Dragii mei cititori Luju, memoria mea încetinită de vârstă mi-a amintit ușor de promisiunea din finalul ultimului editorial de a reveni, spre sfârșitul lui marte, cu regina inimii mele.

De revenit, am revenit, dar nu cu acest subiect!

Hey! Nu mi s-a întâmplat ca data trecută să-mi pierd subiectul.

Cu îngăduința „mi reina”, mă strecor astăzi în paginile mele de suflet „Lumea Justiției” pentru a da întâietate unui subiect (mult spus, poate), puțin încercat (ca experiență a vieții): donarea de sânge.

Vă întrebați, simt, care este story-ul meu propriu cu subiectul de astăzi.

Urletul de moarte a doi oameni dragi.

Cu peste 15 ani în urmă, tatăl copilului meu nu a mai reușit să sară linia firavă dintre moarte și viață. În noaptea de 20 spre 21 ianuarie 2010, în ambulanță, pierde litri de sânge într-o hemoragie abdominală abundentă.

Învățăturile vechi spun că viața noastră se mișcă în cicluri de 7 câte 7 ani.

După 14 ani, într-o matematică perfectă, adică două cicluri de 7 și într-un story cu repetiție, părintele meu drag este pus în fața aceleiași nevoi. Nevoia de sânge.

Pe aceasta, dragii mei, am plătit-o însă. Și nu cu monedă puțină.

Boala pancreatică mi-a transformat cea mai frumoasă mamă a pământului într-o umbră.

A înflorit cumva, în iulie anul trecut, sub cei câțiva litri de sânge administrați.

Erau „bujorii de sânge" cum avea să-mi spună atât de frumos, metaforic aproape, doamna doctor Lucia Grijac (foto 2 stanga), directorul minunat al Centrului de Transfuzii Sanguine București.

Și am înțeles încă o dată cât de mare este minunea fluidului care a fixat viața un pic mai bine, pentru un timp, în corpul slăbit al mamei.

Viața, însă, s-a luptat mereu cu mine în cei 50 de ani ai mei, când nu i-am deslușit lecțiile, pe care mi le tot punea în față.

Și îmi propun!

La începutul lui ianuarie, pășesc în Centrul de Transfuzie Sanguină București cu gândul de a dona.

Întâmplător sau, poate, nu traseul prin centru mi-l scoate în cale pe Andrei, 32 de ani, casier, student anul I Politehnică. Chipeș, de altfel, căci, vorba aceea, nu mă dezmint în a atrage tineri (remember: editorialul lu' 8 martie).

Dialogul cu Andrei se leagă incredibil de ușor. Aflu povestea impresionantă a donatorilor (constanți) de sânge și resortul lor sufletesc.

„M-am îndrăgostit de donare” sunt cuvintele, ce m-au impactat puternic, ale unui alt tânăr al spațiului online.

A dona din motive financiare este, însă, „la fel de moral” ca și gestul făcut din motive umanitare.

Transfuzia de sânge joacă diferența dintre moarte și viață și este procedura cu cea mai ridicată frecvență în spitale. Statisticile spun că 70 din 100 de persoane depind, o dată în viață, de transfuzia de sânge.

Despre beneficiile donării nu vă vorbesc mult astăzi. 

Sunt grozave pentru donator (reîmprospătarea sângelui, creșterea sistemului imunitar, riscul de paralizie și accident vascular redus cu 30% etc.).

Amintesc doar că se colectează o cantitate de sânge de cel mult 450 ml, în cel mult 8 - 10 minute, ce se reface în 24 - 36 de ore de la donare.

Spațiul online este îndestulător în informații, iar minunate doamne ale centrelor de recoltare au puterea de a vă spulbera orice urmă de îndoială pentru calitatea și măreția gestului.

Centru de Transfuzii București m-a primit în ziua mea de donare, miercuri, 02.04.2025 (fixată online, un merit al d-nei director în calendarul programărilor) ca pe o mică prințesă regală.

Cum este primit, de altfel, orice donator de către personalul minunat al centrului, căci, nu este așa, oamenii care donează sunt, poate, mai importanți decât oamenii care se roagă.

Cu programare, dragii mei, stăm în centru mai puțin de o oră (urmând toți pașii procedurii), în paturi confortabile, sub cuvânt atent la starea noastră, aproape matern, al doamnelor din sala de recoltare.

Sângele nu poate fi important, nici exportat, iar rezervele la nivelul capitalei nu sunt suficiente, provenind și de la centrele din țară.

Vă spun că am stat cu ochii (și) asupra pungii colectoare de lângă mine, încercând un altfel de sentiment de bine, mărturisit și d-nei director în filmările pe care le las în spaţiul meu Luju.

Iertată-mi fie repetiția (din material) în exprimare, așa sunt și viața de zi cu zi, deh ... ușor incoerentă, cu energie destabilizată și confuză. Heyyy, glumesc!

Oamenii mari ai justiției trăiesc sentimentul de bine și în lupta pentru legalitatea soluțiilor și în motivarea lor.

Sentimentul creștinesc, căci pe el îl am în referință. Soluția se pronunță nu doar „În numele legii” (potrivit formulei sacrementale), ci și „În numele Binelui”. 

Ne pregătim, din nou, în două săptămâni, să primim Învierea Domnului Nostru.

Mă gândesc deseori cât este de supărat pe noi.

Omenirea de astăzi pare să fi pierdut sensul jertfei Sale pe Cruce. Și nici Drumul Durerii, cu Crucea pe umeri de la pretoriu, nu le (mai) este cunoscut în întâmplări.

Cei cu filon profund creștinesc mă vor certa, fără îndoială.

În infinita răbdare, Domnul nu se supără niciodată.

Dacă câțiva dintre domniile voastre v-ați orienta pașii, într-un an greu încercat pentru toți, și către centrele de donare, m-aș bucura tare.

De altfel, vă aștept alături de mine la următoarea mea programare în Centru de Transfuzii București din 30 iunie.

Și alături de noi sunt și bloodfluencer-ii, ambasadorii frumoși ai donării de sânge de pe toate platformele din online (bloodinfluencer Marathon 2025, profil „N-avem sânge”, campania națională de donare de sânge din 7 - 11 aprilie 2025 organizată în holul de onoare al Palatului Facultății de Medicină etc.).

Mulți dintre noi trăim Via Dolorosa, cu obstacole și dureri. 

Și avem o primă cădere, o doua cădere, o alta... 

Oameni ai justiției, cei din jilțurile înalte, preocupați mult prea mult să aranjați destine profesionale sau execuții ...

Știți cum am auzit eu strigătul donării?

Nu în cei 6 ani petrecuți ca însoțitor prin spitale, nici în urletul morții soțului sau al mamei, căci ceasurile morții sunt grele ...

Ci cu acel „Memento mori” pe care mi-l repet zilnic.

Nu stăpâniți Justiția, iar socoteala poate fi uneori incredibil de aproape.

Oameni frumoși ai Curții mele de Apel București, cu ani de jertfă în Curte (mulți, peste 10, 15, 20) și care, asemeni mie, îi iubiți pereții, sălile de judecată și aerul, cei fără trocuri de sentimente și fără compromisuri, voiam demult să vă adresez un cuvânt.

Am învățat cu toții și „meseria” de a trăi în instanță, iar camaraderia este interfața lumii noastre profesionale. 

Meritocrația nu mai este demult un elogiu, dacă urcă profesional cei cu puţini ani în Curte. 

Să nu lăsăm visele altora să înece propria noastră voce. Să avem o lipsă periculoasă de frică și mii de ziduri frânte în onoarea instanţei care ne-a formatat definitiv.

Dacă s-au căutat mereu „oamenii de treabă", suntem destui care explorăm panoul „Altfel”!

Drumul până la centru de recoltare nu este lung, DAR MERITĂ !!!

Mulţumirile inimii mele d-nei dr. Lucia Grijac, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine al Municipiului București pentru primire, pentru curtoazie, pentru inima deschisă şi pentru că mi-a stat alături pe tot parcursul procesului de donare! Infinită recunoştinţă!

Gândul mei cald minunatelor Doamne din sala de recoltare. Nu voi uita niciodată cum m-am simţit! Magia unei după - amieze!

În final, dragii mei, unul din darurile care se primesc la donare, tichetul de masă, va merge către mica mea prinţesă Alexandra:

„Ea vrea Kinder cu surprize,

Eu vreau să mă mut cu ea...

Bine, şi cu ta-su, dacă s-ar putea...!

Toată dragostea mea celor care ați deschis editorialul trecut! Pentru viaţa mea emoţională, puternic dărâmată, am avut inima cât o pâine!

Rămânem în lumina Sărbătorilor Pascale !

Mă întorc în Săptămâna Luminată cu „Mi reina”!