Lumeajustitiei.ro va prezinta in premiera ceea ce se contureaza a fi plangerea Marianei Rarinca la CEDO, ca urmare a incalcarilor Conventiei europene a drepturilor omului comise in dosarul sau in special dupa pronuntarea deciziei definitive de achitare. Abuzurile savarsite impotriva pensionarei sunt detaliate in notele scrise pe care avocatul Corneliu Liviu Popescu (foto), aparatorul Marianei Rarinca, le-a depus la Curtea de Apel Bucuresti inaintea sedintei din 10 septembrie 2015 in urma careia judecatorii Dorel Matei si Anamaria Tranca de la Sectia a II-a penala au condamnat-o pe femeie la 3 ani inchisoare cu suspendare pentru santaj, dupa ce aceiasi magistrati au anulat, la cererea expresa a DNA, hotararea definitiva de achitare pronuntata la 20 mai 2015 de judecatorii Risantea Gagescu si Damian Dolache, de la Sectia a I-a penala a CAB.

Cereri fundamentale pentru solutionarea dosarului, ignorate cu desavarsire de completul Dorel Matei-Anamaria Tranca

Desi, asa cum ne amintim, sedinta de judecata pentru condamnarea Marianei Rarinca a durat mai bine de 10 ore fara pauza, magistratii Dorel Matei si Anamaria Tranca nu au gasit timp pentru a dezbate cererile avocatului Corneliu Liviu Popescu, fapt cu atat mai grav cu cat acestea vizau aspecte fundamentale pentru solutionarea cauzei, iar completul avea obligatia de a pune in discutia partilor solicitarile apararii. Asta in conditiile in care partii vatamate - presedintei ICCJ Livia Stanciu - i s-a permis sa-si prezinte punctele de vedere intr-o pledoarie ce a depasit 4 ore, la finalul careia sefa instantei supreme a cerut cu nonsalanta, la unison cu procuroarea DNA Monica Danciu, ca Mariana Rarinca sa execute 5 ani de inchisoare in regim de detentie.

Ar putea exista insa un motiv al refuzului instantei de a pune in discutie apararile intemeiate pe Conventia europeana a drepturilor omului. Spunem asta, intrucat notele scrise formulate de avocatul Corneliu Liviu Popescu si efectiv ignorate de completul condus de judecatorul Dorel Matei - pe care le prezentam integral in cele ce urmeaza - scot la iveala o serie de ilegalitati si abuzuri savarsite impotriva Marianei Rarinca dupa momentul 20 mai 2015, matrapazlacuri ce ii au in prim-plan nu doar pe judecatorii care au transformat achitarea definitiva in condamnare, ci si pe reprezentanti ai conducerii Curtii de Apel Bucuresti, acuzati ca au "sustras" dosarul Rarinca si l-au "dirijat" pe unul dintre culoarele favorabile Directiei Nationale Anticoruptie, cu scopul de a spala imaginea presedintei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Livia Stanciu, autoarea plangerii de santaj impotriva Marianei Rarinca.

Prezentam in continuare Notele scrise depuse de avocatul Corneliu Liviu Popescu la grefa CAB la termenul din 10 septembrie 2015:

„Note scrise prin care formulez si investesc instanta care rejudeca apelul in urma anularii deciziei definitive de achitare cu prezentele cereri privind remedierea violarii drepturilor consacrate de Convntia europeana a drepturilor omului,

Precizari prealabile

Sub aspectul dreptului material

Cererile formulate infra se intemeiaza in mod direct pe dispozitiile Conventiei europene a drepturilor omului.

Conform art. 11 alin. (2) din Constitutie, in calitate de tratat international ratificat de Romania, Conventia este direct aplicabila in ordinea juridica interna romana (are caracter self executing), consacrand direct drepturi pentru subiectele din ordinea juridica interna si fiind aplicabila direct de autoritatile si jurisdictiile nationale.

Potrivit art. 20 din Constitutie, in calitate de tratat international in materia drepturilor omului la care Romania este parte, Conventia are, in ordinea juridica interna, forta juridica supra-legislativa si valoare interpretativa constitutionala - in caz de conflict intre o lege interna si Conventie, prevaleaza normele conventionale, inlaturand de la aplicare dispozitiile legislative contrare (neconventionale), cu respectarea principiului subsidiaritatii.

Instanta care rejudeca apelul are, deci, obligatia sa aplice in mod direct Conventia si sa inlature de la aplicare normele din Codul de procedura penala, in cazul in care acestea din urma sunt neconventionale.

Sub aspectul dreptului procesual

Conform art. 13 din Conventie, inculpata are dreptul la un remediu efectiv in cazul in care pretinde ca este victima unei violari a drepturilor sale conventionale. Altfel spus, ordinea juridica interna trebuie sa ii ofere posibilitatea de a sesiza o autoritate sau jurisdictie nationala, competenta sa analizeze si sa statueze pe fond asupra violarii drepturilor omului sustinute de inculpata, printr-un act avand puterea sa remedieze, sa inlature respectivele violari.

Absenta oricarui remediu efectiv, adica a oricarei posibilitati de analiza pe fond a sustinerilor privind violarea drepturilor conventionale si de adoptare a unui act de remediere a acestora, semnifica violarea art. 13 din Conventie, raportat la articolul din Conventie care consacra dreptul despre care se pretinde ca este violat.

In masura in care dreptul national nu prevede expres niciun asemenea remediu efectiv, art. 13 din Conventie se bucura, el insusi, de aplicabilitate directa si de forta supra-legislativa, deci garanteaza el insusi dreptul inculpatei de a se adresa unei autoritati sau jurisdictii nationale care sa aiba competenta sa analizeze pe fond cererile sale si sa dispuna masurile necesare de remediere a violarii drepturilor sale conventionale.

Violarea drepturilor inculpatei provine din modul in care a fost judecata (procedura si actele din Dosarul nr. 3302/2/2015 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I penala) si solutionata definitiv pe fond (prin Decizia nr. 1006/17.08.2015) contestatia in anulare formulata de DNA impotriva deciziei definitive de apel de achitare a sa, precum si din faptul rejudecarii apelului privind fondul acuzatiei in materie penala care se aduce inculpatei.

Impotriva deciziei definitive de admitere a contestatiei in anulare a DNA si de anulare a deciziei definitive de apel de achitare a sa, inculpata a exercitat atat calea de atac a apelului (Dosar nr. 3302/2/2015/a1 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala, finalizat prin Hotararea nr. 297/04.09.2015, definitiva), cat si calea de atac a contestatiei in anulare (Dosar nr. 5268/2/2015 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala, finalizat cu Decizia nr. 1058/A/02.09.2015, definitiva). Ambele cai de atac au fost respinse ca inadmisibile, prin hotarari judecatoresti definitive, ceea ce inseamna ca, nefiind susceptibile de a duce la analiza pe fond a criticilor formulate de inculpata, ele nu erau apte sa remedieze violarea drepturilor inculpatei, deci nu constituie remedii efective in sensul art. 13 din Conventie.

Cum violarea drepturilor conventionale ale inculpatei provine din modul de judecare si de solutionare definitiva a contestatiei in anulare a DNA impotriva deciziei definitive de achitare a sa, precum si din rejudecarea apelului privind fondul acuzatiei in materie penala care i se aduce inculpatei, rezulta - in conditiile respingerii ca inadmisibile a cailor de atac utilizate de inculpata - ca singura autoritate nationala susceptibila - direct in temeiul art. 13 din Conventie si chiar in absenta unor dispozitii exprese din C.proc.pen. (care este neconventional prin absenta reglementarii unui remediu efectiv) - sa analizeze pe fond cererile inculpatei de protejare a drepturilor sale conventionale si sa dispuna remedierea acestor violari este chiar instanta de judecata care a solutionat definitiv contestatia in anulare a DNA si care in prezent rejudeca apelul privind fondul acuzatiei in materie penala care se aduce inculpatei, in temeiul plenitudinii sale de jurisdictie de care se bucura potrivit art. 6 din Conventie.

In concluzie, chiar in absenta oricarei dispozitii exprese in C.proc.pen., dreptul la remediu efectiv (art. 13 din Conventie) obliga instanta in fata careia inculpata formuleaza cererile dezvoltate infra si care are prenitudine de jurisdictie (art. 6 din Conventie) sa statueze pe fondul acestor cereri (iar nu sa le respinga ca inadmisibile sub pretextul absentei unei cai procedurale reglementate expres de C.proc.pen.) si sa ia masuri efective pentru remedierea violarii drepturilor inculpatei consacrate de Conventie, avand in vedere aplicabilitatea directa si superioritatea in dreptul intern roman ale acesteia.

1. Cerere pentru remedierea violarii dreptului la non bis in idem, consacrat de art. 4 para. 1 si 2 din Protocolul aditional nr. 7 la Conventie, corelat cu dreptul la stabilitatea hotararilor judecatoresti intrate in puterea lucrului judecat, consacrat de art. 6 para. 1 din Conventie

„Prin Decizia penala nr. 733/20.05.2015, Dosar nr. 22674/3/2014, pronuntata in apel si avand caracter definitiv (intrata in puterea lucrului judecat), Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penala a achitat-o pe inculpata de acuzatia in materie penala care i s-a adus.

Prin urmare, inculpata a fost judecata pentru o acuzatie in materie penala si, in urma unei judecati complete (prima instanta si apel) a fost achitata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, avand putere de lucru judecat si exprimand adevarul judiciar.

In urma admiterii, prin Decizia penala nr. 1006/17.08.2015, Dosar nr. 3302/2/2015, de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penala, a contestatiei in anulare formulate de DNA impotriva deciziei definitive de apel de achitare, inculpata este rejudecata pe fond (in apel) cu privire la acuzatia in materie penala care i se aduce.

Faptul in sine al rejudecarii inculpatei pe fond pentru acuzatia penala care i se aduce, in conditiile in care ea a facut obiectul unei prime judecati complete pentru exact aceeasi acuzatie, finalizate printr-o hotarare definitiva si prin care a fost achitata, violeaza dreptul inculpatei la non bis in idem si dreptul la stabilitatea hotararilor judecatoresti intrate in puterea lucrului judecat.

Astfel, art. 6 para. 1 din Conventie, interpretat potrivit jurisprudentei Curtii Europene si in lumina preambulului Conventiei (care consacra principiul preeminentei dreptului, ce include dreptul la stabilitatea si siguranta raporturilor juridice), consacra dreptul la stabilitatea hotararii judecatoresti intrate in puterea lucrului judecat.

La randul sau, art. 4 para. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie consacra dreptul la non bis in idem, nicio persoana care a fost deja judecata in mod definitiv pentru o infractiune judecata finalizata cu o hotarare intrata in puterea lucrului judecat, fie ea de condamnare sau de achitare) neputand fi judecata pentru a doua oara pentru aceeasi infractiune. Astfel, conform art. 4 para. 1 din Protocolul nr. 7, regula este ca nimeni nu poate fi judecat sau pedepsit penal din cauza unei infractiuni pentru care a fost deja achitat definitiv.

Art. 4 para. 2 din Protocolul nr. 7 permite, ca exceptie, redeschiderea procesului daca un viciu fundamental in procedura precedenta este de natura sa afecteze hotararea intervenita. Prin urmare, numai ca exceptie o persoana achitata definitiv poate fi rejudecata, si anume daca exista un viciu fundamental in procedura anterioara, exceptia fiind de stricta interpretare (caracterul strict al exceptiei decurge si din faptul ca dreptul la non bis in idem este un drept nesusceptibil de derogare nici macar in situatii exceptionale, conform art. 4 para. 3 din Protocolul nr. 7 corelat cu art. 15 din Conventie)..

Or, conditia conventionala pentru a putea rejudeca o persoana achitata definitiv este ca procedura anterioara sa fie afectata de un viciu fundamental. Nu este vorba deci nici de un viciu minor, nici macar de un viciu obisnuit, ci exceptia de la puterea de lucru judecat a unei hotarari penale definitive de achitare exista numai in prezenta unui viciu major, fundamental.

in schimb, dispozitile art. 432 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) teza a II-a corelat cu art. 64 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. permit rejudecarea apelului daca decizia definitiva initiala de achitare a fost pronuntata de un judecator fata de care exista o suspiciune ca i-ar fi fost afectata impartialitatea. Nu este vorba deci de existenta reala a unui caz de lipsa de impartialitate, de natura sa afecteze hotararea de achitare cu putere de lucru judecat, ci de o simpla suspiciune. Este evident ca o simpla suspiciune de lipsa de impartialitate nu poate fi calificata drept un viciu fundamental, deci acest motiv de rejudecare a unei cauze penale in care s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare este neconventional.

Aceste dispozitii din C.proc.pen. contravin art. 4 para. 1 si 2 din Protocolul nr. 7 la Conventie si art. 6 para. 1 din Conventie, iar inculpata ridica exceptia de neconventionalitate a lor (art. 432 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) teza a II-a corelat cu art. 64 alin. (1) lit. f) C.proc.pen.), de competenta instantei in fata careia exceptia este ridicata, solicitandu-i acesteia sa inlature de la aplicare dispozitiile legislative neconventionale si sa aplice direct normele conventionale supra-legislative.

Cu privire la aceleasi dispozitii legislative, inculpata a ridicat separat, in scris si motivat, si o exceptie de neconstitutionalitate.

In plus, admiterea contestatiei in anulare (prin decizia de anulare a deciziei definitive de apel de achitare) s-a facut, in realitate, exclusiv pentru motive ce tin de interpretarea si aplicarea legii (substantiale si procedurale, interne si europene) de completul de apel din primul ciclu procesual, deci in realitate s-a procedat atat la o judecata a fondului, cu privire la probe si vinovatie (ca intr-un apel), cat si la o judecata a legalitatii hotararii de apel (ca intr-un recurs in casatie), fiind deci in realitate vorba de un apel deghizat, prin care a fost desfiintata ca netemeinica si nelegala o decizie definitiva de apel, intrata in puterea lucrului judecat, care a fost stearsa.

Ca o consecinta a inlaturarii aplicarii normelor interne neconventionale si al aplicarii directe a normelor conventionale supra-legislative consacrand dreptul la non bis in idem, dreptul la un proces echitabil sub aspectul dreptului la stabilitatea hotararii judecatoresti avand putere de lucru judecat si dreptul la un remediu efectiv, inculpata solicita instantei sa nu procedeze la judecarea pentru a doua oara a fondului acuzatiei in materie penala care i se aduce, deci sa pronunte o hotarare definitiva prin care sa constate nulitatea absoluta a deciziei de anulare a deciziei de achitare si sa inceteze rejudecarea apelului”.

2. Cerere pentru remedierea violarii dreptului la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de a fi judecat de o instanta stabilita de lege, consacrat de art. 6 para. 1 din Conventie

„Art. 6 para. 1 din Conventie consacra dreptul la legalitatea instantei, ca o dimeniune a dreptului la un proces echitabil, persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni avand dreptul sa fie judecata de o instanta stabilita de lege, iar nu fixata arbitrar, nelegal.

In cadrul judecarii contestatiei in anulare si al rejudecarii apelului, instanta nu este stabilita de lege, fiind nelegal constituita / compusa cand a judecat si solutionat cererea DNA de preschimbare a termenului, cand a judecat si solutionat admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare a DNA, cand a judecat si solutionat fondul contestatiei in anulare a DNA si cand rejudeca apelul.

1. Judecarea si solutionarea cererii de preschimbare a termenului judecata s-au facut de o instanta care nu este stabilita de lege, intrucat s-au facut de un singur judecator, iar nu de un complet de judecata.

Art. 353 alin. (10) C.proc.pen. dispune, in fraza I, ca preschimbarea termenului de judecata se dispune de completul investit cu solutionarea cauzei penale, iar in fraza a II-a ca preschimbarea termenului de judecata se dispune de presedintele completului de judecata. In cazul completelor colegiale (de 2, 3 sau 5 judecatori), completul de judecat nu se identifica cu presedintele completului de judecata. Textul este confuz, contradictoriu, fiind neclar daca preschimbarea termenului de judecata se decide numai de presedintele completului sau de intregul complet de judecata.

Notiunea de 'lege' este o notiune europeana autonoma, care presupune, intre altele, respectarea exigentei calitative a previzibilitatii legii, in sensul ca aceasta trebuie sa fie suficient de clara, de previzibila, pentru ca destinatarii acesteia sa o poata intelege si, deci, respecta. Conventia, in preambulul sau, are in vedere preeminenta dreptului, ceea ce, in jurisprudenta europeana, semnifica si respectarea exigentei calitative a previzibilitatii si claritatii legii.

Rezulta ca art. 353 alin. (10) C.proc.pen., care este neclar, confuz, contradictoriu, stabilind ca preschimbarea termenului de judecata se face atat de completul de judecata, cat şi de preşedintele completului de judecata, este nconventional, contravind art. 6 din Conventie, interpretat in lumina preambulului Conventiei si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, privind exigenta calitativa a previzibilitatii si claritatii legii.

Sub acest aspect, inculpata ridica exceptia de neconventionalitate a art. 353 alin. (10) C.proc.pen., de competenta instantei judecatoresti. Distinct, inculpata a ridicat, in scris si motivat, si exceptia de neconstitutionalitate a aceleiasi dispozitii legislative.

Intrucat norma legislativa nu este clara, ea trebuia interpretata si aplicata in mod corelat cu art. 354 C.proc.pen., conform caruia instanta judeca in complet de judecata.

De asemenea, art. 99 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti arata ca se solutioneaza de completul de judecata care a primit dosarul prin repartizare aleatorie cererea de preschimbare a primului termen de judecata. Sensul textului este de a arata ca, pana si inainte de primul termen de judecata, cererile de preschimbare de termen se solutioneaza potrivit acelei proceduri - adica, sub aspectul care ne intereseaza, de completul de judecata. A fortiori, dupa inceperea judecatii, aceste cereri se solutioneaza tot de completul de judecata.

In concluzie, judecarea si solutionarea cererii de preschimbare a termenului s-au facut de o instanta care nu era stabilita de lege (legea nesatisfacand exigenta de claritate), cu violarea dreptului conventional al inculpatei. Inculpata solicita instantei care rejudeca apelul, in temeiul plenitudinii sale de jurisdictie, sa constate nulitatea absoluta a rezolutiei din 23.07.2015 de preschimbare a termenului de judecata.

2. Judecarea si solutionarea cererii de preschimbare a termenului nu s-au facut de completul (sau presedintele completului) investit initial si aleatoriu cu solutionarea contestatiei in anulare (violandu-se principiul continuitatii), ci s-au facut de un alt judecator, care nici nu a fost desemnat in mod aleatoriu (violandu-se principiul repartizarii aleatorii), ci a fost ales in mod direct de DNA, parte acuzatoare.

Art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si art. 354 alin. (2) C.proc.pen. stabilesc principiul continuitatii.

In dezvoltarea acestora, art. 99 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti arata ca se solutioneaza de completul de judecata care a primit dosarul prin repartizare aleatorie cererea de preschimbare a primului termen de judecata. Sensul textului este de a arata ca, pana si inainte de primul termen de judecata, cererile de preschimbare de termen se solutioneaza potrivit acelei proceduri - adica, sub aspectul care ne intereseaza, de completul de judecata stabilit initial. A fortiori, dupa inceperea judecatii, aceste cereri se solutioneaza tot de completul de judecata investit in cauza, iar nu de un alt complet de judecata.

In situatii obiectiv justificate, aceleasi dispozitii legislative permit exceptii de la principiul continuitatii, dar art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si art. 361 alin. (3) C.proc.pen. impun, in acest caz, respectarea principiului repartizarii aleatorii. Chiar in conditiile completelor separate pentru solutionarea cauzelor urgente pe perioada vacantelor judecatoresti (prevazute de art. 100 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti), repartizarea cauzelor acestor complete se face tot in mod aleatoriu, neexistand nicio exceptie de la principiul repartizarii aleatorii si, oricum, o asemenea exceptie de la un principiu legal neputand fi introdusa la nivel regulamentar.

Daca nu este posibila solutionarea cererii de preschimbare de completul investit cu cauza, atunci ea trebuie atribuita unui alt complet prin repartizare aleatorie.

Or, acest lucru nu s-a intamplat, cererea de preschimbare fiind solutionata, in ziua in care a fost depusa, de unul dintre judecatorii completului stabilit pentru ziua respectiva, ceea ce violeaza si principiul continuitatii, si principiul repartizarii aleatorii.

Nu se poate invoca art. 2 pct. VI fraza I si fraza finala din Hotararea nr. 163 din 05.06.2014 a Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti, conform carora 'Solutionarea cererilor de preschimbare a termenului de judecata se va efectua de catre judecatorii desemnati din planificarea de permanenta / complete aferent zilei inregistrarii cererii. […] Dispozitiile prezentului paragraf se aplica si in celelalte materii'. Din structura tehnica a hotararii rezulta ca art. 1 se aplica Sectiilor a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a si a VII-a, art. 2 (din care face parte pct. VI) se aplica Sectiei a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, art. 3 se aplica Sectiei a IV-a, iar art. 4 prevede comunicarea hotararii sectiilor civile (in sensul de nepenale), deci in niciun caz Sectiilor I penala si a II-a penala (precizarea ca textul se aplica si in celelalte materii are in vedere materiile in care judeca Sectia a VIII-a). Dispozitia contravine normelor legale si regulamentare privind continuitatea si repartizarea aleatorie, deoarece, data fiind cunoasterea prealabila a completelor pe zile in vacanta judecatoreasca, se poate dirija dosarul la un complet, prin depunerea cererii exact in ziua in care este planificat completul dorit (este exact modul in care DNA a procedat).

In concluzie, judecarea si solutionarea cererii de preschimbare a termenului s-au facut de o instanta care nu era stabilita de lege (s-au incalcat principiul continuitatii si principiul repartizarii aleatorii), cu violarea dreptului conventional al inculpatei. Inculpata solicita instantei care rejudeca apelul, in temeiul plenitudinii sale de jurisdictie, sa constate nulitatea absoluta a rezolutiei din 23.07.2015 de preschimbare a termenului de judecata.

3. Judecarea si solutionarea admisibilitatii in principiu a contestatiei in anulare a DNA nu s-au facut de completul investit initial si aleatoriu cu solutionarea contestatiei in anulare (violandu-se principiul continuitatii), ci s-au facut de un alt complet de judecata, care nici nu a fost desemnat in mod aleatoriu (violandu-se principiul repartizarii aleatorii), ci a fost ales in mod direct de DNA, parte acuzatoare.

Dreptul intern roman (norme indicate supra) consacra principiul repartizarii aleatorii si principiul continuitatii. Contestatia in anulare a fost atribuita unui complet de judecata stabilit aleatoriu, deci investit in mod legal. Potrivit principiului continuitatii, acest complet trebuia sa solutioneze admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare.

Chiar daca s-ar admite ca ar fi fost legala si temeinica rezolutia de preschimbare a termenului de judecata (desi nu a existat nicio urgenta), noul termen trebuia fixat in asa fel incat cauza sa continue a fi judecata de completul legal investit, pentru respectarea principiului continuitatii. La limita, daca s-ar accepta ca, urmare a unei urgente maxime, ca trebuia fixat un termen de judecata mai rapid, intr-o zi in care nu functiona completul initial stabilit aleatoriu, cauza trebuia oricum repartizata unui complet stabilit aeatoriu, iar nu retinuta spre judecare de completul prezidat de judecatorul care a decis preschimbarea, care a fost ales direct de DNA (prin alegerea zilei de formulare a cererii de preschimbare) si care si-a atribuit siesi (cu violarea proncipiului repartizarii aleatorii) solutionarea cauzei.

Chiar daca s-ar presupune ca ar fi legal si aplicabil pct. VI din art. 2 al Hotararii nr. 163 din 05.06.2014 al Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti, el tot a fost incalcat, deoarece fraza a II-a precizeaza: 'In cazul admiterii cererii de preschimbare, se vor stabili termene de judecata pe rolul completelor investite cu solutionarea cauzelor, urmand a se aprecia daca in situatia respectivelor cauze se impune fixarea unui termen in perioada vacantei judecatoresti'. Altfel spus, admiterea cererii de preschimbare oricum nu trebuia sa duca la schimbarea completului initial investit legal si aleatoriu, ci cauza trebuia judecata in continuare de acel complet, dar la un termen preschimbat fata de termenul initial; acest termen poate fi fixat chiar pe perioada vacantei judecatoresti, dar fara ca acest lucru sa permita schimbarea completului investit initial.

Prin Hotararea Sectiei pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 16J din 27.10.2010, mentinuta prin respingerea recursului prin Decizia (irevocabila) nr. 57 din 14.03.2011 a inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul de 5 judecatori, Dosar nr. 799/1/2011 (ambele accesibile pe site-ul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii, www.csm1909.ro), a fost sanctionat disciplinar, pentru nerespectarea normelor referitoare la repartizarea aleatorie a dosarelor, un judecator care a preschimbat termenul de judecata, si-a atribuit completului sau (altul decat cel investit initial in mod aleatoriu) dosarul si a solutionat cauza, retinandu-se ca nu poate fi vorba de o simpla neglijenta, ci de intentie.

In concluzie, judecarea si solutionarea admisibilitatii in principiu a contestatiei in anulare a DNA s-au facut de o instanta care nu era stabilita de lege (s-au incalcat principiul continuitatii si principiul repartizarii aleatorii), cu violarea dreptului conventional al inculpatei. Inculpata solicita instantei care rejudeca apelul, in temeiul plenitudinii sale de jurisdictie, sa constate nulitatea absoluta a incheierii din 23.07.2015 de admitere in principiu a contestatiei in anulare a DNA.

4. Judecarea si solutionarea fondului contestatiei in anulare a DNA nu s-au facut de completul investit initial si aleatoriu cu solutionarea contestatiei in anulare (violandu-se principiul continuitatii), ci s-au facut de un alt complet de judecata, care nici nu a fost desemnat in mod aleatoriu (violandu-se principiul repartizarii aleatorii), ci a fost ales in mod direct de DNA, parte acuzatoare, si de presedintele completului, acesta din urma ales direct de DNA.

Dreptul intern roman (norme indicate supra) consacra principiul repartizarii aleatorii si principiul continuitatii. Contestatia in anulare a fost atribuita unui complet de judecata stabilit aleatoriu, deci investit in mod legal. Potrivit principiului continuitatii, acest complet trebuia sa solutioneze admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare.

La 23.07.2015, admiterea in principiu a contestatiei in anulare a DNA s-a facut de completul din lista de permanenta (ceea ce oricum este ilegal, cum am demonstrat supra). Chiar si asa, acest complet a fixat in mod complet arbitrar data sedintei de judecata pentru solutionarea fondului in ziua in care niciunul dintre cei doi membri ai acestui complet nu avea sedinta de judecata (iar al doilea judecator se afla chiar in concediu). Termenul fixat arbitrar a avut un singur scop, si anume alegerea de presedintele completului de judecata a judecatorului cu care a dorit sa formeze mai departe complet pentru judecarea fondului contestatiei in anulare, acesta fiind singurul motiv pentru care urmatorul termen a fost stabilit pentru o data anume, respectiv aceea in care judecator de permenanta era judecatorul pe care l-a dorit presedintele completului de judecata.

Altfel spus, in conditiile in care planificarea judecatorilor pe zile in perioada vacantei judecatoresti este cunoscuta si publica, prin introducerea arbitrara a cererii de preschimbare de DNA intr-o zi anume DNA si-a ales presedintele completului de judecata, iar prin fixarea arbitrara a zilei judecatii pe fond presedintele completului de judecata si-a ales colegul de complet. Principiile continuitatii si repartizarii aleatorii au fost violate cu buna-stiinta si cu vadita rea-credinta.

5. Pentru exact aceleasi motive, nici rejudecarea in prezent a apelului nu se face de o instanta prevazuta de lege. Inculpata contesta in mod explicit legalitatea compunerii completului de judecata care rejudeca in apel acuzatia in amterie penala care i se aduce.

In concluzie, judecarea si solutionarea fondului contestatiei in anulare a DNA s-au facut de o instanta care nu era stabilita de lege (s-au incalcat principiul continuitatii si principiul repartizarii aleatorii), iar rejudecarea apelului se face tot de o instanta care nu este stablita de lege, cu violarea dreptului conventional al inculpatei. Inculpata solicita instantei care rejudeca apelul, in temeiul plenitudinii sale de jurisdictie, sa constate nulitatea absoluta a rezolutiei din 23.07.2015 de preschimbare a termenului, a incheierii din 23.07.2015 de admitere in principiu a contestatiei in anulare si a Deciziei nr. 1006/ 23.07.2015 de admitere a contestatiei in anulare a DNA si de anulare a deciziei definitive de apel de achitare şi, in consecinta, sa pronunte o decizie prin care sa inceteze rejudecarea apelului.

3. Cerere pentru remedierea violarii dreptului la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de a fi judecat de o instanta impartiala, consacrat de art. 6 para. 1 din Conventie

Cei trei judecatori care, dupa caz, au admis cererea de preschimbare a DNA, au decis admiterea in principiu, apoi au decis admiterea pe fond a contestatiei in anulare a DNA nu au fost impartiali.

Lipsa lor de impartialitate este dovedita prin:

- faptul ca au acceptat sa participe la solutionarea contestatiei in anulare (preschimbare termen admisibilitate in principiu si fond), stiind ca se incalca in mod grav, manifest si nescuzabil principiul legalitatii instantei, adica principiile continuitatii si repartizarii aleatorii (aspecte dovedite supra);

- faptul ca au solutionat contestatia in anulare (preschimbare termen, admisibilitate in principiu si fond) intr-un mod manifest ilegal, arbitrar, cu violarea grav si nescuzabila a dreptului substantial si procedural (aspecte dovedite infra);

- faptul ca au motivat pe fond admiterea contestatiei in anulare intr-un mod care dovedeste resentimente personale puternice ale celor doi judecatori ce au adoptat decizia fata de presedinta completului de judecata care a decis achitarea in apel a inculpatei.

Toate aceste elemente demonstreaza faptul ca, participand (succesiv) cu buna-stiinta la o inscenare judiciara, cei trei judecatori care au intervenit in judecarea contestatiei in anulare (preschimbare termen, admitere in principiu, admitere pe fond) aveau dinainte stabilita solutia, ca participarea lor la activitatea de judecata a fost pur formala, ca ei decisesera dinainte luarea tuturor masurilor de privilegiere a DNA (parte acuzatoare) si persoanei vatamate si de persecutare si discriminare a inculpatei. Nu numai ca acesti judecatori au fost lipsiti de aparenta de impartialitate, dar ei si in substanta au fost lipsiti de impartialitate, atat la nivel obiectiv, cat si la nivel subiectiv.

In concluzie, judecarea si solutionarea cererii de preschimbare, a admisibilitatii in principiu si a fondului contestatiei in anulare a DNA s-au facut de o instanta care nu era impartiala, cu violarea dreptului conventional al inculpatei. Inculpata solicita instantei care rejudeca apelul, in temeiul plenitudinii sale de jurisdictie, sa constate nulitatea absoluta a rezolutiei din 23.07.2015 de preschimbare a termenului, a incheierii din 23.07.2015 de admitere in principiu a contestatiei in anulare si a Deciziei nr. 1006/ 23.07.2015 de admitere a contestatiei in anulare a DNA si de anulare a deciziei definitive de apel de achitare.

De asemenea, fiind in imposibilitatea legala de a mai formula o noua cerere de recuzare a celor doi judecatori care in prezent rejudeca apelul (si pentru care, pentru aceste motive, a formulat anterior cereri de recuzare in timpul judecarii fondului contestatiei in anulare, cereri care au fost respinse), inculpata solicita celor doi membri ai completului de judecata care rejudeca apelul sa formuleze cereri de abtinere de la rejudecarea apelului, pentru lipsa lor vadita de impartialitate, atat obiectiva, cat si subiectiva.

4. Cerere pentru remedierea violarii dreptului la un proces echitabil, sub aspectul dreptului ca procesul sa se desfasoare in mod echitabil, consacrat de art. 6 para. 1 din Conventie

Rejudecarea prezentului apel se face in urma incalcarii grave si repetate a caracterului echitabil al procesului, a egalitatii de arme si a lipsei de arbitrariu, produse in timpul judecarii contestatiei in anulare a DNA, a carei admitere a determinat rejudecarea in prezent a inculpatei pe fondul acuzatiei penale impotriva sa, in apel.

1. Dupa pronuntarea deciziei de apel de achitare, dosarul privind contestatia in anulare formulata de DNA a fost inregistrat pe portalul instantei doar cu indicarea DNA drept contestator, dar fara indicarea numelor petentei inculpate si al persoanei vatamate, asa incat orice cautare pe portal a dosarului dupa singurul criteriu ce putea fi utilizat (numele participantilor, altii decat DNA) nu ducea la niciun rezultat, scopul fiind impiedicarea petentei inculpate sa ia cunostinta de existenta dosarului si de masurile dispuse in acesta.

2. La primele doua termene de judecata a contestatiei in anulare a DNA de completul legal investit prin repartizare aleatorie (24 si 26.06.2015), dosarul cauzei a lipsit, fiind sustras cu o zi inainte (23.06.2015), prin decizia presedintei de sectie si a presedintei de instanta, fara stirea presedintelui de complet, sub pretextul ca Inspectia Judiciara face verificari disciplinare. Conducerea sectiei si a instantei a impiedicat astfel completul legal investit prin repartizare aleatorie sa judece cauza. Pe de alta parte insa, din solutia pronuntata de Inspectia Judiciara (Rezolutia nr. 464/IJ/2083/DIJ/2015 din 24.08.2015) rezulta ca aceasta a solicitat exclusiv copiile dosarelor, iar nu dosarele in original, deci caracterul abuziv al masurii conducerii sectiei si instantei este evident.

Ulterior, prin decizia judecatorului inlocuitor al presedintei de sectie si a presedintei de instanta, tot fara stirea sau aprobarea presedintei de complet, dosarul a mai fost luat odata completului, sub pretextul retrimiterii la Inspectia Judiciara, de aceasta data in cauza disciplinara impotriva celor doi judecatori din apel care au dispus achitarea. Numai ca in rezolutia Inspectiei Judiciare de incepere a cercetarii disciplinare (Rezolutia nr. 3123/IJ/1888/DIJ/2015 din 11.08.2015) se arata ca s-a solicitat Curtii de Apel Bucuresti consultarea dosarului la sediul instantei, ceea ce inspectorul judiciar pretinde ca a si facut, deci ca niciodata dosarele nu au parasit fizic sediul instantei si nici macar arhiva sectiei.

Rezulta ca, de doua ori, presedinta instantei, impreuna cu presedinta sectiei sau cu inlocuitorul acesteia, au sustras dosarul de la completul legal investit aleatoriu, sub pretextul trimiterii lui in original la Inspectia Judiciara, desi acest lucru nu a fost solicitat, iar actele Inspectiei Judiciare (cele doua rezolutii) nu arata ca s-ar fi realizat in concret. Prin urmare, pur si simplu, dosarul original a fost ascuns de conducerea instantei si a sectiei de doua ori.

Avand in vedere si cele demonstrate supra privind caracterul nelegal al instantei, rezulta ca la contestatia in anulare a DNA, intrucat nu a convenit DNA (parte acuzatoare) completul legal investit in mod aleatoriu, prin manopere dolosive (sustragerea originalului dosarului si impiedicarea completul legal investit prin repartizare aleatorie sa judece cauza, de presedinta de sectie si de presedinta de instanta; depunerea cererii de preschimbare a DNA intr-o anumita zi, fixata arbitrar; fixarea arbitrara de instanta a termenului pentru judecarea pe fond) DNA si-a ales presedintele de complet, iar acesta si-a ales colegul de complet, totul cu complicitatea anterioara a presedintei de sectie si a presedintei de instanta.

Cererea de preschimbare a termenului, formulata de DNA, a fost admisa fara motivare, in mod discretionar, desi contestatiile in anulare nu fac parte din categoria cauzelor urgente, in cauza nu era vorba de condamnati sau arestati, iar DNA ceruse preschimbarea dupa aproape 1 luna de la fixarea urmatorului termen de judecata de completul legal investit, fara ca brusc sa apara vreun motiv de urgenta. Ulterior, urgenta a disparut complet, pentru ca, dupa admiterea in principiu a contestatiei in anulare (tot la 23.07.2015, data admiterii cererii de preschimbare a termenului), termenul pentru judecata pe fond a contestatiei in anulare a fost stabilit abia pe 17.08.2015, iar rejudecarea apelului (dupa un prim termen amanat pentru lipsa de aparare) are loc abia pe 10.09.2015. Urgenta a existat doar in vederea sustragerii dosarului de la completul legal investit aleatoriu, iar apoi a disparut.

3. Preschimbarea termenului a urmarit o frauda la lege (la Constitutie).

In mod expres, 'din considerente de celeritate', procurorul care a solicitat preschimbarea termenului a invocat decizia din 14.07.2015 a Curtii Constitutionale, prin care examinarea admisibilitatii in principiu a contestatiei in anulare a fost declarata neconstitutionala daca se face 'fara citarea partilor'. Cum decizia de neconstitutionalitate produce efecte erga omnes de la data publicarii sale oficiale, invocarea ei expresa pentru a justifica urgenta si preschimbarea termenului de judecata semnifica faptul ca s-a dorit ca judecata sa se faca fara citarea partilor, stiindu-se ca acest lucru este neconstitutional, dar devansandu-se la maximum termenul de judecata, astfel incat aceasta sa aiba loc inainte de publicare.

Altfel spus, preschimbarea termenului s-a facut, exact asa cum a solicitat parchetul, de o maniera in care admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare sa fie analizata inainte de publicarea unei decizii a Curtii Constitutionale (deja adoptata si indicata expres in cererea de preschimbare formulata de DNA), adica fara citarea partilor, dar cu participarea procurorului, adica aplicand un text legislativ despre care se stia deja ca este neconstitutional, deci prin frauda la Constitutie.

4. La sedinta de judecata privind admisibilitatea in principiu a contestatiei inanulare nu a participat decat procurorul, inculpata nefiind citata si neputand sa-si prezinte oral argumentele, ceea ce violeaza principiul egalitatii de arme intre acuzare si aparare.

5. Contestatia in anulare a DNA a fost declarata admisibila in principiu, instanta statuand ca exista numai trei conditii ce trebuie verificate sub acest aspect: termenul de 10 zile, incadrarea in motivele prevazute de C.proc.pen. si prezentarea sau invocarea de dovezi. Argumentul scris al inculpatei, in sensul ca o contestatie in anulare este admisibila numai daca este vorba de o hotarare care se executa (deci, de condamnare) si numai daca este in favoarea condamnatului nici macar nu a fost analizat.

6. La judecarea contestatiei in anulare, cererea de recuzare a presedintelui de complet a fost respinsa, cu motivarea ca partea nu poate sa-si aleaga judecatorul cauzei. Altfel spus, numai DNA, prin manopere dolosive, are acest privilegiu. in schimb, cererea de abtinere de la judecarea cererii de recuzare, formulata de judecatoarea care a prezidat completul de apel care a dispus achitarea, a fost admisa, in acest caz nemaiconsiderandu-se, ca in cazul judecatorului recuzat, ca este vorba despre un profesionist care stie sa ramana obiectiv.

7. Admiterea contestatiei in anulare a DNA si anularea deciziei de apel de achitare (la 17.08.2015) s-au facut pentru doua motive principale: modul de redactare a deciziei de achitare si violarea, prin decizia de achitare, a principiului separatiei functiilor judiciare.

Niciunul dintre cele doua motive pentru care s-a admis contestatia in anulare nu a fost invocat de DNA in contestatia in anulare, in termenul legal de 10 zile. De altfel, ambele motive tin de continutul deciziei de achitare, care nu era redactata la expirarea termenului de 10 zile de declarare a unei contestatii in anulare. Primul motiv pentru care s-a admis contestatia in anulare a DNA a fost formulat de DNA abia in sedinta de judecata din 17.08.2015, deci cu mult dupa termenul legal de 10 zile si trebuia respins ca tardiv. Al doilea motiv pentru care s-a admis contestatia in anulare nici macat nu a fost invocat de DNA (care a utilizat aceasta cale extraordinara de atac), ci de persoana vatamata, tot in sedinta din 17.08.2015, deci nu numai tardiv, dar si de un participant care nu a exercitat aceasta cale de atac.

Admiterea contestatiei in anulare s-a facut deci pe doua motive tardive, in plus unul nefiind nici macar invocat de cel care a utilizat aceasta cale extraordinara de atac.

8. CSM a trimis DNA, la solicitarea acesteia, o transcriere a interviului de promovare al judecatoarei care a prezidat completul de apel, care contine falsuri evidente exact in partea esentiala a discutiei cu persoana vatamata, iar instanta care a admis contestatia in anulare s-a intemeiat tocmai pe aceasta parte falsificata din transcriere.

9. Admiterea contestatiei in anulare s-a facut, in realitate, exclusiv pentru motive ce tin de interpretarea si aplicarea legii (substantiale si procedurale, interne si europene) de completul de apel, deci in realitate s-a procedat atat la o judecata a fondului, cu privire la probe si vinovatie (ca intr-un apel), cat si la o judecata a legalitatii hotararii de apel (ca intr-un recurs in casatie), fiind deci in realitate vorba de un apel deghizat, prin care a fost desfiintata ca netemeinica si nelegala o decizie definitiva de apel, intrata in puterea lucrului judecat, care a fost stearsa.

In concluzie, judecarea contestatiei in anulare a DNA s-a facut cu violarea grava a dreptului conventional al inculpatei la un proces echitabil. Inculpata solicita instantei care rejudeca apelul, in temeiul plenitudinii sale de jurisdictie, sa constate nulitatea absoluta a Rezolutiei din 23.07.2015 de preschimbare a termenului de judecata, a incheierii din 23.07.2015 de admitere in principiu a contestatiei in anulare şi a Deciziei nr. 1006/ 23.07.2015 de admitere a contestatiei in anulare a DNA si de anulare a deciziei definitive de apel de achitare şi, in consecinta, sa pronunte o decizie prin care sa inceteze rejudecarea apelului.

5. Cerere pentru remedierea violarii dreptului de a nu fi supus unui abuz de drept privind dreptul la un proces echitabil si dreptul la non bis in idem, consacrat de art. 17 din Conventie corelat cu art. 6 para. 1 din Conventie si cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie

„Prin decizia de admitere a contestatiei in anulare si de anulare a deciziei definitive de apel instanta a violat principiul autoritatii de lucru judecat si dreptul de a nu fi judecat de doua ori, ca urmare a unui abuz de drept, interzis de art. 17 din Conventie, deoarece a refuzat judecatorilor apelului dreptul sa aplice direct si prioritar art. 6 din Conventie si a considerat ca art. 6 din Conventie este aplicabil procurorului si persoanei vatamate.

1. In mod aberant juridic, in decizia de admitere a contestatiei in anulare se sustine ca judecatorii care au pronuntat decizia de apel de achitare s-au intemeiat pe art. 6 din Conventie, dar fara a constata expres neconventionalitatea unor dispozitii ale C.proc.pen.

Nicaieri in Constitutie sau in legislatia interna nu este fixata obligatia judecatorului de a arata expres ca inlatura de la aplicare o lege interna neconventionala. El are doar obligatia constitutionala sa refuze aplicarea unei legi interne neconventionale si sa aplice direct norma conventionala mai favorabila (ceea ce judecatorii apelului au si facut).

Altfel spus, judecatorul are obligatia sa spuna expres norma pe care se intemeiaza, iar nu si norma pe care nu se intemeiaza.

Or, judecatorii apelului au spus expres ca se intemeiaza pe art. 6 din Conventie, pe care, in mod constitutional, l-au aplicat direct si cu prioritate, afirmand expres ca il aplica.

2. In mod aberant juridic, in decizia de admitere a contestatiei in anulare se sustine implicit ca judecatorii apelului, declarandu-se aparatori ai drepturilor omului si aplicand Conventia, s-au transformat in avocati ai inculpatei.

Judecatorii au obligatia constitutionala sa respecte si sa aplice Conventia, iar aceasta consacra si garanteaza drepturile omului. in cazul unui proces penal, dreptul la un proces echitabil este consacrat tocmai in favoarea persoanei acuzate de savarsirea unei infractiuni.

Aparand astfel dreptul inculpatei la un proces echitabil, judecatorii fondului nu au facut altceva decat sa actioneze ca judecatori, obligati sa aplice Conventia, fara sa actioneze in vreun fel ca avocati ai inculpatei.

3. In mod aberant juridic, in decizia de admitere a contestatiei in anulare se sustine ca normele conventionale privind dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 6 din Conventie (echitatea procedurii, impartialitatea judecatorilor, securitatea raporturilor juridice), au fost incalcate in ceea ce priveste ceilalti participanti la procesul penal (procuror si persoana vatamata), care trebuie sa beneficieze si ei de dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Conventie.

Intemeierea judecatorilor care au solutionat fondul contestatiei in anulare pe art. 6 din Conventie este aberanta si absurda, acest text nefiind aplicabil ratione personae in cauza in maniera in care a fost facuta.

Astfel, art. 6 din Conventie, consacrand dreptul la un proces echitabil, nu are aplicabilitate generala, ci limitata, atat ratione materiae, cat si ratione personae.

Ratione materiae, cauza solutionata prin decizia de apel anulata de judecatorii care au solutionat contestatia in anulare are natura penala, deci, din acest punct de vedere, art. 6 este aplicabil.

In schimb, in materie penala, art. 6 din Conventie consacra dreptul la un proces echitabil intr-un mod limitat ratione personae, si anume unei singure persoane, care este persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni (ceea ce, in dreptul procesual penal roman, se traduce prin suspect si prin inculpat). Conventia urmareste sa protejeze drepturile individuale in fata riscului de abuz din partea statului, iar in procesul penal cel care risca abuzuri este acuzatul. Textul spune expres ca orice persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni are dreptul sa fie judecata intr-un mod conform garantiilor din art. 6. De aceea art. 6 din Conventie, in materie penala, este aplicabil ratione personae exclusiv acuzatului.

Nici acuzatorul din procesul penal (procurorul), nici alti subiecti procesuali (persoana vatamata) nu sunt titulare ale dreptului la un proces echitabil in materie penala, deci nu se bucura de garantiile consacrate de art. 6 din Conventia europeana.

Conform jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, in materie penala, art. 6 nu garanteaza dreptul de a cere inceperea unei proceduri de urmarire penala contra unei persoane, dreptul de a obtine condamnarea penala a unei persoane, dreptul la "razbunare privata". Dreptul la un proces echitabil in materie penala nu include dreptul de a obtine acuzarea, judecarea sau condamnarea penala a unei persoane, deci in materie penala dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6, este recunoscut exclusiv in beneficiul persoanei acuzate de savarsirea unei infractiuni.

Orice pretinsa vatamare a dreptului la un proces penal echitabil, sustinuta de altcineva decat de acuzat, este inadmisibila, deoarece dreptul nici macar nu exista pentru altcineva decat pentru acuzat, deci textul nu este aplicabil.

Intotdeauna pe terenul Conventiei se verifica intai daca dreptul exista (deci, daca un anumit articol este aplicabil), iar abia dupa aceea se verifica daca a existat o ingerinta si, in caz afirmativ, daca ingerinta este sau nu justificata, deci daca a existat sau nu o violare a dreptului. Dreptul individual nu poate sa fie insa violat daca, in prealabil, el nu exista pentru persoana care se pretinde victima.

Prin urmare, conform jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului o persoana nu are dreptul, pe terenul art. 6 din Conventie, sa obtina tragerea la raspundere penala a altei persoane, despre care pretinde ca ar fi savarsit o infractiune. Altfel spus, in procesul penal, art. 6 nu este sub nicio forma aplicabil persoanei vatamate.

In concret, in cauza solutionata in apel in primul ciclu procesual, ca si in prezent, singura persoana care este titulara dreptului consacrat de art. 6 din Conventia europeana, in calitate de 'acuzat', este inculpata. Numai acuzata putea fi vatamata de faptul ca instanta care a judecat acuzatia in materie penala adusa impotriva ei nu ar fi respectat exigentele procesuli echitabil.

Singura ipoteza conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, in care, in cursul unui proces penal, art. 6 din Conventie se aplica si altei parti decat acuzatul este aceea in care persoana vatamata se constituie parte civila, deci in procesul penal, alaturata actiunii penale, exista si actiunea civila. Numai in acest caz, art. 6 din Conventie este aplicabil partii civile, fiind vorba exclusiv despre aplicabilitatea dimensiunii civile a art. 6 din Conventie, relativ la dreptul la un proces civil echitabil.

In cauza insa, nu exista parte civila, deoarece persoana vatamata nu s-a constituit parte civila. Procesul a ramas astfel pur penal, nefiind alaturata si o actiune civila actiunii penale. De aceea, procesului ii este aplicabila exclusiv dimensiunea penala a art. 6 din Conventie, iar nu si dimensiunea sa civila, cu consecinta ca singurul titular al dreptului este 'acuzatul', adica inculpata.

Din bogata jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului in materie indicam: Hotararea din 28.10.1991 (Plen), Cauza Helmers c. Suedia, Cererea nr. 11826/85; Hotararea din 27.08.1992, Cauza Tomasi c. Franta, Cererea nr. 12850/87; Decizia din 05.04.2001, Cauza Priebke c. Italia, Cererea nr. 48799/99; Decizia partiala din 10.01.2002, Cauza Serraino c. Italia, Cererea nr. 47570/99; Hotararea din 12.02.2004 (Marea Camera), Cauza Perrez c. Franta, Cererea nr. 42287/99. Pentru dezvoltari teoretice privind aceasta jurisprudenta, a se vedea: Corneliu BIRSAN, Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole, ed. 2, C.H. Beck, Bucuresti, 2010, pp. 428-429.

Instanta care a admis contestatia in anulare s-a aflat intr-o confuzie grava, nescuzabila, privind aplicabilitatea art. 6 din Conventie, in procesul penal, altei persoane decat celei acuzate de savarsirea unei infractiuni.

Prin urmare, intrucat art. 6 dimensiunea penala din Conventie nici macar nu este aplicabil pentru pretinsa violare a garantiilor procesului echitabil fata de altcineva decat fata de 'acuzat', nu poate exista nicio violare a acestei norme conventionale in forma sustinuta de instanta care a admis contestatia in anulare (adica fata de procuror si fata de persoana vatamata), deci decizia de admitere pe fond a contestatiei in anulare, de anulare a deciziei de apel si de rejudecare a apelului este manifest ilegala, contravenind art. 6 din Conventie.

In concluzie, solutionarea pe fond a contestatiei in anulare a DNA s-a facut cu violarea grava a dreptului conventional al inculpatei la protectie impotriva abuzului de drept. Inculpata solicita instantei care rejudeca apelul, in temeiul plenitudinii sale de jurisdictie, sa constate nulitatea absoluta a Deciziei nr. 1006/23.07.2015 de admitere a contestatiei in anulare a DNA si de anulare a deciziei definitive de apel de achitare şi, in consecinta, sa pronunte o decizie prin care sa inceteze rejudecarea apelului.

6. Cerere pentru remedierea violarii dreptului la interzicerea discriminarii privind dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 14 din Conventie corelat cu art. 6 para. 1 din Conventie si de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventie

Decizia definitiva de apel de achitare a inculpatei a format obiectul unei contestatii in anulare a DNA, admisa si in principiu, si pe fond.

Decizia definitiva de anulare a achitarii inculpatei a format obiectul unei contestatii in anulare a inculpatei, respinsa ca inadmisibila in faza admisibilitatii in principiu (Dosar nr. 5268/2/2015, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala).

Situatia juridica in ambele cauze este similara: existenta unei decizii definitive; exercitarea caii extraordinare de atac a contestatiei in anulare; motivarea contestatiei in anulare pe lipsa de impartialitate a judecatorilor; judecarea contestatiei in anulare in timpul vacantei judecatoresti; formularea de cel care a introdus contestatie in anulare a unei cereri de preschimbare a termenului.

In schimb, modul de judecare (nu se discuta insasi solutia pe fond) a celor doua contestatii in anulare a fost complet diferit, de fiecare data exclusiv prin favorizarea DNA si a persoanei vatamate si prin persecutarea si discriminarea inculpatei.

Dosarul privind contestatia in anulare formulata de DNA a fost inregistrat pe portalul instantei doar cu indicarea DNA drept contestator, dar fara indicarea numelor inculpatei si al persoanei vatamate, asa incat orice cautare pe portal a dosarului dupa singurul criteriu ce putea fi utilizat (numele participantilor, altii decat DNA) nu ducea la niciun rezultat, scopul fiind impiedicarea inculpatei sa ia cunostinta de existenta dosarului si de masurile dispuse in acesta. In schimb, contestatia in anulare formulata de inculpata a avut toate informatiile necesare postate pe portalul intstantelor.

Cererea de preschimbare formulata de DNA a fost solutionata de un singur judecator, cererea de preschimbare formulata de inculpata a fost solutionata de doi judecatori.

Cererea de preschimbare formulata de DNA a fost solutionata de un alt judecator decat completul stabilit initial aleatoriu, cererea de preschimbare formulata de inculpata a fost solutionata chiar de completul investit initial aleatoriu (deci, nu de judecatorul/ completul de permanenta, desi era tot perioada de vacanta judecatoreasca).

Admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare formulate de DNA a fost solutionata de un alt complet decat completul stabilit initial aleatoriu, admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare formulate de inculpata a fost solutionata chiar de completul investit initial aleatoriu.

Judecarea admisibilitatii in principiu a contestatiei in anulare a DNA s-a facut in aceeasi zi in care s-a decis preschimbarea termenului de judecata, spre deosebire de situatia contestatiei in anulare formulate de inculpata, cand s-a fixat un termen ulterior.

La sedinta de judecata privind admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare a DNA nu a participat decat procurorul, inculpata nefiind citata si neputand sa-si prezinte oral argumentele. In schimb, la contestatia in anulare formulata de inculpata au fost citati participantii, inclusiv persoana vatamata, procurorul si persoana vatamata argumentand pe larg opinia lor in sensul inadmisibilitatii contestatiei in anulare a inculpatei.

Contestatia in anulare a DNA a fost declarata admisibila in principiu, instanta statuand ca exista numai trei conditii ce trebuie verificate sub acest aspect: termenul de 10 zile, incadrarea in motivele prevazute de C.proc.pen. si prezentarea sau invocarea de dovezi. Argumentul scris al petentei inculpate, in sensul ca o contestatie in anulare este admisibila numai daca este vorba de o hotarare care se executa (deci, de condamnare) si numai daca este in favoarea condamnatului nici macar nu a fost analizat. In schimb, in contestatia in anulare formulata de inculpata, DNA si persoana vatamata au sustinut inadmisibilitatea acesteia pe un alt motiv (si anume ca o contestatie in anulare nu poate viza decat o hotarare care solutioneaza fondul cauzei), iar instanta a respins contestatia in anulare ca inadmisibila, deci pentru contestatia in anulare a inculpatei exista mai multe motive de inadmisibilitate decat pentru contestatia in anulare a DNA.

Distinct, la judecarea contestatiei in anulare a DNA, cererea de recuzare a presedintelui de complet (formulata de inculpata) a fost respinsa, cu motivarea ca partea nu poate sa-si aleaga judecatorul cauzei. In schimb, in aceeasi contestatie in anulare, asa cum am demonstrat supra, prin manopere dolosive DNA si-a ales completul. Altfel spus, numai DNA, prin manopere dolosive, are acest privilegiu, de a-i alege judecatorul care solutioneaza cauza.

In concluzie, solutionarea pe fond a contestatiei in anulare a DNA s-a facut cu violarea grava a dreptului conventional al inculpatei la interzicerea discriminrii. Inculpata solicita instantei care rejudeca apelul, in temeiul plenitudinii sale de jurisdictie, sa constate nulitatea absoluta a rezolutiei din 23.07.2015 de preschimbare a termenului, a incheierii din 23.07.2015 de admitere in principiu a contestatiei in anulare si a Deciziei nr. 1006/ 23.07.2015 de admitere a contestatiei in anulare a DNA si de anulare a deciziei definitive de apel de achitare şi, in consecinta, sa pronunte o decizie prin care sa inceteze rejudecarea apelului.

7. Cerere subsidiara pentru asigurarea respectarii dreptului la un proces echitabil in rejudecarea apelului, consacrat de art. 6 para. 1 din Conventie

Prezenta cerere are caracter subsidiar tuturor cererilor anterioare, si anume numai in ipoteza in care, respingandu-le sau nepronuntanu-se pe cererile anterioare, instanta trece la rejudecarea apelului.

Prin note scrise separate depuse la dosar tot la 10.09.2015, inculpata a formulat unele cereri privind nulitati referitoare la urmarirea penala si la probe administrate in cursul urmaririi penale.

Cu caracter prealabil, cu privire la neinvocarea, in procedura de camera preliminara, a tuturor acestor cereri si exceptii privind nulitatile, inculpata arata ca in acea procedura a fost asistata nu de un aparator ales, ci de un aparator numit din oficiu, care avea obligatia sa formuleze toate aceste cereri si exceptii privind nulitatile, dar nu a facut-o.

Sub acest aspect, este clara jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la caracterul real si efectiv, iar nu doar teoretic si iluzoriu, al dreptului la aparare (dimensiune a dreptului la un proces penal echitabil), la obligatiile pozitive ale statului si la raspunderea statului in cazul deficientelor grave de asigurare a apararii de un avocat din oficiu (al carui statut, sub aspectul angajarii raspunderii statului, este diferit de statulul aparatorului ales).

La randul sau, inculpata nu are studii juridice, deci nu era capabila sa cunoasca si sa formuleze singura, in procedura de camera preliminara, aceste cereri si exceptii.

Inculpata nu este deci in culpa pentru neivocarea lor in procedura de camera preliminara, iar refuzul analizarii lor in cursul judecari fondului (chiar in apelul in rejudecare), pe motivul inadmisibilitatii sau al tardivitatii, ar mentine starea de violare a drepturilor reclamantei, fara ca statul, prin autoritatile sale, sa fi luat masuri pentru remedierea acestei violari.

Cat priveste admisibilitatea respectivelor cereri referitoare la nulitati privind urmarirea penala si probe administrate in cursul urmaririi penale, inculpata ridica exceptia de neconventionalitate a dispozitiilor art. 3, art. 342, art. 345 alin. (1) si (2), art. 346 alin. (1) si (4) si art. 374 alin. (3) C.proc.pen., in masura in care aceste dispozitii se interpreteaza in sensul ca interzic instantei penale investite cu solutionarea fondului cauzei, in prima instanta sau in apel, sa se pronunte ea insasi cu privire la cererile si exceptiile privind legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de organele de urmarire penala si privind legalitatea sesizarii instantei, deoarece aceste dispozitii contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 para. 1 din Conventie, interpretat in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului

Dispozitiile legale criticate instituie principiul separarii functiilor judiciare, adica - sub aspectul care intereseaza in cauza - separarea intre functia de judecata (care se exercita la judecarea pe fond a cauzei, in prima instanta si in apel) si functia de verificare a legalitatii trimiterii sau netrimiterii in judecata si stabilesc faptul ca cererile si exceptiile privind legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de organele de urmarire penala si privind legalitatea sesizarii instantei se solutioneaza in procedura de camera preliminara. In masura in care aceste dispozitii legislative se interpreteaza in sensul ca interzic instantei penale investite cu solutionarea fondului cauzei, in prima instanta sau in apel, sa se pronunte ea insasi cu privire la cererile si exceptiile respective, ele sunt neconstitutionale.

Conform normei europene conventionale si jurisprudentiale, orice persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, de o instanta judecatoreasca.

Conform jurisprudentei constante a Curtii Europene (e.g.: Ringeisen c. Austria, 16.07.1971; Le Compte, Van Leuven si De Meyere c. Belgia, 23.06.1981; Belilos c. Elvetia, 29.04.1988; Beaumartin c. Franta, 24.11.1994; Fischer c. Austria, 26.04.1995; Terra Woningen B.V. c. Olanda, 17.12.1996; Chevrol c. Franta, 13.02.2003; Silvester's Horeca Service c. Belgia, 04.03.2004; A. Menarini Diagnostics SRL c. Italia, 27.09.2011), in sensul art. 6 para. 1 din Conventia europeana instanta este un organ care se bucura de plenitudine de jurisdictie, atat in fapt, cat si in drept, care trebuie sa aiba competenta sa analizeze toate chestiunile de fapt si de drept pertinente pentru litigiul cu care a fost investita.

Rezulta ca instanta penala care cerceteaza fondul cauzei (atat in prima instanta, cat si in apel), deci cea care se pronunta cu privire la temeinicia unei acuzatii in materie penala aduse unei persoane, trebuie sa se bucure de plenitudine de jurisdictie, in fapt si in drept. In masura in care instanta de fond (de prima instanta sau de apel) nu poate face propria judecata si nu poate avea propria statuare asupra legalitatii probelor administrate in faza de urmarire penala si asupra legalitatii urmaririi penale si a propriei investiri prin actul de sesizare, fiind legata de statuarea definitiva a judecatorilor care au decis in procedura de camera preliminara, deci de o separatie rigida intre cele doua functii judiciare, inseamna ca instanta de fond (de prima instanta ori de apel) nu se bucura de plenitudine de jurisdictie, ca ea este obligata sa considere legale actele si probele calificate ca atare de judecatorii care s-au pronuntat in procedura de camera preliminara, solutie care se impune instantei de fond fara ca aceasta sa faca propria sa judecata. Acest lucru semnifica tocmai lipsa plenitudinii de jurisdictie a instantei penale de fond (de prima instanta sau de apel), investite cu o acuzatie de natura penala impotriva unei persoane.

Faptul ca judecatorul de camera preliminara exercita si functia de judecata (art. 346 alin. (7) C.proc.pen.) nu este suficient, deoarece judecata pe fond in rejudecarea apelului in cazul autoarei exceptiei de neconstitutionalitate se face de un complet compus din 2 judecatori de la o instanta superioara, iar calitatea de judecator de camera preliminara a avut-o un singur judecator, de la o instanta inferioara.

In concluzie, art. 342, art. 345 alin. (1) si (2), art. 346 alin. (1) si (4) si art. 374 alin. (3) C.proc.pen., in masura in care aceste dispozitii se interpreteaza in sensul ca interzic instantei penale investite cu solutionarea fondului cauzei, in prima instanta sau in apel, sa se pronunte ea insasi cu privire la cererile si exceptiile privind legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de organele de urmarire penala si privind legalitatea sesizarii instantei, sunt neconventionale, contravenind art. 6 para. 1 din Conventia europeana a drepturilor omului si jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil, sub aspectul dimensiunii sale referitoare la plenitudinea de jurisdictie a instantei care judeca pe fond o acuzatie in materie penala.

Inculpata solicita deci instantei ca, in urma admiterii exceptiei de neconventionalitate, sa considere admisibile si sa analizeze pe fond cererile sale referitoare la nulitatile privind urmarirea penala si probele administrate in cursul urmaririi penale.

Cu privire la aceleasi norme legislative, inculpata a ridicat separat, in scris si motivat, si o exceptie de neconstitutionalitate.

Mijloace de proba

Inculpata se intemeiaza pe mijloacele de proba indicate in prezentele note scrise, aflate la dosar, respectiv aflate in Dosarul nr. 5268/2/2015 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala (a carui atasare o solicita) si la Inspectia Judiciara (pentru care solicita ca instanta sa dispuna depunerea lor in copie de autoritatea care le-a emis).

Aspecte de procedura

Prezentele note scrise constituie invocarea violarii si solicitarea protejarii drepturilor conventionale, in vederea epuizarii cailor interne de atac, conditie de admisibilitate a unei plangeri individuale la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in temeiul art. 34 si art. 35 din Conventie.

Prezentele note scrise contin 19 (nousprezece) file si sunt depuse la Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penala, prin registratura, astazi, 10.09.2015, inainte de inceperea sedintei publice de judecata, in vederea transmiterii lor la dosarul cauzei”.

*Cititi aici Notele scrise depuse de avocatul Corneliu Liviu Popescu la registratura Curtii de Apel Bucuresti, la termenul din 10 septembrie 2015, in dosarul nr. 3302/2/2015