2 April 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DEPROFESIONALIZAREA JUDECATORILOR – Cel mai dur semnal de alarma privind viitorul Justitiei in Romania: “Exista riscul deloc neglijabil ca judecatorii (generatiile care vin) sa isi piarda exercitiul esential al gandirii critice, al judecatii profunde si punctuale pe fiecare dosar, si a-l inlocui cu cautarea de modele pe Rejust, fapt care afecteaza in mod profund si fundamental abilitatea judecatorilor de a gandi si de a analiza cu propria gandire, iar nu prin generalizari” (Document)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

31 March 2025 16:59
Vizualizari: 3835

Un semnal de alarma cat se poate de ingrijorator privind viitorul Justitiei in Romania a fost tras chiar din interiorul sistemului. Mai exact, de Curtea de Apel Cluj, condusa de judecatoarea Dana Girbovan (foto).



 

In raportul de activitate pe anul 2024, publicat la inceputul acestei luni, Curtea de Apel Cluj vorbeste deschis despre riscul de deprofesionalizare a judecatorilor. Concret, CA Cluj dezvaluie ca se observa o tentatie, mai ales in randul judecatorilor aflati la inceput de carierea, in folosirea programelor informatice, precum Rejust, pentru a cauta si gasi modele de motivari, in locul unui studiu aprofundat si critic al jursiprudentei.

De asemenea, instanta condusa de Dana Girbovan precizeaza ca generatiile viitoare de judecatori sunt in pericol sa isi piarda exercitiul esential al gandirii critice, al judecatii profunde si punctuale pe fiecare dosar, preferand in schimb cautarea de modele pe Rejust. Or, o asemenea situatie duce la alterarea abilitatii judecatorilor de a gandi si de a analiza speta in mod aplicat, nu prin generalizari.

 

Iata fragmentul din raportul de activitate al Curtii de Apel Cluj pe 2024 in care se atrage atentia asupra riscului de deprofesionalizare a judecatorilor:


V. Concluzii. Propunerile instantelor in vederea imbunatatirii activitatii

Analiza datelor prezentate in raportul de bilant reflecta, in primul rand, eforturile facute de judecatori pentru a tine sub control volumul de activitate, in scopul de a asigura cetatenilor acces la o justitie eficienta, cu respectarea calitatii actului de justitie si a termenului rezonabil de solutionare a cauzelor.

Eforturile corpului de magistrati si personal auxiliar nu pot compensa insa, in mod real, criza prelungita de resurse umane, in special lipsa acuta de judecatori din ultimii ani, dublata de cresterea numarului de cauze nou-intrate. In mod inevitabil, in conditiile in care instantele din raza curtii au functionat in ultimii ani cu o lipsa medie de aproape 20% din judecatori, numarul dosarelor ramase in stoc este in crestere inevitabila, iar efectele acestei crize se vor resimti o perioada importanta de timp, chiar si dupa ce posturile vacante vor fi ocupate.

Lipsa de experienta a judecatorilor nou-intrati in sistem (intr-un numar mare si uneori in instante in care toti judecatorii au o vechime mica in sistem) implica o dificultate suplimentara in gestionarea volumului de activitate, ce a fost resimtit in unele instante, extrem de incarcate, ca fiind coplesitor.

Ca solutii de imbunatatire a activitatii, conducerea Curtii de Apel propune urmatoarele: (...)

c) in ceea ce priveste perfectionarea judecatorilor si personalului auxiliar, este posibila imbunatatirea activitatii prin realizarea constanta a activitatii de formare continua a judecatorilor si grefierilor de sedinta, care sa tina cont de nevoile actuale ale judecatorilor si personalului auxiliar, dar si de dinamica legislativa si continuarea eforturilor de asigurare a practicii unitare.

Ar fi, de asemenea, utile unele imbunatatiri ale practicii intalnirilor profesionale ale judecatorilor, prin renuntarea la formalismul excesiv al intalnirilor de practica judiciara, intrucat necesitatea intocmirii actelor aferente acestor intalniri in forme prestabilite, ce presupun analize pe larg ale unor probleme de drept care sunt bine cunoscute magistratilor, implica alocarea unor durate importante de timp si au, ca urmare, un efect disuasiv asupra judecatorilor.

Este necesara formarea noilor generatii de judecatori in sensul de a aborda problema motivarii hotararilor intr-o forma concisa, cu evitarea preluarii pe larg a unor dezvoltari teoretice acolo unde problema spetei nu impune o analiza a acestora, prin metoda 'copy-paste', si abordarea directa a problemei punctuale pe care speta o ridica – evident: acolo unde aceasta modalitate de lucru se poate aplica.

In acelasi sens, se impune utilizarea cu responsabilitate a programelor informatice, inclusiv Rejust, constatandu-se tentatia, in special la debutul carierei, de a folosi aceasta platforma pentru a cauta mai degraba 'modele' de motivari decat pentru un studiu aprofundat si critic, la nevoie, al jurisprudentei. Exista astfel riscul deloc neglijabil ca judecatorii (generatiile care vin) sa isi piarda exercitiul esential al gandirii critice, al judecatii profunde si punctuale pe fiecare dosar, si a-l inlocui cu cautarea de modele pe Rejust – fapt care afecteaza in mod profund si fundamental cea mai importanta resursa a sistemului judiciar: anume, abilitatea judecatorilor de a gandi si de a analiza, cu propria gandire si in mod aplicat spetei, iar nu prin generalizari, soarta unui litigiu.

Comentarii

# evrica date 31 March 2025 17:18 +34

Evrica! „Ar fi, de asemenea, utile unele imbunatatiri ale practicii intalnirilor profesionale ale judecatorilor, prin renuntarea la formalismul excesiv al intalnirilor de practica judiciara, intrucat necesitatea intocmirii actelor aferente acestor intalniri in forme prestabilite, ce presupun analize pe larg ale unor probleme de drept care sunt bine cunoscute magistratilor, implica alocarea unor durate importante de timp si au, ca urmare, un efect disuasiv asupra judecatorilor.” Și ne mai mirăm că un proces durează zeci de ani... când ei stau la discuții inutile în timpul programului...

# Victoria date 31 March 2025 17:35 -5

O meseriasa din toate punctele de vedere...

# Sbarnu Ion date 31 March 2025 18:03 -24

Nu profesionalismul judecătorilor ar fi prioritatea sistemului , ci proiectarea carierei acestora . Disfuncționalitățile provin din varsta la care aceștia accesează asemenea demnitate fără niciun pic de experienta de viata și apoi de jurisprudență . Și vechii judecători, când nu era la dispoziție platforma , aveau motivațiile, în cele mai.multe cazuri , copy paste după rechizitoriu . Cariera unui magistrat ar trebui evaluata în timp , din cadrul unui lot bine ales din cadrul juriștilor , pe un dosar documentat cu rezultatele din activitatea anterioara și bineînțeles cu trepte profesionale obținute pe baza calificativelor și termene fixe în urcarea în cariera . Vârsta de accesare ar trebui sa fie după vârsta de 30 de ani , asta traducandu-se intr-o maturitate a discernământului . Acest lucru s-a observat pregnant în cazul "2Mai" , când judecătoarea Popoviciu a dat dovada de o naivitate exasperanta.

# Reactie cam tarzie date 31 March 2025 18:24 0

Unde erați doamna când au fost alegerile pentru CSM

# prometheus date 31 March 2025 18:28 +10

În condițiile astea, sa nu se mire judecătorii cînd vor fi înlocuiți de AI. Daca ei doar copiază din Rejust, pai AI-ul va putea copia mult mai bine decât ei din Rejust (si nu numai).

# Marcovicz date 31 March 2025 18:40 +33

Ca sa nu scadă calitatea gândirii judecătorilor desființați INM ul, nu i mai spălați pe creier aiurea și nu i atârnați apoi la brelocul Secu facandu i simpli executanți. Înainte se luau juriști de la CAP. Uri și ieșeau judecători cu mult mai buni și mai profesionisti decât ceea ce scoate azi INM ul

# really date 31 March 2025 19:06 +10

cand se intra in magistratura cu note de 6/7 ca sa scadem rapid un deficit si totusi avem pretentii este necesar un time-out

# AIul date 31 March 2025 20:10 +12

Există riscul ca judecătorii să tragă AIul în jos, la nivelul lor. Adică la copy-paste. AIul nu face așa ceva. NumaidenigrațAIul!

# Mag date 31 March 2025 20:16 -15

Tăiațile accesul la Rejust ,atunci. O să fie că atunci când le iei telefonul...

# Generatia X date 31 March 2025 20:27 +40

Ce e prin justitie si prin institutiile statului este de doamne fereste, ce sa vorbim prin mediul privat... Este jungla... Cum jonglati controlul calculatoarelor intre CSM si Min. Justitiei?!! Ajungi sa faci sesizari invocand directive europene atunci cand statul roman este in infringement. Sunteti ahtiate sa va faceti PR si publicitate... Faceti politica prin justitie?!! Mai sunteti independenti?!!

# Va inselati madamme ! date 31 March 2025 21:02 -30

cei ce vin, sunt toba de carte si exerciti de logica. Silogismu' din regulament, va fi abrogat la 1 iunie, dua algerile ce nu vor fi recunoscute . Logica, va fi cea a lu' Sillicon Valley Ideologs (Sachs, Rubi.., Vance ...)Aaa, nu faceti fata? Va e frica sa puneti mana pe carte a 45 ani? Vin astia micii cu logica din calasa a IX-a, voi care nici la optionale nu ati facut-o?

# Generatia X date 31 March 2025 21:03 +2

Cum stati cu dubla masura cu cei care "joaca" acoperit?!!

# Mika date 31 March 2025 21:08 +22

Really, un 6-7 in conditiile actuale ale concursului face mult mai mult decat un 9-10 la interviul din anii 90-2000!

# Generatia X date 31 March 2025 22:09 0

Exemplul viu este Nicusor Dan, cand a ajuns sa-si blocheze sin gur propriile litigii avute cu Primaria Generala... :))))

# Viteazul Dapix date 31 March 2025 22:20 -9

Accesul în magistratură a devenit ceva similar, doar că la un nivel mai complex, dar la fel de subiectiv și aleatoriu, cu examenul pentru permis de conducere. Se cumpără en gross cărțile cu teste ale lui Udroiu și rezolvi în draci teste din alea, pănă pici cumva pe subiect. Ajung unii magistrați care au în bagajul lor de cunoștințe doar rezolvări de grile, în schimb nu pot compune o frază mai elaborată. De aici și limbajul de lemn, tip milițienesc din motivări și apetența pentru copy paste, ori preluatul în bloc în motivări, cu ghilimele, al declarațiilor, rapoartelor de expertiză, redărilor de interceptări, etc. Ăștia sunt, în fapt, inteligența artificială, nu e nevoie de computere.

# justiz date 31 March 2025 22:58 +32

Doamna nu știe realitatea de la firul ierbii deoarece dânsa nu are de soluționat 2000 de dosare pe an, însă știe emite directive ce pot fi puse în practică doar de niște supraeuri exacerbate specifice unor entități probabil spațiale

# Pt Mika date 1 April 2025 04:37 +28

În generația din perioada 90 , magistrații care intrau în sistem erau niște oameni foarte inteligenți.Din cafe știu se făceau repartiții după facultate ,în funcție de medie.La facultate nu întra oricine.. erau 30 pe loc , iar asta spune totul despre calitatea acelor oameni. În 93 s-au înființat curțile de apel și au întrat în magistratură cu interviu la MJ și alții din aceeași generație care profesau altceva..Indiferent ca nu au dat concurs, va asigur că erau oameni foarte inteligenți.. Prin 98-99-2000..era un concurs de admitere tip grilă cu răspunsuri posibile 1,2,3 sau niciunul..Și intrau cu media peste 8.Acum nu ar mai fi întrat niciunul .Accentul nu se mai pune pe cunoștințe juridice la admitere, ci pe un interviu si pe psihologic..iar asta se vede în practică la cei admisi (inclusiv la cei scoliti prin INM ul actual)..Motivării lipsite de orice logică juridica, soluții de nu ți le-ai fi inchipuit vreodată, Fraze lipsite de sens..Sistemul se va autodistruge,iar CSM aplauda

# Pt Mika (2) date 1 April 2025 06:56 +29

În final, dna Garbovan are dreptate. Uitați-vă la o hotărâre din perioada la care faceți referire, cand erau dactilografiate..Sunt muuult mai mici decât cele actuale , pț că nu își permitea nimeni să scrie mult și inutil ca acum.Hotararea cuprindea starea de fapt și motivarea concreta a judecătorului..Acum ,ce observăm? Redarea unor texte de lege , din CEDO, explicații teoretice preluate din hotarari CEDO sau din cărți,fără să se scrie nimic de starea de fapt a acelei cauze și nici ce se retine din probe..

# pt pt Mika date 1 April 2025 08:51 +18

Lăsați, că pe atunci nu erau case de avocatură și echipe dinalea care depun 2-3 romane la dosar ca să facă norma la nr de pagini din toate tratatele internaționale la care a ajuns să fie Rom parte între timp. Toate aberațiile parlamentarilor din Rom, dar si ale UE, plus jusrisprudenta dezlinata de la inalta curte de corupție și injustiție. Este peste puterile unui om să lucreze rațional intr-un sistem complet aberant. Normal că sunt psiho.

# Ursu Dan Aurelian date 1 April 2025 16:43 +2

Câteva decenii, selecția magistraților, fie că vorbim de admitere, fie că ne referim la avansare, s-a realizat in baza unor teste grile care nu testau principalele abilități necesare unui magistrat competent: capacitatea de a argumenta, aptitudinea de a trage concluzii juste din date disparate, puterea de a sintetiza, etc. toate formalizate in limbaj. Pe de altă parte, obsesia INM ului, patronat de groful Udroiu, pentru manuale și ghiduri de bune practici, modele și alte tipare, se înțelege, inspirate din gândirea lui universalistă, a determinat apariția magistratului prefabricat, cu gândirea tipizată. Ce e de mirare? În curând vor pune IA-ul la motivat, că gândirea critică personală trebuie musai cultivată!

# Pt " pt pt mika" date 1 April 2025 18:02 0

V-am dat un like.Aici aveți dreptate. În primul rand trebuie umblat la art 425 Cpc și la conținutul hot jud..Nu ar mai trebui redate deloc bălăriile din cereri..Cât despre legislația stufoasă , din păcate după 2010 au fost în mod continuu generate legislativ noi tipuri de acțiuni, nr cauzelor a explodat, au apărut numeroase decizii obligatorii de toate felurile, iar asta cu același nr de magistrați.Cei care compară situația actuală cu ce era înainte de 2005, compară mere cu pere..Ce se întâmplă în prezent este rodul unor ani în care CSM ul nu a existat pt ca au avut alte treburi și interese..iar acum CSM este pt puterea executivă un fel de primărie de țară..nu îi baga nimeni în seama..Oricum, nici pe ei nu îi doare prea tare.Interesul lor a fost sa ajungă acolo,nu să rezolve ceva..

# Alfabetism disfuncțional date 1 April 2025 22:17 0

Dl. Ursu Dan Aurelian, bine punctat.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 1.04.2025 – Zeci de transferuri la instante. Cine ii poarta sambetele procurorului Cornescu?

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva