Inalta Curte de Casatie si Justitie le-a simplificat munca judecatorilor penalisti chemati sa solutioneze un anumit tip de dosare cu droguri.

Ne referim la acele cauze in care unele stupefiante erau catalogate initial drept substante psihoactive („etnobotanice”, in limbajul comun), iar apoi ele au intrat in categoria drogurilor. In cazul de fata, reperul temporal este 7 aprilie 2023 – data la care a intrat in vigoare Legea nr. 77/2023, care a trecut mai multe stupefiante din categoria psihoactivelor („etnobotanicelor”) in intelesul Legii nr. 194/2011 (privind combaterea operatiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decat cele prevazute de acte normative in vigoare) in categoria drogurilor in intelesul Legii nr. 143/2000 (privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri).

La 23 septembrie 2024, a fost publicata in Monitorul Oficial motivarea hotararii prealabile nr. 38 din 17 iunie 2024. Prin aceasta dezlegare de drept, completul ICCJ condus de judecatoarea Eleni-Cristina Marcu (foto) a stabilit ca daca o persoana a fost prinsa traficand in repetate randuri stupefiante care initial erau catalogate drept substante psihoactive („etnobotanice”) conform Legii 194/2011, apoi aceleasi substante – care fac obiectul aceluiasi dosar penal – au fost catalogate drept droguri in intelesul Legii 143/2000, atunci este vorba despre o infractiune continuata, nu despre un concurs de infractiuni. Iar judecatorul trebuie sa aplice legea penala in vigoare la momentul comiterii ultimei actiuni, adauga Inalta Curte. Evident: ne referim la cazurile in care cel putin unul dintre actele materiale a fost savarsit dupa 7 aprilie 2023, cand a inceput sa-si produca efectele Legea 77/2023.

Iata minuta HP nr. 38/2024 (dosar nr. 908/1/2024):

„Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Cluj – Sectia penala si de minori prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept:

'Atunci cand o persoana comite la diferite intervale de timp, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, actiuni care pot constitui elementul material atat al infractiunii prevazute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cat si al infractiunii prevazute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, actiuni avand ca obiect acelasi tip de substanta interzisa (aceeasi substanta), aflata, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenta Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrarii in vigoare a actului normativ mentionat, sub incidenta Legii nr. 143/2000 (introdusa astfel in tabelul-anexa la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflam in prezenta unui concurs de infractiuni intre faptele comise anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 77/2023 si cele comise ulterior acestui moment sau a unei infractiuni continuate a carei incadrare se raporteaza la momentul epuizarii activitatii presupus infractionale?'

si stabileste ca:

Atunci cand o persoana comite la diferite intervale de timp, in baza unei rezolutii infractionale unice, actiuni care corespund, in concret, atat elementului material al infractiunii prevazute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cat si elementului material al infractiunii prevazute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 si care au ca obiect acelasi tip de substanta interzisa aflata, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenta Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrarii in vigoare a actului normativ mentionat, sub incidenta Legii nr. 143/2000, activitatea sa constituie o unitate legala sub forma infractiunii continuate, careia i se aplica legea penala in vigoare la momentul comiterii ultimei actiuni.

Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 iunie 2024”.

ICCJ le-a simplificat munca judecatorilor

In esenta, Inalta Curte argumenteaza ca „schimbarea, prin vointa legiuitorului, a naturii substantei care constituie obiect material al faptei nu este susceptibila, in sine, sa inlature unitatea legala de infractiune, deoarece o atare modificare legislativa nu afecteaza continutul constitutiv al infractiunii careia ii corespund actiunile savarsite in mod repetat, ci doar denumirea acesteia si tratamentul sanctionator aplicabil”.

Inainte de a va lasa sa cititi motivarea ICCJ, remarcam ca prin aceasta dezlegare de drept, instanta suprema le-a usurat munca magistratilor chemati sa solutioneze dosare cu droguri. Spunem aceasta, intrucat modul de calcul al pedepselor in cazul infractiunilor continuate este incomparabil mai simplu decat algoritmul privind concursul de infractiuni.

Pentru conformitate, redam pasajele relevante din Codul penal:

- art. 36 alin. 1: „Infractiunea continuata se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, al carei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani in cazul pedepsei inchisorii, respectiv cu cel mult o treime in cazul pedepsei amenzii”;

- art. „Pedeapsa principala in caz de concurs de infractiuni

(1) In caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte si se aplica pedeapsa, dupa cum urmeaza:

a) cand s-au stabilit o pedeapsa cu detentiune pe viata si una sau mai multe pedepse cu inchisoare ori cu amenda, se aplica pedeapsa detentiunii pe viata;

b) cand s-au stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

c) cand s-au stabilit numai pedepse cu amenda, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

d) cand s-au stabilit o pedeapsa cu inchisoare si o pedeapsa cu amenda, se aplica pedeapsa inchisorii, la care se adauga in intregime pedeapsa amenzii;

e) cand s-au stabilit mai multe pedepse cu inchisoare si mai multe pedepse cu amenda se aplica pedeapsa inchisorii conform lit. b), la care se adauga in intregime pedeapsa amenzii conform lit. c).

(2) Atunci cand s-au stabilit mai multe pedepse cu inchisoarea, daca prin adaugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu inchisoarea stabilite s-ar depasi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei inchisorii, iar pentru cel putin una dintre infractiunile concurente pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detentiunii pe viata”.

Prezentam principalul fragment din decizia ICCJ:

„Cu privire la fondul chestiunii de drept

96. Problema de drept ce face obiectul prezentei sesizari se refera la masura in care, in contextul intrarii in vigoare a Legii nr. 77/2023, o activitate infractionala concretizata in acte repetate de aceeasi natura si avand ca obiect aceeasi substanta interzisa, savarsite, in parte, anterior si, in parte, ulterior acestor modificari legislative, poate fi caracterizata ca o pluralitate de infractiuni sub forma concursului sau doar o unitate legala sub forma infractiunii continuate, pedepsibila in conformitate cu legea in vigoare in momentul epuizarii sale.

97. Nelamurirea instantei de trimitere vizeaza, asadar, in esenta, efectele pe care, in principiu, o succesiune de legi in timp le produce asupra omogenitatii juridice a unei pluralitati de acte de executare, atunci cand respectivele acte au fost savarsite la diferite intervale de timp, sub imperiul unor legi penale consecutive. Clarificarea acestei chestiuni de drept deschide o dubla perspectiva de analiza: una generala (referitoare la intelesul si particularitatile notiunii de 'unitate de continut constitutiv' – conditie de existenta a infractiunii continuate) si una specifica (subsumata masurii in care se poate retine o astfel de omogenitate in cazul particular al infractiunilor prevazute de Legea nr. 194/2011 si Legea nr. 143/2000).

98. Reglementata in cuprinsul art. 35 alin. (1) din Codul penal, infractiunea continuata reprezinta o forma a unitatii legale de infractiune caracterizata prin existenta unei pluralitati de acte de executare unite sub aspectul subiectului activ, al rezolutiei infractionale a acestuia si al caracterizarii lor juridice.

99. Primele doua elemente specifice, respectiv unitatea de subiect activ si unitatea de rezolutie infractionala, nu comporta discutii, problema de drept ridicata in incheierea de sesizare limitandu-se la analiza cerintei omogenitatii juridice ce trebuie sa caracterizeze actiunile sau inactiunile aflate in componenta infractiunii continuate. Aceasta ultima cerinta presupune, astfel cum rezulta din insasi definitia legala a infractiunii continuate, ca fiecare dintre actiunile sau inactiunile componente sa realizeze continutul constitutiv al aceleiasi infractiuni.

100. Pentru a se considera ca actele de executare repetate sunt omogene juridic, nu este necesar ca ele sa fie identice sub aspect material, ci doar sa se subsumeze continutului legal al aceleiasi infractiuni, deoarece unitatea juridica nu echivaleaza cu omogenitatea faptica. Aceasta distinctie necesara reflecta o prima particularitate a omogenitatii juridice, ca element structural al unitatii infractiunii continuate.

101. In acest sens, luand in considerare intelesul atribuit, in legislatia penala, expresiei 'Savarsirea unei infractiuni', astfel cum rezulta din prevederile art. 174 din Codul penal, conditia omogenitatii juridice este indeplinita, in primul rand, indiferent daca actele de executare imbraca unele forma consumata, iar altele forma tentata, dar pedepsibila. In acelasi context, exista unitate juridica intre actele de executare repetate si atunci cand activitatea faptuitorului se concretizeaza in forme diferite de participatie penala: fie principale (autorat sau coautorat), fie secundare (instigare sau complicitate), regula fiind aceea ca formele principale de participatie absorb variantele secundare.

102. In al doilea rand, omogenitatea juridica a unor acte plurale exista si in ipoteza in care, sub aspect factual, ele sunt de acelasi fel, iar nu neaparat similare. Conditia analizata este indeplinita atunci cand actiunile sau inactiunile ce intra in alcatuirea infractiunii continuate obiectiveaza una sau, dupa caz, mai multe variante alternative ale elementului material ale aceleiasi infractiuni, precum si in ipoteza in care unele dintre aceste acte de executare imbraca forma-tip, iar altele formele agravate ale aceleiasi infractiuni.

103. Reglementarea unor variante agravate ale unei infractiuni nu imprima formelor corespondente caracter de sine statator, chiar si in situatia in care astfel de variante sunt prevazute in dispozitii legale distincte de cele care definesc forma de baza a aceleiasi infractiuni (exemplul relevant fiind cel al infractiunilor de furt si furt calificat, prevazute de art. 228 si 229 din Codul penal). Omogenitatea juridica, trasatura a infractiunii continuate, presupune ca fiecare act de executare sa corespunda aceleiasi infractiuni, iar nu sa fie incriminat de aceeasi norma legala.

104. Unicitatea infractiunilor care cunosc, pe langa varianta de baza, si forme agravate a fost consacrata, de altfel, in mod constant in jurisprudenta instantei supreme, incepand cu Decizia de indrumare nr. 10/1963 a fostului Tribunal Suprem (prin care s-a statuat asupra unicitatii infractiunilor pentru care legea penala prevede anumite trasaturi agravate) si terminand, mutatis mutandis, cu Decizia nr. 3 din 28 februarie 2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, prin care s-a statuat asupra unitatii infractiunii avand ca obiect droguri de risc si de mare risc, atunci cand actiunea specifica elementului material se realizeaza, singura, in aceeasi imprejurare.

105. Din cele ce preceda, se desprinde concluzia necesara ca omogenitatea juridica – element inclus normativ in structura infractiunii continuate – nu se confunda nici cu identitatea normelor de incriminare, in sensul ca pentru a fi indeplinita cerinta unitatii de continut constitutiv nu este absolut necesar ca fiecare act de executare ce intra in alcatuirea infractiunii continuate sa fie incriminat de aceeasi (unica) dispozitie legala. Aceasta distinctie reflecta cea de-a doua particularitate a infractiunii continuate, evidentiata nu doar de exemplul infractiunii de furt mentionat anterior, ci inclusiv de ipoteza intervenirii unei succesiuni de legi in timp care incrimineaza acelasi tip de conduita, cum este si cazul particular avut in vedere de instanta de sesizare.

106. Este neindoielnic ca, pe durata de activitate a unei legi penale, pot interveni diverse evenimente legislative, cum ar fi, printre altele, modificarea, completarea sau republicarea actului normativ, evenimente susceptibile a produce consecinte juridice asupra unitatii legale de infractiune continuata. Pentru clarificarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizarii este necesara o diferentiere analitica a acestor evenimente, prin raportare, mai intai, la momentul de timp in care ele intervin si, mai apoi, la consecintele pe care le produc.

107. Astfel, in raport cu factorul timp, se constata ca evenimentele legislative de tipul celor sus-mentionate pot interveni pe durata executarii actelor ce compun infractiunea continuata (una sau mai multe actiuni sau inactiuni fiind realizate sub imperiul unei legi diferite de cea in vigoare la momentul comiterii restului actelor materiale ce compun unitatea legala) sau dupa savarsirea infractiunii care, in cazul analizat, corespunde momentului ultimului act de executare.

108. Pentru dezlegarea problemei de drept ce face obiectul sesizarii prezinta relevanta numai cea dintai ipoteza mentionata, referitoare la subzistenta unitatii juridice a unei pluralitati de acte de executare atunci cand ele au fost savarsite intr-un interval de timp in care s-au succedat cel putin doua acte normative cu relevanta incriminatoare. In acest caz nu se pune insa, in mod efectiv, problema alegerii uneia dintre legile succesive, deoarece, in conformitate cu prevederile art. 3 din Codul penal, legea aplicabila este una singura, si anume cea de la data savarsirii infractiunii, corespunzatoare datei realizarii ultimei actiuni sau inactiuni ce intra in alcatuirea infractiunii continuate.

109. Desi legiuitorul roman a optat pentru a nu preciza explicit, in chiar cuprinsul definitiei regasite in articolul 35 alin. (1) din Codul penal, care este data cand infractiunea continuata se considera savarsita, o atare abordare normativa nu ridica probleme de interpretare, deoarece ea este similara celei reliefate de vechea legislatie penala substantiala in cuprinsul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1968, ce a facut obiectul unei interpretari judiciare unitare si consistente.

110. Dispozitiile art. 154 alin. (2) din Codul penal prevad expres ca termenul de prescriptie a raspunderii penale curge de la data savarsirii infractiunii, stabilind, totodata, ca, in cazul infractiunii continuate, aceasta data este cea a savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni. Viziunea legislativa actuala se inscrie in contextul unui continuum normativ si jurisprudential cu privire la data savarsirii infractiunilor continuate, evidentiat de solutia legislativa similara pe care o prevedea Codul penal din 1968 in cuprinsul art. 122 alin. 2, dar si de jurisprudenta unitara a instantelor judecatoresti in ultimele decenii, consolidata ulterior Deciziei de indrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a Plenului fostului Tribunal Suprem. Prin aceasta decizie s-a stabilit ca 'data savarsirii infractiunii continuate este data comiterii ultimei actiuni sau inactiuni', in raport cu acest moment producandu-se si 'consecintele juridice referitoare la aplicarea legii penale in spatiu si in timp, minoritate, prescriptia raspunderii penale, amnistie si gratiere, precum si orice alte consecinte care sunt conditionate de epuizarea activitatii infractionale', dezlegare care isi pastreaza valabilitatea si in prezent.

111. Ipoteza secunda, a intervenirii unei modificari legislative abia ulterior momentului epuizarii infractiunii continuate, nu se circumscrie problemei de drept ce face obiectul sesizarii, deoarece, fiind vorba de intervenirea unei legi noi abia ulterior savarsirii infractiunii, aplicarea legii penale in timp se realizeaza, in acest caz, in conformitate cu regulile specifice ce decurg din principiile consacrate de art. 4 si, dupa caz, de art. 5 din Codul penal.

112. Criteriul consecintelor produse permite, la randul sau, o distinctie intre evenimentele legislative de ordin formal (ale caror urmari se limiteaza la aspecte de forma ale normei de incriminare, cum ar fi redenumirea unei infractiuni sau renumerotarea textelor de lege care o prevad) si evenimentele legislative de ordin substantial, adica acelea care afecteaza insasi existenta ori continutul normei de incriminare. Pentru clarificarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizarii prezinta relevanta numai ipoteza in care astfel de evenimente legislative intervin pe durata savarsirii infractiunii continuate, nu si ulterior momentului ultimei actiuni sau inactiuni, in acest ultim caz devenind incidente, asa cum s-a argumentat in precedent, regulile de aplicare a legii penale in timp.

113. In coordonatele de analiza astfel stabilite se constata ca evenimentele legislative de ordin exclusiv formal nu afecteaza continutul constitutiv al infractiunii, actele de executare plasate in timp atat anterior, cat si ulterior intervenirii respectivei modificari normative pastrandu-si caracteristica de a fi omogene juridic. Aceste acte de executare vor alcatui o infractiune continuata, chiar daca infractiunea in al carei continut constitutiv se incadreaza este redenumita sau articolul de lege care o prevede este renumerotat.

114. In schimb, cea de-a doua categorie de evenimente legislative poate avea o serie de efecte particulare asupra unitatii juridice a actelor de executare succesive comise anterior intrarii in vigoare a unei noi legi.

115. Astfel, abrogarea unei norme de incriminare sub imperiul careia s-a realizat o parte a unitatii legale de infractiune poate conduce, in situatii ce trebuie examinate de fiecare data in concret, la dezincriminarea actiunilor sau inactiunilor realizate anterior abrogarii textului de lege, daca ele nu continua a se circumscrie continutului legal al altei infractiuni prevazute fie de legea noua modificatoare, fie de o alta lege penala, inca in vigoare, cu efectul inlaturarii, din componenta infractiunii continuate, a acelor acte materiale care nu mai sunt prevazute de legea penala aplicabila la data epuizarii infractiunii.

116. In mod asemanator, modificarile legislative intervenite sub aspectul continutului constitutiv al unei infractiuni pot avea drept consecinta fie lipsa de tipicitate a actelor de executare comise sub imperiul legii vechi (atunci cand legea noua introduce un element constitutiv nou, de natura a restrange sfera de aplicare a normei penale), fie realizarea in continuare a continutului constitutiv al infractiunii (atunci cand legea noua inlatura / reformuleaza un element de continut, cu efectul extinderii sau mentinerii, dupa caz, a sferei sale de aplicare si la alte fapte). Prima ipoteza corespunde exemplificativ modificarilor aduse infractiunii de trafic de influenta prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (sub aspectul introducerii cerintei suplimentare a existentei unei promisiuni a faptuitorului ca il va determina pe functionarul public la o anumita conduita), iar cea de-a doua, modificarilor aduse prin aceeasi lege infractiunii de luare de mita (prin introducerea cerintei ca fapta functionarului public sa fie savarsita in legatura cu indeplinirea sau neindeplinirea unui anumit act, iar nu doar in acest scop).

117. In fine, modificarile legislative incidente exclusiv asupra pedepsei aplicabile nu afecteaza omogenitatea juridica a pluralitatii de acte ce intra in continutul infractiunii continuate, deoarece efectele lor juridice, limitate la componenta sanctionatoare a normei penale, nu influenteaza insusi continutul constitutiv al infractiunii.

118. Din cele ce preceda, se desprinde concluzia ca, pentru a fi indeplinita cerinta omogenitatii juridice a actelor de executare comise intr-un interval de timp in care s-au succedat doua sau mai multe legi penale, trebuie sa se constate, in cazul fiecaruia dintre aceste acte, existenta unei continuitati a incriminarii, cel putin sub aspectul trasaturilor proprii variantei de baza a infractiunii, fiind irelevante, in schimb, modificarile aduse denumirii acesteia sau sanctiunii pe care o prevede.

119. Actele de executare comise sub imperiul legii vechi vor corespunde continutului constitutiv al infractiunii continuate, astfel cum este prevazut de legea in vigoare la data epuizarii sale, daca ele sunt incriminate de aceasta din urma lege, chiar si sub o alta denumire. Constatarea existentei unei continuitati a incriminarii este insa conditionata de examinarea particularitatilor factuale specifice fiecarui act component prin raportare la cerintele de continut constitutiv al infractiunii, astfel cum se regasesc in legile succesive, examinare ce trebuie efectuata, in concret, de instantele judecatoresti investite cu judecarea fondului cauzelor.

120. In masura in care aceste instante ar constata ca exista o astfel de continuitate, insa dispozitiile relevante sunt cuprinse in legi succesive distincte, o atare constatare nu este de natura a inlatura, eo ipso (n.r. prin sine), omogenitatea juridica a actiunilor sau inactiunilor comise in baza aceleiasi rezolutii infractionale si, implicit, nici conditia echivalenta de existenta a infractiunii continuate.

121. Omogenitatea juridica presupune, prin ipoteza, o unitate a obiectului juridic, in sensul ca toate actiunile sau inactiunile savarsite pe o durata de timp, in circumstante factuale substantial asemanatoare, trebuie sa se indrepte impotriva aceleiasi valori sociale ocrotite de legea penala. Unitatea de continut constitutiv se refera, asadar, la aspectul substantial, de fond, al continutului reglementarii, iar nu la aspectul sau formal; exista omogenitate juridica atunci cand, prin legi penale succesive, sunt incriminate fapte indreptate impotriva aceleiasi valori sociale si cu aceleasi trasaturi constitutive esentiale, chiar daca sub denumiri diferite.

122. Unitatea juridica nu se confunda, asadar, cu singularitatea actului normativ care incrimineaza, ci, dimpotriva, este compatibila cu o succesiune in timp de astfel de acte normative, atunci cand fiecare dintre ele stabilesc caracterul infractional al faptelor deduse judecatii, in continutul lor concret. Ceea ce conteaza, prin urmare, este ca legiuitorul sa aprecieze ca o anumita conduita, repetata in timp, trebuie sanctionata penal, chiar daca, in dinamica nevoilor de aparare sociala, el modifica raspunsul represiv fie in sensul agravarii (prin considerarea ca fiind mai grave a anumitor categorii de infractiuni si majorarea limitelor de pedeapsa), fie in sensul atenuarii sale.

123. Faptul ca, in adaptarea politicii sale penale la realitatile sociale, legiuitorul opteaza pentru o agravare a raspunderii penale in cazul comiterii unor actiuni sau inactiuni savarsite, in parte, si anterior intrarii in vigoare a legii mai severe, iar aceasta ultima lege se aplica atat actelor de executare savarsite sub imperiul sau, cat si celor comise anterior, in masura in care toate alcatuiesc o unitate legala de infractiune continuata, nu contravine principiului general al legalitatii infractiunilor si pedepselor, astfel cum este consacrat in dreptul national la art. 1 si 2 din Codul penal.

124. Optiunea faptuitorului de a comite noi acte de executare ulterior intrarii in vigoare a unei legi care incrimineaza, in mod accesibil si previzibil, acelasi tip de conduita, reflecta atat nesocotirea acestei din urma legi, cat si acceptarea posibilitatii ca ea sa se aplice inclusiv actelor de executare comise anterior, dar aflate intr-o legatura specifica infractiunii continuate cu cele savarsite in timp ulterior.

125. O atare interpretare de principiu a dreptului nu contravine nici garantiilor ce decurg din art. 7 din Conventia europeana a drepturilor omului, astfel cum au fost dezvoltate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

126. In cauzele Veeber impotriva Estoniei, Hotararea din 21 ianuarie 2003, 45.771/99 (pct. 34-36), si, ulterior, Puhk impotriva Estoniei, Hotararea din 10 februarie 2004, 55.103/00 (pct. 29-32), Curtea de la Strasbourg a examinat daca, in ipoteza infractiunii continuate, aplicarea legii noi faptelor comise anterior intrarii sale in vigoare incalca art. 7 din Conventie. Raspunsul afirmativ al Curtii a fost doar rezultatul examinarii in concret a continutului constitutiv al infractiunilor prevazute in legile penale succesive si al constatarii determinante ca varianta normativa initiala, sub imperiul careia fusesera savarsite majoritatea actelor ce alcatuiau infractiunea continuata, nu prevedea ca element constitutiv o conditie impusa ulterior prin legea noua, incidenta la momentul epuizarii infractiunii, si care a fost aplicata retroactiv intregii unitati infractionale.

127. Pentru problema de drept ridicata in cauza prezinta o relevanta particulara Cauza Rohlena impotriva Republicii Cehe, Marea Camera, Hotararea din 27 ianuarie 2015, 59.552/08, in care Curtea Europeana a supus situatia infractiunii continuate unei noi examinari din perspectiva art. 7 din Conventie, verificand daca actele materiale comise anterior unei modificari legislative constituiau infractiuni prevazute de o legislatie previzibila si daca aplicarea legii noi, ulterioare, si actelor savarsite inainte de intrarea sa in vigoare a presupus posibilitatea reala ca reclamantului sa ii fie aplicata o pedeapsa mai grea, contrar art. 7.

128. Luand in considerare particularitatile legislative si similitudinea reglementarii, Curtea Europeana a retinut ca aplicarea legii in vigoare la data epuizarii infractiunii nu constituie o aplicare retroactiva in detrimentul acuzatului. De vreme ce reclamantul si-a continuat activitatea ilicita ulterior intrarii in vigoare a noii legislatii penale, el putea si trebuia, la nevoie beneficiind de consiliere juridica adecvata, sa prevada ca pentru infractiunea continuata comisa ii va fi aplicata legea in vigoare la data savarsirii ultimei actiuni (pct. 63-64). Curtea a examinat, de asemenea, si aspectul aplicarii unei pedepse mai aspre, concluzionand, in urma analizei particularitatilor cauzei, ca o atare aplicare nu incalca garantiile consacrate la art. 7, de vreme ce, in masura in care nu s-ar fi aplicat o pedeapsa pentru infractiunea continuata, actele componente ar fi fost sanctionate asemanator sau chiar mai sever (pct. 67-69).

129. Transpunand aceste consideratii de principiu in situatia particulara a incriminarii regasite, pe de o parte, in cuprinsul art. 16 din Legea nr. 194/2011 si, pe de alta parte, in cuprinsul art. 2 din Legea nr. 143/2000, se constata ca cele doua infractiuni ocrotesc aceeasi valoare sociala si au, in principiu, un continut legal substantial asemanator, chiar daca nu identic.

130. In privinta obiectului juridic al infractiunii prevazute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a retinut ca acesta este reprezentat de relatiile sociale care se nasc si se desfasoara in legatura cu protejarea sanatatii populatiei, prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de substante susceptibile de a avea efecte psihoactive. Este vorba, asa cum rezulta inclusiv din art. 1 din Legea nr. 194/2011, de substante ale caror efecte sunt asemanatoare celor determinate de substantele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, al caror regim juridic este stabilit prin Legea nr. 143/2000.

131. Din examinarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 rezulta ca obiectul juridic al infractiunii de trafic de droguri il constituie relatiile sociale care se nasc si se desfasoara in legatura cu protejarea sanatatii populatiei, prin combaterea efectelor negative pe care il are consumul de droguri de risc sau de mare risc. Legislatia in materia combaterii traficului de droguri normeaza, asadar, intr-un domeniu asemanator celui reglementat si de Legea nr. 194/2011, si anume prevenirea si combaterea consumului unor substante interzise, in vederea protejarii sanatatii populatiei de actiunile negative ale acestora.

132. In ceea ce priveste cerintele de continut constitutiv, prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 incrimineaza fapta persoanei care, fara a detine autorizatie eliberata in conditiile respectivei legi, efectueaza fara drept operatiuni cu produse, stiind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava. Operatiunile cu produse sunt cele la care se refera in mod explicit art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, si anume operatiuni de fabricare, producere, tratare, sinteza, extractii, conditionare, distribuire, punere in vanzare, plasare pe piata, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare, depozitare, manipulare sau orice alta activitate legala de import, export ori intermediere de produse.

133. Prin modificarile succesive aduse art. 16 prin Legea nr. 45/2003 si, respectiv, prin Legea nr. 58/2024, limitele speciale ale pedepsei inchisorii – situate initial intre 6 luni inchisoare si 3 ani inchisoare – au fost majorate pana la minimul special de 2 ani si maximul special de 7 ani, iar ulterior pana la minimul special de 3 ani si maximul special de 10 ani inchisoare.

134. Infractiunea prevazuta de art. 2 din Legea nr. 143/2000 consta in cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vanzare, vanzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea sau orice alte operatiuni privind drogurile de risc si de mare risc, fara drept, astfel cum sunt enumerate in tabelele nr. I-III. Prin Legea nr. 45/2023 au fost majorate limitele speciale de pedeapsa, iar ulterior, prin Legea nr. 77/2023, in vigoare incepand cu data de 7 aprilie 2023, a fost completat tabelul nr. 1 prin introducerea substantei 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-ona (3-CMC).

135. In expunerea de motive la Legea nr. 77/2023 s-a aratat, printre altele, ca masura dispusa urmareste implementarea Directivei delegate (UE) 2022/1.326 a Comisiei de modificare a anexei la Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului, substanta 3-CMC fiind catinona sintetica cu efect psihostimulant, derivat al catinonei si avand o legatura stransa cu metcatinona si mefedrona, reglementate in temeiul Conventiei asupra substantelor psihotrope din 1971.

136. Ca efect al acestei ultime modificari legislative, rezulta ca substanta 3-CMC (considerata pana la acea data substanta psihoactiva supusa regimului juridic prevazut de Legea nr. 194/2011) a fost inclusa in categoria drogurilor de mare risc, in sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000, astfel ca efectuarea uneia dintre operatiunile incriminate la art. 2 ce au ca obiect o astfel de substanta constituie, incepand cu data de 7 aprilie 2023, infractiunea de trafic de droguri de mare risc.

137. O examinare comparativa a normelor de incriminare cuprinse in art. 16 din Legea nr. 194/2011 si, respectiv, in art. 2 din Legea nr. 143/2000 releva, pe de o parte, ca elementul material al celor doua infractiuni cunoaste unele variante alternative identice si cerinte atasate acestuia asemanatoare, cum ar fi, de exemplu producerea, distribuirea, punerea in vanzare, livrarea, procurarea, transportul substantei interzise, fara drept. Atunci cand privesc substanta 3-CMC si sunt comise succesiv, astfel de operatiuni plasate, temporal, sub incidenta Legii nr. 194/2011 (daca au fost savarsite pana la data de 6 aprilie 2023) si, respectiv, sub incidenta Legii nr. 143/2000 (atunci cand au fost comise incepand cu data de 7 aprilie 2023) corespund unei infractiuni cu un continut constitutiv asemanator si indreptate impotriva aceleiasi valori sociale.

138. In mod asemanator, se constata ca legiuitorul a optat, in cazul infractiunilor prevazute de ambele legi, pentru utilizarea alternativa si a unor notiuni generale pentru definirea elementului material, carora li se pot subsuma, in principiu, o categorie variata de operatiuni ilicite, cum ar fi 'orice alta activitate de intermediere de produse', in cazul infractiunii prevazute de Legea nr. 194/2011, respectiv, 'orice alte operatiuni privind drogurile de mare risc', in cazul traficului de droguri.

139. Spre deosebire de variantele alternative comune ambelor incriminari, pentru a stabili daca o astfel de operatiune punctuala avand ca obiect substanta 3-CMC corespunde si ea continutului constitutiv al infractiunilor prevazute in cele doua legi succesive, este necesara o examinare in concret a particularitatilor sale factuale, de catre instantele investite cu judecarea fondului cauzei. Acest demers este necesar pentru a se stabili neechivoc daca si aceasta categorie de actiuni savarsite de aceeasi persoana si care nu se incadreaza in variantele identifice ale elementului material prevazute de cele doua legi succesive pot fi totusi circumscrise notiunilor de 'alte operatiuni de intermediere', respectiv, de 'alte operatiuni'.

140. In masura in care instantele de judecata constata existenta unei atari corespondente, simplul fapt al succedarii in timp a legilor de incriminare nu constituie, in sine, un impediment pentru a se retine omogenitatea juridica a unei pluralitati de acte comise atat anterior, cat si ulterior datei de 7 aprilie 2023 si implicit, atunci cand sunt indeplinite celelalte conditii structurale specifice infractiunii continuate, si incidenta acestei forme de unitate legala, astfel cum este prevazuta de legea in vigoare la data comiterii ultimei operatiuni.

141. Schimbarea, prin vointa legiuitorului, a naturii substantei care constituie obiect material al faptei nu este susceptibila, in sine, sa inlature unitatea legala de infractiune, deoarece o atare modificare legislativa nu afecteaza continutul constitutiv al infractiunii careia ii corespund actiunile savarsite in mod repetat, ci doar denumirea acesteia si tratamentul sanctionator aplicabil.

142. Pentru considerentele expuse, Inalta Curte de Casatie si Justitie va admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Cluj – Sectia penala si de minori prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept:

'Atunci cand o persoana comite la diferite intervale de timp, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, actiuni care pot constitui elementul material atat al infractiunii prevazute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cat si al infractiunii prevazute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, actiuni avand ca obiect acelasi tip de substanta interzisa (aceeasi substanta), aflata, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenta Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrarii in vigoare a actului normativ mentionat, sub incidenta Legii nr. 143/2000 (introdusa astfel in tabelul-anexa la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflam in prezenta unui concurs de infractiuni intre faptele comise anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 77/2023 si cele comise ulterior acestui moment sau a unei infractiuni continuate a carei incadrare se raporteaza la momentul epuizarii activitatii presupus infractionale?' si va stabili ca atunci cand o persoana comite la diferite intervale de timp, in baza unei rezolutii infractionale unice, actiuni care corespund, in concret, atat elementului material al infractiunii prevazute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cat si elementului material al infractiunii prevazute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 si care au ca obiect acelasi tip de substanta interzisa aflata, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenta Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrarii in vigoare a actului normativ mentionat, sub incidenta Legii nr. 143/2000, activitatea sa constituie o unitate legala sub forma infractiunii continuate, careia i se aplica legea penala in vigoare la momentul comiterii ultimei actiuni”.

* Cititi aici intreaga HP 38/2024