Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a publicat luni, 24 iulie 2023, hotararea privind aplicarea deciziilor CCR si ICCJ pe prescriptie. Cum era de asteptat, CJUE si-a insusit in mare concluziile Avocatului General, stabilind ca instantele nu pot ignora deciziile CCR pe prescriptie care duc la inchiderea unui numar mare de procese, inclusiv cu infractiuni de frauda care aduce atingere intereselor financiare ale UE.

Singura posibilitate in care deciziile CCR pot fi ignorate sunt cele care privesc crearea unui risc de impunitate strict pentru cazurile care aduc atingere intereselor financiare ale UE si inchiderea unui numar mare de procese cu acest obiect. Deci nu vorbim despre alte infractiuni. De altfel, la paragraful 65 din decizia CJUE se si mentioneaza ca litigiul aflat spre solutionare nu priveste cauze de coruptie: “Pe de alta parte, in masura in care, potrivit informatiilor aduse la cunostinta Curtii, faptele in discutie in litigiul principal nu constituie fapte de corupție, este evident ca nici interpretarea Deciziei 2006/928 nu este relevanta pentru raspunsul care trebuie dat la prima si la a doua intrebare preliminara”.

Iata fragmente din motivarea CJUE (atasata integral la finalul articolului):

“Cu privire la obligatiile ce revin instantelor nationale

95 Rezulta dintr-o jurisprudenta constanta ca principiul suprematiei dreptului Uniunii impune instantei nationale insarcinate cu aplicarea, in cadrul competentei proprii, a dispozitiilor dreptului Uniunii obligatia, in cazul in care nu poate sa procedeze la o interpretare a reglementarii nationale care sa fie conforma cu cerintele dreptului Uniunii, de a asigura efectul deplin al cerintelor acestui drept in litigiul cu care este sesizata, lasand neaplicata, daca este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practica nationala, chiar si ulterioara, care este contrara unei dispozitii de drept al Uniunii care are efect direct, fara a trebui sa solicite sau sa astepte eliminarea prealabila a acestei reglementari sau practici nationale pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional [Hotararea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, EU:C:1978:49, punctul 24, Hotararea din 24 iunie 2019, Popławski, C-573/17, EU:C:2019:530, punctele 61 si 62, precum si Hotararea din 22 februarie 2022, RS (Efectul deciziilor unei curti constitutionale), C-430/21, EU:C:2022:99, punctul 53].

96 In speta, articolul 325 alineatul (1) TFUE si articolul 2 alineatul (1) din Conventia PIF sunt formulate in termeni clari si precisi si nu sunt insotite de nicio conditie, astfel incat ele au efect direct (a se vedea in acest sens Hotararea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion si altii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19, EU:C:2021:1034, punctul 253, precum si jurisprudenta citata).

97 In consecinta, revine, in principiu, instantelor nationale sarcina de a da efect deplin obligatiilor care decurg din articolul 325 alineatul (1) TFUE si din articolul 2 alineatul (1) din Conventia PIF, precum si de a lasa neaplicate dispozitiile interne care, in cadrul unei proceduri care priveste fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, impiedica aplicarea unor sanctiuni efective si disuasive pentru a combate astfel de infractiuni (a se vedea in acest sens Hotararea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion si altii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19, EU:C:2021:1034, punctul 194, precum si jurisprudenta citata).

98 Rezulta prin urmare ca, in principiu, instantele nationale sunt obligate, in conformitate cu acest articol 325 alineatul (1) si cu acest articol 2 alineatul (1), sa lase neaplicate Deciziile nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curtii Constitutionale, din care rezulta ca, in perioada cuprinsa intre 25 iunie 2018, data publicarii acestei Decizii nr. 297/2018, si 30 mai 2022, data intrarii in vigoare a OUG nr. 71/2022, dreptul roman nu prevedea nicio cauza de intrerupere a termenului de prescriptie a raspunderii penale, in masura in care aceste decizii au efectul de a conduce la prescrierea raspunderii penale intr-un numar mare de cazuri de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii si, prin urmare, asa cum s-a constatat la punctul 91 din prezenta hotarare, de a crea un risc sistemic de impunitate pentru astfel de infractiuni.

99 De asemenea, instantele nationale sunt obligate, in principiu, in conformitate cu aceste dispozitii, sa lase neaplicata Decizia nr. 67/2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in masura in care aceasta decizie permite invocarea prescriptiei raspunderii penale, in temeiul efectelor Deciziilor nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curtii Constitutionale, ca lege penala mai favorabila (lex mitior), in cazuri de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii si, prin urmare, amplifica riscul sistemic de impunitate pentru astfel de infractiuni.

100 Cu toate acestea, mai este necesar sa se verifice daca obligatia de a lasa neaplicate asemenea decizii contravine, intr-o situatie precum cea in discutie in litigiul principal, protectiei drepturilor fundamentale.

101 In aceasta privinta, trebuie amintit in primul rand ca, dupa cum rezulta dintr-o jurisprudenta consacrata, obligatia de a garanta o colectare eficienta a resurselor Uniunii nu scuteste instantele nationale de necesitatea de a respecta drepturile fundamentale garantate de carta si principiile generale ale dreptului Uniunii, din moment ce procedurile penale deschise pentru infractiuni in materie de TVA constituie o punere in aplicare a dreptului Uniunii, in sensul articolului 51 alineatul (1) din carta (Hotararea din 17 ianuarie 2019, Dzivev si altii, C-310/16, EU:C:2019:30, punctul 33, precum si, in acest sens, Hotararea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion si altii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19, EU:C:2021:1034, punctul 204).

102 In speta, din explicatiile furnizate de instanta de trimitere rezulta ca jurisprudenta nationala relevanta in cadrul litigiului principal, rezumata la punctele 23-32 din prezenta hotarare, este intemeiata pe doua principii distincte, si anume, pe de o parte, in ceea ce priveste Deciziile nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curtii Constitutionale, pe principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor, sub aspectul cerintelor acestuia referitoare la previzibilitatea si la precizia legii penale, precum si, pe de alta parte, in ceea ce priveste Decizia nr. 67/2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pe principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), inclusiv unor hotarari definitive de condamnare pronuntate dupa 25 iunie 2018.

103 In ordinea juridica a Uniunii, principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor si principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) sunt consacrate la articolul 49 alineatul (1) din carta.

104 In temeiul principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, dispozitiile penale trebuie, printre altele, sa asigure accesibilitatea si previzibilitatea in ceea ce priveste atat definitia infractiunii, cat si stabilirea pedepsei (a se vedea in acest sens Hotararea din 5 decembrie 2017, M. A. S. si M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 55, precum si Hotararea din 11 iunie 2020, Prokuratura Ála w Słupsku, C-634/18, EU:C:2020:455, punctul 48).

105 In plus, cerinta privind precizia legii aplicabile, care este inerenta acestui principiu, presupune ca legea sa defineasca in mod clar infractiunile si pedepsele pentru acestea. Aceasta conditie este indeplinita atunci cand justitiabilul poate sti, pornind de la textul dispozitiei pertinente si, la nevoie, cu ajutorul interpretarii care ii este data de instante, care sunt actiunile si omisiunile care angajeaza raspunderea sa penala (a se vedea in acest sens Hotararea din 5 decembrie 2017, M. A. S. si M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 56, precum si Hotararea din 11 iunie 2020, Prokuratura Ála w Słupsku, C-634/18, EU:C:2020:455, punctul 49).

106 In sfarsit, in conformitate cu articolul 49 alineatul (1) ultima teza din carta, principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) impune ca, in cazul in care, ulterior savarsirii infractiunii, legea prevede o pedeapsa mai usoara, sa se aplice aceasta din urma.

107 Mai intai, aplicarea acestui din urma principiu implica o succesiune de regimuri juridice in timp si se intemeiaza pe constatarea ca aceasta succesiune reflecta, in cadrul ordinii juridice in cauza, o schimbare de pozitie fie in ceea ce priveste calificarea penala a faptelor susceptibile sa constituie o infractiune, fie in ceea ce priveste pedeapsa care trebuie aplicata unei asemenea infractiuni (a se vedea in acest sens Hotararea din 7 august 2018, Clergeau si altii, C-115/17, EU:C:2018:651, punctul 33, precum si jurisprudenta citata).

108 In continuare, reiese din jurisprudenta Curtii ca normele care reglementeaza prescriptia in materie penala nu intra in domeniul de aplicare al articolului 49 alineatul (1) din carta (a se vedea in acest sens Hotararea din 8 septembrie 2015, Taricco si altii, C-105/14, EU:C:2015:555, punctele 54-57).

109 In consecinta, obligatia instantelor nationale de a lasa neaplicate Deciziile nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curtii Constitutionale, precum si Decizia nr. 67/2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu este de natura sa aduca atingere nici principiului previzibilitatii, preciziei si neretroactivitatii infractiunilor si pedepselor, nici principiului aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alineatul (1) din carta.

110 In al doilea rand, trebuie amintit ca, atunci cand, precum in speta, o instanta a unui stat membru este chemata sa controleze conformitatea cu drepturile fundamentale a unei dispozitii sau a unei masuri nationale care, intr-o situatie in care actiunea statelor membre nu este in intregime determinata de dreptul Uniunii, pune in aplicare acest drept in sensul articolului 51 alineatul (1) din carta, autoritatile si instantele nationale sunt libere sa aplice standarde nationale de protectie a drepturilor fundamentale, cu conditia ca aceasta aplicare sa nu compromita nivelul de protectie prevazut de carta, astfel cum a fost interpretata de Curte, si nici suprematia, unitatea si efectivitatea dreptului Uniunii (Hotararea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C-617/10, EU:C:2013:105, punctul 29, Hotararea din 5 decembrie 2017, M. A. S. si M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 47, precum si Hotararea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion si altii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19, EU:C:2021:1034, punctul 211).

111 In speta, potrivit explicatiilor furnizate de instanta de trimitere, Deciziile nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curtii Constitutionale, precum si Decizia nr. 67/2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie se intemeiaza pe premisa potrivit careia, in dreptul roman, normele privind intreruperea termenului de prescriptie a raspunderii penale sunt norme de drept penal material si, in consecinta, sunt supuse principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, precum si principiului aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate de Constitutia Romaniei. Prin urmare, aceste principii trebuie considerate standarde nationale de protectie a drepturilor fundamentale, in sensul punctului anterior.

112 Din cele expuse la punctele 108 si 109 din prezenta hotarare rezulta ca aceste standarde nationale de protectie a drepturilor fundamentale nu sunt de natura, in cauze precum cele in discutie in litigiul principal, sa compromita nivelul de protectie prevazut de carta, astfel cum a fost interpretata de Curte.

113 In aceasta privinta, este necesar sa se aminteasca importanta, atat in ordinea juridica a Uniunii, cat si in ordinile juridice nationale, pe care o prezinta principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor, care impune ca legea penala aplicabila sa fie previzibila, precisa si neretroactiva (a se vedea Hotararea din 5 decembrie 2017, M. A. S. si M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 51).

114 Aceste cerinte privind previzibilitatea, precizia si neretroactivitatea legii penale constituie o expresie specifica a principiului securitatii juridice. Astfel, acest principiu fundamental al dreptului Uniunii impune, pe de o parte, ca normele de drept sa fie clare si precise si, pe de alta parte, ca aplicarea lor sa fie previzibila pentru justitiabili, mai ales atunci cand ele pot produce consecinte defavorabile. Principiul mentionat constituie un element esential al statului de drept, care este identificat la articolul 2 TUE atat ca valoare fondatoare a Uniunii, cat si ca valoare comuna statelor membre (a se vedea in acest sens Hotararea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C:2017:236, punctele 161 si 162, precum si Hotararea din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul si Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, punctele 136 si 223).

115 In speta, trebuie sa se observe ca, atunci cand a statuat, intr-o prima etapa, ca legiuitorul roman a incalcat principiul constitutional al previzibilitatii si preciziei legii penale prin faptul ca a permis ca actele de procedura sa intrerupa termenul de prescriptie a raspunderii penale chiar daca aceste acte nu erau comunicate suspectului sau inculpatului, Curtea Constitutionala din Romania a aplicat un standard national de protectie a drepturilor fundamentale care vine in completarea protectiei impotriva arbitrariului in materie penala, astfel cum este asigurata de dreptul Uniunii, in temeiul principiului securitatii juridice. Ea a aplicat un astfel de standard national de protectie a drepturilor fundamentale si atunci cand, intr-o a doua etapa, a constatat in esenta ca lipsa unei interventii a legiuitorului roman pentru a inlocui dispozitia din Codul penal referitoare la intreruperea acestui termen declarata neconstitutionala a dat nastere unei noi situatii lipsite de claritate si de previzibilitate, cu incalcarea acestui principiu constitutional.

116 Avand in vedere tocmai importanta acestei protectii impotriva arbitrarului, atat in ordinea juridica a Uniunii, cat si in ordinile juridice ale statelor membre, Curtea a statuat in esenta, la punctele 58-62 din Hotararea din 5 decembrie 2017, M. A. S. si M. B. (C-42/17, EU:C:2017:936), ca un standard national de protectie care urmarea sa consacre cerintele de previzibilitate, de precizie si de neretroactivitate a legii penale, inclusiv a regimului de prescriptie referitor la infractiuni, se putea opune obligatiei care, in imprejurarile in discutie in cauza in care s-a pronuntat acea hotarare, revenea instantelor nationale in temeiul articolului 325 alineatele (1) si (2) TFUE de a lasa neaplicate dispozitiile nationale care reglementau prescriptia in materie penala, iar aceasta desi aplicarea acelor dispozitii nationale era de natura sa impiedice aplicarea unor sanctiuni penale efective si disuasive intr-un numar considerabil de cazuri de frauda grava care aducea atingere intereselor financiare ale Uniunii.

117 Era de asemenea relevant in aceasta privinta faptul ca regimul prescriptiei aplicabile infractiunilor care aduceau atingere intereselor financiare ale Uniunii, care era in discutie in acea cauza, nu facuse, la fel ca in prezenta cauza, obiectul unei armonizari complete, astfel cum s-a aratat la punctul 81 din prezenta hotarare.

118 Avand in vedere consideratiile care figureaza la punctele 113-117 din prezenta hotarare si asa cum a statuat Curtea si in Hotararea din 5 decembrie 2017, M. A. S. si M. B. (C-42/17, EU:C:2017:936), este necesar, prin urmare, sa se concluzioneze ca, in cadrul unei cauze precum cea in discutie in litigiul principal, instantele romane nu sunt obligate sa lase neaplicata jurisprudenta nationala mentionata la punctul 111 din prezenta hotarare, conform articolului 325 alineatul (1) TFUE si articolului 2 alineatul (1) din Conventia PIF, in pofida existentei unui risc sistemic de impunitate a unor infractiuni de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, in masura in care deciziile mentionate la acest punct 111 se intemeiaza pe principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor, astfel cum este protejat in dreptul national, sub aspectul cerintelor acestuia referitoare la previzibilitatea si la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescriptie referitor la infractiuni.

119 Din explicatiile furnizate de instanta de trimitere reiese insa ca Decizia nr. 67/2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-ar intemeia si pe principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), care decurge din Deciziile nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curtii Constitutionale. Potrivit interpretarii date de instanta de trimitere Deciziei nr. 67/2022 a inaltei Curti de Casatie si Justitie, aceasta din urma ar fi constatat ca acest principiu ar permite ca efectele lipsei unor cauze de intrerupere a termenului de prescriptie a raspunderii penale in dreptul roman care decurge din aceste doua decizii ale Curtii Constitutionale sa retroactiveze la acte de procedura intervenite inainte de 25 iunie 2018, si anume data publicarii Deciziei nr. 297/2018 a acestei din urma instante.

120 Or, aplicarea unui standard national de protectie referitor la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) trebuie diferentiata de cea a standardului national de protectie examinat de Curte in Hotararea din 5 decembrie 2017, M. A. S. si M. B. (C-42/17, EU:C:2017:936).

121 In aceasta privinta, din decizia de trimitere reiese ca aplicarea acestui prim standard national de protectie este susceptibila sa agraveze riscul sistemic ca infractiunile de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sa nu intre sub incidenta niciunei sanctiuni penale, cu incalcarea articolului 325 alineatul (1) TFUE si a articolului 2 alineatul (1) din Conventia PIF.

122 Astfel, contrar standardului national de protectie referitor la previzibilitatea legii penale, care, potrivit instantei de trimitere, se limiteaza la neutralizarea efectului de intrerupere al actelor de procedura efectuate in perioada cuprinsa intre 25 iunie 2018, data publicarii Deciziei nr. 297/2018 a Curtii Constitutionale, si 30 mai 2022, data intrarii in vigoare a OUG nr. 71/2002, standardul national de protectie referitor la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) ar permite, cel putin in anumite cazuri, neutralizarea efectului de intrerupere al unor acte de procedura efectuate chiar si inainte de 25 iunie 2018, dar dupa intrarea in vigoare a Codului penal la 1 februarie 2014, respectiv pentru o perioada mai mare de patru ani.

123 In asemenea imprejurari, tinand seama de necesara punere in balanta a acestui din urma standard national de protectie, pe de o parte, si a dispozitiilor articolului 325 alineatul (1) TFUE si ale articolului 2 alineatul (1) din Conventia PIF, pe de alta parte, aplicarea de catre o instanta nationala a standardului mentionat pentru a repune in discutie intreruperea termenului de prescriptie a raspunderii penale prin acte de procedura intervenite inainte de 25 iunie 2018, data publicarii Deciziei nr. 297/2018 a Curtii Constitutionale, trebuie considerata ca fiind de natura sa compromita suprematia, unitatea si efectivitatea dreptului Uniunii, in sensul jurisprudentei amintite la punctul 110 din prezenta hotarare (a se vedea in acest sens Hotararea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion si altii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19, EU:C:2021:1034, punctul 212).

124 In consecinta, este necesar sa se considere ca instantele nationale nu pot, in cadrul procedurilor jurisdictionale prin care se urmareste sanctionarea pe plan penal a infractiunilor de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, sa aplice standardul national de protectie referitor la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este mentionat la punctul 119 din prezenta hotarare, pentru a repune in discutie intreruperea termenului de prescriptie a raspunderii penale prin acte de procedura intervenite inainte de 25 iunie 2018, data publicarii Deciziei nr. 297/2018 a Curtii Constitutionale.

125 Avand in vedere ansamblul consideratiilor care preceda, trebuie sa se raspunda la prima si la a doua intrebare ca articolul 325 alineatul (1) TFUE si articolul 2 alineatul (1) din Conventia PIF trebuie interpretate in sensul ca instantele unui stat membru nu sunt obligate sa lase neaplicate deciziile curtii constitutionale a acestui stat membru prin care este invalidata dispozitia legislativa nationala care reglementeaza cauzele de intrerupere a termenului de prescriptie in materie penala din cauza incalcarii principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, astfel cum este protejat in dreptul national, sub aspectul cerintelor acestuia referitoare la previzibilitatea si la precizia legii penale, chiar daca aceste decizii au drept consecinta incetarea, ca urmare a prescriptiei raspunderii penale, a unui numar considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infractiuni de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. In schimb, dispozitiile mentionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate in sensul ca instantele acestui stat membru sunt obligate sa lase neaplicat un standard national de protectie referitor la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea in discutie, inclusiv in cadrul unor cai de atac indreptate impotriva unor hotarari definitive, a intreruperii termenului de prescriptie a raspunderii penale in astfel de procese prin acte de procedura intervenite inainte de o asemenea invalidare”.

(...)

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Camera) declara:

1) Articolul 325 alineatul (1) TFUE si articolul 2 alineatul (1) din Conventia elaborata in temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, semnata la Bruxelles la 26 iulie 1995 si anexata la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate in sensul ca instantele unui stat membru nu sunt obligate sa lase neaplicate deciziile curtii constitutionale a acestui stat membru prin care este invalidata dispozitia legislativa nationala care reglementeaza cauzele de intrerupere a termenului de prescriptie in materie penala din cauza incalcarii principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, astfel cum este protejat in dreptul national, sub aspectul cerintelor acestuia referitoare la previzibilitatea si la precizia legii penale, chiar daca aceste decizii au drept consecinta incetarea, ca urmare a prescriptiei raspunderii penale, a unui numar considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infractiuni de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

In schimb, dispozitiile mentionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate in sensul ca instantele acestui stat membru sunt obligate sa lase neaplicat un standard national de protectie referitor la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea in discutie, inclusiv in cadrul unor cai de atac indreptate impotriva unor hotarari definitive, a intreruperii termenului de prescriptie a raspunderii penale in astfel de procese prin acte de procedura intervenite inainte de o asemenea invalidare”.

* Cititi aici integral decizia CJUE privind aplicarea deciziilor CCR pe prescriptie