E BUN, DAR NU-L VEDE NIMENI – Premierul Victor Ponta nici nu se gandeste sa-l schimbe pe Robert Cazanciuc de la conducerea Ministerului Justitiei: “Eu cred ca trebuie sa-si continue functia si e un bun ministru al Justitiei“. Ponta nu crede in implicarea lui Cazanciuc in dosarul Duicu: “Procurorii care au anchetat cauza au considerat ca nu s-a intamplat nimic ilegal sau de natura sa atraga vreo raspundere”
Ministrul Justitiei Robert Cazanciuc (foto) a fost reconfirmat in functie de premierul Victor Ponta. Prim-ministrul nu are nici cea mai mica intentie de a-l schimba pe Cazanciuc de la conducerea Ministerului Justitiei, in ciuda pasivitatii acestuia, care, dupa cum s-a putut observa, continua sa fie lipsit de reactie in fata ultimelor dezvaluri si scandaluri care au zguduit sistemul de justitie. Mai mult, prim-ministrul considera ca Robert Cazanciuc este un bun ministru de Justitie.
Prezent joi seara, 31 iulie 2014, la postul Digi 24, premierul Victor Ponta si-a reafirmat sustinerea fata de ministrul Robert Cazanciuc. Ponta a afirmat ca acesta trebuie sa isi continue munca in fruntea Ministerului Justitiei: “Eu cred ca domnul Cazanciuc trebuie sa-si continue functia si e un bun ministru al Justitiei. Iar aceasta afirmatie imi va atrage critici din toate partile presei”.
De asemenea, Victor Ponta nu crede ca Robert Cazanciuc are vreo legatura cu dosarul in care a fost trimis in judecata Adrian Duicu, presedintele Consiliului Judetean Mehedinti, in care procurorii au mentionat in mai multe referate de arestare ca procuroarea Elisabeta Ponea urma sa fie avansata la DNA sau PICCJ in urma unor interventii pe care Duicu le-ar fi facut la nivel guvernamental:
“Din nou, domnul Cazanciuc a spus foarte clar ce a avut de spus si si-a prezentat punctul de vedere. Procurorii care au anchetat cauza au considerat ca nu s-a intamplat nimic ilegal sau de natura sa atraga vreo raspundere. Vedeti? Aici e o justitie paralela: avem DNA, care spune ceva, si avem justitia paralela – Hotnews sau unde cititi dumneavoastra - care zice: 'nu e bine ce a facut DNA; va spunem noi pe cine trebuie sa anchetati'. Eu nu vreau sa traiesc in tara in care sa fim anchetati de Hotnews. Eu vreau sa traiesc in tara in care DNA, Curtea Suprema, tribunalul, cine e... isi fac datoria. Restul, presa daca contrazice punctul de vedere al procurorilor, al judecatorilor, este dreptul lor. Eu n-am voie sa comentez asa ceva. Repet: atunci cand am comentat ultima data, cred ca am fost criticat tocmai de HotNews, ca de ce critic decizia magistratilor. N-am stiut ca ei au voie, eu n-am voie, ca asa e cu egalitatea”.
Ponta, despre numirile la varful ICCJ si a marilor parchete: “Numirea de catre presedinte a magistratilor, ca si numirea, daca vreti, a ministrilor trebuie sa fie un act notarial”
Pe de alta parte, Victor Ponta a explicat si cum va arata procesul de numire in functiile de conducere de la marile parchete si Inalta Curte, in cazul in care va deveni presedinte al Romaniei. Premierul a precizat ca, spre deosebire de Traian Basescu, nu va face altceva decat sa confirme deciziile CSM, in cazul in care magistratii propusi indeplinesc toate conditiile prevazute de lege:
“In ce ma priveste, am spus de fiecare data si nu mi-am schimbat parerea si nu o sa mi-o schimb cand o sa fiu presedinte, anume ca numirea de catre presedinte a magistratilor, ca si numirea, daca vreti, a ministrilor trebuie sa fie un act notarial, adica sa vada daca se indeplinesc conditiile legale. Faptul ca presedintele Basescu, daca tineti minte, a lasat Curtea Suprema, Inalta Curte, fara presedinte vreun an de zile - ca n-a vrut sa numeasca! - faptul ca a lasat Parchetul General sau DNA cu sefi interimari vreun an si jumatate - ca a zis: nu vreau eu sa-i numesc - este un lucru... este un abuz din punctul meu de vedere si trebuie specificat foarte clar, eu asa voi actiona ca presedinte, daca CSM mi-a propus pe cineva care indeplineste conditiile legale, adica este cetatean roman, are atatia ani de magistratura, eu n-am voie sa cenzurez decizia CSM”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# George 1 August 2014 18:41 +10
# Monica Madcovei 2 August 2014 10:42 0
# avocat traditional 2 August 2014 13:42 +3
# erata 2 August 2014 14:17 0
# obiectiva 2 August 2014 20:37 +1
# DOREL 3 August 2014 06:37 +1
# Adrian 3 August 2014 09:07 0
# Andrea 1 August 2014 18:47 +7
# Mocica Madcovei 2 August 2014 10:35 +2
# Symon 1 August 2014 18:49 -2
# oarecare 1 August 2014 20:32 -5
# Vychi 1 August 2014 21:32 +4
# oarecare 1 August 2014 21:42 -5
# Nastea 1 August 2014 22:42 +3
# oarecare 1 August 2014 23:28 0
# Valeriu Mangu 1 August 2014 22:44 -4
# Mondialul 2 August 2014 16:53 0
# Luiz 2 August 2014 17:02 0
# Wakyhs 2 August 2014 17:05 +1
# orody 2 August 2014 17:08 +1
# votam ponta 2 August 2014 21:21 +2
# dragos 2 August 2014 22:31 +1
# bau 3 August 2014 08:20 0
# e posibil, 3 August 2014 11:00 0
# Sfarma Piatra 3 August 2014 12:07 +1
# Sfarma Piatra 3 August 2014 12:10 0
# TITULESCU 3 August 2014 23:21 +1
# q's 4 August 2014 09:42 +1
# amarasteanu 4 August 2014 12:18 0
# G.C 4 August 2014 15:54 0