Cea de-a treia editie a Conferintei Nationale de Insolventa a avut loc, in zilele de 30 si 31 octombrie 2015, la Bucuresti, in prezenta a peste 400 de specialisti in domeniu, reputati profesori, magistrati, practicieni in insolventa si avocati. Evenimentul - organizat de Institutul National de Pregatire a Practicienilor in Insolventa (INPPI), condus de Simona Maria Milos (foto 1), in parteneriat cu Universitatea Romano-Americana - a avut ca scop abordarea unui dialog interprofesional care sa atinga temele de maxima actualitate in domeniu, la discutii luand parte anul acesta, spre deosebire de editiile precedente, si procurori si judecatori in materie de drept penal.

Astfel, in prima zi a conferintei, avocatul Antoniu Obancia, partener SCA Zamfirescu, Racoti & Partners, judecatorul Nicoleta Tandareanu, din cadrul Inaltei Curtie de Casatie si Justitie, Elena Hach, procuror in cadrul PICCJ, Luminita Cristiu-Ninu, presedinte al Sectiei a II-a penale a Curtii de Apel Bucuresti, precum si reputatul avocat Gheorghe Piperea, judecatorul Flavius Motu – presedinte al Tribunalului Specializat Cluj, directorul INPPA Traian Briciu, profesorul universitar av. Mihai Hotca si practicienii in insolventa Vasile Godanca Herlea si Adrian Clopotari, au abordat discutii privind problemele ocazionate de interferentele dintre textele normative aferente dreptului penal si de procedura penala in procedurile de insolventa.

Evenimentul a fost deschis de presedintele INPPI, Simona Maria Milos, care a subliniat, in discursul sau, faptul ca „un sistem eficient de insolventa trebuie sa asigure respectarea principiilor fundamentale care reglementeaza aceasta procedura concursuala si colectiva, trebuie sa garanteze ordinea de distribuire, dar si inghetarea actiunilor individuale paralele de recuperare a creantelor”.

Prezentam discursul integral al Simonei Maria Milos, presedinte al INPPI:

„Ca de fiecare data, si conferinta din acest an isi propune sa aduca in discutie o serie de teme de interes major pentru practicienii in insolventa si pentru toate categoriile implicate in procesul de insolventa.

Astfel de dezbateri sunt, prin anvergura lor, o oportunitate de identificare a temelor cele mai recente, a tendintelor existente la nivel national sau international, si nu in ultimul rand, o oportunitate de a intelege pozitia, provocarile si asteptarile tuturor celor implicati in acest proces complex al insolventei, indiferent ca vorbim despre judecatorul sindic, despre practicianul in insolventa, despre creditori sau de ce nu, despre procurori.

Mai mult decat atat, intr-un demers care poate fi vazut drept unul ambitios, insa care de fapt este o invitatie spre normalitatea schimbului deschis si constructiv, de idei si perspective, Conferinta din acest an beneficiaza atat de invitati din domeniul practicarii insolventei cat si de prezenta procurorilor si a judecatorilor in materie de drept penal.

La nivel uman, insolventa poate reprezenta atat un sfarsit, cat si un inceput. Inevitabil, intr-o procedura de insolventa exista sacrificii si sacrificati.

A fi deasupra sau dedesubtul liniei de demarcatie a ecuatiei de insolventa reprezinta, pe fondul economic actual, o miza enorma. Si nu doar pentru debitor. Tocmai de aceea, insolventa poate deveni taramul unor comportamente agresive, atat ale creditorilor, care urmaresc valorificarea propriilor drepturi, cat si ale debitorilor, care incearca a salva ceea ce se mai poate sau merita salvat. Vorbind despre creditori, si acestia se gasesc de multe ori pe pozitii dintre cele mai divergente in functie de interesul diferit care ii anima.

Tocmai de aceea, un sistem eficient de insolventa trebuie sa asigure respectarea principiilor fundamentale care reglementeaza aceasta procedura concursuala si colectiva, trebuie sa garanteze ordinea de distribuire, inghetarea actiunilor individuale paralele de recuperare a creantelor, aplicand aceeasi unitate de masura tuturor.

Noua legislatie a insolventei, moderna, bazata pe cele mai bune practici la nivel international, inglobeaza, intr-o maniera coerenta si cursiva, tratamentul aplicabil fiecarei categorii de creante in parte, indiferent ca vorbim despre creante apartinand creditorilor garantati, negarantati, bugetari sau despre creanta partii vatamate in procesul penal – victima unei infractiuni.

Domeniul dreptului penal si cel al procedurilor de insolventa nu ar trebui sa se excluda, nu ar trebui sa fie doua linii paralele ci doua domenii care se intrepatrund, in respectarea acelorasi principii, caci ceea ce conteaza este finalul, si anume rezultanta tuturor acestor forte care apar in procedura insolventei.

Daca ele sunt in masura a produce un rezultat pozitiv, inseamna ca a existat o corecta masura a tuturor lucrurilor, o justa aplicare a unor sanctiuni sau pedepse si o intelegere inteleapta a adevaratelor remedii.

Daca rezultatul este negativ, ceea ce poate fi tradus in pierderea valorii bunurilor prin indisponibilizarea lor sine die, prin incalcarea unor principii prin incalcarea drepturilor creditorilor care nu au nicio legatura cu faptele penale ale reprezentantilor debitorului, atunci inseamna ca forta aplicata in reactiune a depasit in intensitate actiunea pe care a vrut sa o corecteze.

Masurarea rezultatului final ne apartine tuturor, pentru ca, in calitate de profesionisti ai dreptului, in calitate de participanti la aceasta procedura, purtam o responsabilitate a tot ceea ce decidem, gandim sau implementam.

In cautarea acestui echilibru, astfel cum a spus un mare magistrat de inceput al acestui secol, Constantin V. Obedeanu, rolul stiintelor penale si, in special, al procurorului, este de a aduce lumina, iar nu de a orbi.

Nu in ultimul rand, as dori sa multumesc lectorilor, pentru faptul ca au acceptat invitatia noastra si s-au alaturat cu mult entuziasm acestui eveniment.

Avem alaturi de noi lectori de prestigiu, care ne vor impartasi din indelungata lor experienta.

Este o onoare sa va putem asculta, sa putem impartasi cu dumneavoastra sperantele, reusitele, dar mai ales, indoielile cu privire la proiectul comun, de anvergura nationala, de sustinere a sistemului legislativ in domeniul insolventei”.

Judecatorul federal Leif Clark, mesaj pentru invitati: „Trebuie sa adoptam si sa respectam o lege a insolventei. O lege care sa oblige toti jucatorii sa joace dupa aceleasi reguli”

Organizatorii au avut si o surpriza pentru invitati, carora li s-a alaturat, pe cale virtuala, printr-un mesaj transmis de peste ocean, judecatorul federal Leif Clark, membru al echipei Bancii Mondiale in cadrul proiectului de elaborare a codului insolventei, care a tinut sa-si exprime regretul ca nu a putut fi prezent la Conferinta Nationala de Insolventa de la Bucuresti, dar care si-a adus aportul asupra temelor dezbatute prin cateva idei referitoare la procedura de insolventa:

„Timp de peste 25 de ani am lucrat ca judecator in instantele de faliment din Statele Unite. Asa cum poate stiti, in tara mea, judecatorii din instantele de faliment audiaza diverse cazuri de insolventa care implica atat persoane juridice, dar si fizice, si care includ nu doar lichidari, ci si multe cazuri de reorganizare judiciara. In timpul cat am lucrat ca judecator, am avut ocazia sa analizez aproape fiecare aspect al procesului de reorganizare pentru o gama larga de activitati comerciale – de la afaceri mici de familie, pana la companii publice - societati pe actiuni. Sistemul nostru se bazeaza pe un cod scris, dar si pe legea federala. Si am avut privilegiul sa am ocazia sa aduc multe contributii jurisprudentei. In plus, am avut privilegiul sa fiu membru al unor organizatii a caror atributie este sa ofere solutii la probleme din lege. Impartasesc aceste lucruri cu dumneavoastra pentru a avea in vedere ca am ajuns sa cunosc ce este necesar pentru ca o lege a insolventei sa fie eficienta in practica. In baza unei experiente indelungate si a studiului, dar si prin colaborare cu alti specialisti reputati din domeniu, am ajuns sa cunosc ce este necesar pentru ca o lege a insolventei sa fie eficienta in practica. La fel de important, am ajuns sa inteleg aspectele care ar putea zadarnici eficienta unui regim de insolventa. Sistemele de insolventa din lumea intreaga incearca sa gaseasca un fundament de natura sa armonizeze tensiunile inerente, care apar atunci cand exista prea multe cereri pentru prea putine active. Atat timp cat o companie este solvabila, isi plateste creditorii din venitul realizat, poate cu ajutorul capitalului de lucru, obtinut de la un finantator, pentru a asigura nevoile de capital cu fluxul de numerar existent. Chiar si o companie cu probleme financiare poate sa continue, cel mai adesea printr-un aport de capital necesar si prin colaborarea anumitor creditori. Cand o companie nu are suficiente lichiditati pentru a isi indeplini obligatiile curente, din diverse motive, situatiile financiare devin expuse. Cand creditorii nu mai sunt platiti si inteleg ca poate nu mai exista suficiente active pentru a satisface toate cererile acestora, incepe cursa pentru a fi platiti inainte de epuizarea activelor. Ii putem asemana cu un grup de turisti care fug de ursul care ii urmareste. Trucul este sa te asiguri ca nu esti cel mai lent alergator. In acelasi timp, debitorul, confruntat cu solicitarile creditorilor si poate fortat sa reduca cuantumul datoriilor, va incerca sa atraga capital nou, dar cel mai adesea va esua, doarece investitorii nu isi doresc riscuri sau poate ca pretul unui astfel de risc este prea mare pentru ca debitorul sa si-l permita. Debitorul va fi, de asemenea, fortat sa inceapa sa vanda active, sub pretul real, ceea ce inrautateste si mai mult situatia financiara.

Reducerea nivelului de finantare la scara nationala are consecinte negative semnificative pentru intreaga economie si de aceea oamenilor le pasa, de aceea dvs. va pasa. In lipsa unui sistem functional al insolventei, sunt platiti doar creditorii cu cele mai mari creante. Acestia vor fi cei mai rapizi, cei mai agresivi, poate si cei care vor actiona ilegal. Iar presiunea lor ii va incuraja si pe altii sa fie la fel de agresivi, ceea ce, in mod evident, nu face decat sa accelereze procesul de reducere a finantarilor, facand si mai putin probabila plata catre ceilalti creditori. Astfel, se pierd locuri de munca, cu un efect de respingere, care amplifica impactul prabusirii financiare in intreaga economie.

Nu este surprinzator ca, in astfel de circumstante, debitorii sunt motivati sa evite plata prin orice mijloace posibile. S-ar putea ca cel mai 'zgomotos' creditor sa fie platit, dar restul creditorilor ar putea fi tinuti in umbra. Proprietarii ar putea incerca sa isi salveze investitia prin mijloace ilicite. Alti debitori pot recurge la masuri extreme, ceea ce poate insemna chiar o conduita ilegala, nefiind insa vina creditorilor ca atare. Rezultatul este ca vor fi si mai putine active disponibile pentru indestularea creantelor.

Suntem cu totii de acord ca, pentru a remedia aceste aspecte, trebuie sa adoptam si sa respectam o lege a insolventei. O lege care sa oblige toti jucatorii sa joace dupa aceleasi reguli. Dorim sa ii impiedicam pe debitori sa se implice in conduite ilegale. Vrem sa ii impiedicam pe creditori sa se implice in comportamente care inrautatesc si mai mult situatia, atat pentru alti creditori, dar si pentru economie, in general. Vrem sa incercam sa pastram valoarea unei afaceri si vrem sa incercam sa pastram locuri de munca. Astfel, din necesitate, la fel ca in cazul multor altor legi, legea insolventei trebuie sa impuna restrictii in privinta a ceea ce pot face creditorii si debitorii. Vrem sa impunem restrictii cu privire la ceea ce debitorii pot si nu pot face cu bunurile si cu afacerea lor, dar, de asemenea, trebuie sa implementam restrictii asupra abilitatii creditorilor de a-si impune propriile solicitari. Iar asta inseamna toti creditorii.

Nu ma intelegeti gresit. Legea insolventei inca ofera unele avantaje anumitor creditori din motive legitime, privind politicile publice. Incercam sa impiedicam confiscarea drepturilor reale si, de aceea, creditorii garantati beneficiaza de tratement preferential. Si tindem sa oferim un tratament mai bun anumitor creditori, care sunt victime – de obicei, creditori privati, care sunt victime ale fraudelor. Uneori asiguram un tratament special creditorilor din partea statului – creditori fiscali – ca masura de politica publica prudenta.

Nu in ultimul rand, cele mai eficiente legi ale insolventei au limitari severe privind drepturile de executare, chiar si in ceea ce-i priveste pe creditorii care sunt indreptatiti la tratament special. Impunem o suspendare a actiunilor de recuperare ale creditorilor, ale tuturor creditorilor – creditori garantati, creditori fiscali, creditori-victime. Sanctionam transferurile frauduloase, permitem vanzarea de active, chiar si a bunurilor gajate/ipotecate. Permitem propuneri de restructurare care obliga succesorii in drepturi. Iar 'noi' inseamna orice natiune care incearca sa implementeze un regim functional al insolventei.

Facem acest lucru pentru ca trebuie. Pentru a avea un sistem functional al insolventei, drepturile creditorilor trebuie controlate intr-un singur for. Daca un creditor nu este 'limitat' de sistemul judiciar al insolventei, acela va fi creditorul care se va implica, isi va exercita drepturile de creanta pentru a-si majora drepturile si creantele. Iar acest lucru va fi in defavoarea celorlalti creditori. Deoarece prima presupunere este ca nu exista suficienti bani pentru a plati pe toata lumea. Acel singur creditor care actioneaza nelimitat va distruge, invariabil, inreaga procedura de insolventa. De aceea toti creditorii trebuie 'limitati'. Pur si simplu nu exista alta cale daca avem nevoie de un regim functional al insolventei.

Si sper ca veti fi de acord cu mine ca toti incercam sa ajungem la un sistem functional si eficient privind insolventa.

Inca o data, felicitarile mele tuturor si va urez succes la aceasta Conferinta, unde incercati sa faceti din sistemul judiciar al insolventei din Romania unul care sa fie cu adevarat eficient si care sa serveasca, in mod real, interesele tuturor cetatenilor romani”.

Robert van Galen, presedinte al Insol Europe: „Am inteles ca in Romania exista o lege foarte buna a insolventei, dar asta nu inseamna ca si practica este la fel de buna”

In cea de-a doua zi a evenimentului, la lucrarile conferintei au luat cuvantul judecatorii Florin Motiu, de la Curtea de Apel Timisoara, Diana Ungureanu, de la Curtea de Apel Pitesti, practicienii in insolventa Geanina Oancea, partener BDO Business, si Irina Sarcane, partener Five SPRL si profesorul universitar dr. Radu Bufan, de la Universitatea de Vest Timisoara. Invitatul special al editiei, prezent la dezbaterile care au avut loc sambata, a fost presedintele Insol Europe, Robert van Galen (foto 2), care detine, de asemenea, si functia de presedinte al Asociatiei practicienilor in insolventa din Olanda. Acesta a prezentat, in discursul sau, recomandarile Consiliului Europei privind acordarea celei de-a doua sanse creditorilor onesti. In acest sens, Robert van Galen a explicat ca reprezentantii Consiliului Europei au ajuns la concluzia ca persoanele care au trecut de mai multe ori printr-un faliment au mai multe sanse de redresare, invatand din greselile trecutului, si ca, in cazul unei prime afaceri, sansele de a esua sunt mai mari: „Am inteles ca in Romania exista o lege foarte buna a insolventei, dar asta nu inseamna ca si practica este la fel de buna. In Olanda, in schimb, lucrurile stau invers. Avem o lege proasta, dar cu practica ne descurcam”.

Conferinta s-a incheiat printr-un panel dedicat discutiilor pe tema aspectelor teoretice si practice ale Legii nr. 151/2015 privind insolventa persoanelor fizice, in cadrul caruia au luat cuvantul directorul Buletinului procedurilor de insolventa, Valentina Burdescu, judecatorii Marcela Comsa, de la Curtea de Apel Brasov si Mihaela Saracut, de la Curtea de Apel Cluj, dar si practicianul in insolventa Stan Tirnoveanu, partener ZRP Insolvency SPRL.

Prezentam cateva imagini de la eveniment: