DEZBATERE IMPORTANTA PENTRU ECONOMIA ROMANIEI – Camera de Comert organizeaza conferinta "Noua lege a Registrului Comertului”. Legea aduce modificari esentiale atat infrastructurii Registrului comertului si regimului publicitatii comerciantilor si a activitatilor lor esentiale, cat si unor legi esentiale pentru economia si societatea romaneasca, cum ar fi Legea societatilor, Legea insolventei, reglementarea simplificarii formalitatilor de autorizare a functionarii comerciantilor, dar nu numai
Camera de Comert si Industrie a Romaniei organizeaza, in 24 noiembrie 2022, incepand cu ora 10:00, conferinta "Noua lege a Registrului Comertului”, la sediul CCIR din Bulevardul Octavian Goga nr.2, sala Al. I. Cuza.
Legea registrului comertului nr. 265/2022 intra in vigoare in 24 noiembrie 2022 si aduce modificari esentiale atat infrastructurii Registrului comertului si regimului publicitatii comerciantilor si a activitatilor lor esentiale, cat si unor legi esentiale pentru economia si societatea romaneasca, cum ar fi Legea societatilor, Legea insolventei, reglementarea simplificarii formalitatilor de autorizare a functionarii comerciantilor si reglementarea referitoare la preventia spalarii banilor.
Noua lege a registrului comertului introduce institutia registratorului comercial, un functionar public de profesie jurist care va inlocui atat vechea institutie a judecatorului delegat la registrul comertului (care exista inca din 1990, dar care va disparea in baza acestei legi), cat si institutia tranzitorie a directorului Oficiului registrului comertului care, in baza abrogatei O.U.G. nr. 116/2009, a exercitat, prin delegare de atributii, functiile judecatorului delegat, din 2009 pana in prezent.
Registrul beneficiarilor reali
Din punct de vedere procedural, judecatoria devine competenta sa solutioneze toate diferendele generate de inregistrarile in registrul comertului ale comerciantilor, persoane fizice, tribunalul ramanand competent doar pentru solutionarea diferendelor care implica persoanele juridice supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului.
Noua lege a registrului comertului instituie un registru al beneficiarilor reali ai comerciantilor, persoane juridice, inscrise in registrul comertului in Romania, precum si un identificator unic european. Aceste noi institutii vor avea efecte importante atat in dreptul penal si procesual penal, cat si in dreptul fiscal si in dreptul international privat.
Formular de participare:
https://ccir.ro/formular/noua-lege-a-comertului/
Mai multe detalii despre eveniment:
https://ccir.ro/event/conferinta-noua-lege-registrului-comertului/
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii