Acum, in anul de gratie 2023, la peste 33 de ani de la schimbarea de regim, ziceam noi, atunci, dintr-unul totalitar si opresiv, intr-unul democratic si liber, avem exact ceea ce ne-am dorit cu ardoare. Si am primit acel ceva cu o bucurie la limita cu isteria, toate inmanunchiate intr-un talmes-balmes pe care, gustandu-l (nu dintr-o data, pentru ca nu toate s-au napustit asupra noastra deodata), ci treptat, pic cu pic, am identificat „compusii" si i-am numit: UE, BATI, Occident, parteneriat strategic cu SUA, libertate de exprimare, democratie, civilizatie, siguranta nationala, economie de piata, invatamant modern, sistem sanitar, justitie etc. si, mai nou, disforie de gen, lgbtqy si educatie sexuala precoce (predata prescolarilor, daca se poate, inca din gradinita), trangender, transexual (pentru o elocventa analiza a fenomenului cvasi-planetar care a inceput coruperea copiilor, nepotilor si stranepotilor omenirii, o bomba mai devastatoare decat cea nucleara, intreprinsa cu mult curaj de confratele meu, maestrul Florentin Tuca, se poate citi aici: https://www.juridice.ro/essentials/6586/lasati-copiii-in-pace-ii-sagetile-otravitoare-trimise-inspre-inima-copilariei) s.a.

Toate erau / sunt „europene”, „moderne” si „occidentale”. Pentru simplul considerent ca de acolo proveneau, de acolo le era sorgintea. Poate ca asta nu ar fi fost o problema. Problemele au inceput si s-au acutizat treptat atunci cand, fara discernamant, fara o minima selectie si judecata logica, ametiti si innebuniti de propaganda politica, mass-media si virtuala, condimentata din plin de interese oengiste de toate soiurile, le-am preluat pe toate, le-am adoptat ca fiind ale noastre proprii, mai pe scurt „le-am luat de suflet”. Nestiind si negandind vreo clipa ca „ni se pregateste ceva”, ca cele luate de suflet sunt, in fapt, niste marote false, bagate pe gatul romanilor (si nu numai!), cu efect de renuntare la tot, de respingere, de repudiere si de negare a tot ce aveam specific national, de schimbare a vesmintelor traditionale in carpe fara valoare.

Ne-am despuiat si, in loc de cornul bunastarii sociale, al abundentei materiale, al justitiei si dreptatii sociale, am fost violati! Da, violati la scara nationala si sociala, in intimitatea noastra cea mai de pret: credinta si traditiile, urmate de avutia nationala, economia, chiar si presa (in sens larg, transformata in tabloide promotoare ale exhibitionismului vulgar, ale durerii si linsajului la vedere, ale curvasaraiului de toate soiurile, ale curvelor si ale pestilor, ale hotilor si talharilor cei mai odiosi; intr-un cuvant: ale calailor societatii romanesti).

Toate acestea, condimentate din plin de cel mai toxic ingredient, numit „politica” si promovate fara scrupule, din varii interese (de regula cele mai josnice!), de ipochimenii numiti „politicieni”. Astia au acceptat cu placere orgasmica (vorba lui Cioran) oferta vanzarii de neam si tara, au executat-o cu precizie matematica (din cate stiu eu, fara egal in istoria recenta a lumii) si au desavarsit-o tot asa. Oferta, evident, in taina facuta de catre „salvatorii” natiei si ai democratiei romanesti, si insusita de politicieni in cel mai pervers si criminal consens cu „salvatorii”, incluzand si mijloacele aferente modus operandi.

Efectele tradarii nationale, pe galbeni multi, le traim noi, acum. Cred ca pentru partea lucida a societatii romanesti acest fenomen nu mai este demult un secret ci, dimpotriva, este o evidenta. Iar efectul catastrofal, morbid de-a dreptul, consta in pierderea identitatii nationale. Pierderea de catre Romania si romani a amprentei nationale, a spiritului viu si pozitiv romanesc care – tragic destin! – au fost substituite de gunoaiele si deseurile „salvatorilor”, revarsate in nestavilite suvoaie asupra spatiului nostru identitar.

Desigur, toate acestea le cam stim, unii dintre noi le-am presimtit si intuit. Numai ca tembelizarea romaneasca a atins cote atat de ametitoare, incat suntem in postura de a nega pana si evidenta. Si nu numai din cauza fenomenului numit „fake-news” (bogat si contaminant) ori a falselor ideologii, impotriva firii si a ordinii dumnezeiesti infiripate pe Pamant, sau a propagandei ticaloase raspandite de felurite cercuri de interese care devasteaza acest colt de lume, ci indeosebi din cauza fracturarii societatii romanesti, a disolutiei cvasi-totale a unitatii romanilor (nu foarte renumita, ce-i drept, insa, candva, manifesta cu ocazia belelelor care au pustiit Tara, intre care comunismul a fost de-a dreptul fatal). Divizarea inspaimantatoare a societatii romanesti a fost dublata, simultan, de un exod fara precedent pe timp de pace, Romania fiind parasita, in mai putin de doua decenii, de peste sase milioane de fii ai ei. Nimeni, dar nimeni, nu a ripostat, nimeni nu a incercat stavilirea depopularii Romaniei, nimeni nu a intrebat cine si cum va asigura viitorul biologic al natiunii romane, supravietuirea in valtoarea vremurilor, in spatiul existential firesc. Dimpotriva, un bahic indemn prezidential i-a instigat pe medici s-o stearga din tara daca nu le convin conditiile precare din sistemul sanitar national, vazute ca fiind adecvate de sicofantul, betivanul si batausul nr. 1 al Romaniei de atunci.

Asa fiind, in acest iures nestavilit, ce sanse avem? Atat ca natiune, cat si ca indivizi. De-zidirea programata a Romaniei a lasat riduri adanci, a creat falii si prapastii greu de razbit de catre individ. Mai ales de unul singur! Acest sentiment il copleseste pe fiecare dintre noi, mai ales daca il pozitionam in paradigma responsabilitatii sociale care-i revine. Nu cred ca exista om cu scaun la cap si cu o constiinta minim responsabila sa nu-si fi pus intrebarea: „Dar cu ai mei ce se va intampla?” Intrebare fireasca pentru cel ce gandeste nu individualist, ci din unghiul de vedere al minimei griji pe care o are fata de ai lui, cei mai apropiati, din familie intai de toate. Fata de copii, de sotii, soti, mame si tati, chiar si fata de frati si surori.

Noi, cei mai in varsta, la varsta a doua sa zicem, am acumulat o datorie uriasa fata de copiii si nepotii nostri. Da, fata de insisi copiii nostri, cu o iresponsabilitate usuratica inexplicabila! Carora le lasam o tara in paragina, devastata de talhari si talharii, predata capitalului strain, spatiu al conflictelor de interese de tot soiul, practic un front cazut, infrant si pierdut din cauza nepasarii. A nepasarii individuale si colective, a depersonalizarii pricinuite de falsele marote, mai sus pomenite. Si, ceea ce este mai ingrijorator, cu razboiul batand la usa!

Pe zi ce trece, cercul de foc din jurul Romaniei se strange.

1. Spectrul razboiului se arata in Moldova de peste Prut. Pus in ecuatie de americani, cu larga sustinere europeana si sub privirile injectate de poftele salbatic revansarde ale Rusiei. Rusia, care nu va pierde niciun razboi. Asa cum n-a pierdut in fata lui Napoleon Bonaparte, cum n-a pierdut impotriva lui Hitler, nu va pierde nici impotriva unor mascarici ca Biden (senil si cu semne patognomonice de imbecilizare ireversibila), ca Zelenski (actor-paiata, acum interpretand un rol pe care cand il va fi incheiat, urmeaza a fi pus pe faras si aruncat la pubela istoriei), ca Ursula von der Layen (profitoarea de zeci de miliarde de euro de pe urma pandemiei Covid-19, hopa-mitica concernelor componente ale BigPharma, pusa prim-ministru al Europei printr-o procedura de nimeni stiuta, deloc transparenta, scoasa din abisurile din care ea insasi a aparut nominalizata), ca alte fosile degenerate si senile din scaunele institutiilor decredibilizate ale UE. Cum sa castigi un razboi cu asemenea mize (inclusiv dezmembrarea Rusiei, mai nou vehiculata, prin iscarea unui nou „maidan” de tip sorosist in jurul disidentului Alexei Navalnii), cu o armata ucraineana lipsita de munitie si armament, cu o armata americana care participa, dar nu se baga si cu „armata europeana” inexistenta, inventia ad-hoc si schizofrenico-scelerata a unui idiot european, prezenta pe front prin mercenari de pripas de toate natiile, in fapt ucigasi perversi, dusi acolo spre a-si revarsa instinctele sadice?

2. Ungaria sta la panda pentru a-si satisface, in functie de conjuncturi, poftele iredentiste si revansarde si, la momentul oportun gata sa puna cizma pe grumazul unei parti din Romania. Pe care, ca sa fim onesti cu noi insine, este in curs s-o cucereasca economic. Evident, sub privirile politicienilor romani, cretini si tradatori, cu balele curgandu-le la zornaitul unui pumn de... forinti. Apropo: recent, de 15 martie, au „exersat” in tot centrul Satmarului, imbracati in husari, defilarea calare, rememorare a intrarii lui Hothy in urbe, la 5 septembrie 1940 (https://portalsm.ro/2023/03/foto-video-defilare-cu-husari-si-fanfara-ziua-maghiarilor-sarbatorita-in-municipiul-satu-mare/). Nimeni nu s-a plans de umilinta servita romanilor de catre urmasii celor care au starnit din acel moment salbatica prigoana antiromaneasca din nord-vestul Ardealului, de care maghiarii, prietenii de azi ai romanilor, se ingrozesc.

3. Serbia ne poarta sambetele pentru coridorul aerian pe care l-am deschis avioanelor NATO in timpul razboiului Yugoslav, de la inceputul anilor ‘90. Fiind nationalisti pur-sange si rusofili declarati, sarbii abia asteapta sa lichideze Kosovo, statul-marioneta creat de americani, cu finantare consistenta, trecuta, prezenta si viitoare. Prin urmare, cu toate tratativele din ultimul timp, aparent de succes pentru aplanarea conflictului, perspectivele unui nou front de razboi (nu numai interetnic!) pot aparea oricand in Serbia si Kosovo, extrem de periculos aproape de focarul nostru interetnic numit Mures-Harghita-Covasna (in limbajul minoritatii „Szekelyfold”, adica „Tinutul Secuiesc”), o bomba care ticaie amenintator de ceva timp chiar in inima tarii.

4. Bulgaria, cu care n-am avut prea multa treaba, desi n-o spune, are si ea ambitiile ei, mai ales cele legate de Schengen, in care, sprijinita puternic de nemti, vrea sa paseasca, indiferent de soarta Romaniei. Adica nu intelege sa ne intoarca rabdarea si intelegerea pe care am avut-o fata de ea in perioada pre-aderarii la UE, in care stabii Europei n-au vrut sa ne admita decat impreuna, la pachet, de parca separati eram retardati. Asa ca prea multa prietenie nu vine nici de la sud de Dunare. Daca, din capul locului, se poate vorbi despre prietenii intre state si tari!

5. Marea Neagra, pana de curand cea mai buna si de nadejde vecina a noastra, singura care nu s-a infruptat din trupul Romaniei, parca s-a suparat si ea, predandu-se flotei rusesti, turcilor si intereselor americane legate de hub-ul de gaz care, pare-se, va alimenta... Ungaria. Caci minunatii politicieni au pus pe razatoare si aceasta rezerva a tarii!

6. Moldova, ruda noastra cosangvina, intretinuta de decenii de romanasii de care ei, moldovenii get-beget, nu prea vor sa auda, ce-i drept mai saraca dar, zicem noi, curata, mai ales in cuget si-n simtiri, deopotriva sora si frate, la inceputul anilor ‘90 la un pas de unire cu tara-mama (unire ratata tot din cauza politicienilor lasi si retardati, in frunte cu comunistul Ion Iliescu, tatucul pseudo-liberal, scolit la Moscova), a retrogradat la statutul de camp tactic al provocarilor reciproce dintre Rusia si Ucraina (a se citi dintre Rusia si SUA), pusa in situatia ridicola de a declara prin vocea isterica a presedintei Maia Sandu iminente lovituri de stat, indreptate impotriva ordinii constitutionale moldovene, de nimeni gandite ori executate, doar cu scopul de a duce vrajba impotriva Rusiei la cote paroxistice si de a masca sentimentul rusofil accentuat al confratilor nostri moldoveni. (https://solidnews.ro/externe/2023/02/25/operatiunea-lovitura-de-stat-in-moldova-s-a-fasait-maia-sandu-ramane-cu-aplauzele-si-ceva-bani-de-la-washington-moldovenii-raman-cu-saracia-si-cu-frica-n-san/)

7. In fine, Ucraina. Ei da, vecinul nostru de la nord, angrenat intr-un razboi pe care l-a provocat, haraindu-si fratele vecin, ambii componenti esentiali ai fostei URSS. Ca este un razboi fratricid o recunoaste toata lumea. Ca a fost provocat de insisi ucrainenii acum invadati, bombardati si terorizati de rusii cotropitori, o cam accepta majoritatea. Ceea ce este mai greu acceptat si judecat lucid este implicarea europeana, a NATO si a SUA, fara de care escaladarea conflictului nu putea avea loc, rusii iesind invingatori fara prea mult efort. In definitiv, de ce nu ar fi trebuit sa se intample astfel? Ucrainenii au schimbat regulile jocului democratic si au inventat cu sprijin american „Euro-Maidanul” si intreaga circoteca politico-mediatica legata de el. Ucrainenii l-au dat jos pe Ianukovici, legal si democratic ales, pentru a-l inlocui, dupa cativa ani, cu o paiata pro-americana, Zelenski, dispus nu numai sa acopere toate porcariile micutului Biden jr., ci si sa-si tarasca tara intr-un razboi devastator (https://solidnews.ro/parteneri/2023/03/15/ce-cauta-americanul-in-ucraina/). Iar informatiile care soseau din Ucraina, legate de centre de experimentare a unor arme bacteriologice, de prelevare fortata a organelor umane de la copii neajutorati, inclusiv de sange „proaspat” destinat matusalemilor planetei, in scopul de a-si prelungi viata, in fapt un criminal trafic transnational de organe umane, chestiuni despre care presa mainstream tace malc, au determinat Rusia, prin vocea tarului Putin, sa-si justifice invadarea Ucrainei si s-o denumeasca „operatiune militara speciala de denazificare” (uimitor asemanatoare expresia cu cea utilizata de cei trei sefi de stat, Roosevelt, Stalin si Churchill, la Conferinta de la Yalta, din 1945, care au convenit „tratamentul” ce urma sa se aplice Germaniei postbelice ca fiind o „operatiune de demilitarizare si denazificare” si care, stim preabine, a cauzat printre altele divizarea Germaniei si a Berlinului).

Evident, gasca anti-Rusia, compusa din UE-NATO-SUA, n-a stat pe ganduri sa deceleze aceste informatii si s-a pozitionat ferm impotriva Rusiei invadatoare si a atacarii Ucrainei. Initial, campania pro-Ucraina a imbracat forme oarecum firesti, constand in paturi, mancare, ceai cald, adaposturi si paturi pentru refugiatii din fata razboiului (in capul meu mai greu incape legitimitatea fugii din fata unui „razboi de agresiune” impotriva tarii proprii a catorva milioane de cetateni ucraineni, inclusiv barbati in puterea varstei, apti combatant militar, foarte multi avand asupra lor sute de mii si milioane de dolari), pentru ca, ulterior, sa se transforme intr-o masiva infuzie de armament de toate tipurile, sustinuta de guverne care recitau la unison drama ucraineana si huleau ticalosia invaziei rusesti (intr-o paranteza nu tocmai nesemnificativa fiind spus, incursiunea ruseasca in teritoriile ucrainene a facut zob instantaneu intregul drept international public, cu burtologia ei nesecata si sterila, si l-a redus la dreptul celui mai puternic de a scoate pusca din rastel cand, cum si impotriva cui il mana moftul). Sunt multe adevaruri in ambele pozitionari, si in cea proucraineana, si in cea antiruseasca, insa putini au avut curiozitatea de a cauta si intelege mobilul Rusiei in declansarea razboiului. Desigur, pentru corectitudinea politica a taberei antirusesti, cuvantul de ordine care a motivat pozitionarea instantanee si ferma impotriva Rusiei a fost agresivitatea acesteia si invadarea teritoriului unui stat, pretins independent si suveran. Fara a avea in vedere ca cele doua atribute ale statului ucrainean fusesera, in prealabil, cu succes compromise de catre SUA, urmare regizarii operatiunii „Maidanul”, prin care americanii nu numai ca l-au instalat in fruntea statului pe unul de-al lor, ci au asigurat stergerea porcariilor savarsite de junele Biden, precum si a altora mult mai grave, punand, totodata, bazele altor ticalosii criminale (laboratoare bacteriologice, prelevari de organe si sange de la copii schingiuiti etc). (https://luminaadevarului.com/2023/01/23/putin-a-distrus-un-laborator-de-fabricare-al-adrenocromului-in-ucraina/).

Cam asa stam cu cei care ne sunt vecini, istoric dovedit, hulpavi cu teritoriul Romaniei, practic, la un moment dat, fiecare infruptandu-se cu o parte semnificativa din pamantul stramosesc. Desigur, in afara Moldovei! Spre vizualizare, iata o imagine elocventa, despre care Nicolae Iorga putea spune asa: „Romania este singura tara din lume inconjurata de propriul neam”.

In prezent, cam cu toti avem raporturi degradate, neglijate, neintretinute de diplomatia romaneasca. Cate o izbucnire de iubire, ad-hoc, pe ici, pe colo, in functie de bataia vantului, care nu au darul de a revigora relatiile bilaterale, candva solide si principiale.

Pentru ca tabloul sa fie complet, sa nu uitam ca deasupra capului pandeste ursul de la rasarit, agresivul imperiu rusesc, frustrat de desfacerea fostei Uniuni Sovietice, condus de un (fost?) kaghebist mediocru, crud, pe alocuri sadic, nu putin narcisist, hotarat sa redea trufia de altadata a Rusiei tariste ori puterea economica si militara a fostei URSS. De la rusi nu putem avea asteptari pozitive, dupa ce ne-au cadorisit cu vreo 45 de ani de comunism feroce, cu teroarea stalinista instaurata cu ajutorul comisarilor sovietici, cu inchisorile bolsevice care au tocat, la propriu!, floarea opozitiei anticomuniste si a intelectualitatii romane, cu intregul lant de crime si criminali. (Pentru improspatarea memoriei pe termen lung, este interesanta incursiunea propusa aici: https://luminaadevarului.com/2022/12/17/evreii-lui-stalin-cazul-genrikh-yagoda-fondatorul-gulagurilor-zeci-de-milioane-de-oameni-au-murit-din-cauza-sistemului-creat-de-el/.)

Comunismul nu a fost importat in Romania! Comunismul a fost exportat in Romania! Cu tancurile, de catre URSS, la intelegerea dintre Stalin, Churchill si Roosevelt la monstruoasa chermeza de la Yalta, cu ordinea de zi axata pe imparteala sferelor de influenta asupra statelor declarate invinse in Al Doilea Razboi Mondial, intre care si Romania, a carei cobeligeranta antihitlerista (tardiva?) nu a fost primita. Adica, cu permisiunea chiar a celor in fata carora azi face sluj, Romania a fost scoasa la mezat, ca prada de razboi, fiind irelevante sacrificiile uriase de sange pe care le-a facut dupa ce i-a lasat pe nemtii fascisti descoperiti pe flancul estic al frontului de razboi la Insurectia de la 23 August 1944 si s-a repozitionat alaturi de puterile aliate antihitleriste – in fapt, o tradare a tovarasului de front de pana atunci, platit cu un urias pret de sange de poporul roman, ai carui fii au muscat tarana pamanturilor eliberate, apoi, si de Armata Romana, un aport imposibil de contestat in balanta Victoriei finale de la 9 Mai 1945, insa grav minimalizat de invingatori. Ceea ce dovedeste ca nu am invatat nimic din istorie! Iar daca ea este repetitiva (si pare-se ca este!), soarta Tarii si a romanilor atarna de moftul unor degenerati, fie aventurieri americani, pusi sa dea foc la lume, atunci cand si acolo unde interesele le dicteaza, fie mujici rusi frustrati, in cautare de revansa pentru pierderea influentei planetare, fie homosexuali, transsexuali, neomarxisti ori hastagisti din UE, promotori inflacarati ai ideologiei transgender, ai fluiditatii de gen, ticalosi ipocriti, imbuibati de corectitudine politica tembela si sclavi ai propriilor deviatii.

Mai sunt, destul de aproape, turcii, „prietenii” nostri de peste o jumatate de mileniu, cu nimic mai putin cruzi decat ceilalti, insa poate mai buni cunoscatori ai romanilor si ai Romaniei, actualmente tinuti „la mapa” de autoritatile romane din pricina autoritarismului regimului Erdogan, un notoriu nesupus, pe care putini il inteleg ori agreeaza, dupa parerea mea un mic copil in comparatie cu ceilalti ticalosi mentionati, crunt lovit de miscari telurice, usor (daca nu evident!) suspecte, din care isi va reveni cu greu. Precum japonezii!

Asa fiind, nu ne putem mira ca individul este dezorientat, terorizat de neputinta, si aceea data de neintelegerea evenimentelor cotidiene, si aceea cauzata de imposibilitatea de a interveni in vreun fel in evolutia evenimentelor. Din nefericire, astazi, individul nu conteaza! Drepturile si libertatile i-au fost cvasi-suprimate, incepand cu experimentul numit „pandemia COVID-19” – o grosolana inscenare, avand ca obiectiv semanarea fricii si a terorii in lume, diversiune la care am pus botul si am fost fruntasi –, continuand cu „binefacerile” retarde ale vaccinului, care treptat incep sa se devoaleze, amplificand si mai mult starea de confuzie si dezorientare a omului si terminand (oare?) cu razboiul din Ucraina, tot mai clar un razboi intre SUA, NATO si UE, pe de o parte si Rusia, sustinuta de China si celelalte tari din BRICS, pe de alta parte. Oricum, in esenta, este un razboi americano-rus, starnit de un Putin hotarat sa intre in istorie ca Tarul secolului XXI, calare pe tancul rusesc denazificator, si amplificat de un Biden pe zi ce trece tot mai idiot, dar decis sa-si scoata din rahat fiul cu toate porcariile pe care le-a facut in Ucraina. Este o ciocnire crancena intre Rusia putinista, agresiva, salbatica si ucigasa, in cautare de teritorii pierdute, si America bidenista, deloc mai breaza, dar ceva mai ipocrita (ii cunoastem manierele, etalate si in alte teatre de razboi), cu sloganurile repetitive la ea si ideologia neomarxista clocotindu-i in vine.

La mijloc suntem noi, oamenii de rand („ordinary people”), un soi de cobai ai vestului, oricand buni de bagat in tocatoarea razboiului – a se intelege: buni de servit drept carne de tun, astfel cum zilele trecute avertiza Viktor Orban, sustinand intentia „europenilor” de a trimite in Ucraina soldati din tarile vecine, deci si din Romania (adica nu sub steagul NATO – nuanta esentiala) (https://www.activenews.ro/opinii/Declaratie-bomba-a-lui-Viktor-Orban-Se-pregateste-trimiterea-de-trupe-Aliate-in-Ucraina-%E2%80%93-Va-fi-Romania-impinsa-in-Razboi-180490), lasati de izbeliste de Statul Roman, transformat intr-unul de tip mafiot, un paienjenis de sinecuri, in varful caruia troneaza un incapabil, si prost, si mut, inert la problemele tarii si ale locuitorilor acesteia, dar obedient fata de argatii care biciuiesc Romania si pe romani. Acest bastard al Romaniei (o combinatie toxica de prostie, nepasare, lene si debilitate intelectuala), imun si rece la orice stimul national romanesc, preocupat sa aiba la manivela „guvernul meu” si sa execute cu tembelism de caprar, „pas cu pas”, indicatiile argatilor-stapani, este lipsit de scrupule cand pe agenda se pune impilarea Romaniei si a romanilor. Nu numai ca nu este in stare sa se opuna, ci, dimpotriva, mai cere „portii” in plus, spre a-si demonstra capabilitatea limbistica si obedienta, starnite si intretinute de lipsa de caracter. Un idiot functional, destinat uitarii colective, insa, pana una alta, chiar daca e rusinos, presedintele Romaniei! Episodul „avionul de lux” este chiar un fleac fata de efectele toxicitatii acestui personaj, vajnic exponent al cretinocratiei neomarxiste.

Ce ne ramane noua, oamenilor de rand (ordinary people), acelei parti a natiunii romane care suporta actul programat al distrugerii Romaniei, care vede, simte si este neputincioasa in fata iminentului dezastru? Deunazi citeam un interesant punct de vedere care sustinea ca solutia nu este nici rascoala, nici revolutia si nici opozitia individuala, ci, pur si simplu, un boicot general, un soi de rezistenta pasiva, de tip ghandist, de ignorare a asa-numitelor „autoritati” si de luare a vietii pe cont propriu, un one-man show existential. Ma indoiesc de viabilitatea unei astfel de optiuni si, sincer, nu stiu care ar fi solutia. Daca mai exista vreo solutie!

Poate ca solutia s-ar gasi in opinia unui clasic, din fericire inca in viata, profesorul Andrei Marga. Domnia sa, intr-un material amplu, foarte interesant, intitulat „Sorosismul ca politica” (https://www.luju.ro/sorosismul-ca-politica), ajunge la concluzia nevoii revitalizarii actualei societati, scop in care propune urmatoarele: „Trei pasi sunt, in orice caz, indispensabili: reformularea juridica a controlului de catre cetateni a alesilor, dupa alegere, caci acest control a devenit fictiv, iar derapajele frecvente; obligarea la recunoasterea institutionala nu doar a dreptului la cuvant, ci si a opiniei argumentate a fiecarui cetatean; revenirea juridica si institutionala a democratiei la meritocratie, de care ea era legata la origini. Doar o „democratie reflexiva” asigura azi deschiderea societatii”.

Solutiile gandite de domnul profesor Andrei Marga pot contribui la tratarea marasmului in care ne zbatem si la vindecarea pacientului. Numai ca sunt pe termen mediu si lung, poate chiar foarte lung, presupunand, intai de toate, educatie. In prealabil! Altfel, ele se vor fi dovedit a fi sterile.

Punctul de plecare al procesului educativ, vital necesar in actuala conjunctura, ar putea fi (ideala si chiar incredibila optiune!) discursul exceptional al profesorului univ. dr. Liviu Pop, membru corespondent al Academiei Romane, doctor honoris causa al mai multor universitati, poate cel mai important specialist in viata al dreptului privat romanesc (https://www.juridice.ro/essentials/5600/ganduri-despre-noi-si-vremurile-sub-care-traim).

Domnia sa, cu ocazia conferirii titlului de doctor honoris causa al Universitatii din Craiova, spunea urmatoarele: „Inteleasa ca fiind facultatea fiecaruia dintre noi de a tinde spre deplina dezvoltare a eului, libertatea omului modern este necesara deopotriva societatii si individului. Numai ca libertatea exista si trebuie sa existe doar pana la limita in care incepe libertatea celorlalti. Urmeaza ca nu exista libertate absoluta si nici dreptate absoluta. Libertatea absoluta isi bate joc de dreptate iar dreptatea absoluta neaga libertatea. Pentru a fi fecunde, ele trebuie sa-si aiba limitele una in cealalta. Prin urmare, libertatea si dreptatea sunt strans legate prin nevoia cooperarii, tolerantei si armoniei sociale, de asa maniera incat traind sa-i lasam si pe altii sa traiasca. In acelasi timp, trebuie sa ne ferim cu grija de cei care clameaza libertatea si o strivesc prin nedreptatea faptelor pe care le savarsesc. Rezulta ca nu trebuie sa savarsim imprudenta de a ne lasa amagiti de vorbe goale, indiferent cine si unde le rosteste. Au fost, sunt si vor fi, chiar si in vremurile noastre, multi care au incercat, incearca sau vor incerca sa ne convinga ca suntem liberi, deoarece au scris cuvantul libertate pe un petic de hartie, inclusiv in piete si colturi de strada. Numai ca libertatea nu este o simpla lozinca, un afis; ea este o forta vie si reala pe care trebuie sa o simtim in noi si peste tot in jurul nostru. Asupritorul sau orice conducator, indiferent cine este si unde se afla, care se ascunde sub numele libertatii, invocand-o, este in realitate cel mai pervers dintre toti asupritorii; el adauga tiraniei minciuna si nedreptatii profanarea. Intr-un cuvant, juristii adevarati este necesar sa fie oameni de mare caracter. Intelect, spirit, cultura, discernamant, curaj, hotarare si oricum s-ar mai numi calitatile omului sunt fara indoiala de dorit. Nu trebuie insa uitat ca ele pot fi anihilate in efectele lor depline ori pot deveni uneori chiar daunatoare, atunci cand lipseste caracterul. Nu de oameni inteligenti ducem lipsa ci de adevarate caractere. Caracterul fara inteligenta poate mult pentru binele nostru si al societatii, dar inteligenta fara caracter, adeseori, nu valoreaza aproape nimic sau, in alti termeni, asa cum afirma cineva, ea poate fi: „o povara, nu o binecuvantare”. Cine este in stare sa-si vanda sufletul este oricand gata sa cumpere sufletele altora. Invatatura ii da omului lumina, dar nu se poate inalta cu adevarat decat prin caracter. De altfel, este un fapt constatat ca dintre oamenii inteligenti dar fara caracter se recruteaza lichelele si mai ales canaliile. Pe cale de consecinta, am indrazni sa afirmam ca atunci cand lipseste caracterul omului toata invatatura de pe lume se reduce la un simplu amuzament sau, in cel mai bun caz, la o ludica placere egoista.

Libertatea si dreptatea se afla si se pot manifesta numai acolo unde exista si se fac legi bune si drepte. De altfel, calitatea si valoarea legilor ne arata virtutile si defectele fiecarui popor. Ele trebuie sa-si aiba etiologia, motivarea si fundamentele in constiinta colectiva, nazuintele si trebuintele adevarate ale natiunii si sa fie produsul experientei reale a membrilor societatii. Numai in acest caz, legile sunt factori ai dezvoltarii si pacii sociale. Dreptul nu creeaza interese economice si nici reguli si tendinte morale; el are sarcina sa le descopere, recunoasca, prevada si sa le indrume si coordoneze prin reguli de conduita, bine gandite, interpretate si aplicate, pentru binele fiecaruia si pentru binele tuturor. Este cunoscut faptul ca in cursul istoriei s-a dovedit ca unele dintre cele mai grave erori si izvoare de reale si nedorite suferinte pentru un popor sunt legile arbitrare si nedrepte. Vointa legiuitorului nu este bine sa fie contrara vointei reale a poporului, deoarece poate fi inutila si uneori de-a dreptul periculoasa. De aceea este regretabil ca in vremurile noastre se fac si se adopta legi care nu raspund trebuintelor reale ale populatiei; asa se explica faptul ca unele nu se respecta iar altele se modifica, cu toate ca au fost abia modificate; altfel spus se reformeaza neincetat reformele care nu au timpul necesar sa-si dovedeasca eficienta. Explicatia consta cu siguranta in aceea ca multe dintre aceste legi sunt arbitrare si contrare vointei si intereselor reale ale majoritatii populatiei. Evident ca ele sunt izvoare de nedreptati si suferinte cauzate diferitelor categorii de membrii ai societatii.

In situatia in care legile sunt bune, nu mai putin este necesar a se avea in vedere ca ele trebuie interpretate si aplicate cu tact si intelepciune, in litera si spiritul lor, iar dreptatea facuta cu echilibru si bunatate. Numai bunatatea adanca, ingaduitoare, cumpatata, calda si, atunci cand este necesar, chiar iertatoare, il apropie pe om de Dumnezeu. De altfel, este cunoscut ca omul bun este omul cu adevarat puternic, capabil, harnic si generos. Toti estropiatii sunt rai, meschini, orgoliosi fara masura si intotdeauna neiertatori. Omul virtuos este intelept, omul intelept este bun si omul bun este fericit. De aceea, am spus-o si cu alte ocazii ca intre astfel de oameni trebuie cautati si gasiti judecatorii. Pentru a imparti dreptatea nu este suficient sa fii inteligent si invatat. Este nevoie ca cel in cauza sa fie un om intelept. Aceasta stiut fiind ca intelepciunea presupune intotdeauna inteligenta, in schimb inteligenta nu presupune in mod obligatoriu intelepciune. Pe de alta parte, ce-i drept, nu este mai putin adevarat ca bunatatea judecatorului trebuie sa aiba totusi unele limite. Ea nu este bine sa exceada legile perene si constantele dreptatii. Evident ca avem in vedere legile bune si fertile care, asa cum am subliniat mai sus, isi au etiologia, temeiul si motivarea in nazuintele, interesele si trebuintele celor carora li se aplica. Parafrazandu-l pe evanghelistul Ioan putem spune cu suficient temei ca “La inceput a fost nevoia si din nevoie s-a nascut cuvantul”. De altfel, din nevoia oamenilor, adica din trebuintele lor naturale si sociale, s-a nascut si construit intreaga civilizatie umana ca o maiestoasa si neasemuita catedrala. Acesta este semnul superioritatii dreptului, care trebuie facut, recunoscut, aplicat si respectat, cu echilibru si in spiritul sau, in scopul satisfacerii trebuintelor omului, intr-o societate cu adevarat libera si dreapta.

Civilistul Matei B. Cantacuzino a fost, in primul patrar al secolului trecut un distins profesor universitar si consilier la Curtea de Apel din Iasi. De asemenea, in ultimii ani ai vietii sale, s-a dovedit a fi si un stralucit avocat, orator de bara. Intr-una dintre pledoariile sale si-a marturisit propria conceptie despre justitie. In acest sens, imi permit sa-l citez: „Intr-o bisericuta din Roma – spunea in pledoarie – am vazut tabloul unei femei care tinea in mainile ei un bulgare de pamant negru. Il imbratisa cu caldura si expresia ei arata ca este o mama care cu ochii inaltati spre cer parca cersea sa primeasca ori sa smulga, din seninul lui, lumina. Ma asteptam sa fie scris dedesubt: Caritatea sau Durerea sau Filantropia. Nu! Era scris Justitia! Justitia care strangea la pieptul ei, imbratisandu-le cu durere, toate suferintele omenirii. Justitia nelegata la ochi si intelegatoare a tuturor durerilor, iar nu cealalta justitie, oarba, cu spada intr-o mana si in alta tinand un cantar atat de mic, incat nu poate cuprinde nimic din mizeriile noastre”. Ce inalta conceptie despre justitie si misiunea ei principala! Cine are urechi de auzit sa auda si cine are ochi sa vada”.