Cum procedam cu drogurile in scoli
Fenomenul drogurilor a aparut odata cu deschiderea frontierelor si cu circulatia libera peste granite. Contactul cu lumea occidentala a determinat, in mod evident, influente de comportament, inclusiv si mai ales in ceea ce-i priveste pe tineri. Eliminarea vizelor pentru romani pentru a circula in spatiul Schenghen, incepand cu 2002, a determinat Guvernul pe care l-am condus ca, in 2002, sa infiinteze Agentia antidrog iar, in 2003, sa lanseze Strategia antidrog pentru a evita ca Romania sa se transforme dintr-o tara de tranzit intr-o tara de consum de droguri.
Din pacate, in anii urmatori, prioritatile in Romania au fost altele, in primul rand, includerea problematicii coruptiei, la initiativa lui Traian Basescu, prin decizie a CSAT, intre obiectivele de securitate nationala. Acum se va discuta, in cadrul CSAT, probabil, introducerea consumului de droguri ca obiectiv de securitate nationala.
In mod evident, chestiunea cea mai delicata este legata de consumul de droguri la copii si la tineri. Aspectele legate de traficul de droguri sunt, de asemenea, importante. Cred ca trebuie sa incepem insa intr-o maniera foarte dura si sa eliminam riscul de utilizare a drogurilor in scoli. Am vazut ca se discuta ca un control antidrog in scoli nu se poate face decat cu acordul parintilor. Nu sunt de acord cu aceasta abordare. Problema drogurilor nu mai este doar o problema a parintilor. Ea este deja o problema a societatii si, ca atare, in opinia mea, controlul anti drog trebuie prevazut in regulamentele scolilor si ca atare un control prin sondaj sa poate sa fie efectuat fara niciun fel de restrictie. Parintii care au o alta problema isi pot da copiii la scoli in alte tari sau eventual la scolile care accepta o mai mare libertate in ceea ce priveste consumul de droguri. Este nevoie de o atitudine foarte dura iar “cocolosirea” copiilor de catre anumiti parinti nu poate sa duca la solutii solide si responsabile.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Nu drogurile e problema. Nevoia si nefiscalizarea lor este. 12 September 2023 16:28 0
# Ioana M. 12 September 2023 16:47 +6
# maxtor 13 September 2023 09:34 0
# state 13 September 2023 13:23 +2
# un mizantrop 14 September 2023 18:58 -5
# Io 14 September 2023 21:28 0
# Tulus Marin OLT 2 October 2023 09:14 0