Primesc niste randuri emotionante de la o clienta de o inteligenta aparte si cu o cariera profesionala prestigioasa. In urma cu sase ani a fost acuzata de coruptie, o mita de... cinci sute de lei. Sase ani de spaime, intr-o vreme a fricii institutionalizate...

„La sfarsitul lunii august a fatidicului an 2016, intr-o zi de vineri, am primit citatie pentru a ma prezenta luni la Parchetul Giurgiu. In aceea perioada, la televizor rula aproape zilnic un 'carnaval' al arestarilor! Ma si vedeam chemata la declaratii si apoi retinuta! De altfel, imi pregatisem si o bocceluta in care imi pusesem periuta de dinti si cateva haine de schimb! Baiatul meu urma sa inceapa scoala la 1 septembrie. Si pentru ca eu sunt responsabila de activitatile inceputului de an scolar (inscriere la transport, inscriere la optionale sau activitatile extrascolare, asigurare scolara etc), le-am lasat scrise intr-o agenda, impreuna cu parolele de acces la conturile scolare, astfel incat altcineva sa se ocupe, sa stie ce are de facut. Atunci am avut cea mai intunecata perioada din viata mea. Frica este ceva oribil! Am simtit ca sfaraie carnea pe mine, senzatie pe care medical nu o pot explica. Dar as fi jurat ca fenomenul de autocombustie este posibil!

Vorbe intelepte sunt de parere ca tot ce nu te omoara, te intareste. Acum, indiferent de verdict, eu voi fi bine! In definitiv, ultimul an l-am trait intr-un soi de fantezie! Si asta nu este deloc putin atunci cand timpul ne fugareste pe toti. Iar cand, speriata de contextul acestor trairi, tocmai ma temeam ca am luat-o razna cu mintea, m-a 'salvat' Jung, care spune pe undeva ca 'experienta realitatii este un fruct al capacitatii sufletului de a imagina'. Hmm!….se pare ca mai posed ceva imaginatie!!…

Mi-ati spus si am citit prin cartile dumneavoastra despre implicarea empatica a avocatului in cazurile sale. (Ar fi trebuit sa-mi dea prin cap lucrul acesta, intrucat si medicul este, sau ar trebui sa fie, empatic cu pacientii sai!) Si este normal sa fie astfel! Dar, intr-o societate cu gandire predominant utilitarista si in care emotiile sunt considerate, mai degraba, o anexa deranjanta a personalitatii sau, mai rau, o boala, oare cati mai sunt empatici?!

Imi amintesc ca m-ati intrebat de doua ori daca iau in calcul si solutia achitarii si ati fost sceptic (sau realist?) de fiecare data. Nu am pretentia ca sunt, vorba lui Papini, 'lebada unei perfectiuni absurde'! Insa, in acelasi timp, am convingerea ca nu sunt, nici pe departe, atat de alterata pe cat doreste societatea asta sa ma eticheteze. Asa incat imi eram datoare sa incerc sa obtin achitarea! Nu as vrea, totusi, sa va faceti vreo problema daca verdictul nu este acela pe care mi l-as fi dorit eu! Apreciez implicarea dumneavoastra competenta si lipsita de vreun interes. Sunt foarte linistita stiind ca, avandu-va ca aparator, s-a facut tot ceea ce era posibil. In rest, probabil ca providenta are socotelile ei. Chiar daca pluralul politetii da mai putina caldura mesajului, va asigur de toata pretuirea si afectiunea mea!”

Din nefericire, am intuit corect deznodamantul final… Ce cruda consolare! “Multumesc pentru ca nu mi-ati dat sperante desarte, am avut timp sa ma obisnuiesc cu ideea! Surprinzator, in ciuda verdictului, am un sentiment de usurare, de eliberare! Asteptarea, prelungita excesiv, si fragmentarea vietii in intervale precis si obsedant stabilite prin termene judiciare, ma omorau. Colegul meu de dosar este surprins si afectat de finalitatea demersului nostru”, isi arata iarasi gratitudinea femeia, de-acum incolo obligata sa se prezinte periodic la Serviciul de Probatiune si sa se supuna la felurite tracasari de supraveghere.