DOUA PEDEPSE IN MAI PUTIN DE DOUA LUNI – CSM a sanctionat-o disciplinar pe judecatoarea Ancuta Popoviciu de la Judecatoria Constanta cu suspendarea din functie pe 4 luni pentru exercitarea functiei cu grava neglijenta. In octombrie, Popoviciu a primit suspendare pe 3 luni pentru lipsa de celeritate in 120 de dosare, precum si pentru grava neglijenta in legatura cu prestatia din procesul soferului drogat Vlad Pascu (Minuta)
Consiliul Superior al Magistraturii a luat-o in catarea pustii pe judecatoarea Ioana-Ancuta Popoviciu (foto) de la Judecatoria Constanta.
La numai o luna si jumatate dupa ce Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a pedepsit-o pe Popoviciu cu suspendarea din functie timp de trei luni (pentru lipsa de celeritate in 120 de dosare, precum si pentru grava neglijenta in legatura cu prestatia din procesul soferului drogat Vlad Pascu – click aici pentru a citi), aceeasi sectie a CSM a sanctionat-o acum pe magistrata cu suspendarea din functie vreme de patru luni pentru exercitarea functiei cu grava neglijenta.
De data aceasta, Inspectia Judiciara o acuza pe judecatoarea Ancuta Popoviciu de „nerespectarea dispozitiilor referitoare la studiul dosarului si pregatirea judecatii, maniera aparte, neprofesionista de conducere a unui proces, chiar daca anterior judecatorul a fost sanctionat pentru aceeasi abatere disciplinara” (click aici pentru a citi).
Redam minuta CSM din dosarul nr. 9/J/2024 (vezi facsimil):
„Admite actiunea disciplinara formulata de Inspectia Judiciara impotriva paratei Popoviciu Ioana Ancuta – judecator in cadrul Judecatoriei Constanta.
In baza art.273 alin.(1) lit.e) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor, aplica paratei Popoviciu Ioana Ancuta – judecator in cadrul Judecatoriei Constanta – sanctiunea disciplinara constand in 'suspendarea din functie pentru o perioada de patru luni' pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art.271 lit. s) teza a II-a din acelasi act normativ.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie”.
sursa foto: Libertatea.ro
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# maxtor 28 November 2024 11:40 0