DUPA PRUNA POTOPUL – Cititi in exclusivitate propunerile pe care ministresa Justitiei, Raluca Pruna, le-a facut Guvernului pentru modificarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea in sectorul bugetar. Aflati cum vrea Guvernul tehnocrat sa reglementeze situatia disfunctionalitatilor salariale din randul magistratilor si cine va mai putea beneficia de recalcularea salariilor si a indemnizatiilor (Proiectul)
Lumeajustitiei.ro va prezinta in exclusivitate proiectul de act normativ si nota de fundamentare pe care ministresa Justitiei, Raluca Pruna (foto stanga), le va pune pe masa Guvernului in sedinta de miercuri, 31 august 2016, in vedere modificarii prevederilor OUG nr. 20/2016 privind salarizarea in sectorul bugetar. Propunerea de modificare a OUG nr. 20/2016 este motivata in documentul insusit de premierul Dacian Ciolos (foto dreapta) de necesitatea eliminarii de urgenta a disfunctionalitatilor salariale ale personalului din aparatul propriu al ministerelor “tinand cont ca exista riscul real al generarii de inechitati intre functionarii publici sau personalul contractual din cadrul aceleiasi institutii prin diminuarea salariilor unor categorii importante de functii, inclusiv de conducere” si “luand in considerare faptul ca aceste efecte negative vor afecta, in lipsa adoptarii masurilor legale prevazute in prezenta ordonanta de urgenta, personalul din unele institutii publice din sfera puterii legislative si executive”.
In fapt insa, prin modificarile propuse de Guvernul tehnocrat in ce priveste salarizarea sectorului bugetar, se doreste schimbarea intru totul a prevederilor din articolul 3 din OUG nr. 20/2016 care se refereau la inlaturarea inechitatilor pentru toate familiile ocupationale ale sectorului bugetar, in asa fel incat sa se faca referire doar la majorarile salariale ale celor platiti din bani publici. Grav este ca noile propuneri de modificare se vor raporta doar la institutii, doar la nivel local, nu si national. Spre exemplu, salariile se vor “alinia” doar pe nivel de instanta si parchet, nu la nivel de Minister Public sau la nivelul tuturor instantelor din tara. Cu alte cuvinte, un judecator de la Judecatoria Sectorului 1 ar putea avea alta salarizare/indemnizatie fata de un judecator de la Judecatoria Focsani, asa cum un procuror de la Parchetul Curtii de Apel Oradea ar urma sa aiba un alt venit fata de cel al unui procuror de la Parchetul Curtii de Apel Constanta.
Practic, aceste modificari vor mentine acelasi haos al salarizarii ca si pana in prezent.
In mod concret, Guvernul trebuia sa stabileasca nivelul de salarizare, in vederea eliminarii disfunctionalitatilor indemnizatiilor intre magistratilor - caci judecatorii si procurorii au cerut alinierea veniturilor lor cu cele ale colegilor de la instantele de acelasi grad sau unitatile de parchet similare, tinandu-se cont de vechime, grad/treapta, gradatie, nu majorarea salariilor si indemnizatiilor.
Or, ca sa inlature inechitatile din sistemul judiciar, Guvernul Ciolos trebuia sa faca incadrarea corespunzatoare a functiilor, nu o pretinsa majorare pentru “fiecare functie”, asa cum se face referire in Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea OUG nr. 57/2015 si implicit a OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului platit din fondurile publice.
Astfel, cea mai importanta si de efect modificare adusa OUG nr. 20/2016, este cea referitoare la continutul art. 3, caruia i se adauga noi alineate.
Iata ce prevede art. 3, indice 1: “Prin exceptie de la prevederile art. 1 alin. (1), incepand cu luna august 2016, personalul platit din fonduri publice care beneficiaza de un cuantum al salariilor de baza/indemnizatiilor de incadrare mai mic decat cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare functie, grad/treapta, gradatie, vechime in functie sau in specialitate, dupa caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de baza/indemnizatiei de incadrare din cadrul institutiei sau autoritatii publice respective, daca isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii”.
Iata modificarile propuse:
Dupa cum se poate observa, art. 3 indice 1 alin. 1 vine sa clarifice sintagma “fiecare functie”, urmand ca de prevederile acestui articol sa beneficieze toate categoriile personalului platit din fondurile publice, conform Legii nr.284/2010, referindu-se la majorari salariale/de indemnizatii, nu la inlaturarea inechitatilor.
In al doilea rand, la art. 3 indice 1 alin. 2, asa cum poate fi interpretat la prima vedere, se exclud drepturile salariale obtinute de judecatori, procurori sau personal auxiliar sau conex in baza unor hotarari judecatoresti, fiind valabile doar drepturile salariale stabilite in baza actelor normative privind salarizarea personalului platit din fonduri publice.
In final, la art. 3 indice 1 alin. 3 se prevede ca vor beneficia de prevederile art. 3 indice 1 doar institutiile care au patrimoniu propriu, buget propriu de venituri si cheltuieli, contabilitate proprie, iar conducatorul institutiei este ordonator de credite. Atentie, nu se mentioneaza daca este ordonator principal, secundar sau tertiar.
Nefacandu-se aceasta precizare, se poate intelege ca judecatorii de la judecatorii nu ar avea cum sa se incadreze in aceasta norma.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# outsider 31 August 2016 16:47 +6
# unul din lumea cea mare 31 August 2016 22:18 -4
# Sanda 31 August 2016 17:04 -14
# Andrei 31 August 2016 17:38 +10
# Sanda 31 August 2016 22:40 -4
# Adevărul 31 August 2016 18:16 +4
# Steluta 1 September 2016 10:35 +2
# pelin 31 August 2016 18:26 +7
# avocat traditional 31 August 2016 20:32 +6
# persoana 31 August 2016 22:22 +5
# stiv job 1 September 2016 06:43 +2
# VOTATI 1 September 2016 13:12 0
# bugetarii 1 September 2016 17:17 +1