„Trebuie sa dansam cu virusul. Nu avem de ales”[1], ne indemna in cunostinta de cauza un chinez inca din primavara anului 2020. Sigur, tipul nu este fitecine, insa putini l-au luat in seama atunci.

Astfel a inceput dansul vietii si al mortii, desi pretutindeni ni se repeta isteric si apocaliptic sa respectam distantarea sociala. Desi era nevoie, mai mult ca oricand, de solidaritate, de apropiere umana!

Cu toate astea, evitarea semenilor n-a impiedicat infectarea pe capete a populatiei globului si zau ca imi venea sa urlu inspre multimea de insi speriati: „Din cauza asta te-ai si imbolnavit. Daca ai fi trait in hotarul oamenilor, ar fi actionat asupra ta conditiile sociale ale comunismului, provenind de la ei, dar asa, singur, evident ca ai cazut bolnav: toate canaliile de microbi s-au abatut numai asupra ta, altfel s-ar fi impartit la toti si tie ti-ar fi revenit mai putini..”.[2]

Un dram de umor nu strica niciodata, indeosebi in perioadele de criza individuala sau colectiva. Te ajuta sa treci mai lesne peste groaza orchestrata cu dibacie imprejurul tau. Asa, rasfirati fiecare pe unde s-a nimerit, ne-a inhatat virusul slobozit din te miri ce unghere. Singuratatea impusa din laboratoarele manipularii ca la carte ne-a vulnerabilizat cum nu ne inchipuiam si atat ne-a fost. Strania faptura ni s-a bagat pe sub piele si, de urat, am acceptat-o. Oricum nu ni se ceruse voie...

Usor, usor, ne-am transformat in animalul de companie al asasinului in serie si umilintele suportate sunt greu de descris. Deposedati de bunavoie de mandrie si demnitate, ne-am trezit dansand ba blues, ba tangou, foxtrot, bossa nova, rock, cha-cha, vals, ceardas, menuet, polka, mazurka, flamenco, cazacioc, ciuleandra... Zbantuiala cu pricina pe unii i-a ucis, pe altii i-a inspaimantat, traumatizandu-i fizic si psihic. Dupa mult timp, individul si-a dat seama cu groaza ca scaparea e-n solitudine, multi cazand in misticismul religios, aidoma „dervisilor rotitori”. Muzica purificatoare a samei s-a raspandit cu iuteala la semnul maestrului sufit Rūmī si novicii si-au pregatit calatoria initiatica si ascensiunea spirituala, „dizolvand mintea prin iubire, catre ‘Cel Perfect’”.[3] La sosirea din drumul spre adevarul divin, cu spiritul dospindu-se prin iubire si anulandu-si ego-ul, adeptii de conjunctura isi vor fi atins telul si se vor fi intors la cele lumesti mai maturi, gata sa se aseze cu osardie in centrul intregii creatii universale, cica.

Chiar, ce i s-o fi nazarit inteleptului Rūmī in clipa neaparat de gratie tot plimbandu-se prin piata orasului sortit sa-l eternizeze? Legenda spune ca, in sunetul ritmic al ciocanelor mestesugarilor aurari, el ar fi auzit „lā ilāha illā-llāh”, adica „nu exista alt zeu in afara de Allah” si, fericit nevoie mare de revelatia tocmai dezvaluita, si-a intins bratele si s-a apucat sa se invarteasca asijderea titirezilor. Ce simplu ar fi ca ritualul cu pricina sa ne vindece de noi insine si de puzderia de angoase capatate estimp... O iluzie, totusi, fiindca numai apostolii lui Hipocrat au darul divin al oblojirii ranilor trupesti si mintale. Din pacate, sistemul public de sanatate si-a dezvaluit deodata si pretutindeni limitele si slabiciunile. Ori s-a dorit o asemenea perceptie, de vreme ce clinicile private n-au avut de suferit? se intreaba destui, deloc naivi.

Uneori, virusul ne-a silit sa ne unduim lasciv trupurile precare in acorduri orientale, aidoma cadanelor. Cine s-a impotrivit a platit cu propria-i onoare, caci militienii „Cauzei Juste” s-au dezlantuit ca la comanda impotriva tuturor ereticilor. In loc de tratamente clasice, ni s-au recomandat vaccinuri. Initial, deoarece recomandarea s-a transformat imediat in obligatie. Sanctiunea? Carantinarea totala – lockdown in limbajul drag al globalistilor – si restrangerea scandaloasa a unor drepturi si libertati fundamentale. Comunitatea internationala nu doar ca n-a protestat, dar a aplaudat natang violarea conditiei umane. Ni s-a impus certificatul verde cu care sa circulam prin imensul lagar de concentrare, intru satisfactia voracilor oligarhi mondiali, ale caror averi s-au umflat cu nesimtire.

“Profetii pereni ai pieirii” nu au tacut o clipa, continuand sa proroceasca fel de fel de nenorociri. „Ei au prezis o criza a suprapopularii in anii 1960, foamete in masa in anii ’70 si sfarsitul petrolului in anii 1990. Ei sunt mostenitorii ghicitorilor prosti de ieri. Acesti alarmisti cer mereu acelasi lucru: putere absoluta de a domina, transforma si controla fiecare aspect al vietii noastre. Vor sa ne vada ca mergem prost, dar nu lasam sa se intample asta”. Geaba strigatul de trezire la realitate al lui Donald Trump, tavalugul progresist l-a maturat ca pe un surcel, dovada ca viitorul nu va apartine patriotilor, ci mondialistilor! Afacerile cu vaccinurile tamaduitoare au inflorit si oportunitatea nu putea sa-i scape presedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prinsa in negocierea, in numele institutiei, cu boss-ul firmei Pfizer, a 1,8 miliarde de doze, in conditiile in care populatia „Batranului Continent” este de... 450 de milioane de locuitori. Bratul sovaielnic al Justitiei n-a ajuns insa si la Bruxelles, permitand euro-grangurilor sa se destrabaleze in voie pe banii contribuabililor din uniune. In schimb, tulpinile covidice se inmultesc alarmant si circula cu o iuteala surprinzatoare de la un meridian la altul, semanand teroare si panica.

Intr-un tarziu, ni se transmite ca n-avem incotro si va trebui sa dantuim cu virusul, nu exista alternativa! Vom invata si asta, desigur, dupa ce, secole de-a randul, am dansat si cu lupii...

Epilog:

„Il impiedica sa joace dansul Focului si-l rusina. L-am impins apoi pe Mandamour la capatul mesei. S-a prabusit in cele din urma acolo, cuminte, printre suspine si mirosuri. A adormit.

De departe a suierat remorcherul; chemarea lui a trecut podul, o arcada, inca una, ecluza, un alt pod, mai departe... Chema spre el toate salupele fluviului, toate, si intreg orasul si cerul si campul si pe noi, lua cu el totul, si Sena, totul, ce sa mai vorbim”.[4]

Pai, nu ne-a luat si noua totul pandemia asta nemernica? Ce mai tura-vura, ultimii doi ani au fost un fel de calatorie la capatul noptii...

––––––––––––––

[1] George Gao, seful Centrului pentru Controlul si Prevenirea Bolilor Infectioase din China

[2] Andrei Platonov, Cevengur

[3] Wikipedia. De aici ma mai dumiresc ca „Sama a fost practicata in sali rituale numite samahane (in principiu de forma octogonala), jucand si rolul de moscheie – cuprinzand mihrab (desemnand directia catre Mecca) si minbar (de unde imamul/ seicul putea tine cuvantari membrilor), in acord cu un ritual simbolic precis stabilit, cu dervisii rotindu-se intr-un cerc in jurul maestrului (seic, pir), care supravegheaza discipolii si este singurul care se roteste in jurul axei sale. Langa mihrab se afla o blana de oaie vopsita in rosu, unde seicul se instaleaza pe perioada ceremoniei. Culoarea simbolizeaza cerul la asfintit, la momentul mortii lui Rūmī. Sama este realizata prin rotirea in jurul piciorului stang. Dervisii poarta o tinuta de culoare alba, simbol al mortii, o mantie larga de culoare neagra (hırka) (simbol al mormantului) si un clop inalt de culoare maronie (kûlah sau sikke), ce simbolizeaza piatra de mormant. (...) Dervisii rotitori simbolizeaza Luna si se rotesc in jurul maestrului (seic, pir) care simbolizeaza Soarele. Asa cum s-a mai mentionat, ei se rotesc pe piciorul stang si suplimentar ridica bratele in lateral, dreapta cu palma in sus spre cer, cealalta, stanga, este indreptata cu fata catre pamant. Cele patru stari de pace (acompaniate si de saluturi care puncteaza aceste stari) sunt reprezentari ale calatoriei spirituale prin care orice credincios trece. Prima este reprezentarea recunoasterii lui Dumnezeu, a doua este recunoasterea existentei in uniune, a treia reprezinta extazul pe care cineva il traieste in totala abandonare si a patra, unde Seicul participa in dans,este simbolul starii de pace a inimii datorate uniunii divine. Dupa cele patru saluturi, aceasta parte a ceremoniei se incheie cu un alt solo improvizat (taksim)”.

[4] Louis-Ferdinand Céline, Calatorie la capatul noptii

text preluat de pe blogul avocatului Marian Nazat