DNA NU SE ATINGE DE PDL (II) – Procurorii Laurei Codruta Kovesi inchid ochii la constatarile Corpului de control al primului ministru la Hidroelectrica. Inspectorii au descoperit ca in timpul mandatelor ministrilor Adriean Videanu si Ion Ariton la Hidroelectrica s-au inregistrat pagube de aproape o suta de milioane de euro. Raportul Corpului de control a ajuns si la SRI (Sesizarea)
Lumeajustitiei.ro continua serialul de dezvaluri privind sesizarile penale formulate de Guvernul Romaniei, condus de Victor Ponta, in legatura cu acte de coruptie din timpul guvernarilor PDL, sesizari care insa de luni bune se afla la DNA, fara insa ca procurorii sa deschida vreun dosar. Dupa cum se stie, in urma controalelor efectuate de Corpul de control al primului ministru, Guvernul USL a facut aproximativ 30 de sesizari care privesc prejudicii de miliarde de euro. Cu toate acestea, nimic nu s-a intamplat pana in momentul de fata.
In primul episod din acest serial am prezentat jaful de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, unde, printre altele, zeci de milioane de euro au fost fraudate prin derularea contractului pentru construirea si operarea “Sistemului Informatic Unic Integrat al asigurarilor de sanatate din Romania”, care a costat enorm, insa nu este gata nici macar acum.
De aceasta data, va supunem atentiei neregulile constatate de Corpul de control al primului ministru la S.C. Hidroelectrica S.A. Potrivit verificarilor, in perioada 2009-2011, Hidroelectrica SA a inregistat pierderi de peste 440 de milioane de lei (echivalentul a aproape o suta de milioane de euro), pierderi generate de interventiile anumitor persoane din conducerea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri in incheierea contractelor de cumparare de energie electrica.
Raportul Corpului de control al primului ministru, din data de 15.03.2013, semnat de Secretarul de Stat Ion Lazar, seful Corpului de control al primului ministru, care a fost inaintat Directiei Nationale Anticoruptie, dar si Serviciului Roman de Informatii, arata ca, in perioada 2009-2011, fostii ministri ai economiei, Adriean Videanu si Ion Ariton, ambii membri ai partidului protejat de Presedintele Traian Basescu, PDL, dar si fostul secretar de stat Tudor Serban, au intervenit la Hidroelectrica pentru majorarea preturilor de achizitie a energiei peste cel reglementat in contractele cu alti producatori de stat. Este vorba despre Termoelectrica, Electrocentrale Deva, Complexul Energetic Turceni, Rovinari. Raportul releva ca in baza unor memorandumuri si note semnate de fostii ministri, Adriean Videanu si Ion Ariton, Hidroelectrica a vandut energie la un pret mic si a cumparat la un pret mare.
Prejudicierea Hidroelectrica s-a facut in favoarea baietilor destepti
Concret, Hidroelectrica SA a achizitionat, in perioada 2009-2011, de la alti producatori de energie electrica, in baza unor contracte bilaterale, o cantitate de energie electrica de 7.871.495 MWh, iar de pe celelalte piete cantitatea de 2.584.355 MWh. Intrucat preturile cu care Hidroelectrica SA a cumparat, in baza contractelor bilaterale, energie electrica de la producatorii de energie din alte surse decat hidro, au fost mai mari decat pretul mediu la care societatea a vandut energie electrica au fost inregistrate pierderi importante, in cuantum total de 444.214.821,54 lei.
Conform raportului Corpului de control al primului ministru realizat la SC Hidroelectrica SA, pierderile au fost determinate de interventia ilegala a fostilor ministri ai Economiei, Adriean Videanu si Ion Ariton, dar si a fostului secretar de stat Tudor Serban, care au avizat si aprobat, dupa caz, note si memorandumuri care au stat la baza incheierii de contracte si acte aditionale ce aveau ca obiect cumpararea de energie electrica de catre SC Hidroelectrica SA in conditii pagubitoare pentru societate. De celalalta parte, SC Hidroelectrica SA, prin notele si memorandumurile semnate de Adriean Videanu, Ion Ariton sau Tudor Serban, a vandut energie la un pret cu mult mai mic decat cel cu care achizitiona energia electrica, creand avantaje patrimoniale altor societati in detrimentul SC Hidroelectrica SA.
Raportul arata ca in urma interventiei ilegale a fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu, in aprobarea preturilor si prevederilor contractelor de vanzare-cumparare energie electrica SC Hidroelectrica SA a inregistrat pagube dupa cum urmeaza:
-SC Termoelectrica SA – 167.991.710 RON (in anul 2009 – 80.914.543 RON, iar in anul 21010 – 87.077.167 RON)
-SC Electrocentrale Deva SA – 95.362.359 RON
-SC Complexul Energetic Turceni SA – 44.890.062 RON (Memorandum 19.08.2009)
-SC Complexul Energetic Turceni SA – 13.259.601 RON (Ordin 29.03.2010)
-SC Complexul Energetic Rovinari SA – 1.727.476 RON (Memorandum 12.10.2009)
In ceea ce il priveste pe fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, raportul Corpului de control al primului ministru arata ca prin interventiile, in mod direct, in relatiile contractulae dintre SC Hidroelectrica SA si alte companii au fost, de asemenea, produse pagube importante in cadrul societatii:
-Termoelectrica SA – 61.598.524 RON (21.01.2011)
-SC Complexul Energetic Craiova SA – 44.399.410 RON (31.03.2011)
-SC Complexul Energetic Turceni SA – 35.797.502 RON (1.04.2011)
-SC Electrocentrale Deva SA – 13.844.013 RON (21.01.2011)
-Societatea Nationala a Lignitului Oltenia SA – 10.154.384 RON (25.07.2011)
-SC Nuclearelectrica SA – 4.083.313 RON (03.02.2011)
“Din analiza dispozitiilor legale incidente in domeniul energiei rezulta ca Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri nu a avut si nu are atributii in ceea ce priveste stabilirea sau aprobarea preturilor si tarifelor in domeniul energiei electrice si nici cu privire la stabilirea termenilor si conditiilor de incheiere sau de derulare a contractelor de vanzare-cumparare a energiei electrice intre producatori ori intre producatorii si furnizorii de energie electrica. Interventia persoanelor cu functii de conducere din cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri – ministru si secretar de stat, in legatura cu stabilirea conditiilor contractuale si a pretului energiei electrice cumparata de SC Hidroelectrica SA de la alti producatori, in conditii pagubitoare pentru SC Hidroelectrica SA, s-a realizat prin incalcarea dispozitiilor legale si a altor norme incidente, dupa cum urmeaza:
-Avizarea si aprobarea notelor/memorandumurilor privind incheierea/modificarea contractelor de vanzare-cumparare a energiei electrice reprezinta o imixtiune in activitatea operatorilor economici aflati sub autoritatea ministerului si constituie un act care limiteaza libertatea comertului si autonomia agentilor economic, act interzis, in mod expres, de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, care dispun ca sunt interzise orice actiuni ale organelor administratiei publice centrale sau locale de a lua decizii care limiteaza libertatea comertului sau autonomia agentilor economici.
-Prin avizare si aprobare notelor/memorandumurilor si fixarea conditiilor contractuale, persoane din conducerea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si-au depasit atributiile de serviciu prevazute de lege si au influentat, in mod direct, formarea pretului pe piata energiei electrice, fapt interzis de Legea energiei electrice nr.13/2007, in vigoare in acea perioada.
-In baza notelor/memorandumurilor aprobate de conducerea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, in perioada 2009-2011, SC Hidroelectrica SA a incheiat contracte cu alti producatori de energie electrica, in afara pietei centralizate a contractelor bilaterale administrata de SC OPCOM SA, ceea ce contravine prevederilor Regulamentului privind cadrul organizat de tranzactionare a contractelor bilaterale de energie electrica, aprobat prin Ordinul Presedintelui ANRE nr. 42/2005.
-In majoritatea situatiilor in care s-a invocat cadrul asiguratoriu al contractului, nu au fost respectate prevederile Contractului – cadru de vanzare/cumparare a energiei electrice incheiat intre producatorii de energie electrica, aprobat prin Decizia Presedintelui ANRE nr.1774/2006, in sensul ca pretul stipulat in contract nu a fost cel mai mare pret reglementat de ANRE (in speta, al producatorului care a vandut catre SC Hidroelectirca SA energie electrica), ci a fost stabilit/modificat, de cele mai multe ori, in baza unor note/memorandumuri aprobate de ministri economiei, comertului si mediului de afaceri, ori de catre inlocuitorii acestora, peste pretul reglementat de ANRE pentru vanzatorul energiei electrice”.
Raportul arata ca dupa plecarea lui Adriean Videanu si Ion Ariton de la Ministerul Economiei, in perioada ianuarie-mai 2012 Hidroelectirca SA a realizat profit din vanzarea energiei electrice cumparate, datorita faptului ca nu a mai achizitionat energie de pe piata contractelor bilaterale.
Ca urmare a acestor verificari, Corpul de control al primului ministru a stabilit ca exista indicii privind savarsirea de catre fostii ministri Adriean Videanu si Ion Ariton, dar si de catre fostul secretar de stat Tudor Serban, a infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, motiv pentru care a sesizat Directia Nationala Anticoruptie, in vederea valorificarii constatarilor si concluziilor mentionate in raport.
Cheltuielile de protocol la SC Hidroelectrica SA au depasit, in perioada 2009-2011, sumele aprobate in buget
Acelasi raport al Corpului de control al primului ministru ne arata ca, in perioada 2009-2011, SC Hidroelectrica SA a efectuat cheltuieli de protocol in cuantum de 4.415.057 RON, depasindu-se sumele aprobate in begetele aferente anilor 2009, 2010, 2011 pentru acesta categorie de cheltuieli cu urmatorele sume:
-537.000 RON in anul 2009;
-984.000 RON in anul 2010;
-109.000 RON in anul 2011.
Printre obiectele de protocol pe care SC Hidroelectrica SA le-a achizitionat in perioada 2009-2012 se regasesc si felicitari cu medalii de aur si argint (905.834 RON), obiecte de arta (tablouri de 6.000 sau 5.000 RON), bijuterii (set de butoni Mont Blanc si set de butoni Dunhill in valoare totala de 3.681 RON), parfumuri Versace, Givency, Roberto Cavalli, Cacharel, Gucci etc.
Raportul Corpului de control dezvaluie incompatibilitatea lui Tudor Serban
Totodata, Corpul de control al primului ministru a sesizat si Agentia Nationala de Integritate cu privire la o posibila stare de incompatibilitate in care s-ar fi aflat fostul secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei, Tudor Serban. Astfel, in perioada 2009-2010, acesta a detinut atat functia de secretar de stat, cat si functia de presedinte al consiliului de administratie al SC Hidroelectrica SA, fara a exista aprobarea Guvernului in acest sens.
* Cititi aici Raportul Corpului de Control al Prim-ministrului privind Hidroelectrica SA
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# unul din lumea cea mare 27 August 2013 19:06 +15
# bercea mondial: ,,,,e manevra lu frații miei.......,, 27 August 2013 19:54 +17
# unul din lumea cea mare 27 August 2013 22:50 +9
# acuma 28 August 2013 09:55 +7
# sesizare din oficiu 28 August 2013 09:57 +7
# acuma 28 August 2013 09:59 +8
# acuma 28 August 2013 10:12 +6
# adevarul absolut 27 August 2013 19:19 +16
# Vasea 27 August 2013 19:22 +13
# Istratie 27 August 2013 19:42 +15
# hunter 27 August 2013 19:46 -5
# Mimi 27 August 2013 20:10 +13
# realitatea 28 August 2013 12:13 +5
# coca revine 27 August 2013 20:07 +6
# emil 27 August 2013 20:35 +14
# un cetatean 27 August 2013 20:43 +7
# un cetatean 27 August 2013 20:44 +6
# un cetatean 27 August 2013 20:51 +7
# slim 28 August 2013 13:22 +1
# Gelu 27 August 2013 20:59 +5
# Penalii sunt la Cotroceni 28 August 2013 16:53 +3
# un alt cetatean 27 August 2013 21:10 +6
# Mrrr... 27 August 2013 21:45 +7
# Lily 27 August 2013 22:05 -13
# accident geneti 27 August 2013 23:16 +5
# Ipse 28 August 2013 22:46 +3
# Alina 29 August 2013 01:14 +3
# Lamurire 28 August 2013 10:53 +3
# victor 28 August 2013 12:19 +2
# grupul satanistii si basistii 28 August 2013 12:54 +3
# slim 28 August 2013 13:26 +5
# profilerr 28 August 2013 15:30 +4
# Penalii sunt la Cotroceni 28 August 2013 16:58 +4
# Cati credeti ca va primi waranul maine ? 29 August 2013 07:37 -2
# cat rahat basescu lingi azi ???? 29 August 2013 12:27 +3