Publicam un nou fragment din lucrarea reputatului judecator dr. Ion Popa, de la Curtea de Apel Bucuresti - intitulata „Studiu asupra unor factori de risc si/sau de vulnerabilitate ai sistemului de justitie din Romania” - referitor la marea problema a sistemului judiciar romanesc: practica neunitara. Judecatorul Ion Popa a fost conducator de instante, fost sef al Directiei Resurse Umane din Ministerul Justitiei, fost secretar general al CSM si inspector general judecatoresc. Studiul sau a fost publicat in revista Curierul judiciar nr. 7/2013. Judecatorul Popa propune si solutii legislative pentru asigurarea unei practici unitare in instantele judecatoresti. Cititi-le!

Practica judiciara neunitara

„Practica judiciara neunitara constituie cel mai „potrivit” cadru de exprimare a tot felul de solutii bizare pe care magistratii le adopta sub pretextul unei independente profesionale. De cele mai multe ori astfel de solutii nu ascund nimic, din perspectiva infractionala, ci reprezinta rodul unor rationamente si logica de gandire „dupa colt”, ale magistratului respectiv, dovezi din nou ale unei recrutari defectuoase in profesie.

Exista insa situatii in care oricat ar fi de slab pregatit sau de bizar in gandire magistratul, nu poate pronunta sau adopta anumite solutii, fara a avea un minim suport probatoriu si o acoperire minim credibila a unui text legal. Astfel de solutii, diferite sau chiar opuse celor pronuntate obisnuit in materia respectiva sunt justificate sub formula clasica „practica neunitara”, nu doar de cei ce le adopta, ci si de cei care vin eventual sa le verifice in urma unor eventuale sesizari, aceasta formula magica facand sa inceteze orice analiza sau cercetare a magistratului. Este foarte adevarat ca si atitudinea celui ce controleaza, de a inceta cercetarea este justificata, pentru ca solutiile magistratilor sunt cenzurabile doar in caile de atac, orice alt demers fiind calificat corect drept imixtiune in actul de justitie. Iata de ce orice eventuala frauda ce s-ar ascunde in spatele unei solutii neunitare este practic imposibil de depistat.

Tot in acest context al practicii judiciare neunitare semnalam si un alt aspect. Sub stindardul unificarii practicii, am constatat ca o mare diversitate si cantitate de cauze sunt judecate in ultima instanta de Inalta Curte, devenita un fel de instanta de fond, ca volum de activitate, tocmai prin „generoasele” competente de judecata ce i-au fost atribuite prin lege, ori care se intentioneaza a-i fi atribuite. Nu vom analiza aici oportunitatea unor astfel de decizii din perspectiva eficientei, a celeritatii ori a profilului profesional pe care ar trebui sa il dezvolte o instanta suprema (analiza, sinteza, cercetare, ca regula, iar judecata ca exceptie, nu invers), ci vom aborda tema prin prisma studiului de fata, a unei posibile vulnerabilitati. In acest context reamintim ca, in urma unui defectuos proces de promovare la Inalta Curte, din punct de vedere al varstei celor promovati (35–40 ani), actualii judecatori ai Curtii, in majoritate covarsitoare, vor ramane in functie, pana la retragerea la pensie, in medie circa 20-25 ani. Coroborand datele de mai sus, vom constata ca persoanele interesate (sursele) vor avea o sarcina mult usurata si timp berechet prin aceasta concentrare de competenta la nivelul unui numar mic de tinte (aceleasi, timp de circa 20-25 ani), pentru a-si exercita procedeele si tehnicile de persuasiune in conditiile si formele deja amintite in cuprinsul Studiului. Iata de ce privim cu rezerva demersurile, nefiresc de insistente uneori, de centralizare ori exclusivizare a deciziei judecatoresti irevocabile la nivelul unei singure instante si, implicit, a unui numar redus de decidenti magistrati. Iata de ce apreciem ca descentralizarea deciziei irevocabile, ca regula, la nivelul tuturor instantelor, in special a curtilor de apel, dar si, intr-o mult mai mica masura, la tribunale si chiar judecatorii, ar reduce considerabil riscul unei contorsionari decizionale a magistratului si, oricum, ar face mult mai dificile eventuale demersuri de persuasiune ori de santaj, focalizate punctual si constant pe o tinta anume, redusa din punct de vedere numeric, fiind evident ca este mult mai dificil sa poti „convinge” cateva mii de tinte (magistrati de la instante si parchete, altele decat cele supreme), in raport cu cateva zeci de tinte, membri (aproape eterni) ai unor complete de judecata de la Inalta Curte.

Credem ca solutia care ar evita riscurile de mai sus ar trebui sa vizeze trei componente de baza:

1. legalizarea unui sistem de unificare a practicii judiciare care sa angreneze nu doar judecatorii Inaltei Curti, ci si pe cei din teritoriu si de la care magistratul sa nu poata deroga decat sub sanctiune disciplinara;

2. descentralizarea ca regula, a competentei materiale de judecata de la instanta suprema catre instantele teritoriale, cu precadere curtile de apel, precum si eliminarea competentei exclusive a Inaltei Curti stabilita in raport de demnitatea publica exercitata de persoana judecata;

3. crearea unei baze de resurse umane, judecatori cu grad de instanta suprema, prin introducerea mecanismului de promovare pe loc la curtile de apel, baza care sa asigure competenta profesionala a solutionarii oricaror litigii, oricat de complexe ar fi acestea, la nivelul descentralizat al curtilor de apel.”