„Fenomene precum coruptia la nivelul puterii, populismul, abuzurile de putere, violenta sociala, toate reprezinta semne de slabiciune si vulnerabilitate a democratiei, constituind 'manifestari de neloialitate' fata de aceasta”

Juan J. Linz

Pentru ca oamenii sa se bucure de binefacerile democratiei este necesar ca institutiile specifice acesteia sa si functioneze. Si nu oricum ci „pe baza legii”, sintagma care acrediteaza ideea ca intr-o societate democratica trebuie sa existe respect fata de normele de drept emise de autoritatile statului, statul fiind principala institutie a societatii si detinator al puterii politice. Ca detinator al acestei puteri el trebuie sa o exercite in mod legitim (legitimitatea fiind generatoare de incredere sociala si ordine institutionala dobandita in primul rand prin alegeri libere si corecte) si legal (conform legii). Din raportul acestor atribute ale puterii rezulta ca guvernantii – clasa politica – invoca legitimitatea, in timp ce guvernatii – corpul social – se supun detinatorilor puterii in schimbul respectarii de catre acestia a legalitatii. Aceasta relatie l-a determinat pe Norberto Bobbio sa afirme ca „pentru cel condus legitimitatea puterii fundamenteaza necesitatea de a se supune celor pe care i-a ales, iar legalitatea puterii reprezinta garantia poporului de a nu fi oprimat”. Legitimitatea poate deveni insa vulnerabila in fata unor provocari si a unor crize ce se ivesc in societate din varii motive. In asemenea situatii apar nemultumiri care imbraca forma unor manifestari in care actorul principal este opinia publica si care prin lideri de opinie (sau agenti de influenta) „contesta puterea, ii critica ideologia si instaleaza neincrederea in politicieni” (Claude Lefort).

Dupa disolutia unor regimuri totalitare la sfarsitul secolului trecut politica globala s-a reconfigurat, fiind subminate, contrar unor asteptari, „sistemele politice ale democratiei liberale care functionasera bine dupa Al Doilea Razboi Mondial” (E. Hosbawn). In consecinta, s-au ivit noi provocari la adresa democratiei care s-au amplificat in era globalizarii, proces multicauzal complex care are si numeroase efecte perverse. Unii politologi afirma chiar ca aceasta goleste tot mai mult democratia de sens. Dupa anul 2007 – anul de debut al „Marii Recesiuni” – la numai cativa ani s-a declansat criza pandemica care a marcat, si marcheaza inca, intreg mapamondul. Concomitent a devenit tot mai vizibil amestecul unor actori ai vietii economice – piete de capital si societati transnationale – in sfera deciziilor politice. Nu sunt departe de adevar cei ce apreciaza ca corporatiile au devenit mai puternice chiar decat statele! Aceasta ingemanare de interese a determinat o serie de personalitati sa faca afirmatii transante. In urma cu cativa ani cunoscutul economist Jacques Attali scria intr o carte consacrata crizelor ca „Bogatii transforma democratia in plutocratie (forma de guvernare in care puterea de stat este concentrata in mainile celor mai bogati – s.n.): ei reusesc sa faca in asa fel ca deciziile colective sa fie luate exclusiv in functie de interesele lor, chiar daca ceilalti alegatori considera ca si ei au in cuvant de spus”. Astazi este promovata ideea unei „Mari Resetari a Capitalismului” promotorul acestei idei fiind „Forumul de la Davos”, organizatie la reuniunile careia sunt invitati sefi de state si de guverne, lideri ai unor piete de capital si ai unor multinationale, alte persoane influente din sfera politica si economica. La recenta intalnire anuala a „Forumului” au fost puse in discutie provocari majore cu care se confrunta in prezent omenirea. Unele din solutiile avute in vedere, menite sa diminueze efectele acestor provocari, au adus insa in actualitate afirmatiile lui Attali citate anterior. „Forumul” nu s-a constituit strict intr-un spatiu al schimbului de idei si de opinii care sa determine ulterior o analiza obiectiva si transparenta a subsistemelor sistemului institutional – politic, economic, social-familial, cultural si moral, juridic. Analiza care sa aiba si sustinerea corpului social, sustinere menita sa previna convulsiile sociale. In aceste conditii valorile democratiei – aflate in directa relatie cu drepturile si libertatile fundamentale – se afla tot mai mult in dificultate, punand in evidenta slabiciunile si vulnerabilitatile ei. Foarte bine surprinde aceste probleme profesorul Juan J. Linz, citat in debutul prezentului demers publicistic, la care, desigur, putem adauga si altele. „Manifestarile de neloialitate” la care face referire profesorul au in prim plan puterea politica, putere care „controleaza oameni, evenimente si resurse” (Max Weber), la temelia acestui control aflandu-se deciziile politice. Datorita insa limitelor pe care le impune lumea reala, a faptului ca aceasta este din ce in ce mai putin armonioasa si rationala, se creeaza premisele ca prin decizii politice puterea sa fie utilizata in scopuri imorale sau chiar ilegale. Ne intoarcem astfel la afirmatia lui Bobbio cu privire la respectarea legalitatii ca atribut ce garanteaza corpului social protectia impotriva oprimarii, orice decizie politica neconforma cu legea fiind un act ilegal al statului care afecteaza corpul social.

Continentul european a fost dintotdeauna o zona extrem de framantata. Aici au izbucnit cele doua razboaie mondiale, iar in prezent o mare putere militara a lumii revendica, prin forta armelor, noi teritorii. In acelasi timp insa pe continentul european functioneaza astazi o uniune politico-economica ce contribuie cu 25 de procente la formarea PIB-ului mondial global, precum si o parte importanta a unei puternice aliante militare defensive. Putem vorbi si despre formarea unui autentic „drept european” cu doua jurisdictii cu vocatie continentala. Toate acestea isi pun amprenta asupra modului in care democratia functioneaza intr-un numar important de state europene. In timp coeziunea Uniunii Europene a fost supusa unor incercari, reusind sa le depaseasca. Ea parcurge in prezent o perioada dificila generata de o criza pandemica prelungita care inca nu s-a incheiat, de o criza energetica majora urmare a razboiului din Ucraina, de incetinirea ritmului de crestere a unor state cu pondere importanta in PIB-ul european. Perioada care va putea fi depasita in primul rand prin intarirea solidaritatii europene in spiritul ideilor „parintilor fondatori” ai Uniunii, dar si prin renuntarea de catre unele state membre la orgolii si interese meschine pe care demnitari ai unor state europene le promoveaza, uneori cu succes, in Consiliul Uniunii, in defavoarea altor state, de regula in curs de democratizare.

S-a reprosat Romaniei de catre unii decidenti europeni, dar si de catre unele state membre, existenta coruptiei institutionalizate, dar si faptul ca procesul democratizarii a fost mai lent decat in alte state, ceea ce este o realitate, motiv pentru care vom reveni asupra acestei probleme. Dar coruptia politico-economica nu este o inventie romaneasca. Ea a fost importata din tari dezvoltate, cu democratii consolidate, unde exista practici mai vechi in care grupuri de politicieni, oameni de afaceri si birocrati constituie „aliante toxice” care impart beneficii corupte. Ea merge mana in mana cu abuzul de putere, infractiune incriminata de codurile penale din tarile democratice europene, soldandu-se si ea cu aceleasi beneficii corupte. Exemplele pot fi numeroase. Apeland insa la cele mai recente si relevante, este de retinut amplul scandal de coruptie in care au fost implicate persoane marcante din Parlamentul European, fiind arestati un vicepresedinte, europarlamentari si functionari europeni. Chiar si la nivelul Comisiei Europene exista suspiciuni in legatura cu contractarea si livrarea catre tarile membre a vaccinului pentru combaterea pandemiei. Este drept insa ca in tarile cu democratii consolidate asemenea derapaje sunt tinute relativ bine sub control prin mijloace specifice intre care un sistem judiciar consolidat, cu magistrati care stabilesc standarde in societate. In tarile in curs de democratizare, cum este si Romania, „aliantele toxice” au patruns si si-au consolidat pozitia cu sprijinul si cu implicarea directa a noilor politicieni, criminalitatea capatand astfel un caracter transfrontalier. Revenind la lentoarea procesului de democratizare romanesc, la slabiciunile si vulnerabilitatile sale, apreciem ca aceasta stare de lucruri a fost generata in principal de modul in care s-a format noua clasa politica, de modul in care aceasta a inteles si a reusit sa infrunte conflictele din cadrul dimensiunii publice. Carenta majora la care se adauga imperfectiunea regimului politic semiprezidential romanesc, caracterizat de Giovanni Sartori ca fiind „un sistem semiprezidential 'slab', adica in mica masura semiprezidentiabil” care diminueaza unele din atributiile constitutionale ale presedintelui (cum ar fi, de pilda, numirea autonoma a premierului sau posibilitatea dizolvarii parlamentului).

In democratia reprezentativa s-a instituit specializarea unei categorii de persoane care exercita concret puterea politica, denumita „ clasa politica”. Din cadrul acesteia se detaseaza cei care fac politica la varf – parlamentari, ministri, functionari de rang inalt –, elitele politice. In noua clasa politica au acces initial putine personalitati intelectuale – de care Romania nu a dus niciodata lipsa – din randul carora sa fie selectate noile elite politice. In consecinta, in viata politica romaneasca au promovat si indivizi lipsiti de trasaturile unui politician de elita: pasiune, devotament, simtul responsabilitatii si intuitie (Max Weber). Pe langa carentele de moralitate despre care tot discutam in ultimele trei decenii (recent seful DNA a comunicat public ca s-au constituit peste 80 dosare penale „grele” in care sunt cercetate infractiuni comise in legatura cu achizitionarea de materiale sanitare in timpul pandemiei), nici competenta si performanta nu au fost prezente. Unii politicieni au intrat in politica cu o diploma universitara obtinuta „in graba”, lipsindu-le acea formatie generala polivalenta de care are nevoie un politician intr-o societate complexa si dinamica. In timp lucrurile s-au mai schimbat dar modul dezastruos in care a debutat formarea noii elite politice este resimtit si acum. Motiv pentru care si in ultimii ani am fost martorii unor guverne a caror existenta a fost pasagera (intre acestea „sarabanda” schimbarii premierilor in guvernarea majoritara de stanga si formarea coalitiei de dreapta dupa ultimele parlamentare), marcate, intre altele, de masuri paguboase (precum liberalizarea pretului la energie intr un moment neprielnic si renuntarea la capacitati de producere a energiei pe carbune in timp ce altii le reconsidera!). S-a practicat si se mai practica „intrarea laterala” in politica, ignorandu-se faptul ca „politica este o vocatie si o profesie”. In timp ce in state in care autoritatile publice constituie elementul esential al puterii executive sunt promovate persoane cu experienta politica si profesionala, in exercitarea conducerii generale a administratiei publice de la noi au fost promovate in cele mai multe demnitati persoane ale caror merite nu sunt rodul competentei si al competitiei. Exemplul „guvernului tehnocrat” este arhicunoscut, cand, peste noapte, unii functionari europeni au devenit detinatori de portofolii ministeriale. Mai recent, un functionar provenit din sistemul bancar, intrat conjunctural in politica, a avut un parcurs politic fulminant: senator, ministru, sef de partid, premier, presedinte al Senatului!, lasand urme nedorite ale trecerii sale prin unele din aceste functii. Si in actualul cabinet de coalitie s-au regasit titulari de portofolii care nu au raspuns exigentelor postului, unii plecand, altii fiind inca in functie. In directa relatie cu calitatea clasei politice se afla si respectarea de catre elite a legalitatii menite sa „asigure poporului garantia ca nu va fi oprimat”. Fundamentul acestei garantii este Constitutia plasata in fruntea ierarhiei actelor politice si a celor normative, carora le confera legitimitate politica si implicit juridica si care se cere a fi aplicata si interpretata cu rigoare si buna credinta. Cu totul altfel a inteles sa respecte legea fundamentala fostul presedinte al statului care, chiar de la inceputul primului sau mandat, a declarat ca „doreste sa fie un presedinte jucator”, ceea ce presupune o „prezidentializare” a Constitutiei – proces justificat datorita motivelor aratate anterior – dar si o revizuire corespunzatoare a acesteia. El a preferat insa sa devina „jucator” fara modificarea Constitutiei materiale, cu toate ca avea dreptul constitutional sa initieze aceasta revizuire. Drept urmare, legea fundamentala a avut ulterior momente in care nu a mai functionat ca instrument ce limiteaza, obliga si pune sub control exercitiul puterii politice, generand o serie de „manifestari de neloialitate” fata de democratie (precum episodul„ protocoalelor secrete” – care au bulversat sistemul judiciar). Lucrurile s-au perpetuat urmare a faptului ca politicienii, partidele politice, au continuat lupta politica sterila, straina de regulile „jocului politic” care cultiva dialogul si compromisul, precum si actualului presedinte al statului care nu a reusit sa-si onoreze promisiunea facuta la inceputul primului sau mandat de a uni fortele politice parlamentare „care sa lucreze in vederea obtinerii unei Constitutii mai bune”. Mai nou, unii judecatori ai instantei supreme au ignorat textul constitutional referitor la aplicarea deciziilor Curtii Constitutionale (care sunt „general obligatorii”), creand astfel un precedent extrem de periculos. Lipsa unei clase politice credibile a avut efecte si in ceea ce priveste pozitia Romaniei in cadrul Uniunii Europene. Neexistand disponibilitate in rezolvarea conflictelor prin dialog si compromis – ca parte a jocului politic intern – acestea au fost exportate ducand la erodarea prestigiului tarii noastre in forurile de decizie europene, dar si in pozitionarea corecta si ferma in relatiile cu statele vecine. Exemplele in timp sunt numeroase. Plasandu-ne insa in realitatea recenta vom aminti ca, din nou, i-a fost refuzat Romaniei dreptul legitim de a adera la Spatiul Schengen prin mijloace ce exced regulilor europene in materie. Tot cu acest prilej au iesit la iveala si concesii facute de statul roman – prin politicienii aflati in timp la guvernare – unor societati straine in indeplinirea conditiilor post-privatizare prevazute in contractele unor mari privatizari (concesii care probabil sunt mult mai numeroase). O situatie iesita din comun o reprezinta persecutia la care este supusa minoritatea romaneasca din Ucraina si biserica ortodoxa care pastoreste aceasta minoritate, dar si actiunile neprietenoase ale Ucrainei intreprinse, in dispretul conventiilor internationale, in Delta Dunarii pe canalul Bastroe. Toate acestea se intampla in timp ce autoritatile romane mimeaza preocuparea in legatura cu abuzurile respective. In schimb Romania a facut si face eforturi umanitare considerabile pentru primirea milioanelor de refugiati ucraineni din calea agresiunii Federatiei Ruse. Politicienii romani nu au invatat sa spuna „nu” unor solicitari (sau comenzi) atunci cand interesele tarii o cer, nu au invatat ca in politica – cu deosebire in cea externa – negocierea (uneori chiar „targuiala” din spatele usilor inchise) se poarta atat cu adversarii dar si cu prietenii (autentici sau de conjunctura), pentru ca nimic nu este mai pagubos decat sa astepti de la altii rezolvarea propriilor probleme!

In ultimii ani populismul a devenit tot mai prezent in peisajul politic romanesc ca urmare a scaderii responsabilitatii oamenilor politici. Este inca una din slabiciunile democratiei romanesti care se manifesta din plin cu prilejul campaniilor electorale la toate nivelurile. Lipsa de responsabilitate se materializeaza din partea partidelor politice atunci cand propun si sustin pentru functiile eligibile persoane care nu au nici competenta si nici moralitatea pentru aceste functii. Se fac promisiuni fara acoperire care creeaza o „inflatie a exigentelor”, conferind competitiei o desfasurare demagogica, inducand cu buna stiinta in eroare electoratul – de multe ori insuficient informat – care in final se soldeaza cu scaderea increderii in clasa politica si diminuarea sensibila a prezentei la urne a electoratului. Edificator din acest punct de vedere este modul in care a decurs in Capitala ultima campanie electorala, alegerile pentru functia de primar general si de primar pentru sectoare. Acestea au ilustrat lipsa de responsabilitate si moralitate a unor candidati (unul dintre scrutine intrand chiar sub incidenta legii penale), dar si a partidelor care i-au propus si sustinut in alegeri, neinteresandu-le ce pot face acestia pentru „binele public”. Modul precar in care unii dintre castigatori isi exercita mandatul starneste si astazi profunda nemultumire a electoratului, fenomenul avand o arie de raspandire ingrijoratoare daca avem in vedere participarea electoratului la ultimele alegeri parlamentare, ceea ce a condus la paradoxul ca majoritatea politica sa fie expresia unei minoritati!

Se apreciaza in numeroase medii, inclusiv de catre oameni politici realisti, ca in lume exista astazi un deficit de democratie. In general acest deficit are drept cauza disproportia dintre cererile societatii (mereu sporite) si capacitatea de raspuns a sistemului politic (care depinde de competenta si resursele de care dispun partidul/ partidele aflate la guvernare), dar si procedurile greoaie de luare a deciziilor sau sporirii dificultatilor in rezolvarea conflictelor sociale. Cand deficitul de democratie se manifesta pe fondul unor crize, cum se intampla in prezent, lucrurile se complica fiind vizibile fenomenele de neguvernabilitate (ceea ce inseamna ca autoritatea statului este in regres iar respectarea legii in dificultate), insotite de episoade de violenta sociala si „democratie neliberala” (situatie in care regimuri alese democratic ignora limitele constitutionale ale puterii lor, „respectivele guverne fiind indezirabile dar nu si nedemocratice” – S. Huntington). Romania este si ea racordata din plin la aceste realitati. In situatiile de exceptie – precum starea de urgenta si starea de alerta, au devenit vizibile tendintele puterii catre autoritarism, existand tentatia de a nu se respecta prevederile legale sau de a se stabili nivelul restrictiilor peste nivelul pe care situatia concreta o impune. Respectarea principiului legalitatii – principiul general de drept care consfinteste suprematia legii in toate componentele mecanismului social – a avut o serie de sincope, motiv pentru care unele acte normative emise de guvernarile care s-au succedat la conducerea executiva a tarii in ultimii ani au fost declarate neconstitutionale spre nemultumirea unor guvernanti. Acestia nu au inteles, datorita unor interese politice si nu numai, dar si a unei pregatiri precare in ale cerintelor democratiei, ca drepturile si libertatile prevazute in legea fundamentala a tarii nu pot fi abandonate nici chiar in momentele cele mai dificile. Manifestarile de nesupunere civica declansate initial impotriva masurilor restrictive legate de pandemie si-au schimbat treptat motivatia, ele capatand un continut economic si social circumscris in sfera cresterii fenomenului inflationist si scaderii dramatice a nivelului de trai. Numeroase state europene au fost si sunt marcate de un val de actiuni de nesupunere civica, unele violente. In Romania aceste manifestari sunt inca relativ ponderate, dar oricand ele pot exploda. Puterea aflata la guvernare a realizat totusi ca inflatia trebuie combatuta nu numai prin masuri economice ci si prin masuri cu caracter social, fiind insa putin probabil ca va reusi sa stopeze degradarea nivelului de trai al populatiei, indatorarea tarii atingand recorduri istorice care continua sa creasca. Viitorul imediat va clarifica, probabil, o serie de probleme urmare intelegerilor din coalitie, sperand ca ratiunea si interesul national vor prevala. Va fi insa o rezolvare de scurta durata pentru ca anul viitor urmeaza alegeri la toate esaloanele.

Perioada complexa si dificila pe care o parcurgem creeaza in societatea romaneasca sentimente de nesiguranta. Credem insa ca, cu toate carentele sale, democratia liberala – bazata pe rentabilitate, libera concurenta si proprietatea privata – nu si-a epuizat inca resursele. Dar „acum, mai mult decat oricand, va trebui sa vedem ceea ce este nelinistitor in procesul tot mai sporit al democratizarii si sa eliminam partile gri sau chiar intunecate din cadrul acestui proces” (Fareed Zakaria), pentru ca „democratia este asemenea unui organism viu, supus schimbarii si adaptarii printr-o continua ajustare a balantei dintre libertatea individuala si ordinea de drept” (Pierre Rosanvallon). Ordine de drept afectata de vulnerabilitatile si slabiciunile recunoscute ale democratiei, precum si de unele valori sociale care trebuie reconsiderate. Totodata se impune a fi controlata si influenta unor structuri influente din societate care nu au ajuns in aceasta pozitie prin mijloace specifice democratiei, precum alegerile.

Slabiciunile democratiei aduse in atentie, dar si altele, pot fi invinse numai prin functionarea statului pe baza legii si redefinirea politicului prin raportarea clasei politice la moralitate si drept, precum si prin exercitarea de catre stat, cu fermitate, a monopolului constrangerii fizice legitime. Hotaratoare este insa calitatea clasei politice pentru ca viziunea aristotelica asupra politicii functioneaza si in zilele noastre, fiind valabil si astazi postulatul ca nici o societate nu poate exista in afara politicii. Partidele politice au o dimensiune electorala, dar si una parlamentara, ele organizeaza dezbaterea politica si exprima asteptarile si revendicarile unor grupuri importante de cetateni. Despre importanta partidelor (si a politicienilor) in societate, reputatul jurist si politolog Jean Marie Denquin afirma: „Viata politica ar fi (daca partidele nu ar exista) un amestec generalizat in care fiecare dintre actori ar lupta doar pentru sine si s-ar reprezenta doar pe sine. Or aceasta perspectiva – care ar fi dominata de haos – este exclusa tocmai datorita existentei partidelor”. Dar lupta dintre actori se desfasoara conform unor „reguli” bazate atat pe consens cat si pe disensiune, ceea ce permite ca, in acest caz, competitia politica sa devina un „conflict reglementat”. Regulile dupa care politicienii, elitele politice, trebuie sa desfasoare jocul politic intr o societate democratica este sintetizat de reputatul politolog italian Gianfranco Pasquino. „Odata stabilit cine face parte din sistemul politic – afirma Pasquino –, acesta trece prin faza formarii unui regim democratic: o nesfarsita lupta intre gruparile de elite, care se finalizeaza fara victoria decisiva a unui grup asupra altora, ci cu un compromis. Elitele nu urmaresc distrugerea reciproca, ci accepta sa convietuiasca si sa intre in competitie pentru puterea politica. Compromisul la care s-a ajuns consta in decizia de a recunoaste in egala masura propriile diferente si de a crea structuri si proceduri care sa protejeze aceste diferente, sa le puna in valoare si sa le orienteze in directia competitiei democratice prin acceptarea existentei si legitimitatii opozitiei. Bineinteles ca acest compromis democratic nu pune deloc capat conflictului politic”. Cat de departe sunt aceste cerinte de indemnurile unui politician roman care cerea membrilor partidului pe care il conducea „sa dea cu parul” in adversarii politici, indemn care reprezinta, desigur, o figura de stil, dar ilustreaza modul primitiv in care respectivul politician intelegea sa faca politica! In ceea ce ne priveste, consideram nu numai ca regulile pe care Pasquino le propune politicienilor pentru desfasurarea „jocului politic reglementat” este singurul de succes, dar el se raporteaza totodata si la conceptia realista asupra naturii umane si anume ca „Capacitatea omului de a actiona in spiritul justitiei face democratia posibila, dar inclinatia omului de a produce injustitie face democratia necesara” (Reinhold Neibuhr).

Dupa cum afirmam, anul viitor va fi un an electoral extrem de incarcat, cu alegeri la toate esaloanele. Toti politicienii care detin functii eligibile vor trece prin filtrul electoratului. Calitatea acestora nu va fi validata insa de electorat ci de partidele politice, de forurile de conducere ale acestora, care vor intocmi listele electorale. Electoratul va influenta numai ponderea pe care o grupare politica sau alta o are in raport cu audienta si influenta politica a unor partide in momentul alegerilor. Cu atat mai mult raspunderea partidelor politice in curatarea si revigorarea vietii politice in acord cu complexitatea vremurilor pe care le traim trebuie sa fie mai mare. Desigur, nu se pot face minuni peste noapte, dar ponderea politicienilor alesi care practica politica cu curaj, onestitate si din vocatie, care vadesc realism si echilibru in lupta politica trebuie sa creasca semnificativ. Ei vor putea preintampina in viitor intarirea formatiunilor politice care contesta valorile fundamentale ale democratiei liberale si vor putea frana aparitia unor grupari ce promoveaza nationalismul exacerbat care in vremuri de criza devine foarte activ. Totodata alesii – parte a clasei politice – au obligatia sa aiba grija sa nu isi exercite mandatul impotriva intereselor de baza ale corpului social si nici sa faca abstractie de starea de spirit influenta in societate la un moment dat.

In zilele noastre se produc chiar sub ochii nostri schimbari majore. Politologi, economisti, sociologi, politicieni realisti prognozeaza pe termen scurt o criza financiara si economica (care deja a inceput), iar pe termen mediu si lung declansarea unor crize sociale, politice, ideologice. Uniunea Europeana este unul din actorii principali ai acestor framantari. Unii lideri politici din state ale Uniunii au insa si o agenda proprie pe care o urmaresc cu strictete, apeland uneori chiar si la mijloace imorale. In aceste conditii Romania – cea de-a sasea tara ca pondere a numarului de locuitori si a teritoriului Uniunii – este obligata sa fie o prezenta activa si constructiva in cadrul procesului de gestionare a acestor evenimente, obiectiv care se poate realiza numai prin unirea eforturilor clasei politice in scopul reprezentarii cat mai corecte a interesului national. Astazi sunt mai actuale decat oricand cuvintele pe care Mihail Kogalniceanu le rostea in urma cu aproape 150 de ani de la tribuna Parlamentului Romaniei cu prilejul dobandirii independentei tarii: „Sa aratam ca suntem o natiune hotarata sa ne ocupam de noi”. Suntem intr-adevar hotarati sa facem acest pas?