DOSARE PENALE INCHISE PE BANDA RULANTA - In perioada 2010-24.09.2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti au dispus un numar de 62.022 solutii de netrimitere in judecata. 132 de clasari au fost date in cauze avand ca obiect lipsire de libertate. Viol, 89 solutii de netrimitere in judecata; agresiune sexuala - 54 solutii de netrimitere in judecata. In privinta infractiunii de talharie, PJS 4 a dispus 554 solutii de netrimitere in judecata
Procurorul General al Romaniei Bogdan Licu (foto) anunta recent, in contextul crimelor de la Caracal, ca a dispus un control la nivelul tuturor parchetelor din Romania cu privire la dosarele care privesc infractiunea de lipsire de libertate. Licu declara ca nu a fost facut niciodata un control in aceasta privinta, si ca si-a dat seama ca sunt unele probleme, deoarece poate unii procurori au tratat cu usurinta anumite cauze.
Lumea Justitiei prezinta situatia existenta la nivelul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in privinta dosarelor clasate avand ca obiect infractiunea de lipsire de libertate, dar nu numai.
Procurorii de la Parchetul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti au muncit mult in ultimii noua ani pentru a finaliza dosarele penale inregistrate pe rolul acestei unitati. Astfel ca, in perioada 2010-24 septembrie 2019, au dispus un numar de 62.022 solutii de netrimitere in judecata.
Printre faptele pentru care procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti au decis ca nu exista elemente pentru intocmirea unui rechizitoriu si trimiterea in instanta se numara violul, agresiunea sexuala, talharie, loviri sau alte violente. In schimb, in ceea ce priveste infractiunea de incaierere, in perioada 2010-24 septembrie 2019 nu a existat vreo solutie de clasare. Ramane de vazut in urma controlului dispus de Procurorul General al Romaniei cat de intemeiate, sau nu, au fost clasarile date de procurorii de la PJ4 Bucuresti.
Iata statistica furnizata de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti la solicitarea Lumea Justitiei cu privire la dosarele clasate in perioada 2010-24 septembrie 2019:
“In perioada 01.01.2010-24.09.2019 procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti au dispus un numar de 62.022 solutii de netrimitere in judecata in cauzele aflate pe rolul acestei unitati.
In perioada 01.01.2010-24.09.2019 procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti au dispus solutii de netrimitere in judecata in cauzele aflate pe rolul acestei unitati, defalcate dupa obiectul infractiunilor ce va intereseaza, astfel:
-in cauze avand ca obiect savarsirea infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal (cu mentiunea ca nu se poate indica, statistic, daca toate aceste cauze au fost savarsite prin exercitarea unor actiuni violente, nefiind de esenta infractiunii comiterea prin astfel modalitati) – 132 solutii de netrimitere in judecata;
-in cauze avand ca obiect savarsirea infractiunii de viol – 89 solutii de netrimitere in judecata;
-in cauze avand ca obiect savarsirea infractiunii de agresiune sexuala - 54 solutii de netrimitere in judecata;
- in cauze avand ca obiect savarsirea infractiunii de talharie/ talharie calificata– 554 solutii de netrimitere in judecata;
-in cauze avand ca obiect savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente - 186 solutii de netrimitere in judecata;
-in cauze avand ca obiect savarsirea infractiunii de vatamare corporala – 1;
-in cauze avand ca obiect savarsirea infractiunii de incaierare – 0”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# manu 29 September 2019 12:39 +7
# Pintea 29 September 2019 17:01 +2
# nae din dealul feleacului 29 September 2019 20:11 -1
# TITULESCU 30 September 2019 09:30 -1