Motto:

If liberty means anything at all, it means the right to tell people what they do not want to hear.

Orwell, chiar el: „Daca e sa definim, pana la urma, libertatea, atunci libertatea inseamna sa rostesti adevarul pe care oamenii nu vor sa-l auda”.

Iar adevarul pe care oamenii nu vor astazi sa-l auda este ca, la un moment dat, ei or sa moara.

Si pentru ca acest adevar este astazi de neauzit, atunci sa-i zicem acestui adevar fake news.

Starea de urgenta pe care o traiesc mi-a dat sa traiesc foarte multe stari.

Una dintre ele este nedumerirea in fata modului in care oamenii consimt, de buna voie si de spaima, sa-si abandoneze drepturile.

Statistici recente confirma, de exemplu, ca peste 85% din populatia Spaniei, Frantei si Italiei aproba restrictiile asociate starii de urgenta sau de necesitate^[1]. Sunt cam surprins de asemenea covarsitoare majoritate a acelora care se cer inchisi in casa si uita de maretele vocatii ale libertatii si sacralitatii drepturilor fundamentale, mai ales in jurisdictii servite drept modele democratice atata vreme. La limita limitelor, as putea pricepe ca oamenii (de la noi sau din alte locuri) accepta sa renunte la libertatea de miscare si de intrunire, la siguranta proprietatii sau la beneficiul scolii cata vreme ni se zice ca suntem in plin razboi cu un inamic extrem de pervers si, pe baza de decret, suntem internati la hibernare. Ce nu pricep insa sunt, printre multe altele, capitularea pe doua fronturi vitale pentru orice regim care, in ciuda starii de criza, continua sa se auto-defineasca drept „democratic”: lipsa unor autentice dezbateri, serioase si publice, mai ales la nivel academic si guvernamental, despre justetea masurilor adoptate si proportionalitatea lor fata de agresivitatea inamicului (1) si, pe de alta parte, felul in care-i trimis (ori se auto-exileaza) in carantina dreptul la libera gandire si la libera expresie (2), cel mai adesea sub pretextul ca trebuie aparat de covidul "fake news"(3).

1. Va amintiti, desigur, de celebre sloganuri ale Pietei Golanilor din '90, „Libertate te iubim / Ori invingem, ori murim” sau, si mai dramatic, „Vom muri si vom fi liberi”. Ce vremuri, cate sperante, cata candoare... Erau timpurile in care si moartea, si libertatea erau inca abstractiuni si, ca idei, se jucau in lozinci de rime imperecheate sau sentinte mandre de paradoxul lor vivace, figuri literare ludice care voiau sa zica, de fapt, ca libertatea e absoluta, iar moartea nu exista. Piata Golanilor e astazi pustie, iar golanii au ajuns oameni seriosi, la si, mai ales, in casele lor. Azi le e frica de moarte sau, mai rau, le e frica de aceia care pretind ca-i apara de moarte ori, si mai grav, le e frica sa-si omoare confortul de moment, prejudecatile si conformismele. Nu indemn la razmerita, dar ma intreb cum de oare noi, golanii, nu ne mai facem astazi auziti (macar la telefon sau in balcon) in rime similare: mai bine haimana decat distantat, mai bine mort decat izolat? Unde e dezbaterea, unde-s argumentele si contra-argumentele despre Minciuna ori Adevarul care ne-au blocat in casa? De ce atat de putine voci care se intreaba despre logica intregii operatiuni de camuflaj?^[2] Unde-s discutiile profunde si serioase din centrul cetatii ori macar din mass-media „oficiala” despre plusurile si minusurile acestei strategii de otravire a fantanilor si pustiire a holdelor de grane? In conditiile unei tot mai vizibile devalorizari culturale a dezbaterii si judecatii^[3], unde-s acei multi carturari si eseisti care adnotau atunci acele sloganuri cu entuziasm hermeneutic si adictie de libertate si scriau ulterior texte dupa texte, toate musai filosofice, despre maretia libertatii, miza curajului si nobletea dizidentei, care infierau totalitarismul si „ciuma rosie” si care tineau prelegeri si seminarii despre „valorile” „statului de drept”? De ce nu ies ei azi in agora - fie ea virtuala - sa provoace dezbateri despre cat de periculos e dusmanul si cat de grava este pierderea de libertate? Sa fie tacerea asta, aproape generalizata, expresia fricii de libertatea de expresie, expresia autocenzurii?

2. De unde frica asta? Probabil din experientele premergatoare coronei (before corona-BC, expresia lui Brendan O'Neill) cand, inainte de-a fi transferati la urgenta, am fost internati la sectiile de „globalism”, „exceptionalism”, „environmentalism” sau „fraternitate si unitate europeana”?... Sau cand, diagnosticati ca „vulnerabili”, am trecut prin saloanele de „corectitudine politica”, de „spatii sigure”, de „diversitate”, de „incluziune” si de mandre parade?... Ori cumva cand, la boli interne, am zacut si am fost tratati la „anticoruptie”? Erau, nu-i asa?, sectiile, saloanele si aripile pavilionului in care totul se prezenta foarte curat si septic, democratia-„democratie”, libertatile-„libertati”, sensibilitatile-ocrotite, diferentele-cauterizate, genurile-unul si (acelasi) unul, sexualitatea-sterilizata, patriotismul-anesteziat, prezumtia de nevinovatie-castrata. Adica sectiile, saloanele si aripile in care limbajul si libertatea de-a vorbi ce gandesti au fost, si ele, siliconate si supuse unei intensive terapii de acomodare cat mai corecta la religia post-post-modernismului: ssst-weapons of mass destruction-WMD!, ssst-war on terror!, ssst-toleranta!, ssst-multiculturalism!, ssst-anti-fobie!, ssst-anti-nationalism!, ssst-anticoruptie! Sssssssst!

Odata adusi la urgenta insa, ma asteptam ca, drept compensatie pentru paralizia de ambe drepturi si ambe libertati, macar dezlegare la limba sa ni se acorde.

Sa putem iesi in balcoanele carantinei, sa ne eliberam si sa strigam in gura mare ceea ce, pana mai ieri, era „incorect” si de nerostit, denuntul impotriva tuturor virusilor care au imbolnavit lumea si umanitatea, pacea si dreptul, etica si bunele moravuri. Ca, de exemplu, militarismul imperiului a ucis natiuni si oameni, a mutilat milioane de destine, a trimis in pribegie familii si orfani, a distrus case, scoli si spitale, a calcat in picioare dreptul international si-a comis alte si alte si alte si alte nenorociri numai si numai pentru putere si bani. Sau ca ideologia identitatii de gen si politicile transumaniste au fost o ocara la adresa divinitatii insasi, a terfelit egalitatea in numele egalitatii, diversitatea in numele diversitatii si libertatea in numele libertatii si ca poate taman aceste ideologii si politici sunt laboratoarele in care a fost mesterit virusul inamic de azi. Ca „statul de drept” si „democratia” si „drepturile omului” au ajuns simple lozinci de lemn, ca dreapta si stanga se contopesc in acelasi centru si ca, in general, ideologiile globaliste se aliniaza resemnate pe centrifuga. Ori sa iesim in balcoanele carantinei ca sa denuntam, pur si simplu, mizerabila corectitudine politica ce ne-a sufocat spiritul liber si ne-a siluit graiul in ultima vreme si sa strigam in gura mare ca nu, nu, barbatii n-au nevoie de tampoane iar femeile nu-s simple purtatoare de uter, ca referendumul pentru definitia casatoriei a fost sabotat de o miscare anti-nationala si anti-crestina, ca mama si tata nu-s numerale cardinale, ca Dostoievski e dumnezeiesc chiar daca-i batran si alb si mort, ca ouale rosii sunt oua de Paste si nu „sfere de primavara” etcetera, etcetera, etcetera. Ori sa cerem externarea de la „interne” si sa scandam ca „anticoruptia” nu-i decat un simplu slogan sub care s-au ascuns rafuieli si reglari de patimi si ca dreptul la aparare si prezumtia de nevinovatie nu-s simple „gaselnite avocatesti”. Si ca, in general, sa strigam eliberator ca a spune ce gandesti nu echivaleaza nicidecum cu "hate speech". Si cate si mai cate alte si alte si alte adevaruri –„subiective”, sau cum or fi - care ne-au fost interzise de ideologia dominanta a neo-progresistilor, neo-rezistentilor sau neo-...-ziceti-le-cum-vreti.

Si, peste toate, sa putem iesi in balcoanele carantinei si sa-l intrebam pe domnul Mike Pompeo ce-a vrut sa spuna cand ne-a avertizat ca toata aceasta isterie virala nu-i decat un exercitiu^[4]. Si pe urma sa ne expunem nedumeririle – „subiective”, sau cum or fi - ca transferul in congelator al unei intregi planete risca sa ne inghete toata umanitatea din noi, ca demolarea controlata a sistemului economic mondial ar putea face ca oamenii sa moara de foame si sa-si caute painea prin violenta, ca singura diferenta reala dintre covid si ceilalti virusi gripali ar putea fi, cum zicea un faimos biolog, ca acest covid are si PR, ca „distantarea sociala” este un oximoron orwellian oribil menit sa defineasca programata criogenie sufleteasca (dupa cum orwellian-oribile sunt denunturile incalcarii ei de „entitatile raportoare” si „agentii de integritate”^[5]), ca nano-cipurile programate sa ne asigure identitate biometrica digitala si portabila ne transforma-n animale marcate cu fierul rosu, ca ne e teama de vaccinul obligatoriu care ni se va oferi drept impartasania cu inteligenta artificiala, ca ne e dor de parintii si de bunicii nostri, si ca, in general, masura carantinei este vadit disproportionata fata de gravitatea pericolului. Si cate si mai cate alte si alte si alte nedumeriri – „subiective” sau cum or fi- despre efectele pe termen lung ale acestei „plandemii” (J.P.Farell).

Se pare insa ca n-avem libertatea asta. De amintitele infractiuni ale corectitudinii politico-ideologice n-am mai auzit in perioada actuala, dar presupun ca ele raman imprescriptibile. Si oricum, lumea nu pare atenta la raporturi de cauzalitate...Cat despre dreptul de a contesta urgenta starii de urgenta ori severitatea exagerata a restrictiilor impuse, el ar putea fi -fara temei, evident- asociat riscului stigmei purtatoare de virus, virusul stirii false, "fake news".

3. Cam asa ne explica si decretele generatoare ale urgentei si cazuistica ulterioara, de la noi si de-aiurea.

Intai, decretul „nostru”. Conform articolului 54(3) din anexa sa, in scopul informarii „in mod corect si obiectiv” a populatiei, Ministerul National al Adevarului, organizat sub forma de acronim, poate, prin „decizie motivata”, sa „intrerupa imediat”, prin „eliminarea la sursa” a unui „continut” care „promoveaza stiri false” „cu privire la evolutia COVID-19 si la masurile de protectie si prevenire”. Iar, conform art. 54(4), „in situatia in care eliminarea la sursa a continutului (...) nu este fezabila, furnizorii de retele de comunicatii electronice destinate publicului sunt obligati ca, la decizia motivata a Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANARC), sa blocheze imediat accesul la respectivul continut si sa informeze utilizatorii”. Textul nu ne ofera nici definitia „stirilor false”, nici criteriile care merita evaluate in calificarea lor, nici indicii despre autoritatea competenta sa radiografieze informatia, nici ratiunea sanctiunii. In ciuda acestor neclaritati, conform unor stiri aparute in media, textele mentionate au fost puse in aplicare si, ca rezultat, ANARC a decis eliminarea unor informatii din spatiul virtual.^[6]