Desi Curtea de Justitie a Uniunii Europene ne-a obisnuit in ultima vreme cu hotarari scandaloase, prin care a instigat la nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale a Romaniei, de data aceasta CJUE s-a pronuntat intr-un sens folositor pentru romani. Mai precis, pentru romanii cu domiciliul in strainatate.

Joi, 22 februarie 2024, instanta de la Luxembourg a stabilit ca legislatia unui stat-membru din Uniunea Europeana nu trebuie sa impiedice cetatenii acelei tari cu domiciliul in alt stat-membru UE de a dobandi carti de identitate cu valoare de calatorie in UE. Hotararea a fost pronuntata in cauza nr. C-491/21, in care petent este avocatul Corneliu-Liviu Popescu (foto), din barourile Bucuresti si Paris.

Cum s-a ajuns aici

Totul a inceput in 17 septembrie 2017, cand maestrul Popescu a cerut ca Evidenta Populatei sa-i emita o carte de identitate (clasica sau electronica), astfel incat, in baza ei, sa poata calatori in strainatate – in special intre Romania si Franta, tari in care avocatul isi desfasoara activitatea. Avocatul – care are domiciliul doar in Franta, dar nu si in Romania – se lovise de o problema cat se poate de concreta: timp de 12 zile, fusese impiedicat a se intoarce din Romania in Franta, din cauza ca in acea perioada avea pasaportul depus la ambasada unei tari non-membre UE, pentru obtinerea vizei. In rastimp, Liviu Popescu nu detinuse niciun alt document de identitate care sa-i permita calatoria in Franta.

Lovindu-se de refuzul Directiei de Evidenta a Populatiei, Corneliu-Liviu Popescu s-a adresat instantei.

La 28 martie 2018, prin sentinta nr. 1502/2018 din dosarul nr. 9625/2/2017, judecatoarea Cristina Petrovici de la Curtea de Apel Bucuresti i-a respins actiunea:

„Respinge actiunea reclamantului, ca neintemeiata.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal. Pronuntata in sedinta publica, azi, 28.03.2018”.

La 11 mai 2021, magistratele Luiza-Maria Paun, Andreea Marchidan si Denisa-Angelica Stanisor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au suspendat procesul, admitand cererea avocatului de sesizare a CJUE cu intrebarea de mai jos:

„Admite cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene formulata de recurentul-reclamant Popescu Corneliu Liviu.

In temeiul art. 267 TFUE, sesizeaza Curtea de Justitie a Uniunii Europene cu urmatoarea intrebare preliminara:

'Art. 26 alin. 2 din TFUE, art. 20, 21 alin. 1 si art. 45 alin. 1 din Carta drepturilor fundamentale a UE si art. 4, 5 si 6 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 si de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE si 93/96/CEE se interpreteaza in sensul ca se opun unei reglementari nationale, care nu permite eliberarea unei carti de identitate cu valoare de document de calatorie in interiorul Uniunii Europene cetateanului unui stat membru, ca urmare a faptului ca acesta si-a stabilit domiciliul in alt stat membru?'

In temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedura civila, suspenda judecarea recursului formulat de reclamantul Popescu Corneliu Liviu impotriva Sentintei civile nr. 1502 din 28 martie 2018 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal pana la pronuntarea de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene a hotararii preliminare.

Definitiva. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. 2 din Codul de procedura civila, astazi, 11 mai 2021”.

La randul ei, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit, in hotararea pronuntata joi, 22 februarie 2024, ca nu exista niciun motiv pentru care sa persiste discriminarea intre cetatenii aceleiasi tari. Altfel spus: potrivit CJUE, orice stat-membru al Uniunii Europene ar trebui sa le elibereze propriilor cetateni acte de identitate cu valoare de calatorie in UE, chiar daca acestia au domiciliul intr-o tara straina, dar aflata in interiorul Uniunii.

Iata minuta CJUE:

„Articolul 21 TFUE si articolul 45 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborate cu articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 si de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE si 93/96/CEE,

trebuie interpretate in sensul ca

se opun unei legislatii a unui stat membru in temeiul careia unui cetatean al Uniunii Europene, resortisant al acestui stat membru care si-a exercitat dreptul la libera circulatie si sedere in alt stat membru, i se refuza eliberarea unei carti de identitate cu valoare de document de calatorie in interiorul Uniunii Europene pentru singurul motiv ca si-a stabilit domiciliul pe teritoriul acestui alt stat membru”.

Prezentam principalul pasaj din motivarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene:

„Cu privire la intrebarea preliminara

23 Potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, in cadrul procedurii de cooperare intre instantele nationale si Curte instituite la articolul 267 TFUE, este de competenta acesteia din urma sa ofere instantei nationale un raspuns util care sa ii permita sa solutioneze litigiul cu care este sesizata. Din aceasta perspectiva, Curtea poate fi pusa in situatia de a lua in considerare norme de drept al Uniunii la care instanta nationala nu a facut referire in enuntul intrebarii sale. Astfel, imprejurarea ca, pe plan formal, o instanta nationala a formulat o intrebare preliminara facand trimitere la anumite dispozitii ale dreptului Uniunii nu impiedica Curtea sa furnizeze acestei instante toate elementele de interpretare ce pot fi utile pentru solutionarea cauzei cu care este sesizata, indiferent daca ea s-a referit sau nu la acestea in enuntul intrebarilor sale. In aceasta privinta, revine Curtii sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanta nationala, in special din motivarea deciziei de trimitere, elementele de drept al Uniunii care necesita o interpretare, avand in vedere obiectul litigiului (Hotararea din 5 decembrie 2023, Nordic Info, C-128/22, EU:C:2023:951, punctul 99 si jurisprudenta citata).

24 In speta, este cert ca situatia reclamantului din litigiul principal intra in domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, in special al normelor care reglementeaza exercitarea dreptului la libera circulatie si sedere al cetatenilor Uniunii.

25 In aceasta privinta, trebuie amintit ca articolul 20 TFUE confera oricarei persoane care detine cetatenia unui stat membru statutul de cetatean al Uniunii, care, potrivit unei jurisprudente constante, are vocatia de a fi statutul fundamental al resortisantilor statelor membre (Hotararea din 9 iunie 2022, Préfet du Gers si Institut national de la statistique et des études économiques, C-673/20, EU:C:2022:449, punctul 49, precum si jurisprudenta citata).

26 In plus, un resortisant al unui stat membru care, in calitatea sa de cetatean al Uniunii, si-a exercitat libertatea de circulatie si de sedere intr-un alt stat membru decat statul sau membru de origine se poate prevala de drepturile aferente acestei calitati, in special de cele prevazute la articolul 21 alineatul (1) TFUE, inclusiv, daca este cazul, fata de statul sau membru de origine (Hotararea din 14 decembrie 2021, Stolichna obshtina, rayon „Pancharevo”, C-490/20, EU:C:2021:1008, punctul 42 si jurisprudenta citata).

27 Reclamantul din litigiul principal se poate prevala, asadar, de drepturile conferite de dispozitiile mentionate, sub rezerva, conform articolului 21 alineatul (1) TFUE, a limitarilor si conditiilor prevazute de tratate si de dispozitiile adoptate in vederea aplicarii acestora. Asemenea limitari si conditii sunt prevazute de Directiva 2004/38, care are ca obiect in special stabilirea conditiilor de exercitare a acestor drepturi, precum si a restrangerilor acestora.

28 In aceste conditii, fara a fi necesara pronuntarea cu privire la interpretarea articolului 26 TFUE, a articolului 20 si a articolului 21 alineatul (1) din carta, precum si a articolelor 5 si 6 din Directiva 2004/38, trebuie sa se considere ca instanta de trimitere solicita in esenta sa se stabileasca daca articolul 21 TFUE si articolul 45 alineatul (1) din carta coroborate cu articolul 4 din Directiva 2004/38 trebuie interpretate in sensul ca se opun unei legislatii a unui stat membru in temeiul careia unui cetatean al Uniunii, resortisant al acestui stat membru care si-a exercitat dreptul la libera circulatie si sedere in alt stat membru, i se refuza eliberarea unei carti de identitate cu valoare de document de calatorie in interiorul Uniunii pentru singurul motiv ca si-a stabilit domiciliul pe teritoriul acestui alt stat membru.

29 Cu titlu introductiv, trebuie amintit ca din dosarul de care dispune Curtea reiese ca reclamantul din litigiul principal are domiciliul in Franta din anul 2014 si ca isi desfasoara activitatile profesionale ca avocat atat in Franta, cat si in Romania. Autoritatile romane i-au eliberat un pasaport simplu electronic in care se mentioneaza faptul ca el are domiciliul in acest prim stat membru, precum si o carte de identitate provizorie.

30 Aceasta din urma nu constituie un document de calatorie. Ea este eliberata resortisantilor romani cu domiciliul intr-un alt stat membru care au resedinta temporara in Romania si trebuie reinnoita in fiecare an. Reclamantul din litigiul principal a solicitat Directiei pentru Evidenta Persoanelor eliberarea unei carti de identitate, simple sau electronice, care constituie un document de calatorie ce i-ar fi permis sa se deplaseze in Franta. Aceasta cerere a fost respinsa in esenta pentru motivul ca legislatia mentionata nu ar prevedea o astfel de eliberare in cazul detinerii domiciliului in strainatate, ceea ce de altfel nu ar fi contrar dreptului Uniunii.

31 Din dosarul de care dispune Curtea reiese ca toti resortisantii romani, indiferent unde au domiciliul, au dreptul de a li se elibera un pasaport in temeiul articolului 6 alineatul (1) literele f) si g), precum si al articolului 34 alineatele (1) si (2) din Legea privind regimul liberei circulatii. In plus, incepand cu varsta de paisprezece de ani, cetatenii romani cu domiciliul in Romania au dreptul sa li se elibereze fie o carte de identitate simpla, fie o carte de identitate electronica cu valoare de document de calatorie, in temeiul articolului 12 alineatele (1) si (3) din OUG nr. 97/2005 coroborat cu articolul 61 alineatul (1) din Legea privind regimul liberei circulatii.

32 In schimb, resortisantii romani cu domiciliul in alt stat membru nu au dreptul de a obtine aceste carti de identitate. In aceasta privinta, instanta de trimitere precizeaza ca astfel de resortisanti au obligatia, in temeiul articolului 34 alineatul (6) din Legea privind regimul liberei circulatii, atunci cand li se elibereaza un pasaport in care se mentioneaza statul membru in care au domiciliul, sa restituie documentul de identitate care are valoare de document de calatorie si care atesta existenta unui domiciliu in Romania. Cu toate acestea, in cazul in care se afla temporar in acest stat membru, li se elibereaza o carte de identitate provizorie, care, in temeiul articolului 12 alineatul (3) din OUG nr. 97/2005 coroborat cu articolul 13 alineatul (2) din aceasta, nu are valoare de document de calatorie.

33 Rezulta ca legislatia romana in materie de eliberare a documentelor de calatorie stabileste o diferenta de tratament intre cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, inclusiv in alt stat membru, si cei care au domiciliul in Romania, acestora din urma putandu-li-se elibera unul sau doua documente de calatorie care sa le permita sa se deplaseze in interiorul Uniunii, si anume o carte de identitate si un pasaport, in timp ce primilor li se poate elibera numai un pasaport ca document de calatorie.

34 Prin urmare, trebuie sa se stabileasca daca o asemenea diferenta de tratament este contrara articolului 21 TFUE, articolului 45 alineatul (1) din carta, precum si articolului 4 alineatul (3) din Directiva 2004/38.

35 Pentru a permite resortisantilor lor sa isi exercite dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre, articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2004/38 impune statelor membre ca, hotarand in conformitate cu legislatia proprie, sa elibereze sau sa reinnoiasca cetatenilor lor cartile de identitate sau pasapoartele care le atesta cetatenia.

36 Dupa cum arata domnul avocat general la punctul 35 din concluzii, reiese cu claritate din modul de redactare a acestei dispozitii si in special din alegerea efectuata de legiuitorul Uniunii de a utiliza conjunctia coordonatoare disjunctiva 'sau' ca dispozitia mentionata lasa la latitudinea statelor membre alegerea tipului de document de calatorie, si anume o carte de identitate sau un pasaport, pe care sunt obligate sa le elibereze propriilor resortisanti.

37 Cu toate acestea, trebuie amintit ca Directiva 2004/38 urmareste, astfel cum rezulta din considerentele (1)-(4) ale acesteia, sa faciliteze exercitarea dreptului fundamental si individual la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre – care este conferit in mod direct cetatenilor Uniunii prin articolul 21 alineatul (1) TFUE – si ca ea are printre altele ca obiect sa consolideze acest drept (Hotararea din 11 aprilie 2019, Tarola, C-483/17, EU:C:2019:309, punctul 23 si jurisprudenta citata).

38 In plus, desi in stadiul actual al dreptului Uniunii eliberarea cartilor de identitate este de competenta statelor membre, trebuie amintit totusi ca ele trebuie sa exercite aceasta competenta cu respectarea dreptului Uniunii si in special a dispozitiilor tratatului referitoare la libertatea de circulatie si de sedere pe teritoriul lor, astfel cum este conferita oricarui cetatean al Uniunii prin articolul 21 alineatul (1) TFUE [a se vedea in acest sens Hotararea din 6 octombrie 2021, A (Trecerea frontierelor cu o nava de agrement), C-35/20, EU:C:2021:813, punctele 53 si 57].

39 Prin urmare, desi este adevarat ca, dupa cum arata domnul avocat general la punctul 40 din concluzii, articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2004/38 nu impune statelor membre sa elibereze resortisantilor lor doua documente de identitate care sa aiba valoare de documente de calatorie, lasand, dimpotriva, statelor respective alegerea de a le elibera acestora fie o carte de identitate, fie un pasaport, aceasta dispozitie, interpretata in lumina articolului 21 TFUE, nu poate totusi sa permita statelor membre sa faca aceasta alegere tratandu-i mai putin favorabil pe resortisantii lor care si-au exercitat dreptul la libera circulatie si sedere in cadrul Uniunii si restrangand acest drept fara o justificare intemeiata pe consideratii obiective de interes general.

40 In acest context, trebuie constatat ca, in speta, resortisantii romani care au resedinta in alte state membre si care doresc sa obtina atat un pasaport, cat si o carte de identitate (simpla sau electronica) trebuie sa isi fi stabilit domiciliul in Romania. In aceasta privinta, din decizia de trimitere reiese ca dovada adresei de domiciliu se poate face, printre altele, cu un act de proprietate, un contract de locatiune sau o declaratie de primire in spatiu, ceea ce inseamna ca astfel de resortisanti trebuie sa fie proprietari, locatari sau persoane gazduite intr-o locuinta din Romania. Or, o asemenea cerinta determina un tratament mai putin favorabil al resortisantilor mentionati ca urmare a exercitarii dreptului la libera circulatie, intrucat acestia trebuie sa pastreze astfel un domiciliu in Romania pentru a putea obtine doua documente de calatorie, conditie pe care resortisantii romani care nu au exercitat acest drept o indeplinesc mai usor.

41 In aceasta privinta, trebuie amintit ca, potrivit jurisprudentei constante a Curtii, o reglementare nationala care dezavantajeaza anumiti resortisanti nationali pentru simplul motiv ca si-au exercitat libertatea de circulatie si de sedere intr-un alt stat membru constituie o restrictie privind libertatile recunoscute oricarui cetatean al Uniunii prin articolul 21 alineatul (1) TFUE (Hotararea din 19 noiembrie 2020, ZW, C-454/19, EU:C:2020:947, punctul 30 si jurisprudenta citata).

42 In plus, Curtea a statuat deja ca facilitatile oferite de tratat in materie de circulatie a cetatenilor Uniunii nu ar putea produce efecte depline daca un resortisant al unui stat membru ar putea fi descurajat sa le exercite ca urmare a obstacolelor ridicate in calea sederii sale in alt stat membru in temeiul unei reglementari din statul sau membru de origine care il sanctioneaza pentru simplul fapt ca a exercitat aceste facilitati [Hotararea din 25 iulie 2018, A (Ajutor pentru o persoana cu handicap), C-679/16, EU:C:2018:601, punctul 61 si jurisprudenta citata].

43 In speta, trebuie aratat ca, prin refuzul de a-i elibera reclamantului din litigiul principal o carte de identitate cu valoare de document de calatorie pentru singurul motiv ca si-a stabilit domiciliul in alt stat membru, si anume in Franta, legislatia in discutie in litigiul principal poate descuraja resortisantii romani care se afla intr-o situatie precum cea a acestui reclamant sa isi exercite dreptul la libera circulatie si sedere in cadrul Uniunii.

44 Astfel cum arata in esenta domnul avocat general la punctul 55 din concluzii, contrar celor sustinute de guvernul roman, chiar daca resortisantii romani cu domiciliul in alt stat membru sunt titulari ai unui pasaport, exercitarea dreptului lor la libera circulatie poate fi impiedicata de legislatia in discutie in litigiul principal.

45 In aceasta privinta, din dosarul de care dispune Curtea, precum si din raspunsurile la intrebarile adresate in sedinta reiese ca reclamantul din litigiul principal nu a putut sa se deplaseze in Franta timp de 12 zile, intrucat nu dispunea de o carte de identitate care sa aiba valoare de document de calatorie, in conditiile in care pasaportul sau se afla la ambasada unei tari terte la Bucuresti (Romania) pentru obtinerea unei vize. Or, intr-un asemenea caz, un resortisant roman cu domiciliul in Romania ar fi putut sa se deplaseze in alt stat membru cu cartea sa de identitate. Guvernul roman arata in aceasta privinta ca, intr-o situatie precum cea evocata de reclamantul din litigiul principal, se elibereaza un pasaport temporar in termen de trei zile lucratoare de la data depunerii unei cereri in acest sens. Un astfel de document ar avea menirea ca, in circumstante precum cele in discutie in litigiul principal, sa i se poata asigura cu celeritate si neingradit cetateanului roman, indiferent de domiciliul sau, exercitarea dreptului la libera circulatie. Cu toate acestea, reclamantul din litigiul principal a sustinut in sedinta ca in perioadele de mare aglomeratie este necesara o perioada de o luna pentru a obtine o programare si pentru a putea depune o cerere de pasaport temporar.

46 In orice caz, rezulta ca cetatenii romani aflati intr-o situatie precum cea a reclamantului din litigiul principal trebuie sa suporte sarcini administrative mai impovaratoare decat cetatenii romani cu domiciliul in Romania in ceea ce priveste procedura de eliberare a cartilor de identitate si/sau a pasapoartelor, ceea ce creeaza obstacole in calea dreptului lor la libera circulatie si sedere in cadrul Uniunii.

47 In acest context, trebuie subliniat de asemenea ca, dupa cum sustine Comisia Europeana, cetatenii Uniunii care exercita acest drept au in general interese in diferite state membre si, prin urmare, prezinta un anumit grad de mobilitate intre acestea. Este, asadar, probabil ca aceste persoane sa aiba nevoie in orice moment de un document de calatorie valabil, astfel incat detinerea unui al doilea document de aceasta natura se poate dovedi necesara sau chiar indispensabila pentru ele.

48 Rezulta din cele ce preceda ca legislatia in discutie in litigiul principal constituie o restrangere a dreptului la libera circulatie si sedere prevazut la articolul 21 alineatul (1) TFUE.

49 In ceea ce priveste articolul 45 din carta, trebuie amintit ca acesta garanteaza la alineatul (1) dreptul oricarui cetatean al Uniunii de circulatie si de sedere libera pe teritoriul statelor membre, drept care, potrivit Explicatiilor cu privire la Carta drepturilor fundamentale (JO 2007, C 303, p. 17), corespunde celui garantat de articolul 20 alineatul (2) primul paragraf litera (a) TFUE si se exercita, in conformitate cu articolul 20 alineatul (2) al doilea paragraf TFUE si cu articolul 52 alineatul (2) din carta, in conditiile si limitele stabilite prin tratate si prin masurile adoptate in temeiul acestora.

50 In aceasta privinta, trebuie sa se constate ca reiese din jurisprudenta Curtii ca o masura nationala care este de natura sa impiedice exercitarea liberei circulatii a persoanelor nu poate fi justificata decat daca aceasta masura este conforma cu drepturile fundamentale care sunt garantate de carta si a caror respectare este asigurata de Curte (Hotararea din 21 iunie 2022, Ligue des droits humains, C-817/19, EU:C:2022:491, punctul 281 si jurisprudenta citata). Prin urmare, orice restrangere a drepturilor prevazute la articolul 21 alineatul (1) TFUE ar contraveni in mod necesar articolului 45 alineatul (1) din carta, in masura in care dreptul oricarui resortisant al Uniunii la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre, prevazut de carta, reflecta dreptul conferit prin articolul 21 alineatul (1) TFUE (a se vedea in acest sens Hotararea din 21 iunie 2022, Ligue des droits humains, C-817/19, EU:C:2022:491, punctul 275).

51 Intrucat o restrangere a dreptului prevazut la articolul 21 alineatul (1) TFUE a fost deja constatata la punctul 48 din prezenta hotarare, o astfel de restrangere trebuie sa fie constatata si in ceea ce priveste dreptul garantat de articolul 45 alineatul (1) din carta.

52 O restrangere precum cea mentionata la punctul 48 din prezenta hotarare nu poate fi justificata in raport cu dreptul Uniunii decat daca este intemeiata pe motive obiective de interes general independente de cetatenia persoanelor in cauza si daca este proportionala cu obiectivul urmarit in mod legitim de dreptul national. Din jurisprudenta Curtii, reiese ca o masura este proportionala atunci cand, fiind apta pentru realizarea obiectivului urmarit, nu depaseste ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia [Hotararea din 25 iulie 2018, A (Ajutor pentru o persoana cu handicap), C-679/16, EU:C:2018:601, punctul 67 si jurisprudenta citata].

53 Or, instanta de trimitere nu a identificat o consideratie obiectiva de interes general care sa poata justifica legislatia in discutie in litigiul principal.

54 In schimb, guvernul roman, atat in observatiile sale scrise, cat si in sedinta, a aratat ca faptul de a refuza eliberarea unei carti de identitate nationale cu valoare de document de calatorie resortisantilor romani cu domiciliul in alt stat membru este justificat in special de imposibilitatea de a inscrie pe aceasta adresa de domiciliu a resortisantilor respectivi in afara Romaniei.

55 In aceasta privinta, guvernul mentionat arata mai intai ca, in temeiul articolului 91 alineatul (1) din Codul civil, dovada domiciliului si a resedintei se face cu mentiunile cuprinse in cartea de identitate, care serveste, asadar, in principal la dovedirea acestui element intrinsec al identitatii resortisantilor romani, pentru ca acestia din urma sa isi poata exercita drepturile si sa isi indeplineasca obligatiile in special in materie civila sau administrativa. Guvernul mentionat subliniaza in continuare ca indicarea adresei de domiciliu in cartea de identitate este, prin urmare, de natura sa sporeasca eficienta identificarii acestor resortisanti si sa previna prelucrarea excesiva a datelor cu caracter personal ale resortisantilor respectivi. In sfarsit, acesta precizeaza ca, chiar daca adresa de domiciliu a resortisantilor romani in alt stat membru ar fi indicata pe cartile lor de identitate, autoritatile romane nu si-ar putea asuma responsabilitatea de a atesta realitatea acesteia, intrucat, dincolo de lipsa de competenta in aceasta privinta, ele nu ar avea mijloacele de a verifica adresa respectiva fara ca o astfel de verificare sa se transforme intr-o sarcina administrativa disproportionata sau chiar imposibila.

56 Este necesar sa se constate ca argumentele invocate de guvernul roman nu permit sa se considere ca reglementarea nationala in discutie in litigiul principal este intemeiata pe consideratii obiective de interes general, in sensul jurisprudentei Curtii citate la punctul 52 din prezenta hotarare.

57 In ceea ce priveste valoarea probatorie a informatiilor privind adresa de domiciliu, indicata pe cartea de identitate, guvernul roman nu a demonstrat legatura dintre indicarea unei astfel de adrese pe acest document, informatie care este, fara indoiala, utila administratiei, si obligatia de a refuza eliberarea unei carti de identitate resortisantilor romani cu domiciliul in alt stat membru.

58 In plus, este suficient sa se constate ca, potrivit jurisprudentei constante a Curtii, consideratii de ordin administrativ nu pot justifica derogarea de catre un stat membru de la dispozitiile dreptului Uniunii si cu atat mai putin in cazul in care derogarea in cauza are ca rezultat restrangerea sau chiar excluderea exercitarii uneia dintre libertatile fundamentale garantate de tratat (a se vedea in acest sens Hotararea din 23 noiembrie 1999, Arblade si altii, C-369/96 si C-376/96, EU:C:1999:575, punctul 37). Prin urmare, nici eficacitatea identificarii si a controlului adresei de domiciliu a resortisantilor romani cu domiciliul in alt stat membru nu constituie o consideratie obiectiva de interes general care sa poata justifica o legislatie precum cea in discutie in litigiul principal.

59 Aceasta consideratie nu este infirmata de jurisprudenta potrivit careia statelor membre nu li se poate refuza posibilitatea de a realiza obiective legitime prin adoptarea unor norme care sunt usor de administrat si de controlat de autoritatile competente (Hotararea din 24 februarie 2015, Sopora, C-512/13, EU:C:2015:108, punctul 33 si jurisprudenta citata), invocata de guvernul roman. Astfel, o asemenea consideratie presupune existenta unui obiectiv legitim, care nu a putut fi demonstrata de guvernul roman in speta.

60 Din aceste consideratii rezulta ca o legislatie precum cea in discutie in litigiul principal constituie o restrangere a libertatii de circulatie si de sedere in cadrul Uniunii, in sensul articolului 4 alineatul (3) din Directiva 2004/38, citit in lumina articolului 21 alineatul (1) TFUE si a articolului 45 alineatul (1) din carta, in ceea ce ii priveste pe resortisantii romani cu domiciliul in alt stat membru, care nu poate fi justificata nici de necesitatea de a conferi valoare probatorie adresei de domiciliu indicate pe cartea de identitate, nici de eficacitatea identificarii si a controlului acestei adrese de catre administratia nationala competenta.

61 Rezulta din tot ceea ce preceda ca articolul 21 TFUE si articolul 45 alineatul (1) din carta coroborate cu articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2004/38 trebuie interpretate in sensul ca se opun unei legislatii a unui stat membru in temeiul careia unui cetatean al Uniunii, resortisant al acestui stat membru care si-a exercitat dreptul la libera circulatie si sedere in alt stat membru, i se refuza eliberarea unei carti de identitate cu valoare de document de calatorie in interiorul Uniunii pentru singurul motiv ca si-a stabilit domiciliul pe teritoriul acestui alt stat membru”.

* Cititi aici intreaga hotarare CJUE