D-nul Bocsan sa recunoastem era bun k auditor pe prbleme de jurnalism, deontologie si etica prof.a jurnalistilor.prin actele intocmite ca procuror nu face mai mult decat sa intruneasca elementele constitutive ale infr.de arestare nelegala si cercetare abuziva, represiune nedreapta, abuz in serviciu in forma calificata, incercarea de a determina marturia mincinoasa, purtare abuziva, santaj, producere si ticluire de probe mincinoase...............

DE PRIN LUME ADUNATE, DESPRE PAPICI RELATATE.......

Deşi a recunoscut că secţia sa nu a sărit la "marea corupţie"
Papici, încă trei ani la DNA
Acasă ● Justitie

Procurorul Lucian Papici, şeful Secţiei I de la Direcţia Naţională Anticorupţie, celebru pentru erorile grave de procedură pe care le trece cu vederea sau chiar le comite în instrumentarea unor dosare de răsunet, a fost reînvestit în funcţie, astăzi, cu unanimitate de voturi, de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Papici le-a recunoscut membrilor CSM, citat de NewsIn, că de abia în acest eventual al doilea mandat va face totul pentru ca secţia pe care o conduce să facă saltul de la "media la marea corupţie", deoarece în primul doar a acumulat experienţă. Ca argument pentru pledoaria sa, procurorul a precizat că se vede creşterea de "nivel" la care este atacată corupţie, din cauzele instrumentate în prezent de către colegii săi, adică dosarului fostului ministru al Tineretului Monica Iacob-Ridzi. Pentru a nu fi întrebat de ce dosarul acesta zace pur şi simplu de luni de zile la DNA, Papici s-a scos repede din încurcătură, aruncând vina pe experţii financiari. "Dosarele care ar fi într-o nelucrare evidentă sunt cele de infracţiuni financiare, pentru că durează rapoartele specialiştilor şi expertizele", a menţionat procurorul. De altfel, acesta nu a fost singurul dosar dat exemplu de Papici în faţa colegilor săi din CSM. Procurorul a vorbit şi despre dosarul senatorului Alexandru Mazăre şi cel al judecătorului Cristian Jipa, dar şi de cel mai recent dosar, "privind şantajul prin presă, al lui Dan Diaconescu". Interesant este că Papici a "omis" să spună ceva despre dosarele mai vechi de un an, eventual cele pe care procurorii din subordinea sa le-au finalizat prin rechizitoriu, iar instanţele de judecată le-au reîntors la DNA. Papici şi-a terminat discursul spunând că una dintre marile problem ale secţiei pe care o conduce este deficitul de personal, numai 65% din schemă fiind ocupată. Lipsa de personal la DNA este cel puţin bizară, în condiţiile în care salariile sunt cele mai mari de la acest nivel, iar modalitatea de a ajunge într-un asemenea post este un aşa-zis interviu cu şeful instituţiei, Daniel Morar.

Avizul Consiliului Superior al Magistraturii este consultativ, preşedintele Băsescu fiind cel care decide definitiv, prin semnarea decretului de numire.
n ultimele două zile s-a vorbit mult despre faptul că DNA a suferit încă o înfrângere de răsunet. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-i elibera pe cei trei coinculpați din dosarul Voicu se leagă de numele unui procuror: Lucian Papici. Profesionalismul său i-a scăpat pe Căşuneanu, Locic şi Costiniu.

S-a mai spus că era de așteptat ca aceasta să fie decizia definitivă a celor nouă magistrați, întrucât DNA ar fi mizat, ca de obicei, numai pe cartea interceptărilor telefonice. Or, acestea sunt probe insuficiente pentru a convinge Înalta Curte de faptul că cei trei reprezintă un pericol public și nu pot fi cercetați în stare de libertate.

Dacă analizăm backgroundul profesional al celui care a instrumentat dosarul Voicu, vom vedea că acest nou eşec al DNA era de aşteptat.

Lucian Papici, șeful Secției 1 de Combatere a Infracțiunilor de Corupție, este procurorul care a lucrat acest caz, alături de colega sa, procurorul Mariana Alexandru. Dar conducerea cazului a fost la Papici. Aşa că mapa sa profesională trebuie privită cu mai multă atenţie.
Intrat în procuratură în anul 1994, Lucian Papici este autorul a numeroase dosare eşuate, chiar scandalos întocmite. Când spunem numeroase nu exagerăm câtuşi de puţin.

Papici a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, continuându-şi cariera de magistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie.

Lucian Papici a promovat în funcţii de execuţie superioare şi în funcţii de conducere: procuror-şef al Biroului de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi procuror-şef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze de corupţie din cadrul Secţiei 1 de Combatere a Infracţiunilor Corupţiei a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Papici a fost promovat în funcţia de procuror-şef al acestei secţii din DNA, în martie 2007, de fostul ministru al Justiției, pedelista Monica Macovei.

Privit prin prisma posturilor şi a avansărilor, CV-ul oficial al procurorului Papici poate părea unul impecabil. Numai că lucrurile nu stau deloc aşa.

Primul rateu de răsunet din cariera lui Lucian Papici datează chiar din perioada în care acesta era un simplu procuror la Parchetul Timiș. În anul 2001, Papici a fabricat la comandă un rechizitoriu în urma căruia un român stabilit în Germania, Ewald Frunză, o marionetă a controversatului om de afaceri Maricel Păcuraru, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Frunză a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru o infracțiune de înșelăciune, care s-a soldat cu prejudicierea unui alt afacerist german cu suma de 200.000 de dolari. Ewald Frunză, un individ cu studii minime (doar opt clase primare), a fost atras în afacerile nebuloase ale afaceristului Maricel Păcuraru, din Galați, a fost trimis în judecată și condamnat la pedeapsa maximă de 12 ani de închisoare pe motiv că ar fi înșelat un partener german într-o afacere cu export de taurine.

Conform descrierii faptei făcute de procurorul Lucian Papici în acel rechizitoriu din 2001, Frunză ar fi păcalit un om de afaceri german să-i plăteasca în avans 200.000 de dolari, pentru marfa promisă, după care ar fi schimbat banii dintr-un cont în altul, neonorând tranzacția. Frunză era, ce-i drept, acționar minoritar al SC Dialto SRL, implicată în tranzacție, dar nu era administrator și, foarte important, nu avea drept de semnătură la BCR Galaţi, acolo unde au ajuns cei 200.000 de dolari.

Cu toate că documentele bancare depuse de Ewald Frunză la dosarul cauzei confirmau că el nu putea dispune mutarea nici unei sume din contul firmei, pentru că nu avea drept de semnătură, magistraţii au închis ochii, inexplicabil, la aceste probe. Nu au fost menționate, ca și când nu ar fi existat. Evident că s-a dat pedeapsa maximă.

Sigur că nici procurorul Papici și nici judecătorii ulteriori nu au luat în seamă faptul că cei 200.000 doalri, la care Frunză nu avea acces, ajunseseră fix în conturile unei alte firme a lui Maricel Păcuraru. Şi că persoana care avea, de fapt, drept de semnătură în bancă era chiar cumnatul lui Maricel Păcuraru. Lucian Papici a fost și autorul altor abuzuri în acest dosar, lucruri semnalate de presa locală a vremii.

Drept răsplată pentru acest ”succes” răsunător, procurorul Papici a fost adus la DNA, în București, în 2005, după victoria portocaliilor în alegeri. La doar câteva luni, în toamna anului 2005, Lucian Papici instrumentează două dosare care sunt infirmate unul după altul în justiție, inculpații fiind achitați. Achitările au fost spectaculoase, întrucât pronunțarea lor s-a făcut pe motiv că ”faptele observate de procuror nu există”. Problema este însă alta: doi oameni și carierele lor au fost distruse, iar statul român le-a plătit acestora daune consistente.

Este vorba despre cazul judecătorului Vasile Bacu, de la Tribunalul București, care fusese trimis în judecată la data de 28.10.2005, pentru luare de mită. Rechizitoriul a fost întocmit de Lucian Papici. Judecătorul Vasile Bacu a fost achitat definitiv în februarie 2008 și a fost repus în funcție în urma deciziei CSM. Statul român i-a plătit acestui judecător salariile neîncasate din perioada de doi ani în care fost suspendat din funcție. Salariile neîncasate au fost în valoare de 100.000 de lei, la care s-au adăugat și daunele morale pentru distrugerea imaginii publice, pe care judecătorul Bacu le-a cerut într-un proces civil intentat statului român.

Credeți că doar acestea au fost eșecurile procurorului Lucian Papici?! Ei bine, nu! Domnul Papici - specializat fiind în instrumentarea unor cazuri care au rolul mai degrabă de a face PR la televizor pentru DNA - este procurorul care a lucrat și celebrul dosar al termopanelor lui Adrian Năstase, dar și dosarul în care Miron Mitrea a fost anchetat în legătură cu lucrările efectuate la casa mamei sale.

Tot Lucian Papici este semnatarul unei alte celebre ”fâsâieli” juridice, care însă a fost prezentată în media ca marele caz de corupție al secolului: dosarul „mita şi caltaboşii lui Remeș”, dosar în care fostul ministru liberal al Agriculturii era acuzat că ar fi primit mită caltaboși și pălincă, de la un alt fost ministru al Agriculturii, țărănistul Ioan Avram Mureșan.

Reamintim faptul că toate aceste trei dosare sunt înghețate în momentul de față, în principal din cauza lipsei de probe solide. Unele au fost direcționate către Curtea Constituțională, acolo unde a fost constatată neconstituționalitatea multora dintre probele mai mult pentru televiziune, iar dosarele s-au întors la DNA, acolo un zac și în ziua de azi.

Departe de a fi apărătorii vreunuia dintre cei implicați în aceste dosare, ne întrebăm în mod firesc ce se va întâmpla dacă procurorul Lucian Papici va întocmi la fel de ”bine” și dosarul Voicu, în care, până acum, trei dintre cei patru inculpați au fost eliberați din arestul preventiv, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție?!

În orice stat cu adevărat european, un procuror aflat într-o funcție atât de importantă ca Lucian Papici și care ar fi făcut doar o singură greșeală, și nu atâtea câte a făcut până acum șeful Secției 1 a DNA, ar fi fost dat afară sau trimis să ancheteze dispariţia unor găini dintr-o curte din Carei!
Lucian Papici, procuror, a gresit de doua ori
De cand a venit la DNA, Daniel Marius Morar nu mai face dosare, deci nu mai greseste in dosare, dar ordona solutionarea unora instrumentate de subalternii sai. Iar subalternii sai gresesc, in multe cazuri, la fel de grav cum a gresit si seful lor. Cap de lista este chiar seful Sectiei de Combatere a Infractiunilor de Coruptie, Lucian Alexandru Papici, care a obtinut de curand doua achitari scandaloase, una dupa alta, in doua dosare instrumentate de el in toamna anului 2005. Ambele achitari au fost pronuntate pe motiv ca faptele „vazute“ de procuror nu existau. Doi oameni au fost distrusi de Lucian Alexandru Papici, iar Statul roman urmeaza sa le plateasca daune considerabile. Este vorba despre judecatorul Vasile Bacu, de la Tribunalul Bucuresti, care a fost trimis in judecata la 28.10.2005, sub acuzatia de luare de mita, printr-un rechizitoriu semnat de Papici. Judecatorul Bacu a fost achitat definitiv in luna februarie a acestui an si a fost repus in functie de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Statul urmeaza sa ii plateasca salariile neincasate si care i se cuveneau pe perioada celor doi ani cat a fost suspendat din functie. Suma cuvenita depaseste 100.000 RON, la care se vor adauga si daunele morale pentru distrugerea imaginii publice si teroarea psihica indurata, pe care judecatorul le va cere intr-un proces civil separat. A doua „eroare judiciara“ a procurorului Papici l-a vizat pe fostul director al ANSVA, Narcisa Georgescu, destituita ca urmare a anchetei si trimisa in judecata la 31.10.2005 sub acuzatia de primire de foloase necuvenite (borcane cu icre negre), intr-un dosar in care a fost interceptata telefonic si fosta consiliera prezidentiala Elena Udrea. Judecatorii au constatat ca faptele pentru care a fost trimisa in judecata nu exista. Narcisa Georgescu urmeaza sa fie la randul ei despagubita pentru imensele prejudicii morale si materiale ce i-au fost cauzate. Cine va plati pentru aceste dosare ratate, care au distrus destine si care au fost raportate la vremea respectiva ca mari realizari in lupta anticoruptie? In orice stat civilizat, un procuror aflat intr-o functie atat de inalta ca Lucian Alexandru Papici si-ar fi dat demult demisia.

Timpul Info-Magazin şi Anghel c. Moldovei
În cauza Timpul Info-Magazin şi Anghel c. Moldovei, reclamantul, ziarul Timpul, a publicat la 16 ianuarie 2004 articolul intitulat „Luxul în ţara sărăciei”, semnat de Alina ANGHEL. În acest articol, ziarul se referea la cumpărarea unor automobile de către Guvern de la compania Daac-Hermes. În articol, se menţiona că procurarea automobilelor a avut loc fără tender, iar hotărârea cu privire la procurarea acestor automobile nu a fost publicată în Monitorul Oficial. În articol, se mai menţiona:

„Gurile rele şi, cu siguranţă, prost informate din Chişinău afirmă că în momentul accederii comuniştilor la guvernare, Vladimir Voronin a vrut să „taie” nodul gordian al fondului de investiţii Daac-Hermes, înfiinţat în baza bonurilor de investiţii, adică să-l ia la bani mărunţi. Ca acest lucru să nu se întâmple, se zice că cineva i-a plătit altcuiva 500 mii de dolari. Sunt simple speculaţii şi învinuiri nefondate – nu se ştie. Realitatea e că azi, Daac-Hermes şi distribuitorul său 'Skoda' sunt bine mersi, prosperă şi vând Cancelariei de Stat loturi uriaşe de automobile de lux, spre ciuda concurenţilor.”

Compania Daac-Hermes a fost fondată de compania Daac-Prom. La 23 ianuarie 2004, ambele companii au acţionat în judecată ziarul Timpul şi pe Alina ANGHEL, în temeiul art. 16 Cod civil, invocând că prin publicarea articolului din 16 ianuarie 2004, le-a fost lezată reputaţia profesională şi au solicitat compensaţii în mărime de USD 500,000 şi MDL 20,000,000. Pentru asigurarea acţiunii, reclamanţii au solicitat sechestrarea conturilor ziarului. În aceeaşi zi, instanţa de judecată a dispus sechestrarea conturilor bancare ale ziarului. La 6 februarie 2004, executorul judecătoresc a pus sechestru pe echipamentul de la sediul ziarului şi a sechestrat contul bancar al acestuia.

La 28 aprilie 2004, Judecătoria Buiucani a admis în parte pretenţiile din cererea de chemare în judecată. Instanţa a constatat că pârâţii au răspândit declaraţii de fapt. Instanţa a citat pasajul de mai sus şi a constatat că acesta nu corespunde realităţii, deoarece pârâţii nu au demonstrat aceasta. Instanţa de judecată a notat că răspândirea acestui pasaj a cauzat prejudicii grave reputaţiei profesionale a celor două companii reclamante în procedurile naţionale şi le-a acordat, cu titlu de daune morale, MDL 1,350,000 (echivalentul a EUR 95,725 la acea dată). Această sumă urma a fi plătită de către pârâţi în mod solidar, iar pârâţii urmau să publice o dezminţire. În final, judecătorul a menţionat că „pârâţii au depăşit în mod clar limitele criticii constructive tolerabile într-o societate democratică şi au distribuit cu rea-credinţă relatări de fapt prin care ei, direct şi nejustificat, au acuzat reclamanţii de unele acţiuni criminale cu privire la darea de mită”.

La 22 iulie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins apelul ziarului, notând că ziarul nu a demonstrat adevărul declaraţiilor citate mai sus. Instanţa a mai menţionat că mărimea compensaţiei acordate este adecvată. La 14 septembrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a admis în parte recursul ziarului. Instanţa a constatat că informaţia din pasajul de mai sus este defăimătoare şi nu corespunde realităţii, şi anume, că companiile reclamante au dat mită şi, prin urmare, au comis o infracţiune. Referindu-se la jurisprudenţa CtEDO, Curtea Supremă de Justiţie a respins argumentul ziarului precum că persoanele juridice nu pot pretinde daune morale. Totuşi, instanţa a considerat cuantumul acordat de instanţele ierarhic inferioare excesiv, menţionând că limitarea libertăţii de exprimare nu trebuie să fie de natură să afecteze supravieţuirea economică a persoanei sancţionate şi a redus cuantumul compensaţiei acordate la MDL 130,000 (echivalentul a EUR 8,430 la acea dată).

La 28 noiembrie 2005, ziarul Timpul Info-Magazin şi Alina ANGHEL au depus o cerere la CtEDO, în care pretindeau violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare) prin obligarea lor la plata despăgubirilor şi publicarea dezminţirilor în cauza în defăimare intentată de companiile Daac-Hermes şi Daac-Prom. La examinarea acestei cereri, judecătorul S. Pavlovschi s-a abţinut de la participarea în Cameră, iar preşedintele Camerei a numit un alt judecător, care l-a substituit pe judecătorul numit din partea Moldovei.

În observaţiile prezentate CtEDO de către reclamanţi, Alina ANGHEL a solicitat Curţii să lase fără examinare pretenţia formulată în numele său. Curtea a satisfăcut cererea reclamantei.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 10 CEDO. Ea a notat că în această cauză a existat o ingerinţă în libertatea de exprimare a ziarului reclamant, care era „prevăzută de lege” şi urmărea „un scop legitim” de protecţie a reputaţiei companiei Daac-Hermes, însă care nu era „necesară într-o societate democratică”.

Curtea a menţionat că posibila omisiune a unei persoane publice de a respecta legea, chiar dacă aceasta vizează sfera privată, poate, în anumite circumstanţe, constitui o chestiune de interes public. Urmează a fi invocate motive deosebit de convingătoare pentru orice măsură care ar afecta rolul presei sau ar limita accesul la informaţia pe care publicul are dreptul să o primească.

Deşi Guvernul a declarat că ziarul a avut scopul de a leza reputaţia lui Daac-Hermes şi de a afecta libera concurenţă, Curtea nu a putut subscrie acestui argument. Articolul a avut scopul clar de a critica Guvernul pentru modul netransparent şi excesiv de cheltuire a banilor publici, ce reprezintă o chestiune veritabilă de interes public. Articolul s-a axat pe procesul de procurare a automobilelor de către Guvern, în care Daac-Hermes a fost implicat de cel puţin două ori, iar instanţele naţionale nu au constatat că orice altă parte a articolului este neadevărată, inclusiv declaraţiile că preţul plătit pentru automobile a fost prea mare, că oferta de tender nu a fost publicată în Monitorul Oficial şi că automobilele au fost procurate de la Daac-Hermes, care îi generau reclamantului suspiciuni legitime cu privire la legalitatea afacerii. Prin urmare, Curtea nu a avut dubii că, la publicarea articolului, ziarul a fost de bună-credinţă.

Curtea a conchis că, atunci când o companie privată decide să participe la tranzacţii în care sunt implicate fonduri publice importante şi când există suspiciuni că aceste tranzacţii sunt în detrimentul finanţelor publice, compania ar trebui să accepte critica publicului. În acest caz, opinia publică ar avea un interes legitim de a cunoaşte onestitatea tranzacţiei, deoarece autorităţile publice nu au făcut publice detaliile cu privire la procurarea automobilelor şi, mai mult, deoarece preşedintele Daac-Hermes deţine funcţii consultative importante pe lângă Guvern.

Curtea a reiterat că ea va examina ingerinţa în contextul cauzei în întregime. Cu adevărat, pasajul invocat de către autorităţile naţionale putea crea impresia unui cititor că Daac-Hermes a dat mită Preşedintelui Republicii Moldova, care este de fapt o acuzaţie serioasă. Totuşi, citit în întregime, paragraful relevă mai degrabă numeroşii paşi întreprinşi de ziar pentru a atrage atenţia cititorului asupra caracterului incert al zvonului la care se referea. Lipsa unor informaţii detaliate despre tranzacţie din partea Guvernului sau a companiei Daac-Hermes, în pofida încercărilor ziarului de a obţine astfel de detalii şi alte fapte necontestate care puteau genera suspiciuni legitime cu privire la legalitatea afacerii, ar fi putut, în mod rezonabil, să-l determine pe jurnalist să relateze despre tot ce era disponibil, inclusiv despre zvonurile care nu au fost confirmate.

Curtea a mai notat că doar fragmentul cu privire la pretinsa dare de mită putea fi considerat o relatare cu privire la fapte. Cealaltă parte a pasajului reprezintă judecăţi de valoare. Instanţele nu au făcut distincţie dintre fapte şi judecăţi de valoare, obligând reclamantul să demonstreze adevărul judecăţilor de valoare, care nu sunt susceptibile unei astfel de probaţiuni.

Articolul în întregime a fost scris în contextul apropiatelor alegeri locale şi al discuţiilor despre posibilul scop politic al procurării automobilelor, chemând alegătorii la alegeri să sancţioneze pe cei de la putere, responsabili de corupţia în organele supreme de stat. Prin urmare, articolul includea o exprimare politică, care reprezenta o critică în adresa Guvernului, care permiteau limite de critică mai largi.

Curtea, de asemenea, a notat că, ca urmare a compensaţiei acordate companiilor Daac-Hermes şi Daac-Prom, ziarul a trebuit să se închidă, fapt care nu a fost contestat de Guvern. Deşi mărimea amenzii este irelevantă pentru soluţia dată în această cauză, Curtea ia în calcul efectul descurajator al acesteia asupra ziarului, care a dus la tăcere orice opinie diferită.

În lumina celor de mai sus şi a bunei-credinţe a ziarului la relatarea chestiunilor de interes public, a substratului factologic relevant şi a lipsei detaliilor despre tranzacţia dintre Daac-Hermes şi Guvern, care genera suspiciuni legitime cu privire la legalitatea afacerii şi datorită neaprecierii acestor elemente de către instanţele de judecată naţionale în hotărârile lor, Curtea a conchis că ingerinţa în libertatea de exprimare a ziarului nu a fost „necesară într-o societate democratică”.

Curtea a acordat ziarului Timpul EUR 12,000 cu titlu de daune materiale şi morale şi EUR 1,800 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

La 20 noiembrie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cauza Flux c. Moldovei (cererea nr. 28702/03).

În această cauză, reclamantul, ziarul Flux a publicat la 24 iulie 2001 articolul intitulat „Pe banii Lukoil-ului comuniştii Mişin şi Stepaniuc au tras un chiolhan pe cinste la Jolly Alon”. În acest articol, ziarul se referea la o lege adoptată de majoritatea comunistă la 19 iulie 2001, prin care Departamentului Vamal i se acorda dreptul să prelungească cu 90 de zile termenul de plată a TVA şi accizelor la importul benzinei şi motorinei. Până la aceste modificări, taxele erau plătite la data importării.

În articol, s-a făcut o descriere a acestei legi şi s-a menţionat că în seara zilei de 19 iulie 2001, „în restaurantul „Jolly Alon” (fost Seabeco), comuniştii Vadim Mişin şi Victor Stepaniuc, lăsând la o parte orice pudoare proletară, au tras un chiolhan pe cinste pe banii rechinilor de la „Lukoil”. Să fie bairamul cu pricina o simplă coincidenţă? Nu ştim”. Articolul era însoţit de fotografiile celor doi politicieni.

La 8 iulie 2002, Victor Stepaniuc a înaintat o acţiune împotriva ziarului şi autorului articolului, prin care pretindea că informaţia din pasajul de mai sus nu corespundea realităţii şi îi lezează onoarea şi demnitatea, solicitând dezminţirea ei şi compensaţii morale pentru defăimarea sa.

La 1 august 2002, Preşedintele Judecătoriei sectorului Buiucani a admis integral cererea de chemare în judecată. Instanţa a obligat ziarul să plătească MDL 3,690 (EUR 278 la acea dată), care reprezenta compensaţia pentru daunele morale cauzate dlui Stepaniuc şi taxa de stat şi să publice o dezminţire a titlului acestui articol şi a pasajului de mai sus în termen de 15 zile. Instanţa de judecată a conchis că, din conţinutul şi sensul articolului publicat, reiese că dl Stepaniuc, în calitate de Preşedinte al Fracţiunii Comuniştilor în Parlamentul Republicii Moldova, a votat legi în interesul unor companii private şi după aceea, a chefuit în restaurant pe banii acestor companii. Aceste informaţii au fost considerate ca incontestabil ponegritoare, calomnioase şi false. Instanţa a denunţat folosirea zvonurilor în jurnalism şi a constatat că ziarul a acţionat cu rea-credinţă.

La stabilirea cuantumului daunei morale, instanţa a ţinut cont de „atacul vehement” întreprins de pârâţi, tirajul sporit al ziarului şi gradul suferinţelor morale cauzate dlui Stepaniuc. Instanţa a mai luat în consideraţie şi funcţia publică a dlui Stepaniuc, care justifica sporirea cuantumului daunelor morale.

Potrivit reclamantului, şedinţa de judecată a durat 15 minute, nu au fost puse întrebări ziarului, iar dl Stepaniuc nu a fost prezent sau reprezentat.

În cererea de apel împotriva hotărârii din 1 august 2002, ziarul Flux a susţinut că declaraţiile publicate constituiau judecăţi de valoare, care se bazau pe fapte. Ziarul a notat că dl Mişin nu l-a acţionat în judecată şi că modificările la lege au fost adoptate de către Parlament. Mai mult, datorită perioadei prea lungi de la apariţia ziarului şi până la acţionarea în judecată, pentru ziar era imposibil să demonstreze că persoanele au fost în hotelul restaurantului şi să verifice cine a plătit masa.

La 30 ianuarie 2003, Tribunalul Chişinău a respins apelul reclamantului ca neîntemeiat şi tardiv. La 1 aprilie 2003, Curtea de Apel a Republicii Moldova a respins recursul ziarului.

În faţa Curţii, ziarul Flux pretindea violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare), prin obligarea sa la plata despăgubirilor şi publicarea dezminţirilor în cauza în defăimare intentată de dl Stepaniuc, şi violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil), prin motivarea insuficientă a hotărârilor judecătoreşti.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 10 CEDO. Ea a notat că în această cauză a existat o ingerinţă în libertatea de exprimare a ziarului reclamant, care era „prevăzută de lege” şi urmărea „un scop legitim” de protecţie a reputaţiei dlui Stepaniuc, însă care nu era „necesară într-o societate democratică”.

Curtea a notat că ziarul Flux a fost obligat la plata despăgubirilor, deoarece nu a putut demonstra veridicitatea pasajelor publicate. Chiar dacă ziarul a susţinut că pasajele publicate constituiau judecăţi de valoare, nici una dintre instanţele naţionale nu a comentat şi nu a răspuns la aceste argumente.

Curtea a considerat că pasajul care a fost considerat calomnios de către instanţele naţionale consta atât din fapte („în seara aceleeaşi zile, în restaurantul „Jolly Alon”, comuniştii Vadim Mişin şi Victor Stepaniuc, lăsând la o parte orice pudoare proletară, au tras un chiolhan pe banii rechinilor de la „Lukoil”), cât şi din judecăţi de valoare (caracterizarea petrecerii ca fiind „pe cinste”, fraza „lăsând la o parte orice pudoare proletară” şi întrebarea „Să fie bairamul cu pricina o simplă coincidenţă? Nu ştim.”). Curtea notează că instanţele naţionale au conchis că întregul pasaj nu corespundea adevărului, inclusiv judecăţile de valoare menţionate mai sus. Curtea a reamintit că existenţa faptelor poate fi demonstrată, pe când cerinţa de a demonstra că judecăţile de valoare corespund adevărului este irealizabilă şi afectează libertatea de opinie, care este un element fundamental garantat de art. 10 CEDO.

Curtea a notat că fraza „pe banii rechinilor de la „Lukoil”” era susceptibilă de a-i fi demonstrată veridicitatea, ceea ce reclamantul se pare că nu a făcut-o în instanţele naţionale. Totuşi, Curtea a luat în calcul declaraţia reclamantului precum că era imposibil să probeze toate faptele relevante după scurgerea unui an de zile de la evenimente, precum şi lipsa oricărei reacţii ale instanţelor naţionale la această declaraţie. Curtea consideră că, cu trecerea timpului, presei îi este mult mai dificil de a dovedi faptele la care s-a referit, iar daunele cauzate persoanelor ce se pretind defăimate prin materialele respective, au tendinţa să dispară.

Pe lângă acestea, articolul punea în discuţie întrebări de interes public, şi anume, pretinsa folosire a puterii legislative pentru oferirea taxelor ce promovau avantaje necompetitive unor companii şi planurile de modificare ulterioară a legislaţiei ce aducea dezavantaje pentru simplii angajaţi. Curtea a mai notat că instanţele naţionale au acordat dlui Stepaniuc cu titlu de daune morale cuantumul maxim posibil potrivit legislaţiei naţionale, în pofida faptului că el nu a fost audiat nici o dată de instanţă pentru a-i fi evaluată dauna cauzată.

Luând în consideraţie importanţa chestiunii pusă în discuţie în articolul publicat de către ziarul reclamant şi că cea mai mare parte a articolului nu a fost considerată ca fiind neadevărată sau abuzivă, că ziarul reclamant a întâmpinat anumite greutăţi în demonstrarea evenimentelor care au avut loc cu mult timp înainte de iniţierea procedurilor judiciare, că orice daună cauzată dlui Stepaniuc a fost diminuată substanţial cu trecerea timpului, că unele declaraţii ale reclamantului constituiau judecăţi de valoare care nu erau susceptibile de a le fi demonstrată veridicitatea şi în lumina compensaţiilor acordate de către instanţele naţionale, Curtea a conchis că ingerinţa în libertatea de exprimare a ziarului nu a fost „necesară într-o societate democratică”. În lumina acestei constatări, Curtea nu a găsit necesar să examineze separat pretenţia privind nemotivarea hotărârilor judecătoreşti.

Curtea a acordat ziarului Flux EUR 278 (echivalentul în euro la ziua pronunţării hotărârii naţionale a compensaţiilor acordate dlui Stepaniuc şi a taxei de stat) cu titlu de daune materiale, EUR 3,000 cu titlu de daune morale şi EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

CONSTITUTIE

ARTICOLUL 29
Libertatea constiintei

(1) Libertatea gândirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi îngradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale.

ARTICOLUL 30
Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

Articolul 10
Libertatea de gândire, de constiinta si de religie
(1) Orice persoana are dreptul la libertatea de gândire, de constiinta si de religie. Acest drept implica libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului, învatamântului, practicilor si îndeplinirii riturilor.
(2) Dreptul la obiectie pe motive de constiinta este recunoscut în conformitate cu legile interne care reglementeaza exercitarea acestui drept.
Articolul 11
Libertatea de exprimare si de informare
(1) Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a transmite informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere.
(2) Libertatea si pluralismul mijloacelor de informare în masa sunt respectate.

Conventia pentru apararea Depturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale

Art. 10.
1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

JURISPRUDENTA CEDO
Nevoie sociala imperioasa – factori ce trebuie avuti in vedere
Circumstantele cauzei. Pentru a se pronunta asupra chestiunii necesitatii ingerintei, Curtea va tine seama in special de termenii utilizati in afirmatiile litigioase, de contextul in care acestea au fost facute publice si de cauza in ansamblu:

- faptul ca era vorba despre asertiuni orale pronuntate in cadrul unor emisiuni de radio in direct, ceea ce l-a lipsit pe reclamant de posibilitatea de a le reformula, de a le completa sau de a la retrage inainte sa devina publice (Nilsen si Johnsen c. Norvegiei ; Fuentes Bobo c. Spaniei, Muslum Gunduz c. Turciei); sau ca remarca litigioasa fusese facuta in cursul unui schimb de replici orale, iar nu in scris dupa o reflectare adanca (Raichinov c. Bulgariei); in alta cauza era vorba de asertiuni orale pronuntate in cadrul unei reuniuni, ceea ce nu i-a permis reclamantului sa le reformuleze, indrepte sau sa le retraga (Boldea c. Romaniei).

- alegerile libere si libertatea de exprimare, in special in forma discursului politic, formeaza impreuna fundatia oricarui sistem democratic. Cele doua drepturi sunt strans legate si operate in sensul ca se intaresc reciproc. Pentru acest motiv este important in perioada care preceda alegerile ca opiniile si informatiile de orice fel sa poata circula liber (Kwiecien c. Poloniei). Acest principiu se aplica in mod egal alegerilor nationale si locale in contextul unei competitii electorale, vivacitatea afirmatiilor este mai tolerabila decat in alte situatii (Brasilier c. Frantei).

- informatiile respective fusesera deja furnizate publicului (Özgür Radyo-Ses Radyo Televizyon Yayin Yapim Ve Tanitim A.S. c. Turciei; Fressoz si Roire c. Frantei; Observer si The Guardian c. Regatului Unit; Editions Plon c. Frantei; Vereinigung Weekblad Bluf! c. Olandei; Open Door si Dublin Well Women c. Irlandei); „prezenta cauza se distinge, dintru inceput, prin faptul ca documentul ale carei extrase fusesera publicate era in intregime necunoscut publicului, pe cand cauzele ce priveau chestiuni similare priveau informatii al caror continut fusese deja, in mare masura, facut public” (Stoll c. Elvetiei).
Tipul si subiectul discursului

i) Articolul 10 § 2 al Conventiei lasa foarte putin loc restrictiilor care vizeaza discursul politic sau dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general (Lingens c. Austriei, Castells c. Spaniei, Thorgeir Thorgeirson c. Islandei).

- antecedentele penale ale unor persoane banuite de savarsirea unei infractiuni si eventualele lor legaturi cu traficul de stupefiante au fost considerate susceptibile sa ridice chestiuni de interes general in masura in care aveau legatura cu o talharie foarte spectaculoasa si mediatizata (Dammann c. Elvetiei).

- cauzele posibile ale exterminarii evreilor in Europa in cursul celui de-al doilea razboi mondial e o chestiune ce tine incontestabil de interesul general al societatii contemporane (Giniewski c. Frantei).

- daca exista un drept al publicului sa fie informat, drept esential intr-o societate democratica, care, in circumstante particulare, poate chiar sa priveasca aspecte ale vietii private a unor persoane publice, mai ales cand este vorba despre personalitati politice, publicatii care au ca singur obiect sa satisfaca curiozitatea unui anumit public asupra detaliilor vietii private unei persoane, indiferent care i-ar fi notorietatea, nu ar putea fi considerate ca ar contribui la o oarecare dezbatere de interes general pentru societate (Leempoel & S.A. ED. Cine Revue c. Belgiei).

ii) Este fundamental, intr-o societate democratica, sa fie protejata desfasurarea libera a dezbaterilor politice. Curtea acorda cea mai mare importanta libertatii de exprimare in contextul dezbaterii politice si considera cu nu s-ar putea aduce restrictii unui discurs politic fara motive imperioase. A permite restrangerea libertatii de exprimare in domeniul discursului politic intr-un caz sau altul ar afecta, fara indoiala, respectarea libertatii de exprimare in general in statul vizat (Brasilier c. Frantei; Feldek c. Slovaciei).

iii) Totusi, statele contractante au, in general, o mai mare marja de apreciere atunci cand reglementeaza libertatea de exprimare in domenii susceptibile de a ofensa convingeri personale intime ce tin de morala sau, mai ales, de religie (Wingrove c. Regatului Unit ; Murphy c. Irlandei ; Müller si altii c. Elvetiei, Muslum Gunduz c. Turciei). Lipsa unei conceptii uniforme in tarile europene in privinta conditiilor protectiei drepturilor altora atunci cand este vorba despre atacuri contra convingerilor religioase largeste marja de apreciere a statelor contractante atunci cand reglementeaza libertatea de exprimare in domenii susceptibile de a ofensa convingerile personale intime ce tin de morala sau de religie (Aydin Tatlav c. Turciei; Giniewski c. Frantei)). [In acelasi sens, in alta hotarare, Curtea a retinut ca „Tarile europene nu au o conceptie uniforma cu privire la cerintele aferente « protectiei drepturilor altora » in privinta atacurilor contra convingerilor religioase. Gratie contactelor lor directe si constante cu fortele vii ale tarilor lor, autoritatile statului se gasesc, in principiu, intr-o pozitie mai buna decat judecatorul international pentru a se pronunta asupra continutului precis al acestor cerinte in raport cu drepturile altora ca si asupra necesitatii unei masuri destinate a proteja contra acestui gen de afirmatii persoanele ale caror sentimente i convingeri profunde ar fi grav ofensate.”]

iv) domeniu artistic – satira. Satira este o forma a expresiei artistice si un comentariu social si, prin trasaturile sale inerente de exagerare si distorsionare a realitatii, tinteste n mod natural sa provoace si sa agite. In consecinta, orice ingerinta cu dreptului unui artist la o asmenea exprimare trebuie sa fie examinat cu atentie (Vereinigung Bildender Kunstler c. Austriei).

v) Marja de apreciere este indispensabila in materie comerciala, mai ales intr-un domeniu asa de complex si de fluctuant cum este cel al concurentei neloiale. Totusi trebuie relativizata amploarea acestei marje de apreciere atunci cand nu este vorba despre un discurs strict comercial al unei asemenea persoane ci despre participarea sa la o discutie ce priveste un interes general, cum ar fi, spre exemplu, sanatatea publica. Curtea intelege, in consecinta, sa procedeze la un examen atent al proportionalitatii masurilor litigioase cu scopul urmarit (Hertel c. Elvetiei).

vi) In cazul in care discursul litigios incita la folosirea violentei fata de o persoana, un reprezentant al statului sau o parte a po******tiei, autoritatile nationale se bucura de o marja de apreciere mai larga in examinarea necesitatii ingerintei in exercitarea libertatii de exprimare (Ceylan c. Turciei, Surek c. Turciei (nr. 1); Hocaogullari c. Turciei). Intr-o cauza Curtea a considerat ca „(…) articolele litigioase reprezentau o apologie a violentei mortale si un apel la razboi sau, cel putin, la reluarea actiunilor armate. Articolele se asociau ideilor PKK si lansau un apel la folosirea fortei armate contra statului turc. Afirmatiile din acest articol erau de natura sa trezeasca instincte primare si sa intareasca prejudecati deja bine ancorate care s-au exprimat prin violenta mortala” (Halis Dogan c. Turciei).

c) Curtea reaminteste ca impactul potential al mijlocului de exprimare vizat trebuie luat in considerare in examinarea proportionalitatii ingerintei. Curtea a explicat ca trebuie sa se tina seama de faptul ca mediile audiovizuale au efecte mult mai puternice si imediate fata de presa scrisa (Jersild c. Danemarcei). Intr-o cauza, Curtea a avut in vedere faptul ca remarca litigioasa a fost facuta in fata unei audiente limitate, la o intalnire cu usile inchise, neexistand nici o implicare a presei sau a unei alte forme de publicitate (Raichinov c. Bulgariei).

d) In evaluarea proportionalitatii unei ingerinte in exercitarea libertatii de exprimare trebuie sa se distinga cu grija intre fapte si judecati de valoare. Daca materialitatea primelor poate fi dovedita, ultimele nu se preteaza la o demonstratie a exactitatii lor (De Haes et Gijsels c. Belgiei). Pentru judecatile de valoare, obligatia de a le dovedi este deci imposibil de indeplinit si aduce atingere libertatii de opinie, element fundamental garantat de articolul 10 (Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Frantei). Curtea a acceptat ca necesitatea unei legaturi intre o judecata de valoare si faptele ce stau la baza sa poate sa varieze de la caz la caz in functie de circumstantele specifice (Feldek c. Slovaciei). Necesitatea de a dovedi faptele ce stau la baza judecatii de valoare este mai putiun stringenta atunci cand aceste fapte sunt deja cunoscute de public (Feldek c. Slovaciei; Standard Verlags GMBH si Krawagna-Pfeifer c. Austriei).Desigur, atunci cand este vorba despre alegatii cu privire la comportamentul unui tert, poate fi uneori dificil sa se distinga intre imputarea unor fapte si judecati de valoare. Nu este mai putin adevarat ca chiar si o judecata de valoare se poate dovedi excesiva daca este totalmente lipsita de baza factuala (Jerusalem c. Austriei ; Cumpana si Mazare c. Romaniei). [In cauza Brasilier c. Frantei, Curtea a considerat ca exista o baza factuala care sa justifice o judecata de valoare in situatia in care existau cercetari penale impotriva unei persoane, chiar daca acestea nu s-au concretizat intr-o condamnare penala: „Chiar daca, tinand seama de prezumtia de nevinovatie garantata de articolul 6 § 2 al Conventiei, o persoana cercetata penal nu ar putea fi considerata culpabila, baza factuala nu era inexistenta in cauza (…)”.] Atunci cand o declaratie echivaleaza cu o judecata de valoare, proportionalitatea ingerintei depinde de existenta sau inexistenta unei baze factuale pentru declaratia incriminata deoarece chiar si o judecata de valoare se poate dovedi excesiva atunci cand este totallipsita de orice baza factuala (Brasilier c. Frantei, Paturel c. Frantei). Curtea a recunoscut ca o distorsionare a realitatii, operata cu rea credinta, poate uneori sa depaseasca limitele criticii acceptabile: o afirmatie veridica poate fi dublata de remarci suplimentare, de judecati de valoare, de supozitii, ori de insinuari susceptibile sa creeze o imagine eronata in ochii publicului (Vides Aizsardz?bas Klubs c. Letoniei).

- referirea la metode „tipice de mafiot” – judecata de valoare (Urbino Rodrigues c. Portugaliei);

- afirmatii conform carora o persoana era „un rebel”, ce „critica Biserica” si care „il criticase public pe Papa intr-un mod foarte ofensator” – judecati de valoare (Albert-Engelmann-Gesellschaft MBH c. Austriei);

- afirmatia ca o persoana „nu are rusine si nici scrupule” este „un exemplu clasic de judecata de valoare ce reprezenta aprecierea subiectiva pe care o avea reclamantul a dimensiunii morale a comportamentului” unui tert (Grinberg c. Rusiei);

- afirmatiile ca un politician „scapase in mod miraculos de la infrangere in alegeri”, ca era „zgomotos, ambitios si complet incapabil” reprezinta un exemplu clasic de judecata de valoare si cuprind aprecierea subiectiva a reclamantuui cu privire la abilitatile manageriale ale politicianului si perceptia sa despre rezultatele alegerilor (Krasulya c. Rusiei);

- afirmatia „l-a tratat ca pe un om de cea mai joasa speta, aproape ca pe un nimeni” – judecata de valoare; „ (…) afirmatia „I-a aruncat permisul de conducere in fata lui Victor, tipand ca un nebun” poate avea un dublu inteles in limba rusa. Pe de o parte, poate insemna ca permisul chiar i-a fost aruncat in fata lui Victor (caz in care ar fi vorba despre o fapta) sau ca permisul i-a fost at lui Victor intr-un mod nepoliticos (care ar fi o judecata de valoare) (Savitchi c. Moldovei).

- afirmatia conform careia o persoana „fusese condamnata intr-un proces penal in prima instanta pentru ca distrusese buna reputatie si viitorul unei persoane” contine un fapt si o judecata de valoare. Prima parte a frazei se refera la condamnarea penala si mentioneaza, in consecinta, un element de fapt, in timp ce a doua parte contine o judecata de valoare, anume aprecierea reclamantului ca oponentul sau distrusese buna reputatie a unei persoane si viitorul acesteia (Standard Verlags GMBH si Krawagna-Pfeifer c. Austriei).

- afirmatia ca o persoana este un „neofascist local”, in contextul cauzei respective, a fost interpretat de Curte ca insemnand o afiliere politica generala cu ideologia distinctiilor rasiale si anti-semitismului fiind considerata o judecata de valoare (Karman c. Rusiei) [In aceasta cauza instantele rusesti au considerat ca reclamantul nu facuse dovada ca oponentul sau era membru al unui partid neofascit, considerand asadar ca era vorba despre o situatie de fapt.].

e) Exercitiul libertatii de exprimare comporta datorii si responsabilitati [A se vedea si infra, sectiunea privitoare la mass-media.]

i) Printre acestea, in contextul credintelor religioase, poate sa figureze in mod legitim obligatia de a evita expresii care sunt, in mod gratuit, ofensatoare si profanatoare pentru ceilalti (Otto-Preminger-Institut c. Austrei; Aydin Tatlav c. Turciei).

ii) Nu s-ar putea spune ca litigiile aflate pe rolul instantelor nu ar putea fi discutate in revistele de specialitate, in presa sau de public. Functiei mass-media de a comunica asemenea informatii si idei ii corespunde dreptul publicului de a le primi. Totusi, trebuie sa se tina seama de dreptul fiecarei persoane de a beneficia de un proces echitabil, asa cum este garantat de articolul 6 al Conventiei, ceea ce, in materie penala, include dreptul la un tribunal impartial. Asa cum a subliniat deja Curtea, trebuie sa-si aminteasca de acest lucru ziaristii care redacteaza articole referitoare la proceduri penale aflate in curs, deoarece este posibil sa nu se incadreze in limitele comentariului admisibil declaratiile care ar risca, intentionat sau nu, sa reduca sansele unei persoane de a beneficia de un proces echitabil sau sa micsoreze increderea publicului in rolul instantelor in administrarea justitiei penale (Tourancheau si July c. Frantei).

f) Limitele criticii admisibile

i) In ceea ce priveste limitele criticii admisibile, ele sunt mai largi cu privire la un om politic, care actioneaza in calitatea sa de persoana publica, decat cu privire la un simplu cetatean. Un om politic se expune inevitabil si constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale din partea ziaristilor, a organizatiilor neguvernamentale cum este reclamanta, ca si a masei de cetateni, si trebuie sa arate o mai mare toleranta in aceasta privinta. El are, desigur, dreptul la protejarea reputatiei sale, chiar in afara cadrului vietii sale private, dar imperativele acestei protectii trebuie sa fie puse in balanta cu interesele liberei discutari a chestiunilor politice, exceptiile la libertatea de exprimare impunand o interpretare restrictiva (Oberschlick c. Austriei (nr. 1) ; Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs si Gubi c. Austriei).

ii) Guvernul. Limitele criticii accesibile sunt mai largi cu privire la guvern decat cu privire la un simplu cetatean, sau chiar la un om politic. Intr-un sistem democratic, actiunile sau omisiunile guvernului trebuie sa fie plasate sub controlul atent nu numai al puterilor legislativa si judiciara, ci si al opiniei publice. In plus, pozitia dominanta pe care o ocupa guvernul, ii impune sa dea dovada de retinere in folosirea caii penale, mai ales daca exista alte mijloace de a raspunde atacurilor si criticilor nejustificate ale adversarilor sai. Autoritatile unui stat democratic trebuie sa tolereze critica, chiar si atunci cand aceasta poate fi considerata provocatoare sau insultanta (Ozgur Gundem c. Turciei). Ramane, desigur, la latitudinea autoritatilor competente ale statului respectiv sa adopte, in calitatea lor de garante ale ordinii publice, masuri penale destinate sa reactioneze de maniera adecvata si neexcesiva la asemenea discursuri (Incal c. Turciei; Ceylan c. Turciei; Raichinov c. Bulgariei).

iii) In privinta functionarilor, Curtea a recunoscut de asemenea ca limitele criticii admisibile erau mai largi decat in privinta unor simpli cetateni, chiar daca nu li se pot aplica aceleasi criterii ca si oamenilor politici (Oberschlick c. Austriei (no 2) ; Janowski c. Poloniei ; Nikula c. Finlandei): „Nu s-ar putea spune ca functionarii se expun in mod constient unui control atent al faptelor si gesturilor lor ca si in cazul oamenilor politici si ar trebui, in consecinta, sa fie tratati pe picior de egalitate cu acestia din urma atunci cand este vorba despre criticarea comportamentului lor. Mai mult, functionarii, mai ales magistratii, data fiind obligatia lor de rezerva, trebuie sa beneficieze de increderea publicului fara a fi perturbati in mod injust. Asadar, se poate dovedi necesar sa fie protejati impotriva atacurilor ofensatoare atunci cand sunt in cadrul serviciului” (Stangu si Scutelnicu c. Romaniei).

iv) In aprecierea limitelor criticii admisibile, trebuie sa se tina seama de misiunea particulara a puterii judiciare in societate. Ca garant al justitiei, valoare fundamentala intr-un stat de drept, actiunea sa are nevoie de increderea cetatenilor pentru a-si atinge scopurile. Astfel, se poate dovedi necesar sa fie protejata contra atacurilor distrugatoare lipsite de un fundament serios, mai ales ca obligatia de rezerva interzice magistratilor sa reactioneze (Prager et Oberschlick c. Austriei).

v) Particularii si asociatiile private se expun unui control minutios atunci cand coboara in arena dezbaterii publice (Jerusalem c. Austriei). Asociatiile (n.n. – private) se expun unui control minutios atunci cand coboara in arena dezbaterii publice si in consecinta trebuie sa faca dovada unei mai mari tolerante fata de criticile formulate de opozantii lor cu privire la obiectivele lor si la mijloacele folosite pentru atingerea acestora (Paturel c. Frantei). Astfel, intr-o cauza, reclamantele erau asociatii ce operau intr-un domeniu care intereseaza publicul – politica in materie de droguri. Curtea a considerat ca, deoarece erau deja active in domeniul public, ele ar fi trebuit sa faca dovada unei tolerante mai mari fata de criticile formulate de opozanti cu privire la obiectivele lor si a mijloacelor utilizate in dezbatere (Jerusalem c. Austriei). De asemenea, intr-o cauza, Curtea a considerat ca o persoana ce fusese numita expert intr-un domeniu de catre Guvern si care discutase in mod repetat in presa o anumita problema, intrand astfel in arena publica, trebuia sa aiba o toleranta mai mare fata de criticile ce-i erau aduse (Arbeiter c. Austriei).

vi) Ziaristii. Nu s-ar putea acorda acelasi grad de protectie unui jurnalist ca unui simplu cetatean, primul utilizand presa pentru a-si face cunoscute punctele de vedere si dreptul sau la replica. Intr-o cauza atat reclamantul cat si cealalta persoana implicata erau ziaristi, deci doi actori ai vietii publice. Curtea a considerat ca limitele criticii admisibile erau mai largi fata de un ziarist decat fata de un simplu cetatean, acesta din urma meritand fara dubiu o protectie sporita in dreptul penal national si a aratat ca cealalta persoana implicata in litigiu, ziarist el insusi, trebuia sa faca dovada unei mai mari tolerante, mai ales cand, ca in cauza respectiva, facuse si el declaratii publice susceptibile de critica (Urbino Rodrigues c. Portugaliei).

g) Titularii discursului: avocati, alesi ai poporului, presa

i) Atunci cand isi protejeaza clientii in fata instantelor nationale, avocatii beneficiaza de asemenea de garantiile libertatii de exprimare (Kyprianou c. Ciprului). Curtea reaminteste ca statutul specific al avocatilor ii plaseaza pe acestia intr-o pozitie centrala in administrarea justitiei, ca intermediari intre justitiabili si instante, ceea ce explica normele de conduita impuse in general membrilor baroului (Schopfer c. Elvetiei, Amihalachioaie c. Moldovei). Daca avocatii au, desigur, dreptul de a se pronunta in mod public asupra functionarii justitiei, criticile lor nu trebuie sa depaseasca anumite limite. In aceasta privinta trebuie sa se tina seama de justul echilibru ce trebuie realizat intre diversele interese in joc, printre care figureaza dreptul publicului de a fi informat asupra chestiunilor ce vizeaza functionarea puterii judiciare, imperativele unei bune administrari a justitiei si demnitatea profesiei de om al legii. Autoritatile nationale se bucura de o anume marja de apreciere pentru a decide asupra necesitatii unei ingerinte in acest domeniu, dar aceasta marja de apreciere este insotita de un control european ce vizeaza atat normele pertinente cat si deciziile care le aplica (Schopfer c. Elvetiei; Nikula c. Finlandei). Curtea reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa, numai in mod exceptional o restrangere a libertatii de exprimare a unui avocat al apararii, chiar printr-o sanctiune penala usoara, poate trece drept necesara intr-o societate democratica (Kyprianou c. Ciprului). Curtea a considerat ca orice avocat, atunci cand isi apara clientul in justitie, in special in cadrul unui proces penal, se poate gasi in situatia delicata de a trebui sa decida daca trebuie sau nu sa se opuna atitudinii unei instante sau de a se plange, tinand seama de interesele clientului sau. Este inevitabil ca aplicarea unei pedepse cu inchisoarea unui avocat sa aiba, prin chiar natura sa, un efect descurajator nu numai cu privire la avocatul respectiv, ci cu privire la profesiune in ansamblul sau. Avocatii se pot, de exemplu, simti restransi in alegerea pledoariilor, a strategiilor procedurale in cursul procedurii in fata instantei, eventual in detrimentul cauzei clientului lor. Pentru a avea incredere in administrarea justitiei, publicul trebuie sa aiba incredere in capacitatea avocatilor de a-i reprezenta efectiv pe justitiabili. In anumite circumstante, aplicarea unei pedepse cu inchisoarea unui avocat poate avea implicatii nu numai asupra drepturilor avocatului in baza articolului 10, ci, de asemenea, si asupra drepturilor clientului sau de a beneficia de un proces echitabil in sensul articolului 6. In consecinta, efectul descurajator este un factor important ce trebuie luat in considerare pentru realizarea unui echilibru intre instante si avocati in cadrul unei bune administrari a justitiei (Kyprianou c. Ciprului, Steur c. Olandei).

ii) Functionari. Este indreptatita asteptarea ca magistratii sa-ti foloseasca libertatea de exprimare cu retinere de fiecare data cand pot fi atinse autoritatea si impartialitatea puterii judiciare. Curtea considera totusi ca orice atingere adusa libertatii de exprimare a unui magistrat in situatia reclamantului impune, din partea sa, o examinare atenta (Wille c. Luxemburgului). Exercitand acest control, Curtea trebuie sa tina seama de faptul ca atunci cand este vizata libertatea de exprimare a functionarilor, „obligatiile si responsabilitatile” la care se refera articolul 10 § 2 au o importanta particulara care justifica acordarea, in favoarea autoritatilor, a unei anumite marje de apreciere pentru a judeca daca ingerinta denuntata este proportionala scopului mentionat mai sus (Vogt c. Germaniei). Aceste consideratii sunt de asemenea aplicabile militarilor si politistilor (Rekveny c. Ungariei).

iii) Pretioasa pentru orice persoana, libertatea de exprimare este deosebit de importanta pentru partidele politice si membrii lor activi (Partidul comunist unificat din Turcia si altii c. Turciei). Pretioasa pentru orice persoana, libertatea de exprimare este foarte importanta pentru un ales al poporului; el isi reprezinta alegatorii, le semnaleaza preocuparile si le apara interesele. In consecinta, ingerintele in libertatea de exprimare a unui om politic, membru al unui partid de opozitie, impun Curtii un control din cele mai stricte (Castells c. Spaniei; Jerusalem c. Austriei; Incal c. Turciei). In plus, intr-o democratie, parlamentul sau organele comparabile acestuia sunt tribune indispensabile dezbaterii politice. O ingerinta in libertatea de exprimare exercitata in cadrul acestor organe nu s-ar putea deci justifica decat prin motive imperioase (Jerusalem c. Austriei; Roseiro Bento c. Portugaliei).

Faptul ca un adversar al ideilor si pozitiilor oficiale trebuie sa-si poata gasi locul in arena politica include in mod necesar posibilitatea de a discuta legalitatea unor alegeri. In sfarsit, in contextul unei competitii electorale, vivacitatea afirmatiilor este mai tolerabila decat in alte circumstante (Brasilier c. Frantei). Intr-o cauza recenta, Curtea a admis ca reclamantul a folosit un limbaj provocator si, in cel mai bun caz, lipsit de eleganta fata de adversarul sau politic. [Cei doi politicieni isi adresasera reciproc cuvinte grele, reclamantul spunand ca « M. le conseiller municipal P.M. est un autiste politique, qui pretend à un petit rôle de protagoniste politique alors qu’il brûle les dernières cartouches de sa vie politique. Je repugne à repondre à des provocations, notamment lorsqu’elles sont de bas niveau, ou lorsqu’elles emanent de personnes qui, en politique, ne savent que pratiquer la trahison machiavelique, premeditee et mechante. (...) Je serais preoccupe si de tels rots de l’esprit (arrotos espirituais) aux relents politiquement fetides venaient de quelqu’un ayant un certain credit. (...) Au conseil municipal, il [M. P.M.] a en general un comportement pour le moins etrange (…) faisant prolonger les reunions de manière inexplicable, faisant dicter pour le compte rendu une serie de vituperations, pas moins de cinq pages lors de la dernière reunion. ».] Curtea a considerat insa ca, in acest domeniu, invectiva politica debordeaza adesea in plan personal: acestea sunt necunoscutele jocului politic si al liberei dezbateri a ideilor, garante ale unei societati democratice. Citite in acest context, expresiile folosite pot cu greu sa treaca drept excesive, mai ales daca se tine seama de declaratiile la fel de virulente ale celeilalte persoane (Roseiro Bento c. Portugaliei).

iv) Presa

a) Aceste principii au o importanta particulara pentru presa, care joaca un rol eminent intr-o societate democratica. Daca presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, ce tin mai ales de „protectia reputatiei si drepturilor altuia”, „securitatea nationala”, „autoritatea puterii judiciare”, ii incumba totusi sarcina de a comunica, cu respectarea obligatiilor si responsabilitatilor sale, informatii si idei asupra chestiunilor politice ca si asupra altor teme de interes general (De Haes si Gijsels c. Belgiei; Thoma c. Luxemburgului, Colombani si altii c. Frantei). Functiei sale, care consta in difuzarea informatiilor i se adauga dreptul publicului de a le primi. Daca lucrurile ar sta altfel, presa nu ar putea juca rolul sau indispensabil de „caine de garda” al democratiei (Thorgeir Thorgeirson c. Islandei; Goodwin c. Regatului Unit; Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei). In plus, Curtea este constienta de faptul ca libertatea jurnalistica include de asemenea si recurgerea la o posibila doza de exagerare, ori chiar de provocare (Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei). Aceste principii sunt aplicabile si in cazul publicarii unor carti, sau al altor publicatii decat cele care apar ca si presa periodica (C.S.Y. c. Turciei) atata vreme cat privesc chestiuni de interes general (Societe Plon c. Frantei; Association Ekin c. Frantei). Ele se aplica de asemenea mijloacelor audiovizuale (Jersild c. Danemarcei) cum ar fi de exemplu radiodifuziunea (Groppera Radio AG si altii c. Elvetiei; Radio France si altii c. Frantei; Özgür Radyo-Ses Radyo Televizyon Yayin Yapim Ve Tanitim A.S. c. Turciei).

b) Obligatii si responsabilitati. Exercitarea libertatii de exprimare include obligatii si responsabilitati, a caror intindere depinde de situatie si de procedeul tehnic utilizat (Stoll c. Elvetiei), si ca garantia oferita de articolul 10 jurnalistilor este subordonata conditiei ca cei interesati sa actioneze cu buna credinta, astfel incat sa furnizeze informatii exacte si demne de incredere cu respectarea deontologiei jurnalistice (Radio France si altii c. Frantei; Colombani si altii c. Frantei ; Bladet Tromsø si Stensaas c. Norvegiei, Cumpana si Mazare c. Romaniei; Stangu si Scutelnicu c. Romaniei). [Curtea reaminteste ca ziaristii care redacteaza articole asupra procedurilor in curs trebuie sa fie atenti sa nu depaseasca limitele fixate in scopul unei bune administrari a justitiei, si sa respecte dreptul persoanei cercetata penal de a fi prezumata nevinovata (Worm c. Austriei; Du Roy si Malaurie c. Frantei).] Daca, in virtutea rolului sau, presa are datoria de a alerta publicul atunci cand este informata de malversatiuni prezumate ale alesilor locali si functionarilor publici, faptul de a indica direct persoane determinate, indicand numele si functiile acestora, implica pentru reclamanti obligatia de a furniza o baza factuala suficienta (Cumpana si Mazare c. Romaniei; Lesnik c. Slovaciei; Vides Aizsardzibas Klubs c. Letoniei). Intr-o cauza Curtea a decis ca, in lipsa bunei credinte si a bazei factuale, si desi articolul litigios se inscria intr-o dezbatere mai larga si foarte actuala pentru societate – coruptia functionarilor – afirmatiile reclamantilor nu sunt expresia unei „doze de exagerare” sau de „provocare” care este permisa in cadrul exercitarii libertatii jurnalistice (Stangu si Scutelnicu c. Romaniei).

- obtinerea de informatii confidentiale: Intr-o cauza, instantele nationale au considerat ca reclamantul, ziarist experimentat, ar fi trebuit sa stie ca informatiile privind persoanele implicate intr-o procedura penala (antecedentele penale ale unor persoane implicate intr-o talharie) in curs erau confidentiale. Curtea nu a fost convinsa de aceasta argumentatie, ea considerand ca, din contra, revine statelor obligatia de a-si organiza serviciile administrative in asa fel incat nici o informatie vizand date considerate ca fiind confidentiale sa nu fie divulgata. Astfel, guvernului parat ii revenea o parte importanta a responsabilitatii pentru indiscretia comisa de un functionar al sau. Curtea a mai retinut ca reclamantul nu recursese la viclenie sau amenintare sau ca ar fi exercitat presiuni pentru a obtine informatiile dorite (Dammann c. Elvetiei).

c) Metode jurnalistice. Dincolo de substanta ideilor si informatiilor exprimate, articolul 10 protejeaza modul de exprimare (Jersild c. Danemarcei). Metodele ce permit realizarea de reportaje obiective si echilibrate pot sa varieze considerabil, in functie mai ales de mijlocul de comunicare folosit in cauza respectiva; nu revine Curtii, si nici instantelor nationale de altminteri, sa se substituie presei pentru a decide ce tehnica jurnalistica trebuie adoptata de ziarist. Reportajele de actualitate bazate pe conversatii reprezinta unul din mijloacele cele mai importante, fara de care presa nu si-ar putea juca rolul indispensabil de „caine de garda” (Bergens Tindende c. Norvegiei) [Curtea a considerat ca simplul fapt ca un membru al unei organizatii interzise acorda interviuri sau face declaratii nu ar putea, in sine, sa justifice o ingerinta in dreptul ziarului la libertatea de exprimare (Ozgur Gundem c. Turciei; Hocaogullari c. Turciei)]. Articolul 10, in esenta, lasa ziaristilor grija de a decide daca este necesar sau nu sa se reproduca suportul informatiilor pentru aprecierea credibilitatii acestora (Fressoz si Roire c. Frantei). Cerinta generala ca ziaristii sa se distanteze sistematic si formal de continutul unei citari care ar putea insulta terte persoane, ori le-ar putea provoca sau ar aduce atingere onoarei lor nu se conciliaza cu rolul mass-mediei de a informa publicul cu privire la faptele, ideile sau opiniile existente in societate la un moment dat (Thoma c. Luxemburgului ; Radio France si altii c. Frantei). Pentru Curte, atunci cand presa contribuie la dezbaterea publica asupra chestiunilor care suscita o preocupare legitima, ea trebuie in principiu sa se poata sprijini pe rapoarte oficiale fara sa trebuiasca sa intreprinda cercetari independente. Daca nu, presa ar putea fi mai putin apta sa-si joace rolul indispensabil de „caine de garda” (Colombani si altii c. Frantei; Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei).

d) Protejarea surselor jurnalistice este unul din fundamentele libertatii de exprimare. Absenta unei asemenea protectii ar putea sa descurajeze sursele jurnalistice sa ajute presa sa informeze publicul cu privire la chestiunile de interes general. In consecinta, presa ar fi mai putin capabila sa-si joace rolul indispensabil de „caine de garda” si aptitudinea sa de a furniza informatii precise si fiabile ar putea fi afectata. Tinand seama de importanta pe care o are protejarea surselor jurnalistice, o asemenea masura nu s-ar putea concilia cu articolul 10 al Conventiei decat daca se justifica printr-un imperativ preponderent de interes public (Goodwin c. Regatului Unit; Roemen si Schmidt c. Luxemburgului). Curtea precizeaza ca obligatia jurnalistilor de a furniza o baza factuala solida pentru alegatiile litigioase nu implica obligatia de a dezvalui numele persoanelor care au furnizat informatiile pe care s-au bazat pentru a-si redacta articolele (Cumpana si Mazare c. Romaniei).

DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
ART. 18
Orice om are dreptul la libertatea gîndirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna cu altii, atît în mod public, cît si privat, prin învatatura, practici religioase, cult si îndeplinirea riturilor.
ART. 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspindi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

PACTUL INTERNATIONAL ONU CU PRIVIRE LA DREPTURILE CIVILE SI
POLITICE
ARTICOLUL 19
1. Nimeni nu trebuie sa aiba de suferit din cauza opiniilor sale.
2. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde
libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei de orice fel,indiferent de frontiere, sub forma orala, scrisa, tiparita ori artistica, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa

Daca as fi in locul lui Dan Diaconescu as face o investitie si as tipari tot dosarul-- acum nemaifiind secret-- si l-as vinde pe piata. Sunt convins ca s-ar umple de bani si ar face si reclama gratuita procurorilor . Nu ca acestia ar mai avea nevoie de reclama.

APROPO DE PERCHEZITII DE LA OTV SI DE LA DD:
SANOMA UITGEVERS B.V. c. Olandei


Citare: Olanda

Rezumat: Confiscarea de catre politie a unor materiale care ar fi putut conduce la identificarea surselor jurnalistice.

Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Olanda, Europa

Situatie de fapt: Compania reclamanta edita o revista auto. Jurnalisti ai acestei reviste au participat la o cursa ilegala de masini si au obtinut permisiunea din partea organizatorilor sa faca fotografii cu conditia de a nu dezvalui identitatea organizatorilor. Acestia planuiau sa publice un articol despre cursele ilegale de automobile, iar fotografiile sa fie editate astfel incat identitatea participantilor si a masinilor sa nu fie dezvaluite. Fotografiile originale au fost inregistrate pe un CD-ROM. Inainte ca articolul sa poata fi publicat, editorul sef al societatii a fost somat de catre un procuror sa predea fotografiile deoarece erau necesare pentru o investigatie penala privind infractiuni de furt sau talharie. Deoarece editorul sef a refuzat sa le predea, acesta a fost amenintat cu urmarirea penala si cu detentia, si i s-a spus ca sediul societatii va fi inchis pe durata intregului sfarsit de saptamana pentru a fi perchezitionat. Acest lucru ar fi condus la pierderi financiare importante pentru societate. Editorul sef a fost plasat in detentie preventiva pentru o perioada de patru ore, inainte de a preda CD-ROM-ul care continea fotografiile ca urmare a deciziei unui judecator care a considerat ca nevoile anchetei penale prevalau asupra privilegiului jurnalistic. Aceasta confiscare a fost considerata legala de catre tribunal in fata caruia procurorul a dovedit faptul ca aceste imagini erau necesare pentru identificarea unei masini, care fusese folosita intr-un raid privind niste bancomate, si ca ancheta nu privea cursa auto. Aceasta hotarare a fost mentinuta in caile de atac.
Prin Hotararea Marii Camere din data de 14 septembrie 2010 in cauza Sanoma Uitgevers B.V. c. Tarile de Jos, Curtea a decis ca a existat o incalcare a art. 10 din Conventie, prin impunerea divulgarii surselor jurnalistice, fara a exista o procedura de control care sa asigure suficiente garantii pentru ca intervenţia autorităţilor in dreptul la protectia surselor, să nu poată fi exercitată în mod abuziv.
In Hotararea Marii Camere s-a reţinut ca:
· Dreptul jurnalistilor de a-si proteja sursele este o parte componenta esenţiala, de baza, a libertatii de a primi si comunica informatii sau idei, fără amestecul autorităţilor publice, in lipsa caruia „sursele” ar fi reticente în a ajuta presa sa faca publice informatiile în probleme de interes general.
· In speta, a existat o ingerinta din partea autoritatilor, care au impus comunicarea informatiilor, intr-o modalitate care a facut posibila identificarea surselor;
· Ingerinta nu are o baza legala suficienta în dreptul intern, avand în vedere cã nu ofera garanţii adecvate şi suficiente care sa permita o apreciere din partea unui judecator (sau din partea altei autoriati independente si impartiale) cu privire la respectarea cerintei jurisprudentei constante a Curtii, ca divulgarea surselor sa fie absolut necesara pentru a proteja un interes public.

Si cine sa se informeze d.le Podaru...noi ca procurorii n-au timp de asa ceva.

Dalban contra Romania


Citare: Hotararea din 28 septembrie 1999, cererea nr. 28114/95 (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)

Rezumat: Reclamanta era vaduva unui jurnalist condamnat penal pentru calomnie din cauza unui articol ce acuza un om politic si un inalt functionar public de frauda.

Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Romania, Europa

Situatie de fapt: Reclamanta era vaduva unui jurnalist, Ionel Dalban. Acesta publicase in ziarul local pe care il edita cateva articole pretinzand ca G.S., director general al unei companii agricole de stat, ar fi vinovat de frauda. In plus, Dalban a lansat acuzatii cum ca senatorul R.T., ce ocupa un loc in consiliul de administratie al companiei agricole, ar fi beneficiat pe nedrept de pozitia sa in consiliu. Dalban a fost condamnat penal pentru calomnie si s-a dispus suspendarea executarii pedepsei. Mai mult, i s-a impus sa plateasca cheltuielile de judecata si i s-a interzis sa isi mai practice profesia. In apel, interdictia a fost inlaturata. In urma unui recurs initiat ulterior de Procurorul General, Curtea Suprema l-a achitat pe Ionel Dalban cu privire la calomnia la adresa lui G. S., in virtutea faptului ca acesta a actionat cu buna-credinta. Cu privire la calomnia la adresa lui R.T., Curtea Suprema a anulat condamnarea lui Ionel Dalban, sustinand totusi ca acesta a fost condamnat in mod indreptatit, insa a decis sa inceteze procesul penal avand in vedere decesul acestuia. Ca vaduva a jurnalistului, reclamanta a continuat cu cererea depusa la Comisie cu privire la incalcarea articolului 10, solicitand despagubiri.

DECIZIE

Condamnarea a reprezentat o ingerinta din partea unei autoritati publice in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Aceasta era prevazuta de lege si urmarea un scop legitim, mai precis protectia drepturilor altora. Cu privire la problema necesitatii, Curtea a remarcat ca articolele in cauza priveau subiecte de interes public, si anume, administrarea bunurilor statului precum si modul in care politicienii isi indeplinesc mandatul.

Importanta libertatii de exprimare

Curtea a subliniat functia esentiala pe care o indeplineste presa intr-o societate democratica. Atat timp cat nu depaseste anumite limite, este de datoria presei sa difuzeze informatii si idei asupra tuturor subiectelor de interes public. Libertatea jurnalistica acopera inclusiv dreptul de a recurge la un anume grad de exagerare sau chiar de provocare. Gradul de apreciere pe care il au autoritatile nationale este circumscris de interesul unei societati democratice in a permite presei sa actioneze ca „observator public” pentru difuzarea informatiilor de interes public. Mai departe, Curtea a declarat:

* Ar fi inacceptabil ca unui jurnalist sa ii fie refuzat dreptul de a exprima judecati de valoare critice daca nu le demonstreaza veridicitatea.


Apararea in cazuri de calomnie

Jurnalistilor nu ar trebui sa le fie refuzat dreptul de a exprima judecati de valoare critice chiar in situatia in care acestia nu le demonstreaza veridicitatea. Nu a fost adusa nicio proba ca acuzatiile lui Dalban ar fi false si destinate sa alimenteze o campanie impotriva lui G.S. si a senatorului R.T. Guvernul nu a contestat concluzia Comisiei ca ingerinta respectiva nu era necesara intr-o societate democratica. Curtea a considerat ca condamnarea penala a jurnalistului precum si pedeapsa care i-a fost aplicata constituiau o ingerinta disproportionata in exercitiul libertatii sale de exprimare ca jurnalist.

Acest caz a ridicat o problema importanta cu privire la calitatea de victima a reclamantului in raport cu dreptul la libertatea de exprimare. Curtea a remarcat ca o decizie favorabila unui reclamant nu este, in principiu, suficienta pentru a-l priva de calitatea sa victima, daca autoritatile nationale nu recunosc, fie in mod expres, fie pe fond, incalcarea Conventiei si nu ii acorda o despagubire pentru aceasta incalcare. Faptul ca Curtea Suprema a anulat condamnarea lui Dalban bazandu-se pe faptul ca, cu privire la G.S., acesta a actionat cu buna-credinta si pe baza unor documente oficiale, poate fi considerat ca o recunoastere, in substanta, ca dreptul sau la libertatea de exprimare a fost retrans in mod nejustificat. Cu toate acestea, Curtea Suprema nu a stabilit nicio despagubire. Insa, concluzia Curtii Supreme ca Ionel Dalban a fost condamnat in mod indreptatit pentru calomnierea senatorului R.T. si decizia acestei instante de a inceta procesul penal avand in vedere decesul acestuia nu au constituit in niciun fel o recunoastere a vreunei incalcari a articolului 10.

Postari prea lungi pentru un subiect atat de modest.

Batalie pentru libertatea de expresie!

octombrie 28, 2010 de malaimare

Sunt dator cateva explicatii in legatura cu ceea ce era sa se intample cu Realitatea TV.

Cred cu tarie in “libertatea de expresie”!

Accept dialogul cu orice fel de interlocutori, chiar si cu cei care nu au cuvinte de lauda la adresa mea, dar pretind un ton civilizat.

Voi lupta oricand pentru dreptul ziaristilor de a se exprima chiar daca modul in care o fac nu este in concordanta cu reglementarile interioare ale breslei lor pentru ca pana la urma acestea vor invinge si bunul simt isi va intra in drepturi.

Exista un public pentru orice televiziune si eu trebuie sa respect acest public si nu-mi pot permite sa gandesc macar ca se poate inchide un post de televiziune si se poate lasa pe drumuri un public care are nevoie de energia pe care o primeste de la postul preferat. Pretind doar respectul legii si al bunului simt atat cat se poate.

Cei care au crezut ca pot sa-si permita inchiderea unui post erau cat pe ce sa realizeze un precedent extrem de periculos in aceasta tara. Sunt foarte bucuros ca ma numar printre cei care nu au permis asa ceva, desi, ma gandesc ca poate ar fi trebuit sa-i las. Nici nu-si dadeau seama ce rau erau sa faca acestei puteri si din aceasta cauza chiar ma gandesc uneori ca am gresit. Dar, dincolo de aceste cateva frisoane, sunt realmente bucuros ca aceasta tentativa nu a reusit. Sper din toata inima ca proiectul lui Tanase cu privire la o Realitatea TV noua, de tip BBC sa reuseasca si ca vom avea, in sfarsit, un post extrem de serios. Eu il cred, eu trebuie sa-l cred pentru ca eu inca mai sper oricat de urata ar fi lumea de afara.

Din departare, mai exact de la Tirana, Irina Avadani astepta si ea cu sufletul la gura rezultatul votului, sperand, ca si mine, ca prostia si rautatea gratuita nu vor putea invinge ratiunea si iata ca nu au putut.

Felicit pe toti cei care au avut intelepciunea de a decide in concordanta cu lucrurile pe care acest popor le-a castigat in 89, iar libertatea de expresie este unul dintre ele.

Ma intristez pentru ceilalti, dar ii inteleg ( pana la un punct, caci atunci cand PSD punea problema inchiderii OTV aveau un cu totul alt discurs, dar cat de scurta este memoria atunci cand ordinele vin atat de precis si de implacabil).

Intr-un cuvant, fara prea multa mediatizare, s-a petrecut ceva ce era sa fie, pastrand proportiile, aidoma declansarii din prostie a unei incarcaturi atomice.

Realmente sunt bucuros, RATIUNEA a invins! De data asta!

Financial Times Ltd. si Altii c. Regatului Unit


Citare: Regatul Unit

Rezumat: Condamnarea de catre instantele nationale a unor jurnalisti la dezvaluirea surselor jurnalistice motivata de necesitatea protejarii confidentialitatii informatiilor unei societati comerciale. Curtea a considerat ca in speta nu au existat circumstante exceptionale care sa justifice un ordin de dezvaluire a surselor jurnalistice.

Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Regatul Unit, Europa

Situatie de fapt: Reclamantii in fata Curtii sunt Financial Times Ltd (???FT???), Independent News & Media Ltd, Guardian Newspapers Ltd, Times Newspapers Ltd, si Reuters Group. In octombrie 2001, Interbrew, o societate producatoare de bere, a solicitat consilierilor sai de la bancile de investitii Goldman Sachs si Lazard efectuarea unei cercetari cu privire la posibila asociere intre Interbrew si un competitor de-al sau Berariile Sud Africane (???SAB???), precum si in vederea unei preluari a acesteia din urma. Documentul, confidential, a ajuns in mainile unei persoane necunoscute nici chiar de catre reclamanti (???X ???) care a trimis-o mai multor societati din media, printre care FT, The Guardian, The Times si Reuters. Documentul era aproape identic cu cel prezentat Interbrew, conform afirmatiilor acestora, cu exceptia inlocuirii pretului de oferta a actiunilor SAB intre 500 si 600 de centi in loc de intre 400 si 550 de centi si a calendarului pentru oferta. Documentul a facut obiectul unei acoperiri mediatice largi. FT a publicat in seara primirii documentului de la X si dupa ce a avertizat unul dintre consilierii Interbrew despre intentia sa, un articol in care se mentiona faptul ca Interbrew pregatea o oferta pentru SAB precum si data de 3 decembrie 2001 pentru o prima abordare. Inainte de publicarea articolului, ziaristul a fost contactat de directorul executiv al Interbrew care i-a spus oficial ca societatea pe care o conducea a facut cercetari cu privire la SAB, dar ca nu erau intr-un stadiu avansat de pregatire a ofertei. Articolul nu continea oferta de pret, dar reda cu acuratete nume de cod folosite de consilieri in prezentare si citate din document. Articolul a fost publicat atat pe internet cat si in versiunea tiparita. The Times a publicat de asemenea un articol, in care era redat inclusiv pretul estimat al ofertei. Reuters a redat articolul din FT si cresterea pretului actiunilor SAB la Bursa din Johannesburg. Ca urmare a primirii unei copii a documentului de la X, Reuters a publicat in aceeasi zi un nou articol facand trimitere la primirea documentului continand informatiile scurse. In conferinta de presa sustinuta de Interbrew in aceeasi zi, liderii acesteia au confirmat realizarea unei analize preliminare a SAB, dar au afirmat ca nu fusese facut niciun demers. In ziua urmatoare, ca urmare a primirii documentului de la X, The Guardian a publicat un articol facand trimitere la ?? documentul secret ??. The Independent nu a primit o copie a documentului de la X, dar a reusit sa isi procure una de la o sursa cunoscuta, dar al carei nume nu a dorit sa il dezvaluie si a publicat doua articole, intr-unul dintre ele sustinand ca oferta de pret si calendarul erau false. Cu ocazia unei a doua conferinte de presa, Interbrew a afirmat ca informatiile scurse contineau fabulatii. Fiecare dintre reclamanti a publicat aceste afirmatii, continuand totodata publicarea unor articole privind documentul falsificat si posibila oferta. Impactul acestor articole de presa asupra actiunilor SAB si Interbrew nu a fost semnificativ. Interbrew a incercat fara succes sa il identifice pe X, angajand o societate care a facut demersuri in acest sens. Interbrew a chemat in judecata societatile reclamante solicitand predarea documentelor care au stat la baza articolelor de presa precum si dezvaluirea surselor jurnalistice. Toti reclamantii au fost obligati de instantele interne sa predea documentul ce continea informatiile scurse, insa au refuzat sa puna in executare hotararile judecatoresti. Instantele judecatoresti au ajuns la aceasta concluzie dupa analizarea jurisprudentei CEDO in materia dezvaluirii surselor jurnalistice. Acestea au considerat ca necesitatea protejarii Interbrew de incalcari ale confidentialitatii precum si scopul malefic al sursei erau importante pentru inclinarea balantei in favoarea unui sistem judiciar efectiv care sa ii permita societatii sa introduca o actiune pentru tragerea la raspundere a lui X, in detrimentul libertatii de exprimare.

DECIZIE

In fata Curtii, reclamantii s-au plans de decizia tribunalelor interne prin care au fost obligati sa puna la dispozitia Interbrew documentul ce continea informatiile scurse.
Curtea a constatat ca desi hotararea de care se plang reclamantii nu a fost inca pusa in executare, acest lucru nu este de natura sa inlature prejudiciul din speta, avand in vedere ca decizia mai poate fi inca pusa in executare. Aceasta ingerinta era prevazuta de lege si urmarea scopurile legitime de protejare a drepturilor unor persoane si de prevenire a dezvaluirii unor informatii confidentiale.
In ceea ce priveste necesitatea ingerintei, Curtea a aratat rolul important al presei intr-o societate democratica precum si efectul pe care un ordin de dezvaluire a surselor jurnalistice l-ar avea asupra ziarului, a cititorilor sai si mai ales asupra potentialelor viitoare surse.
Curtea a acceptat faptul ca in anumite circumstante scopul daunator urmarit de sursa poate constitui in sine un motiv suficient si relevant pentru a dispune dezvaluirea surselor jurnalistice. Perceptia publicului asupra principiului nedezvaluirii surselor jurnalistice nu ar fi atinsa atunci cand sursa ar actiona in mod evident cu rea-credinta si cu scopul de a produce prejudicii, dezvaluind in mod intentionat informatii falsificate. Cu toate acestea, instantele nationale ar trebui sa fie prudente, in absenta unor probe convingatoare, ca acesti factori se regasesc intr-o speta data. In orice caz, avand in vedere diferitele interese aflate in joc, Curtea a aratat ca comportamentul sursei, desi este un factor important, nu poate fi niciodata decisiv in analizarea necesitatii ingerintei. In speta, procedurile nationale impotriva reclamantilor nu permiteau stabilirea scopului lui X cu un grad suficient de certitudine.
Asadar, Curtea nu a atribuit importanta, in analizarea necesitatii ingerintei, scopului lui X. In ceea ce priveste afirmatiile conform carora documentul a fost falsificat, Curtea a considerat ca trebuie analizati pasii facuti de jurnalisti pentru verificarea acuratetei informatiei, chiar daca natura speciala a principiului protectiei surselor jurnalistice inseamna ca acesti pasi nu pot fi niciodata decisivi, ci trebuie evaluati in contextul cauzei. In speta, instantele nationale nu au ajuns la o concluzie privind autenticitatea documentului, Curtea considerand ca nici acest aspect nu poate constitui un factor important in analizarea necesitatii.
Curtea a analizat, in consecinta, daca, in circumstantele speciale ale spetei, interesul pe care il avea Interbrew in identificarea si introducerea unei actiuni impotriva lui X in scopul prevenirii unor dezvaluiri ulterioare si recuperarea pretinsului prejudiciu este suficient pentru a depasi interesul public de protejare a surselor jurnalistice. In acest sens, Curtea a constatat ca Interbrew a fost notificata prin intermediul consilierului, inainte de publicarea initiala a articolului din FT ca se obtinuse o copie a documentului si ca se intentiona publicarea informatiilor ce se regaseau in acesta. Cu toate acestea, Interbrew nu a introdus o cerere care sa impiedice publicarea unor pretinse informatii confidentiale si sensibile. Mai mult, scopul prevenirii unor scurgeri de informatii ulterioare poate justifica un ordin de dezvaluire doar in circumstante exceptionale si doar atunci cand o alternativa rezonabila si mai putin intruziva nu este disponibila si atunci cand riscul este suficient de serios incat ingerinta sa fie necesara intr-o societate democratica. Desi este adevarat ca instantele nationale au considerat in speta ca nu exista o alternativa mai putin intruziva, avand in vedere imposibilitatea identificarii lui X ca urmare a cautarii dispuse de Interbrew, nu au fost date detalii complete ale acestei anchete, concluzia tribunalelor nationale fiind bazata pe prezumtii rezultate din dovezile prezentate in fata instantelor.
Curtea nu a considerat ca fiind de o importanta majora distinctia intre posibilitatea ca in urma prezentarii documentului sursa sa poata fi dezvaluita in mod direct, sau ar fi doar de natura sa conduca, in urma unei examinari, la identificare, cum este cazul in speta. Efectul disuasiv ar surveni in orice circumstanta in care jurnalistii sunt vazuti asistand la dezvaluirea surselor anonime. In speta, ajutorul sau informatiile necesare identificarii lui X dispuse prin ordinul de dezvaluire a surselor este suficient pentru ca articolul 10 sa fie incalcat.
In concluzie, interesul pe care il avea Interbrew nu a fost suficient pentru a depasi interesul public al protejarii surselor jurnalistice. Articolul 10 a fost incalcat.

Watts contra Statele Unite ale Americii


Citare: 394 US 705 (1969) (Curtea Suprema a Statelor Unite ale Americii)

Rezumat: Reclamantul a fost condamnat pentru ca a amenintat ca o sa il omoare pe presedintele Statelor Unite ale Americii.

Jurisdictie: Curtea Suprema a Statelor Unite ale Americii, Statele Unite ale Americii, Americi

Situatie de fapt: In timpul unei adunari publice, reclamantul s-a alaturat unui grup de persoane care se stransese ca sa discute despre brutalitatea fortelor publice insarcinate cu pastrarea ordinii. Majoritatea persoanelor din acel grup erau tineri in jur de douazeci de ani. Reclamantul, care avea 18 ani, s-a alaturat discutiei dupa ce unul dintre participantii la discutie a sugerat ca persoanele tinere ar trebui mai intai sa mai invete inainte de a-si exprima parerile. S-a afirmat ca petitionarul ar fi raspuns: "Intotdeauna ni se spune ca mai trebuie sa invatam. Iar acum deja am fost recrutat, iar luni trebuie sa ma prezint la examenul medical. Nu ma duc. Daca o sa ma oblige vreodata sa port o arma primul om pe care vreau sa il am in fata si asupra caruia vreau sa ochesc este (presedintele American) L.B.J. (...) Nu au cum sa ma faca sa ii omor pe fratii mei negri". Pe baza acestei declaratii, juriul a considerat ca reclamantul, in mod constient si in mod voit, a amenintat viata presedintelui, comitand astfel o infractiune. Curtea de Apel din Districtul Columbia a confirmat condamnarea.

DECIZIE

In timp ce Curtea a recunoscut faptul ca scopul legii in baza careia reclamantul a fost condamnat este unul valid – si anume protejarea presedintelui tarii, inclusiv prin a permite acestuia sa isi indeplineasca indatoririle fara a trebui sa isi faca griji din cauza unor amenintari asupra persoanei sale – o lege ca aceasta, care introduce in dreptul penal o forma pura de exprimare, trebuie interpretata in asa fel incat sa nu influenteze dreptul la libertatea de exprimare:

* Ceea ce reprezinta o amenintare trebuie sa poata fi deosebit de ceea ce reprezinta exprimare protejata prin constitutie. (par 707)


Curtea a considerat ca, pentru ca o condamnare bazata pe aceasta lege sa fie legala, statul trebuie sa dovedeasca ca amenintarea este "reala". Curtea nu a putut considera ca limbajul folosit de reclamant, in contextul unei dispute infierbantate pe marginea unui subiect de interes public major, a constituit o astfel de amenintare:

* Limbajul folosit in sfera politica (…) este deseori insultator, abuziv si incorect. (par. 70


Desi reclamantul a folosit o metoda foarte brutala si ofensatoare pentru a-si declara opozitia fata de presedinte, el nu a rostit o amenintare reala. Acest lucru reiese atat din contextul cadrului public al intalnirii, cat si din reactia celor care il ascultau, care au ras. Datorita acestor ratiuni, Curtea a concluzionat ca aceasta condamnare a constituit o incalcare a dreptului la libertatea de exprimare.

Aţi ajuns (din nou) la vorba mea: procurorul Bocşan nu e întreg la cap!

D-le Bota nu trebuia sa ne spuneti se obs.cu ochiul liber, dar pana la o expertiza psihiatrica de specialitate nu putem decat sa banuim acest lucru.Pe de alta parte astfel de procurori nenorocesc vieti, familii, distrug sanatatea celor implicati..........deci......ce e de facut?rabdam in tacere ca boul la jug?

Iata ca fenomenul acestor procurori frustrati are ampluarea unor epidemii/zoonoze mai bine spus caci si-au pierdut caracterul uman.
Va las in continuare cu Marian Nazat, ex-procuror care va explica mult mai bine acest fenomen regretabil si deplorabil:

"l)Zăbovesc ceva într-un birou de la Parchet. Cândva..., dar mă scutur grabnic de nostalgiile inutile. Procurorii din încăpere sunt tineri, nu cred să fie săriţi de treizeci de ani, procurori recenţi, spre fala României dezpovărate, chipurile, de "cioatele" comuniste. Rapoartele decomunizării, scrise în genunchi, trebuie să respecte directivele trasate de noii stăpâni planetari. Camera e cam strâmtă pentru atâţia oameni, dar criza de spaţiu nu e de ieri, ci dintotdeauna. Pe un scaun, în faţa unei mese doldora de dosare, un individ abia ieşit din adolescenţă suportă interogatoriul răstit al omului legii.

Făptaşul, încătuşat şi gardat de doi poliţişti în civil, e flegmatic şi răspunde insolent. Anchetatorul se aprinde şi ridică tonul, devine agresiv şi ameninţător. Atmosfera se încinge, e departe de a fi ca în manualele de criminalistică, unde se vorbeşte academic despre tactica ascultării învinuitului... Mă uit atent la colegul meu de profesie, aflat la început de drum, şi mă intrigă nu doar atitudinea sa, ci şi ţinuta. E îmbrăcat în blugi şi cămaşă, de parcă ar fi fost chemat din concediu şi n-a mai avut timp să treacă pe acasă să se schimbe.

Părul îi atârnă peste umeri, într-o coadă legată dezordonat, şi mă gândesc că s-ar fi integrat perfect în decorul lălâu al vamaioţilor. Parchetul s-a po******t în vremea din urmă cu astfel de inşi, a căror excentricitate n-are nimic în comun cu solemnitatea funcţiei. Slujitorii Legii uită adesea că societatea şi-i imaginează altcumva, sobri şi măsuraţi îndeosebi. Nu bulevardieri şi bădărani, cu aere de sectorişti ori şefi de post, cum se întâmplă uneori. De aceea mă îngrijorează apucăturile de "gabori" ale multor procurori, dorinţa lor de a se comporta miliţieneşte, prin limbaj şi gesturi, başca agăţându-şi la brâu pistoalele. În loc să rămână procurori, ei sunt înnebuniţi să se transforme în purtători de******ne şi cătuşe, şi zău că nu ăsta le este statutul!"

Apropo de audierea si retinerea ilegala a lui DD:
Makfi c. Franţei (19.10.2004). Incălcarea dreptului la un proces echitabil.Starea de oboseală excesivă a părţilor, avocaţilor şi membrilor completului
Scurtă descriere a situaţiei de fapt:

Reclamantul Abdemmazack Makhfi, acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni, a fost adus, împreună cu un alt inculpat, în faţa Curţii cu Juri Maine şi Loire.
Sedinţa de judecată a fost deschisă în data de 3 decembrie 1998, ora 9:15 şi s-a încheiat în data de 5 decembrie 1998,ora 8:30.
In data de 3 decembrie, şedinţa a fost suspendată de la ora 10:30 la ora 14, de la ora 16:10 la ora 16:35 şi apoi la ora 18:25 până a doua zi.
In prima zi, dezbaterile au durat, în total, 5 ore şi 15 minute.
In data de 4 decembrie, şedinţa a fost redeschisă la ora 9:15 şi apoi suspendată la ora 13 şi reluată la ora 14:30 până la ora 16:40, apoi de la ora 17 la 20 şi de la ora 21 la ora 00:30.
La ora 1:00, în dimineaţa zilei de 5 decembrie, când s-a redeschis şedinţa, avocatul reclamantului, invocând faptul că impunându-i-se să pledeze după atâtea ore de dezbateri, se încalcă dreptul la apărare al reclamantului, a solicitat suspendarea şedinţei şi reluarea a doua zi la ora 9.
Curtea, făcând trimitere la prevederile art. 307 din Codul de pr. penală, a respins cererea, arătând că şedinţa a fost suspendată de câteva ori pentru a permite părţilor să se odihnească.
Dezbaterile au continuat până la ora 4:00.
Inainte de a se acorda cuvântul avocaţilor pentru pledoarii, şedinţa a fost suspendată 25 de minute.
La ora 6:15, curtea s-a retras pentru deliberări, soluţia fiind pronunţată la ora 8:15.
Reclamantul a fost condamnat la 8 ani închisoare.
In recurs, reclamantul a invocat, printre altele, şi încălcarea dreptului la apărare ca urmare a faptului că avocatul său a fost nevoit să pledeze la ora 4:25 dimineaţa, după ce a asistat la dezbateri care au durat foarte multe ore.
Recursul a fost respins, Curtea de Casaţie reţinând referitor la acest motiv de recurs, că intră în competenţa preşedintelui curţii cu juri să aprecieze când se impune suspendarea şedinţei pentru a da posibilitatea părţilor, avocaţilor şi membrilor curţii să se odihnească.

Concluziile Curţii:

Curtea, făcând trimtere la hotărârea dată în cauza Barberà, Messegué et Jabardo c. Spaniei (6 decembrie 199 a arătat că s-a mai pronunţat în sensul că se încalcă dreptul la un proces echitabil în cazul în care audierea persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, are loc atunci când aceasta este foarte obosită. In această stare, arată Curtea, rezistenta fizică şi psihică este foarte scăzută şi, chiar dacă persoana este asistată de apărător calificat, care îşi poate prezenta argumentele, i se încalcă totuşi dreptul la apărare pentru că în momentul audierii, trebuie să i se dea ocazia să se poată concentra asupra apărării.
In continuare Curtea arată că este important ca nu numai persoanele învinuite de săvârşirea unei infracţiuni ci şi avocaţii acestora să fie odihniţi, pentru a putea urmări atent dezbaterile, pentru a interveni când este cazul, pentru a răspunde la întrebări şi penru a putea pleda.
Deasemenea este important ca şi judecătorii şi juraţii să-şi poată folosi întrega capacitate de concentrare şi atenţie pentru a urmări dezbaterile şi pentru a avea o judecată clară.
In speţă, arată Curtea, condiţiile în care s-a desfăşurat procedura judiciară finalizată printr-o hotărâre de condamnare a reclamantului la pedeapta închisorii de 8 ani, nu corespunde exigenţelor unui proces echitabil, fiind încălcat dreptul la apărare şi principiul egalităţii armelor.

jenant .....e grav ca asa ceva poate aparea intr-un rechizitoriu dna si de asta deoinde viata si libertatea unui om

omisia Nationala a Drepturilor Omului si a Libertatilor contra Ciad


Citare: Hotararea din octombrie 1995, nr. 74/92 (Comisia Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor)

Rezumat: Guvernul a fost acuzat ca nu a realizat investigatii asupra atacurilor impotriva jurnalistilor in contextul unor incalcari masive si grave ale drepturilor omului.

Jurisdictie: Comisia Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor, Ciad, Africa

Situatie de fapt: In Ciad aveau loc incalcari masive si grave ale drepturilor omului. Acestea cuprindeau atacuri impotriva jurnalistilor conduse de catre agenti guvernamentali impreuna cu persoane neidentificate, dar si esecul guvernului in a investiga asemenea atacuri sau in a lua masuri pentru a le impiedica.

DECIZIE

Statul Ciad nu a reusit sa coopereze cu Comisia. Comisia a concluzionat ca atacurile impotriva jurnalistilor incalca, pe de o parte, dreptul lor de a se exprima si de a raspandi informatii si opinii, iar, pe de alta parte, dreptul publicului de a primi asemenea informatii si opinii.

Obligatii pozitive

Chiar in cazul in care atacurile nu sunt conduse in mod direct de catre guvern, statul este responsabil pentru esecul sau in a proteja jurnalistii si in a le pune la dispozitie un cadru in care acestia sa se bucure de libertatea de exprimare.

Hachette Filipacchi Associes ("Ici Paris") contra Frantei


Citare: Hotararea din 23 iulie 2009, cererea nr. 12268/03, Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Rezumat: Condamnarea unei reviste pentru publicarea unor informatii divulgate in mod voluntar si facute publice de un interpret.

Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Franta, Europa

Situatie de fapt: Reclamanta Hachette Filipacchi Associes este editoarea revistei "Ici Paris". Aceasta din urma a publicat un articol insotit de patru fotografii ale interpretului Johnny Hallyday. Una il reprezenta pe scena, iar celelalte aveau un caracter publicitar, facand publicitate unor produse pentru care autorizase folosirea numelui si a imaginii sale. Acest articol aducea in atentia publica presupusele sale datorii care il obligau sa isi vanda imaginea si numele. Ca urmare a introducerii unei actiuni civile impotriva societatii ce edita revista, cantaretul a obtinut despagubiri in valoare de 20.000 EUR.

DECIZIE

Condamnarea societatii reclamante la plata unor despagubiri constituie o ingerinta in exercitarea dreptului sau la libertatea de exprimare. Condamnarea era prevazuta de lege, avand in vedere ca existau precedente pertinenete in jurisprudenta referitoare la dreptul la imagine pe care reclamanta, in calitate de profesionist avizat, nu putea sa le ignore. Ingerinta urmarea un scop legitim, si anume protejarea drepturilor altora, in speta dreptul la respectarea vietii private a cantaretului. In ceea ce priveste caracterul proportional al masurii in raport cu scopul urmarit, articolul litigios si pozele care il insoteau, care priveau presupusele dificultati financiare ale interpretului si asupra modului in care isi exploata numele si imaginea, nu pot fi considerate ca o contributie la o dezbatere de interes general pentru colectivitate in sensul jurisprudentei Curtii. In aceste conditii, marja de apreciere a statului ar fi mai mare.

Instantele nationale au considerat ca reclamanta adusese atingere dreptului la imagine a interpretului pe motiv ca publicarea fara acordul sau a imaginilor publicitare care il reprezentau nu respecta finalitatea pentru care acesta isi daduse acordul in vederea reproducerii imaginii sale. Deturnarea sau folosirea abuziva a unei fotografii pentru care o persoana autorizase reproducerea intr-un scop precis poate fi considerata un motiv pertinent pentru restrangerea dreptului la libertatea de exprimare. Dar aceasta constatare nu este in sine suficienta pentru condamnarea reclamantei. O importanta speciala trebuie acordata naturii cliseelor publicate, care aveau un caracter exclusiv publicitar. Astfel, aceasta speta este diferita de hotararile precedente analizate de Curte, in care fotografiile litigioase erau obtinute intr-o maniera frauduloasa sau clandestina sau infatisau detalii ale vietii private ale persoanelor.

In speta, cliseele nu erau nici denaturate, nici deturnate de la finalitatea lor comerciala, deoarece ilustrau, e adevarat intr-o modalitate critica, informatia ziarului conform careia interpretul isi vindea imaginea unor produse de consum diverse si variate pentru a-si rezolva nevoile financiare. Informatiile privind modalitatea in care respectiva persoana isi administra si cheltuia in mod generos banii nu tin de cercul intim al vietii private protejata de articolul 8 al Conventiei. Aducerea, anterior, la cunostinta publica a informatiilor litigioase, chiar de catre persoana interesata, constituie un element esential al analizei ingerintei reprosate reclamantei in aspectele vietii private a interpretului. Intr-adevar, aceste informatii incetasera sa mai fie secrete si devenisera disponibile. Publicitatea lor slabise gradul de protectie la care acesta putea pretinde sa acceada in temeiul dreptului la viata privata, avand in vedere mai ales ca era vorba despre fapte notorii si de actualitate. Or, acest lucru nu a avut nicio incidenta asupra aprecierii faptelor reclamantei.

Acest criteriu este unul determinant in aprecierea echilibrului ce trebuie mentinut intre dreptul reclamantei la libertatea de exprimare si cel al interpretului la respectarea vietii lui private. In sfarsit, desi tonul general al articolului poate sa para negativ in ceea ce il priveste pe acesta, el nu contine nicio expresie ofensatoare sau vreo dorinta de a-i aduce atingere acestuia. Astfel, reclamanta, recurgand la doza de exagerare si de provocare permisa in cadrul exercitiului normal al libertatii jurnalistice intr-o societate democratica, nu depasise limitele acestora. In concluzie, chiar daca motivele invocate de instantele nationale puteau sa apara ca fiind pertinente, ele nu erau suficiente pentru a demonstra ca ingerinta in dreptul reclamantei la respectarea libertatii de exprimare era necesara intr-o societate democratica. In consecinta, analizarea naturii si a cuantumului despagubirilor nu mai este necesara.

Articolul 10 a fost incalcat.

D-le Bocsan luati un pix si notati:
Sos. Berceni nr. 10, Sector 4, Bucuresti
tel.:334.42.66 / 334.51.75 / 334.70.65 - int. 399
Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. dr. Alex. Obregia"
Nu e de gluma sunati si faceti-va o programare!
Va pot ajuta cu siguranta!
Iata serviciile oferite la respectiva adresa:
• diagnosticul si tratamentul tulburarilor psihiatrice acute si subacute
• examinare si evaluare psihologica
• precizare de diagnostic in cadrul expertizelor medico-legale psihiatrice
• investigatii adiacente in vederea stabilirii diagnosticului diferential prin colaborare cu alte sectii nepsihiatrice (neurologie, boli interne, cardiologie, investigatii de laborator, EEG, imagistica cerebrala)
• tratamentul biologic medicamentos al afectiunilor psihiatrice, inclusiv asistenta psihiatrica de urgenta
• consiliere si psihoeducatie cu pacientii si familiile acestora
• psihoterapie suportiva si ocupationala
• psihoterapie individuala si de grup

Domnule DAN DIACONESCU, cu aceea "concupiscenta", d-ta ai stat exact ca un nepricepuut. FII SIGUR CA, PROCURORUL BOCSAN A SALIVAT LA BUZELE DUMITALE. SIGUR TE-A DORIT, TE DORESTE, IN PAT LANGA EL!!! SA NU TE MAI INTREBI DE CE TE-A CHEMAT ZECI DE ZILE LA EL LA BIROU, IAR D-TA AI FACUT PE PROSTUL. ZILNIC A CREZUT CA TE-AI PRINS, CA ACCEPTI SI DE DUCI CU EL, SA-I OFERI O PARTIDA DE SEX-AMOR, ASA INTRE 2 MASCULUI. IN FINAL, DUMNEATA L-AI OBLIGAT SA-TI FACA REHIZITORIU.

Ce legatura are caracterizarea psihologica a inculpatului, ticurile, limbajul folosit, Flambert si alte aberatii cu RECHIZITORIUL! Domnilor, asa arata un rechizitoriu intocmit de Bucsan? Incredibil! Cum a ajuns 'mnealui procoror? Cu siguranta are FB de cand lumea, nu? Vai mie. Sper sa nu dau vreodata peste el in vreun caz. Am alergie la prostie!

Domnilor ce este trist .....este ca acest individ este magistrat este un functionar platit de noi toti si cred ca nu ar trebui sa fie procuror ci mai degraba pe undeva pe la vreo gazeta critic de arta, jurnalism, referate pe net etc. In niciun caz rechizitorii !
Sper ca instanta sa citeasca intregul asa zis rechizitoriu si sa decida pe baza de probe ca doar asa se face justitie!

aseara a fost episodul 2 doamne ce poate scrie acest om, a scris in rechizitoriu despre un ritual de magie ( PE LARG) .JENANT!!!! ce este interesant ca sotia primaru;ui mot nu a fost citata ( ea sar fi dus la parv cu fiiusu iar parv la invasurat intrun covor rosu si a facut din ate rosi un fel de ring pe langa el si a inceput sa faca niste descantace intr-o limba neinteleasa de nimeni am citita din rechizitoriu)si REPET SOTIA PRIMARULUI NU A FOST CITATA

asta e beleaua cea mai mare a poporului roman, iubesc mai mult infractorii decat anchetatorii. asa ca sunt admirati baietii smecheri care au milioane de euro, case, terenuri, trusturi media, gagici, procurati din evaziune, inselaciuni, trafic, etc si sunt compatimiti in caz de ancheta penala de cei care se simt ca ei cu musca pe caciula, numai de teama ca le vine si lor randul. Desteapta+te rumane

prostanacu iti meriti nikul ..daca citeai cum trebuie articolul nu scoatei te gura sau mai ine zis nu scriiai asa ceva ..legat de aspectele penale ale cazului, precizam ca Lumeajustitiei.ro nu se pronunta. Daca este vinovat sau nu este vinovat Dan Diaconescu de comiterea infractiunilor de santaj de care a fost acuzat, vor spune instantele de judecata investite cu solutionarea dosarului si atunci se va vedea daca patronului OTV i s-a fabricat sau nu dosarul!procurolul nu e membrul CNA din cate stiiu eu sau mircea badea sa dea citate din hotnews,gandul sau dilema

AUTODENUNT...daca tot traim im tara lui Borat...D.LOR PROCURORI DE PRETUTINDENI VA INFORMEZ CA IN URMA STUDIERII DOSARULUI MENTIONAT IN ARTICOL AM REALIZAT CU STUPEFACTIE SI PLIN DE REVOLTA FAPTUL CA SUFAR DE CONCUPISCENTA.
Iar cei care au scris articolul de mai sus le atrag atentia ca ar trebui sa se bucure de faptul ca procurorii mandrei noastre patrii au auzit si sunt un stare sa citeze din Flaubert si altii. Carcotasilor ce sunteti

Pacat pentru ca va divinizam cand ati intrat in structurile euro-atlantice, va divinizam ca aveati sansa sa va afirmati ca stat de drept, democratic, va divinizam pentru nivelul e trai.........CAND AM AJUNS SA VA CUNOASTEM AM REALIZAT CA NE AM INSELAT AMARNIC!
DESI MULTI CONCETATENI DE AI MEI SI E DE INTELES (DESCHIDEREA CATRE UE SI TARILE CIVILIZATE)SI-AU LUAT CETATENIE SI "AGHIASMA" PENTRU ULTIMA SEDINTA DE VOTARE, PE CARE O PUTEM INTITULA FARA SA GRESIM "DRUMUL SPRE PIERZANIE" AL ROMANIEI MODERNE.

TOT CE A DESCRIS PROCURORUL ESTE INTEGRAL ADEVARAT,IAR MODALITATEA EXPUNERII ESTE INTEGRAL PROFESIONISTA. MAI PUTIN PROFESIONISTA ESTE INSA ATITUDINEA ZIARISTILOR DVS CARE ,CA DE OBICEI,SUNT PRO PARTE SI PUBLICA CE VOR SI CUM VOR, ADICA MAI PE SCURT AU PUBLICAT PARTIAL RECHIZITORIUL SI L/AU PUBLICAT TENDENTIOS,FARA NICI O REFERIRE LA ESENTA AFIRMATIILOR FACUTE IN PARTEA INTRODUCTIVA A LUI,OPRINDU/SE EXACT ACOLO UNDE INCEPEAU SA SE EXPUNA CONCRET FAPTELE. CAM ASA E CU HOTII CARE STRIGA HOTII,SAU AMATORIIN CARE RAD DE PROFESIONISTI NUMINDU/I AMATORI. RUSINE,RUSINE ,RUSINE DOMNILOR ASAZISI ZIARISTI!!! DEGEABA VA INCHIPUITI CA TOTI AU OBLIGATII PRECISE,MAI PUTIN DVS.,CARE PUTETI SCRIE CONTRACOST ORICE,PENTRU CA RESPONSABILITATEA DVS EXISTA,IAR SANCTIUNEA LIPSEI EI IN TOATE DMERSURILE DVS.,ESTE LIPSA DE AUDIENTA CU CARE VA VETI ACOPERI,ALATURI DE RUSINE, CA SI CU O MANTIE BINEMERITAT!RUSINE,RUSINE,RUSINE!!!

Ieremeiov împotriva României.

Reclamantul, Laurian Ieremeiov, este jurnalist de profesie. În primul caz, reclamantul a fost cercetat penal în anul 2000 pentru infracţiunea de calomnie în urma publicării unui articol referitor la acuzaţiile de hărţuire sexuală aduse directorului de atunci al Direcţiei Judeţene Timiş de Sănătate Publică de către un medic rezident. Deşi a fost achitat, reclamantul a fost condamnat la plata unei amenzi administrative precum şi la plata unor despăgubiri civile către directorul Direcţiei Judeţene. În cel de-al doilea caz, reclamantul a fost supus unei proceduri similare, tot în anul 2000, pentru publicarea unui articol referitor la colaborarea primarului din Buziaş cu fosta Securitate. În urma acestei proceduri, reclamantul a fost achitat, dar obligat de asemenea la plata unei amenzi administrative şi a despăgubirilor civile către primar.

Curtea europeană a stabilit în ambele cazuri că, prin condamnarea penală a reclamantului, statul a adus o ingerinţă disproporţionată în dreptul său la liberă exprimare chiar şi în condiţiile în care sumele pe care fusese obligat să le plătească erau modice. Curtea europeană a apreciat că reclamantul acţionase cu bună credinţă şi a constatat încălcarea Articolului 10 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la liberă exprimare.

Pe mine nu ma va trimite nimeni in judecata nu pentru ca " sunt de-al lor", ci ,pur si simplu , pentru ca nu am savarsit nici o infractiune si, mai ales, nu am cerut sute de mii de euro ca sa nu-mi folosesc televiziunile impotriva celui de la care am cerut.Se pare insa ca rau am facut, pentru ca poporul roman prin inteligentii sai reprezentanti, postacii zelosi aparatori ai diverselor drepturi ale omului in ipostaza sa infractionala,admira pe oricine se imbogateste prin infractiuni si tipa isteric impotriva celor care incearca sa-i traga la raspundere. Ba mai mult, poporul roman ii si alege prin Parlament in semn de sincera admiratie si respect!Da,articolul este rusinos,pentru ca trage concluzia amatorismului procurorului, fara sa analizeze fondul rechiziotoriului pe care nici nu_l publica, marginindu-se la comentarii exclusiv pe baza unei parti introducive in care repet,toate ,dar absolut toate afirmatiile facute sunt integral corecte. Nu am spus ca presa este de vina,ci doar ca articolul este neprofesionist,exact ceea ce i se reproseaza procurorului si am expus si argumentele pe care,iata, le-am reluat. In fine, va doresc succes in generoasele dvs demersuri in apararea Titanului de la OTV,recte cea mai degradanta institutie mass-media din Europa. Cred ,de asemenea, ca ati aflat deja ca membrii Partidului Poporului vor avea prioritate la acordarea sumei de 20.000 euro per caciula. Succes ,de asemenea!

Cum se apara ziaristii manjiti, ei intre ei!Voi ceilalti credeti ca judecatorii il vor condamna la o adica pe lepra aia DD, bazandu-se pe maiestria scrierii lui Bocsan sau pe probele din dosar?

Solomon, de unde stii tu ca "toate afirmatiile procurorului sunt integral corecte"? L-ai cunoscut macar vreodata pe DD, ca sa stii cum e ca om? Ai facut vreodata vreo emisiune cu el, ca sa il vezi cum procedeaza? Dar pe procuror il cunosti? Stii de cate ori a facut "caracterizari" aiuristice si fara valoare juridica? Sau tu crezi ca judecatorii se uita intr-un rechizitoriu ca sa vada OPINIA unui procuror? De ce nu cistesti tu Codul Penal si Codul de Procedura Penala, inainte de a-ti da parerea despre un procuror, ca sa vezi ce ar fi trebuit sa faca si ce a facut. Si apropo, Solomon: nici tu nici DD nu ati comis DEOCAMDATA nicio infractiune. Si stii de ce? PEntru ca nu ati fost, niciunul dintre voi, condamnati DEFINITIV pentru comiterea vreuneia. SI PREZUMTIA de NEVINOVATIE, care este un principiu fundamental in drept, si despre care cred ca tu consideri ca e o vorba in vant, presupune ca UN INDIVID NECONDAMNAT DEFINITIV ESTE PREZUMTIV VINOVAT. PE cale de consecinta, pana la o condamnare definitiva, individul este EMINAMENTE NEVINOVAT.
P.S. Procurorul a gresit in rechizitoriu, intr-un mod nepermis, independent de cat de tendentios (te-as ruga totusi sa te uiti in DEX sa vezi ce inseamna) crezi tu ca au fost cei care au scris materialul.

Iată ce au încălcat procurorii în cazurile Vântu, D. Diaconescu şi multe altele : art. 104 alin. 4 c.p.p. –
,, Cind persoana la care se face perchezitia este retinuta ori arestata, va fi adusa la perchezitie”
Unde sunt avocaţii?