verbale si de a le aplica in rezolvarea de probleme).

Or, atat in cazul testarii initiale, cat si al reexaminarii, au fost utilizate, astfel cum am aratat, teste care masurau inteligenta figurala, criteriu care nu se regaseste printre cele prevazute in metodologia de testare.

Suplimentar, subliniez faptul ca inteligenta figurala este o caracteristica masurata in cazul persoanelor care profeseaza sau doresc sa profeseze ca arhitecti, designeri grafici, diverse tipuri de ingineri, graficieni etc (https://testcentral.ro/upload/media library//i-s-t-2000-r-profil-demo-masculin-29-ani-romana-1653567601dai Ad.pdf).

In cazul reexaminarii psihologice din data de 20 ianuarie 2024, nerespectarea criteriilor stabilite de catre Plenul CSM prin Hotararea nr. 115/2023 este si mai evidenta, fiind masurata, pe langa inteligenta verbala (rationamentul analitic si sintetic si rationamentul verbal – criterii stabilite prin hotararea anterior mentionata), si inteligenta numerica, dar mai ales inteligenta figurala, criteriu strain celor stabilite de catre Plenul CSM pentru testarea psihologica in cadrul concursului de admitere in magistratura.

In concret, la proba initiala s-a aplicat la testul scris doar modulul de Baza care evalueaza rationamentul si consta din trei subclase: inteligenta verbala, numerica si figurala.

La reexaminare, s-a aplicat un alt fel de test scris, respectiv modulul Extins, care consta dintr-un test care evalueaza aspectele relevante ale cunostintelor si care contine itemi care tin de geografie si de istorie, de economie, de arta si cultura si de viata cotidiana. Persoanelor admise initial nu li s-au mai evaluat cunostintele. https://testcentral.ro/test/intelligence-structure-test-2000-r.

Mai multe teste au avut in vedere inteligenta figurala.

Modelul de raport de evaluare disponibil la https://testcentral.ro/upload/media_library//i-s-t-2000-r-profil-demo-masculin-29-ani-romana-1653567601daiAd.pdf este structurat pe 4 scoruri: Inteligenta Totala, Inteligenta Verbala, Inteligenta Numerica si Inteligenta Figurala.

Raportul indica:

1. Un scor mediu-superior la inteligenta totala indica ca persoana 'Va face fata cu brio unui stil de invatare de tipul celui academic, utilizat in facultate, in care cele mai multe teme de invatare se efectueaza prin studiu si citit independent, fara o supervizare amanuntita'.

2. Scoruri inalte la inteligenta verbala sunt caracteristice persoanelor care obtin performante in ocupatii cum ar fi cele de avocat, lingvist, scriitor, psihoterapeut, scenarist, expert in comunicare etc.

3. Scoruri inalte la inteligenta numerica sunt caracteristice persoanelor care obtin performante in ocupatii cum ar fi cele de analist financiar, analist date, actuar, matematician, programator IT, cercetatori in domeniul stiintelor fizice etc.

4. Scoruri inalte la inteligenta figurala sunt caracteristice persoanelor care obtin performante in ocupatii cum ar fi cele de arhitect, designeri grafici, diverse tipuri de ingineri, graficieni etc.

Testul I-S-T® 2000 R – adaptat pentru Romania de Dragos Iliescu si Anda Miron in anul 2011 – masoara inteligenta figurala, intrucat el este dedicat masurarii inteligentei necesare altor categorii profesionale, respectiv arhitect, grafician, designer, business, astfel cum arata chiar autorii acestuia. El nu a fost destinat utilizarii in cadrul categoriei magistratilor si nu este in corelatie cu criteriile stabilite a fi avute in vedere pentru evaluare prin Metodologia de testare prevazuta in Hotararea nr. 115/2023.

Doar inteligenta verbala masurata prin testul anterior mentionat se suprapune pe criteriile stabilite a fi avute in vedere la evaluarea magistratilor.

De altfel, se observa un procent foarte mare comparativ cu celelalte sesiuni de candidati apreciati a fi inapti de catre psihologul examinator.

Nu a fost respectat timpul minim de 30 de minute pentru fiecare candidat in cazul interviului, conform Metodologiei de testare psihologica. Interviul subsemnatei cu psihologul Babici Marius Gavril a durat aproximativ 10 minute.

Acest aspect rezulta si din faptul ca programarea candidatilor s-a efectuat la fiecare 30 minute, interval de timp in care intrau si pauzele efectuate intre intervievarea candidatilor.

Cu privire la personalitate, criteriile de evaluare au fost stabilite prin Hotararea Plenului CSM nr. 115/2023, acestea fiind capacitatea de luare a deciziilor, capacitatea de asumare a raspunderii, capacitatea de a manifesta abilitati personale si de lucru in echipa, precum si capacitatea de a manifesta echilibru si rezistenta la stres.

Potrivit metodologiei aprobate prin hotararea anterior mentionata, interviul se desfasoara pe baza rezultatelor obtinute la testul scris si are drept scop culegerea de informatii legate de conduite si experiente concrete, relevante in acord cu criteriile evaluate.

Or, cel putin in cazul subsemnatei, in cazul interviurilor sustinute nu mi-au fost prezentate niciun fel de date rezultate din testul scris si nu s-a incercat culegerea unor informatii legate de experiente concrete.

Rezultatul, respectiv considerarea ca inapta a subsemnatei, m-a surprins total, in conditiile in care pe parcursul vietii profesionale am sustinut mai multe testari de acest fel, toate finalizate cu calificativul 'bun' si 'foarte bun'.

Subsemnata am fost ofiter de informatii, sustinand testari psihologice, potrivit carora inteligenta mea este una superioara, aceleasi rezultate obtinandu-le si cu ocazia testarii psihologice anterioare de catre psihologi ai CSM, subsemnata exercitand functia de judecator intre anii 2014 si 2017.

Suplimentar, arat ca:

- Raportul intocmit de Comisia de reexaminare nu indeplineste conditiile de legalitate, nefiind nici macar asumat prin semnatura; pretinsele parafe aplicate NU sunt parafe – nu respecta Modelului stabilit in Anexa nr. 1 la Hotararea nr. 1 din 10 martie 2006 care reglementeaza activitatea psihologilor;

- Concluziile celor doua rapoarte psihocomportamentale sunt diametral opuse in privinta unora dintre criterii si copy paste in privinta celorlalte;

- Raportul intocmit de membrii Comisiei de reexaminare nu este semnat de psihologii care se pretinde ca l-au intocmit. In fapt, nu este semnat de nimeni;

- Psihologul Babici Marius Gavril a consemnat in raportul intocmit ca as fi o persoana 'indecisa si nesigura, cu o capacitate scazuta de operationalizare logica a ideilor'; 'persoana influentabila, care cauta un feedback pozitiv verbal / nonverbal'; 'persoana pesimista'. Or, consemnarile psihologului Babici (din cuprinsul Raportului intocmit) sunt in contradictie cu rezultatul testului scris, Profilul FPI-R, care indica 'o persoana multumita cu viata, cu voie buna, optimista, neinhibata, sigura pe sine'.

Sarcina psihologului Babici Marius era sa consemneze cele rezultate din testul scris, iar eventualele neclaritati sa le clarifice prin interviu. Psihologul Babici a consemnat insa caracteristici de personalitate care nu au rezultat din testul scris, acestea fiind la polul opus.

Rapoartele psihocomportamentale intocmite nu au in vedere elemente de bun-simt, respectiv faptul ca personalitatea isi pastreaza trasaturile esentiale. Caracterizarile sunt copy-paste la majoritatea criteriilor, fapt care naste cel putin prezumtia inexistentei unei evaluari efective.

Cele doua Rapoarte psihocomportamentale nu pot fi conciliate, la unele dintre criterii fiind descrise doua persoane complet diferite, aflate la doua extreme aflate la polul opus.

Astfel, primul psiholog apreciaza ca nu indeplinesc criteriul bun la capacitatea de a lua decizii, intrucat sunt 'indecisa, nesigura, persoana influentabila, care cauta sa obtina un feed-back pozitiv verbal / nonverbal', iar Comisia de reexaminare apreciaza ca sunt 'foarte hotarata si sigura pe propria judecata, renunta cu greu la propriile convingeri si solutii'. Deci doua extreme aflate la polul opus, rezultand arbitrariul evaluarii.

Subsemnata am fost admisa la criteriile privind capacitatea cognitiva cu ocazia testarii psihologice, psihologul examinator apreciind insa ca sunt incapabila sa iau decizii, nesigura pe mine, influentabila, acesta fiind motivul pentru care am fost declarata respinsa.

Comisia de reexaminare ma considera, in schimb, la extrema cealalta, prea hotarata, sigura pe mine si fara a tine cont de opinia celorlalti. Concluziile privind neindeplinirea criteriilor privind personalitatea aflate la polul opus sunt 'obtinute' prin interviu, testele scrise aplicate nerelevand aceste aspecte.

Cu privire la celelalte criterii privind personalitatea, acestea sunt copy-paste, atat primul psiholog cat si Comisia de reexaminare folosind fix aceeasi exprimare, respectiv 'persoana pesimista, care prezinta un consum intern mare determinat de responsabilitatile asumate', 'persoana riguroasa in activitate, are tendinta de a analiza in detaliu datele pentru a nu avea omisiuni' etc.

La descrierea persoanei, respectiv functiile juridice desfasurate, este retinuta doar activitatea ca avocat, desi subsemnata am aratat ca sunt avocat de o luna de zile (la data testarii psihologice), exercitand in fapt functia de judecator si ulterior consilier juridic.

Apreciez ca inclusiv rezultatele la testul initial, la criteriul privind capacitatile cognitive, nu corespund realitatii, motiv pentru care va solicit sa dispuneti depunerea de catre psihologi a grilei de scorare”.


Prezentam principalul pasaj din raportul Comisiei de psihologia muncii vizand-o pe psihologa Otilia Zsigmond (raportul este identic in cazul celorlalti trei psihologi):


Conform raspunsului Consiliului Superior al Magistratura (CSM) Nr. 14825 din data de 08.10.2024, emis ca urmare a adresei Comisiei de Psihologia muncii, transporturilor si serviciilor, inregistrate la Registratura generala a Colegiului Psihologilor din Romania cu nr. 14633 din data de 06.09.2024, prin care s-au solicitat documentele cu privire la proba psihologica desfasurata in cadrul concursului de admitere in magistratura, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, in perioada iulie 2023-martie 2024, in ceea ce o priveste pe candidata Cotofana Lavinia-Nicoleta, nu s-au pus la dispozitie alte documente precum 'scalele probelor psihologice si probele situationale, acestea fiind instrumente utilizate in regim de licenta de catre Consiliul Superior al Magistraturii'. Mentionam ca respectivele probe sunt metodologii avizate de catre Colegiul Psihologilor din Romania si consideram nejustificata afirmatia cu privire la incompatibilitatea legata de furnizarea datelor solicitate, cu atat mai mult cu cat metodologia utilizata in aceasta procedura de selectie va fi schimbata cu o metodologie specifica, adaptata special pentru CSM, asa cum apare pe site-ul Colegiului Psihologilor din Romania. Nu consideram posibila compromiterea unor metodologii de re-evaluare, utilizate in momentul de fata, prin solicitarea formulata de Comisia de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor.

Emitem opinia Comisiei de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor exclusiv pe aspectele ce au putut fi analizate pe baza documentelor depuse de doamna Lavinia Cotofana. Documentele solicitate de Comisia de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor nu au fost transmise de Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) conform adresei Nr. 14825 din data de 08.10.2024, emise ca raspuns la solicitarile Comisie de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor, prin adresa inregistrata la Registratura generala a Colegiului Psihologilor din Romania cu numarul R2342/03.09.2024:

'In ceea ce priveste testarea psihologica din cadrul acestor concursuri, s-a constatat ca rapoartele de re-evaluare psihocomportamentala intocmite in urma examinarii psihologice a candidatilor si rapoartele de re-evaluare psihocomportamentala intocmite cu ocazia examinarii psihologice a candidatilor sunt definitive si nu pot fi supuse cenzurii de catre Consiliu, instanta de judecata sau orice alta entitate. Aceste rapoarte reprezinta o proba in cadrul concursurilor de admitere in magistratura, conform art. 73, coroborat cu art. 17 alin. (6) din Legea nr. 303/2022, care stipuleaza: 'Calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologica este definitiv si se publica in conditiile alin. (3)'. Dispozitii similare sunt prezente si in art. 24 alin. (8) din Regulamentul privind concursul de admitere in magistratura, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 115/2023'.

Urmare a lipsei furnizarii informatiilor solicitate de catre Comisia de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor catre CSM, apreciem ca este posibila crearea unui precedent cu privire la posibilitatea interpretarii eronate a rezultatelor obtinute de catre candidatii la probele psihologice aplicate in cadrul concursurilor de admitere in magistratura si de posibilitatea nerespectarii metodologiei C.S.M., de catre psihologii evaluatori. In consecinta, devine posibila situatia in care selectarea candidatilor la aceste concursuri sa contina erori si acest aspect sa conduca la admiterea / respingerea candidatilor care nu corespund profilului ocupational specific profesiei de magistrat.

Tinand cont de lipsa documentelor solicitate de catre Comisia de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor la CSM si de imposibilitatea obtinerii unei expertize psihologice extrajudiciare a rezultatelor la probele depuse la dosar de doamna Lavinia-Nicoleta Cotofana, suntem in imposibilitatea de a ne pronunta cu acuratete cu privire la calificativul 'Inapt', sub rezerva suspiciunii cu privire la corectitudinea reevaluarii, asa cum apare ea in documentele puse la dispozitie.

Limitarea posibilitatii de a analiza cu acuratete si de a emite o opinie de specialitate completa si riguroasa de catre membrii Comisiei de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor, pentru fiecare aspect al plangerii inaintate de doamna Lavinia-Nicoleta Cotofana, apreciem ca se datoreaza lipsei de colaborare a doamnei psiholog cu drept de libera practica Zsigmond Otilia si lipsei documentelor solicitate catre Consiliul Superior al Magistraturii si care nu au fost puse la dispozitia Comisiei de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor in urma solicitarii acestora, conform Adresei de raspuns a Consiliului Superior al Magistraturii nr. R2902 din 09.10.2024.

Tinand cont de aspectele prezentate anterior, membrii Comisiei de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor din cadrul Comitetului director al Colegiului Psihologilor din Romania propun, in conformitate cu prevederile articolului 55 din Legea nr213/2004, sanctionarea doamnei psiholog cu drept de libera practica SZIGMOND OTILIA, avand codul RUP partea I-06801, cu SUSPENDARE 6 luni prevazute de art 54 alin. 1. lit c din legea 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Psihologilor din Romania. Prezenta opinie de specialitate a membrilor Comisiei de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor se mentine exclusiv in conditiile in care raportorii numiti de Comisa de deontologie si disciplina confirma autenticitatea documentelor existente in dosar.

Prezenta opinie de specialitate a Comisiei de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor se bazeaza pe sumarizarea voturilor exprimate prin vot asincron-semnatura electronica in data de 23 decembrie 2024 de catre membrii comisiei si este adoptata cu un numar de 3 (trei) voturi pentru si 1 (unu) vot impotriva, si este semnata si transmisa Comisiei de Deontologie si Disciplina de catre doamna psiholog dr. Angelica Halmajan, vicepresedinte al Comisiei de Psihologia muncii, transporturilor si serviciilor, desemnata de Presedinta de comisie ca si coordoator pentru dosarul disciplinar nr. 17/2024, avand in vedere abtinerea exprimata de catre doamna Laura Cristina Patrut, presedintele Comisiei de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor, si abtinerea exprimata de catre domnul Radu Malin Oprita, secretarul Comisiei de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor, abtineri formulate in conformitate cu prevederile cuprinse la Art. 11 si Art. 13 din Hotararea Conventiei nationale a Colegiului Psihologilor din Romania nr. 2 din 08 aprilie 2023, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 405 din 11 mai 2023 si consemnate in procesul verbal al Comisiei de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor din data de 29.08.2024”.

 

Redam un pasaj relevant din raportul comisiei legat de psihologul Marius Babici:


„In cazul Evaluarii psihologice initiale realizate de catre domnul psiholog Marius Gavril Babici, nu s-a pus problema utilizarii criteriului inteligentei figurale, intrucat forma probei utilizate in cadrul evaluarii psihologice initiale nu masoara acest aspect.

In cazul reexaminarii psihologice, constatam o interpretare eronata a rezultatelor probelor psihologice: scorurile la subdimensiunile IST 2000R. Scorurile la subdimensiunile IST 2000R: simboluri, completare imagini, spatialitate, aranjarea imaginilor si asamblarea imaginilor constituie, prin sumarizarea lor, scorul la rationamentul analitic si sintetic. Valoarea acestora, asa cum apare si in Raportul de evaluare, este de 206 (document: pag.68 din plangerea petentei nr. R495 / 04.03.2024).

Mentionam ca nu am avut acces la manualul instrumentului psihologic, solicitat de altfel in sedinta Comitetului Director din data de 22 august 2024. In consecinta, analiza este efectuata pe logica psihodiagnostica de baza, conform careia orice scor situat peste suma scorurilor minime ale subdimensiunilor situate intr-o anumita clasa se situeaza cel putin in clasa respectiva.

In cazul de fata, scorul minim pentru nivelul mediu la subdimensiunile simboluri, completare imagini, spatialitate, aranjarea imaginilor si asamblarea imaginilor este de 41. Printr-o logica simpla, 41×5=205, scor superior al valorii-limita a clasei 'mediu'. Apreciem ca incadrarea scorului total in categoria 'foarte slab' constituie o eroare.

Conform metodologiei CSM, scorurile la rationament analitic si sintetic ca dimensiune, situate la nivel mediu si peste, sunt considerate 'admis', iar scorurile situate sub nivelul mediu sunt considerate 'respins'”.


* Cititi aici intreaga reclamatie a Laviniei Cotofana

* Cititi aici toate cele patru propuneri de suspendare formulate de comisie

Comentarii

# Cârcotaș date 25 February 2025 19:24 +24

Evaluarea psihologică este de fapt un mijloc incorect folosit pentru îndepărtarea celor deștepți, pregătiți dar care nu convin. Ea nu previne intrarea între magistrați a persoanelor cu probleme psihice- vezi cazurile concrete de exces de personalitate, nici nu-i depistează pe aceia a căror stare psihica s-a degradat.

# Sbarnu Ion date 25 February 2025 19:25 +10

Nu consider corecta poziționarea examenului psihologic la sfârșitul concursului , aceasta demonstrând abilitatea de a fi judecător . Este în ordinea fireasca sa se constate întâi abilitatea psihica de a practica , urmând bineînțeles cunoștințele profesionale , asa cum cel mai important element de acces ar fi mapa profesionala a candidatului . După cum se vede CSM mai are de lucrat la felul de abordare a unui asemenea examen .

# Ioana M. date 25 February 2025 19:59 +49

Avocatul diavolului: daca ai trecut testari psihologice la SRI, acum vreo 10 ani, poate, nu inseamna ca e obligatoriu sa le iei pe cele de la admiterea in magistratura. Daca ai trecut testele de admitere in magistratura, acu' nu stiu cati ank, nu e obligatoriu sa le nimeresti pe astea.. Starea psihica e in continua schimbare.

# Capone date 25 February 2025 21:00 -26

Este de discutat daca cele doua cariere sunt compatibile. Au ce cauta în magistratura oameni care au lucrat în structurile de informații, oricare ar fi ele( politie, armata, SIE, SRI)? Discuția este generala, nu are legătură cu cazul doamnei.

# mai exista bun simt la nedici date 25 February 2025 21:39 -5

La magistrati oricat de temeinice ar fi plingerile n-au niciun efect. Asta e dovada ca justitia din Romania e o gluma proasta, pe care magistratii o iau in serios. Medicii sunt de 5 ori mai culti si mai inteligenti in medie decat magistratii.

# Multi bolnavi se arata... date 25 February 2025 21:47 +7

Respectivii psihologi cand ai fost testati psihologic ultima oara?!! Sa li se faca un test,toti odata si pe rand, au mare nevoie... :lol: :lol: :lol:

# maxtor date 25 February 2025 21:49 +6

piscicologu e un desheu social supra-apreciat: e creatzia bolshevicilor pt. a inlocui mama,tatal si preotul;pisicologul e un nihilist dat dracu.

# maxtor date 25 February 2025 21:52 +1

bonus:sint avocatzi cu apucaturi de procurori(din fosta lor cariera)-doar avocati cu apucaturi de judecatori lipsesc!(aveti probe,aveti probe?)

# ofitera de informatii date 25 February 2025 22:45 -114

A trimis-o SRIul sa se faca magistrată și s-a lovit de psihologii dubioși cu pile la CSM, care sunt incompetenti de dau in gropi și negrii la suflet. Dar poate că a fost o întâmplare cu rezultat pozitiv: un ofițer de informații mai puțin pe linia de comandă din justiție.

# Victoria date 26 February 2025 00:07 -20

Opinie... In Romania, e o trecere fireasca... Oare cati dintre actualii magistrati sunt "fosti" ofiteri de informatii? Intreb pt. un prieten.

# Ministra Justitiei de la Jibou date 26 February 2025 06:40 -178

Ti-au spus psihologii de la securitate ca ai "inteligenta superioara". Dar te-au mintit! Daca testele psihologice s-ar da pe bune si nu cu ingaduinta mare, ar pica trei sferturi din canidati. Ati vazut vreodata moacele care se prezinta la teste? Uitati-va la poza asteia... Nu e de mirare ca magistratii romaniei sunt ticniti si lipsiti de inteligenta.

# Zsigmond e sorosista date 26 February 2025 07:49 +4

Otilia Zsigmond e o submediocra : https://www.curentul.info/dezvaluiri/zsigmond-otilia-submediocra-psihologa-acuzata-ca-ranjea-la-admiterea-in-magistratura-si-la-inm-a-intrat-in-sistem-cu-nota-6-05-la-proba-scrisa/

# Romania noastra date 26 February 2025 11:32 +7

Felicitări pentru perseverenta dvs! Aveți dreptate în ceea ce ati facuf în privința personajelor respective. După părerea mea umila aceste teste nu sunt elocvente, au fost distruse destinele unor persoane care ar fi meritat sa ajungă magistrati, a se vedea cazul dlui polițist , lider sindical, șef de promoție al Academiei de politie. Pot sa dau nenumărate exemple de magistrati care nu ar fi avut ce cauta niciodată în aceasta nobila meserie. Deci, ar trebui schimbat sistemul de evaluare psihologica pentru ca nu-i posibil ca un răspuns valid astazi, mâine sa nu mai fie în regula. Repet, din cauza acestui sistem păgubos, din pacate, s-au pierdut multe persoane cu o pregătire temeinica.

# Victoria date 26 February 2025 15:34 +1

Dupa rating-ul comentariilor, se pare ca multi... :-)

# LN date 26 February 2025 22:48 -108

Nu cred că propunerile de suspendare vor avea sorți de izbândă. Înțeleg frustrarea d-nei avocat, în sensul că are dreptate să reclame arbitrariul probei psihologice, precum și al probei interviului, însă Colegiul Psihologilor s-ar expune unor acțiuni în instanță din partea psihologilor vizați, acțiuni care ar fi admise „de pe scaun”, începând de la ordonanța președințială până la acțiunea în anulare. Testele utilizate în regim de licență de către CSM sunt ale CSM, motiv pentru care psihologii nu le pot comunica fără acordul acestei instituții. Nu există o obligație din partea CSM de a comunica testele de evaluare psihologică către terți, iar din argumentarea propunerilor parte că psihologii sunt mai degrabă sancționați pentru refuzul CSM de colaborare cu Comisia (de vreme ce corectitudinea muncii acestora nu a putut fi evaluată).

# tabla de șah date 27 February 2025 06:59 +1

... la Colegiul Psihologilor din România au fost organizate alegeri pentru actuala conducere a Colegiului Psihologilor din România cu încălcarea dreptului de a candida și a fi ales, al celor care profesează DOAR în Sectorul Public și sunt în afara CONFLICTULUI de INTERESE cu Sectorul Privat. Anumite evaluări vizează starea de sănătate mentală a persoanei, această latură incluzând o diversitate de componente. Firesc ar fi deci ca astfel de evaluări să fie accesibile în Sectorul Public de Sănătate, în mod GRATUIT, in baza asigurări de sănătate a persoanei. Firesc ar fi deci ca psihologi care îndeplinesc criteriile pentru a profesa in Sectorul Public de Sănătate să aparțină grupei 22 , atribuite prin CODUL COR.

# tragicomic date 27 February 2025 09:37 +1

Incompetența managementului justiției române ar fi comică dacă nu ar fi tragică.

# Nik date 21 March 2025 12:57 +1

Domnilor juriștii, verificați și câți psihologi pentru a trece în altă în anul 2024 examinați de această comisie fantoma au trecut în treaptă superioară . Vă spun eu. NICIUNUL. De ce pentru că comisia pe muncii și transporturi se considera Dumnezeu. Deci verificați anul 2024 și veți vedea că nici un psiholog, colegii cu domnii din CPR. nu au trecut examenul. Pentru că ei cred că stăpânesc CPR. De aceea CPR va fi asaltat cu foarte multe procese până acestă comisie va plăti. :sad:

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2025 – Fost procuror, blocat la revenire din motive psihice

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva