1. Ieri, 08.06.2021, CCR a stabilit ca:

i. Dreptul UE si deciziile CJUE nu au prioritate fata de Constitutia Romaniei si fata de deciziile CCR care o interpreteaza.

ii. Instantele judecatoresti nu pot inlatura prevederile legislatiei nationale pentru a aplica recomandarile MCV, acestea din urma, dincolo de faptul ca prin natura lor nu sunt obligatorii pentru cel caruia ii sunt adresate, nefacand parte din dreptul UE.

iii. Deciziile CJUE care sugereaza nevoia amendarii legislatiei romanesti prin cooperare loiala cu institutiile europene, au in vedere interventia legiuitorului roman, iar nu a instantelor judecatoresti, intrucat cooperarea amintita urmeaza a se realiza la nivel politic, iar nu judiciar.

iv. Decizia CJUE referitoare la SIIJ, nu afirma incompatibilitatea infiintarii acesteia cu dreptul UE, ci mentioneaza principiile prin a caror observare se asigura o atare compatibilitate. Principiile respective tin, in esenta, de asigurarea independentei si obiectivitatii actului de justitie, si ele sunt de ordin constitutional, fiind prevazute inclusiv de Constitutia Romaniei. Astfel, decizia CJUE nu stabileste standarde constitutionale diferite de cele ale Constitutiei romane si deci, nu ridica probleme de competenta CCR care sa puna in discutie evaluarile CCR. In acelasi timp, in masura in care respectarea standardelor de natura constitutionala respective a fost controlata si confirmata de CCR printr-o decizie general obligatorie, instantele judecatoresti romane nu mai au nici un drept sa inlature aplicarea legii de organizare a SIIJ pe motiv ca ar incalca tratatele constitutive ale UE sau interpretarile de ordin constitutional ale CJUE.

 Adaug ca UE nu are competente exclusive in domeniul justitiei si cu privire la modalitatile de a asigura „guvernarea legii” (sintagma tradusa in Romania prin formula „stat de drept”). Totodata, pana in prezent, in conditiile aplicarii principiului subsidiaritatii, nici un act normativ al UE nu a reglementat organizarea judecatoreasca, aceasta fiind lasata in grija legiuitorului national, potrivit prerogativelor sale suverane. In consecinta, deciziile CJUE in materie, nu fac aplicarea unui drept al UE (infraconventional), care este inexistent, ci a principiilor prevazute in tratatele constitutive ale UE, la un nivel si de o maniera echivalente cu cele ale CCR, in conditiile in care CJUE reuneste competentele unei curti de justitie ordinare cu acelea ale unei curti constitutionale. Din aceasta perspectiva, omologul national al CJUE este CCR, care are ultimul cuvant intrucat tratatele constitutive ale UE si dreptul UE in general nu au prevalenta asupra Constitutiilor nationale, iar destinatarul deciziilor de ordin constitutional ale CJUE este legiuitorul national, iar nu instantele judecatoresti nationale.

 Prin decizia sa de ieri, CCR spune ca instantele judecatoresti romane vor da prioritate deciziilor sale in raport cu legile romane declarate ca fiind in contradictie cu Constitutia Romaniei, dar nu vor da prioritate deciziilor de ordin constitutional ale CJUE, in masura in care acestea ar contraveni deciziilor CCR si nici nu vor avea competenta de a da o alta apreciere compatibilitatii intre deciziile CJUE si Constitutia Romaniei decat cea data de CCR. In speta, daca CCR a decis ca principiile indicate de CJUE pentru ca SIIJ sa fie compatibila cu dreptul UE, sunt de ordin constitutional si sunt respectate, nici o instanta judecatoreasca romana nu va putea contrazice decizia CCR, care pe teritoriul Romaniei este general obligatorie.

Decizia CCR prin care sunt respinse exceptiile ridicate de organizatiile magistratilor #rezist este, intr-adevar, istorica si ea apara suprematia Constitutiei Romaniei, facand totodata clar faptul ca desfiintarea SIIJ tine de jocul intereselor politice, iar nu de respectarea principiilor constitutionale si a valorilor statului de drept. Ea nu dejoaca, insa, asa cum crede fostul judecator Toni Neacsu „puciul constitutional” declansat de un judecator #rezist de la Curtea de Apel Pitesti, printr-o decizie aberanta cu caracter de atentat la adresa sigurantei nationale, care ar urma, probabil, sa declanseze o reactie in lant a tuturor instantelor infiltrate de „coloana a cincea” a fortelor ostile ordinii constitutionale romanesti. (Cum puciul este o lovitura de stat militara, dl Neacsu sugereaza ca magistratii rebeli sub roba poarta epoleti.)

CCR nu este instanta de casare a hotararilor judecatoresti. Decizia sa nu desfiinteaza decizia Curtii de Apel Pitesti. Nu este exclus ca alte decizii similare sa urmeze, cat timp magistratii #rezist isi declara loialitatea fata de CJUE si nu fata de CCR, fata de TUE si nu fata de Constitutia Romanei, fata de UE si nu fata de Romania.

De aceea, salutand decizia CCR, factorul politic trebuie sa intervina imediat, prin mijloacele specifice lui, atat in Romania cat si la Bruxelles si Luxemburg, pentru oprirea puciului.

2. In ziua in care CCR a aparat salutar Constitutia si suveranitatea Romaniei in cadrul ordinii europene, printr-o alta decizie, de asta data scandaloasa, a refuzat sa apere drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor romani, astfel cum sunt ele garantate prin Constitutie, respingand exceptia de neconstitutionalitate ridicata cu privire la legea 55/2020.

Dincolo de motivele procedurale de neconstitutionalitate, care fusesera acceptate anterior de CCR intr-o jurisprudenta lunga si constanta, problema principala era nu daca institutia starii de alerta este constitutionala sau nu, ci daca exercitiul drepturilor si libertatilor fundamentale poate fi restrictionat si in afara starii de urgenta ori de asediu si, mai ales, daca restrictionarea se poate impune altfel decat prin lege, respectiv prin acte administrative inferioare chiar Ordonantei de Guvern.

Delegari si subdelegari de prerogative distribuite explicit si limitativ de Constitutie, o pseudo-lege de abilitare adoptata fara respectarea conditiile puse de Constitutie, restrictionari de drepturi fundamentale prin ordine ale diferitelor ministere, inspectorate si comitete, regim juridic exceptional care nu diferentiaza intre starea de urgenta, reglementata de Constitutie, si starea de alerta, necunoscuta de Constitutie, decat in ceea ce priveste laxitatea procedurii in instituirea celei din urma si nelimitarea acesteia in timp etc. etc. Iata o avalansa de motive pentru a se stabili ca legea 55/2020 anuleaza democratia constitutionala pe care a definit-o legea noastra fundamentala, in favoarea unui adevarat regim dictatorial. Caci despre ce democratie se poate vorbi intr-un stat in care drepturile cetateanului pot fi negate prin acte de politie?!

Sensibila fata de drepturile statului roman in raport cu UE - bravo CCR! - instanta de control constitutional nu mai este la fel de sensibila fata de drepturile cetateanului roman in raport cu statul roman - rusine CCR!. Suveranitatea statului, da! Suveranitatea cetateanului, nu! Dreptate pentru stat, da! Dreptate pentru cetatean, nu! Apararea statului, da! Apararea cetateanului, nu!

Analiza ar putea merge mai departe. Ne-am putea intreba daca pe undeva, prin spatele usilor inchise, nu cumva s-a ajuns la concluzia ca magistratii #rezist si-au facut deja datoria si pot fi de acum lasati sa moara, costurile sustinerii lor in continuare fiind mai mari decat beneficiile? Ne-am putea intreba daca, tot in spatele usilor inchise, nu s-a convenit ca totusi statul roman este necesar pentru a omori democratia romaneasca si a-i tine pe cetatenii romani sub ascultare? Ca in Germania de dupa instaurarea regimului nazist, unde armata a fost preferata batalioanelor de asalt paramilitare, lichidate apoi la propriu. Ne-am mai putea intreba, de asemenea, daca nu ne aflam in mijlocul unui razboi intre oligarhia nationala (ca sa nu vorbim despre o mafie nationala) si oligarhia (mafia) globala, ale carui atacuri si contraatacuri, armistitii si reluari ale luptei fac din CCR o victima colaterala, impinsa cand intr-o directie, cand intr-alta? Sa joace, oare, aici un rol si conflictul intre capacitatea profesionala si deficitul moral ale majoritatii membrilor CCR?

Las raspunsul la aceste intrebari in seama celor care le vor citi. Ma rezum la a conchide consemnand tragismul luptei pe doua fronturi a natiunii romane - cel al salvarii statului si cel al salvarii drepturilor individuale - in care unii par a ne spune din nou ca pentru a pastra o suveranitate relativa in relatiile externe trebuie sa acceptam o supunere absoluta in relatiile interne.

Am crezut ca ne vom putea bucura de o Constitutie care sa asocieze libertatea natiunii cu libertatea cetatenilor ei. Am crezut ca vom avea in CCR un garant al acestei libertati unitare. CCR este, insa, un garant selectiv, gata oricand sa isi repudieze propria-i practica, oricat de corecta ar fi, daca interesele politice „superioare” o cer. Iar asta ne aminteste ca libertatea castigata de noi cu sange va trebui aparata tot de noi si tot cu sange.