De ceva vreme, ma uit cu dezgust la spectacolele mediatice dedicate vreunui corupt de rang inalt prins cu „cascavalul in traista”.

Cu ipocrizia stiuta, societatea se napusteste asupra nenorocitului si-l linseaza cu nesat, uitand ca, pana mai ieri, i se inchina la picioare. Pai, stimabilul era omnipotentul zonei, omul care decidea discretionar orice misca in aer, pe sol si in subsol, totul! Voiai un loc de munca, o autorizatie, o pila undeva, la el te duceai, indiferent ca erai sereist, magistrat, politist si cine mai stie ce.

Si, cu un astfel de hub (sic!) relational, cum sa nu te crezi intangibil si etern, infailibil? Destinul iti suradea si iti intorcea inzecit ceea ce si tu dadusei in stanga si-n dreapta ca sa ajungi in varf! Caci, la inceput, fusesesi nevoit sa-i ungi pe unul si pe altul, adica pe insii de care depindea urcusul tau, nu pe fitecine, sa ne intelegem! Investeai in tine, altcumva zis!

In politica, si nu numai, ca sa-ti indeplinesti visul de marire, e musai sa cotizezi, sa-ti arati bunavointa in parale si margele colorate, altminteri risti sa ramai un neinsemnat, un oarecare. Iar cand ti-ai atins scopul, ti se pare firesc sa primesti peschesuri. In definitiv, semenii tai dintai, paganii, isi mituiau zeii cu ofrande (inclusiv in vieti omenesti!) si le cereau, la schimb, ba sa ploua, ba sa nu ploua, ba sa le umple hambarele cu recolte, ba sa imblanzeasca natura, ba sa-i intareasca in luptele cu adversarii, ba sa le dea urmasi pe linie barbateasca si cate altele.

Mai tarziu, crestinii au procedat aidoma, mergand cu daruri la Administratorul Suprem al tuturor celor miscatoare si nemiscatoare de pe pamant. Jertfele inchinate Celui de Sus insemnau, de fapt, ciubucuri pentru fel de fel de doleante – sanatate, fericire, ghinion altora, noroc lor insisi, accedere in nomenclatura vremii s.m.d. La urma urmei, nu exista venerare gratuita, ci doar contra cost! Omenirea asa a functionat dintotdeauna, pe baza principiului „ada si na”, indeosebi cu stapanii de deasupra orizontului lumesc. Chiar si in relatiile internationale, statele-dumnezeu impunand dijme si biruri celorlalte, aflate in pozitie inferioara, ca sa le indulceasca intrucatva statutul de slugi.

Romania, de exemplu, ca sa intre in NATO si-n UE, a spaguit cu varf si-ndesat, de nu i-au mai ramas decat saracia si nevoile, umilinta... De aceea, coruptia trebuie privita ca reflex conditionat, ca dat genetic, insamantat in ADN-ul nostru dintru inceput!

Or, a-i condamna public pe nefericitii cazuti in plasa procurorilor incoruptibili inseamna ipocrizie, o fatarnicie provocatoare de sila. Fiindca mituitul este produsul comunitatii din care provine, interesata sa-l cumpere din clipa cocotarii in functia de decizie. O victima voluntara a lacomiei celorlalti, nu doar a sa, o fiinta sortita sa-si bage, la un moment dat, macar degetele in borcanul cu miere pus la dispozitie prin sufragiu electoral ori prin bunavointa proptelelor, si ale pacatoase... Iar corupatorul nu-i niciodata un neprihanit, dimpotriva, sa nu-l slavim aiurea si natang!

Iata de ce, cu fiecare corupt surprins in flagrant delict, am o strangere de inima, un sentiment de ratare, de esec comunitar. Din pacate, in jurul meu insultele nu mai contenesc la adresa penalului, desi multi dintre hulitori s-au bucurat candva de generozitatea zeului cazut acum...

Pricepeti, deci, de ce ma uit cu dezgust sporit la respectivele spectacole mediatice?...