Ne privim in suportare reciproca peste bancile de lemn dintre noi. El este judecator, eu, avocat si ne stim aproape dintotdeauna. Ii simt de la distanta ostilitatea si nici macar n-o ascunde. Il implineste exhibarea dispretului revarsat inspre sala ticsita de taratoare penale... Deunazi, mi-a respins cererile intinse pe zeci de pagini preluand nesfielnic si ostentativ toate sustinerile acuzarii, o litera n-a schimbat ! Parca si-a dorit sa-mi transmita ca e in van efortul meu. Mai apoi, o instanta superioara l-a facut albie de porci, retinand in hotarare ca „fondul foloseste expresii lozincarde”, ca, „in lipsa unei argumentatii, exista suspiciunea justificata a arbitrariului” si ca „a copiat din motivarile anterioare”, omitand amanuntul ca se modificasera institutiile procedural-penale. Ironia sortii, un coleg de-al lui il tavalise crunt in cerneala, dezvaluind ca dom' Prezident „venea in stare de ebrietate la serviciu, pretindea solutii, ii inregistra pe ceilalti judecatori cu telefonul mobil in discutii private si in deliberari, facand publice aceste inregistrari in diverse medii”. Ei bine, in fata acestui onorabil, a carui impartialitate chiar el si-o terfelise astfel, trebuia sa-mi exercit rolul de paraclet in roba. Imi alung anevoie resentimentele si imi duc caznit la capat pledoaria, anticipand lesne solutia. Care vine imediat, instanta respingandu-mi exceptia fara ca motivarea sa cuprinda macar o propozitie, un cuvant. Nu de alta, dar voiam sa aflu si eu „silogismul juridic din care rezulta aplicarea normei de drept la situatia de fapt retinuta”¹, ca garantie a impartialitatii pretoriului uns cu puteri jurisdictionale. De ce, oare, unor judecatori nu le place sa fie judecatori?, ma intreb inca, desi raspunsul nu-mi este strain. Si mintea imi fuge indarat, la fostii magistrati - procurori si judecatori -, cu care am taifasuit in voie dupa ce s-au pensionat. O sa vi se para ciudat ce o sa scriu, insa, in majoritatea lor zdrobitoare, ei mi-au marturisit ca nu doresc sa mai auda de justitie, ca ii apuca un tremur straniu ori de cate ori se trezesc in vecinatatea lacaselor judiciare, asa incat prefera sa le ocoleasca. N-am auzit un cuvant de lauda, o confesiune a cuiva care sa nu ascunda regretul ca n-a parasit mai devreme sistemul acesta secatuitor de energie si de iluzii, dar izvorator de nedreptati si de abuzuri. Nu neg ca exista si pareri contrare, numai ca ele n-au ajuns la urechile mele. Oricum, este deprimant sa-i asculti pe ex-magistrati defaimandu-si nobilul statut.

Explicatii sunt destule, ii las pe altii sa le aseze pe hartie daca simt nevoia. Mie imi este suficient exemplul judecatorului care ma scruteaza cu aroganta din inaltul jiltului sau, desi la cativa centimetri de el se afla o cruce... S-o fi ratacit pe drumul ce duce la mantuirea prin Lege, si-o fi pierdut cumva omenia, simplitatea aceea binefacatoare si bunul-simt, care sa-l transforme intr-o fiinta aleasa sa imparta dreptatea... Poate, cert este ca de-a pururi caile Domnului sunt intortocheate si nu toti ies la limanul divin.

Plec din sala cu un gust de cocleala, de sila... Acasa gasesc un plic cu stampila Ministerului Public. Il deschid cu nerabdare, expeditorul nu-i fitecine si nici vreun urator de ganduri bune. „Comunicare”, citesc pe prima fila si caut mai departe. Misterul s-a lamurit repede, e vorba de o ordonanta de clasare din septembrie 2021, in interiorul careia dau si peste numele meu. Asadar, sintetizand, prin anul 2014, unitatea de elita a anticoruptilor din Brasov s-a sesizat din oficiu (bineinteles !) ca intr-un dosar din 2012, in care era cercetat C.A.A., fostul meu coleg de camera din studentie i-ar fi incredintat unui oarecare M.N. („persoana din anturajul” suspectului) „informatii privind existenta dosarului penal nr.13/P/2012” al unitatii respective. In continuare, descopar ca „despre numitul M.N., magistratii procurori din cadrul D.N.A. - ST Brasov s-au sesizat din oficiu (n.m. tot din oficiu!) in legatura cu o pretinsa relatie pe care M.N. ar fi avut-o cu magistratul procuror Bica Alina, relatie care ar fi fost favorizata de sotul acesteia, Bica Octavian Mircea.

Pe fondul acestei relatii ar fi existat banuiala rezonabila ca M.N. ar fi incercat sa obtina informatii in legatura cu dosarul penal care era instrumentat de magistratul procuror Bica Alina, iar pentru obtinerea acestor relatii ar fi apelat la magistratul procuror B.S., care s-ar fi aflat intr-o relatie de prietenie cu aparatorul ales al magistratului procuror Bica Alina, respectiv avocatul Nazat Marian.” Sa te crucesti si altceva, nu ! Nici al' mai neghiob militian din perioada stalinista n-ar fi inventat o delatiune intr-atat de necredibila.

Vasazica, eu ar fi trebuit, la initiativa prietenului meu - care tocmai se pensionase de la DNA Brasov -, sa culeg de la Alina Bica informatii in legatura cu ancheta declansata de ultima contra lui M.N., motiv pentru care, din 26 noiembrie 2014 si pana la 28 martie 2015, am fost supravegheat tehnic, impreuna cu altii, de catre Serviciul Roman de Informatii.

Ma scarpin la ceafa asemenea lui Moromete si ma minunez de ticalosia organelor naravite atunci la violarea „campului tactic”. Pai, daca M. asta, de care aud acum intaia oara, ar fi avut o relatie apropiata cu Alina Bica, intermediata de sotul ex-magistratei, de ce ar fi apelat la mine, prin S.B., ca sa obtina mult ravnitele informatii? Si cand? Aici e aici. La sase zile dupa incarcerarea indezirabilei, adica in perioada scurta - intre 20 noiembrie si 23 decembrie 2014 -, cand i-am acordat asistenta juridica fostului procuror sef anti-mafia. O absurditate mai mare nici ca se putea nascoci. Caci, in ticluirea absurda a Serviciilor, la vorbitor, deci in urechile organului, si, in loc sa discut despre propria ei cauza, eu ii ceream Alinei informatii dintr-un dosar pe care-l lucrase candva... Zau ca-ti vine sa-ti iei campii !

Includerea mea in lista aceea de supravegheati tehnic are un talc aparte: in calitate de aparator ales al Alinei Bica s-a dorit sa fiu monitorizat non-stop si cum relatia client - avocat excedea unei astfel de masuri, s-a scornit o poveste de adormit copiii hastagisti. Da, deoarece „alte mijloace de proba nu s-au mai administrat in prezenta cauza”, ne lamureste ordonanta prin care s-a clasat cauza ajunsa prin declinare, in 2019, la o structura din Capitala. Dar mizerii asemanatoare s-au intamplat cu toptanul, ca altminteri nu ajungeam sa contorizam cate doua autorizatii pe zi ale judecatorilor pentru inregistrari tehnice in perioada samavolniciilor girate de turnatorul Traian Basescu si acolitii sai.

Sa ne mai miram, iata, ca magistratii pensionari vorbesc denigratoriu despre fosta lor ocupatie?

PS: Despre instalarea fricii din perioada funesta a justitiei romane scrie si Daniel Morar in cartea sa Putea sa fie altcumva. O istorie subiectiva a justitiei dupa 1990. Oricat de subiective ar fi confesiunile inaltului magistrat (si ele sunt de-un partizanat stanjenitor pe alocuri!), nu putem sa le ignoram, mai cu seama atunci cand se invoca date statistice. Astfel, autorul dezvaluirilor isi exprima nedumerirea cu privire la numarul foarte mare al mandatelor de siguranta nationala emise de Inalta Curte de Casatie si Justitie (prin judecatorii desemnati) la cererea Serviciului Roman de Informatii: „Din rapoartele anuale de activitate ale SRI se poate observa cresterea constanta, an de an, a MSN-urilor emise de catre judecatorii desemnati ai ICCJ. In anii '90, acestea nu depaseau cateva sute anual: 1994-371 MSN, 1995 - 368 MSN, 1996 - 457 MSN, 1998 - 526 MSN, 1999 - 496 MSN. Pentru perioada 2000-2004, aceste date nu sunt disponibile, insa pentru anii urmatori se inregistreaza peste 1.000 de mandate emise anual: 2005 – 1 395 MSN, 2007- 1 603 MSN, 2008 – 1 916 MSN, pentru ca in anul 2009 sa fie emise aproape 3 000 de mandate – 2 779 MSN. In perioada 2010-2013, numarul anual al mandatelor eliberate de judecatorii ICCJ se situeaza constant peste 3 000: 2010 – 3 114 MSN, 2011 – 3 418 MSN, 2013 – 3 701 MSN, pentru ca in anul 2014 sa scada la 2 496.

Aceste date au fost confirmate de ICCJ, care in 2018, in contextul discutiilor din Parlament si din spatiul public cu privire la numarul mare de mandate emise, comunica ca, in perioada 2009 - 2018, judecatorii instantei supreme au emis peste 26 000 de mandate pe siguranta nationala. Cifrele putin diferite fata de cele comunicate de SRI sunt justificate de faptul ca si celelalte servicii secrete cu atributii in domeniul securitatii nationale au solicitat si obtinut asemenea mandate. In acelasi context, SRI si-a facut propriul inventar si a comunicat ca, in perioada 2004-2016, numarul total de mandate solicitate a fost de 28 784. In 2020, ICCJ si-a actualizat statistica si a comunicat numarul mandatelor MSN emise in perioada 2017-2020, ca fiind 3 169.

Surprinderea mea si mai mare era determinata de faptul ca judecatorii instantei supreme nu respingeau nicio solicitare de emitere a acestor tipuri de mandate. Daca propunerile serviciilor secrete treceau de filtrul procurorului general, care de drept intocmea solicitarea, supravegherea tehnica era automat aprobata. In scurta perioada de sase luni cat am exercitat aceasta atributie, nicio cerere formulata de mine nu a fost respinsa de judecatorii instantei supreme si, dupa stiinta mea, nici in perioada anterioara. Dupa ce am parasit aceasta pozitie si am devenit judecator constitutional, am abordat tema cu presedinta ICCJ, Livia Stanciu, careia i-am spus ce am constatat si concluzia mea ca instanta suprema nu realizeaza un control judecatoresc real in materia mandatelor pe securitate nationala. Doar m-a ascultat, fara sa spuna ceva (subl.m.).

Cativa ani mai tarziu, a devenit publica informatia referitoare la controlul judecatoresc asupra mandatelor pe securitate nationala. Mandatele emise erau secrete, la fel si solicitarile, insa statistica, respectiv numarul lor, este o informatie de interes public. Chiar instanta suprema, in 2018, comunicand numarul de mandate, peste 26 000 pentru perioada 2009-2018, a confirmat ca in toata aceasta perioada de 10 ani, judecatorii au respins doar doua propuneri: una in 2015 si cealalta in 2018. Intr-o alta comunicare oficiala, din august 2020, instanta suprema arata ca, in perioada ianuarie-august 2020, au fost emise 519 mandate si a fost respinsa o singura solicitare. Dupa aparitia publica a acestor date, la inceputul anului 2020, doi judecatori au solicitat presedintelui CSM sa dispuna un control la instanta suprema pentru a verifica modul de respectare a dispozitiilor legale privind emiterea MSN-urilor care i-au vizat pe judecatori si procurori, insa Sectia de judecatori a CSM a respins solicitarea. (…)

In Romania, in ultimii ani, datele statistice rezultate din rapoartele anuale ale Serviciului Roman de Informatii arata in felul urmator: in 2014, au fost emise 2 762 mandate de securitate nationala, din care 2 496 pentru SRI; in 2015, au fost emise 2 806 mandate de securitate nationala, din care 2 530 pentru SRI; in 2016, au fost obtinute 3 736 mandate de securitate nationala, din care 3 423 pentru SRI; in 2017, SRI a obtinut 2 511 mandate de securitate nationala initiale; in 2018, SRI a obtinut 968 de mandate de securitate nationala, plus 399 de prelungiri ale acestora, iar in 2019, SRI a obtinut 1 170 de mandate de securitate nationala. In primele 11 luni ale anului 2021 instanta suprema a emis 1 008 mandate initiale, 612 prelungiri si 1 216 completari.

In 2018, ICCJ comunica public ca judecatorii instantei supreme din Romania au emis, in perioada 2009 - 31 mai 2018, 26 445 de mandate de securitate nationala, fiind respinse doar doua propuneri, iar in 2020 a fost respinsa o singura solicitare. In SUA, in perioada 2014-2020, FISA Court a respins peste 250 cereri de eliberare a mandatelor si a modificat peste 1 300. Se observa astfel ca, spre deosebire de primii 30 de ani ai functionari sale, cifrele din ultimii ani ne arata ca instanta de la Washington realizeaza un control judecatoresc real al solicitarilor formulate de serviciile de informatii, ceea ce nu putem spune despre instanta noastra suprema, unde controlul judecatoresc pare ca nu exista.

O alta comparatie este de asemenea relevanta. Din date disponibile, cunoastem ca in perioada 2004-2016, judecatorii ICCJ au autorizat in Romania 28 784 de mandate de securitate nationala, in vreme ce, in aceeasi perioada, judecatorii FISA au aprobat la nivelul SUA un total de 22 617 de mandate. Cu peste 6 000 mai putine decat in cazul Romaniei. E un mister cum o tara cu o populatie de peste 15 ori mai mare decat a Romaniei, prima putere militara si economica a lumii, angrenata aproape tot timpul in conflicte militare si dispute strategice, victima a unor atentate teroriste de anvergura, solicita si obtine anual de la judecatorii sai mai putine mandate pe securitate nationala decat Romania. Sau invers, cum e posibil ca serviciile romane de informatii, prin procurorul general al statului, sa solicite, iar judecatorii sa aprobe, atat de multe mandate in acest domeniu in conditiile in care suntem o tara stabila, neaflata in vreo zona de conflict pana in martie 2022, fara teroristi pana acum si fara dusmani aparenti? Raspunsul nu poate fi decat unul singur: acest fenomen e posibil pentru ca o mare parte a acestor mandate nu au nicio legatura cu siguranta nationala si cu amenintarile teroriste, ci exclusiv cu dorinta serviciilor secrete de a pune sub supraveghere cat mai multe persoane care joaca un rol semnificativ in statul roman, fie ca este vorba de demnitari, functionari sau magistrati, fie de oameni de afaceri de o anumita anvergura. Si mai este posibil cu complicitatea celor mai inalti magistrati ai tarii, procurorul general al Romaniei si unii judecatori ai instantei supreme, care nu au forta sa li se opuna serviciilor de informatii, sunt cuminti si nu realizeaza un control real al solicitarilor (subl.m.).”

Sa te crucesti, nu altceva! Dar marturisirile nu se opresc aici, dimpotriva, curg cu nemiluita, cat sa solicitam grabnic viza de emigrare in Congo. Bunaoara, fostul sef al Directiei Nationale Anticoruptie face niste afirmatii uluitoare: „Cei peste 20 de ani de cariera ca procuror mi-au dezvoltat anumite abilitati si deprinderi. Trebuia sa imi pot explica atitudinea persoanelor din fata mea, ca apoi sa-mi pot justifica schimbarea lor de pozitie. Dupa ce ofiterii SRI si sefii lor s-au obisnuit cu stilul meu de lucru, am observat ca nu mai incercau sa ma convinga sa-mi schimb deciziile. Nu-mi faceam iluzii insa ca le-am schimbat mentalitatile ori intentiile si banuiam ca linistea lor se datora cu totul altui fapt, iar ceea ce am presupus s-a si adeverit. Am inceput sa imi notez numerele de telefon din propunerile de interceptare pe care le respingeam, pentru ca apoi sa observ ca pe unele dintre ele le regaseam in zilele sau saptamanile urmatoare in alte propuneri ale SRI, care priveau alte persoane si alte fapte, atribuite altcuiva sau cu posesor neidentificat. Isi asumau asa ceva, profitand de faptul ca procurorul general si judecatorii desemnati nu aveau nici sarcina, nici timpul necesar, dar nici posibilitatea verificarii acestor numere si a posesorilor lor in timp real (subl.m.).” Astfel se explica si teroarea indusa programatic in societatea romaneasca: „Au venit apoi si arestarile, toate cu prezenta presei in fata institutiei. Activitatea procurorilor anticoruptie a devenit extrem de dinamica. Jurnalele de stiri abundau in informatii, breaking news-uri despre perchezitii, inculpari, arestari si demiteri ale unor personalitati publice. Parea ca procurorii anticoruptie nu numai ca nu au incetinit ritmul, dar chiar apasau puternic pedala de acceleratie. Ritmul in care apareau si erau instrumentate aceste dosare pe mine insa ma nedumerea. Cunosteam foarte bine institutia, stiam care ii sunt posibilitatile si ritmul de lucru si mi-era clar ca doar procurorii si politistii DNA nu puteau face fata unui asemenea volum de activitate. Eram un observator avizat, urmaream evenimentele, iar nedumerirea mea s-a risipit destul de repede atunci cand in comunicatele de presa ale DNA a inceput sa apara urmatoarea mentiune: «Acest dosar s-a instrumentat cu sprijinul ofiterilor SRI». Mentiunea a devenit o cutuma. S-a aflat apoi ca acestia erau intr-adevar implicati in anchetele penale, aduceau informatiile, si uneori denuntatorii si dictau ritmul anchetelor. Marius Iacob, adjunctul procurorului-sef al DNA declara ca procurorii au o colaborare foarte buna cu ofiterii SRI, care ii ajuta in toate cazurile. Erau prezenti efectiv in birourile procurorilor de pe strada Stirbei Voda pentru ca Kovesi le deschisese usa institutiei, la propriu si la figurat. Se spunea ca acestia au ajuns chiar sa redacteze actele procesuale pe care le semnau procurorii si politistii. Nu puteau sa semneze ei insisi actele pe care le intocmeau si, intrucat asteptau sa li se recunoasca public meritele, asa au aparut mentiunile din comunicatele de presa. Din moment ce procurorii devenisera celebri si erau laudati, voiau si ofiterii de informatii sa fie la fel. Gloria se rasfrangea asupra SRI si, mai ales, asupra sefilor acestuia.” De practicile specifice unui stat totalitar nu a scapat nici macar ex-judecatorul Curtii Constitutionale: „Eu eram aproape sigur ca telefonul imi fusese deja pus sub ascultare in baza unui mandat de siguranta nationala. Lucrasem cu ei, ii cunosteam bine, erau previzibili si actionau rudimentar. Am facut un test simplu pentru a verifica. I-am spus sotiei mele, acasa la Cluj, ca dupa ce ma intorc la Bucuresti o sa-i spun ceva prin telefon, iar aceasta conversatie trebuie sa ramana intre noi. Povestea spusa sotiei la telefon nu era reala, dar ei au cazut in cursa si, in perioada urmatoare, am aflat de la unul dintre jurnalistii din anturajul SRI aceasta poveste. Aveam feedbackul si confirmarea ca imi ascultau telefonul. Le-am trimis celor doi directori un mesaj, pe telefonul mobil al lui Coldea, in care le-am scris ca sunt jalnici daca atat au inteles ei in cei 25 de ani de democratie, sa urmareasca un judecator doar pentru ca nu le convin deciziile luate de el. Le-am mai scris ca astept ca la finalul interceptarilor sa ma instiinteze despre faptul ca luasera aceasta masura. Evident ca nu au raspuns la mesajul meu, iar serviciul nu mi-a comunicat niciodata ca as fi fost supravegheat. Presupun ca nu au avut curajul sa ceara judecatorilor ICCJ mandat pe numele meu pentru ca nu puteau prezenta vreun motiv, asa ca, cel mai probabil, numarul meu de telefon fusese «atribuit» unei alte persoane sau prezentat ca neidentificat, spre a fi supus interceptarii (subl.m.).” Aceasta in contextul in care, de pilda, „solutia de achitare demonstra ca dosarul Grebla nu fusese decat o inscenare, o actiune in forta a DNA-SRI, cu scopul de a timora judecatorii constitutionali.” Concluzia e terifianta si descrie perfect spatiul recluzionar al Romaniei ultimelor doua decenii, cele mai nefaste din justitia postdecembrista: „Vazand ce se intampla, nu mai eram deloc sigur daca faptul ca nu ai comis vreo infractiune te poate feri sau nu de o arestare si de distrugerea carierei (subl.m.).”

Un tablou zugravit fara menajamente si ocolisuri, o marturie in cunostinta de cauza a unui insider, si nu un neofit in domeniu, din contra ! Putea sa fie altcumva? Ma tem ca raspunsul e negativ, tinand cont de profilul celor doi manipulatori ai marionetelor judiciare, protagonistii principali ai sinistrului joc, transformat in cele din urma intr-o ruleta ruseasca in varianta romaneasca. Fiindca si Traian Basescu, si Florian Coldea, n-au facut altceva decat sa-si subordoneze autoritar si ostentativ Justitia in numele cruciadei anticoruptie, minciuna prin care au reusit sa se foloseasca de procesul penal ca de un instrument nimicitor al dusmanilor din politica si afaceri, servind, fara tagada, interese straine, nicidecum nationale ! Perfizi si lipsiti de scrupule, cei doi – acompaniati cu zel de o sleahta numeroasa de magistrati, intelectuali, activisti politici si lichele de opinie -, inspirati de sloganul naivului Martin Luther King, au lucrat si au luptat impreuna la infaptuirea justitiei lor. Si le-a iesit! Brr, de aceea m-a speriat dintotdeauna perspectiva justitiei realizate in devalmasie cu Serviciile Secrete si politicienii…