Săptămâna trecută a fost marcată de un cutremur produs în lumea juridică, respectiv o decizie penală pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care, cu opinie majoritară (nu unanimitate), un complet de judecată a stabilit cumva, că, între drepturile legitime ale acuzatului și interesele Uniunii Europene, prevalează cele din urmă.

Decizia dată a creat un val de reacții în rândul juriștilor, dar mai ales a justițiabililor, întrucât crează incertitudini privind aplicarea legii penale în cauzele pendinte. Astfel, oamenii, au început să se întrebe iar, care va fi soarta proceselor în care sunt implicați (indiferent de calitatea lor procesuală), lăsând loc de speculații, cum că justiția s-ar da cu ghiocul.

Acestea, întrucât un complet de judecată de la instanța supremă a stabilit, cu referire la prescripția răspunderii penale, invocând Ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene din 9 ianuarie 2024 pronunțată în Cauza C-131/23; Ordonanța Curții din 9 ianuarie pronunțată în cauza C-75/23, că „Ceea ce impune Curtea de la Luxembourg este ca efectul aplicării legii penale mai favorabile, așa cum a fost stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 67/2022, să nu se întindă și anterior datei pronunțării primei decizii de către Curtea Constituțională.”

Prin aceeași decizie penală, se reține că „Înalta Curte de Casaţie și Justiție va aplica în prezenta cauză deciziile CCR  297/2018 și nr.358/2022,  neînțelegând să înlăture aplicarea acestora nici în cauzele privind fapte ce aduc atingere intereselor financiare ale UE.

Înalta Curte va  da însă efectivitate obligației impuse de Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023, de a lăsa neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

Înalta Curte constată  că în cauză aplicarea legii penale mai favorabile nu poate viza și actele de procedură efectuate  anterior lui 26 aprilie 2018 (data pronunțării primei decizii a CCR), întrucât, conform Hotărârii CJUE din 24 iulie 2023 standardul național de protecție privind aplicarea legii penale mai favorabile nu poate produce efecte anterior acestei date. Ca atare, pentru perioada anterioară datei de 26 aprilie 2018 legea  penală în vigoare la acel moment își va produce efectele.”

Or, prin acest mecanism, deși se afirmă că vor fi aplicate deciziile CCR nr. 297/2018 și 358/2022, în realitate, acestea sunt lipsite de efectele juridice obligatorii și, în detrimentul principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, este aplicat principiul ultraactivității legii penale mai severe.

O să explic:

În ceea ce privește aplicarea deciziilor CCR nr. 297/2018 și 358/2022, din conținutul acestora se constată că, ceea ce instanța de contencios constituțional a sancționat este lipsa de previzibilitate a legii penale. Astfel, componentă a principiului legalității incriminării, atât în jurisprudența națională, cât și în cea europeană, previzibilitatea normei penale are un rol esențial în ceea ce privește incriminarea și, afectează în mod direct drepturile acuzatului.

Este normal ca orice persoană să fie conștientă de conduita pe care trebuie să o adopte în societate și, bineînțeles, de sancțiunea și condițiile de aplicare a sancțiunii, în măsura în care încalcă o normă juridică. Previzibilitatea normei juridice, trebuie înțeleasă atât de simplu. Fiecare persoană trebuie să știe ce ar putea păți dacă înțelege să încalce o normă juridică.

Lipsa de previzibilitate a normei penale duce la un viciu de legalitate din perspectiva incriminării pentru că pune acuzatul într-o situație de incertitudine cu privire la efectele încălcării de către el a normei juridice și, pe cale de consecință, o normă lipsită de previzibilitate nu poate fi considerată temei legal pentru atragerea răspunderii penale.

Astfel, câtă vreme legea penală reprezentată de Codul penal intrat în vigoare la 01.02.2014 a fost sancționată de Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 297/2018 și 358/2022, tocmai pentru lipsa de previzibilitate a normei care reglementa întreruperea prescripției răspunderii penale, o astfel de normă declarată neconstituțională nu poate fi aplicată în cadrul unui proces. Aplicând norma juridică în forma anterioară primei decizii a CCR, din 26 aprilie 2018, se ajunge la încălcarea efectelor obligatorii ale deciziilor CCR, regăsite în art. 147 din Constituția României.

Astfel, făcând abstracție de Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin aplicarea normei juridice de drept penal – sancționată prin cele două decizii ale CCR – se încalcă însăși  statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene invocată în cauză, potrivit cu care „instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale ale acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene”.

În ceea ce privește standardul de protecție privind aplicarea cu caracter retroactiv a legii penale mai favorabile, trebuie precizat că acest principiu – despre care este acreditată ideea că este doar în țara noastră – este un principiu de drept recunoscut chiar la nivel european.

Astfel, prin Hotărârea CJUE din 06 octombrie 2016 pronunțată în cauza C-218/15, aceeași instanță europeană care analizează conformitatea dispozițiilor naționale cu dreptul Uniunii Europene arată că „Principiul retroactivității legii penale mai favorabile, astfel cum a fost consacrat la articolul 49 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, face parte din dreptul primar al Uniunii. Chiar anterior intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care a conferit cartei aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor, s‑a statuat că acest principiu decurge din tradițiile constituționale comune ale statelor membre și, în consecință, trebuie să fie considerat ca făcând parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii pe care instanța națională trebuie să le respecte atunci când aplică dreptul național.”

Prioritar oricărei analize, se impune a fi precizat că, prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, au fost analizate de către instanța de contencios constituțional prevederile naționale care reglementează aplicarea legii penale în timp.

Prin această Decizie s-a arătat că „principiul activităţii legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalităţii, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art. 1 alin. (5) că "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".” și că „De la această regulă sunt admise două excepţii, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii. Aceste excepţii se aplică în situaţiile de tranziţie determinate de succesiunea legilor penale, atunci când o infracţiune este săvârşită sub imperiul legii penale anterioare însă făptuitorul este urmărit penal, judecat ori execută pedeapsa sub imperiul noii legi penale.”

Preluând din argumentația oferită chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, CCR reține că „În mod logic, principiul aplicării retroactive a celei mai favorabile legi penale este corolarul principiului neretroactivităţii legii penale mai severe. Dacă o lege penală mai severă nu se poate aplica în cazul actelor săvârşite înainte de intrarea sa în vigoare, atunci o lege penală mai favorabilă trebuie să se aplice actelor comise anterior, dar judecate ulterior intrării sale în vigoare. Dacă legea penală mai severă ar continua să producă efecte după ce a fost înlocuită cu o lege penală mai favorabilă, ar fi încălcat principiul separării puterilor în măsura în care instanţele ar continua să aplice legea penală mai severă, deşi legiuitorul a modificat evaluarea sa privind gradul de gravitate a comportamentului şi gradul corespunzător de severitate a pedepselor aplicabile.[...] Curtea a adoptat o poziţie clară privind definiţia lex mitior cu scopul aplicării unor legi penale succesive: lex mitior este legea cea mai favorabilă acuzatului, ţinând seama de situaţia acestuia, de natura infracţiunii şi de circumstanţele în care a săvârşit-o. Acest lucru înseamnă că art. 7 paragraful 1 din Convenţie presupune o comparaţie in concreto a legilor penale aplicabile cauzei acuzatului, inclusiv legea în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii (vechea lege) şi cea în vigoare la momentul judecării (noua lege) [...]. Hotărârea Scoppola nr. 2 arată că lex mitior trebuie să fie stabilită in concreto, adică judecătorul trebuie să confrunte fiecare lege penală aplicabilă (cea veche şi cea nouă) cu faptele specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui să fie pedeapsa în cazul în care se aplică fie legea veche, fie cea nouă. După stabilirea pedepselor care rezultă din legile aplicabile şi în lumina faptelor cauzei, trebuie să se aplice legea care este efectiv cea mai favorabilă acuzatului."”

Astfel, principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile este consacrat însăși în Dreptul Uniunii, Jurisprudența CJUE și a CEDO iar standardul de protecție oferit de legislația națională este același.

Pe cale de consecință, aplicarea cu caracter retroactiv a normei penale care este mai favorabilă acuzatului nu reprezintă altceva decât un efect al aplicării principiului legalității incriminării și o respectare a principiului separației puterilor în stat.

În măsura în care instanța națională înțelege să anuleze efectele celor două decizii ale CCR nr. 297/2018 și 358/2022, alegând să aplice un text de lege declarat neconstituțional, această conduită nu face decât să încalce principul separației puterilor în stat, aspect arătat deja prin Decizia nr. 358/2022 de către instanța de contencios constituțional : „Astfel, lipsa de intervenţie a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi, implicit, aplicarea legii penale prin analogie. Or, Curtea a statuat constant, în jurisprudenţa sa, că prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc că "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării", iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale (Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). Totodată, Curtea a statuat că a permite celui care interpretează şi aplică legea penală, în absenţa unei norme exprese, să stabilească el însuşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevăd şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.”

Concluzionând, dând eficiență chiar principiilor de drept reglementate la nivel european – cu referire la principiul legalității incriminării, principiul aplicării legii penale mai favorabile și, nu în ultim rând, asigurarea drepturilor legitime ale acuzatului – aplicarea Deciziilor CCR nr. 297/2018 și 358/2022 presupune aplicarea codului penal – forma în vigoare în perioada 26 aprilie 2018 – 30 mai 2022 - , în mod global, ca lege penală mai favorabilă pentru cauzele nedefinitiv soluționate înainte de prima decizie a Curții Constituționale.