EX-MINISTRU AL JUSTITIEI ACUZAT DE CORUPTIE - Patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu e in corzi: DIICOT central a inceput urmarirea penala impotriva sa si a altor 7 persoane pentru mai multe infractiuni, inclusiv pentru evaziune fiscala, intr-un dosar vechi de sase ani, in care se daduse un suspect N.U.P. Mititelu face o declaratie socanta: un fost ministru-avocat si-a oferit serviciile sa intervina pe langa procuror! (Document)
Jale mare pe Adrian Mititelu (foto), patron al Universitatii Craiova! Dupa ce a fost chemat la structura centrala DIICOT, miercuri, 13 februarie, pentru a lua act de inceperea urmaririi penale impotriva sa intr-un dosar ce priveste mai multe infractiuni, printre care fals, uz de fals si evaziune fiscala ce au produs statului prejudicii de circa 20 de milioane de euro, Adrian Mititelu a facut o declaratie surprinzatoare. El si-a amintit, brusc, chiar in momentul in care procurorii l-au pus sub acuzare, ca un fost ministru de Justitie, avocat de meserie, i-ar fi propus sa intervina pe langa procurorul care se ocupa de cazul sau, lucru pe care l-a refuzat.
Interesant este ca, din august 2006, de cand Adrian Mititelu a fost dat pe mana DIICOT de catre Ministerul Finantelor – DGFP Dolj, procurorii care l-au anchetat pe plan local, la structura specializata din teritoriu, n-au facut altceva decat sa puna capac acestui dosar in care erau date, mura in gura, toate nelegalitatile comise de firmele lui Adrian Mititelu, si sa solutioneze cu N.U.P (neinceperea urmaririi penale) aceasta speta. Abia in urma cu cinci zile, in 8.02.2013, procurorii structurii centrale a DIICOT au luat decizia de a incepe urmarirea penala in acest caz. Culmea, in data de 25 ianuarie 2013, Lumeajustitiei.ro a transmis o cerere la DIICOT, in care a solicitat informatii legate de tergiversarea de sase ani de zile a acestui dosar, cerand si solutia care s-a dat, precum si motivele pentru care nimeni nu mai stie nimic de aceasta speta. Raspunsul oficial l-am primit azi, 13.02.2013.
”Urmare a solicitarii din data de 25 ianuarie 2013, inregistrata la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sub nr. 175/2013, va facem cunoscut ca cele trei sesizari ale ANAF si DGFP Dolj fac obiectul verificarilor care sunt efectuate in cadrul dosarului penal nr.336/D/P/2006, aflat in lucru la Structura Centrala.
In aceasta cauza s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de un numar de 8 invinuiti, sub aspectul savarsirii infractiunilor de initiere/constituire a unui grup infractional organizat, prev. si ped.de art.7 alin 1.din Legea nr.39/ 2003, evaziune fiscala, prev si ped. de art. 9 alin. 1 lit. a, b si c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. si art. 13 C.p., fals intelectual, prev. si ped. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rep. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p si folosirea cu rea-credinta a bunurilor/creditului societatii, prev. si ped. de art. 272 alin. 1 pct. 1, 2 si 3 din Legea nr. 31/1990 rep., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. Prejudiciul cauzat prin activitatea infractionala este estimat la suma de 22 milioane lei”.
Afacerile tintite de procurori apartin celor doua grupuri de firme, MAXITEC SRL„ si REGIONAL MEDIA”
Adrian Mititelu a fost dat pe mana DIICOT-ului de la structura teritoriala Craiova in 2006, existand un vraf de documente realizate de inspectorii fiscali de la DGFP-ANAF, Ministerul Finantelor. In baza verificarilor realizate de ANAF, au fost inantate mai multe plangeri penale. Una dintre acestea priveste societatile si persoanele fizice din grupul numit „Regional Media” din Craiova, iar alta plangere priveste societatile si persoanele fizice din grupul numit ”MAXITEC SRL”. Sunt fapte multe descrise in amanunt, cu toate prejudiciile aduse statului, pe care Lumeajustitiei.ro le va prezenta pe larg intr-un viitor material.
Revenind la soarta acestui dosar, este foarte important de aflat in baza caror motivatii, timp de sase ani, dosarul acesta a fost ”capacit” cu neinceperi de urmarire penala, pentru ca abia in urma cu cinci zile sa inceapa urmarirea penala.
Pe de alta parte, declaratia lui Adrian Mititelu legata de ”serviciile” pe care si le-ar fi oferit un fost ministru al Justitiei care este sau a fost avocat, este extrem de evaziva, in conditiile in care, din 2006 incoace exista o panoplie formata din trei ministri care ar corespunde acestui tablou succint: Monica Macovei – procuror si avocat, Tudor Chiuariu – avocat si Catalin Predoiu – avocat. Pe de alta parte, important de aflat ar fi daca acest ministru a si facut vreun demers in inchiderea in plan local a acestui dosar. Si abia pe urma se poate discuta de o posibila infractiune. Cert este ca cineva, insa, multa vreme, l-a iubit pe Mititelu la DIICOT Craiova de vreme ce i s-a dat N.U.P cu atata lejeritate intr-o cauza in care paguba statului este de milioane de euro.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# CI 13 February 2013 21:15 -15
# dana 13 February 2013 21:54 +19
# Contra CI 14 February 2013 09:20 +8
# grispy 14 February 2013 12:21 +6
# ioana 14 February 2013 14:01 +3
# DOREL 15 February 2013 09:57 +2
# virgil 8 April 2013 01:42 0
# BOULE CI 13 February 2013 21:19 0
# Contra CI 14 February 2013 09:23 +6
# tot BOULUI CI 13 February 2013 21:21 +1
# hhh 13 February 2013 21:29 +7
# Soarele 14 February 2013 10:16 +11
# nina 14 February 2013 10:45 +8
# vio 14 February 2013 13:53 -1
# IQ 14 February 2013 14:14 +1
# ARGUS 14 February 2013 15:54 -1
# obiectiva 14 February 2013 20:32 +1
# ARGUS 14 February 2013 23:33 0
# Hercule 15 February 2013 07:00 +2
# bello 14 February 2013 17:40 +2
# CI ??? 14 February 2013 18:35 +2
# olteanu 15 February 2013 11:29 +1
# comentariu 18 February 2013 09:54 +1