Motto 1: „Si ius perit, lex et societas evanescunt” („Daca moare dreptul, moare legea si societatea”)

Motto 2: „ Sa spui ce gandesti, dar numai celor care gandesc” (Petre Tutea)

Pentru cine are buna cunoastere a sensului unor concepte, a spune ca dreptul este in criza este infricosator. Sintagma aduce cu sine o spaima teribila si o ingrijorare pe masura. Cand dreptul este in criza se zguduie temeiul vietii sociale, se tulbura apele asezarii ordinii publice si se contorsioneaza intelesurile aplicabile ale legalitatii. „Se sparie gindul si la grea cumpana sta sufletul nostru” este, poate, cea mai adecvata expresie pentru multitudinea de conotatii ale intelesului crizei dreptului si cronicarul Miron Costin ne-a oferit o exprimare fericita a starii care ne cuprinde ca profesionisti. Din modestul meu punct de vedere, exprimat astazi, de la aceasta reputata tribuna, a existat un singur moment de criza a Dreptului. Atunci cand acesta a fost smuls templului si inscris in bronz in piata publica. Doar atunci, dreptul in sine si-a schimbat esenta, a devenit public, al cetatii, al interpretarii jurisconsultilor civili si nu religiosi, al istoriei si al devenirii.

Daca vorbesti despre criza sistemului judiciar, a legalitatii, a sistemului public, despre criza constitutionala sau, iata, despre criza familiei, ai o aperceptie intima a obiectului care face tema de gandire si, in interiorul tezelor aplicate, cauti solutii adecvate si proprii, le pui in dezbatere, te confrunti, destelenesti zone mai putin cunoscute. In mod practic analizam si chiar o putem face, revizuirea judecatilor pe care lumea veche si cea noua le au una asupra alteia. Credeti ca e mai usor? A deschide o conferinta de inalta tinuta stiintifica ce are ca tema fundamentala criza dreptului este ca si cum ti-ai provoca de unul singur o criza astmatica sau biliara fara sa stii care poate fi consecinta pentru integritatea constiintei si a sigurantei intelectuale la final. Si totusi stimati si distinsi membri ai Academiei Stiintei Juridice, si distinsi invitati, o fac.

Dar cred ca este necesar, sa afirm cu toata convingerea proprie ca, din punctul meu de vedere, dreptul nu este neaparat in criza, dar omul da. In criza se gaseste azi valoarea stiintifica a unor asertiuni, acea „epistemé” („cunoastere”) a omului modern, ideologiile sunt toate in criza, sistemele judiciare si de aplicabilitate a normelor pozitive sunt in criza, statele ca forme de construct juridic sunt in criza, limbajul juridic este in criza, scoala este in criza, familia, guvernele, economia. Dar prioritara in orice demers critic nu este revenirea neaparata la trecut ci angajarea viitorului. Lumea se duce ireversibil catre un altceva care nu va semana, probabil, cu nimic din formele de conventuire trecute, nu ne putem inscrie doar pe linia identitatilor nationale, dar putem pastra linia marii culturi universale in care cultura juridica trebuie sa fie o cheie de bolta. Lumea se schimba, vrea sa fie altfel, dar nu se reinventeaza roata. In orice itinerar posibil viitor, in orice forma social politica se va construi lumea aceasta, in esenta sa, dreptul clasic va ramane nealterat ...

Ne-am obisnuit si ne-a obisnuit scoala juridica pozitiva sa ne referim la drept ca la o „summa„ a legilor sau a conduitelor obligatorii de normativ social, dar, eu cred ca, in esenta sa, dreptul este Valoare, poate cea mai inalta dintre valori, intrinseca fiintei umane si la fel de tainica ca sufletul si constiinta. Oricat am incerca sa prindem esenta dreptului intr-o definitie si din orice perspectiva privim, sfarsim in aporie sau urcam in metafizic.

Putem inchipui un exercitiu: sa presupunem un moment istoric in care, in mod intempestiv, s-ar suspenda orice lege, ar disparea cunostinta oricarui normativ valabil, ar fi o zi in care din memoria publica ar diparea orice fel de interdictie, chiar si, sa zicem normele codului rutier, toate. Un ragaz in care lumea ar avea Alzheimer cognitiv fata de lege. Ce credeti ca ar face oamenii?

Dintr-o perspectiva, am fi liberi absolut prin absenta oricarei norme prohibitive sau pozitive. Dar ar fi cea mai nefericita si mai impovaratoare dintre libertati, aceea in care am putea face orice fara sa stim ce vrem, cum vrem, cand vrem. Ar fi haos, oare, sange, criminalitate la vedere, razboi, vendeta? S-ar ciocni automobilele pe sosele, oamenii si-ar exterioriza brusc frustrarea pe „capra vecinului”, pe vecinul insusi? S-ar reface granitele statelor prin razboi si deruta a neamurilor? Ar fi nebunia din omul cazut, aceea care iese la iveala, ori temeiul intim superior al fiintelor constiente ar recrea status-ul rational si afectiv al bunei convietuiri?

Pot sa indraznesc sa apreciez ca, in aceasta ipotetica situatie, am pierde cunostinta unor reguli dar am regasi, dupa cel mai scurt ragaz de aiureala buimaca agresiva, constiinta integra a dreptului si legilor sale, ca fiinte unice ce suntem in peisajul creatiei.

Veti vedea ca nu am inventat o asemenea regie imaginara doar ca efect stilistic, ci ca o recuperare cognitiva. Sunt, de fapt cred ca suntem, constienti de nevoia urgenta a unei vaste reconsiderari a profilului elitei politice, juridice si culturale care sa duca de la elitism la intelegerea democratica a dreptului. Uitarea legii se produce azi sub ochii nostri, in alt spectru ideatic, in alt fel si nu printr-un colaps al memoriei colective, ci prin insidioasa slabire a memoriei scolare si a functiei intelective a studiului personal obligatoriu, prin inlesnirile memoriei procesatorului si prin absenta maestrului in profesii. Iar daca concedem ca exista o criza, si ea chiar exista, atunci este o criza a stiintei dreptului si ea are trasaturile disimularii legii in module evazive care sunt proiecte, strategii standardizate, descrieri sociologice, incongruente experimente psihologice si comportamentale din care absenteaza axiologia, judecata si analitica morala, consecventa etica. Noi suntem obligati sa refuzam simpla adaptare la imprejurari si trebuie sa judecam independent si cat se poate de obiectiv cu caracter, initiativa, cinste si bun simt. Fara o angajare publica serioasa si majora in cauzele acestei crize vizibile riscam sa facem dovada ca suntem icoana senilitatii timpurii a intelectualitatii romane. Si urmarea ar fi evidenta. Masa cea mare a absolventilor scolii noastre de drept, si nu numai, ar prezenta din capul locului probleme grave de responsabilitate morala in sensul in care toti absolventii se vor considera pe sine doar simpli functionari, indiferent de profesia juridica pe care o practica, intr-un angrenaj in care raspunde mereu altcineva.

Prin aceste experiente sociale descrise, evident gresit, ca legalitate, uitam Dreptul, dupa cum din pricina unor sintagme de succes care au „prins la public” mai curand prin stupoare, decat au convins prin justete, ca acea corectitudine politica, ne permitem in mod eronat sa parasim sobrietatea diferentelor legitime. Priviti cat de lejer concedem stupiditatii, pana acolo incat cetatile occidentale presupuse a fi leaganul civilizatiei si legalitatii, se intrec ele insele in legiferari absurde.

Curand nu vom mai sti nimic din cartile clasice de drept, unele scrise chiar de dumneavoastra dupa zeci de ani de cercetare, decat poate, citate ale vreunui filosof sau jurist din vechime ramas accidental in memoria automata a calculatoarelor si livrata obsesiv privitorului obedient. Invatam metoda paupera si haina a ganditului cu mintea altuia. Astfel uitam stiinta dreptului cu usurinta cu care uitam frumusetea discursului perfect articulat, compozitia textuala argumentatica, sinteza conceptuala, regulile logicii binare, complementaritatea analizei si sintezei in gandirea juridica, harnicia colectiei de spete si cazuistici, empiria(experiente). Nelinistea interogativitatii este predata fara somatie certitudinilor mecanice si fara cusur ale computerului din ce in ce mai sofisticat si mai capabil.

Daca portretul individual al judecatorului, de exemplu, se sterge, nu vom avea interpretare a normei, nu vom avea o hermeneutica diversificata a textului legii si a faptelor, sala de judecata nu va mai fi teatrul dreptatii iar spectacolul vietii, in general, va fi o terna sceneta sleita de semnificatie si tragism, un joc convenabil si justificat al utilitatii serviciului justitiei. Omul a pierdut sentimentul tragic al vietii, originara uimire in fata existentei, cosmicul frison si teama in fata mortii. Cum, constat de ceva vreme ca, filosofii au abandonat conceptul de adevar din dezbatere in favoare conceptului de „justificare” si utilitate, la fel in lumea justitiei, pare ca este abandonata orice temerara teorie despre dreptate si echitate care ar contrazice si ar pune sub lupa critica normativul. Judecatorul a decazut din rolul de rege pe tabla de sah in acela de pion, nici macar nebun sau turn.

Cat despre legiferare, aceasta va semana, si din pacate a inceput deja sa semene, cu un joc de karaoke in falset. Oamenii de acolo stiu, toti citesc texte de lege in diagonala, aproba platitudinile si scamatoriile lingvistice de pe Google, argumenteaza vartos in copy-paste si sunt categorici, nu pot fi atacati sau contrazisi, stiu reguli, unii le stiu pe toate; exercitiul reflexiv a ajuns - o fita pentru melancolici, aidoma mie, indoiala - o pierdere de vreme; si ei nu au timp. Sunt standardizati ca proiectele europene integrative, la fel de egali, obsedati de dezvoltarea personala pana cand sinele se umple de sine si au capatat deja „siguranta, fericire si bani, in special bani‘‘, importanta datoriei sociale se vede in costumul de firma, responsabilitatea in calcatura apasata, cu totii sunt previzibili si, ca atare, anonimi. Va intreb acum pe dumneavoastra, alimentand dezbaterea juridica din prima noastra Conferinta nationala, suntem in stare noi ca institutie legala, constituita si functionala, sa oferim posibilitati cetatenilor implicati sau factorilor responsabili sa se exprime faptic, nu prin vorbe in criza dreptului/a stiintei dreptului si sa propunem improspatarea garniturilor de conducere si a elitelor profesiilor juridice.

Pentru ca ramanem, eu consider ca trebuie sa ramanem, fermi pe o pozitie conform careia dreptul in sine, despre care ne exprimam ca despre Adevar sau Frumos, si il consideram un miracol al constiintei umane, nu poate fi in criza, doar ca suntem, apreciez, la fel de indreptatiti in a spune ca stiinta dreptului chiar este in criza, inca una grava, pentru ca a devenit impura si, pe alocuri, pare inutila. Spun inutila pentru ca rezultatele muncii de cercetare a profesionistilor, ca dumneavoastra si ca altii care nu sunt prezenti astazi, nu se vad reflectate in lege. Si asta nu doar la noi acasa, in toata lumea occidentala si in americi se simte acest val de stupida harnicie in legiferarea care nu are la temelie cercetarea avizata ci doar adecvarea la ideologic sau, cum spuneam, la acel criteriu pentru adevar care este justificarea si utilitatea.

Asa se face ca Legea, a devenit un exercitiu ideologic, o moda, ea pune in practica si impune curentul ideologic, sau aproape-ideologia aceasta progresista, predominanta si actuala. Poate se gandeste cineva sa incerce o detaliere explicita a progresului in contextul discursiv actual si a scopului sau, dar si a avantajului pentru societate. Eu cred, sper cu temei ca ar fi de trebuinta, macar pentru generatiile de tineri, pentru a fi in cunostinta de cauza atunci cand militeaza sau achieseaza la anumite teze.

Or, legea este necesar a fi atemporala daca s-ar dori ca Dreptul sa fie reflectat in ea. Dar nu, legea a devenit incluziva, ca societatea, primeste tot, inghite tot, a devenit un spatiu experimental, inovativ. Avem lege-eseu, lege-compunere, lege-idila, lege-tratat comportamental, lege-descriptiva, lege-copiata, lege-plagiata fara discernamant, lege-oratorie, lege-discurs. Constat ca exista proceduri specifice domeniului vizat si avem management de implementare, armate de indivizi fara pregatire juridica solida dispusi sa puna umarul la dezvoltare si progres si care-i invata pe altii cursul vremilor standardizate si a comportamentului organizat dupa protocoale. Asta avem in acest actual timp al vietii noastre, din pacate.

O spun cu regret, dar trebuie sa o spuna cineva, legea zilelor de azi este un exercitiu de dresaj social care impune adecvarea limbajului si adecvarea atitudinala a omului la o idee improprie siesi. Ni se cere iarasi sa fim oameni noi, dupa ce oamenii noi ai secolului XX au sfarsit in cenusa. Nu ne mai lecuim, am prins gustul tiraniei prin manipulare si acum imbunatatim metodele, de aceasta data fara arme. Lupta s-a mutat in scoala, in educatie, in curricula, in visuri, in cuvinte. Eu chiar as vrea sa traiesc inca, atata cat sa vad esecul acestui demers care nu e, sper, foarte departe.

Avem de toate, deci, dar nu mai avem Lege, pentru ca a pierit gandirea cea buna a omului asezat care vede in viitor consecinta unui act cu valoare de lege. Si daca lucrurile stau astfel, si stau, nu mai putem defini in universitati dreptul obiectiv ca fiind totalitate normelor pozitive aplicabile la un moment dat fara riscul de a ne deconspira ca fachiri de catedra, ca indivizi care improvizeaza acolo unde ar fi necesara stiinta reala.

Marea si fundamentala intrebare: care ar fi solutia pentru iesirea din criza stiintei dreptului? Trebuie sa recunosc public ca nu sunt in masura sa ma exprim sau sa raspund asupra temei decat daca as avea o solutie pentru criza omului contemporan. Ceva tot pot si vreau sa va spun. Cred ca noua ne ramane dragostea pentru domeniul nostru de predilectie, o dragoste careia ne-am oferit multi dintre noi vietile. Unii, ca mine abia acum, la maturitate, intrezarim ce ar putea fi Dreptul, ce dar divin facut omului, abia dupa ani de studiu si reflectie, dupa munca la fiecare caz, dupa angoasantele dileme, vedem in spectru o posibila definitie a acestei ratiuni intrinseci a vietii umane. Noi intrezarim ceea ce omul nou care se vrea creat acum, nu va avea nici o sansa sa intrevada. Putem purta cu noi melancolia vremurilor apuse si bucuria de taina ca noi am fost in Arcadia – „et in Arcadia ego” – sau, am putea lua un tratat de drept din veacul 18 si sa deschidem un seminar sau o scoala de vara. Ca sa ne reamintim sa gandim singuri inainte de a rosti cuvinte in dialoguri si conversatii solide despre marile capodopere. Ca sa amintim noii generatii sa gandeasca cu mintea ei. Asta ne va aduce liniste, cum totdeauna respectul si pastrarea traditiei aduce liniste.

Sa facem nefacutul, in mod dizident si pasional, sa incercam manierist sa refacem scoala peripatetica a memoriei, sau sa aplicam metoda socratica atat de diferita de brainstormingul actual. Sa reiteram seriile de lupte silogistice ale lui Giordano Bruno, sa revedem scrierile lui Descartes si paradoxurile lui Zenon, glumele filosofice ale lui Diogene Cinicul, oratoriile lui Cicero, sa ne delectam spiritul cu „Saturnaluiile” lui Macrobius, cu textele nobile ale lui Epicur si Seneca. Inainte de a navali in librariile saturate virtuale ale psihologiei contemporane, sa lecturam clasici, pe Freud insusi, dar sa nu-l uitam si pe Alfred Adler pentru a vedea daca spiritul nostru adera la tezele primordiale ale unui domeniu, care a devenit inflationist. Viata fiecaruia dintre noi a avut varstele si cautarile ei. In lumea civilizata a batranei Europe, oamenii destepti, instruiti si culti erau vizionari. Nu ii mai gasim astazi. Am fost in jungla politicii si am incercat sa inteleg cate ceva. Si sa nu uitam nicio secunda ca stiinta de carte este indispensabila pentru drept si nu numai, si pentru viata cetatii, a tarii dupa cum doriti. Prin politici, publice, inteligente, cultura inclusiv cea juridica poate genera prosperitate. Termenul „ averea educatiei” ar trebui sa fie mereu materializat in toate domeniile. Romania este o tara a carei cultura urmeaza drama unui popor mic si, cum bine se vede e o tara greu de dus pe umeri. Indiferent ce pozitie ai in societate, inclusiv cea de profesionist al dreptului implicat politic, esti mereu atacat si invinovatit, de cele mai multe ori pentru pacatele altora si nu e simplu sa treci mai departe dupa ce oricine necivilizat te umple de noroi si tu sa vrei sa ii raspunzi crestineste, sa ii zambesti sau sa ii intorci obrazul.

Pentru ca viitorul, distinsi colegi si dragi oaspeti, privit din interior si cu atentie, chiar daca ce spun pare paradoxal astazi, nu este al omului egal cu toti si cu sine, ci este al ingeniozitatatii intelectuale rafinate prin cultura. Solutiile sunt intotdeauna aici la noi chiar si daca uneori inveti din experienta lumii. Trebuie sa trecem impreuna de acest moment nefast al debusolarii. Educatia, inclusiv juridica sau poate mai mult, aceasta, trebuie sa isi asume conditiile oferite de era globalizarii si digitalizarii. Dar sa nu uitam ca viata trebuie sa ramana umana si aceasta se poate face doar sub conditia trairii ei cu o anumita experienta proprie. Curand, foarte curand, vom fi martorii sfarsitului de joc si ne va fi dor de noi insine, de puterea conceptului, de decenta si sobrietatea studiului si muncii. Viitorul trebuie sa redeschida calea catre toate zarile cunoasterii.

Atunci, vom regasi Dreptul, dupa ce l-am studiat profund si cu intelepciune, inclusiv din marile carti ale inaintasilor si il vom putea admira si conversa despre el. Atunci il vom gasi ca in vremurile imemoriale, sculptat in bronz pe zidul Cetatii Eterne.